ÎCCJ, Decizia nr. 410/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 495 din 24 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 10082/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.G. împotriva Rezoluției nr. 21/P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 21/P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. d) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de S.I., G.V., C.B., M.M., I.F.M., T.R. și P.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. De asemenea, s-a mai dispus și scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei D.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 292 C. pen. și neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanța nr. 11191/5585/II-2/2009 din 23 noiembrie 2009. Procurorii au reținut că locuința atribuită numitei D.G.

i-a revenit acesteia prin partaj, ca urmare a dispoziției instanței de judecată, iar aceasta a achitat debitul datorat către Primăria Sectorului 1; atribuirea spațiului de locuit din apartamentul nr. 31 către sus numită nu a prejudiciat în nici un mod interesele legale ale numitului M.G., căruia i-a fost alocată prin hotărâre de divorț doar folosința exclusivă a unei camere și în comun sufrageria și celelalte dependințe. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petentul a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 21P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentința nr. 495 din 24 martie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din nici un act al cauzei nu rezultă neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos, cu rea credință, de către persoanele reclamate a atribuțiilor lor de serviciu, neexistând indicii de săvârșire a vreunei fapte penale. În ceea ce privește natura locuinței atribuită numitei D.G., Primăria Sector 1 a precizat că imobilul în cauză nu este locuință socială, aceasta revenindu-i susnumitei prin partaj, ca urmare a dispoziției instanței.

Împotriva acestei sentințe, petentul M.G. a declarat recurs, solicitând, potrivit memoriilor depuse la dosar (filele 23 - 41), admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmării penale împotriva intimaților. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 292 și art. 215 C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că: La data de 01 decembrie 2004, M.G.

s-a adresat Poliției Sectorului 1, solicitând efectuarea de cercetări față de numita D. (fostă M.) G. și funcționarii din cadrul Primăriei Sectorului 1, în legătură cu împrejurările în care a fost încheiat contractul de Închiriere nr. 44/2004 privind o parte a apartamentului nr. 31, situat în București, C.G. Se susține, astfel, de către M.G. că spațiul respectiv i-a fost atribuit în mod abuziv numitei D.G., care a uzat în scopul obținerii acestuia de declarații necorespunzătoare adevărului referitor la veniturile obținute, starea civilă și imobilele deținute în proprietate, și în condițiile în care contractul inițial de închiriere fusese reziliat prin hotărâre judecătorească, ca urmare a neplății chiriei datorate.

În temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., prin Rezoluția nr. 8838/P/2005, din 18 ianuarie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita D.G., cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., precum și față de funcționarii din cadrul Primăriei Sectorului 1, sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Soluția a fost infirmată prin Decizia penală nr. 111/R/2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, instanța dispunând trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de numita D.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 292 C. pen.

și art. 215 C. pen., și in rem sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. La data de 09 aprilie 2008, prin Rezoluția nr. 8838/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, s-a dispus începerea urmăririi penale față de D.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen., constând în aceea că, la 11 martie 2004, a solicitat Primăriei Sectorului 1 emiterea unei repartiții pentru imobilul situat în București, C.G., făcând în acest sens declarații necorespunzătoare adevărului. De asemenea, au fost efectuate cercetări și față de numiții M.M., P.L., C.B., I.F.M. și T.R., membri ai Comisiei de Atribuire a Locuințelor din cadrul Primăriei Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., constând în exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu în contextul reatribuirii către D.G.

a spațiului de locuit din apartamentul 31, situat în București, C.G., sector 1, persoană care nu era îndreptățită în acest sens, documentele ce au fundamentat cererea acesteia fiind false. Ulterior, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere calitatea numitului C.B. de deputat în Parlamentul României. Soluția este contestată de numitul M.G., conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., în esență petentul reiterând aspectele expuse în cuprinsul plângerii penale și al declarațiilor date. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că Judecătoria Sectorului 1, prin sentința civilă nr. 1751 din 01 aprilie 1988, a admis acțiune formulată de reclamanta M.G.

în contradictoriu cu pârâtul M.G. Instanța a declarat desfăcută căsătoria părților, a stabilit că reclamanta va reveni la numele anterior, Drăgănescu, și a partajat folosința spațiului de locuit din București, C.G. A fost atribuită reclamantei camera nr. 3, pârâtului camera nr. l (conform schiței aflată la dosar), sufrageria și restul dependințelor urmând a fi folosite în comun. Ulterior, la data de 19 iunie 1995, între Primăria Municipiului București, SC R.V. SA, în calitate de prestator, și numiții M.G., respectiv, D.G. au intervenit contractele de închiriere înregistrate sub nr. 81 bis și nr. 81, având ca obiect câte o cameră și dependințele din apartamentul nr. 31. Ca urmare a neplății chiriei de către D.G., SC R.V.

SA s-a adresat instanței, în vederea rezilierii contractului de închiriere și evacuarea pârâtei din imobil. Acțiunea a fost admisă prin Sentința civilă nr. 5806 din 29 septembrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1. Prin cererea adresată Primarului Sectorului 1, D.G. a solicitat să i se aprobe repartizarea spațiului locativ respectiv și încheierea unui nou contract. In motivarea cererii, susnumita a arătat că a plătit chiria în mod constant până la data de 15 mai 2002 și, întrucât a fost plecată în străinătate, a împuternicit-o pe mama sa să achite contravaloarea acesteia în continuare, modalitate refuzată de SC R.V. SA, fapt ce a condus la rezilierea contractului și evacuarea sa. A susținut, totodată, că a plătit integral chiria datorată, penalitățile aferente și cheltuielile de judecată.

