ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5638/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 23 octombrie 2006, reclamanta P.M.E. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul C.E.C.C.A.R., anularea Hotărârii nr. 06/70 din 21 ianuarie 2006 a Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R., prin care s-a respins contestația reclamantei și s-a menținut Hotărârea nr. 49 din 07 octombrie 2005 a Comisiei Superioare de Disciplină a C.E.C.C.A.R., anularea acestei hotărâri, precum și a Hotărârii nr. 17 din 30 martie 2005 a Comisiei de disciplină a Filialei București a C.E.C.C.A.R. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a fost sancționată în urma unei acuzații nefondate privind lipsa de obiectivitate și independență invocate de o parte dintr-un dosar penal, în care se dispusese prin ordonanță efectuarea unei expertize; că pârâta și-a depășit competențele; că nu au fost identificate faptele care constituie abateri disciplinare; că numita F.A.

se află în situație de incompatibilitate conform art. 7 din Legea nr. 186/1999. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 432/2007, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, că actele atacate sunt legale, pentru următoarele considerente : În urma reclamației numitului D.N. cu privire la expertiza contabilă efectuată de reclamantă în Dosarul nr. 0341/2003 al Inspectoratului General al Poliției, în sensul că aceasta a refuzat să poarte discuții pe baza expertizei, reclamanta a fost sancționată cu „mustrare” prin hotărârea nr. 17 din 30 martie 2005 a Filialei București a C.E.C.C.A.R.; Împotriva Hotărârii nr. 17/2005 au formulat plângere reclamanta și D.N.

la Comisia Superioară de Disciplină, care, în baza raportului nr. 7096/2005, a concluzionat că reclamanta nu a răspuns la 10 obiective, astfel încât Comisia Superioară a modificat Hotărârea nr. 17/2005 aplicând reclamantei o sancțiune mai grea, „avertisment scris” prin hotărârea nr. 49/2005; Prin Hotărârea nr. 6/70/2006 Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. a respins contestația reclamantei reținând că nu s-a încălcat competența materială, s-a individualizat corect sancțiunea având în vedere raportul de analiză a raportului de expertiză contabilă întocmit de reclamantă, iar din actele dosarului nu rezultă incompatibilitatea profesională a președintelui F.A., pe care reclamanta nu a recuzat-o. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P.M.E.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât: au fost încălcate dispozițiile art. 11 paragr. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină; nu a fost menționată fapta imputată reclamantei; din completul Comisiei de disciplină al Filialei București au făcut parte doi experți aflați în conflict de interese: O.A., care efectuase prima expertiză contabilă și S.L., expert consilier al persoanei care a făcut plângerea împotriva reclamantei; Hotărârea nr. 17/2005 a fost dată de un complet nelegal constituit, din doi membri în loc de trei membri, din care I.I.

era incompatibil, fiind salariat la Ministerul Muncii hotărârea nr. 49/2005 este nelegală pentru că nu se referă la abaterile disciplinare imputate;nu se motivează respingerea contestației reclamantei; a fost analizat raportul de expertiză contabilă în comparație cu punctul de vedere al expertului parte S.L., care nu a participat la lucrările expertizei, prin încălcarea dispozițiilor Ordonanței nr. 138643 din 15 martie 2004 de dispunere a expertizei contabile judiciare; analizarea raportului de expertiză contabilă, dispusă de Comisia Superioară de Disciplină este nelegală, deoarece s-a substituit organelor în drept competente conform art. 11 alin. (2) din Regulament; președintele Comisiei Superioare de Disciplină, A.F., era incompatibil conform pct. 7 din Legea nr. 186/1999 fiind salarizată în afara C.E.C.C.A.R.; deși persoana în cauză a fost reintegrată prin Hotărârea nr. 03/57/2003 a C.E.C.C.A.R., potrivit art. 4 din hotărâre nu putea face parte din Comisia Superioară de Disciplină; Hotărârea nr. 06/70 din 21 ianuarie 2006 nu este motivată.

