ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4624/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4624/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

116 din 23 ianuarie 2012, Tribunalul Iași, Secția I civilă a decis următoarele:

a respins excepția prematurității formulării acțiunii invocată de pârâți cu

privire la hotărârea nr. 8 din 17 martie 2011 și excepția necompetenței

funcționale a Secției a I-a civilă a Tribunalului Iași, invocată de pârâți cu

privire la hotărârile nr. 37 din 11 februarie 2011 și nr. 38 din 11 februarie 2011

emise de Consiliul Județean Iași; a respins excepția inadmisibilității

contestației îndreptate împotriva hotărârilor nr. 37 din 11 februarie 2011 și nr.

38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul Județean Iași; a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții D.G. și D.E., D.C. și D.R., în contradictoriu

cu pârâții Județul Iași și Consiliul Județean Iași; a anulat în parte Hotărârea

nr. 37 din 11 februarie 2011 și Hotărârea nr. 8 din 17 martie 2011 cu privire

la cuantumul despăgubirilor; a obligat pârâții să plătească reclamanților cu

titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 1141 m.p, situat în extravilan Iași, zona Aeroport, nr. cadastral 5286, suma de 188598 lei, în termen

de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; a respins contestația

formulată de reclamanți împotriva Hotărârii nr. 38 din 11 februarie 2011 emisă

de Consiliul Județean Iași; a obligat pârâții să plătească reclamanților suma

de 6800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu experți și onorariu

avocat); a obligat pârâții să plătească în contul Biroului local pentru

expertize judiciare și contabile din cadrul Tribunalului Iași, suma de 1600

lei, din care 1000 lei pentru expert M.A. și 600 lei pentru expert A.E.

(diferență onorarii expert neachitate).

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Astfel cum s-a

susținut și prin cererea de chemare în judecată și prin precizările formulate

ulterior, demersul judiciar al reclamanților vizează cuantumul despăgubirilor

stabilite de pârâți urmare a exproprierii și nu această procedură în sine.

Potrivit art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 255/2010, cererile adresate instanței judecătorești pentru

stabilirea în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ

teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a

cuantumului acesteia, sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de

competența instanțelor de drept comun.

În raport de aceste

dispoziții, având în vedere că prin legile speciale nu este stabilită

competența specială a secțiilor de contencios administrativ (competență pe care

legiuitorul a prevăzut-o expres atunci când a fost cazul), Tribunalul a apreciat

că revine în competența Secției I civilă a Tribunalului Iași soluționarea

prezentului litigiu și nu Secției a II-a civilă, considerente pentru care a

respins excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Iași – Secția a I-a

civilă, invocată de pârâți.

În ce privește

excepția prematurității acțiunii de față, prima instanță a apreciat-o de

asemenea neîntemeiată, argumentând că potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010,

expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 19 se

poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de

prescripție care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de

stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea

contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra

imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă

efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferul

dreptului de proprietate.

În speță, sumele

individuale aferente despăgubirilor pentru imobilele afectate de coridorul de

expropriere, deci și pentru imobilul proprietatea reclamanților, au fost

aprobate prin Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 a Consiliului Județean

Iași, comunicată reclamanților la 28 februarie 2011.

Prin urmare, dreptul

reclamanților de a contesta cuantumul despăgubirii care a fost individualizat

prin Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 s-a născut de la momentul

comunicării acestui act, astfel că acțiunea de față, înregistrată ulterior

momentului menționat (08 martie 2011), nu poate fi considerată prematură prin

raportare la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, art. 15 alin. (1) din

H.G. nr. 53/2011 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Reținând, în temeiul

aceluiași text de lege și al art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011 cu referire

la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, că expropriatul poate contesta cuantumul

despăgubirii, acesta constituindu-l și obiectul prezentei acțiuni, prima

instanță a apreciat neîntemeiată și excepția inadmisibilității (invocată din

oficiu) a contestației îndreptate împotriva Hotărârilor nr. 37 și 38 din 11

februarie 2011 emise de Consiliul Județean Iași.

Cu privire la fondul

litigios, Tribunalul a reținut că, prin Hotărârea nr. 217 din 28 iulie 2010 a

Consiliului Județean Iași, s-a aprobat modificarea și completarea art. 1 alin.

(1) din Hotărârea nr. 179 din 30 iunie 2010 a Consiliului Județean Iași în

sensul aprobării demarării procedurilor de achiziție publică a serviciilor de

evaluare a terenurilor care urmează a fi expropriate pentru realizarea

investiției „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”,

proprietatea domnilor P.M.L., P.A., G.M., B.C., D.G., B.C., G.I. și Z.I.

