ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7389/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași contestatorul O.V. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 1491 din 17 iulie 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași, considerând-o netemeinică și nelegală. Motivând cererea, contestatorul a arătat că, prin dispoziția emisă, i s-a recunoscut dreptul de proprietate cu privire la terenul, în suprafață de 188,70 m.p. și construcție, situate în Iași, stabilindu-se că întreg imobilul a fost preluat în mod abuziv, însă, în mod greșit i s-au acordat despăgubiri, fără a se efectua o expertiză tehnică de specialitate pentru a se stabili dacă vechiul amplasament este liber.

A mai susținut petentul că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în cazul în care vechiul amplasament face parte din categoria celor ce nu pot fi retrocedate în natură, intimatul era obligat să efectueze o expertiză prețuitoare, pentru a stabili care este valoarea de circulație a terenului în prezent, indicându-se modalitățile de despăgubire. În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005. Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 296 din 23 februarie 2009 , a respins contestația formulată de O.V. împotriva dispoziției nr. 1491 din 17 iulie 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași, dispoziție ce a fost menținută. A fost obligat contestatorul să plătească suma de 1.045 RON, cu titlu de diferență onorar expertiză în contul d-nului expert A.C., din cadrul Biroului Local pentru Expertize Judiciare și Tehnice de pe lângă Tribunalul Iași.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 1491 din 17 iulie 2007, emisă de intimat, a fost soluționată notificarea înregistrată în 13 august 2001, formulată de S.T. și O.A. - autoarea petentului - în sensul acordării de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri, în baza legii speciale, pentru imobilul compus din construcție demolată și teren, în suprafață de 188,70 m.p., situat în Iași, motivat de faptul că, în prezent, construcția este demolată, iar terenul este sistematizat, fiind ocupat de bulevard. Potrivit expertizei topografice efectuate în cauză de expertul A.C., respectiv în răspunsul expertului la obiecțiuni, s-a precizat că terenul, în suprafață de 188,70 m.p.

- aparținând autorului petentului - are, în prezent, amplasamentul ocupat de detalii de sistematizare, și anume începutul Bulevardului I. și spațiul verde din mijlocul sensului giratoriu și nu poate face obiectul unei restituiri în fizic. Față de situația reținută de expert în răspunsul formulat la obiecțiunile părților, instanța a constatat că imobilul revendicat de petent nu poate fi restituit în natură, astfel că, în mod corect, s-a propus a se acorda măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri. În consecință, tribunalul a respins cererea formulată de contestator și a menținut dispoziția emisă de intimat. Având în vedere că petentul nu a plătit diferența de onorariu pentru expertiza efectuată, instanța l-a obligat pe acesta să plătească în contul d-nului expert A.C.

suma de 1.045 RON. Reclamantul O.V. a declarat apel, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică. În motivarea apelului, el susține că instanța a considerat că expertiza efectuată în dosarul cauzei, împreună cu răspunsul la obiecțiunile la expertiză sunt suficient de „elocvente” și în măsură a forma o părere cu privire la situația terenului în discuție. Însă, nu s-a efectuat o expertiză topografică, motiv pentru care apelantul reiterează necesitatea efectuării unei noi expertize. Prin raportul de „neefectuare a expertizei” (titlu indicat chiar de către autor), expertul A.C. susține că se află în imposibilitatea de a identifica terenul, situat în Iași, nefiind depuse la dosarul cauzei schițele vechi.

Cu toate acestea, apelantul apreciază că, într-un mod inexplicabil, în concluziile acestui raport de expertiză, se reține că „amplasamentul proprietății rămâne neschimbat din anul 1940 și până în prezent, fiind ocupat cu construcția în care își desfășoară activitatea Cinematograful T.”. Învederează apelantul că această identificare este greșită, având în vedere că imobilul proprietatea autorilor săi a fost situat în str. R., nr. 33, chiar și după anul 1940, fapt dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar acest aspect nu a fost negat nici de către pârât.

Apelantul mai arată că însuși expertul tehnic recunoaște faptul că, prin raportul de neefectuare a expertizei, a identificat din greșeală imobilul din str. R., nr. 25. Pe de altă parte, în răspunsul expertului de la termenul din data de 17 noiembrie 2008, s-a concluzionat că, „având în vedere documentele depuse pentru identificarea proprietății R. din str. R., nr. 35, s-a identificat cu certitudine că terenul în discuție este ocupat de B-dul I. și scuarul din sensul giratoriu din Piața F., amplasament afectat de sistematizări. Expertul a făcut în mod constant referire la faptul că apelantul nu a depus la dosarul cauzei documentația de la SC H.P.

