ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

860/2005, la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor, solicitând ca, prin sentința ce se va

pronunța, instanța să anuleze Ordinul Ministerului Administrației și Internelor

nr. S/II/3803 din 20 noiembrie 2004, prin care a fost destituit din poliție,

urmând a fi repus în toate drepturile avute anterior, în sensul de a i se plăti

daune materiale și morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că ordinul pe care-l atacă, este nul absolut, pentru că nu este semnat

de ministru, persoana competentă, nu cuprinde în conținutul său, descrierea

faptei ce constituie abatere disciplinară, motivele înlăturării apărărilor ce

și le-a formulat personal, temeiul de drept, termenul și instanța competentă a

soluționa contestația și nu face referire la existența avizului Procurorului

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Criticile aduse ordinului contestat

vizează și faptul că măsura luată, de destituire din funcția de polițist, este

nelegală, ea având la bază un raport care nu conține toate explicațiile în

sensul prevăzut de art. 21 din Ordinul nr. 350/2002, referitoare la modul în

care s-a făcut cercetarea prealabilă, apărările pe care și le-a formulat, cum

s-a desfășurat procedura în fața Consiliului de disciplină.

Reclamantul susține că sancțiunea ce

i-a fost aplicată, este netemeinică și nelegală, în speță nedovedindu-se

vinovăția sa, aspect rezultat și din dosarul de cercetare penală, prin faptele

ce i se pun în sarcină, neaducându-se atingere, onoarei și prestigiului

instituției în care a lucrat.

Pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor a formulat întâmpinare, susținând legalitatea și temeinicia

ordinului atacat și solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

S-au administrat probatorii cu acte,

și în urma analizării acestora, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 648 din 13

octombrie 2005, prin care a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că Ordinul nr. S/II/3803 din 30 noiembrie 2004, emis

de Ministerul Administrației și Internelor, prin care s-a dispus încetarea

raporturilor de serviciu ale reclamantului, ca urmare a sancționării

disciplinare, cu „destituirea din poliție”, este legal, fiind dat cu

respectarea dispozițiilor din Legea nr. 360/2002, privind Statutul

polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Criticile vizând nulitatea absolută

a sus-menționatului ordin, pentru vicii de formă, s-au constatat a fi

neîntemeiate, instanța de fond reținând că au fost respectate exigențele legii

cu privire la persoana competentă a semna ordinul contestat de reclamant, în

baza art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 63/2003, potrivit fișei postului,

secretarului de stat, T.Z., fiindu-i delegată competența conducătorului

ministerului, astfel că în baza acestei delegații a putut semna, printre

altele, și ordinul de destituire din funcția de polițist a reclamantului.

Se reține că ordinul atacat este un

act administrativ care nu poate fi asimilat unei decizii de sancționare din

dreptul muncii, din conținutul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 360/2002,

coroborat cu art. 29 din Legea nr. 554/2004, rezultând că actul de sancționare

al polițistului este supus jurisdicției de contencios administrativ.

Inexistența unor mențiuni

referitoare la descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, motivele

pentru care au fost înlăturate apărările formulate ori precizări legate de

procedura în fața Consiliului de disciplină, precum și cele referitoare la

calea de atac, termenul de exercitare și instanța competentă, nu poate conduce

la nulitatea actului, mai ales că reclamantul a respectat procedura prevăzută

de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, înainte de a se adresa instanței

de judecată, el formulând contestație ce a fost respinsă de pârât, prin actul

nr. 102305 din 20 decembrie 2004.

Cât privește lipsa avizului

Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, necesar eliberării din funcție, prima instanță a reținut că, potrivit

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 364/2004, privind organizarea și funcționarea

Poliției, cu modificările și completările ulterioare, acesta are caracter

consultativ, și nu conform, el aflându-se în copie la dosarul de cercetare

prealabilă - adresa nr. 2569/C/2004 din 17 noiembrie 2004.

Criticile aduse ordinului, sub

aspectul modului în care s-a derulat cercetarea prealabilă și a fost analizată

de Consiliul de disciplină al Inspectoratului de Poliție al județului Cluj, au

fost înlăturate de instanța de fond, reținându-se că cercetarea prealabilă a

respectat întocmai procedura prevăzută de Ordinul nr. 350 din 22 noiembrie 2002

– cap. IV, privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor.

De altfel, se reține, reclamantul a

întocmit mai multe rapoarte, în unele dintre acestea recunoscând comiterea

faptelor ce i se pun în sarcină, iar pe parcursul lucrărilor Consiliului de

disciplină, lucrări care s-au desfășurat conform procedurilor legale, a fost

asistat de comisarul șef, președintele Corpului Național al Polițiștilor.

