ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25

august 2005, reclamantul P.V. a solicitat anularea hotărârilor nr. 13 din 6

august 2004, nr. 44 din 21 ianuarie 2005 și nr. 21 din 17 iunie 2005, emise de

Comisia de disciplină de pe lângă filiala București a C.E.C.C.A.R. și de

Comisia superioară de disciplină din cadrul aceleiași autorități centrale,

precum și acordarea de daune morale în sumă de 50.000 lei RON.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că prin actele administrative contestate a fost nelegal sancționat cu

suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil, pe o perioadă

de 3 luni, fiind avută în vedere numai sesizarea depusă împotriva sa, după

efectuarea unui raport de expertiză contabilă și fără a se fi analizat

apărările sale sau probele administrate în procedura disciplinară.

Prin sentința civilă nr. 1960 din 4

noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a anulat hotărârea nr. 13

din 6 august 2004, a Comisiei de disciplină, hotărârile nr. 44 din 21 ianuarie 2005

și nr. 21 din 17 iunie 2005 ale Comisiei superioare de disciplină a C.E.C.C.A.R.,

a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale și a obligat

pârâtul, să plătească reclamantului, cheltuieli de judecată în sumă de 385.000

lei.

Hotărând astfel, instanța de fond a

constatat că este nelegal, actul de sancționare a reclamantului, care s-a

întemeiat numai pe sesizarea unei persoane cu privire la raportul de expertiză

contabilă depus într-un dosar penal, deși competența de a cenzura concluziile

expertului, aparținea în acest caz procurorului, în condițiile prevăzute de art.

218 - 219 C. proc. civ.

Instanța de fond a constatat că sunt

nelegale și hotărârile prin care Comisia superioară de disciplină a menținut

sancțiunea aplicată reclamantului, cu motivarea că nu au fost avute în vedere

actele prezentate de acesta, pentru a dovedi lipsa de vinovăție și respectarea

normei profesionale, cu ocazia efectuării raportului de expertiză contabilă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâtul C.E.C.C.A.R., solicitând casarea hotărârii, ca

nelegală și netemeinică și pe fond, respingerea acțiunii formulate de

reclamant.

Recurentul a susținut că hotărârea

atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 65/1994, care

prevăd răspunderea disciplinară a experților, precum și competența sa, ca

organism profesional, de a analiza și aprecia un raport de expertiză și de a

aplica sancțiuni, în cazul săvârșirii unei abateri disciplinare.

De asemenea, recurentul a arătat că

în cadrul cercetării disciplinare au fost respectate prevederile legale,

întrucât sesizarea formulată împotriva intimatului s-a dovedit a fi întemeiată,

în condițiile în care raportul de expertiză a fost întocmit cu încălcarea

normei nr. 3.513, din Norma profesională nr. 35/2001.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Hotărârea instanței de fond nu

cuprinde considerente străine de natura pricinii sau considerente

contradictorii cu privire la competența recunoscută prin O.G. nr. 65/1994,

recurentului C.E.C.C.A.R., de a stabili răspunderea disciplinară a membrilor

săi.

Referitor la modul concret de

exercitare a acestor atribuții, instanța de fond a constatat corect că în cazul

intimatului P.V., autoritatea recurentă a săvârșit o eroare de apreciere, care

viciază actele de sancționare, pentru că sancțiunea disciplinară aplicată nu

constituie o măsură legală, necesară și proporțională în raport cu natura

faptei, cu gravitatea și cu consecințele ei.

Fără a contesta competența

recurentului, ca autoritate de control, de a aplica sancțiuni, membrilor

corpului profesional, instanța de fond a examinat legalitatea deciziilor de

sancționare, reținând corect că acestea s-au întemeiat numai pe nemulțumirile

exprimate la adresa expertului de o parte în dosarul nr. 0325/2001 al D.G.P.M.B.

- Serviciul cercetări penale, și nu pe situația de fapt, care trebuia stabilită

de comisiile de disciplină, prin verificarea aspectelor sesizate.

De asemenea, instanța de fond a

analizat și calificarea dată de recurent, faptelor imputate prin sesizare,

reținând cu temei că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct. 124 din

Regulamentul de organizare de funcționare a C.E.C.C.A.R., pentru angajarea

răspunderii disciplinare, întrucât prin modul de exercitare a profesiei în

dosarul respectiv, intimatul nu a încălcat dispozițiile legii, ale

Regulamentului de organizare și de funcționare ale corpului profesional, ale

conduitei etice și profesionale a experților contabili și contabililor

autorizați sau hotărârile organelor de conducere ale corpului.

Astfel, pe baza întregului material

probator administrat în cauză, instanța de fond a stabilit corect că intimatul

nu se face vinovat de încălcarea normei profesionale nr. 3.513, pentru care a

fost sancționat disciplinar cu suspendarea dreptului de a exercita profesia de

expert contabil pe o perioadă de 3 luni.

