ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5482/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5482/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Constată că prin cererea

înregistrată sub nr. 1109/99/2005 pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta P.M. a

chemat în judecată pe pârâții

Prefectul județului Iași, Comisia Județeană de aplicare a

Legii nr. 10/2001 și Comisia municipală Iași de aplicare a Legii nr. 10/2001,

Primarul municipiului Iași și SC A.B. SA Iași, prin reprezentanții săi legali,

pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților

la restituirea terenului în suprafață de 1,5 ha aferent fostului conac B.C.

(care în prezent este demolat) cât și acordarea de despăgubiri cuvenite pentru

construcțiile demolate.

În motivele de fapt ale acțiunii promovate, reclamanta a susținut că a

depus notificarea nr. 1361/2001 privind acordarea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 10/2001, pentru imobilul compus din conac, bucătărie, grajd și

droșcărie, beci, cramă și clădire alambic și terenul aferent în suprafață de

1,50 ha, imobil care constituia una dintre proprietățile B.C. (a cărui unică

moștenitoare este reclamanta) și care a fost situat pe teritoriul administrativ

al „comunei" Iași.

Acest imobil a fost

expropriat de stat și în prezent nu mai există, în individualitatea lui.

Clădirile au fost demolate, iar terenul se găsește în incinta SC A.B. SA Iași,

în curtea C.V., nefiind construit.

Prin sentința civilă nr. 416 din 8 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul

Iași,

a fost respinsă excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de Primarul municipiului Iași și s-a

respins acțiunea reclamantei ca fiind prematur introdusă, reținându-se că reclamanta

P.M.E. a solicitat, prin notificarea nr. 1361/2001, formulată în baza

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, acordarea despăgubirilor bănești cuvenite

pentru imobilul expropriat (fost conac B.C., în prezent demolat) și terenul

aferent în suprafață de

1,50 ha, situat în

incinta SC A.B. SA Iași.

Deoarece

notificarea adresată de reclamantă nu a fost soluționată în termenul legal de

60 de zile prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, reclamanta a solicitat

direct în instanță obligarea pârâtelor, în baza disp. art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 să-i restituie în natură terenul liber de detalii de

sistematizare și să-i acorde despăgubiri pentru construcțiile demolate, demers

judiciar apreciat ca prematur, câtă vreme nu a fost parcursă integral procedura

administrativă prealabilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P.M.E., iar Curtea

de Apel Iași prin decizia civilă nr. 482 din

2 decembrie 2005 a procedat la

desființarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre competență soluționare pe

fond aceleiași instanțe.

S-a reținut în considerente

că, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile

de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie

sau după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură,

iar conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu

este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie

sau dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1), să facă

persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare

valorii imobilului.

Din interpretarea acestor texte, s-a concluzionat că lipsa răspunsului

de la deținătorul imobilului echivalează cu refuzul de a restitui terenul, iar

consecința pentru persoana îndreptățită este posibilitatea de a ataca în

justiție în termen de 30 de zile.

În aceste condiții, în mod greșit instanța a respins ca prematură

acțiunea reclamantei în loc să o soluționeze pe

fond.

La rejudecare, a fost pronunțată sentința civilă nr. 43 din 3 martie 2008

prin care Tribunalul Iași a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, că,

potrivit notificării transmise în anul 2001, reclamanta a solicitat pentru

conacul demolat și terenul de 1,5 ha pe care este amplasat combinatul de

vinificație, despăgubiri bănești.

Conform H.G. nr. 834/1991, pentru terenul menționat

a fost emis certificat de atestare a dreptului de proprietate (seria M 07 nr.

3011/2004) pe numele SC A.B. SA ( fiind situat în incinta societății), în

condițiile în care, respectivul teren fusese trecut în proprietatea statului

conform Decretului fostului Consiliu de Stat nr. 686 din 7 octombrie 1969, iar

fostul Consiliu al Agriculturii a emis la 29 septembrie 1969 ordinul nr. 17461,

prin care s-au aprobat indicatorii tehnici economici privind C.V.B. Iași (la

data de 18 octombrie 1969 fiind eliberată autorizația de executare lucrări

pentru construcțiile din C.V.).

