ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4624/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 116 din 23 ianuarie 2012, Tribunalul Iași, Secția I civilă a decis următoarele: a respins excepția prematurității formulării acțiunii invocată de pârâți cu privire la hotărârea nr. 8 din 17 martie 2011 și excepția necompetenței funcționale a Secției a I-a civilă a Tribunalului Iași, invocată de pârâți cu privire la hotărârile nr. 37 din 11 februarie 2011 și nr. 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul Județean Iași; a respins excepția inadmisibilității contestației îndreptate împotriva hotărârilor nr. 37 din 11 februarie 2011 și nr. 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul Județean Iași; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții D.G.

și D.E., D.C. și D.R., în contradictoriu cu pârâții Județul Iași și Consiliul Județean Iași; a anulat în parte Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 și Hotărârea nr. 8 din 17 martie 2011 cu privire la cuantumul despăgubirilor; a obligat pârâții să plătească reclamanților cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 1141 m.p, situat în extravilan Iași, zona Aeroport, nr. cadastral 5286, suma de 188598 lei, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; a respins contestația formulată de reclamanți împotriva Hotărârii nr. 38 din 11 februarie 2011 emisă de Consiliul Județean Iași; a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 6800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu experți și onorariu avocat); a obligat pârâții să plătească în contul Biroului local pentru expertize judiciare și contabile din cadrul Tribunalului Iași, suma de 1600 lei, din care 1000 lei pentru expert M.A.

și 600 lei pentru expert A.E. (diferență onorarii expert neachitate). Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele considerente: Astfel cum s-a susținut și prin cererea de chemare în judecată și prin precizările formulate ulterior, demersul judiciar al reclamanților vizează cuantumul despăgubirilor stabilite de pârâți urmare a exproprierii și nu această procedură în sine. Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia, sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun.

În raport de aceste dispoziții, având în vedere că prin legile speciale nu este stabilită competența specială a secțiilor de contencios administrativ (competență pe care legiuitorul a prevăzut-o expres atunci când a fost cazul), Tribunalul a apreciat că revine în competența Secției I civilă a Tribunalului Iași soluționarea prezentului litigiu și nu Secției a II-a civilă, considerente pentru care a respins excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Iași – Secția a I-a civilă, invocată de pârâți.

În ce privește excepția prematurității acțiunii de față, prima instanță a apreciat-o de asemenea neîntemeiată, argumentând că potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferul dreptului de proprietate.

În speță, sumele individuale aferente despăgubirilor pentru imobilele afectate de coridorul de expropriere, deci și pentru imobilul proprietatea reclamanților, au fost aprobate prin Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 a Consiliului Județean Iași, comunicată reclamanților la 28 februarie 2011. Prin urmare, dreptul reclamanților de a contesta cuantumul despăgubirii care a fost individualizat prin Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 s-a născut de la momentul comunicării acestui act, astfel că acțiunea de față, înregistrată ulterior momentului menționat (08 martie 2011), nu poate fi considerată prematură prin raportare la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, art. 15 alin. (1) din H.G.

nr. 53/2011 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Reținând, în temeiul aceluiași text de lege și al art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011 cu referire la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, că expropriatul poate contesta cuantumul despăgubirii, acesta constituindu-l și obiectul prezentei acțiuni, prima instanță a apreciat neîntemeiată și excepția inadmisibilității (invocată din oficiu) a contestației îndreptate împotriva Hotărârilor nr. 37 și 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul Județean Iași.

Cu privire la fondul litigios, Tribunalul a reținut că, prin Hotărârea nr. 217 din 28 iulie 2010 a Consiliului Județean Iași, s-a aprobat modificarea și completarea art. 1 alin. (1) din Hotărârea nr. 179 din 30 iunie 2010 a Consiliului Județean Iași în sensul aprobării demarării procedurilor de achiziție publică a serviciilor de evaluare a terenurilor care urmează a fi expropriate pentru realizarea investiției „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”, proprietatea domnilor P.M.L., P.A., G.M., B.C., D.G., B.C., G.I. și Z.I. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 01 aprilie 2003 la BNP K.N., D.G. căsătorit cu D.E. și D.C. căsătorit cu D.R. (reclamanții din prezenta cauză) au dobândit în proprietate, în cote de ½ fiecare, terenul cu suprafața de 5000 mp situat în extravilanul Municipiului Iași, zona Aeroport, cu nr. cadastral provizoriu 5286, amplasat în cvartalul 115, parcela cu nr. topografic 1(4430/1).

