ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3932/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de curtea de apel ce formează obiectul recursului Prin sentința civilă nr. 4265 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității punctului 1 din acțiune și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului cu privire la punctul 2 din acțiune; a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a Ordinului nr. 3670 din 07 aprilie 2008 și, ca lipsită de obiect cererea de obligare a pârâților la emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde reclamantului titlul didactic de conferențiar universitar; a admis, în parte acțiunea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și ministrul educației cercetării și inovării și a obligat pârâtul persoană juridică, la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale; a respins cererea pentru obligarea pârâtului persoană fizică la plata daunelor materiale și morale și a respins cererea privind obligarea pârâtului persoană juridică la plata daunelor materiale către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Curtea a respins excepția inadmisibilității pct. 1 din acțiune, invocată de pârâtul persoană juridică, având în vedere că reclamantul a solicitat anularea Ordinului MECT nr. 3670 din 07 aprilie 2008, prin care,în opinia sa, nu i s-a acordat titlul didactic de conferențiar universitar, și nu adresa nr. 30070 din 08 aprilie 2008, prin care i s-a comunicat respectivul ordin, fapt ce a rezultat în mod clar din cererea de chemare în judecată, dar și din notele scrise depuse la dosar în combaterea respectivei excepții. Neîntemeiată a fost apreciată și excepția lipsei calității procesul pasive a pârâtului, persoană juridică, atâta timp cât fapta pretins a fi ilicită, cauzatoare de prejudicii a fost săvârșită de acest pârât, existând, astfel, identitate între acesta și persoana de la care reclamantul a solicitat repararea prejudiciilor prin acordarea daunelor materiale și morale.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată cererea de anulare a Ordinului nr. 3670 din 09 aprilie 2008 întrucât acesta nu se referă la reclamant ci la alte două persoane cărora nu li s-au acordat titlurile didactice de profesor universitar și respectiv, conferențiar universitar. Cât privește cererea de obligare a pârâților la emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde titlu didactic de conferențiar universitar, aceasta a fost respinsă, de către instanța de fond, ca lipsită de obiect în raport de împrejurarea că prin ordinul nr. 4966 din 31 iulie 2008, anterior introducerii acțiunii la instanța de fond, i-a fost acordat reclamantului titlu didactic pretins.

Analizând temeinicia pretențiilor reclamantului, instanța de fond a apreciat că neacordarea avizului de legalitate în cazul reclamantului, la prima verificare a dosarului de concurs este nelegală, din actele depuse la dosar rezultând că acesta îndeplinea la momentul depunerii dosarului, condiția de vechime prevăzută de art. 55 alin. (7) din Legea nr. 128/1997; astfel, consideră instanța de fond că, în mod eronat a apreciat Direcția Juridică din cadrul M.E.C.T. că reclamantul ar fi trebuit să aibă o vechime de 15 ani, în realitate acestuia îi era necesară o vechime de 9 ani întrucât își desfășura activitatea în învățământul superior, în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I"; de asemenea, s-a reținut că la dosarul de concurs a fost depusă și dispensa de vechime pentru 1 an acordată reclamantului de Senatul Universității pentru a-i da posibilitatea participării la concurs, în condițiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 128/1999.

Mai reține, instanța de fond că la momentul la care dosarul a fost analizat prima dată, Direcția Juridică nu s-a aflat în posesia Ordinului M 4 din 11 ianuarie 2002 emis de Ministerul Apărării Naționale pentru aprobarea instrucțiunilor privind corpul instructorilor militari din instituțiile militare de învățământ conform căruia corpul instructorilor militari se compune din instructori șefi, instructori superiori și profesori militari pentru învățământul universitar și de perfecționare și specializare postuniversitară; se reține de judecătorul fondului că aceste persoane desfășoară activitate didactică, iar potrivit art. 11 din Ordin, a activitatea desfășurată în învățământul militar în funcții de instructori militari se ia în calcul la stabilirea vechimii minime la catedră sau în cercetarea științifică pe profil, potrivit nivelului de învățământ din care provin aceștia.

