ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2357/2010

Asupra recursurilor civile de

față, constată următoarele:

La data de 6 aprilie 2007,

reclamanții V.G.M. și R.S.G. au chemat în judecată pârâtele Academia Română și

Academia Română, filiala Iași, solicitând anularea deciziei nr. 142 din 12

martie 2007 emisă de Academia Română și obligarea acesteia, precum și a

entității deținătoare în prezent, filiala Iași, la restituirea în natură a

imobilului situat în municipiul Iași.

Î

n motivarea contestației, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr.

10/2001, reclamanții au arătat că imobilul a avut o suprafață de 1084,34 mp

teren construit și neconstruit, ce a aparținut inițial familiei G.G. și P.,

ulterior devenind proprietatea fiicei lor, G.M. căsătorită cu S.Z., care, 1a

rândul lui lasă imobilul, cu titlul de moștenire nepoților săi, Z.S. și R.I.,

conform testamentului autentificat sub nr. 4319/1929.

Imobilul ce face obiectul litigiului a fost naționalizat în temeiul

Decretului nr. 92/1950, de la R.I. și Z.S., aceștia fiind trecuți la poziția

327 din anexa la Decret, iar prin hotărârea nr. 14 din 1 iulie 1998, Consiliul

județean Iași a acordat despăgubiri celor două comoștenitoare ale lui Z.S.

pentru suprafața construită și neconstruită de 542,67 mp aferentă corpului de

proprietate deținut de Primăria Iași, cealaltă jumătate din imobil, în

suprafață de 542,67 mp, fiind în administrarea Academiei Române, filiala Iași.

Au mai susținut reclamanții că și adresa la care se află imobilul a

suferit pe parcursul trecerii timpului, mai multe modificări.

Prin sentința civilă nr. 1724 din 3 noiembrie 2008, Tribunalul Iași a

admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 142/2007 emisă de pârâta Academia

Română, a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituirea în

natură a imobilului construit și neconstruit, în suprafață de 578,997 mp situat

în Iași.

A dispus restituirea în natură a imobilului construit și neconstruit, în

suprafață de 578,997 mp, identificat în schița-anexă la raportul de expertiză

efectuat în cauză și a obligat pârâtele la 1720 lei, cu titlul de cheltuieli de

judecată către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul a fost

inițial deținut de G.G. și P., conform testamentului autentificat sub nr. 416/1886,

iar după moartea soțului, imobilul i-a revenit soției supraviețuitoare, G.P.

Ulterior, după decesul acesteia, dreptul de proprietate s-a transmis

prin succesiune, fiicei lor , G.M. căsătorită cu S.Z., astfel cum rezultă din

actele de împărțeală voluntară nr. 1214 din 20 iunie 1902, nr. 1881 din 3

septembrie 1913, nr. 709 din 13 martie 1914 și certificatul nr. 1268/2007.

Prin testamentul autentificat sub nr. 4319 din 17 august 1929, S.Z.,

(decedat după soția sa, Z.G.M.) a transmis proprietatea imobilului, către Z.S.

și R.I., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 23/2003; Z.S.

lasă, la rândul ei, ½

din imobil, nepoatelor sale, S.(V.)D. și

S.R., iar R.I., neavând moștenitori legali, lasă cealaltă jumătate din imobil,

în proprietatea fraților săi, R.S. și R.(R.)E., conform certificatului de

moștenitor nr. 319 din 15 martie 1986; la rândul lor, frații lui R.I. au transmis

proprietatea imobilului, astfel: R.S., fiului său, reclamantul R.G., conform

certificatului de moștenitor nr. 84/2001, iar R.E., neavând copii, nepoatei

sale, V.G.M., conform certificatului de moștenitor nr. 219/1998.

S-a reținut că imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 și

că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanții sunt persoane

îndreptățite a solicita restituirea în natură a imobilului.

Tribunalul a apreciat că, nu reclamanții au fost aceia care au

primit despăgubiri, ci potrivit hotărârii nr. 14 din 1 iulie 1998 emisă

de Consiliul Județean Iași, acestea au fost acordate moștenitoarelor lui Z.S.,

respectiv V. (Ș.)D. și S.R., despăgubiri în sumă de 140.751 lei pentru ½

din imobil, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Conform raportului de expertiză, încuviințat și administrat în cauză,

s-a reținut că imobilul liber de construcții, care nu este afectat de detalii

de sistematizare are o suprafață de 578,997 mp, numai acesta putând forma

obiect al restituirii în natură.

