ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4269/2008

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Iași la data de 8 ianuarie 2007, reclamanta G.E. a chemat în

judecată pe pârâta Primăria Municipiului Iași, solicitând:

emisă de Primarul Municipiului Iași;

natură a terenului în suprafață de 320 mp, ocupat în prezent de curtea Grupului

Școlar Economic de Turism Iași sau acordarea în compensare a unui alt teren cu

aceeași suprafață, aflat pe alt amplasament în municipiul Iași în locul

terenului din str. J. nr. 10-A, preluat de stat prin expropriere, prin Decretul

nr. 160/1981;

măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu un alt imobil,

casă sau spațiu de locuit, pe alt amplasament în municipiul Iași, cu aceeași

suprafață construită de 52 mp, în locul casei cu două camere, bucătărie și

magazie, cumpărată în anul 1944 la adresa din str. J. nr. 10-A, demolată în

urma exproprierii prin Decretul nr. 160/1981;

măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu un alt imobil,

casă sau spațiu de locuit, pe alt amplasament în municipiul Iași, cu aceeași

suprafață de 84,83 mp, în locul casei cu patru camere și două holuri,

construită în anul 1959 în baza autorizației de execuție nr. 29961 din 17 iunie

1959, aflată la adresa din Iași, str. J.nr. 10-A și demolată în urma

exproprierii prin Decretul nr. 160/1981;

măsuri reparatorii (exclusiv acțiuni) și acordarea lor în compensare pentru

bunurile mobile distruse la demolarea celor două case din Iași, str. J. nr.

10-A.

Soluționând litigiul în primă instanță,

Tribunalul Iași a pronunțat sentința civilă nr. 1137 din 6 iunie 2006, prin

care a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că, în mod corect, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale în favoarea reclamantei și s-a respins cererea acesteia de

acordare de despăgubiri bănești, deoarece Legea nr. 10/2001 nu prevede această

formă de despăgubire.

Cât privește acordarea de teren în

compensare, tribunalul a reținut că, potrivit adresei nr. 36.452/2007, o atare

măsură nu este posibilă, întrucât Municipiul Iași nu are în proprietate

terenuri care să poată fi oferite în compensare pentru imobilele care fac

obiectul Legii nr. 10/2001.

Relativ la suprafața de circa 150 mp

teren situat în municipiul Iași, pretinsă de reclamantă ca fiind liberă, s-a

reținut că, în fapt, este vorba despre terenul situat pe str. G. nr. 5 B, care

este proprietate particulară.

Împotriva sentinței tribunalului a

declarat apel reclamanta.

Prin decizia nr. 154 din 19 octombrie 2007, Curtea de Apel Iași, secția

civilă, a respins apelul ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această soluție,

curtea de apel a reținut următoarele:

La data emiterii dispoziției

contestate, 4 decembrie 2006, Legea nr. 10/2001 nu prevedea, ca formă de

reparație în echivalent, despăgubirile bănești și de aceea cererea reclamantei

de acordare de despăgubiri bănești a fost respinsă în mod legal.

În ceea ce privește restituirea prin

compensare a bunurilor preluate abuziv, aceasta nu este posibilă față de adresa

nr. 36452 din 5 iunie 2007, prin care Primarul municipiului Iași a comunicat instanței

atât inexistența bunurilor care să poată fi oferite în compensare, cât și

faptul că terenul identificat de reclamantă ca fiind liber este proprietate

particulară; susținerea reclamantei potrivit căreia această adresă este falsă

nu poate fi primită atâta vreme cât actul autentic respectiv nu a fost declarat

fals de o instanță penală.

Criticile privind ignorarea de către

instanța de fond a înscrisurilor depuse la dosar de reclamantă este nefondată.