SA, însă această documentație este depusă la dosarul cauzei, și identifică imobilul în apropiere de Palatul R. Apreciază apelantul că, în ciuda tuturor acestor inadvertențe și a lipsei de profesionalism a expertului, instanța i-a respins solicitarea de a se dispune efectuarea unei noi expertize de către un expert competent, deși solicitarea a fost reiterată la fiecare termen de judecată. Pretinde apelantul că instanța a refuzat să aibă în vedere declarația autentică a numitului U.G., aflată la dosarul cauzei, care identifică cu lux de amănunte poziționarea imobilului revendicat, oferind o serie de elemente care infirmă în întregime „presupunerile” expuse de către expert, cu titlu de expertiză de specialitate.

Apelantul consideră că, din toate actele și schițele depuse la dosarul cauzei, reiese în mod clar faptul că terenul deținut de către autorii săi are un alt amplasament decât cel indicat de către expert, motiv pentru care se impune efectuarea unei noi expertize, în vederea elucidării situației acestui teren. În apel s-a efectuat o nouă expertiză topografică. Prin decizia civilă nr. 26 din 09 martie 2012, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins apelul declarat de O.V. și a dat în debit apelantul la Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Iași cu suma de 450 RON, reprezentând diferență onorariu pentru expertul tehnic C.C. Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de apel a constatat următoarele: În acest sens, s-a reținut că, prin notificarea nr. 84/2001, O.A.

și S.T. au solicitat despăgubiri bănești pentru construcția ce a fost amplasată pe terenul din Iași, și atribuirea unui teren în zona centrală pentru terenul, în suprafață de 488 m.p., ce a fost preluat de stat. Fiind învestit cu soluționarea notificării, Primarul Municipiului Iași a emis dispoziția nr. 1491 din 17 iulie 2007, prin care a propus notificatorilor acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - pentru imobilul, construcție demolată și teren, în suprafață de 188,7 m.p., ce a fost situat în Iași. Prin contestația formulată, cât și prin motivele de apel, reclamantul O.V.

a criticat acordarea de despăgubiri - în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 - ca și modalitate de despăgubire, fără a se verifica dacă vechiul amplasament nu este liber. Însă, instanța de apel a constatat că, atât expertiza topometrică efectuată la instanța de fond, cât și cea efectuată în apel, au concluzionat că terenul în litigiu este afectat, în totalitate, de detalii de sistematizare și de rețele edilitare (distribuție energie electrică, apă, canalizare, termoficare), după cum urmează: - suprafața identificată cadastral în CP 18/1 este ocupată de spațiu verde; - suprafața identificată cadastral în DS 24 este ocupată de intersecția Bulevardului I. și Străzii L. Susținerea apelantului referitoare la faptul că expertul tehnic din apel ar fi preluat concluziile expertizei efectuate la instanța de fond nu poate fi primită, deoarece, în răspunsul la obiecțiuni, expertul tehnic C.C.

a arătat că identificarea terenului s-a realizat, avându-se în vedere planurile topografice și cadastrale eliberate de SC H.P. SA, schița anexă la procesul-verbal nr. 233/1950, planul topografic din anul 1955. Raportat la înscrisurile avute în vedere la identificarea terenului, a fost înlăturată și susținerea apelantului privind omisiunea luării în calcul, la identificarea terenului, a declarației extrajudiciare a martorului U.G., deoarece acesta identifică, la modul general, amplasamentul imobilului - așa cum l-a perceput, în perioada 1963-1969, când era student - și nu în detaliu, așa cum este identificat acesta prin datele certe rezultate din schițele și planurile întocmite de către specialiștii în materie, de-a lungul timpului.

Instanța de apel a constatat că însuși apelantul, prin declarația autentificată de BNP C.E. din Brașov din 07 mai 2007, arată că zidurile subsolului clădirilor există, rămânând intacte în umplutura de moloz de sub structura rutieră a sistemului de circulație din Piața M.E., „mai exact în continuarea vechii clădiri extinse a telefoanelor, iar acest amplasament este identic cu cel stabilit de expertul tehnic C.C. În consecință, instanța de apel a reținut că tribunalul a procedat la respingerea contestației formulate de O.V. și la menținerea dispoziției emise de Primarul Municipiului Iași printr-o corectă aplicare a prevederilor art. 10 alin. (1) și alin. (10) din Legea nr. 10/2001 și a art. 10.1 și 10.2 din H.G.

nr. 250/2007. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul O.V., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor de recurs formulate reclamantul a arătat că, în primul rând unul dintre motivele pentru care a formulat contestația împotriva dispoziției nr. 1491 din 17 iulie 2007 emisă de către intimat, a fost legat de faptul că acesta din urmă nu a procedat la efectuarea unei expertize care să stabilească dacă terenul revendicat împreună cu S.T., teren pe care se afla o construcție ce fusese demolată în mod abuziv în perioada comunistă, este liber sau ocupat, respectiv afectat de lucrări edilitare.

