ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3312/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 octombrie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Președintele României - Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM") și Inspecția Judiciară, a formulat plângere împotriva Rezoluției din data de 06.10.2020 a Inspectorului șef al Inspecției Judiciare, prin care a fost respinsă plângerea împotriva Rezoluției de clasare nr. 2591/A/25.08.2020, contestând-o implicit și pe aceasta din urmă, solicitând admiterea contestației și trimiterea cauzei la Președintele României și la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a se lua măsurile legale, respectiv excluderea din magistratură a inspectorilor judiciari și a magistraților reclamați în cauză.

Prin sentința civilă nr. 63 din 22 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Președintele României - Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 63 din 22 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în rejudecare, admiterea contestației.

3.2. Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a declarat recurs incident împotriva aceleiași hotărâri, solicitând admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a CSM și, pe cale de consecință, respingerea cererii formulate în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

La dosarul instanței de recurs au depus întâmpinări toți pârâții, față de recursul principal declarat de reclamant, invocând excepția nulității pentru nemotivare, iar în subsidiar, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant nu a depus întâmpinare față de recursul incident declarat de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate cerința semnării recursului de către titularul căii de atac, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă…, precum și semnătura."

Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii.(2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, aceasta trebuie să se regăsească în cuprinsul cererii de recurs, în formă olografă sau sub forma semnăturii electronice.

Înalta Curte reține că, la dosarul cauzei, nu se află un exemplar al recursului care să cuprindă semnătura olografă a reclamantului A., iar recursul a fost depus prin intermediul poștei electronice, fără a avea atașată semnătura electronică.

Totodată, prin adresa emisă la data de 31 martie 2021 și comunicată la data de 5 aprilie 2021, Înalta Curte a pus în vedere reclamantului obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă de 50 de RON, precum și depunerea unui exemplar semnat al cererii de recurs. La data de 16 aprilie 2021, reclamantul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, fără a îndeplini și obligația depunerii unui exemplar semnat al recursului declarat în cauză.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată ca nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părții, nici în formă olografă, nici în formă electronică.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) și art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului principal declarat de reclamantul A., pentru lipsa semnăturii.

În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că această cale de atac rămâne fără efect, potrivit art. 472 alin. (2) raportat la art. 491 C. proc. civ., câtă vreme recursul principal primește o soluție de anulare, care nu implică cercetarea fondului.

Soluția de constatare a lipsei de efect a recursului incident conduce la respingerea a cererii recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată se acordă părții care a câștigat procesului, situație neregăsită în speță, întrucât, deși recursul principal a fost anulat pentru lipsa semnăturii, totuși cheltuielile de judecată solicitate de Consiliul Superior al Magistraturii se referă la taxa judiciară de timbru în sumă de 100 de RON, care a fost achitată pentru depunerea recursului incident. Or, odată constatată lipsa de efect a recursului incident, titularul acestei căi de atac nu se află în poziția părții care a câștigat procesul, pentru a beneficia de restituirea de către cealaltă parte a contravalorii taxei.

Totodată, alegând să nu declare recurs principal, ci recurs incident, pârâtul CSM și-a asumat consecințele produse asupra căii de atac incidente de nesoluționarea pe fond a recursului principal, iar o consecință previzibilă este și aceea a lipsirii sale de beneficiul recuperării contravalorii taxei judiciare de timrbu.

Prin urmare, potrivit art. 472 alin. (2) raportat la art. 491 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a rămas fără efect și va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 63 din 22 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa semnăturii.

Constată că recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe a rămas fără efect.

Respinge cererea recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2022.