ÎCCJ, Decizia nr. 472/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 472/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

1570 din 22 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 4191/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul C.G.N. împotriva rezoluției nr. 864/P/2008 din 31 martie

2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică, s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea

petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 864/P/2008 din 31 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în

baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de D.C. - fost ministru al Ministerului

Internelor și Reformei Administrative, V.P. - chestor de poliție, fost director

al Direcției Generale de Management și Resurse Umane din cadrul MIRA, N.P. - chestor

principal de poliție, fost șef al Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră și T.I. - chestor de poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen.

Împotriva

acestei rezoluții, petentul C.G.N. a formulat plângere, în condițiile art. 278 C.

proc. pen., la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică,

iar prin rezoluția nr. 4331/2137/II/2/2009 din 22 aprilie 2009 dată de

procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art.

278 alin. (1) C. proc. pen. - a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului,

formulată împotriva soluției dispuse în dosarul nr. 864/P/2008, precum și

comunicarea soluțiilor.

Nemulțumit

de modul de soluționare al plângerii sale, s-a adresat, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanței de judecată, considerând că intimații se fac vinovați

de faptele pentru care s-au efectuat acte premergătoare.

Plângerea

a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1570 din 22 octombrie 2010 a

Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că aspectele

sesizate de petent nu se circumscriu acțiunilor sau inacțiunilor care formează

elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., ci reprezintă

apărări, pe care acesta trebuia să le formuleze cu ocazia exercitării

drepturilor sale prevăzute de lege, atât în procedura cercetării disciplinare,

cât și în procedura contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentințe,

petentul C.G.N. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs

depuse la dosar (filele 9 - 11), admiterea recursului, casarea sentinței

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât sentința atacată nu

este motivată, iar instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe

administrate în cauză.

În subsidiar, a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea plângerii,

desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în vederea începerii urmăririi penale față de

intimați, sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Acesta a invocat

temeiurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, pct. 17

1

și pct. 17

2

C. proc. pen.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații, ar fi

săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că

petentul C.N.G. a

formulat o plângere penală împotriva numiților C.D., V.P. și N.P. pentru

comiterea unor infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de

serviciu, ce i-au adus atingere intereselor sale legale prin destituirea sa din

poliție.

Ordinul

cu numărul S/2/4053 din data de 22 august 2007, privind destituirea sa din

cadrul poliției pentru comportament necorespunzător în serviciu, care aduce

atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului

instituției, neglijență manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și

a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, precum și încălcarea

prevederilor referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite prin lege, a

fost semnat de către Ministrul internelor C.D.

Petentul

a apreciat că, P.V. directorul Direcției Generale de Management și Resurse

Umane a comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prin aceea că, nu a verificat modul în care s-a constituit Consiliul de

disciplină, nu a verificat ordinul de destituire ce nu cuprindea descrierea

faptei care constituia abaterea

di

sciplinară, motivele pentru care au fost

înlăturate apărările formulate de el și nu i s-a comunicat că are dreptul să

conteste ordinul de destituire.

În

accepțiunea petentului, chestorul principal de poliție N.P. a comis

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât nu a

emis o dispoziție prin care să propună destituirea sa din poliție și nu a

verificat modul în care s-a efectuat cercetarea disciplinară.

La

data de 24 noiembrie 2008 petentul a formulat o nouă plângere prin care a solicitat

și cercetarea comisarului de poliție T.I. pentru comiterea unei infracțiuni de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece a semnat adresa cu

numărul 344559 din 02 august 2007 neavând competența necesară.

Prin

aceeași cerere s-a solicitat depunerea la dosarul cauzei a Ordinului 6000/2005

al Ministrului de Interne privind aprobarea competențelor de gestiune a resurselor

umane din cadrul MIRA, precum și anexarea Ordinului S/II/ 4035 la dosar. Prin

rezoluția procurorului din data de 5 decembrie 2008 probele propuse de către

petentul au fost admise, în temeiul art. 202 alin. (1) C. proc. pen. cu

referire la art. 67 C. proc. pen.

Totodată,

deoarece prin Decretul cu numărul 1197 din 01

decembrie 2008, publicat în M.Of. 821 din 5 decembrie 2008, comisarul de

poliție T.I. a fost înaintat în gradul profesional de chestor de poliție, s-a

constatat că cercetarea acestuia atrage competența Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, admițându-se efectuarea de cercetări și

față de comisarul de poliție respectiv, în cadrul aceluiași dosar nr.

864/P/2008.

Prin

Ordinul nr. S/II/4053 din 22 august 2007 al Ministrului Internelor și Reformei

Administrative (C.D.), inspectorul de poliție C.N.G.

din Poliția de

Frontieră Română - Inspectoratul General Județean al Poliției de Frontieră

Suceava, a fost sancționat cu destituirea din poliție pentru săvârșirea

abaterilor disciplinare de comportare necorespunzătoare în serviciu, care aduce

atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului

instituției, neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu

și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, precum și încălcarea

prevederilor referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite prin lege.

