ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3165/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3165/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

chemare în judecată și procedura derulată în primul ciclu procesual

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel București, reclamantul V.T.C. a chemat în judecată Instituția

Președintelui României și, personal, titularul acestei funcții, dl. T.B., solicitând

instanței de contencios administrativ ca, prin hotărârea pe care o va pronunța,

să dispună anularea totală a Decretului Președintelui României nr. 567 din 24

mai 2007, prin care i-a fost retras reclamantului Ordinul Național „Steaua României”

în grad de cavaler, precum și obligarea emitentului la plata unor despăgubiri morale

în cuantum de 50.000 RON pentru prejudiciul suferit ca urmare a actului administrativ

atacat; cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a arătat că

Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler i-a fost conferit prin Decretul

nr. 1109 din 10 decembrie 2004 emis de fostul Președinte al României, dl. I.I.,

iar retragerea prin decretul contestat a avut la bază o scrisoare formulată de cinci

intelectuali români, urmată de propunerea făcută Președintelui României de către

Consiliul de onoare al Ordinului.

Or, susține reclamantul,

retragerea ordinului ce i se conferise în anul 2004, în virtutea calității sale

de senator, pentru contribuția sa meritorie la desfășurarea actului legislativ,

la adoptarea unor legi fundamentale necesare dezvoltării țării și la integrarea

euroatlantică a României, nu este legală, ținând seama și de cariera politică și

parlamentară a reclamantului, calități în care a fost implicat activ în ceea ce

a însemnat drumul parcurs de România în construirea statului de drept, a unui regim

politic democratic occidental și pentru a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii

Europene.

Prin sentința civilă

nr. 1686 din 16 aprilie 2009, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea,

a anulat Decretul nr. 567 din 24 mai 2007, emis de Președintele Românei, și a respins,

ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale.

Această sentință a fost

casată prin decizia nr. 5174 din 18 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, în vederea introducerii în cauză a Primului Ministru,

contrasemnatar al decretului contestat.

Conform celor reținute

în considerentele deciziei de casare, cu ocazia rejudecării, prima instanță urma

să analizeze excepția inadmisibilității acțiunii, după ce o va fi pus în dezbaterea

contradictorie a părților, din perspectiva art. 126 alin. (6) din Constituția României

și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, pentru a stabili dacă este vorba

despre un act administrativ al unor autorități publice, care privește raporturile

acestora cu Parlamentul.

casare

Prin încheierea din 04

iunie 2010, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității

acțiunii.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a avut în vedere faptul că actul este emis de o autoritate publică în înțelesul

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, având caracter administrativ -

anume act cu caracter unilateral individual - în înțelesul art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004 și, neechivoc, neprivind raporturile Președintelui

României cu Parlamentul, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004,

ținând seama de conținutul raportului juridic stins - exclusiv retragerea unei decorații

acordate unei persoane identificate, fără a avea o legătură cu atribuțiile constituționale

sau prevăzute de o lege organică în raporturile de natură politică cu Parlamentul,

ca instituție.

Curtea de Apel a mai apreciat

că decretul prezidențial (obiect al acțiunii) nu este unul sustras controlului judecătoresc

pe calea contenciosului administrativ, nefiind aplicabile dispozițiile art. 126

alin. (6) din Constituția României și ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 554/2004.

Prin sentința civilă

nr. 3948 din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant, a anulat Decretul

nr. 567 din 24 mai 2007, emis de Președintele României, și a respins, ca neîntemeiată,

cererea de acordare a daunelor morale.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamantului i-a fost conferită decorația

națională prin Decretul nr. 1109 din 10 decembrie 2004, „în semn de apreciere deosebită

pentru contribuția meritorie la desfășurarea actului legislativ, la adoptarea unor

legi fundamentale necesare dezvoltării țării și la integrarea euroatlantica a României”.

