ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5043/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5043/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel Pitești

la data de 10 noiembrie 2011, reclamantul G.M.G. a chemat în judecată pârâtele

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională

pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a fi obligate să-i emită titlu de

despăgubire pentru suma de 24.069.013 lei, în principal, sau pentru suma de

16.468.000 lei, în subsidiar, în Dosarul nr. 22414/FFCC/2010.

A solicitat ca

executarea obligației să aibă loc sub sancțiunea plății de penalități de câte

5000 lei pe zi de întârziere, reprezentând dobânda aferentă sumei la care este

îndreptățit la despăgubiri, în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr.

554/2004.

Pârâta C.C.S.D. a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu argumentele că s-a

impus completarea dosarului cu acte doveditoare, din care să reiasă suprafața

de teren ce a fost preluată de la autorul B.N. și categoria de folosință la

momentul preluării abuzive a suprafeței propusă la despăgubiri, cu documente

concludente pentru identificarea amplasamentului actual.

A precizat că, a

primit dosarul la data de 27 septembrie 2010, parcurgându-se etapele prevăzute

de lege, inclusiv evaluarea, realizată la data de 04 iulie 2011, urmând ca, în

următoarea ședință, să se decidă emiterea titlului de despăgubire.

A precizat de

asemenea că, întârzierile înregistrate în soluționarea dosarului reclamantului

au la bază motive obiective care nu-i pot fi imputate, datorită necesității

completării dosarului, nefiind depășit termenul rezonabil, reglementat de art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Din aceleași considerente și

datorită neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, a considerat

că nu poate fi obligată la plata penalităților.

A fost formulată

întâmpinare și de către pârâta A.N.R.P., invocându-se lipsa calității sale

procesuale pasive, cu indicarea dispozițiilor art. 13 din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 479

din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești a fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamantul G.M.G., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligată pârâta C.C.S.D.

să emită de îndată titlu de despăgubire pentru suma de 24.069.013 lei,

calculată în raportul de evaluare, respingând capătul de cerere privind plata

penalităților pentru fiecare zi de întârziere, ca prematur formulat.

A fost respinsă

acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 805 din 11 februarie

2008, emisă de Comisia Județeană Argeș pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor agricole și celor forestiere, s-a dispus

validarea propunerii Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate

privată asupra terenurilor agricole Budeasa, în sensul că, autorului B.N., prin

moștenitoarea P.S., să i se calculeze despăgubiri bănești pentru suprafața de

21,74 ha., întrucât nu există posibilitatea de a fi restituită în natură.

P.S. a cesionat

reclamantului suprafața menționată, prin contractul de cesiune din 28 iunie

2010, iar acesta a cesionat, la rândul său, cota de 60% din drepturi către

L.E., prin contractele de cesiune din 28 septembrie 2010 și din 06 decembrie

2010.

Așa cum se precizează

de către pârâtă, dosarul s-a înregistrat la C.C.S.D., la data de 27 septembrie

2010, sub nr. 22414/FFCC/2010, iar pârâta C.C.S.D. a dispus efectuarea

raportului de evaluare în data de 25 noiembrie 2010, prin care s-a stabilit

valoarea de 24.069.013 lei pentru teren. Instanța a reținut că deși nu a fost

contestată valoarea de către persoanele interesate, s-a dispus efectuarea unei

noi expertize în luna iunie a anului 2011, stabilindu-se o valoare de

16.468.000 lei.

Instanța a constatat

că pârâta nu a justificat necesitatea efectuării celei de-a doua lucrări, iar

valoarea corectă este cea stabilită în prima lucrare, întrucât este de

notorietate faptul că a scăzut valoarea de circulație a imobilelor în anul

dosarului, întrucât nu se putea dispune efectuarea raportului de expertiză, în

situația în care nu existau suficiente înscrisuri; practic, nu putea fi

executată lucrarea fără a exista acte de proprietate, indicii legate de

amplasament, etc. Expertul era cel care trebuia să precizeze inexistența

înscrisurilor, putând să le solicite și inclusiv, pârâta.

De aceea, a

concluzionat instanța că după efectuarea primului raport de expertiză, pârâta

era obligată să emită de îndată titlul de despăgubire, pentru a nu prejudicia

drepturile părților.

S-a reținut că

instituția pârâtă a desemnat un nou expert, după scăderea prețurilor de

circulație a terenurilor, pentru a diminua suma ce trebuie acordată,

tergiversând emiterea titlului de despăgubire și ulterior acestui moment.

