ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2561/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3 din 7 ianuarie 2008, Curtea

de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins,

ca nefondată, acțiunea prin care reclamantul C.G.N. solicita, în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, anularea Ordinului

din 22 august 2007 emis de Ministrul Internelor și Reformelor Administrative, prin

care s-a dispus sancționarea sa cu „destituire din poliție”, suspendarea executării

ordinului atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, conform

art. 15 din Legea nr. 554/2004 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată, precum și a unor daune morale.

Prin aceeași sentință,

instanța de judecată a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de

pârât.

Pentru a pronunța sentința

atacată, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția inadmisibilității, că

aceasta este nefondată, întrucât, din întreaga corespondență depusă de reclamant

la dosar, rezultă că procedura prealabilă a fost îndeplinită.

Cu privire la fondul cauzei,

instanța de judecată a reținut următoarele:

Din probatoriul administrat

în cauză, rezultă că, prin ordinul contestat, reclamantul a fost sancționat cu „destituirea

din poliție", reținându-se săvârșirea de către acesta a următoarelor abateri

disciplinare: comportare necorespunzătoare în serviciu, care a adus atingere onoarei,

probității profesionale a polițistului și prestigiului unității, neglijență manifestată

în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii

ierarhici, încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle și interdicțiile

stabilite de lege pentru polițiști.

Referitor la încălcările

procedurale invocate de reclamant, instanța de fond a reținut că atât cercetarea

prealabilă cât și aplicarea sancțiunii, după consultarea Consiliului de disciplină,

s-au desfășurat în conformitate cu reglementările legale în vigoare, susținerile

reclamantului în acest sens fiind nefondate.

Astfel, se arată în considerentele

hotărârii recurate, faptul că a fost citat sau i s-au comunicat unele acte de procedură

la domiciliul și nu la reședința sa din Șiret nu are relevanță, câta vreme în Ordinul

Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. 400/2004 această posibilitate

este prevăzută în mod alternativ; or, fiind în prezența unei nulități relative și

constatându-se că reclamantul nu a fost vătămat cu nimic, instanța a apreciat că

nulitatea a fost acoperită prin prezența reclamantului și prin faptul că a luat

cunoștință de respectivele acte.

Susținerea reclamantului

conform căreia, atât pe timpul cercetării prealabile cât și în fața Consiliului

de disciplină, nu i s-ar fi asigurat dreptul la apărare este neîntemeiată, reține

instanța de fond, întrucât, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, reclamantul

nu a dorit în nici un fel să-și susțină nevinovăția, să propună probe în apărare,

dovedind o totală lipsă de respect față de ofițerul desemnat să efectueze cercetarea

prealabilă cât și față de Consiliul de disciplină, prin părăsirea ședinței de analiză

a abaterilor sale disciplinare, după ce în prealabil a proferat expresii jignitoare

la adresa membrilor Consiliului. În mai multe rânduri (09 iulie 2007, 13 iulie 2007,

14 iulie 2007, 18 iulie 2007) reclamantul a fost invitat prin înștiințare scrisă,

de către ofițerul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă, să întocmească un

raport detaliat pentru lămurirea tuturor aspectelor și de a aduce probe în apărarea

sa dar de fiecare dată acesta a refuzat, având o atitudine sfidătoare, dovadă, în

acest sens, fiind procesele-verbale întocmite cu acele ocazii, prezente la dosarul

cauzei.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței recurate, deși art. 52 al Ordinului Ministrului Administrației

și Internelor nr. 400/2004 nu prevede dreptul de a fi asistat pe timpul cercetării

prealabile sau în fața Consiliului de disciplină de către un apărător având calitatea

de avocat, ci doar de către un alt polițist ales de către cel cercetat sau desemnat

de Corpul Național al Polițiștilor, la prezentarea dosarului de cercetare prealabilă

reclamantului, la data de 18 iulie 2007, i s-a permis să fie asistat de doamna avocat

B.A., iar la ședința Consiliului de disciplină reclamantul a fost asistat de un

apărător în persoana președintelui Biroului Teritorial al Sindicatului Național

al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative.