Reclamantului i-a fost

retrasă decorația prin Decretul Președintelui României nr. 567 din 24 mai 2007,

„având în vedere hotărârea Consiliului de onoare al Ordinului Național Steaua României

din 15 martie 2007”.

În legătură cu hotărârea

Consiliului de onoare al Ordinului Național „Steaua României” din 15 martie 2007,

Curtea de Apel a apreciat că aceasta are natura unui act premergător, având rolul

exclusiv de a face propunerea de retragere a decorației Președintelui României,

și a fost emisă în urma unei proceduri deficitare prin raportare la prevederile

legale incidente, atât pentru lipsa unor documente, dar și a altor elemente de procedură,

precum: sesizarea nu s-a făcut către Cancelaria ordinelor, ci direct Consiliului

Ordinului respectiv, nu se face dovada convocării efectuate de Cancelaria Consiliului

a persoanei vizate și din Consiliul ordinului au fost prezenți doar 5 membri cu

ocazia ședinței din 15 martie 2007 și a deliberării.

Instanța de fond a mai

constatat că hotărârii consiliului îi lipsește în totalitate motivarea, deoarece

aceasta trebuia să prezinte, să enunțe considerentele de fapt și de drept care au

constituit fundamentul hotărârii de retragere și, mai ales, al verificării raportului

de proporționalitate, cu atât mai mult cu cât Consiliul consideră că este suficientă

pentru păstrarea calității de membru o atitudine publică a reclamantului de a-și

cere scuze, din nou fără a menționa exact faptele dezonorante reținute.

Or, în hotărâre se menționează

doar ca s-a luat act de solicitarea scrisă din data de 08 februarie 2007, fără a

se face nicio referire în concret la faptele în raport cu care a fost formulată

solicitarea, invocându-se un comportament dezonorant, fără să se arate în ce a constat

acesta, singurul aspect evidențiat fiind comportamentul din ședința comună a Camerelor

Parlamentului din 18 decembrie 2006, de asemenea neanalizat și necircumstanțiat.

Nu rezultă nicidecum care au fost faptele dezonorante reținute în sarcina reclamantului,

considerate atât de grave încât să anuleze meritele ce au stat la baza conferirii

decorației. De asemenea, nu rezultă cum și în ce măsură au fost aduse prejudicii

morale membrilor ordinului; în hotărâre se specifică faptul că efectul faptelor

a constat în știrbirea «prestigiului Ordinului» la modul general. Examinarea, în

cauză, a hotărârii Consiliului de onoare se impune prin prisma dispozițiilor

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora instanța este competentă

să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la

baza emiterii actului supus judecății.

Curtea de Apel a mai reținut

că nici raportul de proporționalitate nu a fost just menținut, meritele în virtutea

cărora reclamantului i s-a conferit Ordinul Național „Steaua României” fiind unele

excepționale, conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 11/1998, ele trebuie anulate

de fapte considerate incompatibile cu calitatea de membru al ordinului și care ar

trebui să fie extrem de grave, cu consecința prejudicierii celorlalți membri ai

ordinului, situație ce nu se regăsește în cauză, faptele sus-menționate descrise

generic și consecințele posibile ale acestora nefiind de o gravitate extremă care

să lipsească de orice eficiența juridică faptele care au justificat acordarea decorației,

cu atât mai mult cu cât însuși titularul obligației de verificare a raportului de

proporționalitate a considerat că simpla exercitare a demersului de scuze publice

a reclamantului ar fi suficientă să înlăture respectivele consecințe și să mențină

compatibilitatea persoanei reclamantului cu prestigiul Ordinului.

Curtea de Apel a respins

cererea de acordare a despăgubirilor morale, ca neîntemeiată, considerând că nu

s-a făcut dovada întrunirii cerințelor art. 998-999 C. civ., față de împrejurarea

că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral pe care pretinde ca l-a suferit

prin emiterea decretului contestat.

