ÎCCJ, Decizia nr. 252/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 325 din 3 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul N.O. împotriva rezoluției nr. 1308/P/2009 din 22 octombrie 2009 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat

la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția

nr. 1308/P/2009 din 22 octombrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a

dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații

procurori B.V., B.M., P.G. și V.R. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art.

247

1

C. pen., art. 249 C. pen., art. 253

1

C. pen., art.

261 alin. (1) C. pen. și art. 264 C. pen.

Procurorul

a reținut că petentul a formulat plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând tragerea la răspundere

penală a magistraților procurori B.V., B.M., P.G. și V.R. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 246 C. pen., art. 247

1

C. pen., art. 248 C. pen., art. 248

1

C. pen., art. 249 C. pen., art. 253

1

C. pen., art. 257 alin. (1) C.

pen., art. 261 alin. (1) C. pen. și art. 264 C. pen., fapte pretins comise în

cadrul instrumentării dosarelor penale nr. 32/P/2009, nr. 156/P/2009, art.

877/II/2/2009 și nr. 801/II/2/2009.

Efectuându-se

actele premergătoare în cauză, s-a stabilit că soluțiile dispuse de procurori în

dosarele invocate de petiționar au fost date în conformitate cu prevederile

legale.

Astfel,

s-a constatat că prin rezoluția nr. 156/P/2009 din 8 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara dată de magistratul procuror G.P. s-a dispus,

în temeiul prevederilor art. 228 alin. (7) C. proc. pen., raportat la art. 209

alin. (3) și (4) C. proc. pen., art. 10 lit. a) și art. 70 alin. (4) din O.U.G.

nr. 47/2006, neînceperea urmăririi penale față de subcomisarul A.G., directorul

penitenciarului Timișoara pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

246 C. pen. și art. 247 C. pen., reținându-se, în esență că, în timpul

cercetărilor penale (petiționarul susținând că a fost ținut fără cazarmament în

perioada ianuarie – noiembrie 2006, că nu i s-au soluționat cereri privind

dreptul său de muncă, nu i s-au eliberat acte din dosarul de penitenciar, că

deși beneficiază de regim semideschis, de executare a pedepsei închisorii, a

fost ținut în regim închis) nu a săvârșit abateri care ar fi putut conduce la

reținerea în sarcina sa a vreunei fapte penale.

Plângerea

formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 156/P/2009 a fost respinsă, ca

neîntemeiată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, M.B.

Prin

rezoluția nr. 32/P/2009 din 19 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, emisă de procuror R.V. s-a dispus, conform art. 228 alin. (6) C.

proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de magistrații judecători B.R. și D.A.C. de la Judecătoria Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.

246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 266 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 292 C.

pen.

Plângerea

formulată împotriva acestei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția nr.

473/II/2/2009 din 11 mai 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, B.V.; s-a reținut că petiționarul N.O. a fost trimis

în judecată prin rechizitoriul nr. 8811/P din 13 noiembrie 2006, al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunii de furt

calificat și trecerea frauduloasă a frontierei, iar prin sentința penală nr.

175 din 1 iunie 2007 a Judecătoriei Timișoara s-a dispus condamnarea acestuia

la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Prin

rezoluția nr. 376/P/2009 din 19 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara s-a dispus, conform art. 228 alin. (1) C. proc. pen.,

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de

ofițerul de poliție judiciară P.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 253 C. pen. și art. 264 C.

pen., constatându-se că faptele reclamate nu există în materialitatea lor.

Plângerea

formulată de petiționar împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca

neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, B.M., prin rezoluția nr. 801/II/2/2009 din 5 august 2009.

În

raport de aceste aspecte s-a apreciat că plângerea formulată de petiționar

împotriva magistraților procurori B.V., B.M., P.G. și V.R., care au soluționat

cauzele care îl vizau pe N.O., nu poate fi admisă în lipsa unor indicii care să

contureze săvârșirea unor fapte penale.

Cu

privire la plângerea adresată instanței, potrivit art. 278

1

C. proc.

pen. aceasta a reținut că este nefondată.

S-a

reținut că magistrații procurori împotriva cărora petiționarul a formulat

plângere, au soluționat dosarele în raport cu probele administrate (dispunând

trimiterea în judecată a inculpatului N.O. pentru săvârșirea infracțiunilor de

furt și trecerea frauduloasă a frontierei), sau după caz, prin raportare la

actele premergătoare dispuse și efectuate în celelalte cauze.

În

ceea ce privește cauza în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului

N.O., acesta avea posibilitatea să solicite instanței administrarea probelor pe

care le aprecia ca fiind utile stabilirii adevărului, iar cu privire la

celelalte soluții adoptate de magistrații procurori, petiționarul avea

posibilitatea atacării acestora în justiție conform procedurii instituită prin

art. 278 C. proc. pen., lipsind, deci, orice indicii de natură a contura

săvârșirea vreunei fapte penale, soluția dispusă de procuror fiind legală și

temeinică.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o,

astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 3 dosar recurs)

pentru nelegalitate și netemeinicie, încălcarea drepturilor procesuale și

comiterea de infracțiuni de către magistrații implicați în soluționarea

cauzelor în care petentul a fost parte.

Analizând

cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că

recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele de urmează.

Astfel

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.

începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiții

pozitive, a existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a

unei condiții negative, a inexistenței cazurilor prevăzute art. 10 C. proc.

pen., de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, cu distincțiile

arătate de norma precitată.

În

cauza de față, procurorul, în conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc.

pen. a efectuat, în etapa actelor premergătoare, verificările apreciate ca

utile cauzei și, motivat, a constatat că faptele reclamate nu există în

materialitatea lor, dispunând soluția de neîncepere a urmăririi penale față de

intimați.

Într-adevăr,

astfel după cum rezultă din verificările dosarului, nemulțumirile petentului

privesc, în realitate, modul în care intimații procurori au soluționat diferite

cauze în care petentul a fost parte.

Se

constată, totodată că intimații și-au exercitat atribuțiile de serviciu în

limitele legii, interpretarea și aplicarea legii, precum și dispunerea unor

soluții în cauzele instrumentate, neputând constitui, prin ele însele

infracțiuni, chiar dacă au nemulțumit pe una dintre părți, astfel că nu există

temei pentru angajarea răspunderii penale a acestora.

Criticile

invocate de petent se impunea fi prezentate la judecarea cauzei în fond, pe

calea declarării căilor de atac și, respectiv, prin parcurgerea procedurii

prevăzută de art. 278 și următoarele C. proc. pen., ce nu pot fi înlocuite

și/sau completate prin formularea plângerii penale, aceasta neavând finalitatea

urmărită de petent, de modificare a unor soluții dispuse de magistrați.

Așa

fiind, se constată că soluția dispusă de procuror este legală și temeinică,

fiind în mod just menținută de prima instanță, în baza propriei evaluări,

potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., a materialului

dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, hotărârea pronunțată

fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Astfel,

se constată ca fiind nefondate motivele invocate în recurs, ele reprezentând,

în realitate, critici cu privire la soluțiile dispuse de către intimați și

care, după cum s-a argumentat anterior, exced obiectului prezentei cauze.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul N.O. împotriva sentinței nr. 325 din 3

martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 309/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.