ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1922/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1922/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2062 din 10

decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților și a inadmisibilității acțiunii și

s-a admis acțiunea formulată de reclamanții P.V., P.L., G.C.L. și C.M.S. și

cererea de intervenție formulată de intervenientul R.G.D. în contradictoriu cu

pârâta SC T.C. SA Iași care a fost obligată să le restituie în natură

reclamanților și intervenientului suprafața de 916 mp (suprafața de 746 mp și de

170 mp) conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul R. – plan

de situație 2 anexa 10 și construcțiile situate pe teren pe care le deține.

Prin încheierea nr. 174 din 18

martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis cererea de lămurire a

dispozitivului sentinței civile nr. 2062 din 10 decembrie 2008 a Tribunalului Iași și s-a dispus ca în loc de „obligă pârâta SC T.C. SA Iași să le restituie în

natură reclamanților și intervenientului suprafața de 916 mp (suprafața de 746 mp

și 170 mp) conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul R.P. –

plan de situație 2 - anexa 10 și construcțiile situate pe teren pe care le

deține” în dispozitivul sentinței să se înscrie „obligă pârâta SC T.C. SA Iași

să le restituie în natură reclamanților și intervenientului suprafața de 916 mp

adică suprafața de 746 mp delimitată de punctele 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15,

16, 17, 18, 67, 66, 65, 25, 24, 23, D 8 și 170 mp delimitată de punctele 1, 2,

3, 22, 1 și 19, 20, 21, 22, 19, 19 conform raportului de expertiză efectuat în

cauză de expertul R.P. – plan de situație 2 – anexa 10 și construcțiile situate

pe teren pe care le deține „pârâta”.

Prin încheierea nr. 251 din 18 mai 2009 a Tribunalului Iași s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului încheierii nr. 174 din 18

martie 2009 a Tribunalului Iași formulată de reclamanți și s-a dispus ca la

coordonatele suprafeței de 170 mp punctele să se scrie 1, 2, 3, 22, 1 și 19,

20, 21, 22, 19

1

, 19 cum este corect. 170 mp delimitată de punctele

1, 2, 3, 21, 1 și 19, 20, 21, 22, 19

1

, 19 conform raportului de

expertiză efectuat în cauză de expertul R.P. – plan de situație 2 – anexa 10 și

construcțiile situate pe teren pe care le deține pârâta.

Pentru a se pronunța în sensul

admiterii cererii instanța de fond a reținut următoarele:

Prin notificarea nr. 1628 N din 1

noiembrie 2001 depusă la Biroul Executorului Judecătoresc B.G. din Iași și

înregistrată la Primăria Municipiului Iași sub nr. 46067 din 26 iulie 2001

formulată de L.P.G., notificarea nr. 1628 N din 2 noiembrie 2001 depusă la Biroul Executorului Judecătoresc B.G. din Iași și înregistrată la Primăria Municipiului Iași sub nr. 66223 din 2 noiembrie 2001 depusă de P.L. și notificarea

nr. 1096 N din 14 august 2001 depusă la Biroul Executorului Judecătoresc B.G. din Iași și înregistrată la Primăria Municipiului Iași sub nr. 50027 din 17 august 2001 formulată de R.G.D. și R.E. s-a

solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul situat în Iași.

Prin dispoziția nr. 3969 din 16

decembrie 2005 a Primarului Municipiului Iași s-a restituit în natură

notificanților L.P.G., P.L., R.G.D. și R.E. imobilul – clădire și teren aferent

în suprafață construită de 707,55 mp notat în schița anexă cu C. 1, compus din

șapte spații cu altă destinație, situat în Iași, și s-au direcționat

notificările formulate de L.P.G., P.L., R.G.D. și R.E. spre competentă

soluționare T.C. Iași, persoană juridică ce are calitatea de unitate

deținătoare pentru restul de imobil – teren și corpuri de clădire din Iași, predat

în data de 29 august 1969.

Reclamanții P.V. și P.L. sunt

descendenții notificantei P.L., decedată la data de 18 decembrie 2001, așa cum

rezultă din certificatul de moștenitor nr. 36 din 9 iulie 2002, precum și din

certificatul de moștenitor suplimentar nr. 27 din 3 aprilie 2003 eliberate de

Biroul Notariatului Public Camelia M.G.

Reclamantele G.C.L. și C.M.S., în

calitate de succesoare a notificantului L.P.G. au solicitat și ele, în

contradictoriu cu pârâta SC T.C. SA Iași, restituirea imobilului situat în

Iași, cerere înregistrată sub nr. 6513/99/2007.

