ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3066/2015

Decizia nr. 3066/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 841 din 24 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate cu privire la actul din data de 10 martie 2008 intitulat „fișa pentru confirmarea titlului didactic de profesor universitar”, invocată de către reclamanta A. prin cererea depusă la data de 20 ianuarie 2015.

Totodată, Curtea de apel a respins ca neîntemeiate, excepția tardivității acțiunii, invocată de către pârâtul Ministerul Educației prin întâmpinarea formulată la data de 06 septembrie 2011, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei de interes a reclamantei, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția tardivității cererii, invocate de către pârâta B. prin întâmpinarea formulată la data de 10 octombrie 2014.

Curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către

reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării Științifice și B.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:

Obiectul acțiunii în contencios administrativ constă în cererea formulată de către reclamanta A., care se pretinde „

persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept

”, în sensul prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, tinzând la anularea unui ordin al Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului, prin care s-a acordat pârâtei B. titlul didactic de profesor universitar.

Referitor la excepția de nelegalitate cu privire la actul din data de 10 martie 2008 intitulat „fișa pentru confirmarea titlului didactic de profesor universitar”, s-a apreciat că este inadmisibilă, având în vedere că acest act nu este un act administrativ, întrucât nu „

dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice

”.

S-a reținut ca neîntemeiată excepția tardivității acțiunii, invocată de către pârâtul Ministerul Educației, ținând seama că, prin cererea înregistrată la Ministerul Educației, Cercetării și Inovării cu nr. 77288 din 23 iulie 2010, reclamanta a solicitat „o copie după ordinul ministrului educației prin care a fost conferit titlul de profesor universitar pentru numita B.”, iar plângerea prealabilă a fost formulată, cerând reexaminarea acestui Ordin, contestat în cauză, prin cererea înregistrată la Ministerul Educației, Cercetării și Inovării cu nr. 17691 din 26 iulie 2010.

De asemenea, s-a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei nu este întemeiată, întrucât în pricina de față, calitatea procesuală activă a reclamantei este întemeiată, în drept, pe prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „

Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept

”.

Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantei s-a reținut că și aceasta este neîntemeiată, neputându-se susține lipsa vreunui folos practic, a unui interes în formularea de către reclamantă a cererii vizând anularea Ordinului Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 3669 din 07 aprilie 2008, mențiunii din 21 ianuarie 2013 prin care a fost acordat pârâtei B. titlul didactic de profesor universitar fără a se ține seama de specificul raportului de drept administrativ dedus judecății.

S-a apreciat că este neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii

ca o consecință a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, întrucât reclamanta, prin cererea înregistrată la Ministerul Educației, Cercetării și Inovării cu nr. 17691 din 26 iulie 2010, a formulat plângere prealabilă, cerând reexaminarea Ordinului contestat în cauză și că, prin adresa din 19 august 2010, emisă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - Direcția Generală Învățământ Superior, a fost respinsă plângerea prealabilă, considerându-se, în esență, că „atât organizarea și desfășurarea concursului în cauză, cât și finalizarea la nivelul ministerului au respectat prevederile legale în vigoare”.

Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii decurgând din aceea că „instanța de contencios administrativ nu poate pronunța hotărâri prin care să interpreteze exclusiv normele legale”, s-a remarcat că nu a fost menționată vreo prevedere legală care să fundamenteze concluzia susținută de către pârâta B., instanța neputându-se substitui părții în acest demers.

În fine,

s-a constatat că excepția tardivității cererii nu este întemeiată, întrucât reclamanta a respectat termenele prevăzute de dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât a depus la Tribunalul București cererea în contencios administrativ la data de 09 noiembrie 2010, respectiv la mai puțin 6 luni de la data la care i s-a comunicat răspunsul la plângerea prealabilă formulată cu cererea înregistrată la Ministerul Educației, Cercetării și Inovării cu nr. 17691 din 26 iulie 2010, răspuns cuprins în adresa din 19 august 2010, emisă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - Direcția Generală Învățământ Superior, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă.