În ceea ce privește motivele

invocate de reclamant în legătură cu nulitatea Ordinului contestat, instanța de

judecată a reținut, de asemenea, că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, se arată în considerentele

hotărârii atacate, temeiul legal de sancționare este indicat corect, întrucât la

data respectivă, datorită modificărilor intervenite de la adoptare, la art. 58

lit. d) din Legea nr. 360/2002 era prevăzută sancțiunea de „destituire din poliție”

și nu cea de „amânare a promovării în grade profesionale sau funcții superioare

pe o perioadă de 1-2 ani”, așa cum, neîntemeiat, invocă reclamantul.

De asemenea, arată instanța

de fond, susținerea reclamantului privind neindicarea în cuprinsul ordinului atacat

a motivelor pentru care i-au fost înlăturate apărările nu pot fi reținute, întrucât,

așa cum o atestă înscrisurile depuse la dosar, atât pe parcursul cercetării prealabile

cât și în ședința Consiliului de disciplină, pe care a părăsit-o înainte de încheierea

dezbaterilor, reclamantul nu a propus probe în apărare.

Mai reține instanța de

fond că lipsa din ordinul contestat a mențiunii cu privire la termenul în care poate

fi contestată sancțiunea disciplinară nu l-a vătămat cu nimic pe reclamant, câtă

vreme acesta avea cunoștință de respectiva prevedere, dovadă fiind faptul că a introdus

în termen recursul, respectiv la data de 30 august 2007, sesizând totodată instanța

de judecată. De asemenea, se arată în considerentele sentinței recurate, în cazul

polițiștilor sunt aplicabile dispozițiile speciale prevăzute de Ordinul nr. 400/2004

privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor

[art. 62 alin. (2)], lipsa mențiunii privind respectivul termen neputând fi apreciată

ca o cauză de nulitate, dacă nu s-a produs o vătămare reclamantului, cu atât mai

mult cu cât nimănui nu-i este îngăduit să invoce necunoașterea legii.

Este neechivoc, arată

instanța de fond, faptul invocat de reclamant, potrivit căruia prevederea amintită

- referitoare la obligativitatea menționării în actul de sancționare a termenului

în care aceasta poate fi contestată - există în cuprinsul art. 35 alin. (2) din

H.G. nr. 1210/2003 (act normativ abrogat prin H.G. nr. 1344/2007), însă acest act

normativ se referă la actele administrative de aplicare a sancțiunilor administrative

celorlalte categorii de funcționari publici, altele decât funcționarii publici cu

statut special - polițiști, al căror regim disciplinar este stabilit prin Ordin

al Ministrului Internelor și Reformei Administrative, conform art. 58 alin. (2),

art. 60, alin. (1) și art. 62 pct. 1 din Legea nr. 360/2002, respectiv Ordinul

nr. 400/2004, așa cum reiese și din titlul actului normativ, care se referă la comisiile

de disciplină și nu la Consiliile de disciplină care se întrunesc să analizeze abaterile

disciplinare ale polițiștilor.

În concluzie, constată

prima instanță, în mod corect pârâtul a stabilit vinovăția reclamantului, constând

în abaterile disciplinare reținute în sarcina sa, sancțiunea aplicată fiind proporțională

cu gravitatea faptei, astfel încât ordinul contestat apare ca fiind legal și temeinic,

neexistând motive pentru anularea acestuia.

De asemenea, prin încheierea

din 5 noiembrie 2007, prima instanță a respins, ca nefondată, cererea formulată

de reclamant, prin care solicita suspendarea executării Ordinului din 22 august

2007, contestat în cauză, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei,

reținând, în esență că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14-15 din

Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței pronunțate

de instanța de fond, precum și a încheierii din 5 noiembrie 2007, considerându-le

netemeinice și nelegale, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile

art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și susținând, în esență,

următoarele critici:

- în timpul cercetării

prealabile i-a fost încălcat dreptul la apărare pentru că nu a fost asistat de un

avocat ales și nu s-a aprobat cererea de suspendare a cercetării prealabile până

la soluționarea definitivă a unei cauze penale;

- Dispoziția de constituire

a Consiliului de disciplină din 10 iulie 2007 este nelegală, recurentul-reclamant

aflându-se în concediu medical în perioada 9 - 13 iulie 2007;

- Ordinul de destituire

nu cuprinde cerințele obligatorii privind forma sa, potrivit art. 62 alin. (1) din

Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, referitoare la:

- descrierea faptei care

constituie abatere disciplinară;

- precizarea prevederilor

legale încălcate de polițist;

- motivele pentru care

au fost înlăturate apărările;

- temeiul legal de aplicare

a sancțiunii;

- termenul de contestare

a sancțiunii;

- instanța la care poate

fi contestat actul de sancționare.

