ÎCCJ, Decizia nr. 303/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 303/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1583 din 25 octombrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.C. împotriva rezoluției nr. 46/P/2010 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 46/P/2010 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.
pen. neînceperea urmăririi penale față de L.I. - avocat în Baroul Timiș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 174, art. 176 lit. f) C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 3409/1741/II/2/2010 din 26 aprilie 2010. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.
pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 46/P/2010 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1583 din 25 octombrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă nicio probă sau indiciu temeinic care să conducă la concluzia existenței vreunei activități de determinare venite din partea făptuitorului L.I. față de Alexa Dumitru, pentru a-i suprima viața persoanei vătămate Constanța Cârstea și nu există nici acte specifice de executare de natură a configura “verbum regens” al infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen.
Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petenta C.C. a declarat recurs, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar (filele 2-4), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, desființarea celor două rezoluții și trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă este fondat, însă pentru alte considerente, ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate în baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, potrivit art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că făptuitorul L.I., față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția nr. 46/P/2010 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.
Potrivit dispozițiilor art. 28 1 pct. 1 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., curtea de apel “judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de avocați.”. În aceste condiții, Înalta Curte constată că prima instanță în mod greșit a soluționat plângerea petentei C.C., având în vedere calitatea de avocat a intimatului L.I., calitate ce atrăgea competența de soluționare a cauzei de către curtea de apel, în speță Curtea de Apel Timișoara. În consecință, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de petenta C.C. împotriva sentinței nr. 1583 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4596/1/2010, va casa sentința atacată și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de petenta C.C. împotriva sentinței nr. 1583 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4596/1/2010, casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel Timișoara. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.