ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7423/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7423/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1455 din 01 octombrie 2008 a Tribunalului Iași a fost respinsă acțiunea civilă

formulată de reclamanta P.M.E., în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA, și a fost

obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut că prin notificarea adresată inițial Prefectului, reclamanta

P.M.E. a solicitat despăgubiri exclusiv în RON pentru fostul conac demolat cât și

pentru suprafața de teren de 15.000 m.p. teren în incinta Combinatului de vinificație

B.

S-a reținut de tribunal

că terenul pretins de reclamantă nu poate fi retrocedat.

În ceea ce privește suprafața

de 5.000 m.p. aflată în incinta combinatului și pe care nu se află construcții,

nu poate fi retrocedată fizic întrucât acest spațiu este un spațiu tehnologic pentru

siguranța în exploatare a instalațiilor din combinat, conform expertizei efectuate

și necontestată.

SC A.B. SA are certificat

de atestare a dreptului de proprietate din 25 iunie 2004.

Prin apelul formulat împotriva

sentinței nr. 1455 din 01 octombrie 2008 a Tribunalului Iași reclamanta P.M.E. a

susținut că instanța de fond nu a verificat cu prioritate dacă fostul amplasament

ce a aparținut autorului contestatoarei poate fi retrocedat și numai în măsura în

care acest lucru nu era posibil trebuia să se pronunțe asupra cererii subsecvente

de restituire a unei suprafețe limitrofe pe vechiul amplasament.

Instanța a reținut greșit

din expertiza R.P. faptul că doar suprafața de 5.000 m.p. nu este afectată de lucrări

de construcții. Potrivit concluziilor raportului de expertiză, necontestat de vreuna

din părți, această suprafață face parte din zona de protecție a combinatului, iar

suprafața de 12.543 m.p. din vechiul amplasament poate fi restituită în natură,

nefiind afectată de construcții întrucât reprezintă spațiu verde și alee betonată

(3.100 m.p.), parcare betonată (1.893 m.p.), respectiv spațiu verde (1.000 m.p.

și 6.550 m.p.).

Aceste suprafețe de teren,

trebuiau să fie restituite în întregime întrucât sunt fie libere de construcții

fie se încadrează în prevederile art. 10 alin. (3) și (5) din Legea nr. 10/2001

în sensul că sunt afectate de construcții ușoare sau demontabile sau construcțiile

nu mai sunt necesare unității deținătoare.

În ce privește susținerea

potrivit căreia suprafața de 6.550 m.p. teren ar reprezenta zona de protecție a

combinatului, la dosar nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte această

destinație, constatarea expertului (făcută cu depășirea competenței sale) fiind

rezultatul preluării susținerii făcute de reprezentantul pârâtei.

Apelanta a criticat și

constatarea instanței referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a terenului

motivat de aflarea acestuia în proprietatea pârâtei în temeiul Legii nr. 15/1990

și de cuprinderea lui în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

În opinia apelantei singura

condiție prevăzută de prevederea legală relevantă art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 era aceea că, la data intrării în vigoare a legii, unitatea deținătoare

să aibă ca asociat sau acționar majoritar statului sau altă autoritate a administrației

publice centrale sau locale, condiție îndeplinită de pârâta SC A.B. SA, care a fost

privatizată ulterior intrării în vigoare a legii.

Intimata SC A.B. SA a

formulat întâmpinare, precizând că suprafața de teren ce se solicită a fi restituită

în natură nu este liberă în sensul prevăzut de Lege nr. 10/2001 având în vedere

specificul activității combinatului și normele de securitate ce trebuie respectate.

Suprafața de 3.100 m.p.

este o platformă betonată, necesară depozitării rezidurilor rezultate din procesul

tehnologic. Deși în jurul acesteia se află o fâșie de spațiu verde și o alee de

acces pietonal este evident că aceasta nu poate fi restituită întrucât depozitarea

rezidurilor nu se poate face într-un loc neamenajat.

Suprafața de 1.893 m.p.

este de asemenea o platformă betonată, necesară circulației mijloacelor de transport,

de dimensiuni considerabile.

Nici suprafața de 6.550

m.p. teren identificată ca fiind zona de protecție a combinatului nu este liberă,

fiind ocupată cu lucrări de consolidare a solului și traversată de conducte de gaze

naturale și de cuburi tehnologici, fotografiate aerian.

În ce privește suprafața

de 2.770 m.p. teren, aceasta nu este spațiu verde, ci teren afectat de calea ferată

uzinală. Faptul că printre liniile de cale ferată crește vegetație spontană nu înseamnă

că terenul este spațiu verde potrivit accepțiunii comune.

De o parte și de alta

a căii ferate este obligatorie păstrarea unei distanțe de 15 metri de la axul liniei

ferate, pentru siguranța transportului pe cale ferată.

Suprafața de 1.000 m.p.

teren pretins a fi liberă de construcții este în realitate ocupată de anexa C2 și

nu poate fi retrocedată.