În ceea ce privește încheierea

din 5 noiembrie 2007 prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării

ordinului atacat, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a dat o soluție

nelegală, condițiile cerute la art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 fiind îndeplinite,

atât în ceea ce privește existența unui caz bine justificat, cât și în ceea ce privește

iminența producerii unei pagube dificil de reparat ulterior.

Ministerul Internelor

și Reformei Administrative a formulat întâmpinare prin care a susținut că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, cerând respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

Deși în cererea de recurs

au fost indicate ca temei legal prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9  C. proc. civ.,

criticile formulate sunt, în esență, apărări invocate și în fața instanței de fond,

prezentate de această dată ca „a) Motive de nelegalitate privind fondul cauzei”

și, respectiv „b) Motive de nelegalitate privind forma sa”.

Astfel, instanța de fond

a reținut în mod temeinic abaterile disciplinare stabilite în sarcina recurentului-reclamant,

care la data de 7 iulie 2007, în timpul serviciului la PTF Siret, în jurul orelor

04,50 a.m., a cumpărat mai multe bunuri de la magazinul D.F. din incinta punctului

de trecere a frontierei, pe care le-a transportat cu autoturismul de serviciu și

le-a depozitat în autoturismul personal, refuzând și opunându-se controlului pe

care a încercat să-l efectueze superiorul său ierarhic. Cu această ocazie, cât și

în zile ulterioare, recurentul-reclamant a continuat să adreseze cuvinte și expresii

jignitoare șefului inspectoratului, cât și unor colegi, atât verbal cât și prin

mesaje transmise de pe telefonul mobil.

De asemenea, instanța

de fond a reținut în mod temeinic că dreptul la apărate a fost asigurat recurentului-reclamant

în condițiile legale și ale art. 52 din Ordinul nr. 400/2004, din actele dosarului

rezultând că acesta, dimpotrivă, nu a urmărit să-și susțină nevinovăția sau să propună

probe în apărarea sa, ci a încercat să obstrucționeze activitatea Consiliului de

disciplină, față de membrii căruia a adoptat o atitudine sfidătoare și jignitoare.

În ceea ce privește temeiul

legal de sancționare, instanța de fond a reținut în mod corect că sancțiunea destituirii

din poliție este prevăzută la art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, în forma în

vigoare la data comiterii abaterilor disciplinare, astfel că motivarea în drept

a actului administrativ atacat este legală.

Referitor la faptul că

în actul prin care i-a fost comunicată sancțiunea nu a fost menționat termenul și

instanța unde poate fi contestat, instanța de fond a reținut, cu alte cuvinte, că

este vorba de o nulitate virtuală, or în cauză nu s-a produs vătămarea niciunui

drept, actul fiind contestat în termenul legal și la instanța competentă.

O critică separată a fost

formulată în legătură cu clasificarea ca „secret de serviciu” a ordinului de sancționare,

dar, așa cum s-a precizat mai sus, actul administrativ de clasificare nu a fost

atacat nici direct și nici pe calea excepției de nelegalitate.

Oricum, actul prin care

i-a fost comunicată sancțiunea conține elemente de fapt și de drept ale ordinului

de sancționare, în raport cu care recurentul-reclamant a avut posibilitatea să-și

formuleze apărările adecvat și corespunzătoare situației în care s-a aflat.

În concluzie, constatând

că soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmează ca recursul să fie

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul C.G.N. împotriva sentinței nr. 3 din 7 ianuarie 2008 a Curții de

Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, precum și

a încheierii din 5 noiembrie 2007, pronunțată de aceeași instanță, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 iunie 2008.