ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 587/2024

Ședința publică din data de 01 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19 iulie 2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B., C. și D., a solicitat să se dispună anularea Rezoluției Inspecției Judiciare nr. 1759/A/07.06.2021, adoptată în lucrarea nr. 21-1727, precum și a Rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-1121/05.07.2021, pronunțată în lucrarea nr. C21-1121, urmând a se trimite dosarul Inspecției Judiciare, Direcția de inspecție pentru judecători, în vederea declanșării în cauză a cercetării disciplinare propriu-zise.

Prin sentința civilă nr. 713 din 08 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., Inspectia Judiciară, C. și D., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 713 din 08 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației, astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant a învederat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată, pe de o parte, cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, din perspectiva modului de interpretare a sintagmei "orice persoană interesată", iar, pe de altă parte, cu încălcarea art. 309, art. 325, art. 351 și art. 389 din Titlul II-Căsătoria din C. civ., întrucât calitatea de soț al părții nu este o simplă calitate, așa cum inadecvat și superficial se exprimă judecătorul fondului, ci ea derivă dintr-un statut legal și este, din acest motiv, suficientă pentru a satisface cerința interesului, atât în înțelesul greșit folosit de judecător, cât și, cu atât mai mult, în sensul propriu, corect și autonom în context al acestei noțiuni.

Printr-un alt set de critici, referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, recurentul-reclamant a susținut că judecătorul fondului a încercat să găsescă justificări comportamentului inadecvat și sancționabil al magistratului C., prin denaturarea absolut improprie a faptelor, dat fiind conținutul lipsit de echivoc al înregistrării audio în litigiu.

De altfel, asemenea Inspecției Judiciare, nici judecătorul fondului nu redă aici, cu fidelitate, conținutul discuțiilor pe care le-a audiat, ci doar face propriile aprecieri în legătură cu acestea, limitându-se doar la a indica minutul înregistrării unde s-ar regăsi pasajele relevante pentru soluționarea cauzei.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 29 aprilie 2021, petentul A., în calitate de mandatar conventional al reclamantei E. în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului București, a solicitat să se dispună efectuarea de cercetări cu privire la conduita profesională a judecătorilor B. din cadrul Tribunalului București, D. și C. din cadrul Curții de Apel București, raportat la modalitatea de soluționare a dosarului anterior menționat.

Nemulțumirea reclamantului este generată de faptul că inspectorul judiciar nu a constatat că există indicii cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare de către judecătorii cu privire la care a făcut sesizarea, în raport de situația de fapt și de drept din dosarul nr. x/2019, cu privire la care a solicitat să se constate comiterea unor abateri disciplinare.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., Inspectia Judiciară, C. și D., cu o cerere prin care a solicitat desființarea Rezoluției inspectorului judiciar nr. 1759 din 07 iunie 2021, emisă în dosarul nr. x, precum și a Rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-1121 din 05 iulie 2021, cu consecința trimiterii cauzei pentru continuarea verificărilor.

Criticile recurentului-reclamant privind greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, sunt nefondate.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, se constată că judecătorul fondului a apreciat în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea judicioasă a fondului și a probatoriilor administrate, în mod nerelevant încercând recurentul să se prevaleze de aspecte de fapt ori de dispoziții legale dispersate, fără aplicabilitate în speță.

Astfel, în cauză, recurentul-reclamant a solicitat Inspecției Judiciare să constate comiterea abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 alin. (1) lit. c) - judecătorul C., art. 99 alin. (1) lit. r) - judecătorii D. și C., art. 99 alin. (1) lit. s) - judecătorii D. și C., art. 99 alin. (1) lit. t) rap. la art. 99

1

- judecătorii B., D. și C., din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, în legătură cu soluționarea în fond și în apel a dosarului nr. x/2019

Dosarul menționat a privit cererea de chemare în judecată, respectiv calea de atac a apelului, formulate de doamna E. în calitate de reclamantă, respectiv apelantă, în contradictoriu cu pârâtul/intimatul Spitalul Universitar de Urgență București, în proces reclamanta/apelanta fiind reprezentată prin mandatarul A..

Totodată, se are în vedere și faptul că obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta E. în dosarul nr. x/2019 a privit în esență anularea deciziei de concediere nr. 2214/04.11.2019 emisă de Spitalul Universitar de Urgență București, repunerea părților în situația anterioară concedierii cu consecința reintegrării sale în funcția deținută de medic specialist și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, majorate cu dobânda legală, deci pretinse drepturi ale acelei persoane fizice.