Pârâții Administrația

Prezidențială, în nume propriu și în numele Președintelui României - T.B., și Primul

Ministru al României au declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

3.1. Administrația prezidențială

și-a încadrat motivele de recurs cu prevederile art. 304 pct. 7-9 și 304

1

C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în parte a sentinței și admiterea

excepției inadmisibilității primului capăt de cerere, privind anularea Decretului

Președintelui României nr. 567/2007, și, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței,

în sensul respingerii aceluiași capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.

Criticile formulate au

fost structurate după cum urmează:

Cu privire la inadmisibilitatea

cererii de anulare a decretului.

Instanța a schimbat natura

juridică a actului dedus judecății, aceea de act administrativ care privește raporturile

cu Parlamentul, în sensul art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 5 alin. (1)

lit. a) raportat la art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004, așa cum a stabilit

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5174 din 18 noiembrie 2009

ale cărei dezlegări au fost ignorate, prin încălcarea art. 315 C. proc. civ.

Recurenta a prezentat

pe larg argumentele pe baza cărora se impunea admiterea excepției inadmisibilității

acțiunii, făcând referire la: prevederile art. 1 alin. (4), art. 80 alin. (1),

art. 94 lit. a), art. 100 alin. (2) și art. 126 alin. (6) din Constituția României,

art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004 și art. 19 din O.U.G. nr. 11/1998 pentru instituirea Ordinului „Steaua

României”; opiniile exprimate în literatura de specialitate cu privire la efectele

contrasemnării decretelor Președintelui României de către Primul Ministru și la

jurisprudența în materie a Înaltei Curți, concretizată prin deciziile nr. 1840 și

nr. 4416/2005.

Cu privire la fondul cauzei

Recurenta-pârâtă a arătat

că soluția de admitere a acțiunii în anularea decretului este nelegală pentru că

încalcă dreptul de apreciere al Președintelui României, care a emis actul în temeiul

unei puteri discreționare și exclusive, fiind singurul în măsură să aprecieze oportunitatea

retragerii unei decorații.

În acest sens, a invocat

considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 88/2009, în care s-a statuat

că „Președintele are o largă posibilitate de apreciere atât asupra propunerilor

ce i se fac, în condițiile legii, pentru conferirea unei decorații, cât și asupra

motivelor cuprinse în propunerile de retragere a decorațiilor.”

În conformitate cu dispozițiile

art. 52 lit. b) și art. 53 din Legea nr. 29/2000, și ale art. 17 și 18 din O.U.G.

nr. 11/1998, Consiliul de onoare al Ordinului Național „Steaua României” a constatat

săvârșirea unor fapte dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor ordinului,

de către domnul V.T.C. Așadar, dreptul de apreciere asupra existenței sau inexistenței

unor fapte dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor ordinului revine, prin

voința legiuitorului, unui Consiliu de onoare, iar nu instanței de judecată, aspect

confirmat și de jurisprudența Curții Constituționale.

Rațiunea avută în vedere

de legiuitor atunci când, prin dispozițiile art. 18 din O.U.G. nr. 11/1998 și

art. 53 din Legea nr. 29/2000, a atribuit competența de „judecare” a faptelor dezonorante

Consiliului de onoare (alcătuit din membri ai aceluiași ordin), pentru fiecare ordin

în parte, este aceea că membrii ordinului sunt singurii care au dreptul să-și apere

demnitatea și statutul ce izvorăște din primirea acestei înalte distincții a Statului

Român și să hotărască dacă propun sau nu retragerea decorației.

În fine, recurenta-pârâtă

a arătat că, în speță, a fost pe deplin respectată procedura prevăzută în Regulamentul

pentru organizarea și funcționarea consiliilor de onoare ale Ordinelor Naționale

„Steaua României” și „Serviciul Credincios” și „Pentru Merit”, aprobat prin H.G.

nr. 1511/2005, iar comportamentul notoriu al reclamantului se încadrează categoria

atitudinilor și faptelor dezonorante, care pot avea ca efect retragerea decorației.