Intimata a învederat faptul

că, raportat la categoria de folosință și la destinația construcțiilor edificate

în anul 1968, nu se poate dispune restituirea lor în natură, normele tehnice de

exploatare a instalațiilor tehnologice ce prezintă risc de explozie implicând necesitatea

dispersării lor pe o suprafață întinsă, iar spațiile libere dintre ele constituie

zone de siguranță în exploatare.

În ce privește aplicabilitatea

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, privitoare la restituirea în natură a terenului,

intimata a precizat că notificarea reclamantei a fost transmisă unității deținătoare

abia în anul 2007, dată la care societatea era deja privatizată.

Cererea de acordare a

terenului în compensare (o suprafață limitrofă fostei proprietăți) excede cadrul

legal, astfel că instanța de fond a menținut corect decizia de respingere.

Separat de litigiul menționat

mai sus, în care s-a pronunțat în Dosarul nr. 6/99/2008 al Tribunalului Iași, sentința

civilă nr. 1455 din 01 octombrie 2008, P.M.E. a investit instanța de judecată cu

o cerere cu același obiect în Dosarul nr. 1109/99/2005 dar în care nu era emisă

o decizie de SC A.B. SA dosar în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 343 din

03 martie 2008 a Tribunalului Iași, prin care a fost respinsă acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul Iași a reținut că terenul solicitat de contestatoare se află în proprietatea

SC A.B. SA și este trecut în certificatul de atestare din 25 iunie 2004, propunându-se

despăgubiri.

În apelul declarat împotriva

sentinței civile nr. 343/ 03.03.2008 a Tribunalului Iași reclamanta a susținut că

hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât în opinia apelantei, este lipsită

de relevanță împrejurarea că prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 s-au

solicitat despăgubiri bănești inclusiv pentru teren.

Potrivit art. 36.2 din

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 entitățile investite

cu soluționarea notificării sunt obligate să dispună restituirea în natură a imobilului,

când aceasta este posibilă.

Apelanta a susținut că

nici certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC A.B. SA Iași

pentru suprafața de teren în litigiu nu este relevant în speță, sub aspectul restituirii

imobilului în natură, fiind obținut printr-o procedură administrativă la care nu

a luat parte și emis la o dată ulterioară momentului depunerii notificării.

Curtea de Apel Iași s-a

pronunțat asupra apelului formulat de P.M.E. împotriva sentinței civile nr. 343

din 03 martie 2008 a Tribunalului Iași prin decizia civilă nr. 165 din 22 octombrie

2008.

Decizia nr. 165 din 22

octombrie 2008 a Curții de Apel Iași a fost casată prin decizia nr. 5482 din 13

mai 2009 a I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală – trimițându-se

dosarul spre rejudecare.

În rejudecare avându-se

în vedere dispozițiile art. 164 C. proc. civ. a fost dispusă de Curtea de Apel Iași

conexarea Dosarului nr. 6/99/2008 al Curții de Apel Iași la Dosarul nr. 1109/99/2005

al Curții de Apel Iași.

Prin decizia civilă

nr. 49 din 24 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie s-a respins apelul formulat de P.M.E. împotriva sentinței civile

nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iași și a sentinței civile nr. 1455 din

01 octombrie 2008 a Tribunalului Iași.

Instanța de apel a reținut

că, în speță, nu este posibilă restituirea în natură raportat la dispozițiile

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 și art. 29 alin. (1) din aceeași lege,

terenul fiind deținut de SC A.B. SA Iași, privatizată în anul 2002.

Instanța a avut în vedere

și împrejurarea că, în Dosarul nr. 1109/99/2005 al Tribunalului Iași în care a solicitat

restituirea în natură a terenului, reclamanta a încheiat un contract de cesiune

de drepturi litigioase la data de 04.02.2008, contract a cărui existență nu a fost

adusă la cunoștință instanței decât la data de 10.03.2010.

În ce privește pretinsa

cerere de valorificare a aceluiași drept, înregistrată sub nr. 73821/2005, instanța

a infirmat existența ei, reținând că sub acest număr a fost înregistrată o corespondență

internă între compartimentele Primăriei Municipiului Iași.

Referitor la suprafața

de 60 ha teren asupra căreia s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate

instanța a reținut că aceasta nu include și suprafața de 1,5 ha teren în litigiu.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta P.M.E., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia nr. 4287

din 23 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul

declarat de reclamantă, s-a casat decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de recurs a reținut

faptul că hotărârea contestată nu se circumscrie cerințelor art. 261 pct. (5) C.

proc. civ. întrucât nu arată motivele de fapt și drept care au format convingerea

instanței, condiții în care controlul judiciar este imposibil de realizat.

Cauza a fost reînregistrată

pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 4747/1/2010.

În rejudecare intimata

SC A.B. SA a depus la dosar copia planului de amplasament și delimitare a corpului

de proprietate.

