ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 august 2005, reclamantul P.V. a solicitat anularea hotărârilor nr. 13 din 6 august 2004, nr. 44 din 21 ianuarie 2005 și nr. 21 din 17 iunie 2005, emise de Comisia de disciplină de pe lângă filiala București a C.E.C.C.A.R. și de Comisia superioară de disciplină din cadrul aceleiași autorități centrale, precum și acordarea de daune morale în sumă de 50.000 lei RON. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin actele administrative contestate a fost nelegal sancționat cu suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil, pe o perioadă de 3 luni, fiind avută în vedere numai sesizarea depusă împotriva sa, după efectuarea unui raport de expertiză contabilă și fără a se fi analizat apărările sale sau probele administrate în procedura disciplinară.

Prin sentința civilă nr. 1960 din 4 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a anulat hotărârea nr. 13 din 6 august 2004, a Comisiei de disciplină, hotărârile nr. 44 din 21 ianuarie 2005 și nr. 21 din 17 iunie 2005 ale Comisiei superioare de disciplină a C.E.C.C.A.R., a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale și a obligat pârâtul, să plătească reclamantului, cheltuieli de judecată în sumă de 385.000 lei. Hotărând astfel, instanța de fond a constatat că este nelegal, actul de sancționare a reclamantului, care s-a întemeiat numai pe sesizarea unei persoane cu privire la raportul de expertiză contabilă depus într-un dosar penal, deși competența de a cenzura concluziile expertului, aparținea în acest caz procurorului, în condițiile prevăzute de art. 218 - 219 C. proc.

civ. Instanța de fond a constatat că sunt nelegale și hotărârile prin care Comisia superioară de disciplină a menținut sancțiunea aplicată reclamantului, cu motivarea că nu au fost avute în vedere actele prezentate de acesta, pentru a dovedi lipsa de vinovăție și respectarea normei profesionale, cu ocazia efectuării raportului de expertiză contabilă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul C.E.C.C.A.R., solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică și pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamant. Recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 65/1994, care prevăd răspunderea disciplinară a experților, precum și competența sa, ca organism profesional, de a analiza și aprecia un raport de expertiză și de a aplica sancțiuni, în cazul săvârșirii unei abateri disciplinare.

De asemenea, recurentul a arătat că în cadrul cercetării disciplinare au fost respectate prevederile legale, întrucât sesizarea formulată împotriva intimatului s-a dovedit a fi întemeiată, în condițiile în care raportul de expertiză a fost întocmit cu încălcarea normei nr. 3.513, din Norma profesională nr. 35/2001. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Hotărârea instanței de fond nu cuprinde considerente străine de natura pricinii sau considerente contradictorii cu privire la competența recunoscută prin O.G. nr. 65/1994, recurentului C.E.C.C.A.R., de a stabili răspunderea disciplinară a membrilor săi.

Referitor la modul concret de exercitare a acestor atribuții, instanța de fond a constatat corect că în cazul intimatului P.V., autoritatea recurentă a săvârșit o eroare de apreciere, care viciază actele de sancționare, pentru că sancțiunea disciplinară aplicată nu constituie o măsură legală, necesară și proporțională în raport cu natura faptei, cu gravitatea și cu consecințele ei. Fără a contesta competența recurentului, ca autoritate de control, de a aplica sancțiuni, membrilor corpului profesional, instanța de fond a examinat legalitatea deciziilor de sancționare, reținând corect că acestea s-au întemeiat numai pe nemulțumirile exprimate la adresa expertului de o parte în dosarul nr. 0325/2001 al D.G.P.M.B.

- Serviciul cercetări penale, și nu pe situația de fapt, care trebuia stabilită de comisiile de disciplină, prin verificarea aspectelor sesizate. De asemenea, instanța de fond a analizat și calificarea dată de recurent, faptelor imputate prin sesizare, reținând cu temei că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct. 124 din Regulamentul de organizare de funcționare a C.E.C.C.A.R., pentru angajarea răspunderii disciplinare, întrucât prin modul de exercitare a profesiei în dosarul respectiv, intimatul nu a încălcat dispozițiile legii, ale Regulamentului de organizare și de funcționare ale corpului profesional, ale conduitei etice și profesionale a experților contabili și contabililor autorizați sau hotărârile organelor de conducere ale corpului.

