ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4505/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021 și cererea ulterioară de extindere a cadrului procesual, ca răspuns la solicitarea instanței de judecată în baza dispozițiilor art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., Președintele României și Prim-ministrul României, solicitând anularea în parte a Decretului nr. 939/25.11.2020, emis de Președintele României, și anume art. 5 alin. (3), prin care i se conferă Medalia Națională pentru Merit Clasa a III-a, pârâtei B., personal contractual, precum și suspendarea executării acestui act administrativ până la soluționarea acțiunii în anulare. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 31 din 22 martie 2022, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Președintele României și a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., Președintele României și Prim-ministrul României. Totodată, a respins ca neîntemeiate cererile reclamantei și pârâtului Președintele României de acordare a cheltuielilor de judecată. 1.

Căile de atac exercitate în cauză 1.3.1. Recursul formulat de reclamanta A. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la Curtea de Apel Iași. După prezentarea situației de fapt, recurenta-reclamantă a considerat că instanța de fond în mod eronat a interpretat și aplicat dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, conform căruia "nu pot fi atacate în contenciosul administrativ actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul", apreciind că, în speța de față, actul semnat de Președintele României este un act administrativ care nu presupune niciun raport și nicio colaborare instituțională cu Parlamentul, cum se întâmplă, de pildă, în cazul legilor venite de la Parlament pentru a fi promulgate de Președinte sau al celor retrimise de Președinte către Parlament pentru reexaminare. A arătat că, în cadrul decretului de decorare, instituțiile implicate au fost Președintele României (prin Administrația Prezidențială) și Guvernul României (prin Primul-ministru, contrasemnatarul decretului), fapt confirmat tocmai prin extinderea cadrului procesual și introducerea în cauză a Prim-ministrului. Astfel, în condițiile în care instanța de fond a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Prim-ministrul României, se confirmă faptul că acesta are calitate procesuală și poartă răspunderea emiterii actului prin contrasemnare. În plus, potrivit Deciziei Curții Constituționale a României nr. 285 din 21 mai 2014, prim-ministrul nu este obligat să contrasemneze actul în ipoteza în care constată că Președintele României nu și-a motivat actul decorării, nu și-a fundamentat soluția în drept sau dacă persoana nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi decorată. Întrucât persoana decorată nu a îndeplinit condițiile legale pentru a fi decorată, prevăzute de Regulamentul privind descrierea și acordarea Medaliei Naționale Pentru Merit din 29.06.2000, prezentate pe larg în cadrul cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a susținut că, prin contrasemnare, prim-ministrul a viciat procesul de acordare a medaliei, având practic o răspundere partajată cu semnatarul principal, Președintele României. În acest sens, a făcut referire la Decizia nr. 3165/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 21 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2010 și a redat paragrafe pe care le-a apreciat relevante din cuprinsul acestei decizii. Dincolo de îndoiala serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ atacat, recurenta-reclamantă a arătat că se consideră lezată prin faptul că activitatea sa, sau a altor asociații enumerate în contextul izbucnirii pandemiei de Coronavirus, nu a fost la fel de apreciată precum cea a pârâtei B., generând astfel un sentiment de nemulțumire și inechitate, care pe lângă toate acestea arată și o interpretare abuzivă și subiectivă a articolelor 12, 14 alin. (1) și (2) din Regulamentul privind descrierea și acordarea Medaliei Naționale pentru Merit din 29.06.2000. 1.3.2. Recursul incident formulat de pârâtul Președintele României prin Administrația Prezidențială În susținerea recursului incident, recurentul-pârât a invocat nelegalitatea sentinței în ceea ce privește respingerea cererii de extindere a cadrului procesual pasiv, precum și respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de Președintele României, prin Administrația Prezidențială, din perspectiva motivelor de casare instituite de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. Cu privire la respingerea cererii privind extinderea cadrului procesual prin introducere în cauză a ministrului afacerilor internelor, recurentul-pârât a arătat următoarele: La data de 04.01.2022, prin adresa nr. x/2022, Președintele României prin Administrația Prezidențială a formulat o cerere de extindere a cadrului procesual, prin introducerea în cauza a Ministerului Afacerilor Interne. Prin încheierea din data de 22 februarie 2022, Curtea de Apel Iași a respins, ca neîntemeiată, cererea de extindere a cadrului procesual privind introducerea în cauză a Ministerului Afacerilor Interne, considerând că acesta nu are calitate de emitent al decretului atacat. La data de 14.03.2022, prin adresa nr. x/2022, Președintele României prin Administrația Prezidențială a formulat, în termen legal, o nouă cerere de extindere a cadrului procesual, prin introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne. Temeiul legal care a stat la baza formulării acestei cereri fiind reprezentat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere că Președintele României a acordat, prin decret, decorația doamnei B. la propunerea ministrului, a apreciat că se impune introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne, întrucât în lipsa propunerii de decorare decretul nu ar fi fost emis. Față de această nouă cerere, Curtea de Apel Iași a reținut