Cu privire la fondul cauzei, s-a constatat că temeiul în drept al acțiunii îl constituie, conform celor reținute în considerentele deciziei (de casare, cu trimitere spre rejudecare) nr. 418 din 30 ianuarie 2014 - obligatorii pentru judecătorul fondului, față de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar aceste dispoziții legale consacră o categorie a contenciosului subiectiv, în sensul că un act administrativ - cum este Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 3669 din 07 aprilie 2008 prin care a fost acordat pârâtei B. titlul didactic de profesor universitar - poate fi anulat numai dacă a produs reclamantului o vătămare într-un drept sau într-un interes legitim privat.

Cu privire la susținerile reclamantei, în sensul că ordinul atacat în cauză ar fi nelegal pentru că pârâta B., beneficiara acestui act administrativ, nu ar fi îndeplinit Criteriul 3-„contribuție științifică” pentru că nu avea niciun articol științific cotat ISI, s-a reținut că sunt nefondate.

Într-adevăr, reclamanta, deși sarcina probei îi revenea sub acest aspect, în temeiul art. 129 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, nu a dovedit afirmațiile evocate mai sus, actele depuse la dosar, grila de evaluare privind conferirea titlului de profesor universitar, articol din ziarul electronic C. din data de 11 februarie 2008, Ordinul M.E.C. nr. 5098/2005, modificat prin Ordinul M.E.C. nr. 3548/2006, cu anexele aferente neputând fi considerate ca susceptibile de a le proba.

Mai mult, se observă că, așa cum reiese din procesul-verbal al reuniunii de lucru din data de 25 martie 2008 a C.N.A.T.D.C.U. și din actul din data de 10 martie 2008 intitulat „fișa pentru confirmarea titlului didactic de profesor universitar” (dosar Tribunal nr. x/3/2010), îndeplinirea criteriilor specifice cerute pentru ocuparea postului de profesor universitar a fost verificată, cu respectarea prevederilor relevante ale Ordinului M.E.C. nr. 5098/2005, modificat prin Ordinul M.E.C. nr. 3548/2006 (art. 4), de comisia de specialitate din cadrul C.N.A.T.D.C.U.

Însă s-a apreciat că aceste constatări nu pot fi cenzurate de instanța de contencios administrativ, căci, în caz contrar, aceasta s-ar substitui activității unei comisii de specialitate (organ administrativ), ceea ce nu este admisibil într-un stat de drept, caracterizat, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituție, de principiul separației puterilor în stat.

S-a constatat că sunt nefondate alegațiile reclamantei, în sensul că ordinul atacat în cauză ar fi afectat drepturile sale la muncă, la demnitate și corectă informare,

simplul fapt că pârâta

B., în calitatea sa de manager al Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice și de profesor universitar, ar fi desfăcut „ilegal” contractul individual de muncă al reclamantei nefiind suficient.

În fine, s-a apreciat că, în speță, rezultă cu evidență că nu se poate considera nici că ordinul atacat în cauză ar fi vătămat un „

interes legitim public

”, noțiune definită de art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „

interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice”, iar reclamanta nu a probat, atunci când a invocat

(a se vedea dosar Curte nr. x/3/2010)

apărarea unui interes legitim public, că vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat, așa cum impun p

revederile art. 8 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a învederat, prin cererea de recurs, că în mod neîntemeiat instanța de fond a acționat cu rea credință în condițiile în care avea obligația să soluționeze excepțiile și ulterior să soluționeze fondul cauzei pe baza probelor care trebuiau administrate în litigiu.

S-a susținut că prima instanță a invocat în mod greșit legalitatea documentului din 10 martie 2008 ”Fișa pentru confirmarea titlului didactic de profesor universitar”, document defăimat ca fals și față de care s-a invocat excepția de nelegalitate, excepție care trebuia admisă întrucât actul menționat putea fi asimilat cu un act administrativ.

Instanța de fond, s-a mai arătat, a apreciat greșit că dacă ar cerceta legalitatea acestui act s-ar substitui ”comisiei de specialitate”, omițându-se a se reține că tocmai pentru acest lucru a fost învestită cu cererea reclamantei de chemare în judecată.

