ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 59/2022

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2022

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea lucrărilor din dosar, reține următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a la data de 17.02.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea rezoluției Inspectorului al Inspecției Judiciare nr. lucrare:C21-175 din data de 03.02.2021 și primita pe data de 08.02.2021, data poștei.

În argumentele expuse în susținerea acțiunii, reclamantul a arătat că, în data de 19.01.2021, a depus la Inspecția Judiciară nemulțumirea sa cu privire la lucrarea x/21.12.2020, primind rezoluția Inspectorului Sef dosar nr:C2l-175 din data de 03.02.2021 și primită pe data de 08.02.2021 data poștei.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civile nr. 996 din 22 iunie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 996 din 22 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamantul A., în condițiile art. 483 C. proc. civ.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic litigios, prin argumentele prezentate în susținerea motivelor de nelegalitate, în contextul reiterării succinte a situației de fapt generatoare a prezentului litigiu, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 22 C. proc. civ. și art. 6 și art. 7 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Recurentul-reclamant nu a procedat la încadrarea criticilor dezvoltate împotriva sentinței recurate, însă, față de conținutul acestora, Înalta Curte apreciază că pot fi analizate pe temeiul motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esență, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea instanței de fond este o consecință a aplicării greșite a normelor de drept material, solicitând admiterea recursului casarea sentinței atacate și, în rejudecare admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurentul a arătat că a formulat plângere penală, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, plângere formulată împotriva vecinului său, B., pe motiv că acesta, în perioada iulie- august 2018 și-a demolat gardul de la stradă al locuinței sale și a construit un gard nou, fără autorizație de construire. Or, pe vechiul gard era evidențiată distanța dintre hotar și casa recurentului. De asemenea, a arătat și faptul că vecinul său a bătut cu barosul și rotopercutorul, în zidul casei sale.

Ca prim aspect, arată că prim-procurorul C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, prin Ordonanța nr. 38/II/2/2019, invocând o serie de articole, încearcă să spele păcatele protejatului lui si al politiei, care nu vor sa cerceteze și să întocmească procese-verbale de constatare când sunt solicitați prin 112.

De asemenea, arată recurentul că nu s-au cercetat documentele pe care le-a depus în ceea ce îl priveste pe C., care încă de la începutul ordonanței de clasare 889/P/2018 nu a făcut o analiza comparativă între plângerea sa și referatul cu propunerea de clasare, în care motivarea polițistului D. este dată pentru persoane juridice, nu pentru persoane fizice, iar în Ordonanța de clasare 759/P/2019 ce reprezintă aceeași racilă nefiind făcută comparație între referatul polițistului B. și sesizarea depusă.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului, având în vedere că recurentul reclamant nu aduce nicio critică, în concret, în susținerea motivului de casare în discuție, argumentele expuse vizând în exclusivitate situația de fapt.

În aceste condiții, a apreciat că recursul întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nul, neîncadrându-se în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 august 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris aflată la dosarul de recurs.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin rezoluția de primire din 14 septembrie 2021, a dispus fixarea termenului de judecată la data de 21 ianuarie 2022.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

Înalta Curte remarcă mai întâi că recursul de față nu combate punctual argumentele Curții de apel, ci reiterează practic susținerile formulate în fața instanței de fond, afirmând, cu titlu general, că "rumegând" sentința instanței de fond, acesta încalcă prevederile art. 22 C. proc. civ. și art. 6 și art. 7 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-reclamant sunt elemente care țin de temeinicia respingerii acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Chestiunea litigioasă dezlegată de instanța de fond a fost dacă soluția dată prin soluția administrativă dispusă prin rezoluția de clasare emisă de Inspecția Judiciară este legală și temeinică.

Instanța de fond a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată, concluzionând că în mod corect a reținut inspectorul judiciar în cuprinsul rezoluției atacate faptul că aspectele sesizate vizează raționamentul logico-juridic al magistraților și nu pot fi supuse verificărilor de natură administrativă, efectuate pe această cale de către Inspecția Judiciară.