Astfel, pe baza întregului material probator administrat în cauză, instanța de fond a stabilit corect că intimatul nu se face vinovat de încălcarea normei profesionale nr. 3.513, pentru care a fost sancționat disciplinar cu suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil pe o perioadă de 3 luni. Norma nr. 3.513 „ calitatea expertizelor contabile”, Comentariul nr. 3.513.1 prevede că expertizele contabile constituie mijloace de probă științifică și că, în elaborarea lor, expertul contabil trebuie să folosească metode specifice științei contabilității și concluziile sale să fie fundamentate numai pe documente care atestă evenimente și tranzacții ce fac sau trebuie să facă obiectul recunoașterilor, evaluărilor, clasificărilor și prezentărilor contabile.

În referatele nr. 320 din 20 noiembrie 2003 și nr. 1.346 din 15 martie 2004, întocmite de experții contabili verificatori și de auditorul de calitate, cu privire la modul de respectare a normelor profesionale, s-a reținut că intimatul nu a încălcat principiile fundamentale ale integrității și obiectivității, înscrise în Codul etic național al profesioniștilor contabili și invocate de partea nemulțumită, în sesizarea adresată recurentului. Concluziile celor două referate, depuse în procedura administrativă de disciplină, conform art. 12 din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină din cadrul C.E.C.C.A.R., au fost interpretate eronat de recurent, care a constatat, totuși, săvârșirea unei abateri disciplinare și a decis sancționarea intimatului.

Susținând legalitatea deciziilor sale, recurentul a reiterat neîntemeiat în prezentul recurs, apărările de la judecata pe fond privind existența unei abateri disciplinare, cu referire expresă la referatul întocmit de auditorul de calitate. Auditorul de calitate a considerat că intimatul nu a respectat în totalitate norma profesională nr. 3513, numai la 2 din totalul celor 9 obiective ale raportului de expertiză, dar în concluziile sale a arătat că nu au fost încălcate principiile integrității și obiectivității, având în vedere că acestea au fost invocate în sesizarea adresată recurentului.

Cele două obiective menționate în referatul auditorului de calitate nu justifică, însă, sancționarea disciplinară aplicată intimatului, întrucât ele vizează caracterul științific al lucrării de specialitate și problemele de fond ale raportului de expertiză, în privința cărora instanța de fond a constatat corect că dreptul de apreciere nu aparține recurentului, ci autorității judiciare care a solicitat efectuarea expertizei.

Concluzia instanței de fond este conformă dispozițiilor art. 11 din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină din cadrul C.E.C.C.A.R., care prevăd că, în activitatea lor de soluționare a contestațiilor, comisiile de disciplină nu sunt abilitate să efectueze expertize contabile, iar nemulțumirile care vizează probleme de natură tehnic-contabilă în lucrările executate de membrii corpului, sunt soluționate de părți în cazul lucrărilor extrajudiciare sau de către organele de cercetare și de către instanțele de judecată care au dispus efectuarea expertizelor contabile, în sensul că acestea pot dispune completarea expertizei sau efectuarea de contraexpertize, dacă apreciază că este cazul.

Aceeași reglementare a fost prevăzută de autoritatea recurentă, chiar în norma profesională invocată, la comentariul nr. 3513.2, potrivit căruia, nedocumentarea și nefundamentarea științifică a expertizelor contabile judiciare pot fi sancționate de organele în drept care le-au dispus, cu înlocuirea expertului contabil și dispunerea unei noi expertize, iar în cazul unor expertize care conțin concluzii diferite, organul în drept care le-a dispus, are disponibilitatea de a se opri la aceea pe care o consideră mai fundamentată sub aspect științific, respectiv, de mai bună calitate. Față de această reglementare proprie a activității de expert contabil și de contabil autorizat, recurentul a criticat neîntemeiat concluzia instanței de fond, fundamentată pe dispozițiile art. 218 - 219 C. proc.

pen., privind competența procurorului de a aprecia concluziile de strică specialitate ale raportului de expertiză contabilă, în exercitarea activității de supraveghere ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale. Din Ordonanța nr. 6.289/P/2001 din 12 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București și din Rezoluția nr. 1837/P/2004 din 3 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, rezultă că procurorul și-a însușit concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de intimat, în dosarul de cercetare penală nr. 0325/2001.

În atare situație, instanța de fond a constatat corect că intimatul nu a încălcat în mod repetat norma profesională nr. 3.513, cum a reținut recurentul în deciziile contestate și că, pe cale de consecință, nu există temeiuri pentru sancționarea unei abateri disciplinare și cu atât mai puțin, pentru aplicarea uneia din cele mai grave sancțiuni, cum este suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil. Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței civile nr. 1960 din 24 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2006.