ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 712/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.11.2019, sub nr. unic x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. 3016/A/11 septembrie 2019 Inspecției Judiciare din dosarul nr. x, împotriva Rezoluției din data de 31.10.2019 a Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din lucrarea nr. x, solicitând admiterea acesteia, desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 432 din 17 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din C. proc. civ., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și C. proc. civ.

A solicitat astfel admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza în fond să se admită plângerea, să se desființeze rezoluția inspectorului șef și rezoluția de clasare nr. 3016/A/11.09.2019 nr. lucrare x din 11 august 2019 luată de Direcția de Inspecție pentru Procurori, Inspector judiciar Procuror B., dispunându-se trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor la Inspecția judiciară.

A susținut în esență recurentul - reclamant că instanța de fond nu a răspuns tuturor criticilor sale, ceea ce echivalează cu lipsa motivării. De fapt, singura motivare este una străina cauzei, și anume faptul că ar fi încercat să critice ordonanța luată de procuror în dosarul penal, lucru care este eronat.

Instanța s-a rezumat la citarea unor principii, cum ar fi principiul independenței magistraților și supunerii lor numai legii. De asemenea, instanța a ținut să amintească faptul că verificările nu pot pune în discuție soluțiile pronunțate.

Este cu totul de acord cu principiile enumerate de Curtea de Apel și cu faptul că prin plângerea adresată CSM-ului nu pot fi cenzurate soluțiile magistraților. De altfel, prin contestație nu a pus în discuție aceste principii și nici nu a supus analizei instanței soluția dată de procuror, ci a cerut sa se constate abateri disciplinare în soluționarea dosarului și anume întârzieri absolut nejustificate, ultima de mai mult de 7 luni după ce se constatase deja depășirea termenului rezonabil pentru soluționarea cauzei.

Susține recurentul că a atacat soluțiile inspectorului judiciar și pe cea a inspectorului șef, invocând faptul că aceștia nu au analizat toate criticile sale. Cu toate acestea, Curtea de Apel a considerat, fără temei, că motivele invocate - adică tocmai critica potrivit căreia nu au fost avute în vedere toate motivele invocate - nu sunt susceptibile de a atrage anularea soluției pentru că inspectorii își desfășoară activitatea de control să analizeze motivele de nelegalitate invocate într-o cale de atac prevăzută de lege. Or, consideră că această afirmație echivalează cu un refuz de a analiza criticile sale îndreptate împotriva rezoluțiilor Inspectorului, respectiv a Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare a CSM, deci cu o lipsa a motivării soluției de respingere.

A arătat că inspectorul judiciar nu a analizat toate aspectele invocate, iar Curtea de Apel, respingând aceasta afirmație a "motivat" că ea nu are nicio bază factuală întrucât s-au avut în vedere înscrisurile înaintate prin Adresa nr. x/2019. Nu a susținut niciodată că inspectorul judiciar nu a analizat înscrisurile de la dosar, am susținut că inspectorul judiciar nu a avut în vedere criticile noastre. Practic, instanța a evitat să răspundă acestei critici, divagând de la subiect.

Curtea de Apel a mai constatat că prescripția răspunderii penale nu putea fi imputată procurorului care a adoptat soluția în cauză, acesta aplicând dispozițiile legale incidente speței și implicit instituția prescripției. Cu alte cuvinte. Curtea sugerează că recurentul a criticat soluția prin care procurorul a aplicat instituția prescripției - ceea ce este fals, în realitate plângându-se de faptul că prescripția a intervenit pentru că procurorii, toți cei 3 implicați, au tergiversat nejustificat, timp de 6 ani, soluționarea dosarului penal în mod culpabil. Din nou, Curtea de Apel a evitat să răspundă acestei critici, răspunzând în realitate unei critici pe care nu a formulat-o, iar aceasta echivalează, din nou, cu o lipsă a motivării soluției.

Consideră că instanța de fond a evitat să analizeze îndeplinirea condițiilor răspunderii disciplinare prin raportare la textul art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004. Textul de lege menționat prevede ca abatere disciplinară:

"nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

Se observă, deci, că textul de lege nu are nici o legătură cu reaua-credință sau cu grava neglijență. Curtea de Apel a citat în realitate textul art. 99 lit. t) din Lege, care nu are nicio legătură cu lit. h).

În cadrul celei de-a doua critici, respectiv cea prin care invocă faptul că hotărârea atacată este data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, susține recurentul că instanța fondului a apreciat în mod greșit conținutul abaterii disciplinare prevăzute de art. art. 99 lit. h) din Legea 303/2004, ceea ce a dus, în mod evident la aplicarea greșită a normelor de drept material. Practic, instanța a aplicat o altă normă de drept material prezentei spețe.

Așa cum a arătat conținutul art. 99 lit. h) este următorul:

"Constituie abateri disciplinare:

……nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

Noțiunile de rea-credință și gravă neglijență fac parte din conținutul abaterii disciplinare prevăzute de lit. t):

"exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni".