Prin decizia nr. 105 din

24 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă a fost admis apelul, au fost

schimbate sentințele apelate, în sensul că au fost admise, în parte, cererile formulate

de reclamanta P.M.E. în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA Iași, s-a dispus anularea

Deciziei Consiliului de Administrație al SC A.B. SA nr. 17/12.11.2007, a fost obligată

pârâta SC A.B. SA Iași să restituie în natură reclamantei următoarele suprafețe

de teren, identificate conform anexei raportului de expertiză tehnică întocmit de

expertul P.A.: lotul 1 în suprafață de 514 m.p., delimitat de pct. E, F, 46, 47,

48, 49, 50, 51; lotul 2 în suprafață de 458 m.p., delimitat de pct. A, 27, 28, 29,

30, 31, 32, 33, H. I., s-a dispus compensarea diferenței de 14.028 m.p. teren cu

suprafața de 14.028 m.p. teren aflată în patrimoniul pârâtei, compusă din lotul

3, în suprafață de 281 m.p., delimitat de pct. A, 34, 22, 23, 24, 25, 26, 27, A

și lotul 4 în suprafață de 13.747 m.p., delimitat de pct.: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7,

8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 34, 35, 36, 37, 38. 39,

40, 41, 42, 43, 44, 45, 1, au fost păstrate dispozițiile de respingere a cererilor

având ca obiect radierea formelor și înregistrărilor de publicitate imobiliară precum

și obligarea la plata daunelor cominatorii, formulate în contradictor cu pârâta

SC A.B. SA Iași, precum și dispozițiile de respingere a cererilor având ca obiect

restituirea în natură a terenului și obligarea la plata de despăgubiri pentru construcțiile

demolate, formulate în contradictor cu pârâții Prefectul Județului Iași, Comisia

Județeană Iași de aplicare a Legii 10/2001, Comisia Municipală Iași de aplicare

a Legii nr. 10/2001 și Primarul Municipiului Iași, a fost obligată pârâta SC

A.B. SA Iași să plătească reclamantei suma de 3.450 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

În motivarea deciziei

s-au reținut următoarele.

Prin Decizia nr. 17

din 12 noiembrie 2007 emisă de Consiliul de Administrație al SC A.B. SA, contestată

în cauză, intimata a propus acordarea de despăgubiri reclamantei în conformitate

cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de 15.000 m.p. teren aflată

în proprietatea sa motivat de faptul că este ocupată de completul de vinificație.

Instanța reține că anterior,

prin Dispoziția nr. 1855/ 24.09.2007, Primarul Municipiului Iași a propus acordarea

de despăgubiri reclamantei în condițiile aceleiași legi pentru construcția demolată

ce se afla pe terenul deținut de SC A.B. SA, constatând calitatea sa de persoană

îndreptățită la acordarea măsuri reparatorii în conformitate cu dispozițiile

art. 3 alin. (2) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentințele nr. 343

din 03 martie 2008 și 1455 din 01 octombrie 2008 pronunțate de Tribunalul Iași,

contestate în cauză, ambele instanțe de fond au reținut imposibilitatea restituirii

în natură a terenului în suprafață de 15.000 m.p. deținut de pârâtă motivat de faptul

că imobilul este proprietatea pârâtei, conform certificatului de atestare emis în

anul 2004 și că nu este liber în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

În ce privește compensarea

terenului ocupat cu o suprafață de teren limitrofă vechiului amplasament, s-a reținut

că aceasta este interzisă de Legea nr. 10/2001.

De asemenea instanța de

fond a reținut că reclamanta nu a solicitat niciodată teren în fizic, ci doar acordarea

de despăgubiri bănești atât pentru conac (construcțiile demolate) cât și pentru

teren, neputând fi lezată în vreun mod prin emiterea certificatului de atestare

a proprietății către pârâtă.

În legătură cu acest din

urmă aspect, curtea constată întemeiat motivul de apel referitor la irelevanța împrejurării

că prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 petenta a solicitat despăgubiri

bănești și nu restituirea în natură a terenului, având în vedere prevalența restituirii

în natură, instituită în mod expres ca și principiu de soluționare a notificărilor

prin art. 1 lit. a) din capitolul I în Normele Metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, aprobate prin H.G.R. nr. 250/2007.

Potrivit acestei prevederi,

numai în cazul în care măsura restituirii în natură nu este posibilă sau este expres

înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii

prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii în echivalent

oferite de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, sau propunerea de acordare

de despăgubiri potrivit titlului VII, în cazul în care măsura compensării nu este

posibilă sau aceasta nu este acoperită de persoana îndreptățită.

În speță nu poate fi reținută

împrejurarea că restituirea în natură este expres înlăturată de la aplicare având

în vedere faptul că, la data formulării notificării de către reclamantă (20.03.2001),

societatea pârâtă nu era privatizată, aspect necontestat în cauză.