Potrivit contractului

de vânzare-cumpărare autentificat la 01 aprilie 2003 la BNP K.N., D.G. căsătorit cu D.E. și D.C. căsătorit cu D.R. (reclamanții din prezenta cauză)

au dobândit în proprietate, în cote de ½ fiecare, terenul cu suprafața

de 5000 mp situat în extravilanul Municipiului Iași, zona Aeroport, cu nr. cadastral

provizoriu 5286, amplasat în cvartalul 115, parcela cu nr. topografic

1(4430/1).

În baza Hotărârii

Consiliului Județean Iași nr. 188/2007 de aprobare a documentației

tehnico-economice Situație de fezabilitate „Dezvoltarea și Modernizarea

Aeroportului Internațional Iași” întocmit de S.C. SRL București, actualizat

prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 248/2008 a H.C.J. nr. 334 din 31

octombrie 2008, prin care s-a declarat de utilitate publică de interes local

lucrarea „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”, a H.C.J.

nr. 284/2008 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici a lucrării de

utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional

Iași”, a fost emisă de către Consiliul Județean Iași, Hotărârea nr. 37 din 11 februarie

2011 privind continuarea procedurilor de expropriere în vederea realizării

lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului

Internațional Iași”.

Prin această hotărâre

s-a aprobat continuarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate

privată situate pe coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică

„Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași” (art. 1), s-au

aprobat rapoartele de evaluare prevăzute în anexele nr. 2-12 pentru stabilirea

despăgubirilor ce urmează a fi acordate proprietarilor privați, persoane fizice

și juridice, ale căror proprietăți sunt afectate de expropriere (art. 2), s-au

aprobat sumele individuale aferente despăgubirilor ce urmează a fi acordate

proprietarilor conform rapoartelor de evaluare prevăzute la art. 2 (art. 3).

Potrivit raportului

de evaluare pentru activul – teren liber, situat în extravilanul Iași – Zona

Aeroport Iași, anexă la H.C.J. nr. 37 din 11 februarie 2011, suprafața de 1281

mp din proprietatea D. ce urma a fi inclusă în coridorul de expropriere a fost

evaluată la 19.081 RON (4484 euro).

Prin H.C.J. nr. 38

din 11 februarie 2011 privind emiterea titlului de expropriere a proprietarilor

privați persoane fizice și juridice afectate de realizarea lucrării de

utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”

s-a aprobat exproprierea bunurilor imobile ale proprietarilor privați persoane

fizice și juridice afectate de realizarea lucrării de utilitate publică

„Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”.

Această hotărâre nu

cuprinde nicio dispoziție relativă la cuantumul despăgubirilor stabilite prin

expropriere, aspect ce este contestat de reclamanți în litigiul de față, astfel

încât contestația îndreptată împotriva acestei hotărâri se impune a fi

respinsă.

Prin Hotărârea

Consiliului Județean Iași nr. 8 din 17 martie 2011, s-a constatat că D.G., D.E.,

D.C. și D.R., proprietari ai terenului în suprafață de 1281 mp inclus în

culoarul de exproprieri nu au fost de acord cu despăgubirile în cuantum de

19.081 lei ce s-a dispus a fi consemnată într-un cont deschis la Trezoreria Iași.

Hotărârile nr. 37 și

38 din 11 februarie 2011 ale Consiliului Județean Iași au fost modificate prin

Hotărârea nr. 202 din 27 iulie 2011, prin care s-a diminuat cuantumul

despăgubirilor calculate în favoarea familiilor D. cu suma de 2085 lei,

reținându-se că suprafața efectiv expropriată de la acestea este de 1141 mp.

Potrivit art. 15 alin.

(1) din H.G. nr. 53/2011, în situația în care persoana îndreptățită nu este de

acord cu cuantumul despăgubirilor, comisia face mențiune despre această

situație în procesul-verbal arătând că persoana îndreptățită este în drept să

se adreseze instanței de judecată, în condițiile prevederilor art. 21-27 din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Potrivit art. 26 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite. La calcularea despăgubirilor, experții precum și instanța, vor

ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel

în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor

persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Comisia de experți

constituită în cauză conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 (compusă din expert A.E.