De asemenea, mai reține instanța fondului, interpretarea normelor de drept substanțial și de drept procesual nu pot constitui un element de compunere al abaterii imputate, din moment ce normele amintite, supuse interpretării de magistratului constituie, în realitate, o aplicare a legii, exclusă a fi supusă controlului administrativ, atâta vreme cât interpretarea este rațională, argumentată și rezonabilă.

Conchide instanța în sensul că nu a identificat vreo greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare, cu consecințe deosebit de grave atât în ceea ce privește drepturile procesuale ale petentului care să fi fost săvârșită de către magistrații reclamați.

Instanța nu poate primi raționamentul juridic al recurentului, reținând, pe de o parte că, în realitate, nemulțumirea recurentului este legată prin critici referitoare la o pretinsă încălcare a dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Este adevărat că, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. In acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea in drept pe care părțile le invocă, judecătorul este in drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau in scris, să pună in dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate in cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Textul de lege sus-menționat consacră principiul rolului activ al instanței în desfășurarea procesului, respectiv să atenționeze părțile asupra drepturilor și obligațiilor care le revin, să stăruie în orice fază procesuală la soluționarea amiabilă a cauzei, să stăruie în scopul de a preveni orice greșeală în aflarea adevărului și să se pronunțe numai asupra obiectului dedus judecății.

În speță, se constată că printr-o integrală și completă apreciere a probelor, instanța de fond a stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părți, interpretând corect întreaga documentație existentă, soluția pronunțată fiind în deplină concordanță cu situația de fapt și de drept.

Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.

Dintr-un alt punct de vedere, se constată că instanța de fond are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor.

Astfel fiind, se constată că soluția instanței este corectă, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, neexistând o încălcare a normelor procedurale pentru a fi incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, față de aceste aspecte instanța constată în speța pendinte nu suntem în prezența unei neaplicări a prevederilor art. 22 C. proc. civ., referitoare la rolul activ al judecătorului.

De altfel, susținerile recurentului făcute în dezvoltarea motivului de recurs supus analizei în context sunt generice, imprecise, fără referiri concrete la particularitățile cauzei deduse judecății.

Așa fiind, trebuie apreciat ca lipsit de fundament acest motiv de recurs.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), se reține că acesta a fost invocat în preambulul cererii de recurs, prin raportare la legalității procesului penal, precum și la instituția urmăririi penale, în ansamblul său.

Din actele și lucrările dosarului, reiese că, prin sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru procurori sub nr. x, petentul și-a exprimat nemulțumirea față de modul de soluționare a dosarelor penale nr. x/2018 și nr. y/2019 și a lucrărilor nr. 31/VIII-1/2020 și nr. 47/VIII-1/2020 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, a lucrărilor nr. 4933 din data de 11.06.2020 și nr. 4933 din data de 28.08.2020 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a lucrării nr. 3 23/VIII-1/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, fără a detalia însă în ce constau nemulțumirile sale, menționând doar că procurorii nu cercetează cele reclamate, ci emit arbitrar soluțiile procesuale.

Lucrarea a fost soluționată de către inspectorul judiciar desemnat în condițiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, care au constat, pe de o parte, în atașarea unei Note de relații întocmită de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele raportat la dosarele penale nr. x/2018 și nr. y/2019 și la lucrările nr. 31/VIII-1/2020 și nr. 47/VIII- 1/2020 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, precum și la lucrarea nr. 4933 din data de 28.08.2020 trimisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și, în copie, a unor acte din dosarele penale nr. x/2018 și nr. y/2019 și din lucrările nr. 31/VIII-1/2020 și nr. 47/VIII- 1/2020 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, din lucrările nr. 4933 din data de 11.06.2020 și nr. 4933 din data de 28.08.2020 ale Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și din lucrarea nr. 323/VI11-1/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar pe de altă parte, în examinarea acestora raportat la nemulțumirile invocate de petent în sesizarea formulată.

Prin rezoluția din data de 21 decembrie 2020, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior ai Magistraturii, modificată și republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată. împotriva măsurii de clasare dispuse, petentul a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat și modificată, care a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-157.

