ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2561/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3 din 7 ianuarie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea prin care reclamantul C.G.N. solicita, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, anularea Ordinului din 22 august 2007 emis de Ministrul Internelor și Reformelor Administrative, prin care s-a dispus sancționarea sa cu „destituire din poliție”, suspendarea executării ordinului atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, precum și a unor daune morale.

Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât. Pentru a pronunța sentința atacată, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția inadmisibilității, că aceasta este nefondată, întrucât, din întreaga corespondență depusă de reclamant la dosar, rezultă că procedura prealabilă a fost îndeplinită.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de judecată a reținut următoarele: Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că, prin ordinul contestat, reclamantul a fost sancționat cu „destituirea din poliție", reținându-se săvârșirea de către acesta a următoarelor abateri disciplinare: comportare necorespunzătoare în serviciu, care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului unității, neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle și interdicțiile stabilite de lege pentru polițiști. Referitor la încălcările procedurale invocate de reclamant, instanța de fond a reținut că atât cercetarea prealabilă cât și aplicarea sancțiunii, după consultarea Consiliului de disciplină, s-au desfășurat în conformitate cu reglementările legale în vigoare, susținerile reclamantului în acest sens fiind nefondate.

Astfel, se arată în considerentele hotărârii recurate, faptul că a fost citat sau i s-au comunicat unele acte de procedură la domiciliul și nu la reședința sa din Șiret nu are relevanță, câta vreme în Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. 400/2004 această posibilitate este prevăzută în mod alternativ; or, fiind în prezența unei nulități relative și constatându-se că reclamantul nu a fost vătămat cu nimic, instanța a apreciat că nulitatea a fost acoperită prin prezența reclamantului și prin faptul că a luat cunoștință de respectivele acte.

Susținerea reclamantului conform căreia, atât pe timpul cercetării prealabile cât și în fața Consiliului de disciplină, nu i s-ar fi asigurat dreptul la apărare este neîntemeiată, reține instanța de fond, întrucât, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, reclamantul nu a dorit în nici un fel să-și susțină nevinovăția, să propună probe în apărare, dovedind o totală lipsă de respect față de ofițerul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă cât și față de Consiliul de disciplină, prin părăsirea ședinței de analiză a abaterilor sale disciplinare, după ce în prealabil a proferat expresii jignitoare la adresa membrilor Consiliului.

În mai multe rânduri (09 iulie 2007, 13 iulie 2007, 14 iulie 2007, 18 iulie 2007) reclamantul a fost invitat prin înștiințare scrisă, de către ofițerul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă, să întocmească un raport detaliat pentru lămurirea tuturor aspectelor și de a aduce probe în apărarea sa dar de fiecare dată acesta a refuzat, având o atitudine sfidătoare, dovadă, în acest sens, fiind procesele-verbale întocmite cu acele ocazii, prezente la dosarul cauzei.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței recurate, deși art. 52 al Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004 nu prevede dreptul de a fi asistat pe timpul cercetării prealabile sau în fața Consiliului de disciplină de către un apărător având calitatea de avocat, ci doar de către un alt polițist ales de către cel cercetat sau desemnat de Corpul Național al Polițiștilor, la prezentarea dosarului de cercetare prealabilă reclamantului, la data de 18 iulie 2007, i s-a permis să fie asistat de doamna avocat B.A., iar la ședința Consiliului de disciplină reclamantul a fost asistat de un apărător în persoana președintelui Biroului Teritorial al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

În ceea ce privește motivele invocate de reclamant în legătură cu nulitatea Ordinului contestat, instanța de judecată a reținut, de asemenea, că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, se arată în considerentele hotărârii atacate, temeiul legal de sancționare este indicat corect, întrucât la data respectivă, datorită modificărilor intervenite de la adoptare, la art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002 era prevăzută sancțiunea de „destituire din poliție” și nu cea de „amânare a promovării în grade profesionale sau funcții superioare pe o perioadă de 1-2 ani”, așa cum, neîntemeiat, invocă reclamantul.

De asemenea, arată instanța de fond, susținerea reclamantului privind neindicarea în cuprinsul ordinului atacat a motivelor pentru care i-au fost înlăturate apărările nu pot fi reținute, întrucât, așa cum o atestă înscrisurile depuse la dosar, atât pe parcursul cercetării prealabile cât și în ședința Consiliului de disciplină, pe care a părăsit-o înainte de încheierea dezbaterilor, reclamantul nu a propus probe în apărare. Mai reține instanța de fond că lipsa din ordinul contestat a mențiunii cu privire la termenul în care poate fi contestată sancțiunea disciplinară nu l-a vătămat cu nimic pe reclamant, câtă vreme acesta avea cunoștință de respectiva prevedere, dovadă fiind faptul că a introdus în termen recursul, respectiv la data de 30 august 2007, sesizând totodată instanța de judecată.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței recurate, în cazul polițiștilor sunt aplicabile dispozițiile speciale prevăzute de Ordinul nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor [art. 62 alin. (2)], lipsa mențiunii privind respectivul termen neputând fi apreciată ca o cauză de nulitate, dacă nu s-a produs o vătămare reclamantului, cu atât mai mult cu cât nimănui nu-i este îngăduit să invoce necunoașterea legii. Este neechivoc, arată instanța de fond, faptul invocat de reclamant, potrivit căruia prevederea amintită - referitoare la obligativitatea menționării în actul de sancționare a termenului în care aceasta poate fi contestată - există în cuprinsul art. 35 alin. (2) din H.G.

nr. 1210/2003 (act normativ abrogat prin H.G. nr. 1344/2007), însă acest act normativ se referă la actele administrative de aplicare a sancțiunilor administrative celorlalte categorii de funcționari publici, altele decât funcționarii publici cu statut special - polițiști, al căror regim disciplinar este stabilit prin Ordin al Ministrului Internelor și Reformei Administrative, conform art. 58 alin. (2), art. 60, alin. (1) și art. 62 pct. 1 din Legea nr. 360/2002, respectiv Ordinul nr. 400/2004, așa cum reiese și din titlul actului normativ, care se referă la comisiile de disciplină și nu la Consiliile de disciplină care se întrunesc să analizeze abaterile disciplinare ale polițiștilor.