Susține, însă că acesta nu a fost singurul motiv pentru care a contestat dispoziția, cum în mod eronat subliniază instanța de apel, ci un alt motiv l-a constituit faptul că intimatul nu a ținut cont de susținerile exprimate atât prin notificarea însăși, cât și prin adresele ulterioare pe care le-a formulat în cadrul procedurii administrative, susțineri prin care s-a arătat că, în realitate, suprafața terenului revendicat este de 488 m.p. și că din eroare în contractul de vânzare-cumpărare din 1956, act prin care autorii au dobândit imobilul în cauză, a fost trecută suprafața de 188,70 m.p.

Pe lângă declarațiile martorilor, unii dintre ei foști chiriași în respectivul imobil înainte că acesta să fie demolat și cele ale reclamantului, aflate la dosarul cauzei, s-au adus și argumente de ordin logic pentru a susține acest punct de vedere, fiind practic imposibil ca două construcții având structura descrisă în contractul de vânzare-cumpărare și în respectivele declarații să fie amplasată pe un teren având o suprafață de numai 188,70 m.p. Recurentul-reclamant arată că cele două expertize topografice administrate în cauză nu au fost de natură să lămurească acest aspect, concluziile lor fiind contradictorii. În timp ce prima expertiză, administrată la instanța de fond, precizează că suprafața terenului revendicat ar fi de 188,70 m.p., fără însă a justifica în nici un fel această afirmație, în cea de-a doua lucrare încuviințată în apel, expertul C.C.

precizează că ar fi vorba de fapt de o suprafață de 280,05 m.p. rezultată, se pare, în urma suprapunerilor schiței de plan aliate în arhiva Primăriei Municipiului lași și datând din 1950, peste schița ce figurează situația actuală a zonei ce cuprinde și imobilul aflat la adresa str. L. (imobilul în litigiu). Cu toate acestea, nici acest al doilea expert nu folosește niște argumente clare pentru care în urma măsurătorilor a ajuns la această suprafață și de asemenea nici nu precizează motivul pentru care, în operațiunea de suprapunere a schițelor, nu s-a folosit și de planurile aliate în arhiva SC H.P. SA lași, planuri care au fost atașate la dosarul cauzei prin diligentele depuse de către reclamant și pe care expertul era obligat să le utilizeze, fiind formulat chiar un obiectiv al expertizei în acest sens, obiectiv ce a fost admis de către instanța de apel, dar la care nu s-a răspuns în nici un fel.

De asemenea, prin cele două expertize nu s-a lămurit un alt obiectiv stabilit încă de la instanța de fond, respectiv cel al stabilirii valorii de circulație a imobilului revendicat, valoare care să includă două componente, respectiv valoarea terenului pe care a fost amplasată construcția demolată (teren a cărui suprafață nu a fost stabilită cu exactitate până astăzi) și valoarea construcției demolate abuziv, valori ce ar fi trebuit stabilite după criteriile prevăzute în art. 10 alin. (8) și (9) din Legea nr. 10/2001. Consideră că administrarea unei noi probe constând în efectuarea unei noi expertize topografice constituie singura modalitate prin care se poale modifica hotărârea atacată, dat fiind faptul că rezultatul ei poate confirma concluziile unuia dintre rapoarte sau la fel de bine poate infirma ambele concluzii.

Recurentul-reclamant, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, unde se precizează foarte clar că este obligația unității deținătoare aceea de a stabili, în cazul imobilelor preluate abuziv și ocupate de construcții ce au fost demolate (cazul de față), dacă terenul ocupat de acea construcție demolată este liber sau nu, urmând ca, în caz afirmativ acesta să fie restituit în natură total sau parțial, după caz. Evident, în cadrul acestei operațiuni este inclusă și obligația aceleiași unități deținătoare în speță intimatul, de a măsura suprafața terenului revendicat.

