ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5482/2009

Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 1109/99/2005 pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta P.M. a chemat în judecată pe pârâții Prefectul județului Iași, Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 și Comisia municipală Iași de aplicare a Legii nr. 10/2001, Primarul municipiului Iași și SC A.B. SA Iași, prin reprezentanții săi legali, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la restituirea terenului în suprafață de 1,5 ha aferent fostului conac B.C. (care în prezent este demolat) cât și acordarea de despăgubiri cuvenite pentru construcțiile demolate. În motivele de fapt ale acțiunii promovate, reclamanta a susținut că a depus notificarea nr. 1361/2001 privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul compus din conac, bucătărie, grajd și droșcărie, beci, cramă și clădire alambic și terenul aferent în suprafață de 1,50 ha, imobil care constituia una dintre proprietățile B.C.

(a cărui unică moștenitoare este reclamanta) și care a fost situat pe teritoriul administrativ al „comunei" Iași. Acest imobil a fost expropriat de stat și în prezent nu mai există, în individualitatea lui. Clădirile au fost demolate, iar terenul se găsește în incinta SC A.B. SA Iași, în curtea C.V., nefiind construit. Prin sentința civilă nr. 416 din 8 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Iași, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Primarul municipiului Iași și s-a respins acțiunea reclamantei ca fiind prematur introdusă, reținându-se că reclamanta P.M.E. a solicitat, prin notificarea nr. 1361/2001, formulată în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, acordarea despăgubirilor bănești cuvenite pentru imobilul expropriat (fost conac B.C., în prezent demolat) și terenul aferent în suprafață de 1,50 ha, situat în incinta SC A.B.

SA Iași. Deoarece notificarea adresată de reclamantă nu a fost soluționată în termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, reclamanta a solicitat direct în instanță obligarea pârâtelor, în baza disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 să-i restituie în natură terenul liber de detalii de sistematizare și să-i acorde despăgubiri pentru construcțiile demolate, demers judiciar apreciat ca prematur, câtă vreme nu a fost parcursă integral procedura administrativă prealabilă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P.M.E., iar Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 482 din 2 decembrie 2005 a procedat la desființarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre competență soluționare pe fond aceleiași instanțe.

S-a reținut în considerente că, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, iar conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului. Din interpretarea acestor texte, s-a concluzionat că lipsa răspunsului de la deținătorul imobilului echivalează cu refuzul de a restitui terenul, iar consecința pentru persoana îndreptățită este posibilitatea de a ataca în justiție în termen de 30 de zile.

În aceste condiții, în mod greșit instanța a respins ca prematură acțiunea reclamantei în loc să o soluționeze pe fond. La rejudecare, a fost pronunțată sentința civilă nr. 43 din 3 martie 2008 prin care Tribunalul Iași a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, că, potrivit notificării transmise în anul 2001, reclamanta a solicitat pentru conacul demolat și terenul de 1,5 ha pe care este amplasat combinatul de vinificație, despăgubiri bănești. Conform H.G. nr. 834/1991, pentru terenul menționat a fost emis certificat de atestare a dreptului de proprietate (seria M 07 nr. 3011/2004) pe numele SC A.B.

SA ( fiind situat în incinta societății), în condițiile în care, respectivul teren fusese trecut în proprietatea statului conform Decretului fostului Consiliu de Stat nr. 686 din 7 octombrie 1969, iar fostul Consiliu al Agriculturii a emis la 29 septembrie 1969 ordinul nr. 17461, prin care s-au aprobat indicatorii tehnici economici privind C.V.B. Iași (la data de 18 octombrie 1969 fiind eliberată autorizația de executare lucrări pentru construcțiile din C.V.). Atât construcțiile cât și terenul ce formează incinta C.V.B., au fost intabulate în C.F. nr. 43184 Iași (conform încheierii nr. 17405 din 23 august 2004 și nr. 565 din 16 ianuarie 2004). S-a constatat că prin dispoziția primarului nr. 1855 din 24 septembrie 2007, au fost propuse despăgubiri pentru construcția demolată (și dosarul transmis Comisiei Centrale pentru a proceda conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005) iar ulterior, la 12 noiembrie 2007, prin decizia nr. 17, Consiliul de Administrație al SC A.B.

SA Iași a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1,5 ha, trimițând de asemenea, documentația Secretariatului Comisiei Centrale. A apreciat prima instanță că notificarea reclamantei a fost soluționată în limitele legale, în condițiile în care aceasta nu a solicitat niciodată în natură terenul aflat în incinta C.V., ci a solicitat despăgubiri bănești, pentru conac și terenul din zona Bucium. În felul acesta, reclamanta nu poate fi lezată prin emiterea certificatului de atestare în favoarea societății pârâte. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta , care a susținut greșita apreciere de către tribunal a împrejurării că, atâta vreme cât prin notificare s-au solicitat despăgubiri, unitatea n-ar fi putut restitui bunul în natură, având în vedere caracterul profund reparator al Legii nr. 10/2001.