Desigur, pe fondul sesizării, a indicat motive care se pot circumscrie atât abaterii disciplinare prevăzute de lit. h), cât și celei prevăzute de lit. t), însă atât inspectorul cât și instanța trebuia să le analizeze separat, nicidecum să introducă în conținutul abaterii disciplinare prevăzute de lit. h) elementele prevăzute de lit. t), adăugând practic la lege, cu consecința pronunțării unei soluții date cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ultimul aliniat din sentința atacată, Curtea de Apel arată că orice apreciere a Inspecției Judiciare în legătură cu legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse și a actelor efectuate în dosarul identificat, ar reprezenta o încălcare a principiului independenței procurorului, numai că partea nu a formulat sesizarea în legătură cu măsurile dispuse în dosarul de urmărire penală, ci în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de procurori. Astfel, întrucât instanța a făcut referire la alte norme de drept (cele referitoare la independența procurorilor), în contextul în care noi am invocat normele referitoare la abaterile disciplinare, rezultă că soluția Curții a fost dată cu încălcarea ori o aplicare greșită a normelor de drept material.

Față de toate aspectele învederate, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecința casării sentinței si trimiterii spre rejudecare în principal, iar în subsidiar cu consecința admiterii și modificării în tot, în sensul admiterii plângerilor.

Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Inspecția Judiciară, în termenul legal a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca temeinică și legală, susținând în esență că, în mod corect a reținut instanța de fond, că în urma verificărilor prealabile în lucarea x s-a constatat că nu se conturează indicii privind săvârșirea vreuneia din abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, de către procurorii vizați de sesizare, pentru motivele expuse în argumentarea măsurii dispuse de către inspectorul judiciar în legătură cu limitele de competență ale Inspecției Judiciare.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 21.10.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 09.02.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările intimatei - reclamante și de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, având în vedere considerentele expuse în continuare:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurenta - pârâtă, instanța de control judiciar reține următoarea situație de fapt:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.11.2019, sub nr. unic x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. 3016/A/11 septembrie 2019 Inspecției Judiciare din dosarul nr. x, împotriva Rezoluției din data de 31.10.2019 a Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din lucrarea nr. x, solicitând admiterea acesteia, desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin Rezoluția nr. 3016/A/11.09.2019 menținută prin rezoluția inspectorului șef din data de 31.10.2019 s-a dispus clasarea sesizării formulată de către reclamant, reținându-se în esență că în cauză nu există indicii ale săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004. Se arată că petentul este nemulțumit de faptul că procurorul de caz ar fi avut o conduită de pasivitate prin lăsarea în nelucrare a dosarului mai mult de 1 an de zile, context cu referire la care s-a arătat că, ar fi dus deja la prescripția răspunderii penale pentru cele mai multe din faptele penale cercetate, învederând și că judecătorul de drepturi și libertăți prin încheierea din data de 18.12.2018 în dosarul nr. x/2018, a fixat un termen de 10 luni pentru soluționarea cauzei, indicând că acesta expiră după 4 luni de la momentul sesizării.

Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată, reținând în esență că nu se poate reține că ultimul procuror investit cu instrumentarea cauzei penale nu a respectat decizia judecătorului pronunțată în dosarul nr. x/2018 prin care s-a stabilit încălcarea duratei rezonabile a urmăririi penale și obligarea soluționării cauzei în termen de 10 luni de la data primirii comunicării încheierii pronunțate la 17.12.2018, întrucât acesta a fost învestit cu efectuarea actelor necesare în cauză la 01.12.2018, soluționând cauza la 04.07.2019, în interior termenului de 10 luni stabilit de instanța de judecată.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant, constată Înalta Curte că acesta a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, constată Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurentul - reclamant a invocat în esență nemotivarea hotărârii, susținând că instanța de fond nu a răspunsul tuturor criticilor sale, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.

A mai susținut deopotrivă că singura motivare este străină cauzei, judecătorul fondului răspunzând în realitate unei critici pe care nu a formulat-o, respectiv aceea că ar fi criticat soluția prin care procurorul a aplicat instituția prescripției, ceea ce este fals, în condițiile în care, în realitate partea s-a plâns de faptul că prescripția a intervenit pentru că toți cei trei procurori au tergiversat nejustificat, timp de 6 luni, soluționarea dosarului penal în mod culpabil.