Cererea a fost însoțită de două declarații date de D.G. și autentificate sub nr. 1098 și nr. 1099, la data de 01 aprilie 2004, la BNP - D.M.. Astfel, susnumita a declarat că: - nu este încadrată în muncă la nici o persoană fizică sau juridică cu contract de muncă și că nu realizează venituri; - nu deține în proprietate terenuri agricole; - nu primește ajutor social și nici ajutor de șomaj; - nu deține în proprietate nici o locuință pe teritoriul României; - nu a dobândit, înstrăinat sau vândut nici o locuință proprietate personală după 01 ianuarie 1990, conform Decretului nr. 61/1990, a Legii nr. 85/1992 și a Legii locuinței nr. 114/1996; - nu a primit locuință din fondul locativ de stat; - nu a beneficiat de nici o repartiție a unei locuințe sau de acordarea unui credit pentru cumpărarea unei locuințe; - nu a deținut și nu deține în proprietate terenuri pentru construirea unei locuințe; D.G.

a făcut, totodată, dovada că are domiciliul în București, C.G., conform cărții de identitate. Cererea susnumitei, împreună cu documentația aferentă au fost înaintate de SC R.V. SA (societate de administrare a fondului locativ de stat) la Primăria Sectorului 1. Prin nota întocmită de S.I. a și semnată de directorul general al SC R.V. SA, a fost supusă spre analiză Primăriei Sectorului 1 situația numitei D.G., urmând a se aprecia asupra oportunității acordării unei repartiții pentru spațiul situat în apartamentul din C.G., sector 1, cu precizarea că, ulterior pronunțării Sentinței civile nr. 5806/2003 a Judecătoriei Sectorului 1, persoana în cauză a achitat chiria datorată, penalitățile aferente și cheltuielile de judecată.

Cererea numitei D.G. a fost analizată de membrii Comisiei de Atribuire Locuințelor din cadrul Primăriei Sectorului 1 (M.M. - viceprimar, P.L. - secretar, C.B. - director al Direcției Gospodărire Comunală, I.F.M. - șef serviciu juridic, T.R. - consilier) care a hotărât, în ședința din 05 aprilie 2004, reatribuirea aceluiași spațiu din apartamentul 31 către D.G. La data de 05 aprilie 2004, Primăria Sectorului 1, sub semnătura primarului V.G. și a directorului C.B., i-a comunicat numitei D.G. că urmează să se prezinte la A.F.I. în termen de 10 zile, în vederea încheierii contractului de închiriere pentru spațiul atribuit, compus dintr-o cameră exclusivă (11,88 mp) și dependințe în folosință comună.

Comunicarea, vizată pe verso, cu privire la situația locuinței urma a fi prezentată Primăriei Sectorului 1 de D.G., împreună cu actele de identitate și adeverințele de venituri ale membrilor de familie ce urmau a locui împreună cu aceasta. Contractul de închiriere înregistrat sub nr. 444 a fost încheiat la data de 16 aprilie 2004. Actele premergătoare efectuate în cauză au confirmat că funcționarii Primăriei Sectorului 1 și-au exercitat în mod corespunzător atribuțiile de serviciu în cadrul legal stabilit prin dispozițiile legale în vigoare, iar declarațiile notariale date de numita D.G. nu se circumscriu prevederilor art. 292 C. pen.; mai mult decât atât intimata D.G., s-a dovedit din examinarea actelor depuse la dosar că nu are venituri sau bunuri impozabile, că nu a moștenit bunuri de pe urma defunctului D.I.

(tatăl acesteia) la data la care se reclamă a fi fost săvârșite faptele și că nu a negat existența căsătoriei sale cu un cetățean belgian. În concluzie, Înalta Curte apreciază că atribuirea spațiului de locuit din apartamentul nr. 31 acesteia nu a prejudiciat interesele legale ale petentului M.G., căruia i-a fost stabilită prin hotărârea instanței doar folosirea exclusivă a unei camere și, în comun, a sufrageriei și a celorlalte dependințe și că din nici un act al cauzei nu rezultă neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos, cu rea-credință, de către persoanele reclamate a atribuțiilor lor de serviciu, neexistând indicii de săvârșire a vreunei fapte penale.

Criticile recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe. În ceea ce privește solicitarea intimaților la plata cheltuielilor judiciare constând în onorariul de avocat prin indicarea existenței chitanțelor în cadrul dosarului primei instanțe, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că onorariul de avocat despre care se face vorbire se regăsește la filele 59 și 63 din dosarul primei instanțe, însă reprezintă plata pentru prestația avocatului efectuată numai în fața primei instanțe în cadrul Dosarului nr. 10082/1/2009, astfel încât cererea acestora va fi respinsă.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției nr. 21/P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul M.G. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.G. împotriva sentinței nr. 495 din 24 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 10082/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.