În baza Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 188/2007 de aprobare a documentației tehnico-economice Situație de fezabilitate „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași” întocmit de S.C. SRL București, actualizat prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 248/2008 a H.C.J. nr. 334 din 31 octombrie 2008, prin care s-a declarat de utilitate publică de interes local lucrarea „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”, a H.C.J. nr. 284/2008 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici a lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”, a fost emisă de către Consiliul Județean Iași, Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 privind continuarea procedurilor de expropriere în vederea realizării lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”.

Prin această hotărâre s-a aprobat continuarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași” (art. 1), s-au aprobat rapoartele de evaluare prevăzute în anexele nr. 2-12 pentru stabilirea despăgubirilor ce urmează a fi acordate proprietarilor privați, persoane fizice și juridice, ale căror proprietăți sunt afectate de expropriere (art. 2), s-au aprobat sumele individuale aferente despăgubirilor ce urmează a fi acordate proprietarilor conform rapoartelor de evaluare prevăzute la art. 2 (art. 3). Potrivit raportului de evaluare pentru activul – teren liber, situat în extravilanul Iași – Zona Aeroport Iași, anexă la H.C.J.

nr. 37 din 11 februarie 2011, suprafața de 1281 mp din proprietatea D. ce urma a fi inclusă în coridorul de expropriere a fost evaluată la 19.081 RON (4484 euro). Prin H.C.J. nr. 38 din 11 februarie 2011 privind emiterea titlului de expropriere a proprietarilor privați persoane fizice și juridice afectate de realizarea lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași” s-a aprobat exproprierea bunurilor imobile ale proprietarilor privați persoane fizice și juridice afectate de realizarea lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”. Această hotărâre nu cuprinde nicio dispoziție relativă la cuantumul despăgubirilor stabilite prin expropriere, aspect ce este contestat de reclamanți în litigiul de față, astfel încât contestația îndreptată împotriva acestei hotărâri se impune a fi respinsă.

Prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 8 din 17 martie 2011, s-a constatat că D.G., D.E., D.C. și D.R., proprietari ai terenului în suprafață de 1281 mp inclus în culoarul de exproprieri nu au fost de acord cu despăgubirile în cuantum de 19.081 lei ce s-a dispus a fi consemnată într-un cont deschis la Trezoreria Iași. Hotărârile nr. 37 și 38 din 11 februarie 2011 ale Consiliului Județean Iași au fost modificate prin Hotărârea nr. 202 din 27 iulie 2011, prin care s-a diminuat cuantumul despăgubirilor calculate în favoarea familiilor D. cu suma de 2085 lei, reținându-se că suprafața efectiv expropriată de la acestea este de 1141 mp. Potrivit art. 15 alin. (1) din H.G.

nr. 53/2011, în situația în care persoana îndreptățită nu este de acord cu cuantumul despăgubirilor, comisia face mențiune despre această situație în procesul-verbal arătând că persoana îndreptățită este în drept să se adreseze instanței de judecată, în condițiile prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea despăgubirilor, experții precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Comisia de experți constituită în cauză conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 (compusă din expert A.E. – desemnat de instanță, expert C.D.C. – solicitat de reclamanți și expert M.A. – solicitat de pârâți), a stabilit în unanimitate că valoarea de piață a terenului este de 163,40 lei lei/mp (38 euro/mp), că valoarea gardului ce se impune a fi refăcut în urma exproprierii unei suprafețe din terenul proprietatea reclamanților este de 58 lei/mp (lungimea gardului fiind de 101,24 ml), că prejudiciul cauzat prin nefolosirea terenului este de 3620,70 lei și că prejudiciul produs în urma desființării plantației de pomi fructiferi este de 1014,20 lei. Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor în caz de expropriere sunt legale, în sensul că ele sunt prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială” definește prețul de piață, cel mai probabil la o anumită dată, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă pe piața concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate. Expertiza efectuată în cauză a stabilit că valoarea de piață a terenului este de 163,40 lei lei/m.p., prin urmare, valoarea de circulație a suprafeței de 1141 m.p. expropriată este de 186.439,4 lei.

Aceasta este una din componentele despăgubirii reglementată de art. 26 ale Legii nr. 33/1994, respectiv valoarea de circulație a terenului. În condițiile în care despăgubirea se raportează la acest element (care presupune că terenul a ieșit definitiv din patrimoniul proprietarului printr-o vânzare obișnuită), nu se justifică includerea în această despăgubire a lipsei de folosință a terenului și nici a valorii plantației de pomi fructiferi întrucât la stabilirea valorii de circulație a terenului s-au avut în vedere toate caracteristicile acestuia, inclusiv categoria de folosință și culturile existente pe acesta. Prin urmare, a doua componentă a despăgubirii, prejudiciul produs prin expropriere nu poate viza decât prejudiciul produs prin necesitatea refacerii limitelor exterioare ale suprafeței rămase în proprietate, respectiv pentru refacerea gardului.