Aceste critici nu pot fi reținute de instanța de control judiciar ce constată, contrar susținerilor recurentului, că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Reține instanța de control judiciar că motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile/criticile invocate de reclamant cu privire la soluțiile inspectorului judiciar și inspectorului șef sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanță reținând corect situația de fapt, în limitele impuse de această procedură și, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Dimpotrivă, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic raționamentul în baza căruia a considerat că anumite motive invocate în fața inspectorului judiciar, respectiv a inspectorului șef, nu sunt susceptibile de a atrage anularea rezoluției de clasare, arătând că inspectorii judiciari își desfășoară activitatea independent și imparțial, aceștia având ca atribuții efectuarea de verificări ale sesizărilor adresate în legătură cu conduita necorespunzătoare a acestora sau în legătură cu încălcarea obligațiilor profesionale ale acestora și nu cu reanalizarea modului de instrumentare a dosarului penal nr. x/2016, neputându-se reține astfel nemotivarea hotărârii.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Faptul că recurentul nu împărtășește raționamentul logico-juridic ce a fundamentat soluția primei instanțe, respectiv că instanța nu și-a însușit criticile recurentului, dimpotrivă, le-a respins, expunând și argumentele pentru care a procedat astfel, nu înseamnă că hotărârea este nemotivată.

Reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceasta să răspundă argumentelor esențiale, aceste argumente putând fi tratate grupat.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speța de față, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele prin care a înlăturat criticile de nelegalitate expuse de recurentul - reclamant, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalității sale, asigurând, totodată, garanțiile necesare pentru efectivul acces la justiție și pentru evitarea arbitrariului în soluționarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cadrul acestui motiv de recurs recurentul și-a exprimat în esență nemulțumirea cu privire la faptul că instanța s-a referit la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, deși, admite faptul că, pe fondul sesizării a " indicat motive care se circumscriu atât abaterii disciplinare prevăzute de lit. h) cât și celei prevăzute de lit. t)", apreciind însă că "atât inspectorul cât și instanța trebuia să le analizeze separat, nicidecum să introducă în conținutul abaterii disciplinare prevăzute la lit. h) elementele prevăzute de lit. t), adăugând practic la lege".

Această critică nu poate fi reținută de instanța de control judiciar, ce constată netemeinicia susținerilor recurentului raportat la dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, din conținutul cărora reiese că analiza se raportează la faptele sesizate iar nu la conținutul abaterilor disciplinare la care se face referire în sesizare, fiind supuse, potrivit dispozițiilor legale anterior invocate " aspectele semnalate", iar nu încadrarea juridică invocată de petiționar.

Raportat la aceste dispoziții și la elementele factuale de critică semnalate de recurentul - reclamant la adresa doamnei procuror C., în mod corect s-a reținut de către inspectorul judiciar că, în concret se identifică în analiză abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, conform căruia "constituie abatere disciplinară h) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

Reține astfel instanța de control judiciar că textul de lege impune două condiții indispensabile pentru reținerea abaterii în discuție și anume: caracterul repetat al încălcării normei, respectiv imputabilitatea acesteia.

Or, raportat la situația factuală din dosarul penal nr. x/2016, astfel cum a fost descrisă de inspectorul judiciar, necontestată de recurentul - reclamant, aceste condiții nu s-au regăsit în cazul concret de speță, având în vedere că, de la data de 07.12.2016, când s-a înregistrat respectiva cauză penală, până la data de 04.07.2019, supravegherea urmăririi penale a fost efectuată de 4 procurori, doamna procuror C. fiind desemnată abia începând cu data de 01.12.2018, până la acel moment dosarul fiind în supravegherea altor 3 procurori, în prealabil cauza fiind intrumentată inițial de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ulterior și de către structura DIICO, fiind dispuse prealabil soluții de clasare privind alte infracțiuni, precum și dispoziții conexe și succesive de disjungere și declinare.

Neputându-se face astfel abstracție de complexitatea dosarului penal, cu un anumit specific de instrumentare, ce a necesitat un probatoriu complex în vederea stabilirii corespunzătoare a situației de fapt dedusă cercetărilor, în mod judicios instanța de primă de primă jurisdicție a reținut legalitatea rezoluției de clasare, respingând acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

În acord cu instanța de fond și instanța de control judiciar reține că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător sau procuror și pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare.

Cât privește intervenția prescripției răspunderii penale, astfel cum și instanța de fond în mod corect a reținut, această soluție nu poate fi imputată procurorului ce a procedat argumentat la aplicarea dispozițiilor legale incidente privind această instituție, aplicabilă prioritar în raport cu faptele penale cercetate mult înainte de învestirea doamnei procuror C., această soluție fiind adoptată inclusiv prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, reținându-se incidența prioritară a unor cauze obiective, în raport cu elementele factuale din dosarul penal, ce au determinat prelungirea procedurilor de instrumentare a acestuia, soluția dată de instața de fond, de menținere a rezoluției de clasare este legală, neputându-se identifica în persoana doamnei procuror C. acele acțiuni sau inacțiuni, neconforme cu îndatoririle profesionale din care să rezulte că pretinsa amânare privind luarea unor decizii procedurale îi este imputabilă doamnei procuror, nefiind astfel incidente prevederile art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispozițiile anterior menționate, precum și dispozițiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, argumentele invocate de recurentul - reclamant în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 432 din 17 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2021.