ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3207/2006

Asupra recursului de față;

În urma rejudecării cauzei, prin

sentința civilă nr. 174/CA din 2 martie 2006, Curtea de Apel Constanța a admis

contestația promovată de reclamanta P.B. și a anulat Ordinul nr. S/II/3520 din

31 august 2003, emis de Ministerul Administrației și Internelor.

A mai reținut prima instanță că,

deși Consiliul de Disciplină a fost convocat în data de 6 august 2003,

reclamanta prezentându-se în fața acestuia în aceeași zi, abia ulterior,

respectiv la data de 12 august 2003 au fost numiți ofițerii care trebuiau să

realizeze cercetarea prealabilă, precum și verificările ce urmau a fi

efectuate, deși aceste acte constituiau, conform textelor legale menționate, o

etapă premergătoare convocării Consiliului de Disciplină.

Instanța de fond a reținut astfel că

sancțiunea disciplinară a fost aplicată fără efectuarea cercetării prealabilă a

abaterilor sesizate, astfel cum se prevede în Ordinul Ministerului de Interne nr.

350/2002, situație care atrage, în temeiul art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002,

nulitatea ordinului de destituire din funcție a reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, criticându-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, prin motivele de

recurs formulate, recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a

arătat că reclamanta, care a deținut funcția de ofițer de cercetare penală la Poliția municipiului Constanța, pentru a ascunde tergiversarea cercetărilor pe care trebuia

personal să le efectueze în dosarele penale aflate în lucru, sau pentru alte

motive, a scăzut din evidențele unității de poliție, ca fiind soluționate și

înaintate organelor parchetului, un număr de 40 de dosare, deși acestea erau

depozitate în fichetul său de la locul de muncă.

Așa fiind, recurentul a arătat

că ordinul contestat este întemeiat, deoarece a fost emis ca urmare a

săvârșirii unor abateri de netăgăduit de către intimata-reclamantă, fiind fără

relevanță, din perspectiva reținerii abaterilor disciplinare, împrejurarea că

reclamanta-intimată a fost achitată de Curtea de Apel Constanța, prin sentința penală

nr. 111/2004, în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d)

C. proc. pen. (faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale

infracțiunii).

În fine, recurentul a mai arătat

că ordinul de destituire din poliție care a fost emis, a respectat întocmai dispozițiile

legale aplicabile, cercetarea prealabilă fiind efectuată și materializată prin

procesul-verbal încheiat la data de 6 august 2003, de către ofițeri specialiști

în activitatea de cercetarea penală, astfel cum este stipulat în art. 20 alin.

(2) din Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002, ordin care nici nu

prevede, de altfel, nulitatea actului administrativ de sancționare disciplinară

în cazul nerespectării procedurii privind cercetarea prealabilă.

Recursul nu este fondat

Înalta Curte, examinând actele

și lucrările dosarului, în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art.

304

1

C. proc. civ. și prin prisma criticilor recurentului,

analizate conform motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reține că sentința recurată este legală și urmează a fi menținută, pentru

următoarele considerațiuni.

Din cuprinsul hotărârii

atacate prin recursul de față rezultă că instanța de fond a reținut că față de

intimata-reclamantă s-a dispus o sancțiune disciplinară, fără, însă, a se fi

efectuat cercetarea prealabilă, obligatorie, a abaterilor sesizate, astfel cum

se impune potrivit reglementărilor legale incidente, respectiv Legea nr. 360/2002

și Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002, fără a analiza, însă, nici un

alt element legat de fondul cauzei, cum ar fi existența abaterilor reținute, a

vinovăției reclamantei-intimate sau a temeiniciei sancțiuni aplicate.

În raport cu cele enunțate,

în mod evident, Înalta Curte nu va putea primi și nici analiza criticile

recurentului vizând toate aceste aspecte care, după cum s-a arătat, nu au fost

examinate de către instanța de fond și nici avute în vedere la pronunțarea

hotărârii.

Cât privește existența

cercetării prealabile, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod just a

apreciat neîndeplinirea acestei condiții, anterior aplicării sancțiunii

disciplinare, procedură al cărei caracter obligatoriu rezultă neîndoielnic atât

din cuprinsul Legii nr. 350/2002 privind Statutul polițistului [art. 59 alin.

(1)] cât și potrivit Ordinului ministrului de interne nr. 350 din 22 noiembrie

2002, în care este amănunțit reglementată desfășurarea și conținutul acestei proceduri

prealabile (art. 20-45).

Din această perspectivă este

legal corectă interpretarea instanței de fond, în sensul că procesul-verbal din

data de 6 august 2003, întocmit de un colectiv de control și semnat și de

intimata-reclamantă, nu reprezintă un material de cercetare prealabilă în înțelesul

și având conținutul prevăzut în Ordinul nr. 350/2002, după cum nu a fost nici

întocmit de către ofițerii desemnați de șeful unității, potrivit art. 20 din

același ordin 350, mai cu seamă că o astfel de desemnare s-a făcut la o dată

ulterioară datei întocmirii procesului-verbal menționat, respectiv la data de 7

august 2003, când s-a și trecut direct la constituirea Consiliului de

Disciplină.

În plus, din cuprinsul

procesului-verbal întocmit și datat 6 august 2003 rezultă că la acel moment i

s-a făcut reclamantei-intimate, un control în fichetul cu lucrări, fiind

listate dosarele găsite și cu mențiunea stadiului cercetărilor efectuate în

cuprinsul lor. Acest proces-verbal, chiar analizat împreună cu cele două

rapoarte semnate de intimata-reclamantă și purtând aceeași dată, nu poate

echivala cu îndeplinirea procedurii cercetării prealabile în forma și în

condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care instanța va respinge, ca

nefondate, susținerile recurentei-reclamante în acest sens.

Prin neefectuarea cercetării

prealabile cu respectarea prevederilor legale aplicabile, i s-a produs

reclamantei-intimate, o vătămare, care în mod just a fost înlăturată de

instanța de fond, prin anularea Ordinului de destituire nr. S/II/3520 din 31

august 2003, de recurent.

În fine, Înalta Curte nu

poate să nu menționeze că în reglementarea generală a Codului muncii (art. 263 -

267) nici o măsură disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea

unei cercetări disciplinare prealabile, sub sancțiunea nulității absolute, or

Legea nr. 360/2002, în art. 78, face trimitere, pentru completare, la dispozițiile

Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, este adevărat, în

situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică

polițistului, lege care la rândul său (art. 103) se completează cu prevederile

legislației muncii.

Față de toate cele sus

arătate, apreciind temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta

Curte va respinge, potrivit art. 312 C. proc. civ., ca nefondat, recursul de

față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 174/CA

din 2 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2006.