ÎCCJ, Decizia nr. 410/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 410/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 495 din 24 martie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

10082/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.G.

împotriva Rezoluției nr. 21/P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

Rezoluția nr. 21/P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a dispus, în

temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea

urmăririi penale față de S.I., G.V., C.B., M.M., I.F.M., T.R. și P.L. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

De

asemenea, s-a mai dispus și scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei D.G.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 292 C. pen. și

neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și

pedepsite de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanța nr. 11191/5585/II-2/2009

din 23 noiembrie 2009.

Procurorii au reținut

că locuința atribuită numitei D.G. i-a revenit acesteia prin partaj, ca urmare

a dispoziției instanței de judecată, iar aceasta a achitat debitul datorat

către Primăria Sectorului 1; atribuirea spațiului de locuit din apartamentul nr.

31 către sus numită nu a prejudiciat în nici un mod interesele legale ale

numitului M.G., căruia i-a fost alocată prin hotărâre de divorț doar folosința

exclusivă a unei camere și în comun sufrageria și celelalte dependințe.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 21P/2009

din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost

respinsă ca nefondată prin Sentința nr. 495 din 24 martie 2010 a Secției Penale

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din nici un act al

cauzei nu rezultă neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos, cu rea

credință, de către persoanele reclamate a atribuțiilor lor de serviciu,

neexistând indicii de săvârșire a vreunei fapte penale.

În ceea ce privește

natura locuinței atribuită numitei D.G., Primăria Sector 1 a precizat că

imobilul în cauză nu este locuință socială, aceasta revenindu-i susnumitei prin

partaj, ca urmare a dispoziției instanței.

Împotriva acestei

sentințe, petentul M.G. a declarat recurs, solicitând, potrivit memoriilor depuse

la dosar (filele 23 - 41), admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea

plângerii, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la parchet în vederea

începerii urmării penale împotriva intimaților.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații ar fi

săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 292 și art. 215 C. pen.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că:

La

data de 01 decembrie 2004, M.G. s-a adresat Poliției Sectorului 1, solicitând

efectuarea de cercetări față de numita D. (fostă M.) G. și funcționarii din

cadrul Primăriei Sectorului 1, în legătură cu împrejurările în care a fost

încheiat contractul de Închiriere nr. 44/2004 privind o parte a apartamentului nr.

31, situat în București, C.G.

Se

susține, astfel, de către M.G. că spațiul respectiv i-a fost atribuit în mod

abuziv numitei D.G., care a uzat în scopul obținerii acestuia de declarații

necorespunzătoare adevărului referitor la veniturile obținute, starea civilă și

imobilele deținute în proprietate, și în condițiile în care contractul inițial

de închiriere fusese reziliat prin hotărâre judecătorească, ca urmare a

neplății chiriei datorate.

În

temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., prin Rezoluția nr. 8838/P/2005, din 18 ianuarie 2007, Parchetul de

pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a dispus neînceperea urmăririi penale față de

numita D.G., cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 292 C.

pen. și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., precum și față de funcționarii din

cadrul Primăriei Sectorului 1, sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de

art. 246 C. pen.

Soluția

a fost infirmată prin Decizia penală nr. 111/R/2008 a Tribunalului București, secția

a II-a penală, instanța dispunând trimiterea cauzei la parchet în vederea

începerii urmăririi penale față de numita D.G., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. și art. 215 C. pen., și in rem sub

aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

La

data de 09 aprilie 2008, prin Rezoluția nr. 8838/P/2005 a Parchetului de pe

lângă Judecătoria Sectorului 1, s-a dispus începerea urmăririi penale față de D.G.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen., constând în aceea

că, la 11 martie 2004, a solicitat Primăriei Sectorului 1 emiterea unei

repartiții pentru imobilul situat în București, C.G., făcând în acest sens

declarații necorespunzătoare adevărului.

De

asemenea, au fost efectuate cercetări și față de numiții M.M., P.L., C.B., I.F.M.

și T.R., membri ai Comisiei de Atribuire a Locuințelor din cadrul Primăriei

Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.,

constând în exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu în contextul

reatribuirii către D.G. a spațiului de locuit din apartamentul 31, situat în

București, C.G., sector 1, persoană care nu era îndreptățită în acest sens,

documentele ce au fundamentat cererea acesteia fiind false.

Ulterior,

competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere calitatea

numitului C.B. de deputat în Parlamentul României.

Soluția

este contestată de numitul M.G., conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen.,

în esență petentul reiterând aspectele expuse în cuprinsul plângerii penale și

al declarațiilor date.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că Judecătoria Sectorului 1,

prin sentința civilă nr. 1751 din 01 aprilie 1988, a admis acțiune formulată de

reclamanta M.G. în contradictoriu cu pârâtul M.G.

Instanța

a declarat desfăcută căsătoria părților, a stabilit că reclamanta va reveni la

numele anterior, Drăgănescu, și a partajat folosința spațiului de locuit din

București, C.G. A fost atribuită reclamantei camera nr. 3, pârâtului camera nr.

l (conform schiței aflată la dosar), sufrageria și restul dependințelor urmând

a fi folosite în comun.

Ulterior,

la data de 19 iunie 1995, între Primăria Municipiului București, SC R.V. SA, în

calitate de prestator, și numiții M.G., respectiv, D.G. au intervenit contractele

de închiriere înregistrate sub nr. 81 bis și nr. 81, având ca obiect câte o

cameră și dependințele din apartamentul nr. 31.

Ca

urmare a neplății chiriei de către D.G., SC R.V. SA s-a adresat instanței, în

vederea rezilierii contractului de închiriere și evacuarea pârâtei din imobil.