Potrivit dispozițiilor

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată imobilele deținute la data

intrării în vigoare a legii de o societate comercială la care statul este acționar

sau asociat majoritar vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură, prin decizie

sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

Prin urmare, restituirea

în natură este prevăzută în mod expres în sarcina entității deținătoare, în ipoteza

în care statul era acționar majoritar la data intrării în vigoare a legii, ipoteză

care se regăsește în speță.

Nu are relevanță juridică,

în cauză, contrar celor susținute de intimată, împrejurarea că notificarea formulată

de reclamantă a ajuns la entitatea deținătoare în anul 2007, după privatizarea acesteia,

textul de lege arătat mai sus referindu-se expres la data intrării în vigoare a

legii.

În ce privește posibilitatea

restituirii în natură a terenului în suprafață de 15.000 m.p. aflat în proprietatea

pârâtei, disputată în cauză, curtea constată că în mod greșit instanțele de fond

au reținut imposibilitatea retrocedării lui în natură, în parte, având în vedere

atât concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de expertul P.A., cât

și celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, curtea constată

că, prin raportul de expertiză aflat la Dosar nr. 1109/99/2005 expertul a identificat

vechiul amplasament al fostei proprietăți B.C., precum și suprafețele de teren libere

de construcții ce se regăsesc în vechiul amplasament și în zonele limitrofe acestuia,

deținute de intimata SC A.B. SA Iași.

Potrivit constatărilor

expertului, din suprafața de 1,50 ha teren solicitată de reclamantă poate fi restituită

în natură doar suprafața de 972 m.p. (formată din lotul 1 (514 m.p.) și lotul 2

(458 m.p.), restul suprafeței fiind ocupată de clădiri, rețele de utilități, căi

de acces, zone de protecție și alte obiective tehnice.

Expertul nu a identificat

antrepozite fiscale în incinta SC A.B. SA.

În ce privește terenul

ce poate fi oferit în compensare, expertul a identificat suprafața de 14.038 m.p.

teren cu privire la care a precizat că nu este inclus în alte titluri de proprietate

decât în certificatul de atestare emis intimatei.

Potrivit dispozițiilor

art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată imobilele preluate în mod abuziv, indiferent

în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află

la data cererii de restituire și libere de orice sarcini iar în conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) din aceeași lege în situația imobilelor preluate

în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total

sau parțial restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile

rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și pentru terenurile ocupate

măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

În speță, reclamanta a

obținut, prin Dispoziția Primarului Municipiului Iași nr. 1855 din 24

septembrie 2007, despăgubiri pentru construcțiile demolate, solicitând restituirea

în natură și/sau prin echivalent, în compensare, a terenului în suprafață de 15.000

m.p. deținut de SC A.B. SA Iași.

În ce privește restituirea

în natură a terenului pe fostul amplasament al proprietății B.C., Curtea reține

că, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul P.A., este

liberă, în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001, doar suprafața totală de 972 m.p.

(514 m.p. și 458 m.p.), restul suprafeței de teren fiind ocupată de construcții,

rețele de utilități, căi de acces, etc.

Instanța nu a primit susținerea

intimatei potrivit căreia terenul nu este susceptibil de restituire în natură întrucât

este traversat de o linie de cale ferată industrială.

Înscrisurile depuse la

Dosarul I.C.C.J. nr. 4747/1/2010 relevă faptul că, în urma solicitării formulate

de către SC A.B. SA de reziliere a contractului încheiat cu Regionala Căi Ferate

Iași la 20.09.2004 Ministerul Transportului și Infrastructurii – Compania Națională

de Căi Ferate C.F.R. SA a avizat favorabil propunerea intimatei, fiind eliberată

ulterior aprobarea de desființare nr. 2/3276/2009.

Așa cum rezultă din adresa

Companiei Naționale de Căi Ferate nr. 2/4/41 din 26 ianuarie 2011 linia ferată industrială

figurează închisă din iunie 2004, nefiind funcțională. Mai mult, expertiza P. efectuată

în cauză relevă faptul că linia ferată uzinală este întreruptă ca urmare a desființării

ei de pe proprietățile învecinate.

Referitor la suprafața

de teren aferentă acesteia, din incinta combinatului, ea este de 368,72 m.p., conform

adresei Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași nr. 6333/2011 și

nr. 12172,42 m.p. cum susține intimata.

Raportat la cele arătate

anterior instanța va respinge ca neîntemeiată și apărarea intimatei cu privire la

obligativitatea păstrării unei distanțe de 15 metri de la axul liniei ferate, pentru

siguranța transportului pe calea ferată.

În ce privește necesitatea

existenței unei zone de siguranță în exploatare, invocată de asemenea de intimată

prin întâmpinare, curtea observă că în cauză nu s-a administrat nicio probă de natură

a susține această aserțiune și că expertizele efectuate în diferitele etape ale

procesului nu au subliniat acest aspect.