Din considerentele hotărârii rezultă că instanța a analizat aceste înscrisuri,

concluzionând că reclamanta a făcut atât dovada dreptului de proprietate al

autorilor săi, cât și dovada calității sale de moștenitor. Înscrisurile

respective nu sunt, însă, relevante sub aspectul dovedirii existenței unor

imobile disponibile spre a fi oferite în compensare, ca de altfel nici Planul

Urbanistic General al Municipiului Iași, solicitat ca probă în apel.

Referitor la solicitarea făcută prin

cererea de probe în apel, în sensul restituirii terenului pe vechiul amplasament,

aceasta reprezintă o cerere nouă făcută direct în apel, cu încălcarea

prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., așa încât nu poate fi primită.

Decizia susmenționată a fost atacată

cu recurs de către reclamantă.

În motivarea cererii sale, recurenta

a imputat instanței de apel că a interpretat eronat cererea sa referitoare la

terenul în suprafață de 320 mp, ea solicitând prin acțiune restituirea în

natură a terenului pe vechiul amplasament, care în prezent este curtea școlii

și numai în subsidiar, în caz că se dorește să rămână terenul școlii, acordarea

unei suprafețe echivalente pe un alt amplasament. Pe cale de consecință,

instanța de apel a reținut eronat că solicitarea de restituire pe vechiul

amplasament este o cerere nouă făcută în apel, această cerere regăsindu-se la

punctul 2 din acțiune.

De asemenea, recurenta a imputat

instanței de apel că nu i-a admis probele solicitate, respectiv inventarul cu

terenurile și clădirile aflate în proprietatea privată a Primăriei Municipiului

Iași și planul urbanistic al zonei, deși aceste dovezi erau hotărâtoare pentru

corecta soluționare a cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C.

proc. civ.

În plus, s-a arătat că instanța de

apel a reținut eronat și fără suport probator că terenul nu poate fi restituit,

întrucât este sistematizat și ocupat de strada și spațiu verde. Dacă clădirile

sunt demolate și nu pot fi restituite, atunci terenul este liber și se poate

restitui în natură și oricum Primăria Municipiului Iași dispune de alte

terenuri și case de locuit, pe care le poate acorda în compensare pentru

bunurile de aceeași natură preluate în mod abuziv.

Intimata-pârâtă nu a depus

întâmpinare.

Recursul nu este fondat.

Deși a reținut greșit că solicitarea

de restituire în natură, pe vechiul amplasament, a terenului litigios este o

cerere nouă, făcută direct în apel cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin.

(1) C. proc. civ., în condițiile în care o atare solicitare se regăsește în

petitul 2 al cererii de chemare în judecată, soluția la care a ajuns instanța de

apel este legală și se impune a fi menținută potrivit celor ce se vor arăta în

continuare.

Ca situație de fapt, instanța de

apel a reținut că terenul de 320 mp, preluat abuziv, prin expropriere, de la

autorii reclamantei, este sistematizat, fiind ocupat în prezent de spațiu verde

și stradă.

Recurenta-reclamantă contestă

această situație de fapt, susținând că terenul este liber și că ceea ce s-a

reținut în apel este eronat și nu are suport probator.

Se formulează astfel o critică de

netemeinicie a hotărârii atacate, numai că aceasta nu poate face obiect de

analiză al instanței de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc.

civ., care prevede expres și limitativ 9 motive de nelegalitate ce pot fi

valorificate în calea extraordinară de atac a recursului; motive de

netemeinicie nu pot fi valorificate în recurs, pct. 11 al art. 304 C. proc.

civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt

consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat de la data de 2 mai

2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, deci cu mult înainte

de pronunțarea deciziei atacate, care a avut loc la data de 19 octombrie 2007.

Rezultă că, în recurs, se verifică numai legalitatea hotărârii atacate

și aceasta numai prin raportare la situația de fapt definitiv stabilită în

etapa procesuală anterioară, or, în speță, față de situația de fapt stabilită

în apel, în sensul că terenul litigios nu este liber, ci afectat de detalii de

sistematizare, soluția la care s-a oprit instanța de apel, aceea de restituire

prin echivalent, iar nu în natură, pe vechiul amplasament, este conformă

dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit

cărora în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent.

