ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1679/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1679/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2812 din 23
octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de
reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării
și Tineretului, privind anularea Ordinului nr. 4694 din 3 iulie 2008, poziția 2
din anexă.
În motivarea sentinței se reține că prin
actul contestat pârâtul nu i-a acordat reclamantului titlul didactic de
profesor universitar la Facultatea de Științe Juridice și Administrative,
Universitatea din Pitești, iar acest ordin este legal emis, ca urmare a
propunerii de respingere a cererii de acordare a titlului de profesor formulată
de C.N.A.T.D.C.U.
Instanța de fond a apreciat că aspectele
de fapt invocate în acțiune, privind greșita apreciere a lucrărilor de
specialitate publicate de reclamant nu pot fi cenzurate de către judecători,
deoarece o asemenea evaluare se bazează pe cunoștințe de specialitate și
constituie atributul exclusiv al comisiei de specialiști a Ministerului
Educației, astfel că acțiunea este neîntemeiată.
În drept, au fost invocate prevederile
art. 1 din Legea nr. 554/2004, reținându-se că reclamantul nu a făcut dovada
dreptului său prevăzut de lege, care să fi fost vătămat.
Împotriva acestei sentințe a formulat
recurs reclamantul R.I., susținând că hotărârea atacată este nelegală și
netemeinică în raport de criteriile stabilite prin Ordinul Ministrului nr. 5098/2006
pentru aprobarea Sistemului de evaluare pentru conferirea titlului de profesor
universitar, completat cu Ordinul Ministrului nr. 3548/2006, respectiv nr. 356/2007,
iar procedura de rezolvare a contestației a fost încălcată de Comisia de
contestație.
În dezvoltarea motivelor de recurs
recurentul arată că la aprecierea criteriului nr. 3 din reglementările
menționate (referitor la activitatea științifică) s-a reținut în mod greșit că
nu a publicat studii și articole suficiente și că „singura lucrare publicată
după promovarea ca și conferențiar este o ediție a IV-a din anul 2004”.
Potrivit Listei lucrărilor publicate în ultimii 5 ani, recurentul susține că a
publicat 13 articole în reviste din țară recunoscute de C.N.S.I.S. și 7 studii
în volumele unor manifestări științifice internaționale recunoscute (cu ISSN
sau ISBN), iar după promovarea sa ca și conferențiar (prin Ordinul nr. 5183 din
10 decembrie 1998) a publicat un număr de 6 cărți, citate de prestigioși
profesori universitari în cursurile lor. Aceste cărți sunt „Regimul politic
românesc” – editura „Bren” București, 2000, 366 pagini; „Drept Administrativ” –
editura „Lumina Lex”, București, 2001, 414 pagini; „ Drept Constituțional și
Instituții Politice” – editura „Lumina Lex”, București, 2001, 540 pagini; „Organizații
și relații internaționale” – editura „Lumina Lex”, București, 2002, 359 pagini;
„Drept Constituțional și Instituții Politice”, ediția a IV-a, revăzută și
adăugită – editura „Lumina Lex”, București, 2004, 559 pagini și „Elemente de
Drept” – editura „Lumina Lex”, București, 2005, 164 pagini.
De asemenea, se susține că din moment ce
s-a constatat îndeplinirea criteriului 4 – „Prestigiul profesional”, care
presupune prezentarea unor contribuții științifice relevante pentru domeniul în
care candidatul solicită titularizarea ca profesor universitar, nu se putea
formula concluzia, în cadrul criteriului nr. 3, că „nu are o activitate
științifică relevantă pentru postul de profesor”.
Referitor la al doilea motiv de recurs,
recurentul arată că procedura de soluționare a contestației a fost încălcată
întrucât în referatul de analiză a contestației nu sunt completate numele celor
doi membri raportori, iar concluzia acestei comisii este lipsită de logică, din
moment ce lista lucrărilor publicate cuprinde un număr de șase lucrări, iar
concluzia este că o lucrare reprezintă ediția a IV-a, din anul 2004, a unui
curs, în timp ce „celelalte două lucrări au un caracter mai mult de informare”.