Atât construcțiile cât și terenul ce formează

incinta C.V.B., au fost intabulate în C.F. nr. 43184 Iași (conform încheierii

nr. 17405 din 23 august 2004 și nr. 565 din 16 ianuarie 2004).

S-a constatat că prin dispoziția primarului nr.

1855 din 24 septembrie 2007, au fost propuse despăgubiri pentru construcția demolată

(și dosarul transmis Comisiei Centrale pentru a proceda conform Titlului VII

din Legea nr. 247/2005) iar ulterior, la 12 noiembrie 2007, prin decizia nr.

17, Consiliul de Administrație al SC A.B. SA Iași a propus acordarea de

despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1,5 ha, trimițând de asemenea,

documentația Secretariatului Comisiei Centrale.

A apreciat prima instanță că notificarea reclamantei a fost soluționată

în limitele legale, în condițiile în care aceasta nu a solicitat niciodată în

natură terenul aflat în incinta C.V., ci a solicitat despăgubiri bănești,

pentru conac și terenul din zona Bucium.

În felul acesta, reclamanta nu poate fi lezată prin emiterea

certificatului de atestare în favoarea societății pârâte.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta

, care

a susținut greșita apreciere de către tribunal a împrejurării că, atâta vreme

cât prin notificare s-au solicitat despăgubiri, unitatea n-ar fi putut restitui

bunul în natură, având în vedere caracterul profund reparator al Legii nr.

10/2001. Totodată, s-a criticat faptul că instanța a dat relevanță absolută

certificatului de atestare a dreptului de proprietate obținut de către SC A.B.

SA

Apelul a fost admis prin decizia nr. 165 din 22

octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă,

și în

consecință, admisă contestația, anulată decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2007

emisă de SC A.B. SA și obligată această societate intimată să restituie

reclamantei, în natură, suprafața de 1,5 ha teren, delimitată conform

expertizei efectuate în cauză.

În justificarea soluției, instanța de apel a

reținut că tribunalul nu a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 2, art.

3 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 referitoare la regula restituirii în natură a

imobilelor preluate abuziv de către stat, fundamentându-și eronat soluția pe

conținutul notificării prin care s-a solicitat doar acordarea de despăgubiri.

Dacă pentru construcțiile demolate (conacul)

imposibil de restituit în natură, dispoziția primarului prin care se propun

despăgubiri este corectă, în ce privește terenul, unitatea deținătoare (SC A.B.

SA) nu a verificat posibilitatea restituirii în natură a acestuia, emițând

decizie prin care a propus despăgubiri.

Or, s-a apreciat că acordarea de bunuri în

compensare este o obligație a unității deținătoare, iar potrivit raportului de

expertiză efectuat, a rezultat că din terenul reclamantei, suprafața de 5000 mp

este liberă, putând fi restituită în natură. De asemenea, expertul a stabilit

că în patrimoniul societății intimate există un teren liber, neafectat de

niciun fel de detalii, în suprafață de 10.000 mp, având aceleași caracteristici

cu cel preluat reclamantei.

Față de această situație de fapt (rezultată și din expertiza efectuată

într-o altă pricină a părților și depusă la dosar), s-a apreciat că reclamanta

este îndreptățită la restituirea în natură a întregii suprafețe, de 1,5 ha.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.B. SA, care a

formulat critici pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.,

susținând următoarele aspecte de nelegalitate:

- Învestirea instanței s-a realizat în mod nelegal,

de către o persoană care nu avea calitate procesuală activă (numitul P.C., care

era doar mandatar al soției sale P.M., neputându-și însuși calitatea de

reclamant).

Această excepție, deși invocată prin întâmpinare

încă în fața primei instanțe a fondului, a rămas nesoluționată.

