ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 131/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 344/CA/2007 pronunțată

la data de 11 mai 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea în

contencios administrativ promovată de reclamantul B.C., în contradictoriu cu pârâții

Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Poliției Județene Constanța,

obiectul acesteia constituindu-l anularea încheierii Consiliului de disciplină din

27 octombrie 2006, precum și a dispoziției nr. 3346 din 16 noiembrie 2006 emisă

de Inspectoratul General al Poliției Române, reintegrarea în funcția avută anterior

luării măsurii disciplinare, plata diferenței dintre salariul cuvenit funcției ocupate

anterior sancționării și cel încasat urmare trecerii pe funcția inferioară de ofițer

specialist și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că prin dispoziția nr. 3346 din 16

noiembrie 2006 a Inspectorului General al Poliției Române, reclamantul B.C., șef

al Biroului de Siguranța Circulației pentru Mediul Urban, a fost sancționat disciplinar

cu „trecerea în funcție inferioară de ofițer specialist I”, pentru săvârșirea abaterii

disciplinare de neglijență, manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu,

temeiurile legale reținute fiind dispozițiile art. 41 lit. f), art. 42 lit. d) și

art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și art. 12

alin. (1) lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al

personalului M.A.I.

Fapta reținută în sarcina

reclamantului, precizează instanța de fond, este aceea că în noaptea de 26/27

octombrie 2006, acesta nu a realizat o coordonare corespunzătoare a acțiunii lucrătorilor

din subordinea sa prezenți la locul evenimentului în care a fost implicat președintele

Consiliului Județean Constanța, modul defectuos în care aceștia au acționat conducând

la mediatizarea negativă a intervenției, cu aprecieri tendențioase asupra profesionalismului

lucrătorilor instituției.

S-a mai reținut că reclamantul

nu a raportat situația concretă în mod operativ conducerii Inspectoratului și ulterior

prin buletin de eveniment.

Precizează instanța de

fond, în considerentele sentinței că, prezent la fața locului a fost M.G., agent

șef adjunct al Biroului de Siguranță a Circulației, care nu a luat măsurile necesare

și anume, nu a anunțat serviciul de descarcerare și ambulanțe, nu a procedat la

testarea alcoolemiei persoanei aflată la volanul autoturismului staționat, permițând

chiar transportarea acesteia cu un taxi la domiciliu, loc unde a fost supusă unui

acest de test.

Reține instanța de fond

că pentru caracterizarea atitudinii polițistului nu prezintă relevanță faptul că

persoana aflată la volanul autoturismului staționat în intersecție, se afla sau

nu sub influența băuturilor alcoolice și nici susținerea reclamantului cum că față

de mediul în care era poziționat autoturismul, nu exista pericol pentru siguranța

circulației rutiere pentru că autoturismul era plasat pe banda de lângă axul drumului

și era posibil ca staționarea sa să aibă consecințe grave pentru siguranța circulației.

Conchizând, prima instanță

reține că reclamantul se face vinovat de abaterea disciplinară de neglijență manifestată

în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, abatere prevăzută de art. 57 lit. b)

din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, sancțiunea aplicată fiind

proporțională cu gravitatea faptei și circumstanțele personale ale acestuia.

Împotriva sentinței a

declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii”; art. 304 pct. 8 C. proc. civ. – „instanța a interpretat

greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoilenic

al acestuia”; art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – „hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

În temeiul art. 304

1

C. proc. civ., solicită ca instanța de recurs să examineze cauza sub toate aspectele.

Recurentul-reclamant susține,

în motivarea recursului, faptul că instanța de fond s-a pronunțat pentru ceea ce

nu s-a cerut, interpretând greșit actul dedus judecății și anume, s-a pronunțat

pentru neglijența manifestată de martorul M.G. în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu,

deși nu a fost învestită să soluționeze abaterea disciplinară a acestuia, iar în

ceea ce-l privește nu a analizat probele administrate în cauză cu privire la îndeplinirea

atribuțiilor profesionale și nu a precizat în ce a constat neglijența ce i se impută,

ce rezultat a produs aceasta și dacă a comis abaterea disciplinară prevăzută de

art. 12 lit. b) din ordinul nr. 400/2004.

În cauză, susține recurentul,

nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare, întrucât s-a dovedit că,

personal nu a comis o abatere disciplinară, nefiind încălcată vreo obligație de

serviciu legală, care decurge din natura funcției îndeplinite, în exercitarea atribuțiilor

funcției.

