ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 154/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul M.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, să se dispună anularea dispoziției Inspectorului General al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. S 13658 din 24 octombrie 2005. În motivarea cererii, reclamantul invocă nelegalitatea ordinului atacat, întrucât actul administrativ este lovit de nulitate, fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, respectiv neajunsurile constatate reprezentau abateri disciplinare, astfel că măsura putea fi luată cu cercetarea prealabilă și consultarea consiliului de disciplină.

Se susține nerespectarea prevederilor art. 46 alin. (10) lit. a) și b) din Legea nr. 360/2002, precum și netemeinicia dispoziției de eliberare din funcție, atât sub aspectul verificării în fapt a neregulilor constatate cu ocazia controlului, cât și a imputabilității raportat la obligațiile sale de serviciu. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, atât sub aspectul motivelor de nelegalitate, cât și a celor de netemeinicie a actului administrativ a cărui anulare a solicitat-o reclamantul. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 458/CA, pronunțată la 14 iunie 2006, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 59 alin. (1) din Statutul polițistului privind obligativitatea cercetării prealabile și consultării consiliului de disciplină, întrucât sancțiunea eliberării din funcție, aplicată reclamantului, nu reprezintă o sancțiune disciplinară, ci o sancțiune specifică, determinată de neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de conducere. Față de obiectul acțiunii și limitele învestirii, s-a apreciat de instanță că nu se poate pronunța asupra motivului ce viza încălcarea dispozițiilor art. 46 alin. (10) lit. a) și b) din Legea nr. 360/2002. În raport cu probele administrate, s-a reținut că dispoziția de eliberare din funcție este temeinică și legală, întrucât măsura s-a luat ca urmare a neîndeplinirii în mod corespunzător a atribuțiilor prevăzute în fișa postului respectiv, de conducere, supraveghere și control specifice unei funcții de conducere.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs, reclamantul M.M., criticând-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv în raport cu dispozițiile art. 55, art. 57 alin. (1) lit. b) și art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, s-a adăugat la lege, astfel că nu există sancțiuni specifice pentru neîndeplinirea atribuțiilor de comandă. Pentru polițiștii cu funcții de comandă, exercitarea prerogativelor de comandă reprezintă atribuții de serviciu, iar neîndeplinirea acestor atribuții reprezintă o abatere disciplinară. Eventualele deficiențe în activitatea profesională trebuiau să se regăsească în rapoarte de evaluare, respectiv în fișele de evaluare și pe baza acestora să se dispună eliberarea din funcție, iar recurentul susține că a obținut în ultimii ani calificativele foarte bun, respectiv bun, astfel că și sub aspect formal, procedura prin care se putea dispune eliberarea din funcție, nu a fost respectată.

Sub aspectul obligațiilor ce-i reveneau din fișa postului, neregulile constatate nu vizau atribuțiile acestuia, întrucât de activitățile pe linia muncii informative răspundea șeful de sector. S.N.P.P.C. din Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție accesorie, solicitând admiterea recursului declarat de reclamant, întrucât decizia de eliberare din funcție a fost emisă cu încălcarea art. 75 alin. (2), art. 76 lit. b) și c) și art. 77 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 300/2004, sub aspectul documentelor care trebuiau să stea la baza emiterii actului, iar recurentul a fost apreciat în fișele anuale de evaluare cu calificative de „foarte bun” și „bun” și nu putea fi considerat necorespunzător pentru funcția pe care a ocupat-o prin concurs.

În cauză s-a interpretat greșit legea și recurentul a fost sancționat cu una dintre cele mai aspre sancțiuni disciplinare prevăzute de Legea nr. 360/2002, fără cercetarea prealabilă și analizarea în comisiile de disciplină. Prin întâmpinare, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și pe cale de consecință, să se constate legalitatea și temeinicia sentinței recurate. La data de 12 ianuarie 2007, recurentul a depus în scris completare la motivele de recurs prin care formulează critici de fond ale hotărârii recurate, sub aspectul neverificării și sancționării actului administrativ atacat că nu a fost motivat în fapt, încălcă principiul stabilității funcționarului public, nu are atașată fișa de evaluare profesională, nu s-a comunicat, fiind încălcat dreptul de informare și dreptul la apărare.