Mai mult, intimata nu

a făcut precizări legate de întinderea unei astfel de zone și de prevederile legale

incidente pentru a putea fi analizate și nici nu a formulat, cu privire la acest

aspect, obiecțiuni la expertiza P.A.

Totodată, instanța constată

că în cauză nu s-au adus dovezi referitoare la existența unor conducte pe terenul

propus spre restituire, care ar împiedica restituirea lui.

Expertiza tehnică efectuată

în rejudecare, astfel cum a fost precizată/completată prin răspunsul la obiecțiunile

nu identifică conducte sau rețele subterane pe suprafața de 972 m.p. situată pe

vechiul amplasament.

Curtea constată faptul

că intimata nu a dovedit nici împrejurarea că, prin restituirea în natură a terenului,

nu mai pot fi desfășurate activitățile sezoniere obișnuite, fiind astfel periclitată

funcționarea societății.

În ce privește existența

antrepozitelor fiscale, invocată de intimată, curtea are în vedere atât răspunsul

expertului P.A., care nu le-a identificat în spațiul în care s-a desfășurat expertiza,

cât și adresa Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași nr. 6333/2011

(Dosar nr. 4747/1/2010) potrivit cu care în cartea funciară a imobilului situat

la adresa respectivă nu sunt menționate antrepozite fiscale.

Având în vedere aceste

precizări și în condițiile în care nici lista antrepozitelor fiscale  și nici autorizațiile

aflate la respectiv planul de situație depus în rejudecare nu sunt de natură a face

dovada afectării terenului solicitat de reclamantă prin înregistrarea lor, (în condițiile

în care în listă apare mențiunea „modificare adresă antrepozit fiscal”), instanța

va înlătura aceste înscrisuri ca nefiind relevante.

Instanța a respins ca

neîntemeiată susținerea intimatei privind împrejurarea că reclamanta a obținut prin

reconstituire mai mult teren decât i s-ar fi cuvenit.

Astfel, din fosta proprietate

B.C. din B, în suprafață totală de 40 ha, denumită „una vie” reclamanta a obținut

până în prezent suprafața de 10 ha teren, compusă din 0,5 ha teren (cuprinsă în

titlul de proprietate (cuprinsă în titlul de proprietate); 6 ha; 0,2698 ha teren

reprezentând suprafața corespunzătoare acțiunilor la SC A.B. SA Iași vândute prin

contractul de vânzare-cumpărare și suprafața de 0,2698 ha corespunzătoare acțiunilor

deținute la aceeași societate comercială, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare

din 16 octombrie 2000.

Analizând înscrisurile

depuse la dosar cu privire la suprafețele de teren reconstituite atât din fosta

proprietate B.C. din B. cât și de pe raza comunei G., județul Iași, respectiv din

raza Județului Suceava (comunele F. și D.) curtea constată că acestea nu se referă

la terenul în litigiu, aferent fostului conac.

Suprafața de 10 ha obținută

prin reconstituire în zona B. rezultă cu puterea evidenței atât din Hotărârea

nr. 83/2001 a Comisiei Județene de aplicare a legii fondului funciar Iași cât și

din referatul Primăriei Municipiului Iași.

Cât privește suprafața

de aproximativ 40 ha vie deținută de B.C. în zona B. din Iași (din care reclamanta

a obținut cele 10 ha evidențiate mai sus), aceasta apare înscrisă în procesul-verbal

de punere în posesie din 18 septembrie 1931.

Prin urmare instanța a

respins ca neîntemeiată susținerea intimatei potrivit cu care reclamanta ar fi obținut

deja terenul solicitat.

Adresa invocată de intimată

reprezintă doar o corespondență internă între compartimentele interne ale Primăriei

Iași și nu o altă cerere de valorificare a dreptului de reconstituire cu privire

la același teren.

Curtea a constatat eronată

constatarea instanței de fond potrivit căreia Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea

restituirii terenului prin compensare.

Analizând susținerile

intimatei potrivit cu care entitatea deținătoare are facultatea și nu obligația,

de a acorda sau nu măsurile reparatorii prin compensare solicitate de reclamantă,

curtea constată că nu este fondată, împrejurarea că entitățile deținătoare sunt

cele care hotărăsc asupra măsurii compensatorii neavând semnificația faptului că

o pot face în mod discreționar și de o manieră care să înlăture controlul judiciar.

Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 6468 din

10 iunie 2009, plenitudinea jurisdicțională și puterea de a aprecia asupra corectei

aplicări a legii raportat la situația de fapt aparține instanței de judecată, iar

nu unităților învestite cu soluționarea notificărilor în procedura prealabilă. Prin

urmare instanța poate aprecia asupra incidenței măsurii compensatorii și poate cenzura

refuzul entității deținătoare de acordare a unui asemenea măsuri.

