ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3932/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3932/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de curtea de apel ce formează obiectul recursului

Prin sentința

civilă nr. 4265 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității

punctului 1 din acțiune și excepția lipsei calității procesual pasive a

pârâtului cu privire la punctul 2 din acțiune; a respins ca neîntemeiată

cererea de anulare a Ordinului nr. 3670 din 07 aprilie 2008 și, ca lipsită de

obiect cererea de obligare a pârâților la emiterea unui nou ordin prin care să

i se acorde reclamantului titlul didactic de conferențiar universitar; a admis,

în parte acțiunea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și ministrul educației cercetării

și inovării și a obligat pârâtul persoană juridică, la plata către reclamant a

sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale; a respins cererea pentru

obligarea pârâtului persoană fizică la plata daunelor materiale și morale și a

respins cererea privind obligarea pârâtului persoană juridică la plata daunelor

materiale către reclamant.

Pentru a

pronunța această hotărâre Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Curtea a respins

excepția inadmisibilității pct. 1 din acțiune, invocată de pârâtul persoană

juridică, având în vedere că reclamantul a solicitat anularea Ordinului MECT

nr. 3670 din 07 aprilie 2008, prin care,în opinia sa, nu i s-a acordat titlul

didactic de conferențiar universitar, și nu adresa nr. 30070 din 08 aprilie 2008,

prin care i s-a comunicat respectivul ordin, fapt ce a rezultat în mod clar din

cererea de chemare în judecată, dar și din notele scrise depuse la dosar în

combaterea respectivei excepții.

Neîntemeiată a

fost apreciată și excepția lipsei calității procesul pasive a pârâtului,

persoană juridică, atâta timp cât fapta pretins a fi ilicită, cauzatoare de

prejudicii a fost săvârșită de acest pârât, existând, astfel, identitate între

acesta și persoana de la care reclamantul a solicitat repararea prejudiciilor

prin acordarea daunelor materiale și morale.

Pe fondul

cauzei, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată cererea de anulare a

Ordinului nr. 3670 din 09 aprilie 2008 întrucât acesta nu se referă la

reclamant ci la alte două persoane cărora nu li s-au acordat titlurile

didactice de profesor universitar și respectiv, conferențiar universitar.

Cât privește

cererea de obligare a pârâților la emiterea unui nou ordin prin care să i se

acorde titlu didactic de conferențiar universitar, aceasta a fost respinsă, de

către instanța de fond, ca lipsită de obiect în raport de împrejurarea că prin

ordinul nr. 4966 din 31 iulie 2008, anterior introducerii acțiunii la instanța

de fond, i-a fost acordat reclamantului titlu didactic pretins.

Analizând temeinicia

pretențiilor reclamantului, instanța de fond a apreciat că neacordarea avizului

de legalitate în cazul reclamantului, la prima verificare a dosarului de

concurs este nelegală, din actele depuse la dosar rezultând că acesta

îndeplinea la momentul depunerii dosarului, condiția de vechime prevăzută de

art. 55 alin. (7) din Legea nr. 128/1997; astfel, consideră instanța de fond

că, în mod eronat a apreciat Direcția Juridică din cadrul M.E.C.T. că

reclamantul ar fi trebuit să aibă o vechime de 15 ani, în realitate acestuia îi

era necesară o vechime de 9 ani întrucât își desfășura activitatea în

învățământul superior, în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol

I";

de asemenea, s-a reținut că la dosarul de concurs a

fost depusă și dispensa de vechime pentru 1 an acordată reclamantului de

Senatul Universității pentru a-i da posibilitatea participării la concurs, în

condițiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 128/1999.

Mai reține,

instanța de fond că la momentul la care dosarul a fost analizat prima dată,

Direcția Juridică nu s-a aflat în posesia Ordinului M 4 din 11 ianuarie 2002

emis de Ministerul Apărării Naționale pentru aprobarea instrucțiunilor privind

corpul instructorilor militari din instituțiile militare de învățământ conform

căruia corpul instructorilor militari se compune din instructori șefi,

instructori superiori și profesori militari pentru învățământul universitar și

de perfecționare și specializare postuniversitară; se reține de judecătorul

fondului că aceste persoane desfășoară activitate didactică, iar potrivit art.

11 din Ordin, a activitatea desfășurată în învățământul militar în funcții de

instructori militari se ia în calcul la stabilirea vechimii minime la catedră

sau în cercetarea științifică pe profil, potrivit nivelului de învățământ din

care provin aceștia.

Curtea de apel

constatând că un extras din acest ordin i-a fost comunicat pârâtului împreună

cu contestația înregistrată sub nr. 16.200 din 11 aprilie 2008, chiar

reclamantul precizând în finalul contestației că anexează un extras din ordinul

la care a făcut referire în contestație.