Inspectorul judiciar a reținut în cuprinsul rezoluției atacate faptul că aspectele sesizate vizează raționamentul logico-juridic al magistraților și nu pot fi supuse verificărilor de natură administrativă, efectuate pe această cale de către Inspecția Judiciară. De asemenea, interpretarea normelor de drept substanțial și de drept procesual nu pot constitui un element de compunere al abaterii imputate, din moment ce normele amintite, supuse interpretării magistratului constituie, în realitate, o aplicare a legii, exclusă a fi supusă controlului administrativ, atâta vreme cât interpretarea este rațională, argumentată și rezonabilă.

Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, precum și răspunsul explicit sau implicit la toate argumentele părților, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate motive de casare.

În acest context, este de observat că din cuprinsul hotărârii recurate rezultă că prima instanță a analizat pe fond actul administrativ reprezentat de rezoluția de clasare, ajungând la concluzia că aceasta este temeinică și legală.

Astfel, este de precizat că legiuitorul a recunoscut o "putere discreționară" Inspecției Judiciare în sensul de marjă largă de apreciere, pe baza constatărilor proprii și a dispozițiilor legale, cu privire la soluția dată sesizării, iar nu de a hotărî după bunul plac, așa cum eronat a înțeles recurentul-reclamant.

În mod temeinic și legal instanța de fond a constatat din examinarea conținutului rezoluției de clasare, raportat la conținutul sesizării și a probatoriului administrat că prin soluția pronunțată inspectorul judiciar și-a exercitat dreptul de apreciere în limitele competențelor sale legale (prevăzute de art. 72 alin. (1) și art. 74 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004) în înțelesul noțiunii definite în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Or, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că rezoluția de clasare se impune a fi menținută, în condițiile în care inspectorul judiciar a analizat cele sesizate în limitele permise de lege, având în vedere că, în cea mai mare parte sesizarea recurentei reclamante urmărea o cenzurare a actelor de urmărire penală și soluției pronunțate în cauza penală invocată, ceea ce este inadmisibil în afara procedurilor de control judiciar reglementate de lege (în speță, C. proc. pen., art. 339 și urm.).

Astfel, de lege lata, nu este permis Inspecției Judiciare ca, în examinarea unei sesizări vizând presupuse abateri disciplinare ale unui magistrat să procedeze în fapt la o analiză proprie a probatoriului administrat într-o anumită cauză, la aprecieri referitoare la eventuale măsuri sau probe suplimentare ce trebuiau dispuse sau la ce norme de drept material ar fi fost incidente, pentru a stabili dacă măsurile dispuse de organul judiciar în respectiva pricină au fost legale și temeinice.

Este, prin urmare, vădit nefondată critica recurentului în sensul că sentința ar fi nelegală întrucât "nu identifică și nu expune situația de fapt, cu referiri la înscrisurile probatorii administrate, si nu prezintă incidența actelor de urmărire penală realizate cu nerespectarea art. 2 din C. proc. pen..", câtă vreme situația de fapt și probatoriile la care se referă recurentul reclamant sunt cele din dosarul penal de a cărui instrumentare nu este mulțumită, iar nu desfășurarea verificărilor inspecției și examenul de legalitate al rezoluției de clasare, cu care prima instanță a fost învestită.

Înalta Curte constată că recurentul reclamant nu a dezvoltat critici care să se circumscrie efectiv motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întreaga motivare a cererii de recurs reprezentând o reluare a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare directă la actul administrativ contestat (iar nu la sentință) și chiar - detaliat - la actele de urmărire penală efectuate de procurorii vizați de sesizarea adresată de recurentul reclamant Inspecției Judiciare, nefiind prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții de drept material incidente în raport cu obiectul cauzei, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate.

Totodată, nu au putut fi decelate în întreaga cerere de recurs aspecte care să susțină criticile privind îngrădirea accesului recurentului la justiție de către instanța de fond ori prin rezoluția de clasare contestată.

În urma verificărilor efectuate de inspectorul judiciar căruia i-a fost repartizată aleatoriu sesizarea și ale căror rezultate sunt consemnate în Rezoluția de clasare nu au fost identificate indicii de săvârșire a vreuneia dintre abaterile disciplinare reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Prin urmare, după analiza speței și a manierei în care instanța de fond a examinat cauza din perspectiva aplicării și interpretării dispozițiilor legale incidente, se constată că în cauză nu pot fi apreciate ca întemeiate susținerile recurentului din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 996 din 22 iunie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 ianuarie 2022.