– desemnat de instanță, expert C.D.C. – solicitat de reclamanți și expert M.A. –

solicitat de pârâți), a stabilit în unanimitate că valoarea de piață a

terenului este de 163,40 lei lei/mp (38 euro/mp), că valoarea gardului ce se

impune a fi refăcut în urma exproprierii unei suprafețe din terenul proprietatea

reclamanților este de 58 lei/mp (lungimea gardului fiind de 101,24 ml), că

prejudiciul cauzat prin nefolosirea terenului este de 3620,70 lei și că

prejudiciul produs în urma desființării plantației de pomi fructiferi este de

1014,20 lei.

Criteriile de

stabilire a cuantumului despăgubirilor în caz de expropriere sunt legale, în

sensul că ele sunt prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în

unitatea administrativ teritorială” definește prețul de piață, cel mai probabil

la o anumită dată, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă pe

piața concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări

oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință

de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este

supus unor constrângeri exagerate.

Expertiza efectuată

în cauză a stabilit că valoarea de piață a terenului este de 163,40 lei

lei/m.p., prin urmare, valoarea de circulație a suprafeței de 1141 m.p. expropriată este de 186.439,4 lei. Aceasta este una din componentele despăgubirii

reglementată de art. 26 ale Legii nr. 33/1994, respectiv valoarea de circulație

a terenului. În condițiile în care despăgubirea se raportează la acest element

(care presupune că terenul a ieșit definitiv din patrimoniul proprietarului

printr-o vânzare obișnuită), nu se justifică includerea în această despăgubire

a lipsei de folosință a terenului și nici a valorii plantației de pomi

fructiferi întrucât la stabilirea valorii de circulație a terenului s-au avut

în vedere toate caracteristicile acestuia, inclusiv categoria de folosință și

culturile existente pe acesta. Prin urmare, a doua componentă a despăgubirii,

prejudiciul produs prin expropriere nu poate viza decât prejudiciul produs prin

necesitatea refacerii limitelor exterioare ale suprafeței rămase în

proprietate, respectiv pentru refacerea gardului. În acest sens, expertiza a

stabilit că se impune refacerea gardului pe o lungime de 101,24 m.l., valoarea fiind de 58 lei/m.p. Ca atare, prejudiciul produs prin expropriere este de

2158,70 lei reprezentând cheltuielile necesare refacerii gardului. Așadar,

despăgubirea cuvenită reclamanților se compune din această sumă și din valoarea

de circulație de suprafeței de 1141 mp expropriată - 186439,4 lei - în total

188598 lei.

În baza art. 274 C.

proc. civ., Tribunalul a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de

6800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii expert și onorariu

avocat). Reținând că pârâții nu au făcut dovada achitării diferențelor de

onorarii expert pentru experții M. (1000 lei) și A. (600 lei) la care au fost

îndatorați de instanță, s-a dispus obligarea lor în acest sens.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâții Județul Iași, reprezentat de președintele

Consiliului Județean Iași, și Consiliul Județean Iași.

Prin decizia nr. 148

din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași, Secția Civilă a admis apelul, a

anulat în parte Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 dată de Consiliul

Județean Iași cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților D.G.,

D.E., D.C. și D.R., menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a

respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimați.

În motivarea soluției

sale, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prima instanță a

soluționat corect excepția de necompetență materială funcțională, stabilind,

printr-o interpretare și aplicare judicioase a dispozițiilor legale incidente,

competența de atribuțiune pentru instanța civilă (Secția I civilă a

Tribunalului Iași), iar nu pentru instanța de contencios administrativ (Secția

a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Iași).

Astfel, obiectul dedus

judecății vizează exclusiv cuantumul despăgubirilor acordate pentru imobilul

teren expropriat, care în opinia reclamanților-intimați are un caracter vădit

derizoriu și neechitabil.

Este adevărat că

instituția juridică a exproprierii are un caracter complex, cuprinzând atât

norme juridice de drept public, cât și norme juridice de drept privat, statuate

în art. 44 alin. (3) și (6) din Constituție, art. 481 C. civ., Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Legea nr. 255/2010 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor

obiective de interes național județean și local și Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 53/2011, putând fi definită ca un act de putere publică

prin care se realizează dobândirea forțată a proprietăților private asupra

imobilelor necesare executării lucrărilor de utilitate publică, în schimbul

unei despăgubiri.

Ținând seama de

etapele legale pe care le parcurge procedura exproprierii, respectiv declararea

utilității publice, măsurile pregătitoare exproprierii (etapa administrativă),

precum și exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor (etapa

judiciară), Curtea a remarcat faptul că, în absența înțelegerii părților,

stabilirea despăgubirilor este supusă normelor de procedură civilă specială

care reglementează această din urmă etapă (judiciară) completate cu normele

procesuale civile de drept comun.