Examinând cauza, prin prisma criticilor aduse de recurentul-reclamant, dar și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., se constată că nu există motive pentru modificarea sau casarea sentinței recurate. Situația de fapt reținută de instanța de fond este cea care rezultă din probatoriul administrat în cauză. Astfel, prin dispoziția Inspectorului General al Poliției de Frontieră nr. S/137658 din 24 octombrie 2005 s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de adjunct șef sector la Sectorul Poliției de Frontieră Tulcea și punerea la dispoziția aceleiași unități pentru numirea în funcție potrivit competenței.

Această măsură de eliberare din funcție a polițistului s-a dispus în baza prevederilor art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și art. 45 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300 din 21 iunie 2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile Ministerului Administrației și Internelor, în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat.

Eliberarea din funcție a recurentului a avut la bază constatările echipei de control din cadrul Corpului de Control al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră pe baza controlului tematic efectuat în perioada 27 septembrie 2005 - 5 octombrie 2005, care a consemnat o serie de nereguli în activitatea conducerii Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, inclusiv în activitatea recurentului ce avea funcția de adjunct șef Sector 1, așa cum sunt consemnate în Raportul nr. S/169474 din 12 octombrie 2005. Critica de nelegalitate a hotărârii recurate nu poate fi reținută, întrucât eliberarea din funcție, dispusă în baza prevederilor menționate, nu reprezintă o sancțiune disciplinară, așa cum în mod corect a constatat prima instanță, ci o măsură administrativă luată ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, atribuții legate de funcția pe care o avea recurentul.

În această situație, măsura managerială luată la nivelul Poliției de Frontieră Tulcea este reglementată legal, distinct de sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițiștilor în cazurile expres și limitativ prevăzute de Statutul polițistului prin art. 58, când este necesară efectuarea cercetării prealabile. Așadar, la momentul efectuării controlului și emiterii dispoziției contestate, eliberarea din funcție nu era o sancțiune disciplinară care să determine efectuarea cercetării prealabile. Măsura eliberării din funcție are în vedere atât funcția de conducere în care este numit polițistul, cât și funcția de execuție. În privința atribuțiilor de serviciu, se constată din fișa postului că reclamantul avea obligații din cele reținute de către echipa de control și pentru care s-a aplicat măsura contestată.

Completarea motivelor de recurs la data de 12 ianuarie 2006, s-a făcut cu depășirea termenului prevăzut de art. 306 C. proc. civ. și mai mult, o serie de motive sunt invocate direct în recurs, respectiv cele legate de nemotivarea în fapt a ordinului atacat, atașarea fișelor de evaluare și, respectiv, încălcarea dreptului la apărare. Aspectele de nelegalitate invocate de reclamant în termen legal au vizat interpretarea măsurii luate ca o sancțiune disciplinară pentru care era necesară cercetarea prealabilă și netemeinicia sub aspectul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, motive reluate de recurent prin cererea depusă la 17 august 2006. Instanța de recurs a analizat hotărârea recurată, prin prisma dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ. și a constatat că nu sunt motive de casare sau modificare în sensul prevederilor art. 304 C. proc. civ. Cererea de intervenție în interes alăturat recurentului, nu se poate circumscrie decât acelorași motive ca ale recurentului depuse în termen legal, conform art. 49 alin. (3) și art. 54 C. proc. civ. Față de cele arătat și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins și pe cale de consecință, și cererea de intervenție accesorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinței civile nr. 458/CA din 14 iunie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de S.N.P.P.C.C. al Ministerului Administrației și Internelor, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2007.