ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3164/2007

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 17 mai 2006 reclamantul

P.S.M. a chemat în judecată M.E.C., solicitând obligarea acestuia să-i

plătească suma de 168.000 RON reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru

perioada 1 aprilie 2003 – 01 octombrie 2006, suma de 50.000 RON reprezentând

daune morale și suma de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată făcute pe

parcursul litigiului avut cu pârâtul, plus cheltuielile de judecată ce le va

face cu prezentul proces.

În motivarea acțiunii arată

că prin sentința civilă nr. 1049 din 31 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal i s-a recunoscut

încălcarea dreptului de a ocupa postul de conferențiar universitar, iar pârâtul

a fost obligat să emită ordinul de confirmare pe acest post.

Mai arată că prin refuzul de

a-l confirma pe postul de conferențiar universitar la U.T.M. din București a

suferit prejudicii materiale în cuantum de 168.000 RON în perioada 1 aprilie

2003 – 01 octombrie 2006.

Menționează că daunele

morale sunt cauzate de faptul că prin neemiterea ordinului a suferit o

prejudiciere a imaginii la nivelul corpului profesoral și al opiniei publice,

prin defăimarea sa inclusiv în presă și i-a afectat termenul necesar obținerii

titlului de profesor universitar.

Pârâtul a formulat întâmpinare,

prin care a invocat excepția puterii lucrului judecat și excepția

inadmisibilității acțiunii, excepții respinse ca neîntemeiate prin încheierea

ședinței publice de la 12 septembrie 2006.

Printr-o cerere ulterioară reclamantul

își majorează pretențiile materiale de la 168.000 RON la 258.314 RON, iar printr-o

altă cerere și-a restrâns aceste pretenții la suma de 37.997 RON.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 524

din 20 februarie 2007 a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâtul

să plătească reclamantului suma de 30.000 RON cu titlu de daune materiale și

suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale și a respins celelalte pretenții ale

acestuia ca neîntemeiate.

Se reține că pârâtul a refuzat

nejustificat să confirme titlul de conferențiar universitar pentru reclamant,

titlu ce trebuia confirmat încă de la data de 01 aprilie 2003 și din acest

motiv reclamantul nu a putut să presteze activitate de conferențiar universitar

în cadrul U.T.M., ceea ce a dus la imposibilitatea de a obține venituri

aferente acestei calități și la afectarea carierei sale.

Se mai reține că reclamantul

a suferit și un prejudiciu moral prin aceea că i s-a afectat dezvoltarea profesională

prin refuzul îndelungat de a i se recunoaște calitatea de conferențiar

universitar.

Referitor la suma de 3.000 RON

pretinsă cu titlu de cheltuieli de judecată, reține că reclamantul nu a făcut dovada

acestor cheltuieli cu o chitanță originală de plată a onorariului de avocat.

Pârâtul M.E.C. a declarat

recurs împotriva sentinței, susținând că este netemeinică și nelegală, invocând

ca temei juridic prevederile art. 304 pct. 2 și 9 C. proc. civ.

Consideră că instanța de fond

a făcut o motivarea superficială în ce privește acordarea daunelor și că prin

înscrisurile pe care le-a prezentat reclamantul nu a justificat cuantumul

daunelor morale.

Mai consideră că trebuia ca

instanța să constate că reclamantul nu a justificat un drept subiectiv și un interes

legitim care să-i fi fost vătămate de către pârât, deoarece reclamantului i-a fost

acordat, prin Ordinul nr. 38228 din 3 mai 2006 al ministrului educației și

cercetării, titlul științific de conferențiar universitar, iar numirea pe

postul de conferențiar universitar s-a făcut de către rectorul universității

prin decizie, cu începere din prima zi a semestrului următor validării

concursului în senatul universitar, astfel că drepturile salariale trebuie să i

se plătească de către U.T.M. în calitate de angajator, ca o consecință a

emiterii deciziei de numire, nu ca urmare a ordinului de confirmare.

Recursul este nefondat.

Susținerea recurentului că

intimatul nu a justificat un drept subiectiv pentru a se putea admite acțiunea,

nu poate fi reținută.