Prin urmare, în mod

legal a apreciat prima instanță că au relevanță normele înscrise în art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 255/2010 potrivit cu care „cererile adresate instanțelor

judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul român sau cu

unitățile administrativ – teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire

pentru expropriere și a cuantumului acesteia (…) sunt de competența instanțelor

de drept comun”, norme care se coroborează cu dispozițiile art. 21 din Legea nr.

33/1994 care reglementează competența materială a tribunalului pentru etapa

judiciară care vizează exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor.

Este de subliniat că

textele indicate nu fac vreo mențiune despre instanța de contencios

administrativ la care, ori de câte ori a dorit să se refere, legiuitorul a

făcut-o în mod expres (cum este și cazul art. 20 din Legea nr. 33/1994 care

reglementează procedura de contestare pentru etapa administrativă a măsurilor

premergătoare exproprierii) ci, dimpotrivă, normele de procedură civilă

specială fac trimitere la competența materială a „tribunalului” ca „instanță de

drept comun”, în acord cu normele de competență materială ale art. 2 alin. (1) lit.

f) C. proc. civ. care alcătuiesc procedura civilă de drept comun și care

exclud, prin urmare, competența materială funcțională a secției de contencios

administrativ din cadrul tribunalului, în prezenta cauză care vizează cuantumul

despăgubirilor acordate pentru imobilul expropriat.

Textele legale

evocate de către apelanți nu fac nicio referire la instanța de contencios

administrativ care, fiind o instanță de excepție, trebuie prevăzută printr-o

normă specială, derogatorie în privința competenței.

Cât privește soluția

de respingere a excepției prematurității, Curtea a apreciat că sunt de asemenea

nefondate criticile apelanților. Tocmai ținând seama de etapele procedurii

exproprierii parcurse în speță și de împrejurarea că reclamanților le-a fost

comunicat cuantumul despăgubirilor aprobate, Tribunalul a argumentat judicios

existența interesului născut și actual care a impus respingerea excepției

invocate.

Analizând criticile

aduse sentinței pe fond, în limitele de devoluțiune fixate prin cererea de

apel, Curtea a apreciat ca fiind nefondat motivul de apel referitor la

neaplicarea diminuării cu 20% a valorii terenului expropriat, din cauza

situării într-o zonă expusă la riscuri tehnologice (zona de dezvoltare a

Aeroportului Internațional Iași), în sensul prevederilor art. 11 din H.G. nr. 525/1996.

Criticile apelanților

se referă doar la una din cele două componente legale ale despăgubirilor

prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv valoarea reală (de

circulație) a terenului.

Această valoare reală

a terenului (de 186.439,4 lei pentru suprafața de 1141 mp), stabilită de către

comisia de experți în procedura reglementată de art. 25 și urm. din Legea nr. 33/1994

și care nu ia în calcul coeficientul de diminuare evocat de apelanți (-20%

pentru situare într-o zonă expusă la riscuri tehnologice), satisface întocmai

exigențele unei „ drepte și prealabile” despăgubiri pe care o impun atât legea

fundamentală cât și legea specială în materia exproprierii.

Astfel, despăgubirea

nu poate privi decât valoarea de piață de la momentul realizării procedurii de

expropriere a imobilelor incluse în coridorul de expropriere, fiind în mod

evident un efect juridic imediat al exproprierii în planul raporturilor

obligaționale dintre expropriator și expropriat, iar nicidecum valoarea de la

un moment ulterior, cum ar fi cel al executării lucrării de utilitate publică

(în cazul de față „Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Iași”

care ar atrage situarea terenului expropriat în zona de extindere a

aeroportului, considerată de apelanți „zona expusă la riscuri tehnologice”).

Doar în acest fel poate fi asigurată garanția unei soluții în egală măsură

legală și echitabilă ambelor părți cu interese divergente aflate în procedura

de expropriere.

Nefondate s-au

considerat a fi și criticile apelanților referitoare la neobservarea de către

instanța de fond a efectelor hotărârii nr. 202 din 27 iulie 2011 prin care au

fost modificate și completate hotărârile nr. 37 și 38 din 11 februarie 2011.

Contrar susținerilor apelanților, instanța fondului a avut în vedere la

stabilirea despăgubirilor câtimea de 1141 mp rezultată din corecția adusă

întinderii terenului expropriat, prin hotărârea evocată.

