ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2594/2015

Decizia nr. 2594/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 5312/2/2011, astfel cum a precizată la 4 octombrie 2011 și 11 noiembrie 2011, reclamanta A. (fostă B.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Președintele României și Administrația Prezidențială, constatarea nulității absolute a Decretului prezidențial nr. 240 din 28 februarie 2011, publicat în M. Of. al României nr. 157/4.03.2011, privind retragerea Titlului de Erou - Martir al Revoluției Române al fiului său, C., și suspendarea aplicării actului contestat.

Prin sentința civilă nr. 356 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea excepției lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Președintele României și respingerea acțiunii reclamantei, reținându-se că plângerea prealabilă a fost formulată peste termenul prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, recurs care a fost admis prin decizia nr. 2734 din 11 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sentința recurată fiind casată cu trimitere spre rejudecare.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că reclamanta a parcurs procedura prealabilă cu respectarea termenului legal, mai înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ competente.

La Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată la data de 09 septembrie 2014, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 2853 din 24 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. (fostă B.), în contradictoriu cu pârâții Președintele României și Administrația Prezidențială, s-a dispus anularea Decretului Prezidențial nr. 240 din 28 februarie 2011, publicat în M. Of. al României Partea I, nr. 157/04.03.2011, și obligarea pârâților la plata sumei de 7004,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decretul nr. 110/1991, fiul reclamantei a fost recunoscut ca erou martir al Revoluției Române, iar ulterior i s-au acordat brevetul și titlul de Erou - Martir, atestându-se irevocabil calitatea de erou.

La data de 20 decembrie 2005 a fost preschimbat brevetul și i s-a eliberat certificatul Erou - Martir, efectuându-se alte cercetări asupra reclamantei în anul 2007 prin Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.).

Decretul nr. 240 din 28 februarie 2011 a fost emis în temeiul art. 100 din Constituție, art. 3 alin. (2), art. 8 și art. 9 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, precum și art. 49 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin decizia nr. 1385 din 18 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea recursului declarat de A. (fostă B.) împotriva sentinței civile nr. 5112 din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel București, a fost modificată această sentință, în sensul admiterii acțiunii reclamantei și anulării deciziei C.N.S.A.S. nr. 2987 din 25 septembrie 2007 prin care se stabilise că fiul acesteia a fost agent al poliției comuniste.

Având în vedere principiul anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului inițial, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantei este fondată și a dispus admiterea acesteia, în sensul anulării Decretului Prezidențial nr. 240 din 28 februarie 2011, publicat în M. Of. al României Partea I, nr. 157/04.03.2011.

În baza art. 274 C. proc. civ., pârâții au fost obligați la plata sumei de 7004,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta A.

Împotriva sentinței civile nr. 2853 din 24 octombrie 2014 pronunțată de Curtea Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Președintele României și Administrația Prezidențială, pentru următoarele motive:

Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind reținută în mod eronat culpa procesuală, în ceea ce privește stabilirea și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 7004,30 RON.

Instanța de fond nu a făcut o justă analiză a prezumției legale relative de culpă procesuală a părții care cade în pretenții, raportat la specificul raporturilor de drept administrativ, prin prisma principiului executării din oficiu a actelor administrative.

Astfel, deși fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă atitudinea procesuală culpabilă a părții care a pierdut procesul, se impune a se lua act de faptul că în prezenta cauză pârâții au acționat cu respectarea principiului legalității și al executării din oficiu a deciziei C.N.S.A.S. nr. 2987 din 25 septembrie 2007, definitivă și irevocabilă prin necontestare, publicată în M. Of. al României, Partea a III-a nr. 68/14.02.2008.

Despre existența Dosarului nr. x/2/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care a fost anulată irevocabil decizia C.N.S.A.S. nr. 2987 din 25 septembrie 2007, au aflat cu ocazia prezentării la termenul de recurs din 11 iunie 2014, când reclamanta a depus un certificat de grefă.