- Instanța s-a pronunțat în mod greșit asupra unei

contestații împotriva deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2007 emisă de SC A.B. SA,

deși nu a fost învestită cu o astfel de cerere. Dimpotrivă, s-a solicitat

suspendarea judecății până la soluționarea contestației ce face obiectul unui

alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Iași.

Neobservând că obiectul judecății instanței de fond

nu l-a reprezentat decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2007, instanța de apel s-a

pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, fără ca părțile să poată pune

concluzii asupra legalității respectivei decizii, ceea ce produce o vătămare ce

nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, conform art. 304 pct. 5

cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

- În mod nelegal societatea a fost obligată la

restituirea terenului de 1,5 ha, din care 10.000 mp prin compensare cu un alt

teren, pe un alt amplasament, ce nu a fost niciodată al reclamantei.

Aplicând greșit dispozițiile art. 10 alin. (2) și (6)

din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a stabilit că, deși vechiul amplasament

al reclamantei este ocupat, acesteia i se cuvine teren în compensare în incinta

aceluiași combinat, chiar dacă este vorba de un teren ce a aparținut altor

proprietari expropriați.

În același timp, suprafața de 5000 mp, identificată

în două parcele ca fiind teren liber din fosta proprietate a autorilor

reclamantei, nu poate fi restituită în natură, întrucât aceste suprafețe de

teren sunt în fapt, zone de protecție și siguranță a instalațiilor ce deservesc

combinatul de vinificație (fiind, conform expertizei, în imediata vecinătate a

conductelor de gaz metan, instalații și recipiente de azot lichid, bioxid de

carbon, instalații de răcire.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului, arătând că sunt neîntemeiate criticile formulate,

întrucât instanța s-a pronunțat în limitele învestirii și cu aplicarea corectă

a dispozițiilor legii speciale.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

- Susținerea că instanța a fost învestită de o

persoană lipsită de calitate procesuală activă, în condițiile în care titulara

dreptului pretins este P.M.E., iar acțiunea a fost formulată de soțul acesteia

(P.C.) este neîntemeiată și are drept cauză confuzia pe care partea o face

între calitatea de parte și cea de reprezentant al părții.

Formulând cererea de chemare în judecată, numitul P.C.

a precizat, respectând astfel, dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., că acționează ca mandatar, în numele soției sale, anexând cererii procura

specială care i-a justificat demersul.

Cum cererea de chemare în judecată, ca și

participarea ulterioară a părții la desfășurarea procedurii judiciare se pot

realiza personal sau prin mandatar (fără ca această din urmă situație de

reprezentare să modifice în vreun fel calitatea de titular al dreptului),

rezultă că învestirea instanței s-a realizat de partea care a pretins valorificarea

dreptului.

- Critica privitoare la soluționarea unor pretenții

ce nu au fost deduse judecății și astfel, depășirea limitelor investirii este

însă, întemeiată.

Obiectul cererii de chemare în judecată l-a

prezentat (contrar susținerii intimatei-reclamante din întâmpinare), obligarea

pârâților la restituirea terenului de 1,5 ha și la despăgubiri pentru

construcția (conacul) demolat.

Împrejurarea că pe parcursul procesului a fost

emisă decizie de soluționare a notificării de către societate, ca unitate

deținătoare a terenului, nu îndreptățește instanța, în condițiile în care

partea nu și-a modificat cererea, să pronunțe nulitatea respectivei decizii.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât o cerere având un

asemenea obiect era în curs de judecată pe rolul Tribunalului Iași.

Având a se pronunța asupra măsurilor reparatorii

solicitate, instanța putea analiza doar pe cale incidentală modalitatea în care

s-a realizat reparația prin decizia unității deținătoare, câtă vreme

legalitatea acestei decizii constituia obiect al contestației formulate

separat, pe cale principală.

Or, rezolvarea dată unor aspecte deduse judecății

de o manieră incidentală nu se poate regăsi niciodată în dispozitivul hotărârii

întrucât ele nu au învestit instanța cu o cerere asupra căreia să se poată

pronunța.