Prin încheierea din 19 decembrie

2007, s-a dispus conexarea dosarului nr. 6513/99/2007 al Tribunalului Iași la

dosarul nr. 2586/99/2007 al Tribunalului Iași, având în vedere dispozițiile

art. 164 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Pârâta a contestat reclamanților

calitatea procesuală activă, considerând că dreptul de proprietate pe care

aceștia îl au este unul pe cote – părți și la proprietatea pe cote – părți,

coproprietarul nu poate introduce acțiunea în revendicare împotriva terților,

deoarece aceasta presupune un drept de proprietate exclusiv.

Ca lege specială de reparație, Legea

nr. 10/2001 cuprinde mai multe dispoziții noi care derogă de la dreptul comun,

tocmai pentru a facilita repararea abuzurilor săvârșite în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989. În această materie nu funcționează regula

unanimității, așa cum se arată în mod constant și în jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Demersurile întreprinse de unul

dintre coproprietari pentru restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de

stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalți

coproprietari. Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să și-l

valorifice, fără a fi condiționat de o eventuală pasivitate a altui moștenitor,

deoarece, în caz contrar, legea ar fi golită de conținut.

Exercitarea acțiunii de către toți

notificanții, respectiv succesorii lor, le-ar impune acestora o sarcină

disproporționată ce i-ar priva de orice posibilitate de a obține examinarea de

către instanță a cererilor lor de restituire a imobilului în litigiu, aducând

atingere substanței însăși a dreptului lor de acces la o instanță.

În același sens a apreciat și Curtea

Europeană a Drepturilor Omului în cauza Lupaș și alții împotriva României

(cererile nr. 1434/02, 35370/02, 1385/03).

Astfel, în calitate de succesori

legali ai notificantei P.L., reclamanții au calitatea de a urma procedura

specială instituită de Legea nr. 10/2001 începută de autoarea lor.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității invocate de pârâtă și aceasta este nefondată și urmează să

fie respinsă.

Pârâta a invocat caracterul

obligatoriu al procedurii administrative prealabile înscrisă în art. 1, art. 22

alin. (1) și alin. (5), art. 46 alin. (2) și art. 47 din Legea nr. 10/2001,

aceasta însemnând că de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererile de

restituire în natură sau prin echivalent, formulate împotriva persoanelor

juridice deținătoare direct la instanțele judecătorești competente sunt

inadmisibile dacă nu se face dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută

de art. 22 și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care prevede că

Notificarea prin care se solicită restituirea potrivit alin. (1) se adresează

instituției publice implicate care a efectuat privatizarea – A.P.A.P.S. (fostul

Fond al Proprietății de Stat), ministerul de resort, autoritatea administrației

publice locale – în a cărei rază este sau era situat imobilul, indiferent de

valoarea acestuia.

Situația în speță este reglementată

de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 care arată că dispozițiile art.

25 sunt aplicabile și în situația în care persoana juridică notificată deține

numai în parte bunurile imobile solicitate. În această situație persoana

juridică deținătoare emite decizia motivată de retrocedare numai pentru partea

din imobil pe care o deține. Persoana juridică notificată comunică ulterior

persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică

deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat. Totodată, anexează la

comunicare și copii de pe actele de transfer a dreptului de proprietate sau,

după caz, de administrare. În cazul în care nu deține aceste date, persoana

juridică notificată comunică acest fapt persoanei îndreptățite.

În speță, Primăria Municipiului

Iași, după soluționarea notificărilor formulate de L.P.G., P.L., R.G.D. și R.E.

prin dispoziția nr. 3969 din 16 decembrie 2005 a trimis spre competentă soluționare T.C. Iași, în calitatea sa de unitate deținătoare pentru

restul de imobil – teren și corpuri de clădire din Iași, predat în data de 29

august 1969.

Deși legea prevedea ca Primăria să

comunice persoanelor îndreptățite datele privind persoana juridică deținătoare

a restului imobilului, cu toate datele necesare, pentru ca aceștia să o

notifice, Primăria a trimis ea însăși, direct, spre soluționare T.C. Iași

notificările formulate de L.P.G., P.L., R.G.D. și R.E. pentru partea din imobil

pe care o deținea.

Pârâta a primit în termen

notificările referitoare la imobilul din Iași, pe care îl deține și nu pot fi

sancționați reclamanții pentru faptul că Primăria Iași nu le-a transmis lor

toate datele persoanei juridice deținătoare a părții din imobil revendicate

pentru a o notifica, ci a transmis ea însăși notificările.

Astfel, autoarea reclamanților a

urmat procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001, prezenta acțiune

fiind admisibilă.