Se precizează, astfel, că drepturile

și interesele reclamantului nu au fost lezate cu prilejul cercetării faptelor

ce i se impută.

Cât privește netemeinicia și

nelegalitatea sancțiunii, prima instanță a reținut că în cauză s-au aplicat și

interpretat corect dispozițiile art. 57 lit. e), raportat la art. 59 alin. (8)

din Legea nr. 360/2002, fiind dovedit că reclamantul a avut o atitudine și un

comportament necorespunzător, în raport cu funcția deținută, deoarece,

aflându-se în anturajul și compania unei persoane care a comis infracțiunea de

proxenetism în formă calificată, a întreținut relații sexuale cu 3 minore, așa

cum rezultă din depoziția martorului B.A.

Împrejurarea că prin Rezoluția

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 7 decembrie 2004, dată în

dosarul nr. 284/P/2004, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

reclamant, sub aspectul infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzut la

art. 198 alin. (1) C. pen., pe considerentul că reclamantul nu a cunoscut că

minorele cu care a întreținut raporturi sexuale, aveau vârsta sub 15 ani, nu

poate conduce la înlăturarea vinovăției sale în plan disciplinar.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

susținând, în esență, că în mod greșit a considerat instanța de fond că Ordinul

Ministerului Administrației și Internelor nr. S/II/3803 din 30 noiembrie 2003,

prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu și a fost destituit din

poliție, este legal și temeinic.

La elaborarea acestuia nu s-au

respectat condițiile de formă prevăzute de lege, în sensul că nu este semnat de

ministrul administrației și internelor, ci de o altă persoană care nu avea

competență, nu cuprinde toate elementele necesare unei dispoziții de

sancționare, nu face referire la avizul Procurorului general de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, aviz obligatoriu, toate aceste lipsuri ducând la

nulitatea absolută a ordinului.

În al doilea rând,

recurentul-reclamant arată că cercetarea prealabilă și consultarea Consiliului

de disciplină s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 21 și 23 din Ordinul

Ministerului Internelor nr. 350/2002, precum și de art. 59 alin. (4), (5) și

(6) din Legea nr. 360/2002, la dosar neexistând dovezi din care să rezulte că a

fost chemat și i s-a adus la cunoștință faptele pentru care urma a fi cercetat,

fiind lipsit, astfel, de dreptul la apărare și neputându-și proba nevinovăția.

Cel de-al treilea motiv de recurs

vizează netemeinicia și nelegalitatea sancțiunii, faptele ce i se impută că ar

fi fost săvârșite de el, nu sunt probate și ele nu aveau nici o tangență cu

timpul de muncă și cu activitatea profesională.

Mai mult, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Cluj, a dispus neînceperea urmăririi penale în ce-l privește,

sub aspectul infracțiunii de raport sexual cu o minoră.

Se observă că recurentul-reclamant,

prin motivele de recurs invocate, reiterează de fapt motivele acțiunii de fond

prin care a solicitat anularea ordinului.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Prin Ordinul ministrului

administrației și internelor S/II/3803 din 30 noiembrie 2004, s-a dispus

încetarea raportului de serviciu al reclamantului-recurent, ca urmare a

sancționării disciplinare cu „destituirea din poliție”.

Așa cum corect a constatat și

instanța de fond, ordinul a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale

prevăzute în Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, el având la

bază încheierea Consiliului de disciplină din cadrul Inspectoratului de Poliție

Județean Cluj, nr. S/11479 din 5 noiembrie 2004, prin care în conformitate cu

prevederile art. 57 lit. a), art. 58 lit. d) și art. 59 din Legea nr. 360/2002,

cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului Ministerului

Internelor nr. 350/2002, privind disciplina și deontologia profesională a

polițiștilor, s-a propus sancționarea disciplinară a recurentului, cu

„destituirea din poliție”.

Măsura propusă și dispusă apoi prin

ordinul ministrului a avut în vedere gravitatea faptelor comise de recurent,

acesta, împreună cu alți polițiști, în perioada iunie - august 2004, aflându-se

în anturajul inculpatului B.A., cercetat în stare de arest preventiv, pentru

săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă calificată și întreținând

relații sexuale în mai multe rânduri cu 3 minore, la domiciliul proxenetului și

cabana L.

Aplicarea acestei sancțiuni

disciplinare a avut la bază și conduita anterioară a recurentului-reclamant,

acesta fiind sancționat în 1996, cu „mustrare scrisă”, în 1998 și în 2002, în

două rânduri, cu „amânarea înaintării în gradul următor pe timp de un an”,

pentru comiterea unor fapte care au compromis calitatea sa de polițist.