În ceea ce privește forma măsurilor

reparatorii în echivalent, instanța de apel a făcut aplicarea corectă la speță

a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată [fost art.

24 alin. (1)], reținând că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în

condițiile legii speciale, pentru că măsura compensării cu alte bunuri, pe care

aceasta a solicitat-o, nu este nici ea posibilă față de inexistența în

patrimoniul Municipiului Iași a unor bunuri care să poată fi oferite în

compensare, situație stabilită pe baza adresei Primarului Municipiului Iași nr.

36452 din 5 iunie 2007.

Astfel, potrivit textului legal menționat, dacă restituirea în natură nu

este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită cu

soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în

compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în

care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de

persoana îndreptățită.

Din moment ce terenul litigios nu

poate fi restituit în natură, nefiind liber, iar unitatea deținătoare nu

dispune de alte bunuri care să poată fi oferite în compensare, singura măsură

reparatorie în echivalent ce putea fi acordată reclamantei constă în

despăgubiri în condițiile legii speciale, așa cum corect s-a apreciat în cauză.

Legat de situația bunurilor necesare

pentru a fi oferite în compensare, recurenta a imputat instanței de apel faptul

că nu i-a încuviințat probele solicitate spre a dovedi că există bunuri care îi

puteau fi acordate pentru cele preluate în mod abuziv.

Critica, susceptibilă de încadrare

în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că aduce în discuție modul de aplicare

la speță a dispozițiilor art. 167 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la

condițiile încuviințării probelor (pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. fiind

indicat greșit în cererea de recurs, întrucât era abrogat la data pronunțării

deciziei atacate și, oricum, și când era în vigoare reglementa o altă ipoteză

decât aceea invocată de recurentă, respectiv nepronunțarea instanței asupra

unor probe administrate, iar nu neîncuviințarea acestora), nu este fondată.

Potrivit art. 167 alin. (1) C. proc.

civ., instanțele au dreptul de a aprecia asupra pertinenței și concludenței în

cauză a probelor solicitate de părți, astfel că nu pot fi administrate probe care

nu au legătură cu obiectul procesului sau care, deși au legătură cu obiectul

procesului, nu pot conduce la rezolvarea lui.

Inventarul cu terenurile și

clădirile aflate în proprietatea privată a Primăriei Municipiului Iași,

solicitat de reclamantă în dovedirea existenței unor bunuri disponibile spre a

fi oferite în compensare, nu mai era o probă utilă cauzei, în condițiile în

care împrejurarea pe care tindea a o dovedi fusese clarificată prin adresa

Primarului Municipiului Iași nr. 36452 din 5 iunie 2007; în ce privește planul

urbanistic al zonei, solicitat în dovedirea aceleiași împrejurări, proba era

irelevantă pe acest aspect și, deci, nepertinentă cauzei, nefiind de natură să

dovedească existența unor bunuri disponibile în patrimoniul Primăriei Municipiului

Iași.

Așa fiind, nu se poate reține că,

prin neîncuviințarea acestor probe, instanța de apel ar fi încălcat

dispozițiile art. 167 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de apel, prin care s-a recunoscut

reclamantei dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale pentru bunurile

ce i-au fost preluate abuziv, iar nu dreptul la restituirea în natură sau prin

compensare cu alte bunuri, a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor de

drept substanțial incidente, art. 11 alin. (4) și art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, republicată, precum și a dispozițiilor de drept procesual în

materia încuviințării probelor, art. 167 alin. (1) C. proc. civ.; pe cale de

consecință, nefiind operant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recursul reclamantei apare ca nefondat și va fi respins ca atare,

conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta G.E. împotriva deciziei nr. 154 din 19 octombrie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26

iunie 2008.