În al doilea motiv de recurs s-a arătat că sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină iar în ultimul motiv de recurs s-a precizat că instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare hotărâtoare pentru soluționarea pricinii. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3813 din data de 9 octombrie 2007, a admis recursul declarat de reclamanta P.M.E. împotriva sentinței civile nr. 432 din 8 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și pe cale de consecință, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe reținând următoarele: Primul act contestat este Hotărârea nr. 06/70 din 21 ianuarie 2006 a Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R., care nu se află la dosar.

Numai din analizarea actului atacat se pot verifica susținerile reclamantei referitoare la nelegalitatea actului contestat. Referitor la Hotărârea nr. 49/2005 a Comisiei de Disciplină a C.E.C.C.A.R. se constată că președinte al completului de judecată a fost numita A.F.

Reclamanta a susținut că aceasta este incompatibilă deoarece era salariată în afara C.E.C.C.A.R., situație prevăzută de pct. 7 al Legii nr. 186/1999 în forma în vigoare la data de 7 octombrie 2005. Din actul aflat la fila 72 dosar fond nu rezultă că sus-numita se afla în situație de incompatibilitate la data pronunțării hotărârii, 7 octombrie 2005, actul respectiv purtând data de 4 mai 2005. De aceea instanța de fond trebuia să solicite părților să depună dovezi pentru data de 7 octombrie 2005. Dacă sus-numita a fost în situația prevăzută de textul legal citat, care interzice experților exercitarea atribuțiilor conferite de această calitate pe durata în care desfășoară orice activitate salarizată în afara C.E.C.C.A.R.

sau activitate comercială, sunt aplicabile dispozițiile art. 105 alin. (1) C. proc. civ., întrucât art. 46 din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină prevede că Regulamentul se completează cu dispozițiile C. proc. civ. Referitor la Hotărârea nr. 17/2005, se constată că incompatibilitatea numitului I.I. nu a fost invocată prin acțiune, astfel încât motivul de recurs nu poate fi analizat. În ce privește conflictul de interese dintre experții O.A. și S.L., invocat prin acțiune, instanța de fond trebuia să solicite pârâtei să depună la dosar toate actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 17/2005 de către Comisia de disciplină a Filialei București a C.E.C.C.A.R., pentru a se putea verifica susținerile petentei.

De asemenea, se impunea a fi depuse la dosar actele care au stat la baza pronunțării Hotărârii nr. 49 din 7 octombrie 2005 în vederea verificării susținerilor reclamantei referitoare la respectarea sau nu a dispozițiilor art. 11 alin. (2) și ale art. 12 din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină. S-a dat îndrumarea ca instanța de rejudecare, în măsura în care va stabili, în urma verificării actelor indicate, că susținerile reclamantei nu sunt întemeiate, să aprecieze, față de descrierea faptei reținută în hotărârile atacate, dacă aceasta a săvârșit vreuna din abaterile disciplinare prevăzute de art. 98 din Regulamentul C.E.C.C.AR.

Soluția Instanței de Fond, după casare Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2599 din data de 8 octombrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.M.E., a anulat Hotărârea nr. 06 din data de 21 ianuarie 2006 a Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R., Hotărârea nr. 49 din 7 octombrie 2005 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul C.E.C.C.A.R., precum și Hotărârea nr. 17 din 30 martie 2005 a Comisiei de Disciplină a Filialei București a C.E.C.C.A.R. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2506,45 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, după casare, a reținut, în esență, că niciuna dintre Comisiile de disciplină, respectiv Comisia de disciplină a filialei București a C.E.C.C.A.R., Comisia superioară de disciplină din cadrul C.E.C.C.A.R.

și Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. nu au lămurit care este abaterea disciplinară pentru care a fost sancționată reclamanta sau care este temeiul legal care permite calificarea drept abatere disciplinară a aspectelor sesizate prin plângere de numitul N.D. Din lecturarea Hotărârii nr. 17 din 30 martie 2005 ar reieși că fapta pentru care a fost sancționată reclamanta nu are legătură cu aspectele sesizate prin respectiva plângere, ci un aspect care s-a ivit pe parcursul cercetării acestora, anume refuzul expertei de a purta discuții pe baza lucrării efectuate, interpretare susținută și de apărările formulate de pârât prin întâmpinare. Or, sancționarea reclamantei pentru o faptă nouă, mai exact pentru refuzul acesteia de a „colabora” pe parcursul anchetei disciplinare, fără ca pentru această nouă faptă să se fi încunoștiințat reclamanta că este cercetată și să se fi derulat procedura anchetei disciplinare cu privire la aceasta, apare ca vădit nelegală.

Deși interpretarea actului de sancționare duce spre această concluzie, contestațiile împotriva acestui act au vizat alte aspecte, revenindu-se, în procedura de contestare la aspectele sesizate de numitul N.D. prin plângere. S-a ajuns astfel ca sancțiunea „mustrare” aplicată pentru „refuzul expertei de a purta discuții pe baza expertizei, invocând independența expertului”, să fie înlocuită de organul care le-a soluționat cu cea a „avertismentului scris” aplicată pentru faptul că „nu a dat răspunsuri concrete și complete la un număr de 10 obiecte”, nerespectându-se normele profesionale nr. 35/2001”, deci pentru o altă faptă.

Chiar dacă s-ar admite ca fapta pentru care a fost sancționată pentru început reclamanta este cea sesizată de respectiva persoană, iar Comisia de disciplină de la nivelul filialei, fără să facă nici un fel de investigații proprii, a considerat că acele susțineri sunt reale, în considerarea faptului că reclamanta a refuzat să dea explicații, concluzia nelegalității sancționării acesteia se impune în egală măsură, nereieșind de nicăieri ce anume prevederi din Norma profesională nr. 35/2001 au fost încălcate și, mai ales, potrivit cărei prevederi reglementare o atare încălcare constituie abatere disciplinară.

Mai mult nu există nicio reglementare care să consacre drept abatere disciplinară refuzul celui cercetat disciplinar de a purta discuții pe marginea celor imputate, nicio persoană anchetată disciplinar nefiind obligată să colaboreze cu comisia de disciplină, sub o atare sancțiune drastică, existând doar dreptul celui cercetat de a da lămuri, dacă dorește, pentru a se apăra față de eventualele plângeri abuzive sau doar nefondate împotriva sa, respectiv de a solicita probe. Singurele fapte stabilite printr-un act de reglementare publicat în M. Of., deci existent la momentul de referință al săvârșirii faptei imputate sunt cele care rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 124 alin. (2) din Hotărârea nr. 1/1995 a C.E.C.C.A.R., text care la lit. k), teza finală face referire și la orice „alte încălcări ale conduitei etice și profesionale”.

Instanța a concluzionat însă că, în lipsa raportării la un cod etic al profesiei (inexistent la momentul întocmirii expertizei) sau la alte reglementări care să stabilească exigențele etice sau profesionale ale profesiei, o atare reglementare nu poate constitui suport pentru sancționarea disciplinară a reclamantei. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul C.E.C.C.A.R., solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii și menținerii hotărârilor atacate. Hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, în considerarea următoarelor aspecte, circumscrise, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: 1. Completul de judecată din cadrul Comisiei de disciplină de pe lângă Consiliul Filialei C.E.C.A.R. a reținut că expertul contabil M.E.P., în răspunsul la solicitările de a se depune o copie de pe raportul de expertiză și o notă explicativă cu privire la aspectele sesizate de D.N., a făcut trimitere la art. 122 C. proc. civ., norma profesională nr. 35/2001 și comentariile misiunilor privind expertizele contabile, fără a răspunde la problemele concrete sesizate, motiv pentru care s-a apreciat că este în imposibilitate de a justifica pe bază de argumente aspectele sesizate și a fost sancționată cu mustrare. S-a susținut că expertul contabil nu este exonerat de a da explicații unui organ al unei instituții din care face parte, întrucât prin jurământul depus cu ocazia obținerii calității de expert și-a asumat responsabilitatea respectării tuturor normelor profesionale conform art. 22 alin. (4) din O.G.