În speță, așa cum s-a

arătat mai sus, nici existența liniei de cale ferată industrială și nici pretinsa

existență a antrepozitelor fiscale în spațiul respectiv nu pot împiedica restituirea

terenului pe vechiul amplasament sau prin compensare cu o suprafață de teren limitrofă

acestui amplasament. Deși intimata a susținut că terenul solicitat a fi restituit

prin compensare este revendicat de foști proprietari nu s-a făcut nicio dovadă în

acest sens iar expertul tehnic care a identificat terenul și a solicitat relații

Primăriei Iași nu a confirmat susținerea acesteia. Prin urmare instanța a constatat

că nu există nici un impediment pentru restituirea în natură a terenului, acesta

fiind liber în sensul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

Faptul că entitatea deținătoare

a obținut, în anul 2004, certificatul de atestare a dreptului de proprietate

nr. 3011 din 25 iunie 2004, după depunerea notificării (în luna martie 2001) nu

poate afecta dreptul reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001, acesta fiind însuși scopul legii.

Pentru considerentele

arătate mai sus, constatând întemeiat apelul formulat de reclamantă în ceea ce privește

îndreptățirea sa la restituirea în natură a terenului în suprafață de 1,5 ha deținut

de intimată, instanța a schimbat în parte sentințele apelate, în sensul prevăzut

prin dispozitiv.

Raportat la constatările

anterioare privind obligația SC A.B. SA Iași de a restitui terenul în litigiu instanța

a păstrat dispoziția instanței de fond referitoare la respingerea cererii reclamantei

formulate în contradictor cu Prefectul Județului Iași, Comisia Județeană Iași de

aplicare a Legii 10/2001, Primarul Municipiului Iași și Comisia Municipală Iași

de aplicare a Legii 10/2001 având ca obiect restituirea în natură a terenului ce

a aparținut defunctului B.C..

Instanța a păstrat și

dispoziția de respingere a cererii având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru

construcțiile demolate, obținute deja de reclamantă prin Dispoziția nr. 1855/ 24.09.2007

emisă de Primarul Municipiului Iași, și soluția de respingere a cererii de

radiere a formelor și înregistrărilor de publicitate imobiliară, dreptul reclamantei

la restituirea în natură a terenului nefiind stabilit în mod irevocabil.

În ceea ce privește cererea

de acordare a daunelor cominatorii pe zi de întârziere, instanța a constatat că

a fost corect respinsă, Legea nr. 10/2001 neprevăzând posibilitatea obligării entității

deținătoare a imobilelor la plata acestora către persoanele îndreptățite la restituire,

contrar susținerilor reclamantei.

În temeiul dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ. instanța a acordat reclamantei cheltuieli de judecată ocazionate

de judecarea cauzei în toate gradele de jurisdicție, astfel cum au fost dovedite.

Împotriva deciziei

nr. 105 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs

pârâta SC A.B. SA, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea

hotărârii instanței de apel în sensul respingerii celor doua apeluri și al păstrării

sentințelor instanțelor de fond ca fiind legale și temeinice.

În motivarea recursului

s-au arătat următoarele.

Prin decizia 5482 din 13 mai 2009 pronunțata de

către I.C.C J, a fost casată decizia 165 din 22 octombrie 2008 pronunțata de către

Curtea de Apel Iași și cauza a fost trimisa spre rejudecare, pentru a se stabili

dacă P.E.M., mai are dreptul de a primi suprafața de 1,5 ha teren, avându-se în

vedere, actele de reconstituire a dreptului de proprietate pe raza Municipiului

Iași și pentru a se stabili regimul juridic al terenului aflat în vecinătatea fostei

proprietăți B.C.,traversat de o cale ferata uzinala, pentru care s-a dispus acordarea

în compensare, pe un alt amplasament. Întrucât prin decizia civila 49/24-martie-2010

Curtea de Apel Iași nu și-a motivat soluția într-o maniera care sa permită controlul

judiciar ,cauza a fost din nou trimisa spre rejudecare.

În rejudecare Curtea de

apel Iași, prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, a stabilit în mod greșit

ca P.M.E. este îndreptățita sa mai primească suprafața de 1,5 ha teren și tot

în mod greșit a stabilit și regimul juridic al terenului atribuit în compensare

prin interpretarea și aplicarea greșita a legii.

În ce privește dreptul

lui P.M.E. de a mai primi suprafața de 1.5 ha pe raza Municipiului Iași, în calitate

de moștenitoare a lui B.C., instanța de apel, în rejudecare, a săvârșit o grava

eroare, omițând sa aibă în vedere decizia civila nr. 284 din 10 februarie 2009

devenita irevocabila, prin care i s-a reconstituit lui P.M.E., dreptul de proprietate

pentru suprafața de 26,5 ha teren pe raza Municipiului Iași, cu referire expresa

în hotărâre, la calitatea acesteia, de moștenitoare a lui B.C.

