ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4269/2008

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 8 ianuarie 2007, reclamanta G.E.

a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Iași, solicitând: 1. anularea dispoziției nr. 3555/2006 emisă de Primarul Municipiului Iași; 2. obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafață de 320 mp, ocupat în prezent de curtea Grupului Școlar Economic de Turism Iași sau acordarea în compensare a unui alt teren cu aceeași suprafață, aflat pe alt amplasament în municipiul Iași în locul terenului din str. J. nr. 10-A, preluat de stat prin expropriere, prin Decretul nr. 160/1981; 3. obligarea pârâtei la stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu un alt imobil, casă sau spațiu de locuit, pe alt amplasament în municipiul Iași, cu aceeași suprafață construită de 52 mp, în locul casei cu două camere, bucătărie și magazie, cumpărată în anul 1944 la adresa din str. J. nr. 10-A, demolată în urma exproprierii prin Decretul nr. 160/1981; 4. obligarea pârâtei la stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu un alt imobil, casă sau spațiu de locuit, pe alt amplasament în municipiul Iași, cu aceeași suprafață de 84,83 mp, în locul casei cu patru camere și două holuri, construită în anul 1959 în baza autorizației de execuție nr. 29961 din 17 iunie 1959, aflată la adresa din Iași, str. J.nr.

10-A și demolată în urma exproprierii prin Decretul nr. 160/1981; 5. obligarea pârâtei la stabilirea unor măsuri reparatorii (exclusiv acțiuni) și acordarea lor în compensare pentru bunurile mobile distruse la demolarea celor două case din Iași, str. J. nr. 10-A. Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Iași a pronunțat sentința civilă nr. 1137 din 6 iunie 2006, prin care a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în mod corect, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale în favoarea reclamantei și s-a respins cererea acesteia de acordare de despăgubiri bănești, deoarece Legea nr. 10/2001 nu prevede această formă de despăgubire.

Cât privește acordarea de teren în compensare, tribunalul a reținut că, potrivit adresei nr. 36.452/2007, o atare măsură nu este posibilă, întrucât Municipiul Iași nu are în proprietate terenuri care să poată fi oferite în compensare pentru imobilele care fac obiectul Legii nr. 10/2001. Relativ la suprafața de circa 150 mp teren situat în municipiul Iași, pretinsă de reclamantă ca fiind liberă, s-a reținut că, în fapt, este vorba despre terenul situat pe str. G. nr. 5 B, care este proprietate particulară. Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamanta. Prin decizia nr. 154 din 19 octombrie 2007, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins apelul ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele: La data emiterii dispoziției contestate, 4 decembrie 2006, Legea nr. 10/2001 nu prevedea, ca formă de reparație în echivalent, despăgubirile bănești și de aceea cererea reclamantei de acordare de despăgubiri bănești a fost respinsă în mod legal. În ceea ce privește restituirea prin compensare a bunurilor preluate abuziv, aceasta nu este posibilă față de adresa nr. 36452 din 5 iunie 2007, prin care Primarul municipiului Iași a comunicat instanței atât inexistența bunurilor care să poată fi oferite în compensare, cât și faptul că terenul identificat de reclamantă ca fiind liber este proprietate particulară; susținerea reclamantei potrivit căreia această adresă este falsă nu poate fi primită atâta vreme cât actul autentic respectiv nu a fost declarat fals de o instanță penală.

Criticile privind ignorarea de către instanța de fond a înscrisurilor depuse la dosar de reclamantă este nefondată. Din considerentele hotărârii rezultă că instanța a analizat aceste înscrisuri, concluzionând că reclamanta a făcut atât dovada dreptului de proprietate al autorilor săi, cât și dovada calității sale de moștenitor. Înscrisurile respective nu sunt, însă, relevante sub aspectul dovedirii existenței unor imobile disponibile spre a fi oferite în compensare, ca de altfel nici Planul Urbanistic General al Municipiului Iași, solicitat ca probă în apel. Referitor la solicitarea făcută prin cererea de probe în apel, în sensul restituirii terenului pe vechiul amplasament, aceasta reprezintă o cerere nouă făcută direct în apel, cu încălcarea prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., așa încât nu poate fi primită. Decizia susmenționată a fost atacată cu recurs de către reclamantă. În motivarea cererii sale, recurenta a imputat instanței de apel că a interpretat eronat cererea sa referitoare la terenul în suprafață de 320 mp, ea solicitând prin acțiune restituirea în natură a terenului pe vechiul amplasament, care în prezent este curtea școlii și numai în subsidiar, în caz că se dorește să rămână terenul școlii, acordarea unei suprafețe echivalente pe un alt amplasament. Pe cale de consecință, instanța de apel a reținut eronat că solicitarea de restituire pe vechiul amplasament este o cerere nouă făcută în apel, această cerere regăsindu-se la punctul 2 din acțiune.