Totodată, s-a criticat faptul că instanța a dat relevanță absolută certificatului de atestare a dreptului de proprietate obținut de către SC A.B. SA Apelul a fost admis prin decizia nr. 165 din 22 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă, și în consecință, admisă contestația, anulată decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2007 emisă de SC A.B. SA și obligată această societate intimată să restituie reclamantei, în natură, suprafața de 1,5 ha teren, delimitată conform expertizei efectuate în cauză. În justificarea soluției, instanța de apel a reținut că tribunalul nu a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 2, art. 3 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 referitoare la regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de către stat, fundamentându-și eronat soluția pe conținutul notificării prin care s-a solicitat doar acordarea de despăgubiri.

Dacă pentru construcțiile demolate (conacul) imposibil de restituit în natură, dispoziția primarului prin care se propun despăgubiri este corectă, în ce privește terenul, unitatea deținătoare (SC A.B. SA) nu a verificat posibilitatea restituirii în natură a acestuia, emițând decizie prin care a propus despăgubiri. Or, s-a apreciat că acordarea de bunuri în compensare este o obligație a unității deținătoare, iar potrivit raportului de expertiză efectuat, a rezultat că din terenul reclamantei, suprafața de 5000 mp este liberă, putând fi restituită în natură. De asemenea, expertul a stabilit că în patrimoniul societății intimate există un teren liber, neafectat de niciun fel de detalii, în suprafață de 10.000 mp, având aceleași caracteristici cu cel preluat reclamantei.

Față de această situație de fapt (rezultată și din expertiza efectuată într-o altă pricină a părților și depusă la dosar), s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a întregii suprafețe, de 1,5 ha. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.B. SA, care a formulat critici pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., susținând următoarele aspecte de nelegalitate: - Învestirea instanței s-a realizat în mod nelegal, de către o persoană care nu avea calitate procesuală activă (numitul P.C., care era doar mandatar al soției sale P.M., neputându-și însuși calitatea de reclamant). Această excepție, deși invocată prin întâmpinare încă în fața primei instanțe a fondului, a rămas nesoluționată.

- Instanța s-a pronunțat în mod greșit asupra unei contestații împotriva deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2007 emisă de SC A.B. SA, deși nu a fost învestită cu o astfel de cerere. Dimpotrivă, s-a solicitat suspendarea judecății până la soluționarea contestației ce face obiectul unui alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Iași. Neobservând că obiectul judecății instanței de fond nu l-a reprezentat decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2007, instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, fără ca părțile să poată pune concluzii asupra legalității respectivei decizii, ceea ce produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, conform art. 304 pct. 5 cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. - În mod nelegal societatea a fost obligată la restituirea terenului de 1,5 ha, din care 10.000 mp prin compensare cu un alt teren, pe un alt amplasament, ce nu a fost niciodată al reclamantei. Aplicând greșit dispozițiile art. 10 alin. (2) și (6) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a stabilit că, deși vechiul amplasament al reclamantei este ocupat, acesteia i se cuvine teren în compensare în incinta aceluiași combinat, chiar dacă este vorba de un teren ce a aparținut altor proprietari expropriați. În același timp, suprafața de 5000 mp, identificată în două parcele ca fiind teren liber din fosta proprietate a autorilor reclamantei, nu poate fi restituită în natură, întrucât aceste suprafețe de teren sunt în fapt, zone de protecție și siguranță a instalațiilor ce deservesc combinatul de vinificație (fiind, conform expertizei, în imediata vecinătate a conductelor de gaz metan, instalații și recipiente de azot lichid, bioxid de carbon, instalații de răcire.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că sunt neîntemeiate criticile formulate, întrucât instanța s-a pronunțat în limitele învestirii și cu aplicarea corectă a dispozițiilor legii speciale. Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele: - Susținerea că instanța a fost învestită de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, în condițiile în care titulara dreptului pretins este P.M.E., iar acțiunea a fost formulată de soțul acesteia (P.C.) este neîntemeiată și are drept cauză confuzia pe care partea o face între calitatea de parte și cea de reprezentant al părții. Formulând cererea de chemare în judecată, numitul P.C.

a precizat, respectând astfel, dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., că acționează ca mandatar, în numele soției sale, anexând cererii procura specială care i-a justificat demersul. Cum cererea de chemare în judecată, ca și participarea ulterioară a părții la desfășurarea procedurii judiciare se pot realiza personal sau prin mandatar (fără ca această din urmă situație de reprezentare să modifice în vreun fel calitatea de titular al dreptului), rezultă că învestirea instanței s-a realizat de partea care a pretins valorificarea dreptului. - Critica privitoare la soluționarea unor pretenții ce nu au fost deduse judecății și astfel, depășirea limitelor investirii este însă, întemeiată.