S-a

reținut că, la data de 7 iulie 2007 polițistul C.N.G. a avut o atitudine

necooperantă, nesinceră și recalcitrantă față de echipa operativă, în special

față de șeful inspectoratului, refuzând să prezinte pentru control autoturismul

său, în care erau bunuri cumpărate de la magazinul Duty Free din incinta

punctului poliției de frontieră Siret, afirmând și susținând că, bunurile ar fi

cumpărate de tatăl său.

Prin

aceasta a încălcat dispozițiile Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră Române nr. 55082 din 18 februarie 2004, 35575 din 28 ianuarie 2003 și

S/150239 din data de 16 iunie 2007, deoarece, fiind în îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu s-a deplasat cu autoturismul subunității în incinta

punctului de frontieră și a cumpărat mai multe bunuri de la magazinul Duty

Free, și nu a declarat la intrarea în serviciu suma de 37.000 lei, sumă care

susține că i-ar fi fost sustrasă din torpedoul mașinii.

S-a

reținut că, și după evenimentul din data de 7 iulie 2007 a avut un comportament necivilizat prin adresarea unor cuvinte jignitoare la adresa colegilor și

a șefului de inspectorat, verbal sau prin mesaje telefonice, încălcând

prevederile art. 41 lit. e) și art. 42 lit. d) din Legea 360/2002 privind

Statului Polițistului și art. 3 din H.G. nr. 991 din 25 august 2005 pentru

aprobarea Codului de Etică și Deontologie al Polițistului. Cu aceeași dată, îi

încetează raporturile de serviciu și i se echivalează gradul profesional avut,

cu cel de militar de locotenent (rezervă), specialitatea "poliție de

frontieră".

În

încheierea ordinului s-a consemnat că, sancțiunea disciplinară poate fi

contestată în termenul legal la instanța de contencios administrativ, în

temeiul art. 61 alin. (3) din Legea 360/2003.

La data

de 23 august 2007, cu adresa numărul 153450, petentului C.N.G. i-a fost

comunicat conținutul ordinului, la adresa din municipiul Rădăuți, județul

Suceava.

S-a

constatat că, inițial, s-a întocmit un raport de cercetare prealabilă la data

de 23 iulie 2007 de către comisarul șef de

poliție F.I., ofițer desemnat cu

cercetarea prealabilă la IPJF Suceava. Acest raport cuprindea descrierea faptei

sesizate, modalități și procedee de verificare, concluzii, cauzele care au

generat și favorizat comiterea abaterii, mijloace de probă și aprecieri privind

conduita persoanei cercetate. Raportul respectiv conținea 17 pagini, fiind

descrisă succint și detaliat situația de fapt, fiind avizat de către șeful de

birou, comisar de poliție A.S., consilier juridic subcomisar C.G. și comisar D.I.,

iar la semnătura inspectorului de poliție C.N.G. s-a consemnat că „refuză să

semneze”.

La

documentația ce a stat la baza ordinului de destituire se află și Încheierea

Consiliului de Disciplină al IPJF Suceava, întocmită de către Președintele

Consiliului de Disciplină comisar de poliție C.C., membrii: - comisar șef de

poliție F.V., comisar șef de poliție B.M., secretar comisar de poliție A.S.,

avizat CNP de comisar de poliție D.I., avizat de consilier juridic subcomisar

de poliție C.G., precum și procesul verbal încheiat la data de 25 iulie 2007

orele 10,30 în ședința Consiliului de Disciplină al I.J.P.F. Suceava.

În

dreptul semnăturii persoanei vătămate s-a consemnat că acesta a părăsit sala în

care se desfășurau lucrările Consiliului de Disciplină în jurul orelor 13, iar

la solicitarea președintelui consiliului transmisă prin nota telefonică nr. 46

din 25 iulie 2007 la S.P.F. Siret de a se prezenta în ziua de 26 iulie 2007

orele 09,00 pentru a lua la cunoștință și a i se în mâna un exemplar din

încheiere, acesta nu s-a prezentat, astfel că s-a procedat la trimiterea prin

poștă a copiei încheierii cu confirmare de primire atât la domiciliul cât și la

reședința ofițerului C.N.G.

În

vederea sancționării ofițerului de poliție a fost trimis un raport la Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu propunerea de "destituire din

poliție".

Petentul a

contestat sancțiunea disciplinară la ministrul de interne, fiindu-i comunicat

răspunsul prin adresa cu numărul 114179 din 4 octombrie 2007, dată la care pe

rolul Curții de Apel Suceava se afla dosarul cu numărul 341/39/2007, având ca

obiect acțiunea formulată în contencios administrativ împotriva măsurii

sancționării.

Curtea de

Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința cu

numărul 3 din 7 ianuarie 2008, a analizat acțiunea reclamantului C.N.G. și a

consemnat că, în mod corect, s-a stabilit vinovăția reclamantului constând în

abaterile disciplinare reținute în sarcina sa, respectiv comportare

necorespunzătoare în serviciu care a adus atingere onoarei, probității

profesionale a polițistului și prestigiului unității, neglijență manifestată în

îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii

ierarhici și încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle și

interdicțiile

stabilite de lege pentru polițiști, prevăzute de art. 57 punctul 1 lit. a), lit.

b) și lit. k) din Legea 360/2002, respectiv art. 12 lit. a), lit. b), lit. k)

din Ordinul MAI nr. 400/2004, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu

gravitatea faptei, astfel încât, ordinul nr. S/II/4053 din 22 august 2007 apare

ca fiind legal și temeinic, neexistând motive pentru anularea acestuia.