Referitor la statuarea instanței de fond în sensul că actul de acordare a titlului de profesor universitar intimatei B. nu a afectat relațiile de muncă ale reclamantei, recurenta a menționat că situația nu a fost real prezentată, întrucât titlul de profesor universitar era necesar pentru a se putea ocupa funcția de manager postură din care intimata în cel mai ilegal mod posibil, prin emitere de acte false, a procedat la desfacerea repetată a contractului de muncă la data de 9 aprilie 2008 și la 5 august 2010, iar prin folosirea titulaturii de profesor universitar a fost influențată procedura de soluționare a litigiilor de muncă.

Recurenta reclamantă a relevat că judecătorul fondului a refuzat să soluționeze cu prioritate excepția nulității absolute a Ordinului nr. 3669 din 7 aprilie 2008, aceasta având obligația de a fixa termen de judecată după respingerea excepțiilor și de a se pronunța legal cu prioritate pe excepția nulității absolute a ordinului precizat.

În acest context, a considerat recurenta că prima instanță nu a soluționat cauza pe fond, a refuzat admiterea probelor și a interpretat și aplicat greșit actul juridic dedus judecății.

Prin urmare, s-a solicitat de către reclamantă admiterea recursului, cu consecința, într-o primă ipoteză, a modificării în tot a sentinței atacate cu privire la respingerea excepției de nelegalitate, cu privire la refuzul de a soluționa cauza pe fond (prin administrarea de probe), cu privire la refuzul de a soluționa excepția nulității absolute a Ordinului nr. 3669, cu privire la faptul că ordinul nu i-a produs reclamantei vătămări privind interesul legitim privat (dreptul la muncă, la demnitate, la procese corecte, la acces la actul de justiție), și, în a doua ipoteză, a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de fond.

Pe fond, recurenta a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării Ordinului nr. 3669/2008 și a rezoluției de confirmare a titlului de profesor universitar al intimatei B., în principal pentru nulitatea absolută a ordinului atacat și a rezoluției, iar în secundar pentru nelegalitatea și netemeinicia ordinului și a rezoluției, întrucât intimata a obținut titlul de profesor universitar prin fraudă fără să îndeplinească standardele minime necesare de promovare, conform Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5098/2005, în concret pentru neîndeplinirea criteriului 3 de evaluare privind ”contribuția științifică”(articole cotate ISI).

În cauză a depus întâmpinare intimata B., prin care s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 841 din 24 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu motivare, în esență, că hotărârea atacată este legală și temeinică, în mod corect fiind respinsă excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, și, trecându-se la soluționarea fondului cauzei, fiind respinsă acțiunea în contencios administrativ ca neîntemeiată, reținându-se că nu pot fi cenzurate de instanța de contencios administrativ constatările comisiei de specialitate din C.N.A.T.D.C.U.

Recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 841 din 24 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, se privește ca nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod întemeiat instanța de fond a procedat, prin sentința pronunțată și recurată în cauză, cu o corespunzătoare motivare în fapt și în drept, la respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate cu privire la actul din data de 10 martie 2008 intitulat ”Fișa pentru confirmarea titlului didactic de profesor universitar”, invocată de reclamantă prin cererea depusă la data de 20 ianuarie 2015, la respingerea ca neîntemeiată a excepției tardivității acțiunii, invocată de către pârâtul Ministerul Educației prin întâmpinarea formulată la data de 6 septembrie 2011, la respingerea ca neîntemeiate a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, a excepției lipsei de interes a reclamantei, la excepția inadmisibilității acțiunii și la excepția tardivității cererii, invocate de către pârâta B. prin întâmpinarea formulată la data de 10 octombrie 2014, și la respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării Științifice și B., prin care s-a solicitat anularea Ordinului nr. 3669 din 7 aprilie 2008 emis de ministrul educației, cercetării și tineretului prin care s-a acordat pârâtei B. titlul didactic de profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie din București - Facultatea de Medicină Generală, Catedra de Oftalmologie.

