ÎCCJ, Decizia nr. 472/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1570 din 22 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4191/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.G.N. împotriva rezoluției nr. 864/P/2008 din 31 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 864/P/2008 din 31 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.C. - fost ministru al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, V.P. - chestor de poliție, fost director al Direcției Generale de Management și Resurse Umane din cadrul MIRA, N.P. - chestor principal de poliție, fost șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și T.I. - chestor de poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul C.G.N. a formulat plângere, în condițiile art. 278 C. proc. pen., la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, iar prin rezoluția nr. 4331/2137/II/2/2009 din 22 aprilie 2009 dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc.

pen. - a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului, formulată împotriva soluției dispuse în dosarul nr. 864/P/2008, precum și comunicarea soluțiilor. Nemulțumit de modul de soluționare al plângerii sale, s-a adresat, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată, considerând că intimații se fac vinovați de faptele pentru care s-au efectuat acte premergătoare. Plângerea a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1570 din 22 octombrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că aspectele sesizate de petent nu se circumscriu acțiunilor sau inacțiunilor care formează elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., ci reprezintă apărări, pe care acesta trebuia să le formuleze cu ocazia exercitării drepturilor sale prevăzute de lege, atât în procedura cercetării disciplinare, cât și în procedura contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentințe, petentul C.G.N. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar (filele 9 - 11), admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât sentința atacată nu este motivată, iar instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate în cauză. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea începerii urmăririi penale față de intimați, sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Acesta a invocat temeiurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, pct. 17 1 și pct. 17 2 C. proc.

pen. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că petentul C.N.G. a formulat o plângere penală împotriva numiților C.D., V.P. și N.P. pentru comiterea unor infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ce i-au adus atingere intereselor sale legale prin destituirea sa din poliție.

Ordinul cu numărul S/2/4053 din data de 22 august 2007, privind destituirea sa din cadrul poliției pentru comportament necorespunzător în serviciu, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției, neglijență manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, precum și încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite prin lege, a fost semnat de către Ministrul internelor C.D. Petentul a apreciat că, P.V.

directorul Direcției Generale de Management și Resurse Umane a comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prin aceea că, nu a verificat modul în care s-a constituit Consiliul de disciplină, nu a verificat ordinul de destituire ce nu cuprindea descrierea faptei care constituia abaterea di sciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de el și nu i s-a comunicat că are dreptul să conteste ordinul de destituire. În accepțiunea petentului, chestorul principal de poliție N.P. a comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât nu a emis o dispoziție prin care să propună destituirea sa din poliție și nu a verificat modul în care s-a efectuat cercetarea disciplinară.

La data de 24 noiembrie 2008 petentul a formulat o nouă plângere prin care a solicitat și cercetarea comisarului de poliție T.I. pentru comiterea unei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece a semnat adresa cu numărul 344559 din 02 august 2007 neavând competența necesară. Prin aceeași cerere s-a solicitat depunerea la dosarul cauzei a Ordinului 6000/2005 al Ministrului de Interne privind aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane din cadrul MIRA, precum și anexarea Ordinului S/II/ 4035 la dosar. Prin rezoluția procurorului din data de 5 decembrie 2008 probele propuse de către petentul au fost admise, în temeiul art. 202 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 67 C. proc.

pen. Totodată, deoarece prin Decretul cu numărul 1197 din 01 decembrie 2008, publicat în M.Of. 821 din 5 decembrie 2008, comisarul de poliție T.I. a fost înaintat în gradul profesional de chestor de poliție, s-a constatat că cercetarea acestuia atrage competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, admițându-se efectuarea de cercetări și față de comisarul de poliție respectiv, în cadrul aceluiași dosar nr. 864/P/2008. Prin Ordinul nr. S/II/4053 din 22 august 2007 al Ministrului Internelor și Reformei Administrative (C.D.), inspectorul de poliție C.N.G.

din Poliția de Frontieră Română - Inspectoratul General Județean al Poliției de Frontieră Suceava, a fost sancționat cu destituirea din poliție pentru săvârșirea abaterilor disciplinare de comportare necorespunzătoare în serviciu, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției, neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, precum și încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite prin lege. S-a reținut că, la data de 7 iulie 2007 polițistul C.N.G. a avut o atitudine necooperantă, nesinceră și recalcitrantă față de echipa operativă, în special față de șeful inspectoratului, refuzând să prezinte pentru control autoturismul său, în care erau bunuri cumpărate de la magazinul Duty Free din incinta punctului poliției de frontieră Siret, afirmând și susținând că, bunurile ar fi cumpărate de tatăl său.