3.2. Recursul Primului

Ministru a vizat, în esență, aceleași aspecte, criticile fiind însă subsumate prevederilor

art. 304 pct. 5 și 9 și 304

1

C. proc. civ.

Primul motiv de recurs

se referă la nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., constând în aceea că judecătorul care a pronunțat

soluția nu a semnat hotărârea, așa cum impune art. 261 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ. și nu mai avea calitatea de judecător din data de 08 aprilie 2011, când

s-a publicat în M. Of. Decretul nr. 425/2011, privind eliberarea sa din funcție.

O altă neregularitate

procedurală pe care recurentul-pârât a încadrat-o în prevederile art. 304 pct. 5

C. proc. civ. constă în necomunicarea încheierii de amânare a pronunțării, ce face

parte integrantă din hotărâre.

În ceea ce privește soluția

instanței de fond asupra excepției inadmisibilității acțiunii, cuprinsă în încheierea

de ședință din data de 04 iunie 2010, recurentul-pârât a arătat că aceasta a fost

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție

și ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 și cu ignorarea deciziei

de casare nr. 5174 din 18 noiembrie 2009, contrar dispozițiilor art. 315 C.

proc. civ.

Cu privire la soluția

pronunțată pe fondul cauzei, Primul Ministru al României a susținut că aceasta este

netemeinică și esențial nelegală, pentru că prima instanță a făcut abstracție de

dreptul de apreciere al Președintelui României în exercitarea atribuției sale de

a conferi/retrage decorații, în temeiul art. 94 lit. a) din Constituție și conform

Deciziei nr. 88/2009 a Curții Constituționale.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin prisma

tuturor motivelor formulate de recurenți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare, structurate corespunzător chestiunilor litigioase

vizate de criticile cuprinse în cele două recursuri.

de drept relevante

Actul administrativ supus

controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ este

Decretul nr. 567 din data de 24 mai 2007, privind retragerea unei decorații, emis

de Președintele României în temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100

din Constituția României, republicată, ale O.U.G. nr. 11/1998 pentru reinstituirea

Ordinului Național „Steaua României”, republicată, precum și ale Legii nr. 29/2000

privind sistemul național de decorații al României și având în vedere Hotărârea

Consiliului de onoare al Ordinului Național „Steaua României” din 15 martie 2007.

Soluția primei instanțe

reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor constituționale și legale

aplicabile raportului juridic dedus judecății, cu evaluarea adecvată a elementelor

specifice pe care le atrage obiectul actului administrativ contestat, motivarea

încheierii și a sentinței îndeplinind exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ.

Analizând punctual criticile

recurenților, Înalta Curte constată următoarele:

1.1. Cu privire la nesocotirea

formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

Potrivit art. 261

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă semnăturile

judecătorilor sau grefierilor. Alin. (2) al aceluiași articol permite ca președintele

instanței să semneze hotărârea în cazul în care, după pronunțare, unul dintre judecători

este în imposibilitate de a o semna.

În speță, hotărârea motivată

a fost semnată de președintele secției de contencios administrativ și fiscal a Curții

de Apel București, făcându-se mențiunea că judecătorul care a pronunțat-o a fost

eliberat din funcție prin demisie, împrejurare ce se încadrează în ipoteza de excepție

prevăzută în art. 261 alin. (2) C. proc. civ. și nu poate constitui un motiv de

neregularitate a sentinței. Încetarea calității de magistrat a judecătorului care

a participat la dezbateri este prevăzută doar în art. 260 alin. (2) C. proc.

civ., drept motiv care îl împiedică pe acesta să mai pronunțe hotărârea, în situația

în care în care încetarea calității a intervenit anterior pronunțării.

Cealaltă critică formulată

de recurentul Primul Ministru în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este, de

asemenea, nefondată, pentru că art. 105 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere

motivul de casare indicat, are în vedere aplicarea sancțiunii nulității numai în

cazul în care neregularitatea procedurală a pricinuit părții o vătămare ce nu poate

fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură.