Cât privește însă motivul

ultim de apel, referitor la pronunțarea plus petita, Curtea a reținut că,

într-adevăr, depășindu-și limitele investirii și nesocotind prevederile art. 129

alin. (6) C. proc. civ. potrivit cu care, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc

numai asupra obiectului cererii deduse judecății, instanța de fond a anulat în

parte hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 cu privire la cuantumul

despăgubirilor, fără nicio particularizare, în condițiile în care actul se

referea la sumele individuale aferente despăgubirilor acordate proprietarilor

conform rapoartelor de evaluare prevăzute în anexele nr. 2-12, dintre care un

număr de 10 se referă la terți proprietari.

Prin urmare, reținând

că doar sub acest aspect prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale

relevante, Curtea, în baza art. 296 teza a II-a C. proc. civ., a admis apelul

și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a anulat în parte

hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011, cu privire la cuantumul despăgubirilor

acordate numai reclamanților, păstrând toate celelalte dispoziții ale sentinței

atacate care nu contravin acestei soluții.

Întrucât apelanții nu

sunt în culpă procesuală, în sensul art. 274 C. proc. civ., cererea intimaților

privind plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs de pârâții Județul Iași, reprezentat de

președintele Consiliului Județean Iași, și Consiliul Județean Iași, care au

formulat următoarele critici:

Un prim motiv de recurs,

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizează

soluția dată excepției materiale funcționale a secției civile.

Reiterând criticile

aduse soluției de respingere a excepției necompetenței funcționale a Secției I

civile a Tribunalului Iași, recurenții susțin că instanțele de fond au ignorat

atât prevederile art. 4, 5, 31 și 32 din Legea nr. 255/2010 și ale art. 4 alin.

(2) din H.G. nr. 53/2011, cât și faptul că hotărârile Consiliului Județean Iași

a căror legalitate este contestată în proces sunt acte administrative emise în

regim de putere publică, în scopul realizării lucrărilor de dezvoltare a

infrastructurii aeroportuare, supuse cadrului procesual stabilit de Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ.

Un alt motiv de recurs

vizează soluția dată fondului litigios, recurenții susținând că instanțele de

fond au ignorat faptul că terenul expropriat prezintă un caracter special,

întrucât este amplasat în zona de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași,

neavând o utilitate obișnuită.

Astfel,

susțin că aeroporturile sunt considerate „

zone expuse la riscuri tehnologice”

în

sensul prevederilor art. 11 din H.G. nr. 525/1996, astfel că terenul evaluat nu

poate fi utilizat fără opreliști la realizarea unor noi construcții, cu orice

destinație, ci, dimpotrivă, există restricții serioase în folosirea lui ca

teren de construcții.

Astfel,

motivat de situarea terenului în zona de extindere a Aeroportului Internațional

Iași, trebuia reținută de către prima instanță o depreciere a valorii cu -20%,

potrivit Buletinului de Expertiză tehnică nr. 97/martie 2006, tocmai pentru

stabilirea unei drepte despăgubiri atât pentru proprietarul expropriat cât si

pentru cei care plătesc prețul exproprierii.

Recurenții

susțin că

au

fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât raportul de

expertiză omologat de către instanța de fond, a avut în vedere prețurile de

tranzacționare din 3 contracte, însă pentru terenuri situate în intravilanul

municipiului Iași, terenul supus exproprierii fiind situat în extravilan.

Recurenții susțin că

experții aveau obligația de a face verificări la agenții imobiliare, notari,

publicații de specialitate pentru a le comunica prețurile de tranzacționare

prevăzute în acte autentice de vânzare-cumpărare și numai în măsura în care

informațiile culese indicau neîncheierea unor astfel de contracte, puteau apela

la alte criterii în stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Așa fiind, raportul

de expertiză efectuat în cauză nu corespunde exigențelor impuse de art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 sub aspectul modalității de evaluare a terenului

expropriat și, prin urmare, nu se justifica a fi valorificate concluziile

acestui raport.

Intimații au formulat

întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, față de

dispozițiile art. 301

1

alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că

susținerile formulate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de

nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

În primul rând,

Înalta Curte constată că excepția nulității recursului, invocată de intimații –

reclamanți prin întâmpinare nu poate fi primită, întrucât toate criticile

formulate se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C.

proc. civ.

Primul motiv de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este nefondat.