Prin aceasta a încălcat dispozițiile Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române nr. 55082 din 18 februarie 2004, 35575 din 28 ianuarie 2003 și S/150239 din data de 16 iunie 2007, deoarece, fiind în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu s-a deplasat cu autoturismul subunității în incinta punctului de frontieră și a cumpărat mai multe bunuri de la magazinul Duty Free, și nu a declarat la intrarea în serviciu suma de 37.000 lei, sumă care susține că i-ar fi fost sustrasă din torpedoul mașinii. S-a reținut că, și după evenimentul din data de 7 iulie 2007 a avut un comportament necivilizat prin adresarea unor cuvinte jignitoare la adresa colegilor și a șefului de inspectorat, verbal sau prin mesaje telefonice, încălcând prevederile art. 41 lit. e) și art. 42 lit. d) din Legea 360/2002 privind Statului Polițistului și art. 3 din H.G.

nr. 991 din 25 august 2005 pentru aprobarea Codului de Etică și Deontologie al Polițistului. Cu aceeași dată, îi încetează raporturile de serviciu și i se echivalează gradul profesional avut, cu cel de militar de locotenent (rezervă), specialitatea "poliție de frontieră". În încheierea ordinului s-a consemnat că, sancțiunea disciplinară poate fi contestată în termenul legal la instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 61 alin. (3) din Legea 360/2003. La data de 23 august 2007, cu adresa numărul 153450, petentului C.N.G. i-a fost comunicat conținutul ordinului, la adresa din municipiul Rădăuți, județul Suceava. S-a constatat că, inițial, s-a întocmit un raport de cercetare prealabilă la data de 23 iulie 2007 de către comisarul șef de poliție F.I., ofițer desemnat cu cercetarea prealabilă la IPJF Suceava.

Acest raport cuprindea descrierea faptei sesizate, modalități și procedee de verificare, concluzii, cauzele care au generat și favorizat comiterea abaterii, mijloace de probă și aprecieri privind conduita persoanei cercetate. Raportul respectiv conținea 17 pagini, fiind descrisă succint și detaliat situația de fapt, fiind avizat de către șeful de birou, comisar de poliție A.S., consilier juridic subcomisar C.G. și comisar D.I., iar la semnătura inspectorului de poliție C.N.G. s-a consemnat că „refuză să semneze”.

La documentația ce a stat la baza ordinului de destituire se află și Încheierea Consiliului de Disciplină al IPJF Suceava, întocmită de către Președintele Consiliului de Disciplină comisar de poliție C.C., membrii: - comisar șef de poliție F.V., comisar șef de poliție B.M., secretar comisar de poliție A.S., avizat CNP de comisar de poliție D.I., avizat de consilier juridic subcomisar de poliție C.G., precum și procesul verbal încheiat la data de 25 iulie 2007 orele 10,30 în ședința Consiliului de Disciplină al I.J.P.F. Suceava. În dreptul semnăturii persoanei vătămate s-a consemnat că acesta a părăsit sala în care se desfășurau lucrările Consiliului de Disciplină în jurul orelor 13, iar la solicitarea președintelui consiliului transmisă prin nota telefonică nr. 46 din 25 iulie 2007 la S.P.F.

Siret de a se prezenta în ziua de 26 iulie 2007 orele 09,00 pentru a lua la cunoștință și a i se în mâna un exemplar din încheiere, acesta nu s-a prezentat, astfel că s-a procedat la trimiterea prin poștă a copiei încheierii cu confirmare de primire atât la domiciliul cât și la reședința ofițerului C.N.G. În vederea sancționării ofițerului de poliție a fost trimis un raport la Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu propunerea de "destituire din poliție". Petentul a contestat sancțiunea disciplinară la ministrul de interne, fiindu-i comunicat răspunsul prin adresa cu numărul 114179 din 4 octombrie 2007, dată la care pe rolul Curții de Apel Suceava se afla dosarul cu numărul 341/39/2007, având ca obiect acțiunea formulată în contencios administrativ împotriva măsurii sancționării.

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința cu numărul 3 din 7 ianuarie 2008, a analizat acțiunea reclamantului C.N.G.

și a consemnat că, în mod corect, s-a stabilit vinovăția reclamantului constând în abaterile disciplinare reținute în sarcina sa, respectiv comportare necorespunzătoare în serviciu care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului unității, neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici și încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle și interdicțiile stabilite de lege pentru polițiști, prevăzute de art. 57 punctul 1 lit. a), lit. b) și lit. k) din Legea 360/2002, respectiv art. 12 lit. a), lit. b), lit. k) din Ordinul MAI nr. 400/2004, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gravitatea faptei, astfel încât, ordinul nr. S/II/4053 din 22 august 2007 apare ca fiind legal și temeinic, neexistând motive pentru anularea acestuia.