Instanța de apel a omis

sa adauge la suprafețele enumerate în pag. 6 ultimul alin. și suprafața de 26,5

ha, reconstituite prin aceasta decizie, astfel ca totul suprafeței este în realitate

46,5 ha în loc de 40 ha.(0,5 ha prin titlul de proprietate 2,9604 ha prin titlul

de proprietate 6 ha în titlul de proprietate + 0,2698 reconstituit în acțiuni și

vândute cu contractul vânzare cumpărare;+ 0,2698 corespunzător acțiunilor vândute

prin contract+ 10 ha reconstituite prin Hotărârea Comisiei Județene Iași din 23-martie-2001.

Hotărârea Comisiei Județene

Iași din 23 martie 2001 nu include suprafețele retrocedate prin titlurile enumerate

anterior, fiind ulterioara acestora și emisa în baza Legii nr. 1/2000 astfel ca

în mod greșit a stabilit instanța de apel ca suprafețele prevăzute în titluri și

contracte, provin din aceasta hotărâre.

Este irelevant faptul

ca P.M.E. a primit pe raza altor localități din județul Iași și Suceava diferite

alte suprafețe de teren, întrucât acestea i se cuveneau de pe urma altor autori

decât B.C.

Pe raza Municipiului Iași

însa, reclamanta nu putea primi decât terenul moștenit de la B.C. în suprafața totala

de 40 ha și față de acest autor, în cursul judecații acelor doua Dosare (nr. 1109/99/2005

și Dosarul nr. 6/99/2008) s-a reconstituit o suprafața de teren mai mare decât era

îndreptățita, respectiv 46,5 ha în loc de 40 ha.

La momentul sesizării

celor doua instanțe de fond (Tribunalul Iași) respectiv in anul 2005 în Dosarul

nr. 1109/99/2005 și anul 2008 în Dosarul nr. 6/99/2008, lui P.M.E., încă nu i se

retrocedase suprafața totala de 40 ha la care era îndreptățita după autorul

B.C., însă, în cursul judecații, până la data la care I.C.C.J. a pronunțat decizia

din 13 mai 2009, acesteia i se reconstituise deja dreptul de proprietate pentru

cele 26,5 ha teren prin decizia civila nr. 284 din 10 februarie 2009 pronunțata

de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 22344/245/2007, astfel ca aceasta, la momentul

judecării recursului nu mai avea dreptul sa primească suplimentar încă 1,5 ha teren,

cum pretinde in continuare.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin decizia de casare cu trimitere din 13 mai 2009, a dispus sa se

verifice în mod expres acest aspect, astfel ca prezenta decizie, care pretinde ca

a soluționat acest aspect neelucidat anterior, este esențial nelegala.

P.M.E. a primit de pe

urma autorului sau B.C.,pe raza Municipiului Iași, o suprafața de teren de 46,5

ha,in loc de 40 ha ,astfel ca nu mai este persoana îndreptățita în sensul Legii

nr. 10/2001 și în consecința apelurile acesteia trebuiau respinse.

Recurenta pârâtă a formulat

și motive prin care a criticat dispoziția instanței de apel referitoare

la atribuirea unui alt teren in compensare, pe un alt amplasament.

Intimata reclamantă a

formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat întrucât

suprafața de 26,5 ha teren agricol la care se referă recurenta pârâtă, pe lângă

faptul că nu a fost nici până în prezent restituită, i-a fost atribuită de instanțe

într-o plângere la Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 în contul unei alte

proprietăți pe care bunicul său a avut-o în comuna Golăești.

Înalta Curte a constatat

fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Prin decizia de casare

nr. 5482 din 13 mai 2009 a I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală

s-a dispus lămurirea situației juridice a terenului în suprafață de 1,5

ha în sensul stabilirii dacă face parte din suprafețele de teren care i-au

fost deja atribuite reclamantei în proprietate prin constituire sau reconstituire

în temeiul Legilor nr. 18/1991 și 1/2000.

Instanța de apel

reține în hotărârea recurată că reclamanta și-a justificat dreptul de

proprietate asupra terenului de 1,5 ha care face obiectul prezentei notificări prin

aceea că ar face parte din suprafața menționată în procesul-verbal de

punere în posesie nr. 3687 din 18 septembrie 1931, Dosar nr. 1109/99/2005) de 40

de ha vie care a fost proprietatea autorului reclamantei, B.C..

În justificarea concluziei

în sensul că reclamantei nu i-a fost restituiă deja această proprietate de 40 de

ha în procedurile de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate prevăzute

de legislația fondului funciar instanța de apel a reținut că ”din

fosta proprietate B.C. din B, în suprafață totală de 40 ha, denumită „una vie” reclamanta

a obținut până în prezent suprafața de 10 ha teren, compusă din 0,5 ha teren (cuprinsă

în titlul de proprietate nr. 183910/1995; 2,9604 ha (cuprinsă în titlul de proprietate

nr. 185773/2000); 6 ha (cuprinsă în titlul de proprietate); 0,2698 ha teren reprezentând

suprafața corespunzătoare acțiunilor la SC A.B. SA Iași vândute prin contractul

de vânzare-cumpărare și suprafața de 0,2698 ha corespunzătoare acțiunilor deținute

la aceeași societate comercială, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare

din 16 octombrie 2000.”