În acest sens, expertiza a stabilit că se impune refacerea gardului pe o lungime de 101,24 m.l., valoarea fiind de 58 lei/m.p. Ca atare, prejudiciul produs prin expropriere este de 2158,70 lei reprezentând cheltuielile necesare refacerii gardului. Așadar, despăgubirea cuvenită reclamanților se compune din această sumă și din valoarea de circulație de suprafeței de 1141 mp expropriată - 186439,4 lei - în total 188598 lei. În baza art. 274 C. proc. civ., Tribunalul a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 6800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii expert și onorariu avocat). Reținând că pârâții nu au făcut dovada achitării diferențelor de onorarii expert pentru experții M. (1000 lei) și A. (600 lei) la care au fost îndatorați de instanță, s-a dispus obligarea lor în acest sens.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Județul Iași, reprezentat de președintele Consiliului Județean Iași, și Consiliul Județean Iași. Prin decizia nr. 148 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași, Secția Civilă a admis apelul, a anulat în parte Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 dată de Consiliul Județean Iași cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților D.G., D.E., D.C. și D.R., menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimați.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Prima instanță a soluționat corect excepția de necompetență materială funcțională, stabilind, printr-o interpretare și aplicare judicioase a dispozițiilor legale incidente, competența de atribuțiune pentru instanța civilă (Secția I civilă a Tribunalului Iași), iar nu pentru instanța de contencios administrativ (Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Iași). Astfel, obiectul dedus judecății vizează exclusiv cuantumul despăgubirilor acordate pentru imobilul teren expropriat, care în opinia reclamanților-intimați are un caracter vădit derizoriu și neechitabil.

Este adevărat că instituția juridică a exproprierii are un caracter complex, cuprinzând atât norme juridice de drept public, cât și norme juridice de drept privat, statuate în art. 44 alin. (3) și (6) din Constituție, art. 481 C. civ., Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național județean și local și Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 53/2011, putând fi definită ca un act de putere publică prin care se realizează dobândirea forțată a proprietăților private asupra imobilelor necesare executării lucrărilor de utilitate publică, în schimbul unei despăgubiri.

Ținând seama de etapele legale pe care le parcurge procedura exproprierii, respectiv declararea utilității publice, măsurile pregătitoare exproprierii (etapa administrativă), precum și exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor (etapa judiciară), Curtea a remarcat faptul că, în absența înțelegerii părților, stabilirea despăgubirilor este supusă normelor de procedură civilă specială care reglementează această din urmă etapă (judiciară) completate cu normele procesuale civile de drept comun.

Prin urmare, în mod legal a apreciat prima instanță că au relevanță normele înscrise în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 potrivit cu care „cererile adresate instanțelor judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul român sau cu unitățile administrativ – teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia (…) sunt de competența instanțelor de drept comun”, norme care se coroborează cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 care reglementează competența materială a tribunalului pentru etapa judiciară care vizează exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor.

Este de subliniat că textele indicate nu fac vreo mențiune despre instanța de contencios administrativ la care, ori de câte ori a dorit să se refere, legiuitorul a făcut-o în mod expres (cum este și cazul art. 20 din Legea nr. 33/1994 care reglementează procedura de contestare pentru etapa administrativă a măsurilor premergătoare exproprierii) ci, dimpotrivă, normele de procedură civilă specială fac trimitere la competența materială a „tribunalului” ca „instanță de drept comun”, în acord cu normele de competență materială ale art. 2 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. care alcătuiesc procedura civilă de drept comun și care exclud, prin urmare, competența materială funcțională a secției de contencios administrativ din cadrul tribunalului, în prezenta cauză care vizează cuantumul despăgubirilor acordate pentru imobilul expropriat.

Textele legale evocate de către apelanți nu fac nicio referire la instanța de contencios administrativ care, fiind o instanță de excepție, trebuie prevăzută printr-o normă specială, derogatorie în privința competenței. Cât privește soluția de respingere a excepției prematurității, Curtea a apreciat că sunt de asemenea nefondate criticile apelanților. Tocmai ținând seama de etapele procedurii exproprierii parcurse în speță și de împrejurarea că reclamanților le-a fost comunicat cuantumul despăgubirilor aprobate, Tribunalul a argumentat judicios existența interesului născut și actual care a impus respingerea excepției invocate.