În speță au formulat cerere de

intervenție în interes propriu și notificanții R.G.D. și R.E., cerere admisă în

principiu, ei justificându-și calitatea, legătura și interesul de a interveni

în cauză.

În ceea ce privește fondul cauzei,

reclamanții și ceilalți notificanți au făcut dovada, în baza actului autentic –

ordonanța de adjudecare nr. 491 din 6 octombrie 1905 că autorul lor comun R.A. a

fost proprietarul imobilului care a fost preluat de stat în mod abuziv, fără un

titlu valabil.

Prin procesul-verbal din 13

octombrie 1947 clădirea aparținând lui R.A. a fost rechiziționată în scopul

funcționării I.R.S. Iași. Ordinul de rechiziție s-a referit strict la

construcție, terenul nefăcând obiectul acestei rechiziții.

Terenul în suprafață de 4337 mp nu a

fost preluat de stat cu un titlu valabil, astfel încât nu a ieșit legal din

proprietatea adevăratului proprietar, iar statul nu putea să-i constituie

pârâtului un titlu valabil.

În anul 1958, prin Decizia fostului

Sfat Popular Regional Iași s-a transferat doar dreptul de administrare asupra

terenului de la Comitetul Executiv Regional Iași la T.C.R. Iași.

Notificanții și succesorii lor au

făcut dovada că au calitatea de persoane îndreptățite, conform dispozițiilor

art. 3 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

Legea nr. 10/2001 a instituit o

procedură

sui-generis

având ca obiect restituirea în natură a imobilelor

preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de stat sau de persoane juridice în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor,

deținute la data intrării în vigoare a legii de persoanele juridice prevăzute

la art. 21 alin. (1) al legii. Regula instituită de lege în această materie o

reprezintă restituirea în natură a imobilelor, excepția fiind despăgubirea prin

echivalent în cazurile expres prevăzute de lege.

Persoanele notificante au dobândit

vocația la măsuri reparatorii, cu precizarea că în cazul bunurilor preluate

fără titlu valabil, persoanele îndreptățite beneficiază de restituirea în

natură a bunului.

Dispozițiile art. 1 pct. 60 din

Titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și

justiției, prin care se modifică art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 [devenit

art. 291 alin. (1)] au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 830

din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale, astfel încât acestea din urmă rămân

în vigoare.

Obligația de a restitui în natură

imobilele preluate abuziv incumbă și societăților comerciale privatizate, cu o

condiție – ca bunul revendicat să fi fost preluat de stat fără titlu valabil,

ca în cazul de față.

Prin raportul de expertiză topo

efectuat în cauză de expert R.P., a fost identificat terenul revendicat prin

Planul de situație nr. 2 – anexa 10, astfel: suprafața de 746 mp delimitată de

punctele 8, 9, 10, 11, 12, 13 14, 15, 16, 17, 18, 66, 65, 25, 24, 23, D, 8 și

suprafața de 170 mp delimitată de punctele 1, 2, 3, 22, 1 și 19, 20, 21, 22,

19.

Față de considerentele anterior

expuse, tribunalul, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a admis cererea

formulată de toți reclamanții și intervenienții și a dispus obligarea pârâtei SC

T.C. SA Iași să le restituie imobilul construcție și teren situat în Iași, a

cărui persoană juridică deținătoare este.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta SC T.C. SA Iași iar prin decizia civilă nr. 102 din 27 mai

2009 a Curții de Apel Iași s-a respins apelul pârâtei reținându-se

următoarele:

Prin dispoziția nr. 3969 din 16

decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Iași s-a restituit în natură

petenților L.D.G., P.L., R.G.D. și R.E., imobilul – clădire și teren aferent în

suprafață construită de 707,55 mp notat în schița anexă cu C.1 compus din șapte

spații cu altă destinație, situat în Iași, și s-au direcționat notificările

formulate de L.D.G., P.L., R.G.D. și R.E. spre competentă soluționare T.C.

Iași, persoană juridică ce are calitatea de persoană deținătoare pentru diferența

de imobil, teren și corpuri de clădire din Iași, predat în data de 29 august

nr. 10/2001 face parte din suprafața de 4337 mp (construcții și teren) ce a

aparținut autorului mamei notificanților, R.A., care l-a dobândit în baza

ordonanței de adjudecare nr. 491 din 6 octombrie 1904. În urma probatoriului

administrat în cauză (înscrisuri, raport de expertiză tehnică de specialitate

pentru identificarea terenului, a suprafețelor libere și a celor afectate de

construcții) instanța de fond s-a pronunțat în sensul restituirii în natură a

suprafeței de 916 mp, liberă de construcții. Sentința instanței de fond

cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cu

privire la restituirea acestei suprafețe, astfel că susținerile apelatei

formulate ca prim motiv de apel nu pot fi primite.