nr. 65/1999, republicată. Totodată, refuzul de a pune la dispoziția organelor de control și auditorilor de calitate ai corpului a documentelor privind activitatea profesională constituie abatere disciplinară, potrivit pct. 121 lit. j) din Regulamentul de organizare și funcționare C.E.C.C.A.R., republicat, respectiv art. 124 alin. (2), lit. j) în forma în vigoare la data aplicării sancțiunii mustrării. 2. Comisia Superioară de disciplină, prin hotărârea nr. 49/2005, a modificat Hotărârea nr. 17/2005, sancționând expertul cu „avertisment scris” pentru încălcarea Normei profesionale nr. 35/2001 prin aceea că nu răspuns în concret sau complet la 10 obiective suplimentare solicitate de învinuit, astfel cum s-a stabilit prin raportul auditorilor de calitate, faptă ce constituie abatere disciplinară conform art. 121 lit. m) din Regulament (art. 124 lit. k) în forma anterioară.

Contestația împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de Consiliul Superior, prin Hotărârea 06/70/2006. 3. Instanța de fond a reținut în mod greșit că expertul contabil a fost sancționat pentru o altă faptă, întrucât sancțiunea a fost aplicată exclusiv pe baza probelor existente la dosar și numai în limita obiectivelor plângerii depuse de numitul D.N. De asemenea, deși a enumerat abaterile disciplinare prevăzute în Regulamentul publicat în M. Of., opozabil față de terți, instanța a reținut în mod greșit că nu există nicio reglementare care să consacre drept abatere disciplinară refuzul celui cercetat de a purta discuții pe seama celor imputate, catalogând mustrarea o sancțiune drastică. 4. Au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. prin aceea că existența sau inexistența unui cod etic al profesiei contabile nu a fost pusă în discuția părților în ședința din 1 octombrie 2008. Or, Codul etic al profesiei a fost aprobat prin Hotărârea nr. 1/1995 a Conferinței Naționale și publicat în M.O. nr. 276 din 27 noiembrie 1995, fiind revăzut, reclarificat și redenumit în conformitate cu Codul etic internațional al profesioniștilor contabili – ediția 2001- și aprobat prin Hotărârea nr. 07/80/2007, adoptată de Consiliul Superior al Corpului și publicată în M.O. 429 bis/2007. S-a susținut, totodată, că nu este obligatorie publicarea normelor interne ale C.E.C.C.A.R., putându-se vorbi doar despre publicitatea reglementărilor de interes general și numai de la data intrării în vigoare a O.G.

nr. 17/2007 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 65/1994. Constatările instanței de recurs. Analizând actele dosarului și susținerile recurentului, prin prisma dispozițiilor art. 304, art. 304 1 C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente în materia suspusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu subzistă în cauză niciun motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, în considerarea argumentelor în continuare arătate. Conformându-se întocmai îndrumărilor deciziei de casare, instanța de rejudecare a obligat pârâtul să depună la dosar toate actele indicate de instanța de control judiciar și, făcându-se o corectă interpretare a probatoriului administrat, ca de altfel și a prevederilor legale incidente în materie, în mod justificat a reținut nelegalitatea actelor sancționatorii contestate.

Rezultă astfel, fără dubii, din actele dosarului că niciunul dintre emitenții acestor acte nu a stabilit, în concret, abaterea disciplinară pentru care a fost sancționată reclamanta și nici temeiul legal care permite calificarea drept abatere disciplinară a aspectelor sesizate prin plângere de numitul N.D. Prevederile Deciziei de sancționare nr. 17 din 30 martie 2005 au fost corect interpretate, din conținutul acestora rezultând în mod cert că reclamanta a fost sancționată pentru altă faptă, pretins săvârșită pe parcursul cercetării aspectelor sesizate, constând în refuzul expertei de a purta discuții pe baza expertizei, ceea ce ar echivala cu imposibilitatea justificării pe bază de argumente a respectivelor aspecte.