Instanța de apel

a mai reținut , cu privire la suprafața 10 ha obținută prin reconstituire

în zona B, menționată anterior, că ”rezultă cu puterea evidenței atât din Hotărârea

nr. 83/2001 a Comisiei Județene de aplicare a legii fondului funciar Iași cât și

din referatul Primăriei Municipiului Iași.”

În recurs recurentul susține

că raționamentul instanței de apel este greșit întrucât reclamanta

ar fi obținut deja 46,5 ha din fosta proprietate lui B.C., instanța de

apel neavând în vedere că Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Județene de aplicare

a legii fondului funciar Iași se referă la altă suprafață de 10 ha decât cele

însumate de către instanța de apel, și că prin decizia civilă nr. 284

din 10 februarie 2009, irevocabila, i s-a reconstituit lui P.M.E., dreptul de proprietate

pentru suprafața de 26,5 ha teren pe raza Municipiului Iași, cu referire expresa

în hotărâre, la calitatea acesteia, de moștenitoare a lui B.C.

În ceea ce privește

Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Județene de aplicare a legii fondului funciar Iași

prin aceasta a fost anulată parțial hotărârea Comisiei județene din

20 noiembrie 2000 în sensul radierii din anexă și suplimentarea anexei de la

SC A.B. SA, pe municipiul Iași, titular P.M.E., unică moștenitoare a defunctului

B.C., cu suprafața de 6 ha astfel încât se reconstituie dreptul de proprietate

pentru suprafața totală de 10 ha.

În ceea ce privește

decizia civila 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași, aceasta a fost

pronunțată în soluționarea litigiului având ca obiect plângerea formulată

de către reclamantă împotriva hotărârii nr. 7900/2007 emisă de Comisia județeană

pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, reclamanta invocând dreptul de proprietate ca

succesoare a lui B.C., raportat la suprafața de 40 de ha deținute în comuna

B, menționate anterior.

Prin această decizie irevocabilă

i s-a reconstituit lui P.M.E., dreptul de proprietate pentru suprafața de 26,5 ha

teren pe raza Municipiului Iași.

Având în vedere că în

suprafața de 10 ha determinată de instanța de apel ca fiind restituită

reclamantei din fosta proprietate de 40 de ha a autorului acesteia se află și

terenuri restituite în 1995, cu mult înainte de suprafața de teren care a făsut

obiectul Hotărârea nr. 83/2001, că suprafețele de teren identificate de către

instanța de apel raportat la titlurile de proprietate corespunzătoare, diferite,

nu sunt de natură să fundamenteze temeinicia raționamentului instanței

de apel în sensul că ar coincide cu suprafața de teren la care se referă Hotărârea

nr. 83/2001, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a lămurit situația

juridică a terenului în suprafață de 1,5 ha în sensul stabilirii dacă face

parte din suprafețele de teren care i-au fost deja atribuite reclamantei în

proprietate prin constituire sau reconstituire în temeiul Legilor nr. 18/1991 și

1/2000, așa cum s-a dispus prin decizia de casare nr. 5482 din 13 mai 2009

a I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală.

Determinarea acestei situații

de fapt este importantă având în vedere că prin decizia civilă nr. 284 din 10

februarie 2009 a Tribunalului Iași, i s-a reconstituit lui P.M.E., dreptul

de proprietate pentru suprafața de 26,5 ha teren pe raza Municipiului Iași, în calitate

de succesoare a lui B.C., raportat la suprafața de 40 de ha deținute în

comuna B. Astfel, dacă se va ajunge la concluzia că Hotărârea nr. 83/2001 Comisiei

Județene de aplicare a legii fondului funciar Iași privește o altă suprafață

de 10 ha decât cele totalizate de către instanța de apel, prin însumarea și

a celei restituite prin decizia civila nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului

Iași suprafața totală de teren pentru care i-a fost recunoscut deja dreptul

reclamantei ar depăși cele 40 de ha de teren invocate de către reclamantă în

susținerea dreptului său asupra terenului de 1,5 ha ce face obiectul litigiului

de față.

Ceea ce interesează este

dacă prejudiciul decurgând din trecerea în proprietatea statului a terenului de

40 de ha ce a aparținut autorului reclamantei, B.C., a fost reparat deja, (incluzând

în această noțiune și recunoașterea acestuia în baza unei hotărâri

judecătorești), iar nu dacă a a fost restituit pe vechiul amplasament, atât

legislația fondului funciar, cât și Legea nr. 10/2001 admițând restituirea

prin echivalent, pe un alt amplasament.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 5, art. 315

alin. (1) și art. 314 C. proc .civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa

decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceRONași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta SC A.B. SA împotriva deciziei nr. 105 din 24 octombrie 2011 a Curții de

Apel Iași, secția civilă.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceRONași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie

2012.