Nici susținerile ce formează cel

de-al doilea motiv de apel nu pot fi primite, instanța pronunțându-se raportat

la cererea formulată și la probatoriul administrat în cauză, cu privire la

suprafața de teren pentru care restituirea în natură este posibilă. De altfel,

criticile apelantei cu privire la diferența de teren pentru care instanța de

fond nu s-a pronunțat în sensul restituirii nu au justificare, atâta timp cât

nici un interes al acesteia nu a fost lezat.

Cât privește faptul că instanța nu

ar fi delimitat cadrul procesual în ceea ce privește dimensiunea terenului în

litigiu, se observă că, încă de la termenul de la 24 octombrie 2007 s-au depus

precizări din care rezultă că imobilul care a format obiectul cererii de

retrocedare în baza Legii nr. 10/2001 este constituit din construcții și teren

în suprafață de 4337 mp, că prin dispoziția nr. 3969 din 16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Iași li s-a recunoscut calitatea de succesori ai proprietarului de

drept și li s-a retrocedat imobilul construcție, situat în Iași, iar pentru

restul de imobil teren și corpuri de clădire s-au direcționat notificările spre

competentă soluționare apelantei – pârâte. Prin urmare, acesta a fost modul

procesual cu care a fost învestită instanța de fond și cu privire la care s-a

pronunțat, raportat la probatoriul administrat în cauză.

Cât privește cererea de intervenție

în interes propriu formulată de notificanții R.G.D. și R.E., în mod corect a

fost admisă de instanță, aceștia având calitatea de succesori ai fostului

proprietar.

Totodată, prin dispoziția primarului

nr. 3969 din 16 decembrie 2005 acestora li s-a restituit în temeiul Legii nr.

10/2001 suprafața de teren construită de 705,55 mp situat în Iași, pentru

diferența de teren solicitată notificarea fiind direcționată spre competentă

soluționare T.C. Iași.

Pe fondul cauzei instanța constată

că reclamanții și intervenienții au făcut dovada că autorul lor comun R.A. a

fost proprietarul imobilului în litigiu. Imobilul construcție a făcut obiectul

unui ordin de rechiziție, și ca urmare prin procesul-verbal încheiat la data de

13 octombrie 1947, acesta a fost rechiziționat în scopul funcționării Inspectoratului

Regional de Siguranță Iași. Terenul în litigiu nu a făcut obiectul rechiziției,

iar în anul 1958, prin decizia fostului Sfat Popular Regional Iași s-a

transferat dreptul de administrare asupra acestuia de la Comitetul Executiv Regional Iași la T.C.R. Iași.

Prin urmare, în mod corect s-a

constatat de către instanța de fond că terenul nu a fost preluat de stat cu

titlu valabil, astfel încât nu a ieșit din proprietatea adevăratului

proprietar, statul neputând să-i constituie pârâtului un titlu valabil.

Pe de altă parte, dispozițiile art.

1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, prin care se modifică art. 27 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 [devenit art. 29 alin. (1)] fiind declarate neconstituționale prin

Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, obligația de a restitui în natură imobilele

preluate abuziv, revine și societăților comerciale privatizate cu condiția ca

terenul revendicat să fi fost preluat fără titlu valabil, astfel că în mod

corect instanța de fond a dispus obligarea pârâtei SC T.C. SA Iași la

restituirea în natură a suprafeței de 916 mp teren, potrivit raportului de

expertiză tehnică de specialitate efectuat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta SC T.C. SA solicitând modificarea ei în sensul admiterii

apelului astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărârii instanței

de apel vizează nelegalitatea sub următoarele aspecte:

Recurenta susține că hotărârea

instanței de apel este nemotivată și nu a fost clarificată problema

construcțiilor, și de fapt a păstrat aceeași notă de motivare lapidară ca și

hotărârea primei instanțe.

În aceeași idee recurenta susține că

instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la apărările formulate cu privire

la împrejurarea că terenul restituit constituie singura cale de acces în

clădire, fapt dovedit și cu schițele anexate la raportul de expertiză.

Recurenta învederează faptul că nu

contestă dreptul reclamantului la despăgubiri, considerând însă că nu are

obligația de a suporta această despăgubire, în condițiile în care nu ea a

provocat-o.

Se mai susține de către recurentă că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra contradictorialității soluțiilor date

în același dosar asupra a două cereri de intervenție, una de admitere și una de

respingere, fără a se explica de ce a înțeles să mențină o încheiere atacată și

opusă alteia neatacate, reținând lapidar că intervenientul este moștenitor al

fostului proprietar.

