ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3207/2006

Asupra recursului de față; În urma rejudecării cauzei, prin sentința civilă nr. 174/CA din 2 martie 2006, Curtea de Apel Constanța a admis contestația promovată de reclamanta P.B. și a anulat Ordinul nr. S/II/3520 din 31 august 2003, emis de Ministerul Administrației și Internelor. A mai reținut prima instanță că, deși Consiliul de Disciplină a fost convocat în data de 6 august 2003, reclamanta prezentându-se în fața acestuia în aceeași zi, abia ulterior, respectiv la data de 12 august 2003 au fost numiți ofițerii care trebuiau să realizeze cercetarea prealabilă, precum și verificările ce urmau a fi efectuate, deși aceste acte constituiau, conform textelor legale menționate, o etapă premergătoare convocării Consiliului de Disciplină.

Instanța de fond a reținut astfel că sancțiunea disciplinară a fost aplicată fără efectuarea cercetării prealabilă a abaterilor sesizate, astfel cum se prevede în Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002, situație care atrage, în temeiul art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, nulitatea ordinului de destituire din funcție a reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a arătat că reclamanta, care a deținut funcția de ofițer de cercetare penală la Poliția municipiului Constanța, pentru a ascunde tergiversarea cercetărilor pe care trebuia personal să le efectueze în dosarele penale aflate în lucru, sau pentru alte motive, a scăzut din evidențele unității de poliție, ca fiind soluționate și înaintate organelor parchetului, un număr de 40 de dosare, deși acestea erau depozitate în fichetul său de la locul de muncă.

Așa fiind, recurentul a arătat că ordinul contestat este întemeiat, deoarece a fost emis ca urmare a săvârșirii unor abateri de netăgăduit de către intimata-reclamantă, fiind fără relevanță, din perspectiva reținerii abaterilor disciplinare, împrejurarea că reclamanta-intimată a fost achitată de Curtea de Apel Constanța, prin sentința penală nr. 111/2004, în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii).

În fine, recurentul a mai arătat că ordinul de destituire din poliție care a fost emis, a respectat întocmai dispozițiile legale aplicabile, cercetarea prealabilă fiind efectuată și materializată prin procesul-verbal încheiat la data de 6 august 2003, de către ofițeri specialiști în activitatea de cercetarea penală, astfel cum este stipulat în art. 20 alin. (2) din Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002, ordin care nici nu prevede, de altfel, nulitatea actului administrativ de sancționare disciplinară în cazul nerespectării procedurii privind cercetarea prealabilă. Recursul nu este fondat Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ. și prin prisma criticilor recurentului, analizate conform motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reține că sentința recurată este legală și urmează a fi menținută, pentru următoarele considerațiuni. Din cuprinsul hotărârii atacate prin recursul de față rezultă că instanța de fond a reținut că față de intimata-reclamantă s-a dispus o sancțiune disciplinară, fără, însă, a se fi efectuat cercetarea prealabilă, obligatorie, a abaterilor sesizate, astfel cum se impune potrivit reglementărilor legale incidente, respectiv Legea nr. 360/2002 și Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002, fără a analiza, însă, nici un alt element legat de fondul cauzei, cum ar fi existența abaterilor reținute, a vinovăției reclamantei-intimate sau a temeiniciei sancțiuni aplicate.

În raport cu cele enunțate, în mod evident, Înalta Curte nu va putea primi și nici analiza criticile recurentului vizând toate aceste aspecte care, după cum s-a arătat, nu au fost examinate de către instanța de fond și nici avute în vedere la pronunțarea hotărârii. Cât privește existența cercetării prealabile, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod just a apreciat neîndeplinirea acestei condiții, anterior aplicării sancțiunii disciplinare, procedură al cărei caracter obligatoriu rezultă neîndoielnic atât din cuprinsul Legii nr. 350/2002 privind Statutul polițistului [art. 59 alin. (1)] cât și potrivit Ordinului ministrului de interne nr. 350 din 22 noiembrie 2002, în care este amănunțit reglementată desfășurarea și conținutul acestei proceduri prealabile (art. 20-45).

Din această perspectivă este legal corectă interpretarea instanței de fond, în sensul că procesul-verbal din data de 6 august 2003, întocmit de un colectiv de control și semnat și de intimata-reclamantă, nu reprezintă un material de cercetare prealabilă în înțelesul și având conținutul prevăzut în Ordinul nr. 350/2002, după cum nu a fost nici întocmit de către ofițerii desemnați de șeful unității, potrivit art. 20 din același ordin 350, mai cu seamă că o astfel de desemnare s-a făcut la o dată ulterioară datei întocmirii procesului-verbal menționat, respectiv la data de 7 august 2003, când s-a și trecut direct la constituirea Consiliului de Disciplină. În plus, din cuprinsul procesului-verbal întocmit și datat 6 august 2003 rezultă că la acel moment i s-a făcut reclamantei-intimate, un control în fichetul cu lucrări, fiind listate dosarele găsite și cu mențiunea stadiului cercetărilor efectuate în cuprinsul lor.

Acest proces-verbal, chiar analizat împreună cu cele două rapoarte semnate de intimata-reclamantă și purtând aceeași dată, nu poate echivala cu îndeplinirea procedurii cercetării prealabile în forma și în condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care instanța va respinge, ca nefondate, susținerile recurentei-reclamante în acest sens. Prin neefectuarea cercetării prealabile cu respectarea prevederilor legale aplicabile, i s-a produs reclamantei-intimate, o vătămare, care în mod just a fost înlăturată de instanța de fond, prin anularea Ordinului de destituire nr. S/II/3520 din 31 august 2003, de recurent.

În fine, Înalta Curte nu poate să nu menționeze că în reglementarea generală a Codului muncii (art. 263 - 267) nici o măsură disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sub sancțiunea nulității absolute, or Legea nr. 360/2002, în art. 78, face trimitere, pentru completare, la dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, este adevărat, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului, lege care la rândul său (art. 103) se completează cu prevederile legislației muncii. Față de toate cele sus arătate, apreciind temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge, potrivit art. 312 C. proc.

civ., ca nefondat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 174/CA din 2 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.