Mai susține recurentul

că din cercetarea prealabilă ce a stat la baza propunerii măsurii ce a fost luată,

nu rezultă în concret fapta comisivă în coordonarea acțiunii lucrătorilor din subordinea

sa și anume nu rezultă în ce a constat modul defectuos în care lucrătorii din subordine

au acționat și consecințele negative produse, mai ales că evenimentul nu a fost

rutier întrucât nu a produs consecințe asupra circulației rutiere din zona respectivă,

nefiind produs niciun accident de circulație.

Recurentul concluzionează

că față de modul în care s-au desfășurat faptele (reiterând amănunțit acest aspect),

nu i se poate reține vinovăția sub aspectul neglijenței manifestate în îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, astfel

încât sancțiunea i-a fost aplicată în mod nelegal.

Solicită admiterea recursului,

casarea sentinței și pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Intimatul Inspectoratul

General al Poliției Române a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului

ca nefondat.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Prin dispoziția nr. 3346

din 16 noiembrie 2006 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, reclamantul-recurent

B.C. – comisar șef de poliție, a fost sancționat disciplinar cu „trecerea în funcția

inferioară de ofițer specialist I”, reținându-se în sarcina sa fapta de „neglijență

manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu”, constând în aceea că la

data de 26/27 octombrie 2006 nu a realizat o coordonare corespunzătoare a acțiunilor

lucrătorilor din subordine, prezenți la locul evenimentului în care a fost implicat

președintele Consiliului Județean Constanța și nu s-a asigurat dacă aceștia procedează

conform dispozițiilor legale, modul defectuos în care aceștia au acționat determinând

mediatizarea negativă a intervenției.

S-a reținut astfel în

sarcina recurentului-reclamant săvârșirea unei abateri disciplinare în conformitate

cu art. 41 lit. f), art. 42 lit. d) și art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 și

Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 – art. 12 lit. b).

Art. 41 lit. f) din Legea

nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 89/2003 și O.U.G. nr. 102/2004, prevede că „polițistul este dator să acorde

sprijin colegilor săi în executarea atribuțiilor de serviciu”, iar art. 42 lit.

d) din aceeași lege, prevede că „polițistul este dator să aibă o conduită corectă,

să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin activitatea sa publică

sau privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte”.

Art. 57 lit. b) din Legea

nr. 360/2002, secțiunea a II-a, privind răspunderea juridică și sancțiuni, prevede

că neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor

primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege, constituie

abatere disciplinară, pentru care celui vinovat i se poate aplica sancțiunea retrogradării

din funcție până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, prevăzută

de art. 58 din lege.

Abaterea disciplinară

și angajarea răspunderii disciplinare, sunt definite prin art. 11 din Ordinul M.A.I.

nr. 400 din 20 octombrie 2004, secțiunea I, astfel: „încălcarea de către polițist

cu vinovăție, a normelor etice și deontologice specifice și/sau a celor referitoare

la îndeplinirea atribuțiilor/îndatoririlor profesionale constituie abatere disciplinară

și angajează răspunderea sa disciplinară”.

Art. 57 lit. b) din Legea

nr. 360/2002, modificată și completată, este reluat prin art. 12 lit. b) din Ordinul

M.A.I. nr. 400/2004, conform acestui text de lege, constituind abatere disciplinară

neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor

primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege.

Analizând conținutul textelor

de lege enumerate, referitoare la angajarea răspunderii disciplinare a polițistului,

în raport de modul în care s-au derulat faptele și în care au acționat polițiștii

de la Biroul de Siguranța Circulației pentru Mediul Urban din cadrul Serviciului

Poliției Rutiere Constanța, prezenți la locul evenimentului rutier din noaptea de

26/27 octombrie 2006 în care a fost implicat președintele Consiliului Județean Constanța,

se constată că în mod eronat s-a reținut în sarcina recurentului-reclamant săvârșirea

unei abateri disciplinare ce a avut drept consecință sancționarea sa.

Așa cum corect susține

și recurentul-reclamant, pentru a exista o abatere disciplinară, este necesar ca

prin fapta comisivă sau omisivă a polițistului să se încalce o obligație de serviciu

legală ce decurge din natura funcției îndeplinite, în exercitarea atribuțiilor funcției,

cu vinovăție și să se analizeze dacă urmările nefavorabile asupra activității unității

sunt efectul direct al faptei săvârșite.

Din conținutul încheierii

din 27 octombrie 2006 a Consiliului de disciplină din Inspectoratul de Poliție al

Județului Constanța, ce a stat la baza aplicării sancțiunii, nu rezultă în concret

fapta (comisivă sau omisivă) în coordonarea acțiunii lucrătorilor din subordinea

recurentului-reclamant, nici modul defectuos în care acești lucrători au acționat

și mai ales consecințele produse de acest eveniment.