O altă critică vizează necomunicarea

încheierii de la termenul din 20 mai 2009 și faptul că atât reclamanții cât și

intervenienții au avut același apărător, fiind încălcate dispozițiile art. 44 alin.

(1) din Legea nr. 51/1995.

În drept recurenta a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Intimații prin întâmpinarea depusă

s-au opus admiterii recursului.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Instanța de apel a analizat motivele

de apel invocate și a examinat hotărârea instanței de fond prin prisma

principiului

tantum devolutum, quantum apellatum

”.

Susținerea recurentei sub aspectul

nemotivării este astfel nefondată, în condițiunile în care în considerentele

hotărârii, instanța de apel examinată motivele de apel prin prisma

probatoriului administrat și a raportului de expertiză tehnică de specialitate

privind identificarea terenului.

Instanța nu este obligată să

răspundă la argumentele folosite de apelant în dezvoltarea unui motiv de apel

ci este îndreptățită să grupeze aceste argumente, pentru a răspunde la motivul

invocat, printr-un considerent comun.

Din perspectiva acestor aspecte,

instanța de apel a analizat motivele de apel invocate de pârâtă, și analizând

cauza pe fond, a reținut că reclamanții și intervenienții au calitatea de

persoană îndreptățite la măsurile reparatorii în condițiile art. 3 alin. (1) și

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 după autorul lor comun R.A., de la care

s-a preluat abuziv imobilul construcție (din litigiu), fapt ce rezultă din

procesul verbal din 13 octombrie 1947.

În ce privește situația terenului

din litigiu, în mod corect, a arătat instanța de apel că acesta nu a făcut

obiect al rechiziției și că doar în anul 1958 prin decizia Sfatului Popular

Regional Iași, s-a transferat dreptul de administrare asupra acestuia de la Comitetul Executiv Regional Iași la T.C.R. Iași.

Nefiind preluat cu titlu valabil,

terenul nu a ieșit din proprietatea adevăratului proprietar și ca atare în

condițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, obligația de restituire a

imobilelor preluate abuziv revine și Societăților comerciale privatizate.

Terenul a fost identificat prin

raportul de expertiză efectuat de ing. R.P. și delimitat astfel cum apare în

Planul de situație nr. 2 anexa 10 (fila 302) (filele 288 – 302 dosarul

instanței de fond).

Susținerea recurentei că instanțele

în mod greșit au dispus restituirea în natură a suprafeței de 916 mp conform

raportului de expertiză efectuat de ing. R. – plan 2 de situație și anexa 10;

și construcțiile situate pe teren, întrucât ele fac parte din patrimoniul

societății și că reclamanții ar avea dreptul doar la măsuri reparatorii prin

echivalent, este nefondată.

Astfel art. 27 alin. (1) din Legea

nr. 10/2010 (în redactarea sa inițială) nu era incident în cazul în care

imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil, ori dacă societățile

deținătoare ale imobilului nu au fost privatizate în conformitate cu

dispozițiile legale, situație în care se putea dispune restituirea în natură.

Dispoziția legală sus evocată (care

a devenit ulterior art. 29 după republicarea Legii nr. 10/2001 a fost

modificată prin art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, legiuitorul

suprimând distincția legală de preluarea imobilului, cu sau fără titlu valabil,

statuând astfel că pentru toate imobilele evidențiate în patrimoniul unei

societății comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, actele

decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1)-(2), persoanele îndreptățite au

dreptul doar la despăgubiri în condițiile legii speciale, anume a Legii nr.

247/2005, dispoziție care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr.

830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale.

Drept urmare, terenurile referitoare

la imobilele preluate de stat în mod abuziv, și care se află în patrimoniul

unei societăți privatizate, sunt supuse în continuare dispozițiilor art. 29

(fost art. 27) în redactarea avută anterior modificării prin dispoziția art. I

pct. 60.

Așa fiind, instanțele investite cu

soluționarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, vor putea

verifica și stabili valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, astfel

încât în raport de această situație, urmează a se stabili felul măsurilor

reparatorii.

Or, atât instanța de fond cât și

apel, au avut în vedere aceste aspecte raportat la procesul verbal din 13

octombrie 1947, și la faptul că terenul nu a fost preluat de stat cu un titlu

valabil.

Din perspectiva celor expuse, cum în

cauză nu este fondat nici unul din motivele de recurs invocate (art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ.) recursului pârâtului urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul SC T.C. SA împotriva deciziei nr. 102 din 27 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 martie 2010

.