Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
22 februarie 2023

Decizia nr. 947/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 634/2021 a Curții de Apel București

Ședința publică din data de 22 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata Inspecția Judiciară. Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 634 din data de 20 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 22 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.