la fila x a sentinței atacate că în cuprinsul cererii nu se regăsesc motive noi față de cererea anterioară, și constatând că această solicitare a fost soluționată pentru motivele indicate prin încheierea de ședință din data de 22 februarie 2022 a respins cererea. Recurentul-pârât a considerat că argumentele instanței de fond prin care a respins cererea de introducere în cauză a ministrului afacerilor internelor sunt eronate deoarece a doua cerere nu este identică cu cererea formulată anterior, Ministerul Afacerilor Interne și ministrul afacerilor interne fiind instituții diferite. Așa cum rezultă și din înscrisurile existente la dosarul cauzei, în prima cerere s-a raportat la emitentul propunerii - Ministerul Afacerilor Interne, cererea a vizat introducerea în cauză a Ministerul Afacerilor Interne; noua cerere a vizat introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne. Astfel, având în vedere art. 4 din Legea nr. 29/2000 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a apreciat că sentința pronunțată de instanța de fond cuprinde motive contradictorii și, totodată, a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Pentru aceste motive, a considerat că instanța de fond ar fi trebuit să admită cererea astfel cum aceasta a fost formulată prin adresa nr. x/2022, respectiv să dispună introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne. Cu privire la respingerea de către instanța de fond a cererii referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, recurentul-pârât a arătat următoarele: La termenul de judecată din data de 22.03.2022, reprezentantul convențional al Președintelui României, consilierul juridic C. a solicitat admiterea cererii referitoare la cheltuielile de judecată ocazionate de deplasările de la București la Iași (la toate termenele din acest dosar), respectiv transportul, diurna, cazarea. Totodată, reprezentantul convențional al Președintelui României a rugat instanța să amâne pronunțarea, pentru a putea depune la dosarul cauzei dovada cuantumului cheltuielilor de judecată anterior menționate. A precizat că pentru a depune dovada cheltuielilor de judecată referitoare la transport, diurnă și cazare, precum și a cuantumului acestora, era imperios necesar să prezinte instanței, la termenul din data de 22.03.2022, ora 12:00, foaia de parcurs, ordinul de deplasare și factura fiscală. Or, la data judecării cauzei, 22.03.2022, ora 12:00, consilierul juridic delgat s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a depune la dosar copie după foaia de parcurs, diurna și factura fiscală pentru cazare, întrucât acestea erau încă în curs de determinare, deplasarea urmând să fie finalizată după ajungerea la destinație, la București. La cererea de recurs au fost anexate documentele justificative, în scopul dovedirii cuantumului cheltuielilor ocazionate în vederea asigurării activității de reprezentare în instanță a Președintelui României, prin consilierul juridic delegat în dosar, la termenele stabilite în datele de 16.11.2021, 11.01.2022, 22.02.2022 și 22.03.2022, în cuantum total de 3.202,26 RON. În concluzie, a solicitat admiterea recursului incident formulat, casarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii cererii de introducere în cauză a ministrului afacerilor interne, precum și a cheltuielilor de judecată solicitate. 1.

Apărările formulate în cauză 1.4.1. Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de reclamanta A., arătând că pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat formal, iar în privința pct. 8 al aceluiași articol nu au fost prezentate argumente care să se încadreze în acest motiv de casare. 1.4.2. Recurentul-pârât Președintele României prin Administrația Prezidențială a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii de recurs declarat de reclamantă. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată și menținerea soluției de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, apreciind că sentința atacată este temeinică și legală. În esență, a arătat că Decretele Președintelui emise în exercitarea atribuției constituționale prevăzute de art. 94 lit. a) din Constituție nu sunt simple acte administrative susceptibile de control pe calea contenciosului administrativ, ci sunt acte juridice complexe ce exprimă raporturi de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Parlament, pe de altă parte, și în consecință, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituție, nu sunt cenzurabile de către instanțele judecătorești pe calea contenciosului administrativ. 1.4.3. Intimatul-pârât Prim-ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare la recursul reclamantei prin care a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului ca netimbrat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 octombrie 2023, cu citarea părților. În ședința publică din 12 octombrie 2023, Înalta Curte a luat act de renunțarea recurentului-pârât la invocarea excepției netimbrării cererii de recurs formulat de reclamantă, având în vedere dovezile privind achitarea taxei judiciare de timbru, aflate la dosarul cauzei. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decretul nr. 939/25.11.2020 emis de Președintele României, solicitând anularea în parte a acestuia, respectiv a art. 5 alin. (3) prin care se conferă Medalia Națională "Pentru Merit" Clasa a III-a, cu însemn pentru civili, doamnei B., personal contractual. Prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii, reținând în esență că obligativitatea contrasemnării de către primul-ministru a decretului contestat îi conferă acestuia, din perspectiva jurisprudenței Curții Constituționale a României, natura unui act administrativ care vizează raporturile acestuia din urmă cu Parlamentul și că acest act aparține categoriei exceptate controlului judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 și art. 126 alin. (6) din Constituția României. Totodată, a respins ca neîntemeiate cererile reclamantei și pârâtului Președintele României de acordare a cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat recurs principal, criticând soluția prin care s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii, iar pârâtul Președintele României prin Administrația Prezidențială a declarat recurs incident, criticând nelegalitatea sentinței în ceea ce privește respingerea cererii de extindere a cadrului procesual pasiv, precum și respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Ambii recurenți au invocat motivele de casare instituite de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate de recurenți, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, iar recursul incident formulat de pârâtul Președintele României prin Administrația Prezidențială este nefondat. Cu titlu preliminar, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă B., constatând că au fost formulate argumente de ordin critic care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se în concret pronunțarea hotărârii recurate cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a fost invocat formal, nefiind dezvoltate niciun fel de critici din perspectiva acestui motiv. Analizând punctual criticile recurentei-reclamante invocate în susținerea motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că acestea sunt fondate, soluția primei instanțe prin care s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, reflectând interpretarea și aplicarea greșită a normelor constituționale și legale aplicabile raportului juridic dedus judecății. Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Constituția României, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Acest principiu constituțional este transpus în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, conform căruia nu pot fi atacate în contenciosul administrativ actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul. Decretul contestat în cauza de față a fost emis de Președintele României în baza atribuției sale stabilite prin art. 94 lit. a) din Constituția României, fiind obligatorie contrasemnarea sa de către primul-ministru potrivit prevederilor art. 100 alin. (2) din Constituție. Înalta Curte nu împărtășește opinia primei instanțe care a reținut că obligativitatea contrasemnării de către primul-ministru a decretului contestat îi conferă acestuia, din perspectiva jurisprudenței Curții Constituționale a României (Decizia nr. 284/2015), natura unui act administrativ care vizează raporturile acestuia din urmă cu Parlamentul și că acest act aparține categoriei exceptate controlului judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ. Contrar acestor rețineri, Înalta Curte constată că nu există o jurisprudență a Curții Constituționale a României care să coreleze, în mod automat, faptul contrasemnării de către primul-ministru a decretului prezidențial de încadrarea acestuia în categoria actelor privind raporturile dintre Președintele României și Parlamentul României. În acest sens sunt relevante considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 712 din 30.09.2014, paragrafele 32 și 33 potrivit cărora: "32. Actele juridice ale Președintelui României, adoptate în exercitarea atribuțiilor mandatului constituțional, sunt decretele prezidențiale. Aceste acte sunt manifestări unilaterale de voință, realizate în scopul de a produce efecte juridice, și pot avea caracter individual sau normativ. Dispozițiile constituționale prevăd, sub sancțiunea inexistenței actului, publicarea decretului în Monitorul Oficial al României, dată de la care acesta intră în vigoare. Toate decretele au caracter executoriu, fiind general obligatorii, autoritățile statului cărora le sunt destinate fiind însărcinate cu ducerea la îndeplinire a celor statuate în cuprinsul actului. Potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (2) din Constituție, unele decrete ale Președintelui se contrasemnează de prim-ministru. 33. Acestor acte juridice le sunt aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora: "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale." Așa fiind, în măsura în care, prin obiectul de reglementare, decretele Președintelui nu se circumscriu sferei actelor exceptate, ele pot fi atacate în contencios administrativ, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004." În accepțiunea Legii nr. 554/2004, așa cum rezultă din definiția legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. k),"acte care privesc raporturile cu Parlamentul" sunt actele emise de o autoritate publică, în realizarea atribuțiilor sale, prevăzute de Constituție sau de o lege organică, în raporturile de natură politică cu Parlamentul. Or, complexitatea atribuțiilor prevăzute pentru Președintele României în Titlul III, Capitolul II din Constituția României, domeniile diferite în care sunt reglementate acestea nu permit încadrarea tuturor decretelor Președintelui României în categoria finelor de neprimire exclusiv din perspectiva contrasemnării, ca mod de asumare a răspunderii politice a Primului Ministru, fără o evaluare concretă a naturii lor juridice prin prisma obiectului, a efectelor pe care le produc și a existenței reale a unei interferențe cu sfera politicului Atunci când instanța de contencios administrativ este investită cu analiza legalității unui decret prezidențial, aceasta trebuie să-și verifice competența materială, în raport cu excepțiile prevăzute de art. 5 al Legii nr. 554/2004. În lipsa uneia dintre excepțiile prevăzute de lege, decretele prezidențiale sunt susceptibile de control în condițiile contenciosului administrativ. Ori de câte ori un act juridic al Președintelui nu se încadrează într-una din aceste excepții rămase încă în vigoare fie în forma inițială, fie într-o formă modificată, el va putea fi cenzurat din punct de vedere al legalității lui de instanțele judecătorești competente. Înalta Curte