Ca atare, considerând că a fost sesizată cu o

cerere în anularea (contestarea deciziei nr. 17/2007 a SC A., ) mai ales în

condițiile în care în care i s-a adus la cunoștință că există un alt dosar

având un asemenea obiect, valorificând chiar raportul de expertiză administrat

în acel dosar), instanța a nesocotit principiul disponibilității și limitele

judecății.

- Sunt de asemenea, întemeiate, criticile

referitoare la modalitatea, contradictorie, în care instanța a făcut aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la restituirea în natură a

terenului.

Astfel, deși reține că reclamanta este îndreptățită

la restituirea în natură a întregii suprafețe de 1,5 ha și reproșează primei

instanțe a fondului că nu a dat eficiență prevederilor art. 2, art. 3 și art. 9

din Legea nr. 10/2001, în realitate, pentru cea mai mare parte din teren

(10.000 mp), instanța dispune măsura reparatorie prin echivalent, atribuind

teren în compensare din terenul aflat în patrimoniul societății.

Pentru adoptarea unei asemenea măsuri, în sensul

art. 1 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001, este necesar ca respectivul

teren să fie liber nu numai în sensul reținut din concluziile raportului de

expertiză, al neafectării de detalii, ci și în sensul disponibilității

acestuia.

Or, sub acest aspect, societatea a susținut că

terenul aparține altor persoane expropriate, că a făcut obiectul notificărilor

din partea acestora, situație care, dacă se verifică, scoate imobilul din

categoria bunurilor posibil de atribuit în compensare, întrucât prevalează

măsura restituirii în natură către foștii proprietari.

Tot astfel, cu privire la terenul de 5000 mp,

instanța reține că este liber, neafectat de detalii, construcții, fără a fi

preocupată să verifice și să înlăture în vreo modalitate susținerea pârâtei

potrivit căreia terenul reprezintă zonă de protecție și siguranță a

instalațiilor ce deservesc combinatul de vinificație.

În consecință, se va constata, potrivit

considerentele expuse că, pe de o parte, instanța a nesocotit limitele

învestirii pronunțându-se asupra unei cereri neformulate iar pe de altă parte,

nu a lămurit elementele de fapt legate de situația juridică a terenului a cărui

restituire, în natură și respectiv, prin compensare, a dispus-o, făcând

imposibilă verificarea aplicării legii.

Drept urmare, având în vedere dispoz. art. 304 pct.

5 C. proc. civ., ca și ale art. 314 C. proc. civ. (conform cărora Înalta Curte

va stabili aplicarea corectă a legii doar la împrejurări de fapt ce au fost pe

deplin lămurite), recursul va fi admis și decizia casată cu trimitere aceleiași

instanțe de apel.

La reluarea judecății, se va avea în vedere,

conform celor menționate anterior, lămurirea situației juridice a terenului de

1,5 ha și în funcție de aceasta, posibilitatea restituirii în natură sau

acordării de măsuri reparatorii sub forma atribuirii de teren în compensare.

De asemenea, legat de situația juridică a terenului

ce face obiectul litigiului, se va lămuri situația cererii formulate sub nr.

73.821 din 3 octombrie 2005 de reclamantă, în valorificarea aceluiași drept, la

Primăria municipiului Iași (după data sesizării instanței), precum și ce a

declarației acesteia din 17 octombrie 2006, conform căreia i-a fost atribuită

în proprietate, prin reconstituire sau constituire, suprafața totală de 60 ha

(fără a rezulta dacă îi include și pe cei 1,5 ha).

Se va lămuri totodată, în funcție de situația

dosarului nr. 6/99/2008 al Curții de Apel Iași dacă subzistă situația de

litispendență, pentru a se realiza o judecată unitară, având în vedere că

aceleași aspecte au fost deduse judecății prin intermediul a două căi

procesuale diferite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat

de pârâta SC A.B. SA împotriva deciziei nr. 165 din 22 octombrie 2008 a Curții

de Apel Iași, secția civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2009.