ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 284/2015

Decizia nr. 284/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

1.Obiectul cererii deduse judecății;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la evaluarea și stabilirea titlurilor de despăgubire pentru suprafața de teren de 300 mp, situată în Municipiul Pitești și pentru imobilele construcții în suprafață de 129,27 mp, preluate abuziv potrivit fișei imobilului.

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința civilă nr. 778 din 8 iulie 2011 a respins acțiunea formulată de reclamant, iar prin Decizia nr. 2535/R/Cont din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de reclamant împotriva acestei sentințe, a casat hotărârea și a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel Pitești, în primă instanță, reținând incidența în cauză a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 21 noiembrie 2011.

Reclamantul a precizat, prin cererea înregistrată la data de 07 decembrie 2011, că prin sentința nr. 437 din 02 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești a obligat pârâta să emită, în favoarea sa, decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Pitești, constând în teren în suprafață de 228 mp și construcții în suprafață de 129, 27 mp, dar pârâta tergiversează soluționarea Dosarului nr. x/CC/2005, astfel că este îndreptățit la despăgubiri civile de 183.766,50 lei, penalități de întârziere de 20.000 lei, daune morale de 10.000 lei, pe care instanța să i le încuviințeze, cu sancțiunea de 1.000 lei pentru fiecare zi întârziere, în favoarea statului.

Prin aceeași cerere, reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii solidare a președintei B., C., potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat, susținând că prin sentința nr. 437/F/Cont din 02 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Comisia a fost obligată la emiterea titlului de despăgubire, iar pe fondul cauzei, a considerat că solicitările reclamantului sunt neîntemeiate.

Reclamantul a precizat acțiunea, prin cererea înregistrată la 20 februarie 2012, în sensul că o întemeiază pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât pârâta refuză cu rea credință de peste 7 ani să efectueze operațiunile administrative privind emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

A arătat astfel că prin sentința nr. 437/F/Cont din 02 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, s-a reținut că pârâta a susținut că până la următoarea ședință va finaliza procedura de despăgubire, însă nu s-a conformat, dimpotrivă a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu privire la toate capetele de cerere.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 143 din 4 aprilie 2012, a respins ca prematură acțiunea precizată formulată de reclamant, reținând în esență, următoarele:

În speță, sentința nr. 437 din 02 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu este definitivă și irevocabilă, fiind atacată cu recurs de către pârâta B., având termen de judecată la data de 18 octombrie 2012 la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așa fiind, a apreciat că acțiunea reclamantului, așa cum a fost precizată și întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, este prematur formulată, pentru aceleași considerente neprimind nici excepția autorității de lucru judecat, invocată de către pârâtă.

Prin Încheierea din 14 martie 2012, Curtea de Apel Pitești a îndreptat eroarea materială strecurată în sentința nr. 437 din 02 noiembrie 2011, în sensul că decizia reprezentând titlul de despăgubire se va emite pentru suprafața de 300 mp în loc de 228 mp termen cum s-a menționat.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 304

pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit Curtea de apel a respins acțiunea ca prematur formulată, fără să observe actele îndeplinite în cauză, hotărârea atacată fiind lipsită de temei legal și în contradicție cu sentința nr. 437 din 02 noiembrie 2011 prin care pârâta a fost obligată să emită titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu, situat în Pitești, județul Argeș.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin Decizia nr. 7280 din 14 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 143 din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A casat sentința atacată și a respins acțiunea formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect.

A reținut Înalta Curte că prin sentința nr. 437 din 02 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2011, a fost obligată pârâta B. să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Pitești.

Întrucât autoritatea pârâtă nu a pus în executare această hotărâre, recurentul-reclamant a formulat prezenta acțiune, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, intimata-pârâtă B. a emis Decizia de compensare nr. 94 din 24 octombrie 2013 cu privire la Dosarul de despăgubire nr. x/CC din 05 octombrie 2005 constituit în baza Dispoziției nr. 2302 din 12 noiembrie 2010 de modificare a Dispoziției nr. 5639 din 05 noiembrie 2008, completată prin Dispoziția nr. 3625 din 06 decembrie 2011 emise de primarul Municipiului Pitești în favoarea petenților A. și D. pentru imobilul situat în Pitești, județul Argeș (filele 56-57).

