ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 423/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 12 februarie 2004, reclamantul O.R. a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița, precum și comisarul șef V.D., solicitând anularea Ordinului nr. 13435/2003, a dispoziției nr. 120415/2004, a raportului cu rezultatul cercetării prealabile din 9 decembrie 2003, precum și a fișei de evaluare a activității pentru anul 2003, cu obligarea pârâților la repararea prejudiciului cauzat, respectiv plata unor daune morale. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în calitate de subcomisar - ofițer specialist I, serviciul cercetări penale, a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioadă de 3 luni, măsură abuzivă, dispusă cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 360/2002 și Legii nr. 188/1999.

Prin sentința civilă nr. 121 din 3 mai 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a comis abaterile disciplinare pentru care a fost sancționat, respectiv neglijență în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, abateri consemnate în raportul cu rezultatul cercetării prealabile. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul O.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a învederat că instanța a motivat greșit respingerea excepției nulității absolute a dispoziției de sancționare, fără a lua în considerare faptul că nu i-a fost prezentat raportul cu rezultatul cercetării prealabile, iar procesul-verbal întocmit de pârâtul V.D.

a fost emis după sancționare, încălcându-se prevederile Legii privind Statutul polițistului nr. 360/2002, cu referire la dispozițiile art. 267 și 268 C. muncii. Reclamantul a mai arătat că instanța nu s-a pronunțat cu privire la apărările formulate și nu a avut în vedere nici împrejurarea că, pentru activitatea depusă în anul 2003, nu numai că reclamantul nu a fost atenționat că nu și-ar fi îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu, dar a și fost recompensat în bani. La data de 1 martie 2005, Comisariatul pentru societatea civilă, persoană juridică non-guvernamentală, a formulat cerere de intervenție în favoarea reclamantului, solicitând admiterea recursului și în urma casării sentinței, admiterea acțiunii.

Cererea a fost admisă, în principiu, prin încheierea din 27 mai 2005. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, Curtea va constata ca fiind neîntemeiate criticile privind nulitatea absolută a dispoziției prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar în baza art. 58 alin. (1) pct. b din Legea nr. 360/2002, modificată, motivat de faptul că acesta a întârziat în mod nejustificat și repetat soluționarea unor lucrări penale ce-i fuseseră repartizate. În luna octombrie 2003 s-a dispus la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, efectuarea unui control pentru verificarea activității de urmărire penală, lucrările efectuate de reclamant fiind verificate de pârâtul V.D., în calitate de șef al serviciului județean de cercetări penale.

Rezultatul acestui control de fond a fost consemnat în raportul nr. S/13085 din 4 noiembrie 2003, în care s-a propus sesizarea Consiliului de disciplină. În aceeași lună s-a dispus cercetarea prealabilă a activității desfășurate de reclamant pentru anul 2003, consemnată în raportul nr. 13465 din 9 decembrie 2003, prin care s-a stabilit comiterea unor abateri disciplinare și s-a propus aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 58 din Legea privind Statutul polițistului nr. 360/2002. Instanța de fond a constatat în mod corect că nu au fost încălcate prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, privind obligativitatea ascultării persoanei cercetate și a consemnării susținerilor acesteia. Astfel cum rezultă din procesul-verbal datat 2 decembrie 2003, act care nu s-a dovedit că ar fi fost întocmit ulterior aplicării sancțiunii, pârâtul V.D.

a solicitat reclamantului să dea o declarație în legătură cu faptele cercetate, însă acesta a refuzat, împrejurare față de care raportul de cercetare prealabilă a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului și contestată ierarhic a fost menținută prin dispoziția nr. 120415 din 7 ianuarie 2004 a Corpului de Control al Inspectoratului General al Poliției Române. Curtea reține că este nefondată și critica privind ignorarea apărărilor formulate de reclamant și a întregii activități desfășurate de acesta la locul de muncă.

În urma verificării modului în care reclamantul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în anul 2003, au fost constatate și relevate mai multe neajunsuri, privind lipsa de preocupare și întârzierea nejustificată a unor cauze penale, lipsa de comunicare cu procurorul însărcinat cu supravegherea urmăririi penale, aspecte consemnate în raportul de cercetare prealabilă și care constituie abateri disciplinare, în raport cu care se justifică aplicarea sancțiunii diminuării pe o perioadă de 3 luni, a drepturilor salariale. Față de cele expuse mai sus, Curtea va reține că sentința atacată este temeinică și legală și în consecință, va respinge recursul, ca nefondat. De asemenea, va respinge și cererea de intervenție accesorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamantul O.R. împotriva sentinței civile nr. 121 din 3 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Respinge și cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de Comisariatul pentru societatea civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2006.