Norma nr. 3.513 „ calitatea

expertizelor contabile”, Comentariul nr. 3.513.1 prevede că expertizele

contabile constituie mijloace de probă științifică și că, în elaborarea lor,

expertul contabil trebuie să folosească metode specifice științei

contabilității și concluziile sale să fie fundamentate numai pe documente care

atestă evenimente și tranzacții ce fac sau trebuie să facă obiectul

recunoașterilor, evaluărilor, clasificărilor și prezentărilor contabile.

În referatele nr. 320 din 20

noiembrie 2003 și nr. 1.346 din 15 martie 2004, întocmite de experții contabili

verificatori și de auditorul de calitate, cu privire la modul de respectare a

normelor profesionale, s-a reținut că intimatul nu a încălcat principiile

fundamentale ale integrității și obiectivității, înscrise în Codul etic

național al profesioniștilor contabili și invocate de partea nemulțumită, în

sesizarea adresată recurentului.

Concluziile celor două referate,

depuse în procedura administrativă de disciplină, conform art. 12 din

Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină din cadrul

C.E.C.C.A.R., au fost interpretate eronat de recurent, care a constatat, totuși,

săvârșirea unei abateri disciplinare și a decis sancționarea intimatului.

Susținând legalitatea deciziilor

sale, recurentul a reiterat neîntemeiat în prezentul recurs, apărările de la

judecata pe fond privind existența unei abateri disciplinare, cu referire

expresă la referatul întocmit de auditorul de calitate.

Auditorul de calitate a considerat

că intimatul nu a respectat în totalitate norma profesională nr. 3513, numai la

2 din totalul celor 9 obiective ale raportului de expertiză, dar în concluziile

sale a arătat că nu au fost încălcate principiile integrității și

obiectivității, având în vedere că acestea au fost invocate în sesizarea

adresată recurentului.

Cele două obiective menționate în

referatul auditorului de calitate nu justifică, însă, sancționarea disciplinară

aplicată intimatului, întrucât ele vizează caracterul științific al lucrării de

specialitate și problemele de fond ale raportului de expertiză, în privința

cărora instanța de fond a constatat corect că dreptul de apreciere nu aparține

recurentului, ci autorității judiciare care a solicitat efectuarea expertizei.

Concluzia instanței de fond este

conformă dispozițiilor art. 11 din Regulamentul de organizare și funcționare a

comisiilor de disciplină din cadrul C.E.C.C.A.R., care prevăd că, în

activitatea lor de soluționare a contestațiilor, comisiile de disciplină nu

sunt abilitate să efectueze expertize contabile, iar nemulțumirile care vizează

probleme de natură tehnic-contabilă în lucrările executate de membrii corpului,

sunt soluționate de părți în cazul lucrărilor extrajudiciare sau de către

organele de cercetare și de către instanțele de judecată care au dispus

efectuarea expertizelor contabile, în sensul că acestea pot dispune completarea

expertizei sau efectuarea de contraexpertize, dacă apreciază că este cazul.

Aceeași reglementare a fost

prevăzută de autoritatea recurentă, chiar în norma profesională invocată, la

comentariul nr. 3513.2, potrivit căruia, nedocumentarea și nefundamentarea

științifică a expertizelor contabile judiciare pot fi sancționate de organele

în drept care le-au dispus, cu înlocuirea expertului contabil și dispunerea

unei noi expertize, iar în cazul unor expertize care conțin concluzii diferite,

organul în drept care le-a dispus, are disponibilitatea de a se opri la aceea

pe care o consideră mai fundamentată sub aspect științific, respectiv, de mai

bună calitate.

Față de această reglementare proprie

a activității de expert contabil și de contabil autorizat, recurentul a

criticat neîntemeiat concluzia instanței de fond, fundamentată pe dispozițiile art.

218 - 219 C. proc. pen., privind competența procurorului de a aprecia

concluziile de strică specialitate ale raportului de expertiză contabilă, în

exercitarea activității de supraveghere ca actele de urmărire penală să fie

efectuate cu respectarea dispozițiilor legale.

Din Ordonanța nr. 6.289/P/2001 din 12

iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București și din Rezoluția nr. 1837/P/2004

din 3 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

rezultă că procurorul și-a însușit concluziile raportului de expertiză

contabilă întocmit de intimat, în dosarul de cercetare penală nr. 0325/2001.

În atare situație, instanța de fond

a constatat corect că intimatul nu a încălcat în mod repetat norma profesională

nr. 3.513, cum a reținut recurentul în deciziile contestate și că, pe cale de

consecință, nu există temeiuri pentru sancționarea unei abateri disciplinare și

cu atât mai puțin, pentru aplicarea uneia din cele mai grave sancțiuni, cum

este suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil.

Pentru considerentele expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate,

Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.E.C.C.A.R.

împotriva sentinței civile nr. 1960 din 24 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 mai 2006.