Curtea de apel constatând că un extras din acest ordin i-a fost comunicat pârâtului împreună cu contestația înregistrată sub nr. 16.200 din 11 aprilie 2008, chiar reclamantul precizând în finalul contestației că anexează un extras din ordinul la care a făcut referire în contestație. Curtea a apreciat că și în lipsa acestor instrucțiuni, la dosar se aflau suficiente înscrisuri care atestau împrejurarea că reclamantul își desfășura activitatea în învățământul superior, că nu provine din afara acestuia sau a cercetării științifice, astfel încât condiția pe care trebuia să o îndeplinească era cea privind o vechime minimă de 9 ani și nu de 15 ani. În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor materiale, curtea de apel a reținut, în primul rând că reclamantul a invocat două prejudicii cauzate de neacordarea avizului de legalitate.

Astfel, prejudiciul material constând în drepturile bănești de care a fost lipsit prin neparticiparea la susținerea tezelor de doctorat, referatelor, dizertațiilor de master și examenelor de admitere la master a fost considerat a nu avea caracter cert în condițiile în care obținerea titlului didactic de conferențiar i-ar fi dat reclamantului doar posibilitatea participării în respectivele comisii. Apreciază instanța de fond că reclamantul a invocat, astfel, un prejudiciu eventual care este lipsit de certitudine și care nu poate justifica acordarea de despăgubiri. Referitor la cel de-al doilea prejudiciu, respectiv diferența dintre salariu și pensia de colonel, având în vedere că a trecut în rezervă, nemaiputând să-și continue cariera militară, instanța de fond a reținut că noile state de organizare ale Universității prevedeau reducerea funcției de conferențiar universitar la gradul militar de locotenent colonel.

Cum reclamantul deținea gradul militar de colonel și nu obținuse în luna martie 2008 titlu de conferențiar universitar, nu mai putea rămâne în învățământul militar potrivit noilor state de organizare, întrucât gradul militar pe care îl deținea nu era compatibil cu funcția didactică de conferențiar universitar. Curtea a mai apreciat că neacordarea avizului de legalitate pentru obținerea titlului didactic de conferențiar universitar nu îl obliga pe reclamant să treacă în rezervă, aceasta având și posibilitatea de a rămâne în armată. Față de aspectele expuse, instanța de fond a considerat că nu există legătură de cauzalitate între neacordarea titlului didactic și prejudiciul constând în diminuarea veniturilor lunare prin trecerea în rezervă, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtului.

In raport cu aceste considerente instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale solicitate de reclamant. Curtea de apel a apreciat, însă, că sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale în privința pârâtului persoană juridică sub aspectul cererii de acordare a daunelor morale. Astfel, instanța de fond a considerat că reclamantul a fost prejudiciat din punct de vedere moral prin neobținerea avizului de legalitate pentru acordarea titlului de conferențiar universitar, fiindu-i afectat prestigiul de care se bucura în rândul colegilor și studenților, cu atât mai mult cu cât anunțul privind acordarea titlurilor didactice s-a făcut în cadrul unei ședințe la care a participat întreg personalul Universității.

Toate aceste aspecte au conturat, pentru judecătorul fondului, existența unui prejudiciu moral constând în afectarea onoarei, reputației, și demnității reclamantului care l-a îndreptățit să obțină daune morale. 2. Cererile de recurs Împotriva sentinței civile nr. 4265 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI INOVĂRII și reclamantul P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 2.1 Prin criticile formulate, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a emis o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, de asemenea mai cuprinde și motive contradictorii, în condițiile în care deși reține în considerente că la momentul la care dosarul a fost analizat prima oară, Direcția Juridică nu s-a aflat în posesia Ordinului M 4 din 11 ianuarie 2002, emis de Ministerul Apărării Naționale pentru aprobarea Instrucțiunilor privind corpul instructorilor militari din instituțiile militare de învățământ, a obligat-o la plata daunelor morale pe motiv că a lipsit de eficiență juridică înscrisurile depuse la dosar înainte de neacordarea avizului, pe care le-a înlăturat în mod fondat, deși ulterior i-a acordat reclamantului avizul de legalitate pe baza acestora Susține recurentul-pârât că, verificându-se dosarul depus de reclamant s-a constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de vechime prevăzute de art. 55 alin. (7) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare și, în mod legal, având în vedere că nu era îndeplinită o condiție legală de participare la concurs, dosarul de concurs nu a fost programat pentru comisia de specialitate.