Obiectul cererii de chemare în judecată l-a prezentat (contrar susținerii intimatei-reclamante din întâmpinare), obligarea pârâților la restituirea terenului de 1,5 ha și la despăgubiri pentru construcția (conacul) demolat. Împrejurarea că pe parcursul procesului a fost emisă decizie de soluționare a notificării de către societate, ca unitate deținătoare a terenului, nu îndreptățește instanța, în condițiile în care partea nu și-a modificat cererea, să pronunțe nulitatea respectivei decizii. Aceasta, cu atât mai mult cu cât o cerere având un asemenea obiect era în curs de judecată pe rolul Tribunalului Iași. Având a se pronunța asupra măsurilor reparatorii solicitate, instanța putea analiza doar pe cale incidentală modalitatea în care s-a realizat reparația prin decizia unității deținătoare, câtă vreme legalitatea acestei decizii constituia obiect al contestației formulate separat, pe cale principală.

Or, rezolvarea dată unor aspecte deduse judecății de o manieră incidentală nu se poate regăsi niciodată în dispozitivul hotărârii întrucât ele nu au învestit instanța cu o cerere asupra căreia să se poată pronunța. Ca atare, considerând că a fost sesizată cu o cerere în anularea (contestarea deciziei nr. 17/2007 a SC A., ) mai ales în condițiile în care în care i s-a adus la cunoștință că există un alt dosar având un asemenea obiect, valorificând chiar raportul de expertiză administrat în acel dosar), instanța a nesocotit principiul disponibilității și limitele judecății. - Sunt de asemenea, întemeiate, criticile referitoare la modalitatea, contradictorie, în care instanța a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la restituirea în natură a terenului.

Astfel, deși reține că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a întregii suprafețe de 1,5 ha și reproșează primei instanțe a fondului că nu a dat eficiență prevederilor art. 2, art. 3 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, în realitate, pentru cea mai mare parte din teren (10.000 mp), instanța dispune măsura reparatorie prin echivalent, atribuind teren în compensare din terenul aflat în patrimoniul societății. Pentru adoptarea unei asemenea măsuri, în sensul art. 1 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001, este necesar ca respectivul teren să fie liber nu numai în sensul reținut din concluziile raportului de expertiză, al neafectării de detalii, ci și în sensul disponibilității acestuia.

Or, sub acest aspect, societatea a susținut că terenul aparține altor persoane expropriate, că a făcut obiectul notificărilor din partea acestora, situație care, dacă se verifică, scoate imobilul din categoria bunurilor posibil de atribuit în compensare, întrucât prevalează măsura restituirii în natură către foștii proprietari. Tot astfel, cu privire la terenul de 5000 mp, instanța reține că este liber, neafectat de detalii, construcții, fără a fi preocupată să verifice și să înlăture în vreo modalitate susținerea pârâtei potrivit căreia terenul reprezintă zonă de protecție și siguranță a instalațiilor ce deservesc combinatul de vinificație.

În consecință, se va constata, potrivit considerentele expuse că, pe de o parte, instanța a nesocotit limitele învestirii pronunțându-se asupra unei cereri neformulate iar pe de altă parte, nu a lămurit elementele de fapt legate de situația juridică a terenului a cărui restituire, în natură și respectiv, prin compensare, a dispus-o, făcând imposibilă verificarea aplicării legii. Drept urmare, având în vedere dispoz. art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ca și ale art. 314 C. proc. civ. (conform cărora Înalta Curte va stabili aplicarea corectă a legii doar la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin lămurite), recursul va fi admis și decizia casată cu trimitere aceleiași instanțe de apel. La reluarea judecății, se va avea în vedere, conform celor menționate anterior, lămurirea situației juridice a terenului de 1,5 ha și în funcție de aceasta, posibilitatea restituirii în natură sau acordării de măsuri reparatorii sub forma atribuirii de teren în compensare.

De asemenea, legat de situația juridică a terenului ce face obiectul litigiului, se va lămuri situația cererii formulate sub nr. 73.821 din 3 octombrie 2005 de reclamantă, în valorificarea aceluiași drept, la Primăria municipiului Iași (după data sesizării instanței), precum și ce a declarației acesteia din 17 octombrie 2006, conform căreia i-a fost atribuită în proprietate, prin reconstituire sau constituire, suprafața totală de 60 ha (fără a rezulta dacă îi include și pe cei 1,5 ha). Se va lămuri totodată, în funcție de situația dosarului nr. 6/99/2008 al Curții de Apel Iași dacă subzistă situația de litispendență, pentru a se realiza o judecată unitară, având în vedere că aceleași aspecte au fost deduse judecății prin intermediul a două căi procesuale diferite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.B. SA împotriva deciziei nr. 165 din 22 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2009.