Analizând criticile aduse sentinței pe fond, în limitele de devoluțiune fixate prin cererea de apel, Curtea a apreciat ca fiind nefondat motivul de apel referitor la neaplicarea diminuării cu 20% a valorii terenului expropriat, din cauza situării într-o zonă expusă la riscuri tehnologice (zona de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași), în sensul prevederilor art. 11 din H.G. nr. 525/1996. Criticile apelanților se referă doar la una din cele două componente legale ale despăgubirilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv valoarea reală (de circulație) a terenului.

Această valoare reală a terenului (de 186.439,4 lei pentru suprafața de 1141 mp), stabilită de către comisia de experți în procedura reglementată de art. 25 și urm. din Legea nr. 33/1994 și care nu ia în calcul coeficientul de diminuare evocat de apelanți (-20% pentru situare într-o zonă expusă la riscuri tehnologice), satisface întocmai exigențele unei „ drepte și prealabile” despăgubiri pe care o impun atât legea fundamentală cât și legea specială în materia exproprierii.

Astfel, despăgubirea nu poate privi decât valoarea de piață de la momentul realizării procedurii de expropriere a imobilelor incluse în coridorul de expropriere, fiind în mod evident un efect juridic imediat al exproprierii în planul raporturilor obligaționale dintre expropriator și expropriat, iar nicidecum valoarea de la un moment ulterior, cum ar fi cel al executării lucrării de utilitate publică (în cazul de față „Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Iași” care ar atrage situarea terenului expropriat în zona de extindere a aeroportului, considerată de apelanți „zona expusă la riscuri tehnologice”). Doar în acest fel poate fi asigurată garanția unei soluții în egală măsură legală și echitabilă ambelor părți cu interese divergente aflate în procedura de expropriere.

Nefondate s-au considerat a fi și criticile apelanților referitoare la neobservarea de către instanța de fond a efectelor hotărârii nr. 202 din 27 iulie 2011 prin care au fost modificate și completate hotărârile nr. 37 și 38 din 11 februarie 2011. Contrar susținerilor apelanților, instanța fondului a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor câtimea de 1141 mp rezultată din corecția adusă întinderii terenului expropriat, prin hotărârea evocată. Cât privește însă motivul ultim de apel, referitor la pronunțarea plus petita, Curtea a reținut că, într-adevăr, depășindu-și limitele investirii și nesocotind prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

potrivit cu care, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, instanța de fond a anulat în parte hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 cu privire la cuantumul despăgubirilor, fără nicio particularizare, în condițiile în care actul se referea la sumele individuale aferente despăgubirilor acordate proprietarilor conform rapoartelor de evaluare prevăzute în anexele nr. 2-12, dintre care un număr de 10 se referă la terți proprietari. Prin urmare, reținând că doar sub acest aspect prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale relevante, Curtea, în baza art. 296 teza a II-a C. proc. civ., a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a anulat în parte hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate numai reclamanților, păstrând toate celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin acestei soluții.

Întrucât apelanții nu sunt în culpă procesuală, în sensul art. 274 C. proc. civ., cererea intimaților privind plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de pârâții Județul Iași, reprezentat de președintele Consiliului Județean Iași, și Consiliul Județean Iași, care au formulat următoarele critici: Un prim motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizează soluția dată excepției materiale funcționale a secției civile. Reiterând criticile aduse soluției de respingere a excepției necompetenței funcționale a Secției I civile a Tribunalului Iași, recurenții susțin că instanțele de fond au ignorat atât prevederile art. 4, 5, 31 și 32 din Legea nr. 255/2010 și ale art. 4 alin. (2) din H.G.

nr. 53/2011, cât și faptul că hotărârile Consiliului Județean Iași a căror legalitate este contestată în proces sunt acte administrative emise în regim de putere publică, în scopul realizării lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, supuse cadrului procesual stabilit de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Un alt motiv de recurs vizează soluția dată fondului litigios, recurenții susținând că instanțele de fond au ignorat faptul că terenul expropriat prezintă un caracter special, întrucât este amplasat în zona de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași, neavând o utilitate obișnuită. Astfel, susțin că aeroporturile sunt considerate „ zone expuse la riscuri tehnologice” în sensul prevederilor art. 11 din H.G.

nr. 525/1996, astfel că terenul evaluat nu poate fi utilizat fără opreliști la realizarea unor noi construcții, cu orice destinație, ci, dimpotrivă, există restricții serioase în folosirea lui ca teren de construcții. Astfel, motivat de situarea terenului în zona de extindere a Aeroportului Internațional Iași, trebuia reținută de către prima instanță o depreciere a valorii cu -20%, potrivit Buletinului de Expertiză tehnică nr. 97/martie 2006, tocmai pentru stabilirea unei drepte despăgubiri atât pentru proprietarul expropriat cât si pentru cei care plătesc prețul exproprierii. Recurenții susțin că au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât raportul de expertiză omologat de către instanța de fond, a avut în vedere prețurile de tranzacționare din 3 contracte, însă pentru terenuri situate în intravilanul municipiului Iași, terenul supus exproprierii fiind situat în extravilan.