Î

mpotriva sentinței tribunalului au declarat apel, pârâtele Academia

Română și Academia Română, filiala Iași, invocând critici comune, referitoare

la nedovedirea preluării abuzive a imobilului, susținându-se că pentru imobilul

în litigiu au fost acordate despăgubiri, în temeiul Legii nr. 112/1995, conform

hotărârii nr. 14 din 1 iulie 1998, pentru ambele corpuri de clădire,

moștenitoarelor S.(V.)D. și S.R., astfel cum este descris in matricola 2 - impozitul

de clădiri.

Sunt dezvoltate critici formulate de către pârâta Academia Română, filiala

Iași, privind concluziile raportului de expertiză, în ceea ce privește

compunerea imobilului, ca fiind alcătuit din trei corpuri (C1,C2 si C3) și

acordarea de despăgubiri pentru două corpuri de construcții și restituirea în

natură a CI, când în realitate, imobilul este compus doar din două corpuri,

fiind respinse ca nefondate, obiecțiunile la acest raport de expertiză.

Apelanta-pârâtă Academia Română a formulat critici vizând și restituirea

în natură a suprafeței de teren de 542,62 mp, deși astfel cum se susține în

motivele de apel, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

terenului, în testamentul nr. 416 din 28 aprilie 1886, și în actele de

împărțeală voluntară nr. 1214 din 26 iunie 1902, nr. 1881 din 3 septembrie 1913,

nr. 709 din 13 martie 1914, precum și în testamentul nr. 4319/1929, nefiind

consemnată suprafața de teren dobândită.

Prin decizia nr. 68 pronunțată la 10 aprilie 2009, Curtea de Apel Iași,

secția civilă, a respins ca nefondate ambele apeluri, cu următoarea motivare:

Instanța de control judiciar ordinar a confirmat soluția instanței de

fond, apreciind că preluarea imobilului s-a făcut în temeiul Decretului nr.

92/1950, fiind consemnată în matricola nr. 2 - impozitul pe clădiri, caracterul

abuziv fiind al preluării fiind stabilit prin lege,

conform

art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, actul normativ de reparație

reglementând noțiunea de „preluare abuzivă".

S-a reținut că, în absența unor probe contrare, existența și după caz,

întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul

normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau

s-a pus în executare măsura preluării abuzive, în înțelesul art. 23 și art. 24

din Legea nr. 10/2001, reclamanții depunând la dosar, actele cu care s-a

dovedit că imobilul a aparținut autorului, R.I., acesta fiind trecut la poziția

nr. 327 din anexa la decret.

Î

n fapt, în imobilul în litigiu funcționează Stația de Cercetări

Antropologice Iași a Academiei Române.

Ca atare, bunul imobil s-a aflat în patrimoniul autorului reclamanților

la data preluării și instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 20 din

același act normativ, persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii

nr. 112/1995, pot solicita numai restituirea în natură, cu obligarea returnării

sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată.

Raportul de expertiză tehnică topo (filele 138-150) a stabilit că se

identifică pe teren trei corpuri de clădire, iar suprafața individualizată ca

fiind CI este liberă de construcții, pe o întindere de 578,997 mp, astfel că,

în mod corect instanța de fond a dispus restituirea în natură către reclamanți

a acesteia, iar despăgubirile au fost, în realitatea stabilite pentru ½ din

imobil, moștenitoarelor lui Z.S., nu și reclamanților.

Decizia nr. 68 din 10 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă,

a făcut obiectul criticilor formulate de pârâtele Academia Română și Acadamia

Română, filiala Iași, prin recursurile declarate împotriva acestei hotărâri.

Ambele recursuri au reiterat criticile comune din apel privind:

nedovedirea de către reclamanți a preluării abuzive a imobilului și a calității

de proprietar al autorului R.I.; greșita compunere a imobilului din trei

corpuri, în realitate fiind doar două; acordarea de despăgubiri pentru ambele

corpuri de clădire, în temeiul Legii nr. 112/1995, precum și pentru terenul

aferent, moștenitoarelor S.(V.)D. și S.R., din înscrisurile depuse de

reclamanți, respectiv actele de împărțeală și testamentele, nefiind consemnată

nicio suprafață a imobilului a cărui restituire în natură s-a solicitat.

Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru considerentele

ce succed.

S-a susținut de către recurentele-pârâte în motivele de recurs că,

mențiunile din matricola 2 nu fac dovada preluării abuzive a imobilului, în

adresa nr. 1503/68 din 20 iunie 1968 a Consiliului Popular al Municipiului

Iași, se evidențiază că imobilul figurează naționalizat la poziția nr. 327 din

anexa la decret, dar imobilul situat în Iași, nu se regăsește pe lista

imobilelor preluate abuziv, prin Decretul nr. 92/1950.