Mai arată recurentul-pârât că, înscrisurile depuse de reclamant la dosar prin care făcea dovada vechimii necesare conform prevederilor legale nu erau suficiente, deși instanța de fond reține că ar fi fost suficiente, deoarece contractul de muncă al unui candidat încheiat cu o instituție de învățământ superior nu poate conduce la echivalarea vechimii în muncă cu vechimea la catedră, în sensul art. 53 din Legea nr. 128/1997, necesară participării la concurs. Astfel, susține recurentul-pârât că atunci când reclamantul a făcut dovada vechimii necesare, prin depunerea Ordinului M 4 din 11 ianuarie 2002 emis de Ministerul Apărării Naționale, s-au aplicat prevederile art. 53 din Legea nr. 128/1997, prin acordarea avizului favorabil.

Consideră recurentul-pârât că, raportat la prevederile legale invocate, instanța de fond nu putea reține refuzul nejustificat și excesul de putere al voinței de a nu rezolva cererea reclamantului, deoarece reclamantul și-a completat cererea cu înscrisuri care au făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale, după ce dosarul a fost analizat din punct de vedere legal Mai susține recurentul-pârât, cu privire la prejudiciul moral, că trebuie avut în vedere faptul că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, perspectivă din care apreciază recurentul că prestigiul de care se bucură un cadrul didactic în fața studenților nu constă în titlurile didactice pe care ar putea să le dețină, ci în profesionalismul de care dă dovadă în exercitarea funcției la catedră, cu atât mai mult cu cât reclamantul își desfășoară și în prezent activitatea didactică, având continuitate în raporturile de muncă cu angajatorul în calitate de cadrul didactic, nesuportând vătămări efective care să fie o consecință directă a analizării dosarului de concurs din punct de vedere legal.

2.2 Consideră recurentul-reclamant că instanța de fond, respingând capătul de cerere de anulare a Ordinului nr. 3670 din 07 aprilie 2008, prin care nu i se acordă titlu didactic de conferențiar universitar, a pronunțat o hotărâre care, pe de o parte , are la bază considerente contradictorii, iar pe de altă parte, este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, în condițiile în care a reținut în mod greșit că acesta nu se referea la reclamant, după ce anterior respingând excepția de inadmisibilitate a acțiunii, a reiterat argumentația reclamantului. In opinia recurentului-reclamant instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și în ceea ce privește neacordarea daunelor materiale, apreciind în mod greșit că în ceea ce privește lipsirea sa de drepturile bănești aferente participării la susținerea tezelor de doctorat, referatelor, dizertațiilor de mașter și examenelor de admitere la mașter, ar fi vorba de un prejudiciu eventual, lipsit de certitudine.

Susține recurentul-reclamant că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și în ceea ce privește neacordarea celorlalte daune materiale, apreciind în mod greșit că nu există legătură de cauzalitate între neacordarea titlului didactic și prejudiciul constând în diminuarea veniturilor, ca urmare a trecerii premature în rezervă. Consideră recurentul-reclamant că dacă titlul didactic i-ar fi fost acordat inițial, nu s-ar fi pus niciodată problema vreunei opțiuni, astfel încât prejudicierea sa prin scăderea veniturilor reprezentând diferența dintre pensie și salariu este o consecință directă, absolut logică a faptei ilicite a intimaților pârâți. Față de impactul profund negativ pe care l-a avut ordinul atacat consideră recurentul-reclamant că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală și sub aspectul aprecierii cuantumului daunelor morale acordate, respectiv acesta fiind restrâns, în mod arbitral de la suma de 44000 RON la suma de 10.000 RON.

3.Hotărârea instanței de recurs Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurenților ce pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că doar recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului este fondat, în considerarea celor în continuare arătate. In ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit, în condițiile în care din analiza hotărârii recurate rezultă cu claritate care au fost faptele și argumentele care au format convingerea instanței de fond, fără a se putea reține existența vreunei contradicție între considerente, în sensul invocat de recurenți.