Astfel, instanța de apel, în cazul în care ar fi studiat concluziile expertizei efectuate în acea fază procesuală, ar fi constatat că suprafața măsurată de către expertul C.C. diferă față de cea precizată de intimat în cuprinsul dispoziției, motiv pentru care în situația ipotetică în care ar fi respins cererea reclamantului pentru efectuarea unei noi expertize (pe deplin justificată de altfel, după cum am arătat anterior), ar fi trebuit cel puțin să admită apelul reclamantului în sensul anulării dispoziției contestate, ca urmare a faptului că suprafața calculată de al doilea expert era diferită față de cea din cuprinsul dispoziției. Se mai arată faptul că în ipoteza în care decizia din apel ar deveni irevocabilă, s-ar urma procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 și Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmând a primi măsuri reparatorii prin echivalent, fie că vorbim de terenuri acordate în compensare sau despăgubiri bănești.

Insă, aceste măsuri vor fi raportate la suprafața ele 188,70 m.p. din dispoziția contestată, lucru absolut inadmisibil atâta timp cât prin expertiza din apel s-a constatat că este vorba de o suprafață (cel puțin) cu 50% mai mare. Având în vedere nerespectarea dispozițiilor, legale în materia restituirii proprietăților, atâta timp cât instanța de apel ignoră concluziile ale unei expertize încuviințate chiar de către aceasta, reclamantul arată că se impune admiterea recursului pentru a primi o despăgubire justă pentru imobilul preluat și demolat în mod abuziv, ce a aparținut autorilor săi.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”. În soluționarea cauzei instanțele anterioare au ținut seama de regimul juridic al terenului așa cum a fost relevat de situația de fapt determinată de probele administrate de instanțele fondului, care au făcut o aplicare corectă a normelor de drept material.

Contrar susținerii recurentului potrivit căreia era necesară o nouă expertiză topografică care să stabilească dacă terenul este liber sau ocupat, respectiv afectat de lucrări edilitare, au fost administrate în cauză două expertize topografice care au definit regimul juridic în prezent al imobilului, instanța de apel concluzionând în mod corect că, întrucât terenul în litigiu este afectat, în totalitate, de detalii de sistematizare și de rețele edilitare s-a făcut o corectă aplicare prevederilor art. 10 alin. (1) și alin. (10) din Legea nr. 10/2001 și a art. 10.1 și 10.2 din H.G. nr. 250/2007. Instanța de apel a stabilit, față de probele administrate, situația de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs, față de actuala structură art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Astfel, nu poate fi primită nici susținerea privind faptul că înainte de a dispune orice măsură reparatorie trebuia identificat imobilul și verificată suprafața terenului, câtă vreme potrivit răspunsului expertului la obiecțiuni, cât și declarației autentificate a recurentului, identificarea terenului s-a realizat, avându-se în vedere planurile topografice și cadastrale eliberate de SC H.P. SA, schița anexă la procesul-verbal nr. 233/1950, planul topographic din anul 1955. Mai mult, Înalta Curte reține că analiza făcută de instanța de apel asupra fondului cauzei a vizat numai suprafața de 188,70 m.p., care a făcut obiectul contestației deduse judecății, iar nu suprafața de 488 m.p. solicitată de reclamant prin motivele de recurs.

Această chestiune a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât dezlegarea dată pe acest aspect de instanța de fond nu a fost contestată prin exercitarea căii de atac a apelului de vreo parte interesată, critica recurentului privind suprafața revendicată constituind o critică nouă, formulată omisso medio, adică fără a fi făcut obiectul analizei instanței de apel. Recurentul mai susține și faptul că cele două expertize nu au lămurit un alt obiectiv stabilit încă de la instanța de fond, respectiv cel al stabilirii valorii de circulație a imobilului revendicat, ce ar fi trebuit stabilită după criteriile prevăzute în art. 10 alin. (8) și (9) din Legea nr. 10/2001.

Pornind de la statuările cuprinse în decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în situația în care decizia sau dispoziția motivată a unității deținătoare ar fi fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanța avea posibilitatea de a stabili cuantumul despăgubirii ce se cuvine recurentului reclamant, dar în prezenta cauză a fost emisă decizie sau dispoziție prin care s-a răspuns notificării după intrarea în vigoare a legii mai sus menționate, și în această situație se aplică acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Rezulta că, în determinarea limitelor învestirii sub aspectul fondului măsurilor reparatorii și ulterior, în procedura judiciară, instanțele fondului au făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente, motivele de recurs subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. fiind nefondate. Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul O.V. împotriva deciziei nr. 26 din data de 09 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția civilă, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul O.V. împotriva deciziei nr. 26 din data de 09 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2012.