Acțiunea a fost admisă prin Sentința civilă nr. 5806 din 29 septembrie 2003 a

Judecătoriei Sectorului 1.

Prin

cererea adresată Primarului Sectorului 1, D.G. a solicitat să i se aprobe

repartizarea spațiului locativ respectiv și încheierea unui nou contract. In

motivarea cererii, susnumita a arătat că a plătit chiria în mod constant până

la data de 15 mai 2002 și, întrucât a fost plecată în străinătate, a

împuternicit-o pe mama sa să achite contravaloarea acesteia în continuare,

modalitate refuzată de SC R.V. SA, fapt ce a condus la rezilierea contractului

și evacuarea sa. A susținut, totodată, că a plătit integral chiria datorată,

penalitățile aferente și cheltuielile de judecată.

Cererea

a fost însoțită de două declarații date de D.G. și autentificate sub nr. 1098

și nr. 1099, la data de 01 aprilie 2004, la BNP - D.M.. Astfel, susnumita a

declarat că:

-

nu este încadrată în muncă la nici o persoană fizică sau juridică cu contract

de muncă și că nu realizează venituri;

-

nu deține în proprietate terenuri agricole;

-

nu primește ajutor social și nici ajutor de șomaj;

-

nu deține în proprietate nici o locuință pe teritoriul României;

-

nu a dobândit, înstrăinat sau vândut nici o locuință proprietate personală după

01 ianuarie 1990, conform Decretului nr. 61/1990, a Legii nr. 85/1992 și a

Legii locuinței nr. 114/1996;

-

nu a primit locuință din fondul locativ de stat;

-

nu a beneficiat de nici o repartiție a unei locuințe sau de acordarea unui

credit pentru cumpărarea unei locuințe;

-

nu a deținut și nu deține în proprietate terenuri pentru construirea unei

locuințe;

D.G.

a făcut, totodată, dovada că are domiciliul în București, C.G., conform cărții

de identitate.

Cererea

susnumitei, împreună cu documentația aferentă au fost înaintate de SC R.V. SA

(societate de administrare a fondului locativ de stat) la Primăria Sectorului 1.

Prin

nota întocmită de S.I. a și semnată de directorul general al SC R.V. SA, a fost

supusă spre analiză Primăriei Sectorului 1 situația numitei D.G., urmând a se

aprecia asupra oportunității acordării unei repartiții pentru spațiul situat în

apartamentul din C.G., sector 1, cu precizarea că, ulterior pronunțării Sentinței

civile nr. 5806/2003 a Judecătoriei Sectorului 1, persoana în cauză a achitat

chiria datorată, penalitățile aferente și cheltuielile de judecată.

Cererea

numitei D.G. a fost analizată de membrii Comisiei de Atribuire Locuințelor din

cadrul Primăriei Sectorului 1 (M.M. - viceprimar, P.L. - secretar, C.B. -

director al Direcției Gospodărire Comunală, I.F.M. - șef serviciu juridic, T.R.

- consilier) care a hotărât, în ședința din 05 aprilie 2004, reatribuirea

aceluiași spațiu din apartamentul 31 către D.G.

La

data de 05 aprilie 2004, Primăria Sectorului 1, sub semnătura primarului V.G. și

a directorului C.B., i-a comunicat numitei D.G. că urmează să se prezinte la A.F.I. în termen de 10 zile, în vederea încheierii contractului de închiriere pentru spațiul

atribuit, compus dintr-o cameră exclusivă (11,88 mp) și dependințe în folosință

comună. Comunicarea, vizată pe verso, cu privire la situația locuinței urma a

fi prezentată Primăriei Sectorului 1 de D.G., împreună cu actele de identitate

și adeverințele de venituri ale membrilor de familie ce urmau a locui împreună

cu aceasta.

Contractul

de închiriere înregistrat sub nr. 444 a fost încheiat la data de 16 aprilie 2004.

Actele

premergătoare efectuate în cauză au confirmat că funcționarii Primăriei

Sectorului 1 și-au exercitat în mod corespunzător atribuțiile de serviciu în

cadrul legal stabilit prin dispozițiile legale în vigoare, iar declarațiile

notariale date de numita D.G. nu se circumscriu prevederilor art. 292 C. pen.;

mai mult decât atât intimata D.G., s-a dovedit din examinarea actelor depuse la

dosar că nu are venituri sau bunuri impozabile, că nu a moștenit bunuri de pe

urma defunctului D.I. (tatăl acesteia) la data la care se reclamă a fi fost

săvârșite faptele și că nu a negat existența căsătoriei sale cu un cetățean

belgian.

În

concluzie, Înalta Curte apreciază că atribuirea spațiului de locuit din

apartamentul nr. 31 acesteia nu a prejudiciat interesele legale ale petentului M.G.,

căruia i-a fost stabilită prin hotărârea instanței doar folosirea exclusivă a

unei camere și, în comun, a sufrageriei și a celorlalte dependințe și că din

nici un act al cauzei nu rezultă neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod

defectuos, cu rea-credință, de către persoanele reclamate a atribuțiilor lor de

serviciu, neexistând indicii de săvârșire a vreunei fapte penale.

Criticile

recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În ceea ce privește

solicitarea intimaților la plata cheltuielilor judiciare constând în onorariul

de avocat prin indicarea existenței chitanțelor în cadrul dosarului primei

instanțe, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că

onorariul de avocat despre care se face vorbire se regăsește la filele 59 și 63

din dosarul primei instanțe, însă reprezintă plata pentru prestația avocatului

efectuată numai în fața primei instanțe în cadrul Dosarului nr. 10082/1/2009,

astfel încât cererea acestora va fi respinsă.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției

nr. 21/P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petentul M.G. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul M.G. împotriva sentinței nr. 495 din 24

martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 10082/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.