ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2021

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu Inspecția Judiciară a solicitat instanței să dispună anularea Rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare din 24.06.2019 emisă în dosar x, a rezoluției de clasare nr. 914/5.04.2019 emisă în dosarul nr. x și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor și legală soluționare la Inspecția Judiciară, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 318 din 26 mai 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția judiciară ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 318 din 26 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare în parte.

După expunerea rezumativă a situației de fapt dedusă judecății și a derulării cercetării efectuate de Inspecția Judiciare în temeiul sesizării formulate de reclamantul A. împotriva magistraților Curții de Apel București care au judecat în apel Dosarul nr. x/2016, recurentul-reclamant invocă următoarele critici de nelegalitate:

- instanța de fond a apreciat eronat că, în mod corect, Inspecția Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații verificați a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 304/2004, în condițiile prezentate.

- în mod greșit, instanța de fond a validat raționamentul inspectorilor judiciari, care au constatat că modalitatea în care magistrații judecători care au soluționat apelul declarat în Dosarul nr. x/2016 s-au raportat la incidența autorității de lucru judecat invocată în acea cauză, înlăturând-o de la aplicare, reprezintă expresia raționamentului juridic care a format convingerea instanței în pronunțarea soluției, neputând fi identificate elementele materiale sau de ordin subiectiv care întrunesc conținutul faptei de abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente speței, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că deși recurentul-pârât a invocat în susținerea recursului motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi identificate critici referitoare la nemotivarea hotărârii sau la motivarea deficitară a acesteia.

În acest context, instanța de recurs reține că acest motiv de casare a fost invocat formal, în realitate, toate argumentele de nelegalitate exprimate prin cererea de recurs putând fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., care vizează încălcarea normelor de drept material incidente speței.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în fapt, prin sesizarea adresată autorității publice intimate, în baza căreia a fost formată lucrarea nr. x din data de 06.03.2019, petentul A. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la modalitatea de soluționare a dosarului x/2016 al Curții de Apel București și sancționarea disciplinară a membrilor completului de judecată, respectiv a magistraților B. și C. pentru abaterea disciplinară de exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

În urma verificărilor administrative prealabile, prin Rezoluția nr. 914/5.04.2019 emisă în dosarul nr. x, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării reținând că în urma verificărilor prealabile nu au fost identificate date ori indicii din care să rezulte că magistrații vizați, ar fi comis fapte ce ar putea constitui abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată.

Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată, reținând în esență că, în mod legal și temeinic, s-a apreciat prin rezoluțiile atacate că din verificările prealabile efectuate, nu au fost identificate raționamente care să fie în mod vădit contrare logicii juridice, motivele invocate de reclamant fiind, în fapt, critici cu privire la motivarea deciziei, la legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de cei două judecători, a căror analiză ar presupune evaluarea actelor și lucrărilor dosarului respectiv, activitate ce excedează verificărilor cu caracter administrativ efectuate de Inspecția Judiciară.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant D. din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că acest motiv de nelegalitate nu poate fi reținut, în contextul în care instanța de fond a făcut o justă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanțe fiind însușite de instanța de control judiciar, după efectuarea propriei examinări a cauzei.

De altfel, se constată că, în mare parte, criticile formulate de recurentul-pârât reprezintă reiterări ale aspectelor învederate Inspecției Judiciare prin plângerea formulată, precum și în cererea de chemare în judecată.

În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi, este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare noțiunea de rea -credință presupune intenția judecătorului de a manipula legea în mod conștient, obținând prin aceasta un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a interselor uneia dintre părțile implicate în proces, iar în varianta săvârșirii faptei cu gravă neglijență trebuie să se identifice încălcarea de către judecător a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă.

Totodată, pentru ca fapta să poată fi circumscrisă unor abateri disciplinare, este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare.

Grava neglijență presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijență se apreciază, între altele, de exemplu, și în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanțe.

Mai reține instanța de control judiciar că, în cadrul atribuțiilor inspecției judiciare intră doar o analiză a conduitei judecătorilor, nu și a procesului, această autoritate publică nefiind o instanță extraordinară, cu atribuții în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competența sa a se pronunța asupra soluției din dosar, ci doar a verifica incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, neputând fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Pe de altă parte, aspectele invocate de recurentul-reclamant reprezintă nemulțumiri subiective față de soluția dată de judecătorii care au judecat apelul, sub aspectul neaplicării în cauză a dispozițiilor art. 430 și art. 431 din Codul de proecdruă civilă referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Or acesta este un aspect care ține exclusiv de modul de interpretare a dispozițiilor legale prin raportare la probatoriul administrat și situația de fapt, administrarea și aprecierea probelor constituind un proces intelectiv, de analiză, ce ține de esența actului de cercetare judecătorească și care nu poate fi cenzurat decât pe calea controlului ierarhic ori jurisdicțional, neputând face obiectul unor verificări de natură administrativă ale Inspecției Judiciare.

Pe de altă parte, instanța de fond a procedat în analiza conținutului material al pretinsei abateri disciplinare săvârșite de cele două doamne judecător din cadrul Curții de Apel București, la verificarea modului în care s-a desfășurat activitatea de judecată constatând că acesta a fost derulată în limitele legale și în raport de probele administrate în cauză, reclamantul urmărind practic schimbarea soluției date în apelul exercitat în cadrul dosarului civil menționat.

Așadar, în mod corect judecătorul de primă jurisdicție a reținut că modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării și aplicării legii nu poate fi considerat o "abatere de la îndatoririle de serviciu" sau o "faptă care afectează prestigiul justiției", iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcției de magistrat nu poate fi realizată.

În concluzie, instanța de fond a pronunțat o soluție cu respectarea dispozițiilor legale, menținând măsura clasării dispusă de inspectorul judiciar, apreciind că inspectorul a constatat, în mod corect, că nu este întrunită nici latura obiectivă, nici latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, partea reclamantă nefăcând dovada încălcării de către magistratul nominalizat în sesizare a normelor de drept menționate.

Constatând că sentința recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 318 din 26 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.