Or, în speță, recurentul-pârât

nu a invocat și nu a dovedit o vătămare care să-i fi fost produsă prin necomunicarea

încheierii de amânare a pronunțării din data de 01 octombrie 2010 și care să nu

poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

1.2. Cu privire la admisibilitatea

acțiunii

Prin motivele formulate,

ambii recurenți tind către formarea convingerii instanței în sensul că demersul

reclamantului intră în sfera finelui de neprimire, potrivit art. 126 alin. (6) din

Constituția României și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, care sustrag

controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ „actele administrative

ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul”.

În accepțiunea Legii

nr. 554/2004, așa cum rezultă din definiția legală cuprinsă în art. 2 alin. (1)

lit. k), „acte care privesc raporturile cu Parlamentul” sunt actele emise de o autoritate

publică, în realizarea atribuțiilor sale, prevăzute de Constituție sau de o lege

organică, în raporturile de natură politică cu Parlamentul.

Or, complexitatea atribuțiilor

prevăzute pentru Președintele României în Titlul III, Capitolul II din Constituția

României, domeniile diferite în care sunt reglementate acestea nu permit încadrarea

tuturor decretelor Președintelui României în categoria finelor de neprimire exclusiv

din perspectiva contrasemnării, ca mod de asumare a răspunderii politice a Primului

Ministru, fără o evaluare concretă a naturii lor juridice prin prisma obiectului,

a efectelor pe care le produc și a existenței reale a unei interferențe cu sfera

politicului.

Deși nu are caracter unanim,

această opinie a fost, de altfel, exprimată în mod repetat în literatura de specialitate

actuală, în care s-a reținut că:

„Dacă, prin ipoteză, s-ar

pune problema legalității unui decret în fața instanței de contencios administrativ,

aceasta ar trebui să-și verifice competența materială, în raport cu excepțiile prevăzute

de art. 5 al Legii nr. 554/2004. În lipsa uneia dintre excepțiile prevăzute de lege,

decretele prezidențiale sunt susceptibile de control în condițiile contenciosului

administrativ.” (I. Deleanu, Instituții și proceduri constituționale - în dreptul

român și dreptul comparat, 2006, pag. 745).

„Actele juridice ale Președintelui

Republicii, ca acte administrative de autoritate, vor fi exceptate de la controlul

judecătoresc al legalității lor numai dacă se încadrează strict într-una din excepțiile

prevăzute de Legea nr. 29/1990 și numai în măsura în care dispozițiile acestei legi

nu au fost abrogate sau modificate prin efectul intrării în vigoare a Constituției

din 1991. În schimb, ori de câte ori un act juridic al Președintelui Republicii

nu se încadrează într-una din aceste excepții rămase încă în vigoare fie în forma

inițială, fie într-o formă modificată, el va putea fi cenzurat din punct de vedere

al legalității lui de instanțele judecătorești competente”. (T Drăganu, Drept constituțional

și instituții politice. Tratat elementar, vol. II, 2000, pag. 297-298).

„(…) indiferent dacă decretele

Președintelui sunt sau nu contrasemnate de prim-ministru, ca regulă, ele pot fi

atacate în contencios administrativ atât timp cât nu se înscriu în sfera actelor

exceptate, prevăzute în art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004”.

(Șt. Deaconu, în Constituția României, comentariu pe articole, C.H. Beck, 2008,

pag. 930).

Pentru judecătorul contenciosului

administrativ, verificarea efectivă și concretă în funcție de obiectul propriu-zis

al actului și de existența unui remediu procesual se impune și în considerarea faptului

că, prin art. 52 din Constituția României, dreptul persoanei vătămate de o autoritate

publică de a se adresa unei instanțe specializate este consacrat ca un drept fundamental

al cetățeanului (drept – garanție), condițiile și limitele exercitării acestui drept

fiind cele stabilite expres prin legea organică.

