ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5511/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26

ianuarie 2004, la Curtea de Apel București, trimisă prin declinare de

competență la Curtea de Apel Constanța, reclamantul M.C. a chemat în judecată

Inspectoratul General al Poliției Române, solicitând anularea dispoziției nr.

S/4311 din 17 decembrie 2003, emisă de Inspectorul general al Poliției Române,

reintegrarea în funcția deținută la data emiterii dispoziției și obligarea la

plata drepturilor salariale cuvenite de la 23 decembrie 2003 și până la data

reintegrării.

În motivarea acțiunii, reclamantul

arată că a îndeplinit funcția de agent șef adjunct la Poliția orașului Măcin și

că la data de 23 decembrie 2003 i s-a adus verbal la cunoștință, că a fost

destituit din funcție, pentru abateri disciplinare, cu toate că nu a comis

abateri disciplinare care să impună o măsură de o astfel de gravitate.

Mai arată că cercetarea prealabilă

s-a efectuat fără să se țină cont de susținerile sale, că la stabilirea

sancțiunii nu s-a avut în vedere activitatea pe care a desfășurat-o anterior și

că nu a absentat nejustificat de la serviciu în noaptea de 28 spre 29

septembrie 2003, nu a părăsit garnizoana, fără aprobare, la data de 4 octombrie

2003, iar la data de 19 octombrie 2003 nu a părăsit postul, fără aprobare.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 117/CA din 10 martie 2005 a

respins acțiunea, ca nefondată, reținând că sancțiunea aplicată reclamantului

este o măsură legală, acesta fiind sancționat disciplinar, anterior, în mai

multe rânduri, fără ca sancțiunile aplicate să ducă la îmbunătățirea

activității sale.

Reține și că s-au respectat întocmai

dispozițiile art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, la stabilirea sancțiunii

avându-se în vedere toate elementele prevăzute de acest text de lege.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva sentinței, considerând că este nelegală și netemeinică.

Susține că instanța nu a ținut cont

de metodologia de efectuare a cercetării prealabile, prevăzută de Ordinul

ministrului de interne nr. 350/2002, că nu a săvârșit abaterile pentru care a

fost destituit din funcție și că, chiar dacă ar fi vinovat, sancțiunea aplicată

nu corespunde gravității unei eventuale abateri.

Intimatul a formulat întâmpinare,

prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece recurentul

a dovedit lipsă de preocupare în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a

dispozițiilor primite de la șefii ierarhici.

Analizând motivele de recurs invocate,

în raport cu materialul probator administrat în cauză și cu dispozițiile legale

aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Prin dispoziția nr. S/4311 din 17

decembrie 2003, emisă de Inspectorul general al Poliției Române, s-a dispus

sancționarea disciplinară cu destituirea din poliție a recurentului, pentru

comportare necorespunzătoare în serviciu și societate, care aduce atingere

onoarei, probității profesionale a polițistului, pentru lipsă de preocupare

manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor

primite de la șefii ierarhici, întârziere repetată și nejustificată în

soluționarea lucrărilor, absențe nemotivate și întârzieri repetate de la

serviciu.

La emiterea deciziei s-au avut în

vedere raportul de cercetare prealabilă nr. 78335 din 25 octombrie 2003 și

dispozițiile Legii nr. 360/2002 și ale Ordinului nr. 350/2002.

Consiliul de disciplină al

Inspectoratului de Poliție al județului Tulcea, prin încheierea nr. S/78335 din

5 noiembrie 2003, cu unanimitate de voturi, l-a declarat vinovat pe recurent,

pentru abaterile disciplinare săvârșite și a fost de acord ca acesta să fie

sancționat disciplinar cu destituirea din poliție, sancțiune propusă cu

prilejul cercetării prealabile.

Din raportul cu rezultatul

verificărilor privind pe recurent, cu ocazia cercetării prealabile, rezultă că

acesta a întârziat repetat de la serviciu, iar când s-a prezentat, se afla sub

influența băuturilor alcoolice, a manifestat lipsă de preocupare în

îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și în păstrarea armamentului și muniției

din dotare și că în anul 2000 a obținut calificativul bine, iar în anii 2001 și

2002 a obținut calificativul corespunzător.

Se rețin în sarcina sa, repetate

absențe de la serviciu sau prezentarea cu mari întârzieri și sub influența

băuturilor alcoolice, ori plecarea nejustificată de la locul unde era

repartizat și, de asemenea, că a fost sancționat disciplinar, anterior

aplicării sancțiunii contestate în prezenta cauză, de mai multe ori.

Declarația martorului M.N., propus

de recurent, este foarte puțin relevantă în soluționarea cauzei, deoarece se

referă la perioada 1990 - 1991, iar pentru anul 2003, numai la zilele de 18 și

19 octombrie, când a fost repartizat împreună cu acesta, să asigure liniștea la

o secție de votare.

Dar, din ansamblul înscrisurilor

depuse la dosar, care nu au fost infirmate de recurent, rezultă că acesta a

săvârșit abaterile disciplinare pentru care a fost sancționat cu destituirea

din poliție, sancțiune aplicată în baza art. 58 lit. g) din Legea nr. 360/2002,

privind Statutul polițistului, pentru abaterile prevăzute de art. 57 lit. a),

b), c) și e) din aceeași lege.

Se mai reține că s-a respectat

întocmai procedura cercetării prealabile, cu verificarea abaterilor ce i s-au

imputat recurentului, cu ascultarea acestuia, iar la stabilirea sancțiunii s-a

ținut cont de activitatea desfășurată de recurent, anterior, împrejurările în

care s-au produs abaterile, gravitatea și consecințele acestora și de gradul de

vinovăție a recurentului, ca și de punctul de vedere al Consiliului de

disciplină, astfel cum se stabilește prin art. 59 din Legea nr. 360/2002 și

prin Ordinul nr. 350/2002, al ministrului de interne.

Pentru considerentele arătate mai

sus, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, se

va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.C.

împotriva sentinței civile nr. 117/CA din 10 martie 2005 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 noiembrie 2005.