Petentul a

formulat și cerere având ca obiect "pretenții" la Tribunalul Suceava,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, solicitând plata

drepturilor salariale aferente perioadei 1 august 2007- 17 octombrie 2007,

cerere ce a fost admisă de instanță.

În final,

în funcție de cele redate s-a constatat că, situația juridică a ordinului a

fost dedusă judecății, Curtea de Apel pronunțându-se cu privire la legalitate a

acestuia, astfel că ofițerii de poliție care au făcut parte din consiliul de

disciplină și au emis acest ordin, precum și ministrul de interne, nu se fac

vinovați de comiterea unor infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor

de serviciu.

Soluția a

fost atacată în primă fază la nivelul procurorului șef, respinsă prin rezoluția

din 22 aprilie 2009, iar ulterior, în fața instanței de judecată.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în realitate, nemulțumirile

petentului vizează sancțiunea disciplinară ce a fost aplicată, însă, în

prealabil, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal,

prin sentința cu numărul 3 din 7 ianuarie 2008, a analizat acțiunea

reclamantului C.N.G. pe acest capăt de cerere și a consemnat că, în mod corect,

s-a stabilit vinovăția reclamantului constând în abaterile disciplinare

reținute în sarcina sa, respectiv comportare necorespunzătoare în serviciu care

a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului

unității, neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau

a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici și încălcarea prevederilor legale

referitoare la îndatoririle și interdicțiile stabilite de lege pentru

polițiști, prevăzute de art. 57 punctul 1 lit. a), lit. b) și lit. k) din Legea

360/2002, respectiv art. 12 lit. a), lit. b), lit. k) din Ordinul MAI nr. 400/2004,

sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gravitatea faptei.

S-a conchis că ordinul

nr. S/II/4053 din 22 august 2007 apare ca fiind legal și temeinic, neexistând

motive pentru anularea acestuia, iar petentul a înțeles să extindă cadrul

nemulțumirii la modul de constituire a consiliului de disciplină și conținutul

ordinului nr. 5/11/4053 din 22 august 2007 și al adresei nr. 344559 din 2

august 2007, la toate demersurile efectuate în acest sens, la persoanele

implicate, dându-le, astfel, conotație penală.

În realitate,

aspectele sesizate de către petent nu se circumscriu acțiunilor sau

inacțiunilor care formează elementul material al infracțiunii prev. de art. 246

C. pen., ci reprezintă apărări, pe care acesta trebuia să le formuleze cu

ocazia exercitării drepturilor sale prevăzute de lege, atât în procedura

cercetării disciplinare, cât și în procedura contenciosului administrativ.

După soluționarea de

către instanța de judecată a litigiului de natură administrativă, în defavoarea

sa, petentul, intenționând să schimbe decizia de destituire a sa, a înțeles să

formuleze plângere pentru a fi angajată răspunderea penală a celor care au

dispus măsurile corespunzătoare, conform cercetării disciplinare efectuate, dar

petiționarul nu putea uza decât de căile de atac prevăzute de lege pentru a

critica și contesta deciziile de natură administrativă sau hotărârile

judecătorești.

În consecință, Înalta

Curte constată că situația juridică a ordinului a fost analizată anterior,

instanța pronunțându-se cu privire la legalitatea acestuia, astfel încât, în

mod justificat, s-a apreciat că ofițerii de poliție care au făcut parte din

consiliul de disciplină și au emis acest ordin, precum și Ministrul de Interne,

nu se fac vinovați de comiterea unor infracțiuni în legătură cu îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații, în exercitarea

atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale

unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

aceștia.

Susținerile

recurentului petent, în sensul că hotărârea atacată nu a fost motivată, că

prima instanță nu a analizat toate probele, precum și că s-a făcut o greșită

aplicare a legii, hotărârea pronunțată fiind contrară legii, susțineri care se

circumscriu temeiurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 10

și 17

2

C. proc. pen., vor fi apreciate de Înalta Curte, ca

nefondate, pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată

este legală, temeinică și corespunzător motivată, instanța analizând, în

detaliu, toate actele dosarului, verificând rezoluțiile atacate pe baza

lucrărilor și a materialului din dosar și înscrisurilor noi prezentate,

răspunzând în acest fel exigențelor dispozițiilor art. 278

1

alin. (7)

C. proc. pen.

Pe de altă parte,

hotărârea atacată nu este contrară legii și nici nu s-a făcut o greșită

aplicare a legii, întrucât prima instanță a analizat plângerea petentului C.N.G.,

în conformitate cu dispozițiile legale sus menționate.

Criticile

recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi, de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a

primei instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției

nr. 864/P/2008 din 31 martie 2009, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul C.G.N. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul C.G.N. împotriva sentinței nr. 1570 din

22 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4191/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.