Curtea a

apreciat că și în lipsa acestor instrucțiuni, la dosar se aflau suficiente

înscrisuri care atestau împrejurarea că reclamantul își desfășura activitatea

în învățământul superior, că nu provine din afara acestuia sau a cercetării

științifice, astfel încât condiția pe care trebuia să o îndeplinească era cea

privind o vechime minimă de 9 ani și nu de 15 ani.

În ceea ce

privește cererea de acordare a daunelor materiale, curtea de apel a reținut, în

primul rând că reclamantul a invocat două prejudicii cauzate de neacordarea

avizului de legalitate.

Astfel,

prejudiciul material constând în drepturile bănești de care a fost lipsit prin

neparticiparea la susținerea tezelor de doctorat, referatelor, dizertațiilor de

master și examenelor de admitere la master a fost considerat a nu avea caracter

cert în condițiile în care obținerea titlului didactic de conferențiar i-ar fi

dat reclamantului doar posibilitatea participării în respectivele comisii. Apreciază

instanța de fond că reclamantul a invocat, astfel, un prejudiciu eventual care

este lipsit de certitudine și care nu poate justifica acordarea de despăgubiri.

Referitor la cel

de-al doilea prejudiciu, respectiv diferența dintre salariu și pensia de colonel,

având în vedere că a trecut în rezervă, nemaiputând să-și continue cariera

militară, instanța de fond a reținut că noile state de organizare ale

Universității prevedeau reducerea funcției de conferențiar universitar la

gradul militar de locotenent colonel.

Cum reclamantul

deținea gradul militar de colonel și nu obținuse în luna martie 2008 titlu de

conferențiar universitar, nu mai putea rămâne în învățământul militar potrivit

noilor state de organizare, întrucât gradul militar pe care îl deținea nu era

compatibil cu funcția didactică de conferențiar universitar.

Curtea a mai

apreciat că neacordarea avizului de legalitate pentru obținerea titlului

didactic de conferențiar universitar nu îl obliga pe reclamant să treacă în

rezervă, aceasta având și posibilitatea de a rămâne în armată.

Față de

aspectele expuse, instanța de fond a considerat că nu există legătură de

cauzalitate între neacordarea titlului didactic și prejudiciul constând în

diminuarea veniturilor lunare prin trecerea în rezervă, pentru a fi angajată

răspunderea civilă delictuală a pârâtului.

In raport cu

aceste considerente instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de

obligare a pârâtului la plata daunelor materiale solicitate de reclamant.

Curtea de apel a

apreciat, însă, că sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile

delictuale în privința pârâtului persoană juridică sub aspectul cererii de

acordare a daunelor morale.

Astfel, instanța

de fond a considerat că reclamantul a fost prejudiciat din punct de vedere

moral prin neobținerea avizului de legalitate pentru acordarea titlului de

conferențiar universitar, fiindu-i afectat prestigiul de care se bucura în

rândul colegilor și studenților, cu atât mai mult cu cât anunțul privind

acordarea titlurilor didactice s-a făcut în cadrul unei ședințe la care a

participat întreg personalul Universității.

Toate aceste

aspecte au conturat, pentru judecătorul fondului, existența unui prejudiciu

moral constând în afectarea onoarei, reputației, și demnității reclamantului

care l-a îndreptățit să obțină daune morale.

recurs

Împotriva

sentinței civile nr. 4265 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtul

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI INOVĂRII și reclamantul P.G., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

2.1

Prin criticile formulate, circumscrise motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut

că instanța de fond a emis o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, de asemenea mai cuprinde și motive contradictorii, în condițiile în

care deși reține în considerente că la momentul la care dosarul a fost analizat

prima oară, Direcția Juridică nu s-a aflat în posesia Ordinului M 4 din 11

ianuarie 2002, emis de Ministerul Apărării Naționale pentru aprobarea

Instrucțiunilor privind corpul instructorilor militari din instituțiile militare

de învățământ, a obligat-o la plata daunelor morale pe motiv că a lipsit de eficiență

juridică înscrisurile depuse la dosar înainte de neacordarea avizului, pe care

le-a înlăturat în mod fondat, deși ulterior i-a acordat reclamantului avizul de

legalitate pe baza acestora

Susține

recurentul-pârât că, verificându-se dosarul depus de reclamant s-a constatat că

acesta nu îndeplinește condițiile de vechime prevăzute de art. 55 alin. (7) din

Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și

completările ulterioare și, în mod legal, având în vedere că nu era îndeplinită

o condiție legală de participare la concurs, dosarul de concurs nu a fost

programat pentru comisia de specialitate.