Or, în condițiile în care, cu privire la această faptă, reclamanta nu a fost încunoștiințată și nu s-a derulat procedura disciplinară, nelegalitatea respectivei hotărâri nu poate fi infirmată. Comisiile de disciplină sunt organe care activează pe lângă Consiliul Superior sau Consiliul filialei și nu organe de Control al Corpului, în sensul art. 121 lit. j) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R. (art. 124 alin. (2) lit. j) în forma anterioară/invocat de recurent, refuzul unei persoane de a colabora cu Comisia de disciplină neputând fi calificat drept abatere disciplinară, cum se susține în recurs.

Prin decizia de casare, instanța de control judiciar a precizat că potrivit art. 11 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, acestea nu sunt abilitate să efectueze lucrări contabile, de control sau expertiză contabilă, care să constituie probe în soluționarea plângerilor sau sesizările primite, nemulțumirile care vizează problemele de natură tehnic-contabilă în lucrările executate de membrii Corpului fiind soluționabile de către organul de cercetare penală care a dispus efectuarea expertizei contabile, astfel că, având în vedere și prevederile art. 12 din Regulament, este necesar a se verifica și stabili ce situație vizează raportul de audit solicitat de Comisia Superioară de disciplină.

Din examinarea conținutului raportului privind auditarea raportului de expertiză judiciară întocmit de reclamantă, rezultă că acesta privește exclusiv probleme de natură tehnic-contabilă, examinându-se în concret modalitatea în care s-a răspuns la obiectivele stabilite, ceea ce constituie atributul exclusiv al organului de cercetare penală care a dispus efectuarea expertizei în discuție, în sensul dispozițiilor regulamentare indicate în decizia de casare, singurul abilitat să dispună, dacă apreciază că este cazul, completarea expertizei sau efectuarea de noi expertize în cauză. Auditorii de calitate care au întocmit respectivul raport au precizat că nu au nimic de reproșat expertului contabil cu privire la nerespectarea Codului etic național al profesioniștilor contabili.

Prin urmare chiar dacă s-ar admite și că fapta pentru care a fost sancționată inițial reclamanta este aceea la care se face referire în sesizarea numitului D.N., concluzia nelegalității sancționării acesteia se impune în egală măsură, cum corect a reținut judecătorul fondului. Astfel, acuzațiile aduse de petiționar prin plângere și contestația ulterioară au vizat lipsa de obiectivitate și de independență derivând din afirmații nefondate în raportul de expertiză, omisiuni și „părtinirea” numitului S.Ș., aspecte care nu au format obiectul unor investigații proprii ale Comisiei de disciplină de la nivelul filialei și au fost apreciate ca fiind reale doar în considerarea faptului că reclamanta a refuzat să dea explicații.

Nelegal este, totodată, procedeul la care s-a recurs în soluționarea contestației, constând în înlocuirea sancțiunii aplicate inițial cu una mai severă pentru o pretinsă încălcare a normei profesionale nr. 35/2001, reținută pe baza unui raport de audit întocmit cu nesocotirea prevederilor regulamentare, fără a se arăta în concret ce anume prevederi ale respectivei norme au fost încălcate și, mai ales, potrivit căror prevederi regulamentare o atare încălcare constituie abatere disciplinară.

În raport cu caracterul decisiv al acestor argumente pentru reținerea legalității hotărârii atacate, pentru justa soluționare a recursului sunt lipsite de relevanță celelalte critici ale recurentului circumscrise aspectului motivării hotărârii și din perspectiva lipsei de claritate și precizie a reglementărilor interne la care s-a făcut referire în considerentele acesteia și inexistenței unui cod etic al profesiei la momentul întocmirii raportului de expertiză în discuție, astfel încât nu se impune a mai fi examinate. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul-recurent, parte căzută în pretenții în sensul acestui text de lege, va fi obligat să-i plătească reclamantei-intimate suma de 1.190 lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței civile nr. 2599 din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă pârâta la plata sumei de 1,190.00 lei către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2009.