ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1064/2010

Deliberând

asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 14

august 2007 reclamanta C.D.V. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul

municipiului Iași, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să

anuleze dispoziția nr. 1480 din 17 iulie 2007 emisă de pârât și să dispună

restituirea în natură a terenului situat în Iași.

Prin sentința civilă nr. 738 din 21

mai 2008, Tribunalul Iași, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat

dispoziția emisă de pârât, a dispus acordarea de despăgubiri reclamantei

potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 760

mp, situat în Iași, a respins cererea de restituire în natură a terenului

menționat și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 1950 lei,

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Terenul în suprafață de 1200 mp

situat în Iași a aparținut numitului S.V., a cărui moștenitoare este

reclamanta.

Imobilul a fost preluat abuziv de

către stat prin Decretul de expropriere nr. 117 din 11 martie 1964.

Pentru o parte din teren – respectiv

440 mp - numitului S.V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii

nr. 18/1991 prin titlul de proprietate nr. 185102/1998.

În atare situație, reclamantei i se

cuvin măsuri reparatorii pentru diferența de 670 mp solicitată prin notificare.

Sub acest aspect, tribunalul a

reținut că, deși pe pa cursul judecății reclamanta a invocat faptul că vechea

proprietate a autorului său ar fi măsurat 1256 mp, instanța este obligată a se

pronunța în limitele în care a fost învestită.

În plus, aceeași suprafață de 1200 mp

este menționată și în certificatul nr. 3373/1991 eliberat de Arhivele Statului.

În ceea ce privește amplasamentul

terenului, tribunalul a înlăturat concluziile raportului de expertiză și a

ținut seama de planșele întocmite la nivelul anilor 1955-1961-1970 și 1990 și a

concluzionat că nu poate fi restituit în natură, deoarece, cu ocazia

soluționării cererii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, terenul atribuit

autorului reclamantei a fost mutat în afara vechii proprietăți tocmai pentru a

i se da o formă avantajoasă, care să-i permită numitului S.V. construirea în

condiții optime.

Prin decizia nr. 7 din 16 ianuarie

2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul declarat de

reclamantă, a schimbat în parte sentința, a dispus restituirea în natură a

suprafețelor de 446 mp (lotul nr. 1) și 272 mp (lotul nr.4), în total 718 mp de

teren, situate în Iași, și, a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri

reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru

suprafața de 42 mp situată la aceeași adresă.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a suplimentat proba cu înscrisuri, precum și pe cea cu expertiză, iar din

ansamblul probator administrat în cauză a reținut că:

Din terenul care a aparținut

defunctului S.V., o suprafață de 446 mp (lotul 1) se află la dispoziția

comisiei municipale Iași de fond funciar, o suprafață de 38 mp (lotul 2)

reprezintă trotuar asfaltat , o suprafață de 396 mp (lotul 3) reprezintă cale

publică de acces și intrarea într-un bloc de locuințe, o suprafață de 272 mp

(lotul 4) se află, de asemenea, la dispoziția comisiei municipale Iași de fond

funciar, o suprafață de 41 mp (lotul 5) reprezintă trotuar asfaltat, iar o

suprafață de 7 mp (lotul 6) reprezintă teren aflat sub blocul de locuințe.

În legătură cu loturile 1 și 4,

curtea de apel a reținut că, fiind vorba de suprafețe de teren aflate la

dispoziția Comisiei municipale Iași de fond funciar, sunt terenuri libere ce

pot fi restituite în natură.

Apărările pârâtului în sensul că

lotul 1 ar reprezenta o parcare amenajată, iar lotul 4 ar reprezenta vechiul

amplasament al terenului mutat prin H.C.L. nr. 98/2000 au fost înlăturate, cu

motivarea că nu s-a administrat nicio dovadă în sensul acestor susțineri.

Împotriva deciziei a declarat apel

pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, recurentul a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 10

alin. (3) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Astfel, în mod greșit curtea de apel

a dispus restituirea în natură a celor două suprafețe de teren, în condițiile

în care acestea se află într-o zonă sistematizată a orașului.

Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc prin

echivalent pentru întreg imobilul.

Deși Legea nr. 10/2001 instituie

principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, în speță acest

principiu nu-și găsește aplicarea, deoarece lotul nr. 1 constituie o parcare

amenajată, iar lotul nr.4 este vechiul amplasament mutat prin H.C.L. nr. 98/2000.

Recurentul solicită admiterea

recursului și constatarea nelegalității deciziei recurate.

Intimata reclamantă nu a depus la

dosar întâmpinare dar, cu ocazia dezbaterilor în fond și prin concluziile

scrise la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este, într-adevăr, nefondat

și va fi respins pentru următoarele considerente:

La situația de fapt reținută, care

nu mai poate fi reconsiderată în recurs față de actuala configurație a art. 304

C. proc. civ., curtea de apel a aplicat în mod corect dispozițiile legale

incidente.

Astfel, curtea de apel a stabilit pe

baza probelor administrate că din terenul ce a aparținut autorului reclamantei

și a fost preluat de stat prin expropriere două porțiuni sunt actualmente

libere de construcții și alte amenajări de utilitate publică, în sensul Legii

nr. 10/2001, putând fi restituite în natură conform art. 1 alin. (1), (7) și (9)

din actul normativ menționat.

Susținerile pârâtului privitoare la

destinația actuală a acestor două suprafețe de teren, reiterate

ad literam

și în recurs, au fost înlăturate ca nedovedite de către instanța de apel.

În atare situație, dispozițiile art.

11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu erau incidente, deoarece se referă la

ipoteza în care întregul teren preluat abuziv este afectat de lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea, or, în speță s-a reținut că aceste lucrări

afectează numai în parte terenul preluat de la autorul reclamantei.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestea nu sunt aplicabile în cauză,

deoarece nu au în vedere terenurile preluate în mod abuziv prin expropriere;

acestea sunt reglementate expres în art. 11 al aceleiași legi, la care ne-am

referit anterior.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte constată neîntemeiată critica de nelegalitate formulată în baza art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Iași împotriva deciziei nr. 7 din 16

ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 februarie 2010.