In ceea ce privește primul motiv de recurs, nedovedirea de către reclamanți

a preluării abuzive a imobilului și nedepunerea înscrisurilor care să ateste

calitatea de proprietar al autorului reclamanților, R.I., referitor la imobilul

situat în Iași este de observat că, în accepțiunea legiuitorului, înscrisurile

ce atestă calitatea autorului reclamantului de proprietar al imobilului, se

coroborează cu prezumția instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001

republicată și fac dovada concludentă a celor susținute prin notificare.

Dovada dreptului de proprietate rezultă indirect și din adresa nr. 335

emisă la 7 februarie 2008 de Direcția județeană a Arhivelor Iași, în care se

precizează că, în tabelul nominal al imobilelor naționalizate în baza

Decretului nr. 92/1950 figurează la poz. 408, imobilul din Iași, sub vechea

denumire, proprietar fiind R.I.

Ca atare, susținerile

recurentelor-pârâte, în sensul că imobilul situat în Iași, nu se regăsește pe

lista imobilelor preluate abuziv de stat prin Decretul nr. 92/1950 și că la

acea poziție figurează un alt imobil, nu sunt fondate și nu pot fi primite sub

aspectul nedovedirii dreptului de proprietate al autorului reclamanților, în

prezenta cauză.

Pe tărâmul Legii nr. 10/2001, sintagma "acte doveditoare ale

dreptului de proprietate" are, prin urmare, în accepțiunea legii

reparatorii, un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare,

corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie,

asemenea ansamblului normelor acestuia, în spiritul și finalitatea legii

speciale de reparație, astfel că este suficient a se stabili că la data

preluării, bunul imobil s-a aflat în proprietatea autorului persoanelor

îndreptățite, ceea ce, în cazul concret dedus judecății s-a dovedit.

Existența unor neconcordanțe în

anul 1951 cu privire la cine este plătitor de impozite nu stinge dreptul

reclamanților la reparația dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr.

10/2001 și nu înlătură calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților din

prezenta cauză.

Î

nalta Curte va păstra considerentele deciziei pronunțată în apel care

fac referire la caracterul abuziv al preluării, consfințit de prevederile art.

2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Nici motivul de recurs, ce vizează acordarea despăgubirilor și

restituirea în natură a imobilului, nu poate fi reținut , sub aspectul

încălcării legalității. In speță, prin hotărârea nr. 14 din 1 iulie 1998 a

Consiliului județean Iași au fost acordare despăgubiri moștenitoarelor numitei Z.S.,

respectiv: V.S.D. și S.R. pentru jumătate din imobil, în temeiul Legii nr.

112/1995, susținându-se, în mod eronat, că s-au acordat despăgubiri atât pentru

corpul

I

, cât și pentru corpul

II

de clădire,

reclamanții nebeneficiind de acestea.

Faptul că au fost stabilite despăgubiri conform Legii nr. 112/1995,

achitate sau nu, pentru unii dintre moștenitori, cu privire la jumătate din

imobil, nu stinge dreptul reclamanților din prezenta cauză, care nu au primit

despăgubiri, la beneficiul legii reparatorii.

Cum, în aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001, principiul

restituirii în natură guvernează caracterul reparatoriu al acestei legi și are

caracter obligatoriu, legiuitorul a stabilit restituirea în natură,

condiționată de returnarea despăgubirilor pentru cei care le-au încasat,

situație ce nu se regăsește în speță, reclamanții V.G.M. și R.S.G., neprimind

despăgubiri.

Critica privind nesolicitarea de către reclamanți a despăgubirilor în

temeiul Legii nr. 112/1995 și acordarea de despăgubiri altor comoștenitori, nu

poate fi reținută ca fondată, întrucât, în contextul în care art. 2 și art. 7

din Legea nr. 10/2001, instituie ca regulă, acordarea măsurilor reparatorii în

natură, iar ca excepție, repararea prin echivalent și numai atunci când există

o imposibilitate obiectivă de restituire a imobilului în natură, în cauză

reclamanții nu au beneficiat de despăgubiri, ci au solicitat restituirea în

natură, astfel încât nu poate fi încălcat principiul disponibilității

procesului civil.

In acest sens, este de observat că reclamanții V.G.M. și R.G., în

precizarea de la fila 86 dosar fond au arătat că solicită restituirea în natură

și nu prin echivalent a imobilului.

Nu se poate aprecia ca fondată nici critica privind concluziile eronate

ale raportului de expertiză privind suprafața ce a fost restituită în natură,

deoarece această critică reprezintă o obiecțiune, neformulată de pârâtele în

cauză, la raportul de expertiză dispus și administrat în cauză, sub aspectul

stabilirii terenului liber, neafectat de detalii de sistematizare.

Față de cele arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile,

făcând aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate, recursurile declarate de

pârâtele Academia Română și Academia Română, filiala Iași, împotriva deciziei

nr. 68 din 10 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.