ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3608/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 256 din 16

februarie 2009 Tribunalul Iași a admis contestația formulată de reclamantul U.G.

împotriva dispoziției nr. 1 din 15 noiembrie 2007 emisă de pârâta SC M. SA

Iași, a constatat că reclamantul este îndreptățit la acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din 1067 mp teren și

construcție demolată situat în Iași, a dispus acordarea despăgubirilor în

condițiile legii speciale pentru imobilul menționat, identificat conform

raportului de expertiză și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată

în cuantum de 4.885,05 lei.

In considerentele sentinței s-a

reținut că prin dispoziția nr. 1 din 15 noiembrie 2007 pârâta a respins cererea

reclamantului privind acordarea măsurilor reparatorii constând în despăgubiri

pentru construcția demolată și terenul aferent de 1.178 mp, motivat de faptul

că imobilul revendicat nu a făcut obiectul unei preluări abuzive.

Din probatoriul administrat a

rezultat că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la acordarea

măsurilor reparatorii, ca moștenitor al autoarei sale, A.Z., iar terenul a fost

preluat abuziv în proprietatea statului, prin expropriere în baza Decretului

nr. 53/1974.

Expertiza efectuată în cauză a

concluzionat că fostul amplasament al terenului are în prezent o suprafață de

1140 mp, din care 1067 mp se află în incinta societății pârâte și este afectată

de detalii de sistematizare, astfel că nu se poate restitui în natură.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamantul susținând că terenul poate fi restituit în natură întrucât este

liber de construcții și neafectat de servituți și utilități publice.

A declarat apel și pârâta sub

aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

civilă nr. 114 din 10 iunie 2009 a respins apelurile, reținând că potrivit

raportului de expertiză efectuat în cauză suprafața de 1067 mp din proprietatea

reclamantului a fost identificată în incinta SC M. SA Iași și că este liberă de

construcții, dar afectată de detalii de sistematizare, respectiv reprezintă

zona de acces și spațiul necesar desfășurării procesului de producție între

halele C1 și C5 și este străbătută în subteran de rețele de canalizare,

electrice și termice. Având în vedere concluziile raportului de expertiză,

instanța de apel a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001.

Apelul pârâtei a fost respins

deoarece aceasta este în culpă procesuală, ca parte din vina căreia s-a purtat

procesul, astfel încât datorează cheltuielile de judecată solicitate de

reclamant.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs reclamantul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că, în mod greșit, au fost aplicate prevederile art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 întrucât rețelele de gaz, electricitate și termice nu sunt de

utilitate publică și, ca atare, terenul poate fi retrocedat în natură.

Recursul nu este fondat.

Terenul în litigiu, în suprafață de

1067 mp, a aparținut autoarei reclamantului și a fost preluat în proprietatea

statului prin expropriere în baza Decretului nr. 53/1974.

In prezent terenul este inclus în

incinta societății pârâte, fiind afectat în subteran de rețele electrice, de

canalizare și de gaze.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001

prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau

neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces

(existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența

sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze,

petrol, electricitate).

Instanța de apel a procedat la o

corectă interpretare și aplicare a prevederilor acestei dispoziții legale,

considerând astfel că terenul în suprafață de 1076 mp constituie un teren

afectat de utilități publice, nefiind restituibil în natură.

Este adevărat că art. 11 din lege

reglementează situația imobilelor expropriate, însă, în speță, dată fiind

destinația specială a terenului, este incidentă

excepția care face imposibilă restituirea în

natură prevăzută de

art. 10 alin. (2), referitoare la terenurile afectate de amenajări de

utilitate publică ale localităților.

Dispozițiile susmenționate trebuie

interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în

vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv

suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunității,

căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații

verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Rețelele subterane de canalizare,

electricitate, termice și de gaze naturale constituie amenajări de utilitate

publică, fiind destinate a servi nevoilor comunității, astfel încât terenul nu

se poate restitui în natură, ci doar prin echivalent.

În raport de aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul U.G. împotriva deciziei nr. 114 din 10 iunie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

iunie 2010.