Dată fiind noua realitate juridică, în considerarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, Președintele României și-a manifestat acordul cu privire la anularea actului administrativ atacat, fără tergiversare, la primul termen care a urmat termenului la care a luat cunoștință de anularea deciziei C.N.S.A.S. nr. 2987 din 25 septembrie 2007.

În plus, se impune a fi avută în vedere și soluția propusă de art. 1522 alin. (5) din Noul C. civ., normă procedurală, de imediată aplicare, ce dispune că:

„Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligația într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligația este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului”.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în tot a cererii privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, dacă se va trece peste aceste susțineri, recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul reducerii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Sub acest aspect, s-a invocat faptul că instanța a cărei hotărâre este atacată nu a dat curs cererii pârâților de a face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul reducerii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

În această privință, la data de 13 februarie 2015, recurenții-pârâți au formulat completare la motivele de recurs, invocând și motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 teza I din vechiul C. proc. civ., respectiv: „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină”.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat, în esență, că din sentința atacată lipsește cu totul raționamentul instanței, precum și cel ce a condus la o înlăturare, de altfel implicită, a cererii pârâților de aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) din vechiul C. proc. civ.

Pe de altă parte, s-a susținut că suma de 7004,30 RON este excesivă, față de modul în care au fost soluționate etapele de judecată anterioare, dar mai ales rejudecarea după casare, la primul termen, fără a se intra în etapa cercetării judecătorești.

În opinia recurenților, efortul depus de avocat nu poate fi apreciat ca unul complex, care să justifice suma de 7004,30 RON și să îi confere un caracter rezonabil.

În consecință, în subsidiar, solicitarea recurenților a fost de admitere a recursurilor, de modificare în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în tot a cererii privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.

Intimata A. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică, și obligarea recurenților la plata sumei de 700 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Principiul potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții este consacrat, în mod expres, în art. 274 C. proc. civ. (1865), iar dispozițiile art. 275-276 din același act normativ fac o aplicare particulară a acestui principiu.

Contrar susținerii recurenților, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 274 C. proc. civ. au fost în mod corect interpretate și aplicate de prima instanță, întrucât pârâții se află în culpă procesuală, atât timp cât în rejudecarea cauzei acțiunea în contencios administrativ a fost admisă în integralitate.

Culpa procesuală a pârâților este evidențiată și de modalitatea în care și-au conceput apărarea în cauză, în sensul că au înțeles să invoce și excepția lipsei procedurii prealabile, deși reclamanta urmase această procedură conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, în termenul legal, anterior sesizării instanței de contencios administrativ competente.

Această chestiune a fost dezlegată, cu putere de lucru judecat, de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2734 din 11 iunie 2014, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Se constată astfel, că atitudinea culpabilă a pârâților a generat cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat avansate de reclamantă pe parcursul a două cicluri procesuale și care trebuie suportate în final de partea care a pierdut procesul.

Dispozițiile art. 1522 alin. (5) din Noul C. civ. invocate de recurentă nu au aplicabilitate în cauză, întrucât litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ, iar declanșarea acestuia putea fi evitată de autoritățile pârâte prin soluționarea plângerii prealabile pe care reclamanta a promovat-o, în condițiile și termenele instituite de Legea nr. 554/2004.

Referitor la solicitarea recurenților-pârâți de reducere a onorariului de avocat, prin aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluția primei instanțe, de acordare în întregime a onorariului de avocat suportat de reclamantă, deși nu conține o motivare explicită, este pe deplin justificată, ținând seama de complexitatea litigiului și de activitatea prestată de avocat pe parcursul a două cicluri procesuale, concretizată în redactarea cererii de chemare în judecată, a răspunsului la întâmpinare și a recursului, precum și în reprezentarea reclamantei la fiecare termen de judecată.

În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenții-pârâți și urmează să dispună respingerea recursului, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. (1865).

Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurenților - pârâți la plata către intimata-reclamantă a sumei de 700 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții Președintele României, prin Administrația Prezidențială, și Administrația Prezidențială împotriva sentinței nr. 2853 din 24 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2015.