Soluția de respingere

a excepției inadmisibilității acțiunii s-a fondat pe aplicarea adecvată a tuturor

acestor norme și principii deduse din prevederile constituționale, nefiind susceptibilă

de critici nici în privința aplicării art. 315 C. proc. civ., potrivit căruia „în

caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate,

precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorul

fondului”.

Din considerentele deciziei

de casare rezultă că instanța de recurs nu a tranșat această chestiune de drept

cu titlu de „problemă de drept dezlegată”, ci a lăsat-o în sarcina instanței de

rejudecare, cu indicația de a pune în dezbaterea părților și de a analiza „dacă

există un fine de neprimire dedus din natura actului, respectiv, dacă este vorba

despre un act administrativ al unor autorități publice care privește raporturile

acestora cu Parlamentul”.

Președintele României

poate emite decretul privind retragerea ordinului sau medaliei numai la propunerea

Consiliului de Onoare, care adoptă hotărârea după parcurgerea unei proceduri administrative

expres reglementate prin Regulamentul pentru organizarea și funcționarea consiliilor

de onoare ale ordinelor naționale „Steaua României”, „Serviciul Credincios” și „Pentru

Merit”, aprobat prin H.G. nr. 1511/2005 , în aplicarea art. III din O.U.G. nr. 13/2005

pentru modificarea și completarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de

decorații al României, aprobată prin Legea nr. 153/2005.

Având în vedere această

reglementare, instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care a ajuns

judecătorul fondului, după o analiză în concret a naturii decretului și a conținutului

raportului juridic, în urma căreia a reținut că retragerea decorației unei persoane

identificate, fără a avea legătură cu atribuții privind raporturile de natură politică

cu Parlamentul, nu este sustrasă controlului judecătoresc pe calea contenciosului

administrativ, nefiind aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituția

României și ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

1.3. Cu privire la fondul

acțiunii

În temeiul art. 94

lit. a) din Constituția României, Președintele României are atribuția de a conferi

decorații și titluri de onoare și, în mod corespunzător, de a le retrage. Așa cum

s-a reținut și în jurisprudența Curții Constituționale, în exercitarea acestei atribuții,

Președintele României dispune de o largă marjă de apreciere asupra propunerilor

ce i se fac (Decizia nr. 88/2009).

Aceasta nu înseamnă însă

că dreptul de apreciere este nelimitat, pentru că legea prevede expres atât motivele

care se pot solda cu retragerea decorației, cât și procedura administrativă care

trebuie urmată.

Astfel, în art. 52 din

Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României și în art.

17 din O.U.G. nr. 11/1998 pentru reinstituirea Ordinului Național „Steaua României”

se prevede retragerea decorațiilor pentru fapte dezonorate sau incompatibile cu

calitatea de membru al ordinului, care aduc prejudicii morale membrilor Ordinului,

altele decât cele legate de condamnări la pedepse privative de libertate.

Procedura administrativă

are coordonatele trasate în art. 53-55 din Legea nr. 29/2000 și este detaliată în

art. 5-7 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1511/2005, după cum urmează:

„Art. 5 (1) Cavalerii

unui ordin național pot semnala Cancelariei Ordinelor atitudini și fapte pe care

le considera dezonorante, comise de alți cavaleri ai respectivului ordin, și care

le aduc prejudicii morale și ating demnitatea și onoarea ordinului.

(2) La primirea sesizării

Cancelaria Ordinelor va convoca Consiliul de onoare și va invita persoana învinuită,

data ședinței urmând a avea loc în cel mult 45 de zile de la data primirii sesizării.

(3) În situația neprezentării

persoanei învinuite la termenul fixat de Cancelaria Ordinelor, Consiliul de onoare

poate solicita invitarea acesteia la un nou termen sau poate decide judecarea sesizării

în lipsă.

(4) În situația când persoana

învinuită nu se prezintă la primul termen, Consiliul de onoare solicita un nou termen,

care nu poate fi mai mare de 15 zile de la prima reuniune, iar dacă persoana respectivă

nu se prezintă nici la al doilea termen, sesizarea se judecă în lipsă.