Așa cum au reținut și

instanțele de fond, demersul judiciar al reclamanților vizează cuantumul

despăgubirilor stabilite de pârâți ca urmare a exproprierii și nu această

procedură în sine.

Art. 23 alin. (1) din

Legea nr. 255/2010 prevede că cererile adresate instanței judecătorești pentru

stabilirea în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ

teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a

cuantumului acesteia, sunt de competența instanțelor de drept comun, iar art. 21

din Legea nr. 33/1994 reglementează competența materială a tribunalului pentru

etapa judiciară care vizează exproprierea propriu-zisă și stabilirea

despăgubirilor.

Așa fiind, în raport

de aceste dispoziții, având în vedere că prin legile speciale nu este stabilită

competența specială a secțiilor de contencios administrativ (competență pe care

legiuitorul a prevăzut-o expres atunci când a fost cazul), soluția instanțelor

de fond apare legală, iar critica recurenților sub acest aspect este nefondată.

În ce privește însă criticile

formulate cu privire la fondul litigiului, acestea sunt fondate, în măsura în

care sunt de natură a susține necesitatea completării în apel a probatoriilor,

pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de determinarea cuantumului

despăgubirilor cuvenite reclamanților, ca persoane expropriate, în baza Legii nr.

33/1994.

Conform art. 26 din

Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

„La stabilirea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

„luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”.

Se

constată astfel că textul de lege stabilește atât criteriile de determinare a

despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat

expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv

„data întocmirii raportului de expertiză”.

Cele două aspecte

esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții

desemnați de către instanța de judecată sunt, în primul rând, prețul de piață

al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada

relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând,

momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel

al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății.

Este fondată critica

recurenților privind calcularea cuantumului despăgubirii fără a se ține seama

de criteriul „prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele”, prevăzut

de același text legal.

Sintagma „prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit

efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în

contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică

publicitate sau de pe internet.

Or, instanța de apel

a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanță pe baza unui

raport de expertiză din care rezultă că experții au avut în vedere 3 oferte de

vânzare „localizate în aceeași zonă, mai aproape de municipiul Iași

(intravilan)” (pct. 2.2.1 expertiză, fila 128, dosar fond).

Se constată astfel că,

la întocmirea raportului de expertiză în faza judecății în fond, nu au fost

verificate și identificate nici un fel de tranzacții concrete cu privire la

imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în

vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare,

valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte.

Din cuprinsul acestei

lucrări, reiese că metoda de evaluare folosită a fost aceea a comparației

directe pornind de la analiza prețurilor de ofertare din publicații de

specialitate și de pe internet, iar nu a prețurilor din tranzacțiile încheiate

în zonă.

Experții aveau

obligația de a face verificări cu privire la prețurile terenurilor ce rezultau

din tranzacțiile încheiate în zonă, la agenții imobiliare, notari, publicații

de specialitate din zonă, urmând ca pe baza informațiilor primite privind

tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare

prețurile din aceste tranzacții.

Numai în măsura în

care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de

contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții

puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea

despăgubirilor aferente exproprierii.

Expertiza însușită de

instanțele anterioare nu este, însă, însoțită de nici un document care să

ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absența acestei

dovezi atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza

ofertelor de vânzare.

În lipsa

verificării, de către instanță, a existenței sau nu a unor contracte de

vânzare-cumpărare pentru imobile de același fel, în mod greșit, aceasta și-a însușit

valoarea stabilită prin expertiza efectuată în fața instanței de fond, pentru

terenul în litigiu, în afara criteriului menționat în art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, decizia atacată fiind, astfel, pronunțată cu încălcarea

textului de lege menționat.

Prin

urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea

dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, în baza art. 312 alin.

(1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul și va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la

aceeași curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele

care au condus la încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (4) din Legea nr.

33/1994.

Astfel,

urmează ca instanța de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia

de experți constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca

experții să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanților în raport de

„prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, preț

rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, iar nu simple oferte de

vânzare.

Doar în

cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului

necesar) efectuate de instanță în legătură cu existența unor asemenea acte

juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu

există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de

experți.

De asemenea, cum s-a

subliniat mai sus, data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză, cum

prevede expres art. 26 alin. (2), urmând a se stabili și eventualele daune

aduse proprietarului prin expropriere.

În rejudecare,

instanța va analiza și celelalte critici formulate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâții Județul Iași, prin președintele Consiliului Județean Iași

și Consiliul Județean Iași împotriva deciziei civile nr. 148 din 26 septembrie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția Civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 octombrie 2013.