ÎCCJ, Decizia nr. 320/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 264 din 22 februarie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul T.A. împotriva rezoluției nr. 1400/P/2009 din 22

octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu

obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 1400/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. 4 raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror C.C.,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 11523/5789/II/2/2009

din 3 decembrie 2009.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 1400/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 264

din 22 februarie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența

unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul T.A. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat C.C.

,

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petentul s-a prezentat la Biroul

de audiențe al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar cu prilejul

audienței ce i-a fost acordată de intimat, a prezentat două exemplare, intitulate

“plângere”, ce păreau formulate împotriva unei soluții, fără însă a fi indicat

numărul sau data.

Intimatul magistrat,

sesizând că înscrisul conținea expresii și cuvinte indecente la adresa unor

magistrați, l-a îndrumat pe petent să reformuleze plângerea, în termeni

decenți, potrivit procesului verbal încheiat cu acea ocazie.

Deși petentul a

susținut că magistratul procuror a refuzat în mod nejustificat să-i primească

plângerea pe care a formulat-o împotriva unei soluții dispusă de parchet,

Înalta Curte constată că raportat la obiectul acesteia, procurorul reclamat a

primit plângerea petentului și a efectuat cuvenitele mențiuni în registrul de

audiență, iar prin recomandarea făcută petentului, în sensul de reformula

plângerea într-un limbaj adecvat, procurorul nu a încălcat normele de

procedură, acordând audiența în mod legal.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor

legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de acesta.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva

rezoluției nr. 1400/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul T.A. împotriva sentinței primei

instanțe.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul T.A. împotriva sentinței nr. 264 din 22

februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 199/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2011.