De asemenea, recurenta a imputat instanței de apel că nu i-a admis probele solicitate, respectiv inventarul cu terenurile și clădirile aflate în proprietatea privată a Primăriei Municipiului Iași și planul urbanistic al zonei, deși aceste dovezi erau hotărâtoare pentru corecta soluționare a cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. În plus, s-a arătat că instanța de apel a reținut eronat și fără suport probator că terenul nu poate fi restituit, întrucât este sistematizat și ocupat de strada și spațiu verde. Dacă clădirile sunt demolate și nu pot fi restituite, atunci terenul este liber și se poate restitui în natură și oricum Primăria Municipiului Iași dispune de alte terenuri și case de locuit, pe care le poate acorda în compensare pentru bunurile de aceeași natură preluate în mod abuziv.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare. Recursul nu este fondat. Deși a reținut greșit că solicitarea de restituire în natură, pe vechiul amplasament, a terenului litigios este o cerere nouă, făcută direct în apel cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care o atare solicitare se regăsește în petitul 2 al cererii de chemare în judecată, soluția la care a ajuns instanța de apel este legală și se impune a fi menținută potrivit celor ce se vor arăta în continuare. Ca situație de fapt, instanța de apel a reținut că terenul de 320 mp, preluat abuziv, prin expropriere, de la autorii reclamantei, este sistematizat, fiind ocupat în prezent de spațiu verde și stradă.

Recurenta-reclamantă contestă această situație de fapt, susținând că terenul este liber și că ceea ce s-a reținut în apel este eronat și nu are suport probator. Se formulează astfel o critică de netemeinicie a hotărârii atacate, numai că aceasta nu poate face obiect de analiză al instanței de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., care prevede expres și limitativ 9 motive de nelegalitate ce pot fi valorificate în calea extraordinară de atac a recursului; motive de netemeinicie nu pot fi valorificate în recurs, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat de la data de 2 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 138/2000, deci cu mult înainte de pronunțarea deciziei atacate, care a avut loc la data de 19 octombrie 2007. Rezultă că, în recurs, se verifică numai legalitatea hotărârii atacate și aceasta numai prin raportare la situația de fapt definitiv stabilită în etapa procesuală anterioară, or, în speță, față de situația de fapt stabilită în apel, în sensul că terenul litigios nu este liber, ci afectat de detalii de sistematizare, soluția la care s-a oprit instanța de apel, aceea de restituire prin echivalent, iar nu în natură, pe vechiul amplasament, este conformă dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

În ceea ce privește forma măsurilor reparatorii în echivalent, instanța de apel a făcut aplicarea corectă la speță a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată [fost art. 24 alin. (1)], reținând că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru că măsura compensării cu alte bunuri, pe care aceasta a solicitat-o, nu este nici ea posibilă față de inexistența în patrimoniul Municipiului Iași a unor bunuri care să poată fi oferite în compensare, situație stabilită pe baza adresei Primarului Municipiului Iași nr. 36452 din 5 iunie 2007. Astfel, potrivit textului legal menționat, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Din moment ce terenul litigios nu poate fi restituit în natură, nefiind liber, iar unitatea deținătoare nu dispune de alte bunuri care să poată fi oferite în compensare, singura măsură reparatorie în echivalent ce putea fi acordată reclamantei constă în despăgubiri în condițiile legii speciale, așa cum corect s-a apreciat în cauză. Legat de situația bunurilor necesare pentru a fi oferite în compensare, recurenta a imputat instanței de apel faptul că nu i-a încuviințat probele solicitate spre a dovedi că există bunuri care îi puteau fi acordate pentru cele preluate în mod abuziv. Critica, susceptibilă de încadrare în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că aduce în discuție modul de aplicare la speță a dispozițiilor art. 167 alin. (1) C. proc.

civ. referitoare la condițiile încuviințării probelor (pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. fiind indicat greșit în cererea de recurs, întrucât era abrogat la data pronunțării deciziei atacate și, oricum, și când era în vigoare reglementa o altă ipoteză decât aceea invocată de recurentă, respectiv nepronunțarea instanței asupra unor probe administrate, iar nu neîncuviințarea acestora), nu este fondată. Potrivit art. 167 alin. (1) C. proc. civ., instanțele au dreptul de a aprecia asupra pertinenței și concludenței în cauză a probelor solicitate de părți, astfel că nu pot fi administrate probe care nu au legătură cu obiectul procesului sau care, deși au legătură cu obiectul procesului, nu pot conduce la rezolvarea lui.

Inventarul cu terenurile și clădirile aflate în proprietatea privată a Primăriei Municipiului Iași, solicitat de reclamantă în dovedirea existenței unor bunuri disponibile spre a fi oferite în compensare, nu mai era o probă utilă cauzei, în condițiile în care împrejurarea pe care tindea a o dovedi fusese clarificată prin adresa Primarului Municipiului Iași nr. 36452 din 5 iunie 2007; în ce privește planul urbanistic al zonei, solicitat în dovedirea aceleiași împrejurări, proba era irelevantă pe acest aspect și, deci, nepertinentă cauzei, nefiind de natură să dovedească existența unor bunuri disponibile în patrimoniul Primăriei Municipiului Iași. Așa fiind, nu se poate reține că, prin neîncuviințarea acestor probe, instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 167 alin. (1) C. proc.

civ. Față de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de apel, prin care s-a recunoscut reclamantei dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale pentru bunurile ce i-au fost preluate abuziv, iar nu dreptul la restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor de drept substanțial incidente, art. 11 alin. (4) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, precum și a dispozițiilor de drept procesual în materia încuviințării probelor, art. 167 alin. (1) C. proc. civ.; pe cale de consecință, nefiind operant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantei apare ca nefondat și va fi respins ca atare, conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva deciziei nr. 154 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 iunie 2008.