Astfel, referitor la modul de soluționare a excepției de nelegalitate invocate de reclamantă vizând înscrisul din data de 10 martie 2008 intitulat ”Fișa pentru Confirmarea Titlului Didactic de profesor Universitar” emisă de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Direcția Generală Strategii și Programe Universitare - Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (C.N.A.D.T.C.U.) - prin care, urmare analizării dosarului de concurs și a lucrărilor reprezentative trasmise de către Universitatea de Medicină și Farmacie din București la M.Ed.C.T. privind candidatul B. în concursul de ocupare a postului de profesor universitar la facultatea de medicină generală; catedra de oftalmologie; Disciplinele postului: oftalmologie, s-a propus să se confirme titlul didactic, cu motivarea că sunt îndeplinite criteriile de evaluare, membrii comisiei apreciind că activitatea didactică, științifică și managerială a candidatei reieșită și analizată din dosarul de concurs justifică validarea - Înalta Curte constată că în mod legal, făcând corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prima instanță a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, actul atacat de reclamantă pe această cale procedurală specială neavând natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci a unei operațiuni administrative, a unui act cu caracter premergător, preparator, ce nu poate fi atacat în condițiile art. 4 ci numai în temeiul art. 8 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul acțiunii principale în contencios administrativ.

Pe de altă parte, se reține, în litigiu, că nu sunt întemeiate nici susținerile recurentei reclamante potrivit cărora judecătorul fondului a refuzat să soluționeze cu prioritate excepția nulității absolute a Ordinului nr. 3669 din 7 aprilie 2008, judecătorul fondului procedând în mod legal, în acord cu principiul contradictorialității ce guvernează procesul civil, la examinarea pretențiilor reclamantei astfel cum au fost formulate prin cererea de chemare în judecată și ulterior precizate, având ca obiect însăși solicitarea de anulare a ordinului menționat, fără a analiza excepția în discuție, ce a fost invocată după închiderea dezbaterilor.

Înalta Curte constată, de asemenea, că nu pot fi primite nici criticile recurentei reclamante cu privire la modul de soluționare, prin hotărârea recurată, a fondului procesului, instanța de fond statuând în mod just, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. o) și art. 8 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și la motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în susținerea acțiunii în contencios administrativ, pe de o parte că nu sunt fondate susținerile reclamantei în sensul că prin ordinul atacat ar fi fost afectat dreptul acesteia la muncă, la demnitate și la o corectă informare, și, pe de altă parte, în acord cu jurisprudența constantă a instanței supreme în materie (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 1941/2006, nr. 2157/2007, nr. 2161/2008, nr. 3324/2008 și nr. 1543/2009 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), că în situația atestării titlului didactic de profesor universitar, cum este situația în cauză, analiza științifică a activității didactice exprimate în lucrările științifice anexă la dosarul de concurs, în funcție de sistemul de evaluare în vigoare, cade în competența comisiei specializate pe domeniul în care candidatul a susținut concursul.

Altfel spus, aprecierea asupra valorii științifice a lucrărilor prezentate de candidat ca dovezi pentru îndeplinirea criteriilor de evaluare reprezintă, pe cale de consecință, atributul exclusiv al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, iar un asemenea atribut, datorită naturii sale specifice, nu poate fi supus cenzurii instanței de judecată.

În aceste condiții, instanța de judecată nu se poate substitui în atribuțiile exclusive ale comisiilor de specialitate din cadrul C.N.A.D.T.C.U. și nu este în drept să facă, ea însăși, aprecieri cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea de către candidat a criteriilor de competență științifică, necesare pentru dobândirea (în cauză) a titlului științific de profesor universitar, întrucât dacă ar proceda altfel s-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești.

În fine, se reține că în mod corect prima instanță a stabilit că nu se poate considera că actul administrativ contestat, respectiv Ordinul nr. 3669 din 7 aprilie 2008 emis de ministrul educației, cercetării și tineretului prin care a fost acordat intimatei B. titlul didactic de profesor universitar, a produs reclamantei recurente o vătămare într-un drept sau într-un interes legitim privat, și nici că actul administrativ menționat a fost de natură a vătăma un interes legitim public, reprezentând în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, ”interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice”.

În raport de cele mai sus învederate, constatând că nu sunt întemeiate criticile invocate în cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 841 din 24 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 841 din 24 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2015.