(5) Consiliul de onoare

adoptă hotărâri în prezența majorității membrilor consiliului.

(6) Consiliul de onoare

deliberează și decide după cercetarea cazului, însă nu mai târziu de 60 de zile

de la prima întrunire.

Art. 6 (1) Consiliul de

onoare adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor care îl compun. Votul este

secret.

(2) Hotărârea Consiliului

de onoare, motivată, se comunica Cancelariei Ordinelor, cu propunerea de retragere

a decorației sau de respingere a sesizării, după caz.

Art. 7 Cancelaria Ordinelor

ia act de hotărârea Consiliului de onoare și înaintează Președintelui României,

spre aprobare, proiectul decretului privind retragerea ordinului național sau a

medaliei respective.”

Analizând proba cu înscrisuri

administrată în cauză, prima instanță a reținut că legalitatea decretului este afectată

de neregularitățile care au viciat procedura administrativă prealabilă și de încălcarea

principiului motivării actelor administrative, în condițiile în care, pe de o parte,

nu există o dovadă certă ca intimatul a primit invitația pentru ședința fixată la

data de 15 martie 2007, așa cum prevede art. 5 alin. (2) din Regulament, și, pe

de altă parte, nici în decret nici în Hotărârea Consiliului de Onoare al Ordinului

național din 15 martie 2007 nu sunt descrise faptele calificate ca fiind dezonorante

sau incompatibile cu calitatea de membru al ordinului, astfel încât să răspundă

exigenței motivării, impusă prin art. 6 alin. (2) din Regulament. În plus, prima

propunere a Consiliului a fost aceea ca persoana în cauză să ceară scuze în mod

public și numai în cazul în care nu se dă curs solicitării să se procedeze la retragerea

decorației.

Chiar dacă, necontestat,

Președintele României dispune de o largă marjă de apreciere, Înalta Curte constată

că sentința atacată nu este susceptibilă de critici sub aspectul încălcării limitelor

controlului judecătoresc de legalitate.

În acest sens, Curtea

reține că, inserând, printre temeiurile acțiunii în contencios administrativ, excesul

de putere, definit ca „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice

prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor

și libertăților cetățenilor”, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 oferă

o consacrare normativă atribuției instanței de a examina conduita autorităților

publice inclusiv din perspectiva modului de exercitare a puterii discreționare și

încadrării ei în limitele marjei de apreciere conferite de lege, răspunzând imperativului

menținerii unui echilibru rezonabil între interesul public și drepturile subiective

sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin actele administrative.

Acest principiu a fost

avut în vedere, în egală măsură, și în Decizia nr. 88/2009 publicată în M. Of.

nr. 131 din 03 martie 2009, prin care Curtea Constituțională a respins excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 și 53 din Legea nr. 29/2000 și

ale art. 17-19 din O.U.G. nr. 11/1998, în motivarea căreia s-au reținut următoarele:

„Curtea Constituțională

consideră că retragerea unei decorații poate avea loc, pe de o parte, pentru fapte

dezonorante anterioare decorării doar în măsura în care, din diferite motive, acestea

nu au putut fi cunoscute la data acordării decorației și, pe de altă parte, pentru

fapte dezonorante ulterioare, incompatibile cu calitatea de membru al ordinului,

dar numai cu luarea în considerare a stabilirii unui just raport de proporționalitate

între faptele care au determinat acordarea unui ordin și cele care au stat la baza

propunerii de retragere a decorație”.

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a

soluției, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 5 și

7-9 ori art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Administrația Prezidențială, în nume propriu și în numele și pentru Președintele

României, T.B., împotriva sentinței civile nr. 3948 din 15 octombrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și de Primul

Ministru al României împotriva încheierii din 04 iunie 2010 și a sentinței civile

nr. 3948 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 iunie 2012.