ÎCCJ, Decizia nr. 303/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1583 din 25 octombrie 2010

a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petenta C.C. împotriva rezoluției nr. 46/P/2010

din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut rezoluția

atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 46/P/2010 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de L.I. - avocat în Baroul

Timiș,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.

25 raportat la art. 174, art. 176 lit. f) C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 3409/1741/II/2/2010

din 26 aprilie 2010.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 46/P/2010 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1583

din 25 octombrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă nicio

probă sau indiciu temeinic care să conducă la concluzia existenței vreunei

activități de determinare venite din partea făptuitorului L.I. față de Alexa

Dumitru, pentru a-i suprima viața persoanei vătămate Constanța Cârstea și nu

există nici acte specifice de executare de natură a configura “verbum regens”

al infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petenta C.C. a declarat recurs, potrivit motivelor

de recurs depuse în scris la dosar (filele 2-4), solicitând admiterea

recursului, casarea sentinței atacate, desființarea celor două rezoluții și

trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petentă este fondat, însă pentru alte

considerente, ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 278 alin.

(1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate

de procuror ori efectuate în baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de

prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului

de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte,

potrivit art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute

conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării

penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de

sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror,

persoana vătămată, precum și orice persoane ale căror interese legitime sunt

vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de

către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc.

pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că făptuitorul L.I., față de care

s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția nr. 46/P/2010 din 11

martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică.

Potrivit

dispozițiilor art. 28

1

pct. 1 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.,

curtea de apel “judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de avocați.”.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată că prima instanță în mod greșit a soluționat plângerea

petentei C.C., având în vedere calitatea de avocat a intimatului L.I., calitate

ce atrăgea competența de soluționare a cauzei de către curtea de apel, în speță

Curtea de Apel Timișoara.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. c) teza a II-a C. proc.

pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de petenta C.C. împotriva

sentinței nr. 1583 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4596/1/2010, va casa sentința

atacată și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de petenta C.C. împotriva sentinței nr. 1583 din 25 octombrie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

4596/1/2010, casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre

competentă soluționare la Curtea de Apel Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 mai 2011.