Se susține că astfel, Comisia de Contestații, nu a făcut o analiză a
contestației formulate, fiind preluată ca atare concluzia primei comisii, în
sensul că „singura lucrare publicată după promovarea ca și conferențiar este o
ediție a IV-a din anul 2004 a unui curs”.
Analizând actele și lucrările dosarului
de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile
art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că
recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 61 alin. (6) din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările
ulterioare, pentru funcția de conferențiar universitar și profesor universitar
dosarul de concurs, împreună cu raportul comisiei și cu documentele
însoțitoare, se înaintează C.N.A.T.D.C.U. care, pe baza analizei acestora se
pronunță prin vot nominal deschis, în termen de cel mult 90 de zile.
Comisia de specialitate, în ședința sa
din data de 5 martie 2008, a analizat dosarul de concurs și lucrările anexate,
din punct de vedere științific, pe baza criteriilor de evaluare stabilite prin
Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5098/2006 pentru aprobarea
Sistemului de evaluare pentru conferirea titlului de profesor universitar,
completat cu Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3548/2006,
respectiv nr. 356/2007 și a propus neconfirmarea titlului didactic de profesor
universitar pentru următoarele motive: „nu are o activitate științifică
relevantă pentru postul de profesor. Singura lucrare publicată după promovarea
ca și conferențiar este o ediție a 4-a din anul 2004. Nu are studii sau
articole suficiente”.
C.N.A.T.D.C.U. a înaintat această
propunere ministrului pentru a fi confirmată prin ordin; astfel, este emis
Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 3670 din 7 aprilie
2008 privind neacordarea titlurilor didactice de profesor universitar și,
respectiv, conferențiar universitar care în Anexa 1 conține Lista cu persoanele
cărora, pe baza rezoluției C.N.A.T.D.C.U. nu li s-a acordat titlul didactic de
profesor universitar și, respectiv, conferențiar universitar, printre care se
regăsește și reclamantul.
În conformitate cu prevederile art. 62
alin. (1) din Legea nr. 128/ 1997, reclamantul a contestat rezoluția
C.N.A.T.D.C.U., iar comisia de analiză a contestații în ședința din data de 13
iunie 2008 a propus „Comisia respinge contestația petentului și nu confirmă
titlul didactic de profesor. Petentul a publicat o singură lucrare după
conferirea titlului de conferențiar universitar, care este o reeditare, a
patra, a unui curs. De altfel, celelalte două lucrări au un caracter mai mult
de informare”. Această rezoluție i-a fost adusă la cunoștință reclamantului
prin adresa nr. 16272 din 11 iulie 2008.
Din reglementările aplicabile procedurii
acordării titlului de profesor universitar rezultă că această competență revine
în exclusivitate unor comisii formate din specialiști reputați, care trebuie să
aprecieze motivat, ținând cont de anumite criterii, astfel cum sunt
reglementate prin O.M.E.C. nr. 5098/2006 cu completările ulterioare.
Este adevărat că din cuprinsul
rezoluțiilor celor două comisii nu rezultă analiza fiecăreia din lucrările
enumerate în Lista de lucrări depusă la dosarul de concurs de către
recurentul-reclamant, dar această împrejurare nu este un motiv suficient pentru
ca instanța să infirme ordinul ministrului de neacordare a titlului și,
concomitent, să dispună acordarea titlului de profesor universitar
recurentului, substituindu-se astfel comisiei de specialitate în aprecierea
valorii științifice a lucrărilor publicate.
În speță, reclamantul-recurent ar fi
putut solicita instanței, eventual, să dispună reluarea analizei dosarului său
privind criteriul considerat neîndeplinit, analiză care să fie efectuată tot de
către comisia (comisiile) competentă din cadrul M.E.C., cu referire la toate
lucrările publicate în perioada 1998-2008 (după acordarea titlului de
conferențiar), lucru pe care însă reclamantul nu l-a cerut.
Instanța de judecată nu are competența de
a aprecia ea însăși valoarea științifică a activității unui candidat, ci doar
de a verifica respectarea dispozițiilor legale care asigură o analiză corectă,
imparțială a activității respective.
Pentru considerentele menționate, Înalta
Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar în
baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de R.I. împotriva sentinței civile nr. 2812 din 23 octombrie
2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25
martie 2009.