Prin sentința civilă nr. 1049

din 31 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă, s-au admis

excepțiile de nelegalitate invocate de reclamantul P.S.M. (reclamantul-intimat din

prezenta cauză) și s-a admis în parte acțiunea acestuia, constatându-se

nelegalitatea ordinului nr. 5723 din 15 martie 1994 privind concursurile pentru

ocuparea posturilor didactice de conferențiar și profesor universitar și a

ordinului nr. 3205 din 08 februarie 2005 privind neacordarea titlurilor

didactice de profesor universitar și conferențiar universitar, ordine emise de

ministrul învățământului, respectiv ministrul educației și cercetării, s-a

respins cererea de anulare a Ordinului nr. 3138/2004 emis de ministrul

educației și cercetării ca rămasă fără obiect, a fost obligat M.E.C. să emită

ordin de confirmare a rezultatului concursului pentru ocuparea postului de conferențiar

universitar de către reclamant la U.T.M., s-a respins capătul de cerere

privitor la acordarea unor daune moratorii ca nefondat și s-a luat act că

reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

În cauza de față,

intimatul-reclamant a pretins acordarea de despăgubiri materiale și morale

pentru faptul că recurentul-pârât nu a înțeles nejustificat să-l confirme pe

postul de conferențiar universitar la U.T.M, din București, cu toate că a făcut

dovada respectării criteriilor legale pentru numirea pe acest post, așa cum rezultă

din considerentele sentinței civile menționate mai sus.

Ca atare, dreptul subiectiv

al reclamantului există, ca și interesul legitim, acesta suferind un prejudiciu

material prin primirea unui salariu inferior funcției didactice de conferențiar

universitar în perioada în care din culpa exclusivă a recurentului nu i s-a

acordat titlul didactic de conferențiar universitar, după ce acesta a câștigat concursul

pentru ocuparea unui post de conferențiar universitar la U.T.M. și a fost validat

de către senatul acestei universități, îndeplinind toate condițiile prevăzute de

lege în vederea numirii pe acest post.

Faptul că nu prin ordin al

ministrului se face numirea pe post a intimului, ci prin decizia emisă de

rectorul universității, nu schimbă datele problemei în discuție pentru că fără

ordinul ministrului de confirmare a numirii intimatului în postul de

conferențiar universitar la U.T.M. nu se poate emite decizia de numire de către

rectorul universității.

U.T.M. i-a achitat intimatului

drepturi bănești inferioare celor care i s-ar fi cuvenit legal în cazul în care

ar fi avut calitatea de conferențiar universitar, astfel că instanța de fond a apreciat

corect atât culpa recurentului în producerea pagubei, cât și cuantumul

despăgubirilor materiale ce i se cuvin intimatului.

Referitor la daunele morale

acordate intimatului - reclamant, se reține că prima instanță judicios le-a

stabilit la suma de 5.000 RON, cu o motivare argumentată judicios.

Într-adevăr, refuzul

prelungit în timp și nejustificat de a-l confirma pe intimat în postul de

conferențiar universitar i-a creat acestuia o stare de tensiune nemeritată și

i-a prejudiciat imaginea în cadrul corpului profesoral și al studenților.

Acordarea daunelor morale,

ca și cuantumul acestora se face de către instanța de judecată în raport de o

serie de criterii, care rămân la aprecierea sa în funcție de elementele

concrete din fiecare litigiu, ele neputând fi cuantificate în sensul în care se

procedează la stabilirea unor daune materiale.

Prima instanță a avut în

vedere înscrisurile depuse de intimatul reclamant la dosar, dar a ținut cont și

de vătămarea produsă acestuia din punct de vedere psihic și al imaginii

publice, stabilind corect cuantumul daunelor morale.

Cum se constată că motivele

de recurs invocate de către recurent sunt neîntemeiate, urmează ca recursul să

fie respins ca nefondat, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și

art. 299 și art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.E.C., actualmente M.E.C.T., împotriva sentinței civile nr. 524 din 20

februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 iunie 2007.