reține, astfel, concluzia că, indiferent dacă decretele Președintelui sunt sau nu contrasemnate de prim-ministru, ca regulă, ele pot fi atacate în contencios administrativ atât timp cât nu se înscriu în sfera actelor exceptate, prevăzute în art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Încadrarea decretului la o categorie exceptată se face prin raportare la obiectul de reglementare al acestuia și nu în mod exclusiv la faptul contrasemnării de către Primul-ministru, cum în mod eronat a reținut prima instanță. Prim urmare, se impune a se stabili dacă decretul prezidențial atacat în prezenta cauză de recurenta-reclamantă, intră sau nu în categoria actelor care privesc raporturile cu Parlamentul, constituind obiectul excepției prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. În speță, prin Decretul nr. 939/25.11.2020 emis de Președintele României, s-a conferit Medalia Națională "Pentru Merit" Clasa a III-a, cu însemn pentru civili, doamnei B., personal contractual. Decretul a fost emis cu prilejul Zilei Naționale a României pentru rezultatele remarcabile obținute în activitatea profesională a unor angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, printre care se numără și pârâta B.. Analizând în concret natura juridică a decretului contestat, raportat la conținutul raportului juridic, Înalta Curte reține că acordarea decorației respective a vizat o persoană determinată, pentru meritele deosebite în legătură cu activitatea profesională desfășurată de acea persoană. În aceste condiții, decretul contestat este un act administrativ emis de o autoritate publică în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 având caracter administrativ, și anume, de act unilateral individual, astfel cum este reglementat de art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004, fără a avea legătură cu atribuții privind raporturile de natură politică cu Parlamentul, nefiind, astfel, aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituția României și ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Cu referire la recursul incident formulat de recurentul-pârât Președintele României prin Administrația Prezidențială, Înalta Curte constată că s-au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. Prima critică de nelegalitate a vizat soluția instanței de fond prin care s-a respins cererea de extindere a cadrului procesual privind introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne, recurentul-pârât susținând că sentința cuprinde motive contradictorii și că a fost dată cu interpretarea eronată a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României. Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că această critică de nelegalitate vizează dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, teza a II-a C. proc. civ., care permit casarea unei hotărâri atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii. Aspectul se referă la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța. În cauză însă, recurentul-pârât nu a argumentat în niciun fel aspectul că prima instanță a pronunțat o soluție bazată pe motive contradictorii și nu a arătat, în concret, care sunt motivele pe care le consideră a fi contradictorii. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, judecătorul fondului a explicat în mod clar și logic raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de introducere în cauză a ministrului afacerilor interne, neidentificându-se în cauză, motive contradictorii, astfel cum susține recurentul-pârât. În ceea ce privește criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate. Recurentul-pârât a arătat că temeiul legal care a stat la baza formulării cererii din 14.03.2022 prin care a solicitat extinderea cadrului procesual este reprezentat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, având în vedere că Președintele României a acordat, prin decret, decorația doamnei B. la propunerea ministrului. În opinia recurentului-pârât, se impunea introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne, întrucât, în lipsa propunerii de decorare, decretul nu ar fi fost emis. Contrar opiniei recurentului-pârât, cu privire la cadrul procesual, Înalta Curte reține că sunt incidente dispozițiile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în contenciosul administrativ, în cazul contestării unui act administrativ, calitatea procesuală activă aparține persoanei care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim de o autoritate publică, prin emiterea actului, în timp ce calitatea procesuală pasivă aparține autorității publice care a emis actul administrativ atacat. Or, având în vedere raportul juridic dedus judecății și actul administrativ contestat în prezenta cauză, respectiv Decretul nr. 939/25.11.2020 emis de Președintele României, Înalta Curte constată că ministerul afacerilor interne nu este emitentul actului atacat și nu justifică calitate procesuală pasivă, fiind fără relevanță juridică faptul că decorația acordată prin decret s-a făcut la propunerea sa. Față de aceste considerente, soluția primei instanțe de respingere a cererii privind extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne este una corectă și se impune a se menține. În ceea ce privește a doua critică de nelegalitate formulată de recurentul-pârât prin care a criticat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță, Înalta Curte reține că, în această fază procesuală nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, ele urmând a fi avute în vedere la soluționarea pricinii de către instanța de fond, când se va cunoaște partea căzută în pretenții, conform art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2), coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta A., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Totodată, va respinge recursul incident formulat de pârâtul Președintele României prin Administrația Prezidențială, ca nefondat.