ÎCCJ, Decizia nr. 320/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 264 din 22 februarie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.A. împotriva rezoluției nr. 1400/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 1400/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. 4 raportat la art. 10 alin. (1) lit. a C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror C.C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova , sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 11523/5789/II/2/2009 din 3 decembrie 2009. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 1400/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 264 din 22 februarie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate. Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul T.A. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat C.C. , ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petentul s-a prezentat la Biroul de audiențe al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar cu prilejul audienței ce i-a fost acordată de intimat, a prezentat două exemplare, intitulate “plângere”, ce păreau formulate împotriva unei soluții, fără însă a fi indicat numărul sau data. Intimatul magistrat, sesizând că înscrisul conținea expresii și cuvinte indecente la adresa unor magistrați, l-a îndrumat pe petent să reformuleze plângerea, în termeni decenți, potrivit procesului verbal încheiat cu acea ocazie.

Deși petentul a susținut că magistratul procuror a refuzat în mod nejustificat să-i primească plângerea pe care a formulat-o împotriva unei soluții dispusă de parchet, Înalta Curte constată că raportat la obiectul acesteia, procurorul reclamat a primit plângerea petentului și a efectuat cuvenitele mențiuni în registrul de audiență, iar prin recomandarea făcută petentului, în sensul de reformula plângerea într-un limbaj adecvat, procurorul nu a încălcat normele de procedură, acordând audiența în mod legal. Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 1400/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul T.A. împotriva sentinței primei instanțe. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul T.A. împotriva sentinței nr. 264 din 22 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 199/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.