Instanța constată că

părțile au fost diligente în obținerea titlului de despăgubire, adresându-se

pârâtelor prin plângerile înregistrate la data de 07 decembrie 2010 și la data

de 06 iunie 2011, însă fără niciun fel de rezultat, iar tergiversarea emiterii

titlului de despăgubire de către pârâta C.C.S.D., l-a împiedicat pe reclamant

să obțină în termen legal acțiuni la Fondul Proprietatea pentru valoarea reală

a terenului, neputând obține nici dividendele din anul 2010.

Instanța a respins

cererea de acordare a despăgubirilor pentru întârziere ca prematur formulată,

considerând că pârâta este de bună-credință și va emite titlul de despăgubire,

în termenul de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii,

recomandând părților ca, în cazul în care aceasta nu se va conforma, să uzeze

de dispozițiile art. 24 și urm. din Legea nr. 554/2004, solicitând totodată, în

afara amenzii de întârziere de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi

de întârziere și despăgubiri pentru întârziere; dacă nici de această dată nu se

va conforma, în termenul de 30 de zile de la data aplicării amenzii,

neexecutarea din motive imputabile, constituie infracțiune.

Întrucât emiterea

titlului de plată este doar în sarcina pârâtei C.C.S.D., având în vedere

dispozițiile art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, acțiunea formulată

în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., va fi respinsă, ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Recurenta a criticat

ca nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond arătat că în mod greșit

a reținut instanța că este un refuz nejustificat de a soluționa cererea,

întrucât în cauza de față nu există o astfel de exprimare explicită. S-a arătat

că în cauza dedusă judecății, sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, care prevăd în cadrul procedurii administrative parcurgerea

mai multor etape, care au fost parcurse de autoritate într-un termen mai mult

decât rezonabil.

S-a arătat că în

cauza dedusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost

parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în

favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent a fost transmis la

Secretariatul Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 22414/FFCC/2010.

S-a arătat că dosarul

a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în

natură, însă în urma analizării dosarului de despăgubire s-a constatat că

dosarul trebuie completat cu acte doveditoare din care să reiasă suprafața de

teren ce a fost preluată de la autorul B.N. și categoria de folosință la

momentul preluării abuzive a suprafeței propuse la despăgubiri, cu documente

concludente pentru identificarea amplasamentului actual al terenului. S-a

arătat că documentele solicitate au fost transmise instituției la data de 27

septembrie 2010 după care, dosarul a fost transmis unei societăți de evaluare

în vederea întocmirii raportului de evaluare, fiind întocmit și raportul de

evaluare.

Recurenta a precizat

că în următoarea ședință a Comisiei urmează să se decidă în sensul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ori în sensul trimiterii dosarului

spre reevaluare.

În ședința Comisiei

s-a dispus trimiterea dosarului ce-l privește pe reclamant spre reevaluare,

fiind dată prin această ultimă evaluare, valoarea de piață a terenului din

momentul evaluării.

Recurenta a invocat

și dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 arătând că în contextul în care emiterea

titlului de despăgubire a fost suspendată Comisia nu poate acționa în afara

cadrului legal.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul și va modifica în

parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta să emită titlul de

despăgubire pentru suma de 16.468.000 lei, pentru considerentele ce urmează:

În cauza de față,

Înalta Curte a constatat că în cauza dedusă judecății Comisia Județeană Argeș

pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a

transmis la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților -

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul de acordare

a despăgubirilor în favoarea reclamantului, fiind înregistrat cu nr.

22414/FFCC/2010 în vederea emiterii titlului de despăgubire potrivit

dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligație ce nu a fost adusă

la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosarul

înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În conformitate cu

dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de

soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune

parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării

dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale

sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării;

etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în

mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi

transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea

întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de

către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.nr.

81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de

despăgubire".

În aceste condiții,

verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul

pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat,

cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea reclamantului

și obligând autoritatea la emiterea titlului de despăgubire.

Înalta Curte a

constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea

cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare

care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen

rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr.

554/2004.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora

"prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților

fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest

aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul

deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă

prevedere contrară din legislația națională."

Critica recurentei cu

privire la raportul de evaluare reținut de instanța de primă jurisdicție,

urmează a fi primită de Înalta Curte, reținând că suma de 16.468.000 lei,

reținută în raportul de evaluare a imobilului pentru care se acordă despăgubiri

este suma corectă.

Astfel, această sumă

corespunde ultimului raport de evaluare și reflectă întocmai valoarea de piață

la momentul evaluării a imobilului.

Înalta Curte reține

că raportul de evaluare trebuie întotdeauna să stabilească o valoare de piață

cât mai apropiată de data la care urmează a se acorda despăgubirea, iar în

cauză acest ultim raport îndeplinește criteriile arătate.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul formulat în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 479 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că obligă pârâta să emită titlul de despăgubire

pentru suma de 16.468.000 lei, stabilită în raportul de evaluare.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - NN