ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3644/2008

Asupra contestației în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3 din 7 ianuarie 2008 Curtea

de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C.G.N. prin care a

solicitat anularea Ordinului nr. S/II/4053 din 22 august 2007 emis de pârâtul M.I.R.A.,

prin care s-a dispus sancționarea sa cu „destituire din poliție".

Pentru a pronunța această

sentință instanța de fond a reținut că în mod corect pârâtul a stabilit vinovăția

reclamantului, constând în abaterile disciplinare reținute în sarcina sa,

sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gravitatea faptei, astfel încât

ordinul contestat apare ca fiind legal și temeinic, neexistând motive pentru anularea

acestuia.

Prin încheierea din 5

noiembrie 2007, instanța de fond a respins și cererea reclamantului de

suspendare a Ordinului nr. S/II/4053 din 22 august 2007, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Recursul declarat de reclamantul

C.G.N. împotriva sentinței nr. 3 din 7 ianuarie 2008 a Curții de Apel Suceava -

Secția comercială de contencios administrativ și fiscal precum și a încheierii

din 5 noiembrie 2007 a fost respins ca nefondat de  către Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 2561 din 19 iunie 2008.

Pronunțând o astfel de soluție,

Înalta Curte a reținut că în mod temeinic instanța de fond a stabilit în

sarcina recurentului - reclamant abaterile disciplinare și temeiul legal de

sancționare al acestora. De asemenea, s-a reținut că dreptul la apărare a

recurentului-reclamant a fost asigurat în condițiile art. 52 din Ordinul nr. 400/2004

iar faptul că în actul prin care i-a fost comunicată sancțiunea nu a fost

menționat termenul și instanța unde poate fi contestat, nu poate conduce la

concluzia vătămării vreunui drept al reclamantului, actul fiind contestat în

termenul legal și la instanța competentă.

Împotriva deciziei nr. 2561 din

19 iunie 2008 a înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, recurentul - reclamant C.G.N. a formulat contestația

în anulare de față, în temeiul art. 318 C. proc. civ.

Contestatorul a

susținut că prin soluția pronunțată i s-a încălcat dreptul la un proces

echitabil și dreptul la un recurs efectiv, prin aceea că instanța de recurs a

omis din greșeală să cerceteze motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 4,

5, 7, 8, 9 C. proc. civ. Astfel, contestatorul arată că instanța de fond nu i-a

încuviințat cererea unor probatorii elocvente în cauză și, nu i-a permis

consultarea actelor depuse de partea adversă.

Hotărârea instanței de fond și a

celei de recurs, susține contestatorul, nu cuprind motivele pe care se sprijină

sau cuprinde motive contradictorii cu privire la nerespectarea cerințelor

obligatorii ale formei unui act administrativ de sancționare.., dar și pe

fondul cauzei, încălcarea competenței cu caracter exclusiv de a propune destituirea

sa conform Ordinului M.I.R.A. nr. 600/2005.

Contestația în anulare este

nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație,

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de casare.

Din analiza acestui text de lege

rezultă că, contestația în anularea unei hotărâri poate fi promovată pentru anumite

motive prevăzute de lege și numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe

căile ordinare de atac. Prin excepție, ea poate fi primită, pentru aceleași

motive, dacă ele au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a

respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără a fi judecat în fond.

După cum se poate observa,

contestația în anulare tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că

judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori

materiale în legătură cu anumite forme procedurale.

În speță, decizia

instanței de recurs a fost criticată sub aspectul temeiniciei hotărârii,

contestatorul fiind în mod evident nemulțumit de felul în care instanța de fond

și cea de recurs au interpretat elementele de fapt ale cauzei or, art. 318 teza

1 C. proc. civ., vizează greșeli materiale și nu greșeli de judecată cum este

cazul în speța de față.

Cum instanța de recurs s-a

pronunțat pe toate motivele de recurs ce au fost invocate și nu a omis să se

pronunțe asupra nici unuia dintre cele indicate de recurent, se constată că

dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. nu au aplicabilitate în cauza de

față, contestație în anulare fiind nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată

de C.G.N. împotriva Deciziei nr. 2561 din 19 iunie 2008 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 octombrie 2008.