ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5795/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 652 din 13 aprilie

2009 pronunțată de Tribunalul Iași s-a dispus respingerea contestației

formulate de reclamanta P.G. în contradictoriu cu pârâta Universitatea A.I.C.,

împotriva Deciziei nr. 10 din 28 octombrie 2008 emisă de pârâtă și menținerea

ei.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut următoarele:

Prin notificarea

înregistrată sub nr. 417 din 3 octombrie 2001 depusă la Biroul executorului judecătoresc Z.C., reclamanta a solicitat restituirea în natură a

imobilului situat în municipiul Iași, compus din casă cu o suprafață locuibilă

de 141,10 mp și teren în suprafață de 1.032,75 mp.

În dovedirea

pretențiilor sale, notificatoarea a depus certificatul din 1996 emis de D.G.A.S.,

Decretul nr. 652 din 21 august 1962 privind exproprierea și trecerea în proprietatea

statului a unor imobile situate în orașul Iași - regiunea Iași și Anexa la Decret, cuprinzând bunurile și construcțiile situate în orașul Iași ce se expropriază și se

trec în proprietatea statului, pentru construirea grupului social studențesc Iași,

precum și acte de stare civilă.

Imobilul solicitat prin

notificare situat în Iași a fost trecut în proprietatea statului pentru

construirea grupului social studențesc Iași, prin Decretul nr. 652/1962 privind

exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unor imobile situate în orașul

Iași, în anexa decretului fiind identificat imobilul respectiv.

La momentul preluării

de către stat, imobilul era compus din teren în suprafață de 1.032,75 m

2

și

construcții în suprafață de 141,10 mp.

În urma analizării și

verificării notificării reclamantei P.G., comisia a constatat că din

documentele doveditoare depuse la dosarul cauzei nu rezultă faptul că

notificatoarea P.G. are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și

4 din Legea nr. 10/2001 precizate prin prevederile normelor metodologice

aferente acestor articole, iar prin lipsa unor acte justificative cum ar fi

certificatul de moștenitor, certificatul de calitate sau a unui testament, nu

s-a putut aprecia și stabili de către comisia investită cu soluționarea

notificării, existența valabilă a calității notificatoarei de moștenitor legal

sau testamentar față de N.D. și L. precursori care figurau ca proprietari ai

imobilului situat în Iași, la momentul exproprierii acestuia prin Decretul nr. 652/1962.

Cu privire la același

imobil s-a depus de către M.O. notificarea din 19 noiembrie 2004 prin care a

solicitat restituirea în natură a imobilului în cauză, făcând dovada prin

depunerea testamentului însoțit de certificatul de moștenitor, a calității sale

de moștenitor testamentar față de N.L., soția supraviețuitoare a lui N.D.

Astfel, prinn Decizia

nr. 5 din 12 octombrie 2006, Comisia de analiză și verificare a notificărilor

transmise în temeiul Legii nr. 10/2001 în baza art. 7, art. 11 alin. (1) și art.

24 din aceeași lege a admis în parte cererea lui M.O. de restituire în natură a

imobilului situat în Iași,restituindu-se în natură imobilul clădire și terenul

în suprafață de 252 mp din care 141 mp reprezintă suprafața de teren ocupată de

construcții iar 110,90 mp reprezintă curtea aferentă imobilului construcție.

Pentru suprafața de

768,16 mp Comisia constituită la nivelul instituției pârâte a făcut propunerea

acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

iar la momentul actual, față de această propunere, există contestație formulată

de M.O.

Aceasta rezultă din

susținerile pârâtei exprimate prin întâmpinare și din actele depuse alăturat,

respectiv Decizia nr. 5 din 12 octombrie 2006 emisă de pârâtă și documentele ce

au stat la baza acesteia.

Potrivit

considerentelor enunțate, instanța a dispus respingerea contestației formulate

de reclamantă.

Prin Decizia civilă nr.

192 din 9 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a dispus admiterea

apelului formulat de reclamanta P.G. împotriva sentinței civile nr. 652 din 13

aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, desființarea sentinței apelate și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut următoarele:

Este de necontestat

în speță, că imobilul din Iași, compus din casă în suprafață de 141,10 mp și

teren de 1.032,75 mp a aparținut autorului compus din casă în suprafață de

141,10 mp și teren în suprafață de 1.032,75 mp a aparținut autorului

reclamantei D., fiind trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 652/1962,

aspecte reținute corect de pârâtă și de tribunal.

În baza Legii nr. 10/2001,

art. 4 alin. (3) dispune că sunt succesibili care, după data de 6 martie 1945,

nu au acceptat moștenirea, cazul reclamantei, sunt repuși de drept în termenul

de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.

Tot astfel, cererea -

notificarea la Legea nr. 10/2001 de restituire a imobilului are valoare de

acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în

temeiul acestui act normativ.

