ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1679/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2812 din 23 octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, privind anularea Ordinului nr. 4694 din 3 iulie 2008, poziția 2 din anexă. În motivarea sentinței se reține că prin actul contestat pârâtul nu i-a acordat reclamantului titlul didactic de profesor universitar la Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Universitatea din Pitești, iar acest ordin este legal emis, ca urmare a propunerii de respingere a cererii de acordare a titlului de profesor formulată de C.N.A.T.D.C.U.

Instanța de fond a apreciat că aspectele de fapt invocate în acțiune, privind greșita apreciere a lucrărilor de specialitate publicate de reclamant nu pot fi cenzurate de către judecători, deoarece o asemenea evaluare se bazează pe cunoștințe de specialitate și constituie atributul exclusiv al comisiei de specialiști a Ministerului Educației, astfel că acțiunea este neîntemeiată. În drept, au fost invocate prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, reținându-se că reclamantul nu a făcut dovada dreptului său prevăzut de lege, care să fi fost vătămat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul R.I., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică în raport de criteriile stabilite prin Ordinul Ministrului nr. 5098/2006 pentru aprobarea Sistemului de evaluare pentru conferirea titlului de profesor universitar, completat cu Ordinul Ministrului nr. 3548/2006, respectiv nr. 356/2007, iar procedura de rezolvare a contestației a fost încălcată de Comisia de contestație. În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul arată că la aprecierea criteriului nr. 3 din reglementările menționate (referitor la activitatea științifică) s-a reținut în mod greșit că nu a publicat studii și articole suficiente și că „singura lucrare publicată după promovarea ca și conferențiar este o ediție a IV-a din anul 2004”.

Potrivit Listei lucrărilor publicate în ultimii 5 ani, recurentul susține că a publicat 13 articole în reviste din țară recunoscute de C.N.S.I.S. și 7 studii în volumele unor manifestări științifice internaționale recunoscute (cu ISSN sau ISBN), iar după promovarea sa ca și conferențiar (prin Ordinul nr. 5183 din 10 decembrie 1998) a publicat un număr de 6 cărți, citate de prestigioși profesori universitari în cursurile lor.

Aceste cărți sunt „Regimul politic românesc” – editura „Bren” București, 2000, 366 pagini; „Drept Administrativ” – editura „Lumina Lex”, București, 2001, 414 pagini; „ Drept Constituțional și Instituții Politice” – editura „Lumina Lex”, București, 2001, 540 pagini; „Organizații și relații internaționale” – editura „Lumina Lex”, București, 2002, 359 pagini; „Drept Constituțional și Instituții Politice”, ediția a IV-a, revăzută și adăugită – editura „Lumina Lex”, București, 2004, 559 pagini și „Elemente de Drept” – editura „Lumina Lex”, București, 2005, 164 pagini. De asemenea, se susține că din moment ce s-a constatat îndeplinirea criteriului 4 – „Prestigiul profesional”, care presupune prezentarea unor contribuții științifice relevante pentru domeniul în care candidatul solicită titularizarea ca profesor universitar, nu se putea formula concluzia, în cadrul criteriului nr. 3, că „nu are o activitate științifică relevantă pentru postul de profesor”.

Referitor la al doilea motiv de recurs, recurentul arată că procedura de soluționare a contestației a fost încălcată întrucât în referatul de analiză a contestației nu sunt completate numele celor doi membri raportori, iar concluzia acestei comisii este lipsită de logică, din moment ce lista lucrărilor publicate cuprinde un număr de șase lucrări, iar concluzia este că o lucrare reprezintă ediția a IV-a, din anul 2004, a unui curs, în timp ce „celelalte două lucrări au un caracter mai mult de informare”. Se susține că astfel, Comisia de Contestații, nu a făcut o analiză a contestației formulate, fiind preluată ca atare concluzia primei comisii, în sensul că „singura lucrare publicată după promovarea ca și conferențiar este o ediție a IV-a din anul 2004 a unui curs”.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 61 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcția de conferențiar universitar și profesor universitar dosarul de concurs, împreună cu raportul comisiei și cu documentele însoțitoare, se înaintează C.N.A.T.D.C.U. care, pe baza analizei acestora se pronunță prin vot nominal deschis, în termen de cel mult 90 de zile.

Comisia de specialitate, în ședința sa din data de 5 martie 2008, a analizat dosarul de concurs și lucrările anexate, din punct de vedere științific, pe baza criteriilor de evaluare stabilite prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5098/2006 pentru aprobarea Sistemului de evaluare pentru conferirea titlului de profesor universitar, completat cu Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3548/2006, respectiv nr. 356/2007 și a propus neconfirmarea titlului didactic de profesor universitar pentru următoarele motive: „nu are o activitate științifică relevantă pentru postul de profesor. Singura lucrare publicată după promovarea ca și conferențiar este o ediție a 4-a din anul 2004. Nu are studii sau articole suficiente”.

C.N.A.T.D.C.U. a înaintat această propunere ministrului pentru a fi confirmată prin ordin; astfel, este emis Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 3670 din 7 aprilie 2008 privind neacordarea titlurilor didactice de profesor universitar și, respectiv, conferențiar universitar care în Anexa 1 conține Lista cu persoanele cărora, pe baza rezoluției C.N.A.T.D.C.U. nu li s-a acordat titlul didactic de profesor universitar și, respectiv, conferențiar universitar, printre care se regăsește și reclamantul. În conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 128/ 1997, reclamantul a contestat rezoluția C.N.A.T.D.C.U., iar comisia de analiză a contestații în ședința din data de 13 iunie 2008 a propus „Comisia respinge contestația petentului și nu confirmă titlul didactic de profesor.

Petentul a publicat o singură lucrare după conferirea titlului de conferențiar universitar, care este o reeditare, a patra, a unui curs. De altfel, celelalte două lucrări au un caracter mai mult de informare”. Această rezoluție i-a fost adusă la cunoștință reclamantului prin adresa nr. 16272 din 11 iulie 2008. Din reglementările aplicabile procedurii acordării titlului de profesor universitar rezultă că această competență revine în exclusivitate unor comisii formate din specialiști reputați, care trebuie să aprecieze motivat, ținând cont de anumite criterii, astfel cum sunt reglementate prin O.M.E.C. nr. 5098/2006 cu completările ulterioare.

Este adevărat că din cuprinsul rezoluțiilor celor două comisii nu rezultă analiza fiecăreia din lucrările enumerate în Lista de lucrări depusă la dosarul de concurs de către recurentul-reclamant, dar această împrejurare nu este un motiv suficient pentru ca instanța să infirme ordinul ministrului de neacordare a titlului și, concomitent, să dispună acordarea titlului de profesor universitar recurentului, substituindu-se astfel comisiei de specialitate în aprecierea valorii științifice a lucrărilor publicate. În speță, reclamantul-recurent ar fi putut solicita instanței, eventual, să dispună reluarea analizei dosarului său privind criteriul considerat neîndeplinit, analiză care să fie efectuată tot de către comisia (comisiile) competentă din cadrul M.E.C., cu referire la toate lucrările publicate în perioada 1998-2008 (după acordarea titlului de conferențiar), lucru pe care însă reclamantul nu l-a cerut.

Instanța de judecată nu are competența de a aprecia ea însăși valoarea științifică a activității unui candidat, ci doar de a verifica respectarea dispozițiilor legale care asigură o analiză corectă, imparțială a activității respective. Pentru considerentele menționate, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.I. împotriva sentinței civile nr. 2812 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2009.