ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5717/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.A. a chemat în judecată Statul Român,

reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței

să constate refuzul nejustificat al pârâtei de a desemna evaluatorul sau societatea

de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare, în vederea emiterii deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, precum și obligarea autorității administrative

la cheltuieli de judecată, în caz de opunere.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin dispoziția nr. 1144 din 18 aprilie 2005, emisă de Primăria

Municipiului Timișoara în baza Legii nr. 10/2001, i-au fost acordate măsuri reparatorii

în echivalent pentru cota de 2/3 din casa expropriată și demolată, situată în Timișoara,

dosarul administrativ fiind transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

A mai arătat că, deși

a solicitat pârâtei să desemneze evaluatorul pentru întocmirea raportului de evaluare,

dosarul respectiv nu i-a fost soluționat, comunicându-i-se, prin adresa din 13 octombrie

2008, că dosarul de revendicare nr. 2774/CC nu a fost soluționat.

Curtea de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 161 din 25

mai 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să procedeze

la analizarea Dosarului nr. 2774/CC, la desemnarea unui evaluator și la emiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în favoarea reclamantei.

Totodată, a dispus și

obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 840 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că, deși legea nu impune un termen maxim determinat

pentru emiterea deciziei de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

necesitatea respectării termenului rezonabil al litigiului, declanșat prin cererea

reclamantei de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

impune verificarea motivelor invocate de către pârâtă pentru întârzierea soluționării

cererii reclamantei.

Având în vedere dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanța a obligat pârâtul la plata cheltuielilor

de judecată efectuate de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a susținut,

în esență, că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât reclamanta

a solicitat prin acțiune desemnarea unui evaluator sau a unei societăți de evaluatori

în vederea efectuării raportului de evaluare, or, prin sentința recurată, instanța

a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor atât la desemnarea unui

evaluator, cât și la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în favoarea

reclamantei.

S-a mai susținut, de către

recurentă, că sentința este neîntemeiată, întrucât instanța de fond, în mod greșit,

a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze la analizarea

Dosarului nr. 2774/CC.

Astfel, susține recurenta,

primele etape ale procedurii administrative prevăzute de Capitolul VII din Legea

nr. 247/2005, au fost parcurse în privința Dosarului nr. 2774/CC.

Acest dosar a fost analizat,

în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a cotei de 2/3

din imobilul-construcție demolată și teren, în urma analizării, constatându-se că

la dosar nu existau acte care să descrie imobilul notificat, motiv pentru care,

atât Primăria Municipiului Timișoara, cât și reclamanta, au fost încunoștiințate

prin adresele din 10 martie 2009 și din 06 mai 2009.

Recurenta a mai susținut

că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile

privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.

Cu privire la obligarea

recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, s-a susținut

că această instituție, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

nu are buget propriu, ci funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor astfel

că în ipoteza în care instanța va admite acest capăt de cerere, solicită să se dispună

micșorarea cheltuielilor de judecată în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304,

art. 304

1

C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente în materia

supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având

în vedere considerentele ce se vor arăta în continuare:

Referitor la primul motiv

de recurs, potrivit cu care instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut,

urmează să se constate că acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, prin acțiunea

introductivă de instanță, reclamanta solicită „să se constate refuzul nejustificat

al pârâtei de a desemna evaluatorul sau societatea de evaluare pentru întocmirea

raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire,

cu cheltuieli de judecată” așa încât, pe bună dreptate instanța de fond a obligat

pârâta să procedeze la analizarea Dosarului nr. 2774/CC, la desemnarea unui evaluator

și la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în favoarea reclamantei.

Este indiscutabil faptul

că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite

în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte în care,

pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (organele învestite cu soluționarea

notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate

în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care

constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii

administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată

să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând

titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum s-a pronunțat în

mod constant, în materie, instanța supremă.

Termenul rezonabil se

referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul

necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza

funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru

ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, instanța nu

poate reține caracterul rezonabil al unei întârzieri de peste 3 ani în verificarea

legalității dispozițiilor emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor,

cu atât mai mult cu cât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a justificat

sub nicio formă această întârziere excesivă.

Față de cele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Referitor la motivul de

recurs privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată se va reține că acesta

nu este întemeiat, întrucât potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care

cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

Cum pârâta nu a rezolvat

cererea reclamantului într-un termen rezonabil, constatându-se caracterul fondat

al acțiunii acestuia, în mod corect instanța de fond a obligat-o, la cerere să plătească

cheltuieli de judecată în cuantum de 840 RON.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, și neconstatându-se

existența niciunui motiv de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 161 din 25 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2009.