În concluzie, constată prima instanță, în mod corect pârâtul a stabilit vinovăția reclamantului, constând în abaterile disciplinare reținute în sarcina sa, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gravitatea faptei, astfel încât ordinul contestat apare ca fiind legal și temeinic, neexistând motive pentru anularea acestuia. De asemenea, prin încheierea din 5 noiembrie 2007, prima instanță a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamant, prin care solicita suspendarea executării Ordinului din 22 august 2007, contestat în cauză, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, reținând, în esență că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, precum și a încheierii din 5 noiembrie 2007, considerându-le netemeinice și nelegale, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. și susținând, în esență, următoarele critici: - în timpul cercetării prealabile i-a fost încălcat dreptul la apărare pentru că nu a fost asistat de un avocat ales și nu s-a aprobat cererea de suspendare a cercetării prealabile până la soluționarea definitivă a unei cauze penale; - Dispoziția de constituire a Consiliului de disciplină din 10 iulie 2007 este nelegală, recurentul-reclamant aflându-se în concediu medical în perioada 9 - 13 iulie 2007; - Ordinul de destituire nu cuprinde cerințele obligatorii privind forma sa, potrivit art. 62 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, referitoare la: - descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; - precizarea prevederilor legale încălcate de polițist; - motivele pentru care au fost înlăturate apărările; - temeiul legal de aplicare a sancțiunii; - termenul de contestare a sancțiunii; - instanța la care poate fi contestat actul de sancționare.

În ceea ce privește încheierea din 5 noiembrie 2007 prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării ordinului atacat, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a dat o soluție nelegală, condițiile cerute la art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 fiind îndeplinite, atât în ceea ce privește existența unui caz bine justificat, cât și în ceea ce privește iminența producerii unei pagube dificil de reparat ulterior. Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare prin care a susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică, cerând respingerea recursului. Recursul este nefondat. Deși în cererea de recurs au fost indicate ca temei legal prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., criticile formulate sunt, în esență, apărări invocate și în fața instanței de fond, prezentate de această dată ca „a) Motive de nelegalitate privind fondul cauzei” și, respectiv „b) Motive de nelegalitate privind forma sa”. Astfel, instanța de fond a reținut în mod temeinic abaterile disciplinare stabilite în sarcina recurentului-reclamant, care la data de 7 iulie 2007, în timpul serviciului la PTF Siret, în jurul orelor 04,50 a.m., a cumpărat mai multe bunuri de la magazinul D.F. din incinta punctului de trecere a frontierei, pe care le-a transportat cu autoturismul de serviciu și le-a depozitat în autoturismul personal, refuzând și opunându-se controlului pe care a încercat să-l efectueze superiorul său ierarhic.

Cu această ocazie, cât și în zile ulterioare, recurentul-reclamant a continuat să adreseze cuvinte și expresii jignitoare șefului inspectoratului, cât și unor colegi, atât verbal cât și prin mesaje transmise de pe telefonul mobil. De asemenea, instanța de fond a reținut în mod temeinic că dreptul la apărate a fost asigurat recurentului-reclamant în condițiile legale și ale art. 52 din Ordinul nr. 400/2004, din actele dosarului rezultând că acesta, dimpotrivă, nu a urmărit să-și susțină nevinovăția sau să propună probe în apărarea sa, ci a încercat să obstrucționeze activitatea Consiliului de disciplină, față de membrii căruia a adoptat o atitudine sfidătoare și jignitoare.

În ceea ce privește temeiul legal de sancționare, instanța de fond a reținut în mod corect că sancțiunea destituirii din poliție este prevăzută la art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, în forma în vigoare la data comiterii abaterilor disciplinare, astfel că motivarea în drept a actului administrativ atacat este legală. Referitor la faptul că în actul prin care i-a fost comunicată sancțiunea nu a fost menționat termenul și instanța unde poate fi contestat, instanța de fond a reținut, cu alte cuvinte, că este vorba de o nulitate virtuală, or în cauză nu s-a produs vătămarea niciunui drept, actul fiind contestat în termenul legal și la instanța competentă. O critică separată a fost formulată în legătură cu clasificarea ca „secret de serviciu” a ordinului de sancționare, dar, așa cum s-a precizat mai sus, actul administrativ de clasificare nu a fost atacat nici direct și nici pe calea excepției de nelegalitate.

Oricum, actul prin care i-a fost comunicată sancțiunea conține elemente de fapt și de drept ale ordinului de sancționare, în raport cu care recurentul-reclamant a avut posibilitatea să-și formuleze apărările adecvat și corespunzătoare situației în care s-a aflat. În concluzie, constatând că soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.G.N. împotriva sentinței nr. 3 din 7 ianuarie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, precum și a încheierii din 5 noiembrie 2007, pronunțată de aceeași instanță, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2008.