Recurenții susțin că experții aveau obligația de a face verificări la agenții imobiliare, notari, publicații de specialitate pentru a le comunica prețurile de tranzacționare prevăzute în acte autentice de vânzare-cumpărare și numai în măsura în care informațiile culese indicau neîncheierea unor astfel de contracte, puteau apela la alte criterii în stabilirea cuantumului despăgubirilor. Așa fiind, raportul de expertiză efectuat în cauză nu corespunde exigențelor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sub aspectul modalității de evaluare a terenului expropriat și, prin urmare, nu se justifica a fi valorificate concluziile acestui raport. Intimații au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, față de dispozițiile art. 301 1 alin. (1) C. proc.

civ., motivat de faptul că susținerile formulate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: În primul rând, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului, invocată de intimații – reclamanți prin întâmpinare nu poate fi primită, întrucât toate criticile formulate se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ. Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este nefondat. Așa cum au reținut și instanțele de fond, demersul judiciar al reclamanților vizează cuantumul despăgubirilor stabilite de pârâți ca urmare a exproprierii și nu această procedură în sine.

Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 prevede că cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia, sunt de competența instanțelor de drept comun, iar art. 21 din Legea nr. 33/1994 reglementează competența materială a tribunalului pentru etapa judiciară care vizează exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor. Așa fiind, în raport de aceste dispoziții, având în vedere că prin legile speciale nu este stabilită competența specială a secțiilor de contencios administrativ (competență pe care legiuitorul a prevăzut-o expres atunci când a fost cazul), soluția instanțelor de fond apare legală, iar critica recurenților sub acest aspect este nefondată.

În ce privește însă criticile formulate cu privire la fondul litigiului, acestea sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susține necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, ca persoane expropriate, în baza Legii nr. 33/1994. Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”. „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, „luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”.

Se constată astfel că textul de lege stabilește atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv „data întocmirii raportului de expertiză”. Cele două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată sunt, în primul rând, prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății.

Este fondată critica recurenților privind calcularea cuantumului despăgubirii fără a se ține seama de criteriul „prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele”, prevăzut de același text legal. Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet. Or, instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanță pe baza unui raport de expertiză din care rezultă că experții au avut în vedere 3 oferte de vânzare „localizate în aceeași zonă, mai aproape de municipiul Iași (intravilan)” (pct. 2.2.1 expertiză, fila 128, dosar fond).

Se constată astfel că, la întocmirea raportului de expertiză în faza judecății în fond, nu au fost verificate și identificate nici un fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte. Din cuprinsul acestei lucrări, reiese că metoda de evaluare folosită a fost aceea a comparației directe pornind de la analiza prețurilor de ofertare din publicații de specialitate și de pe internet, iar nu a prețurilor din tranzacțiile încheiate în zonă.

Experții aveau obligația de a face verificări cu privire la prețurile terenurilor ce rezultau din tranzacțiile încheiate în zonă, la agenții imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă, urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții. Numai în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii. Expertiza însușită de instanțele anterioare nu este, însă, însoțită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absența acestei dovezi atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare.

În lipsa verificării, de către instanță, a existenței sau nu a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de același fel, în mod greșit, aceasta și-a însușit valoarea stabilită prin expertiza efectuată în fața instanței de fond, pentru terenul în litigiu, în afara criteriului menționat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, decizia atacată fiind, astfel, pronunțată cu încălcarea textului de lege menționat. Prin urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994. Astfel, urmează ca instanța de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experți constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca experții să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanților în raport de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, preț rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, iar nu simple oferte de vânzare.

Doar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanță în legătură cu existența unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de experți. De asemenea, cum s-a subliniat mai sus, data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză, cum prevede expres art. 26 alin. (2), urmând a se stabili și eventualele daune aduse proprietarului prin expropriere. În rejudecare, instanța va analiza și celelalte critici formulate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții Județul Iași, prin președintele Consiliului Județean Iași și Consiliul Județean Iași împotriva deciziei civile nr. 148 din 26 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția Civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2013.