În drept, art. 99 din Legea nr. 303/2004 republicată prevede ca abateri disciplinare "c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții; (...) r) neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege; (...) s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat; (...) t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. (...)".

În condițiile în care dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, statuează că "Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.", în mod corect a reținut instanța de fond că recurentul-reclamant nu justifica un interes propriu în ceea ce privește abaterile disciplinare pretinse în considerarea art. 99 alin. (1) lit. r), s) și t) din Legea nr. 303/2004 republicată cu privire la activitatea judecătorilor ce au soluționat în primă instanță și în apel dosarul nr. x/2019, înregistrat pe rolul Tribunalului București, respectiv al Curții de Apel București, acesta neavând vreo calitate de parte în procesul respectiv, ci de mandatar al uneia dintre părți, astfel că nu participa la proces în exercitarea unor drepturi procesuale și substanțiale proprii, ci aparținând mandantului, respectiv doamna E..

Așadar, aspectele care se subsumează cazurilor de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. r), s) și t) din Legea nr. 303/2004 și care vizează redactarea unei hotărâri judecătorești în termenele prevăzute de lege, utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat, sau exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență sunt chestiuni care interesează, din perspectiva interesului legitim privat, partea care a participat la judecarea unui proces.

Or, așa cum s-a reținut și anterior, recurentul-reclamant a acționat însă în fața Inspecției Judiciare în nume propriu, imputând personal magistraților respectivi săvârșirea abaterilor disciplinare vizate de art. 99 alin. (1) lit. r), s) și t) din Legea nr. 303/2004 în legătură cu desfășurarea unui proces, dosarul nr. x/2019, în care nu a fost parte.

Nici invocarea calității de soț ori a dispozițiilor din C. civ. care reglementează raporturile dintre soți nu sunt de natură să contrazică raționamentul instanței de fond, în condițiile în care conduita criticată a judecătorilor cu privire la care recurentul-reclamant a formulat o sesizare în nume propriu nu privește drepturi sau obligații proprii ale acestuia, ci pretinse drepturi sau interese legitime care aparțin unei terțe persoane, ca urmare a declanșării unui litigiu care are ca obiect tranșarea unui diferend cu angajatorul, deci relații de muncă, cu un vădit caracter intuitu personae, iar nu legate de dreptul familiei sau de obligațiile comune ale soților.

În orice caz, așa cum în mod corect a constatat și judecătorul fondului, atât prin petiția formulată, cât și prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a vizat, în concret, efectuarea unui adevărat control de legalitate asupra modului de desfășurare a procesului civil față de care era terț, inclusiv cu privire la soluția pronunțată în acea cauză or, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză și nici operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată. Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește abaterea disciplinară reglementată la art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 republicată, raportat la pretinsele afirmații imputate judecătorului C. vizându-l pe recurentul-reclamant, în sensul că "nu sunt în stare", "nu mă descurc" și "ar fi trebuit să luați un avocat", în urma audierii înregistrării audio a ședinței de judecată desfășurate în fața Curții de Apel București, instanța de fond a constatat că judecătorul pârât C., în urma unor solicitări contradictorii ale domnului A. privind administrarea probelor în apel, a recomandat posibilitatea ca partea să recurgă la serviciile unui avocat, observând dificultatea persoanei prezente în lămurirea probelor solicitate și a tezei probatorii aferente, dar și întârzierea generată astfel în desfășurarea procesului.

Prin urmare, în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că afirmațiile imputate de recurentul-reclamant judecătorului nu se îndepărtează de la obligațiile impuse magistratului în relațiile de serviciu sub aspectul standardelor de manifestare în timpul exercitării atribuțiilor specifice funcției și nu conturează, în sensul art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, existența unei atitudini nedemne, contrare obligației de a asigura demnitatea funcției, conform art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

De altfel, recurentul-reclamant este doar nemulțumit de concluzia la care a ajuns instanța de fond în urma audierii înregistrării ședinței de judecată, fără să aducă critici în concret față de modul în care judecătorul fondului și-a exercitat prerogativa legală de apreciere și fără să țină cont de prevederile alin. (2) al art. 264 C. proc. civ. care consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra forței probante a materialului probatoriu încuviințat în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 713 din 08 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 01 februarie 2024.