Dar, înainte de toate,

trebuie precizat că în realitate evenimentul produs nu a fost unul rutier pentru

că el nu a produs consecințe asupra circulației rutiere în zona respectivă, nu s-a

produs niciun accident de circulație, iar ocupantul mașinii staționate la intersecția

celor două bulevarde, nu a încălcat nicio normă referitoare la circulația pe drumurile

publice și nu s-a constatat că acesta ar fi săvârșit vreo contravenție, iar testarea

ce i s-a făcut în vederea stabilirii alcoolemiei a stabilit un rezultat negativ.

Cu totul eronat s-a reținut

și faptul că echipajul Serviciului Poliției Rutiere ar fi acționat în mod defectuos

la locul evenimentului, în primul rând pentru că cei doi membri ai echipajului M.G.

și S.R., s-au deplasat la locul respectiv imediat ce au fost anunțați, constatând

că deja erau prezente echipajele Secției Poliție și anume patrula de siguranță publică

și o patrulă de ordine publică, acestea fiind obligate potrivit Instrucțiunilor

nr. S/420 din 01 aprilie 2003 să ia măsurile care se impuneau, unul din acești agenți

de poliție întocmind și buletinul de eveniment pe care l-a adus la cunoștința Șefului

Secției Poliție.

Faptul că în ce privește

testarea alcoolemiei ocupantului autoturismului – președintele Consiliului Județean

Constanța s-au constatat niște neregularități – nu-i poate fi imputat echipajului

Poliției Rutiere și ca o consecință și recurentului-reclamant, din probele administrate

și îndeosebi din declarațiile martorilor audiați, rezultând că aceste neregularități

au fost create chiar de persoana supusă testului, care în loc să se deplaseze la

spital a deviat traseul spre locuința sa, loc în care s-a procedat la testarea acoolscopică,

echipajul poliției rutiere fiind tot timpul pe urmele taximetrului în care se afla

persoana respectivă.

Evenimentul nu a fost

unul rutier și cu consecințe grave în privința circulației rutiere și cu toate acestea,

recurentul-reclamant a ținut tot timpul legătura telefonică cu echipajul său, iar

la momentul deplasării sale la fața locului nu a mai găsit pe nimeni, situația fiind

reabilitată.

Așa fiind, mediatizarea

negativă care se pretinde că s-ar fi creat, a fost determinată nu de modul defectuos

al exercitării atribuțiilor de către lucrătorii din poliție, ci mai degrabă datorită

faptului că persoana implicată în eveniment era o persoană publică, ceea ce a atras

atenția opiniei publice asupra incidentului petrecut.

Așadar, nu se poate reține

faptul că lucrătorii din Serviciul Poliție Rutiere, deplasați la locul evenimentului,

ar fi acționat în mod defectuos, în speță nefiind vorba despre un eveniment rutier

cu consecințe negative în planul circulației rutiere și, ca o consecință, nu poate

fi reținută în sarcina recurentului săvârșirea unei abateri disciplinare de natura

celei pentru care a fost sancționat cu retrogradarea într-o funcție inferioară,

sancțiunea aplicată și menținută de instanța de fond, fiind nelegală.

Ca o consecință a celor

expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul B.C., urmează

a fi admis, sentința atacată modificată în tot și pe fond, se va admite acțiunea

formulată și se va dispune anularea dispoziției nr. 3346 din 16 noiembrie 2006 a

Inspectoratului General al Poliției Române.

Se va dispune reintegrarea

reclamantului în funcția avută anterior luării măsurii disciplinare și vor fi obligați

intimații-pârâți la plata drepturilor bănești aferente.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul-reclamant

este întemeiată și ele vor fi acordate în măsura în care au fost dovedite, și anume

pentru suma de 515,65 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de B.C. împotriva sentinței civile nr. 344/CA din 11 mai 2007 a Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată și, pe fond, admite acțiunea formulată de reclamant și anulează dispoziția

nr. 3346 din 16 noiembrie 2006 a Inspectorului General al Poliției Române.

Dispune reintegrarea reclamantului

în funcția avută anterior luării măsurii disciplinare, precum și plata drepturilor

bănești, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit funcției ocupate anterior

sancționării disciplinare și salariul încasat urmare trecerii în funcția inferioară

celei de ofițer specialist.

Obligă intimații-pârâți

la plata cheltuielilor judiciare către reclamant, în sumă de 515,65 RON.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2008.