Petentul a formulat și cerere având ca obiect "pretenții" la Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, solicitând plata drepturilor salariale aferente perioadei 1 august 2007- 17 octombrie 2007, cerere ce a fost admisă de instanță. În final, în funcție de cele redate s-a constatat că, situația juridică a ordinului a fost dedusă judecății, Curtea de Apel pronunțându-se cu privire la legalitate a acestuia, astfel că ofițerii de poliție care au făcut parte din consiliul de disciplină și au emis acest ordin, precum și ministrul de interne, nu se fac vinovați de comiterea unor infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Soluția a fost atacată în primă fază la nivelul procurorului șef, respinsă prin rezoluția din 22 aprilie 2009, iar ulterior, în fața instanței de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în realitate, nemulțumirile petentului vizează sancțiunea disciplinară ce a fost aplicată, însă, în prealabil, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința cu numărul 3 din 7 ianuarie 2008, a analizat acțiunea reclamantului C.N.G.

pe acest capăt de cerere și a consemnat că, în mod corect, s-a stabilit vinovăția reclamantului constând în abaterile disciplinare reținute în sarcina sa, respectiv comportare necorespunzătoare în serviciu care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului unității, neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici și încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle și interdicțiile stabilite de lege pentru polițiști, prevăzute de art. 57 punctul 1 lit. a), lit. b) și lit. k) din Legea 360/2002, respectiv art. 12 lit. a), lit. b), lit. k) din Ordinul MAI nr. 400/2004, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gravitatea faptei.

S-a conchis că ordinul nr. S/II/4053 din 22 august 2007 apare ca fiind legal și temeinic, neexistând motive pentru anularea acestuia, iar petentul a înțeles să extindă cadrul nemulțumirii la modul de constituire a consiliului de disciplină și conținutul ordinului nr. 5/11/4053 din 22 august 2007 și al adresei nr. 344559 din 2 august 2007, la toate demersurile efectuate în acest sens, la persoanele implicate, dându-le, astfel, conotație penală. În realitate, aspectele sesizate de către petent nu se circumscriu acțiunilor sau inacțiunilor care formează elementul material al infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., ci reprezintă apărări, pe care acesta trebuia să le formuleze cu ocazia exercitării drepturilor sale prevăzute de lege, atât în procedura cercetării disciplinare, cât și în procedura contenciosului administrativ.

După soluționarea de către instanța de judecată a litigiului de natură administrativă, în defavoarea sa, petentul, intenționând să schimbe decizia de destituire a sa, a înțeles să formuleze plângere pentru a fi angajată răspunderea penală a celor care au dispus măsurile corespunzătoare, conform cercetării disciplinare efectuate, dar petiționarul nu putea uza decât de căile de atac prevăzute de lege pentru a critica și contesta deciziile de natură administrativă sau hotărârile judecătorești. În consecință, Înalta Curte constată că situația juridică a ordinului a fost analizată anterior, instanța pronunțându-se cu privire la legalitatea acestuia, astfel încât, în mod justificat, s-a apreciat că ofițerii de poliție care au făcut parte din consiliul de disciplină și au emis acest ordin, precum și Ministrul de Interne, nu se fac vinovați de comiterea unor infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia. Susținerile recurentului petent, în sensul că hotărârea atacată nu a fost motivată, că prima instanță nu a analizat toate probele, precum și că s-a făcut o greșită aplicare a legii, hotărârea pronunțată fiind contrară legii, susțineri care se circumscriu temeiurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10 și 17 2 C. proc.

pen., vor fi apreciate de Înalta Curte, ca nefondate, pentru următoarele considerente: Hotărârea atacată este legală, temeinică și corespunzător motivată, instanța analizând, în detaliu, toate actele dosarului, verificând rezoluțiile atacate pe baza lucrărilor și a materialului din dosar și înscrisurilor noi prezentate, răspunzând în acest fel exigențelor dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. Pe de altă parte, hotărârea atacată nu este contrară legii și nici nu s-a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât prima instanță a analizat plângerea petentului C.N.G., în conformitate cu dispozițiile legale sus menționate. Criticile recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi, de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 864/P/2008 din 31 martie 2009, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.G.N. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.G.N. împotriva sentinței nr. 1570 din 22 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4191/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.