Mai arată

recurentul-pârât că, înscrisurile depuse de reclamant la dosar prin care făcea

dovada vechimii necesare conform prevederilor legale nu erau suficiente, deși

instanța de fond reține că ar fi fost suficiente, deoarece contractul de muncă

al unui candidat încheiat cu o instituție de învățământ superior nu poate

conduce la echivalarea vechimii în muncă cu vechimea la catedră, în sensul art.

53 din Legea nr. 128/1997, necesară participării la concurs.

Astfel, susține

recurentul-pârât că atunci când reclamantul a făcut dovada vechimii necesare,

prin depunerea Ordinului M 4 din 11 ianuarie 2002 emis de Ministerul Apărării

Naționale, s-au aplicat prevederile art. 53 din Legea nr. 128/1997, prin

acordarea avizului favorabil.

Consideră

recurentul-pârât că, raportat la prevederile legale invocate, instanța de fond

nu putea reține refuzul nejustificat și excesul de putere al voinței de a nu

rezolva cererea reclamantului, deoarece reclamantul și-a completat cererea cu

înscrisuri care au făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale, după ce

dosarul a fost analizat din punct de vedere legal

Mai susține

recurentul-pârât, cu privire la prejudiciul moral, că trebuie avut în vedere

faptul că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc

personalitatea umană, perspectivă din care apreciază recurentul că prestigiul

de care se bucură un cadrul didactic în fața studenților nu constă în titlurile

didactice pe care ar putea să le dețină, ci în profesionalismul de care dă

dovadă în exercitarea funcției la catedră, cu atât mai mult cu cât reclamantul

își desfășoară și în prezent activitatea didactică, având continuitate în

raporturile de muncă cu angajatorul în calitate de cadrul didactic, nesuportând

vătămări efective care să fie o consecință directă a analizării dosarului de

concurs din punct de vedere legal.

2.2

Consideră recurentul-reclamant că

instanța de fond, respingând capătul de cerere de anulare a Ordinului nr. 3670

din 07 aprilie 2008, prin care nu i se acordă titlu didactic de conferențiar

universitar, a pronunțat o hotărâre care, pe de o parte , are la bază

considerente contradictorii, iar pe de altă parte, este dată cu interpretarea

și aplicarea greșită a legii, în condițiile în care a reținut în mod greșit că

acesta nu se referea la reclamant, după ce anterior respingând excepția de

inadmisibilitate a acțiunii, a reiterat argumentația reclamantului.

In opinia

recurentului-reclamant instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și în

ceea ce privește neacordarea daunelor materiale, apreciind în mod greșit că în

ceea ce privește lipsirea sa de drepturile bănești aferente participării la

susținerea tezelor de doctorat, referatelor, dizertațiilor de mașter și

examenelor de admitere la mașter, ar fi vorba de un prejudiciu eventual, lipsit

de certitudine.

Susține

recurentul-reclamant că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și în

ceea ce privește neacordarea celorlalte daune materiale, apreciind în mod

greșit că nu există legătură de cauzalitate între neacordarea titlului didactic

și prejudiciul constând în diminuarea veniturilor, ca urmare a trecerii

premature în rezervă. Consideră recurentul-reclamant că dacă titlul didactic

i-ar fi fost acordat inițial, nu s-ar fi pus niciodată problema vreunei

opțiuni, astfel încât prejudicierea sa prin scăderea veniturilor reprezentând

diferența dintre pensie și salariu este o consecință directă, absolut logică a

faptei ilicite a intimaților pârâți.

Față de impactul

profund negativ pe care l-a avut ordinul atacat consideră recurentul-reclamant

că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală și sub aspectul aprecierii

cuantumului daunelor morale acordate, respectiv acesta fiind restrâns, în mod

arbitral de la suma de 44000 RON la suma de 10.000 RON.

3.Hotărârea

instanței de recurs

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor recurenților ce pot fi circumscrise

motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a

apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub

toate aspectele, potrivit art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că doar

recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Educației Cercetării, Tineretului

și Sportului este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.

In ceea ce

privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit, în condițiile în care

din analiza hotărârii recurate rezultă cu claritate care au fost faptele și

argumentele care au format convingerea instanței de fond, fără a se putea reține

existența vreunei contradicție între considerente, în sensul invocat de

recurenți.