Așa fiind, se constată că, în speță, sentința nr. 437 din 02 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4206 din 18 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost pusă în executare de către B., drept urmare cererea recurentului-reclamant a rămas fără obiect.

Împotriva Deciziei nr. 7280 din 14 noiembrie 2013 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire A., întemeiată în drept pe motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În susținerea motivului de revizuire invocat, revizuentul a arătat că Decizia nr. 7280 din 14 noiembrie 2013 a Înaltei Curți este potrivnică Deciziei nr. 4206 din 18 octombrie 2012 a aceleiași instanțe, încălcându-se autoritatea de lucru judecat a acesteia din urmă.

Menționează revizuentul că hotărârea atacată este contradictorie probelor administrate în dosar, respectiv înscrisurile oficiale care nu pot fi tăgăduite.

Celelalte susțineri din cererea de revizuire sunt formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., care reglementează motivele de recurs, excedând controlului judecătoresc pe care instanța îl poate exercita în cadrul unei cereri de revizuire.

II. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de revizuire;

Analizând cererea de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aplicate la situația de fapt dedusă judecății, precum și la dispozițiile hotărârilor judecătorești invocate ca fiind potrivnice, Înalta Curte constată că nu este întrunită ipoteza textului procedural menționat pentru următoarele considerente:

Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de aceleași grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: există hotărâri definitive contradictorii, hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină, hotărârile să fie date în dosare diferite, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei, să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

Prin urmare, trebuie mai întâi analizată îndeplinirea condiției triplei identități de părți, obiect și cauză, care, p

otrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ. din 1864, neabrogat potrivit dispozițiilor art. 230 C. civ. nou (în prezent autoritatea de lucru judecat fiind reglementată în N.C.P.C., neaplicabil însă prezentei cauze), reprezintă elementele autorității de lucru judecat.

Condițiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de textul menționat o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare, în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În asemenea situații, executarea hotărârilor este imposibilă, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală creată de existența hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

În concret, prin Decizia nr. 4206 din 18 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 437/F/Cont din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, menținându-se soluția instanței de fond prin care s-a admis în parte acțiunea precizată a reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta B. și a fost obligată pârâta dă emită reclamantului decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Pitești, constând în teren de 228 mp și construcții în suprafață de 129,27 mp

Prin Decizia nr. 7280 din 14 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de

A. împotriva sentinței nr. 143 din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința atacată și s-a respins acțiunea formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect, în condițiile în care, instanța de fond respinsese acțiunea reclamantului, întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, ca prematură.

În primul rând Înalta Curte constată, că pricinile în care au fost pronunțate hotărârile pretins potrivnice, deși au aceleași părți, nu au același obiect și nici aceeași cauză juridică.

Astfel, în timp ce prin Decizia nr. 4206/2012, Înalta Curte a soluționat, ca instanță de recurs, o cauză întemeiată pe art. 8 din Legea nr. 554/2004, vizând refuzul nejustificat al autorității pârâte de a emite titlul de despăgubire la care reclamantul era îndreptățit în condițiile Legii nr. 247/2005, prin Decizia nr. 7280/2013, a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte, fără a analiza pe fond demersul judiciar al reclamantului, întemeiat pe art. 24 din Legea nr. 554/2004 (amendă pentru neexecutare hotărâre judecătorească), a respins acțiunea ca rămasă fără obiect.

Așadar, nu se poate vorbi despre o identitate de obiect și cauză între cele două pricini.

Așadar, cele două cauze mai sus menționate privesc situații juridice de natură diferită (refuz nejustificat al autorității de emitere a unui act administrativ - sancțiune neexecutare obligație impusă prin hotărâre judecătorească), care vizează perioade diferite și având ca obiect pretenții judiciare care nu se suprapun, astfel încât nu poate fi reținută îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., de natură a justifica admiterea cererii de revizuire de față.

În acest context faptic și juridic, Înalta Curte constată că între cele două pricini nu există identitate de obiect și nici de cauză juridică, în sensul existenței autorității de lucru judecat, peste care, în mod nelegal să fi trecut instanța a cărei hotărâre se cere a fi revizuită, astfel încât, în temeiul art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 7280 din 14 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2015.