Astfel, faptul că în considerentele hotărârii recurate se reține că la momentul primei analize a dosarului de concurs al reclamantei, Direcția Juridică din cadrul M.E.C.T. nu era în posesia Ordinului M4 din 11 ianuarie 2002 emis de Ministerul Apărării Naționale pentru aprobarea „Instrucțiunilor privind corpul instructorilor militari din instituțiile militare de învățământ", nu contravine concluziilor instanței de fond în sensul că recurentul-pârât a lipsit de eficiență juridică, la momentul primei analize, înscrisurile aflate în dosarului de concurs, în condițiile în care s-a apreciat că și în absența Ordinului MAPN, depus ulterior, recurentul-reclamant făcuse dovada îndeplinirii condiției de vechime prevăzută de art. 55 alin. (7) din Legea nr. 128/1997.

Aceste concluzii constituit și motivul pentru care instanța de fond a reținut în sarcina recurentului-pârât, o faptă ilicită de natură a-i produce recurentului-reclamant un prejudiciul moral. Totodată, faptul că instanța de fond a respins excepția de inadmisibilitate invocată de recurentul-pârât, în raport de natura juridică a actului contestat, nu contravine soluției de respingere a cererii de anulare a Ordinului ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 3670/2008, temeiurile de fapt și de drept fiind total diferite. Înalta Curte urmează a înlătura și criticile din recursul formulat de recurentul-reclamant referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins cererea recurentului-reclamant privind anularea Ordinului nr. 3670 din 07 aprilie 2008 în condițiile în care, este de necontestat faptul că respectivul act administrativ, nu se referea la recurent ci privea neacordarea titlurilor didactice de profesor universitar și respectiv, conferențiar universitar,unor terțe persoane; este așadar, fără echivoc împrejurarea că adresa nr. 30070 din 08 aprilie 2008 emise de M.E.C.T., a avut la bază adresa nr. 26929 din 27 februarie 2008 a Direcției Juridice și de Contencios din cadrul M.E.C.T. și nicidecum Ordinul nr. 3670/2008, cum în mod greșit susține recurentul-reclamant.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond, analizând ansamblu mijloacelor de probă administrate în cauză, a apreciat că recurentul-reclamant nu a făcut dovada prejudiciului material pretins, în condițiile în care confirmarea titlului didactic în luna aprilie 2008 i-ar fi conferit acestuia doar o vocație pentru desemnarea, ca membru, în unele comisii de doctorat sau de concurs și nicidecum un drept așa cum în mod eronat susține recurentul-reclamant.

Totodată, Înalta Curte constată că în mod corect judecătorul fondului a considerat că nu există nici o legătură de cauzalitate între acordarea titlului didactic de conferențiar universitar recurentului-reclamant abia la data de 31 iulie 2008 prin Ordinul Ministrului Educației Cercetării și Tineretului nr. 4966 și trecerea în rezervă a acestuia, prin Ordinul ministrului apărării nr. M.P.893 din 05 septembrie 2008, în condițiile în care trecerea în rezervă a fost opțiunea recurentului-reclamant, exprimată ulterior obținerii gradului didactic de conferențiar universitar, și fără legătură cu întârzierea acordării respectivului titlul didactic, așa încât nu a fost dovedit prejudiciului constând în diminuarea veniturilor , ca urmare a trecerii în rezervă, pretins de recurentul-reclamant.

Înalta Curte apreciază însă că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care în cauză nu sunt îndeplinirii cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C. civ. în persoana recurentului-pârât. Astfel, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a obligat recurentul-pârât la plata sumei de 10.000 ron cu titlu de daune morale, în condițiile în care recurentul-reclamant nu a făcut dovada unui prejudiciu moral suferit care să justifice obligația de reparație reținută în sarcina recurentului-pârât. Este de necontestat că pentru a reține o astfel de obligație, în temeiul art. 998-999 C. civ.

nu este suficient ca reclamantul să invoce, în termeni generali, atingerea adusă reputației sale profesionale, prin neacordarea avizului de legalitate, pe motivul neîndeplinirii unei condiții de vechime, ci este necesar să și dovedească în concret prejudiciul moral suferit, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății. Față de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant P.G., va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și va modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, împotriva sentinței civile nr. 4265 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor morale. Menține restul dispozițiilor sentinței. Respinge recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă Pronunțată in ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.