Soluția legislativă

are în vedere ipoteza, prezent întâlnită, când lipsa din patrimoniul defunctului

a unor bunuri de valoare semnificativă nu l-a motivat pe succesibil să accepte

moștenirea și să obțină actul care atestă vocația de a succede în drepturile și

obligațiile defunctului, respectiv certificatul de moștenitor.

Este și cazul în

speță, reclamanta a solicitat măsuri reparatorii prin notificarea înregistrată

din 3 octombrie 2001, notificare ce echivalează cu acceptarea succesiunii,

opțiune ce lipsește de eficiență actul prin care s-a constatat ca unică

moștenitoare a defunctului - fost proprietar, al numitei M.O.

Cât privește proba

calității de persoană îndreptățită, prin actele de stare civilă depuse la

dosar, apelanta a făcut dovada deplină a faptului că are vocație succesorală la

succesiunea unchiului său.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta considerând-o nelegală și netemeinică.

Recurenta a indicat pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., solicitând casarea

hotărârii recurate și menținerea hotărârii instanței de fond.

În esență recursul

pârâtului vizează următoarele aspecte:

În mod greșit

instanța de apel a reținut că reclamanta și-a dovedit vocația succesorală după

unchiul său.

Astfel, deși reclamanta

a dovedit cu acte de stare civilă că este nepoată de frate a defunctului N.D.

(moștenitor nerezervatar) aceasta nu are vocație succesorală concretă, fiind

înlăturată de la moștenire prin efectul testamentului autentificat din 1979 la Notariatul de Stat Județean Iași (față de care nu s-a făcut dovada că ar fi fost în vreun mod

constatat ori anulat în cadrul unor proceduri legale) în temeiul căruia M.O. a

fost declarată legatară universală a defunctei N.L., decedată la data de 23

aprilie 1980, ulterior morții soțului său N.D.

Or, ceea ce

caracterizează legatul universal este vocația la întreaga universalitate pe

care o oferă legatarului.

În cazul moștenirii

testamentare, când testatorul a înțeles ca prin testamentul întocmit să

cuprindă un legat universal, acesta îi conferă beneficiarului legatului (în

speță M.O.) vocație la întreaga universalitate a bunurilor testatorului, adică

dreptul de a culege toate bunurile din patrimoniul defunctului.

În consecință,

reclamanta a fost înlăturată de la succesiunea defunctului N.D., și în

consecință nu putea invoca în condițiile Legii nr. 10/2001 calitatea de

succesibil legal al defunctului, și că în această calitate ar fi fost repusă în

termenul de acceptare a succesiunii defunctului prin formularea cererii de

retrocedare.

Instanța de apel a

înlăturat nelegal dreptul conferit prin testament legatarei universale M.O. de

a beneficia de universalitatea bunurilor testatorului, în condițiile în care

calitatea reclamantei apelante este de moștenitor nerezervatar care nu poate

obține recunoașterea unor drepturi succesorale legale, în favoarea sa, în

cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, neîndeplinind deci condițiile

de a avea calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 alin. (3) din Lege.

Intimata a formulat

întâmpinare solicitând respingerea

recursului.

Examinând cererea de

recurs instanța reține următoarele:

Dacă potrivit art. 4

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu

au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a

succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, prin formularea

cererii de restituire, care are valoare de acceptare a succesiunii pentru

bunurile solicitate a fi restituite, nu se poate reține că recurenta nu are

calitatea de persoană îndreptățită pe motiv că nu și-a dovedit această

calitate, ori că situația juridică a bunului supus restituirii a fost tranșat

cu o altă persoană, legitimată ca succesor testamentar, în absența clarificării

calității de persoane îndreptățite a persoanelor care reclamă bunul.

Pe de altă parte,

dovada calității de persoană îndreptățită în condițiile Legii nr. 10/2001 se

poate face prin orice mijloc de probă, probațiune care nu este singularizată la

certificatul de moștenitor așa cum sugerează recurenta, deoarece tocmai

inexistența certificatului de moștenitor care reprezintă materializarea expresă

a dreptului de opțiune succesorală face ca repunerea de drept în termenul de

acceptare a succesiunii, să reprezinte un beneficiu al legii privind măsurile

reparatorii în privința imobilelor preluate abuziv.

Tot astfel, instanța

avea obligația să verifice dacă vocația succesorală a intimatei nepoată de

frate a defunctului N.D. este și utilă în concurs cu moștenitoarea testamentară

a soției acestuia, Neagu Laurenția, împrejurare rămasă neexaminată.

În aceste condiții,

decizia instanței de apel care a desființat sentința primei instanțe cu

trimitere spre rejudecare pentru a aborda fondul cauzei, este legală și

temeinică, împrejurare față de care se va dispune în temeiul art. 312 C. proc.

civ. respingerea recursului formulat de intimată, urmând ca apărările sale pe

fondul cauzei să fie examinate de către instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Universitatea A.I.C. împotriva Deciziei nr. 192 din

9 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2010.