Decizia nr. 947/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 634/2021 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 31.12.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare B., anularea Rezoluției de clasare nr. C19-4147 dispusă în data de 09.12.2019 de către Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare, care a reținut faptul că nu se impune sancționarea disciplinară a domnilor judecători C., D., E., F..

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 634 din data de 20 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și Inspectorul Șef al inspecției Judiciare B., ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 de mai sus, a formulat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată. Cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar prin aceasta, recurentul a învederat că, astfel cum a arătat și în motivarea din fața instanței de fond, Inspecția Judiciară, deși a încercat să realizeze o anchetă, solicitând puncte de vedere de la magistrați, s-a aflat în postura de a fi refuzată, punctele de vedere solicitate nefiind furnizate. Totodată, făcând trimitere la considerentele și dispozitivul sentinței nr. 249/F/22.12.2017, ale încheierii de îndreptare a erorii materiale din 05.01.2018 și ale decizie nr. 131/A/25.05.2018, recurentul a învederat, în esență, că evidenta lipsa de logică juridică și justețe a soluțiilor sus indicate probează, în sensul art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004, reaua credință a magistraților ce au soluționat dosarul nr. x/2016, dar și întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare reglementate de lit. s) a aceluiași text normativ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat, în principal, excepția nulității recursului, apreciind că aspectele învederate în cuprinsul căii de atac exercitate nu vizează aspecte de nelegalitate a sentinței recurate apte a fi încadrate în ipotezele limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței primei instanțe, drept temeinică și legală.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 25 august 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 22 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata Inspecția Judiciară, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente: Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulate în alin. (3) al aceluiași text normativ. De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.). Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei. Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Totodată, nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentința recurată și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate. Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurentul-reclamant A. a invocat pur formal motivele de recurs reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în contextul în care aspectele expuse în memoriul de recurs nu au vizat faptul că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, iar recurentul nu a învederat care sunt prevederile legale, dintre cele relevante cadrului procesual dedus judecății în cauza pendinte (ce vizează legalitatea Rezoluției de clasare nr. C19-4147 din data de 9 decembrie 2019 a Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare) ce au fost eronat interpretate sau aplicate de prima instanță. În realitate, prin memoriul de recurs formulat, recurentul a reiterat aspecte evocate și prin cererea de chemare în judecată și prin plângerea adresată intimatei – pârâte ce privesc, în principal, elemente de fapt și de drept aferente chestiunilor litigioase deduse judecății în dosarul nr. x/2016, în care au fost emise hotărârile pronunțate de magistrații vizați de plângerea adresată intimatei - pârâte. Astfel de susțineri nu îndeplinesc, însă, exigențele unor critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. care să vizeze sentința atacată în litigiul pendinte, respectiv argumentele prezentate de prima instanță în cadrul demersului de verificare a legalității Rezoluției Inspectorului șef nr. C19-4147 din data de 9 decembrie 2019, prin care a fost menținută rezoluția Inspecției Judiciare nr. 2586/A din 2 august 2019, emisă în Dosarul nr. 19-3366 al Direcție de inspecție pentru judecători. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată. Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum și reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului sau critici care să privească maniera de apreciere a probelor, ori chestiuni ce nu au legătură cu obiectul cauzei echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte va admite excepția invocată de intimata Inspecția Judiciară și va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului. În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 634 din data de 20 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.