Astfel, faptul

că în considerentele hotărârii recurate se reține că la momentul primei analize

a dosarului de concurs al reclamantei, Direcția Juridică din cadrul M.E.C.T. nu

era în posesia Ordinului M4 din 11 ianuarie 2002 emis de Ministerul Apărării

Naționale pentru aprobarea „Instrucțiunilor privind corpul instructorilor

militari din instituțiile militare de învățământ", nu contravine

concluziilor instanței de fond în sensul că recurentul-pârât a lipsit de

eficiență juridică, la momentul primei analize, înscrisurile aflate în

dosarului de concurs, în condițiile în care s-a apreciat că și în absența

Ordinului MAPN, depus ulterior, recurentul-reclamant făcuse dovada îndeplinirii

condiției de vechime prevăzută de art. 55 alin. (7) din Legea nr. 128/1997.

Aceste concluzii constituit și motivul pentru care instanța de fond a reținut

în sarcina recurentului-pârât, o faptă ilicită de natură a-i produce

recurentului-reclamant un prejudiciul moral.

Totodată, faptul

că instanța de fond a respins excepția de inadmisibilitate invocată de

recurentul-pârât, în raport de natura juridică a actului contestat, nu

contravine soluției de respingere a cererii de anulare a Ordinului ministrului

educației, cercetării și tineretului nr. 3670/2008, temeiurile de fapt și de

drept fiind total diferite.

Înalta Curte

urmează a înlătura și criticile din recursul formulat de recurentul-reclamant

referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de

apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Astfel, Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins cererea

recurentului-reclamant privind anularea Ordinului nr. 3670 din 07 aprilie 2008

în condițiile în care, este de necontestat faptul că respectivul act

administrativ, nu se referea la recurent ci privea neacordarea titlurilor

didactice de profesor universitar și respectiv, conferențiar universitar,unor

terțe persoane; este așadar, fără echivoc împrejurarea că adresa nr. 30070 din 08

aprilie 2008 emise de M.E.C.T., a avut la bază adresa nr. 26929 din 27

februarie 2008 a Direcției Juridice și de Contencios din cadrul M.E.C.T. și

nicidecum Ordinul nr. 3670/2008, cum în mod greșit susține

recurentul-reclamant.

De asemenea, Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de fond, analizând ansamblu

mijloacelor de probă administrate în cauză, a apreciat că recurentul-reclamant

nu a făcut dovada prejudiciului material pretins, în condițiile în care

confirmarea titlului didactic în luna aprilie 2008 i-ar fi conferit acestuia

doar o vocație pentru desemnarea, ca membru, în unele comisii de doctorat sau

de concurs și nicidecum un drept așa cum în mod eronat susține recurentul-reclamant.

Totodată, Înalta

Curte constată că în mod corect judecătorul fondului a considerat că nu există

nici o legătură de cauzalitate între acordarea titlului didactic de

conferențiar universitar recurentului-reclamant abia la data de 31 iulie 2008

prin Ordinul Ministrului Educației Cercetării și Tineretului nr. 4966 și

trecerea în rezervă a acestuia, prin Ordinul ministrului apărării nr. M.P.893

din 05 septembrie 2008, în condițiile în care trecerea în rezervă a fost

opțiunea recurentului-reclamant, exprimată ulterior obținerii gradului didactic

de conferențiar universitar, și fără legătură cu întârzierea acordării

respectivului titlul didactic, așa încât nu a fost dovedit prejudiciului

constând în diminuarea veniturilor , ca urmare a trecerii în rezervă, pretins

de recurentul-reclamant.

Înalta Curte

apreciază însă că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât,

circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

condițiile în care în cauză nu sunt îndeplinirii cumulativ condițiile generale

ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C. civ. în

persoana recurentului-pârât.

Astfel, Înalta

Curte constată că în mod greșit instanța de fond a obligat recurentul-pârât la

plata sumei de 10.000 ron cu titlu de daune morale, în condițiile în care

recurentul-reclamant nu a făcut dovada unui prejudiciu moral suferit care să

justifice obligația de reparație reținută în sarcina recurentului-pârât.

Este de

necontestat că pentru a reține o astfel de obligație, în temeiul art. 998-999 C.

civ. nu este suficient ca reclamantul să invoce, în termeni generali, atingerea

adusă reputației sale profesionale, prin neacordarea avizului de legalitate, pe

motivul neîndeplinirii unei condiții de vechime, ci este necesar să și dovedească

în concret prejudiciul moral suferit, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza dedusă

judecății.

Față de

considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant P.G.,

va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului și va modifica în parte sentința recurată în sensul

respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE

Admite recursul

declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

împotriva sentinței civile nr. 4265 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în

parte, sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind

obligarea la plata daunelor morale.

Menține restul

dispozițiilor sentinței.

Respinge

recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă

Pronunțată in

ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.