Astfel, conform art. 57 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 360/2002, constituie abatere disciplinară, comportarea

necorespunzătoare în serviciu, familie și societate, care aduce atingere

onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției,

faptele săvârșite de recurentul-reclamant regăsindu-se cu certitudine printre

cele prevăzute de text.

Rezoluția Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Cluj, de neîncepere a urmăririi penale față de recurent, nu

influențează asupra aplicării sancțiunii disciplinare, motivul determinant al

neînceperii urmăririi penale fiind faptul că recurentul-reclamant nu a cunoscut

că persoanele cu care a întreținut relații sexuale, erau minore, și nu acela al

inexistenței faptei.

Cu privire la criticile de

netemeinicie și nelegalitate a sancțiunii aplicate și nerespectarea Ordinului

Ministerului Administrației și Internelor nr. 350/2002, privind disciplina și

deontologia profesională a polițiștilor, trebuie menționat că și acestea sunt

nefondate.

Cercetarea prealabilă s-a efectuat de

către o comisie constituită potrivit dispoziției șefului inspectoratului, nr.

79 din 12 octombrie 2004, iar pe parcursul efectuării verificărilor,

recurentul-reclamant a depus mai multe rapoarte, în raportul din 12 octombrie

2004 menționând că „în cazul în care voi fi cercetat disciplinar, să fiu

reprezentat de domnul comisar-șef R.G., care să participe la toate fazele

cercetării disciplinare”, așa încât este cert că acesta știa că este cercetat

disciplinar.

De asemenea, în conformitate cu art.

26 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 350/2002, la

terminarea verificărilor, recurentului-reclamant i-a fost adus la cunoștință

rezultatul cercetării prealabile, aspect consemnat în raportul din data de 26

octombrie 2004, recurentul formulând chiar obiecțiuni.

Consiliul de disciplină, în urma

verificărilor efectuate, a constatat și el că activitatea de cercetare

prealabilă este legală și temeinică, fiind făcută cu privire la aspectele

disciplinare reținute în sarcina polițiștilor, printre care și a recurentului.

Au fost respectate, de asemenea, și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 364/2004,

privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, conform cărora

eliberarea polițistului din structurile poliției judiciare se face prin ordin

al ministrului administrației și internelor, cu avizul Procurorului general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din adresa nr.

626373 din 22 noiembrie 2004, rezultând că Procurorul general a avizat

eliberarea din funcție a inspectorului I.I.

Susținerea recurentului-reclamant,

că „ordinul de sancționare este lovit de nulitate, întrucât nu este semnat de

ministrul administrației și internelor”, este și ea neîntemeiată, pentru că,

așa cum corect reține și instanța de fond, conform prevederilor art. 6 alin.

(2) din O.U.G. nr. 69/2003, privind organizarea și funcționarea Ministerului

Administrației și Internelor și potrivit atribuțiilor fișei postului,

competența conducătorului ministerului i-a fost delegată, în lipsa ministrului,

Secretarului de Stat, șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică - la

acea dată domnul T.Z., în această calitate semnând și ordinele de personal.

Faptul că în cuprinsul ordinului nu

este descrisă fapta ce constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au

fost înlăturate apărările formulate de polițist în timpul cercetării

disciplinare și în fața Consiliului de disciplină, temeiul de drept în baza

căruia se aplică sancțiunea disciplinară, temeiul în care sancțiunea poate fi

contestată și instanța competentă să o soluționeze, nu duce nici el la anularea

ordinului, pentru că, așa cum corect reține și instanța de fond, regimul

juridic al său este diferit de actul unilateral de dreptul muncii, el fiind

supus, în primul rând, jurisdicției de contencios administrativ, legalitatea și

temeinica lui fiind verificată, în principal, pe această cale.

Pe de altă parte,

reclamantul-recurent nu a dovedit nici o vătămare a drepturilor sale, ca

rezultat al acestei omisiuni, el cunoscând foarte bine că este cercetat prealabil

pentru abateri de la normele deontologice și acte de indisciplină comise, fapte

pentru care, de altfel, s-a dispus și o cercetare penală.

Pentru considerentele expuse, nu pot

fi reținute ca fiind fondate motivele de recurs formulate, Ordinul Ministerului

Administrației și Internelor S/II/3803 din 30 noiembrie 2004 fiind emis cu

respectarea legii, atât în ce privește condițiile de formă, cât și cele de

fond, neexistând, deci, motive pentru anularea sa.

În consecință, sentința instanței de

fond fiind legală și temeinică, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în

baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.I.

împotriva sentinței civile nr. 648 din 13 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 martie 2006.