ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1788/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1788/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursurilor constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la 30 martie 2011, reclamantul G.M. a

solicitat, în baza art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 21 – art. 27

din Legea nr. 33/1994 și în contradictoriu cu J. Iași prin C.J. Iași prin P.,

anularea H.C.J. nr. 4 din 16 martie 2011 și a hotărârilor subsecvente, H.C.J. nr.

37 și nr. 38 din 11 februarie 2011 sub aspectul stabilirii cuantumului

despăgubirii pentru expropriere pentru cauza de utilitate publică în sumă de

74566 ron și stabilirea cuantumului corect al despăgubirii ce i se cuvine în

calitate de expropriat.

Tribunalul Iași, secția

I civilă, prin sentința nr. 1075 din 11 aprilie 2014, a admis, în parte,

acțiunea civilă, a anulat, în parte, hotărârile C.J. Iași nr. 4 din 16 martie 2011,

nr. 37 și nr. 38 din 11 februarie 2011 emise de pârât în ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor acordate. A obligat pe pârât să plătească

reclamantului echivalentul în lei al sumei de 120.000 euro cu titlu de

despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în Iași, str. Aeroportului, număr

cadastral 18842 compus din teren în suprafață de 5000 mp. A obligat pe pârât să

plătească reclamantului suma de 5302 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

reprezentând onorariu experți.

Pentru a hotărî

astfel, s-a constatat că reclamantul a fost expropriat în temeiul Legii nr. 255/2010

de terenul în suprafață de 5000 mp, proprietatea sa, situat în Iași, Zona A.,

înregistrat sub nr. cadastral 18842 U.A.T. Iași, județul Iași, stabilindu-se ca

și despăgubire suma de 74566 lei, potrivit Raportului de Evaluare întocmit de P.F.A.

S.G., echivalentul a 17500 euro.

Pornind de la art. 481

C. civ., tribunalul a reținut că exproprierea pentru cauză de utilitate publică

este o excepție de la caracterul inviolabil al dreptului de proprietate privată

prevăzut în art. 135 din Constituție, ca și de la caracterul absolut al acestui

drept, expropriatorul fiind obligat să plătească proprietarului bunului

expropriat sau titularilor altor drepturi reale cu privire la bunul expropriat

o compensare pentru pierderea suferită care trebuie să fie dreaptă.

În acest sens, sunt

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 aplicabile și în situația apariției

Legii nr. 255/2010, conform art. 22 alin. (3), de unde a rezultat că

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea

cuantumului despăgubirilor se va ține seama de prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ – teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului.

Conform ultimului

raport de expertiză efectuat în cauză de cei trei experți, în urma

obiecțiunilor ridicate de părți și încuviințate de instanță, valoarea bunului

expropriat a fost stabilită la suma de 120.000 euro,

Criteriile de

stabilire a cuantumului despăgubirilor în caz de expropriere au fost constatate

ca fiind legale, în sensul că ele sunt prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 33/1994. Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de

același fel în unitatea administrativ teritorială” definește prețul de piață,

cel mai probabil la o anumită dată, după ce acesta a fost expus, într-o măsură

rezonabilă pe piața concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile

unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent,

în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre

aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate

Astfel, echivalentul

despăgubirilor stabilite de cei trei experți pentru terenul expropriat, a fost

stabilit ținând cont de situația din teren, de starea actuală a imobilului, de

tipul imobilului, de legislația și prescripțiile tehnice în vigoare, de

individualizarea imobilului în funcție de amplasare, zonă, piața imobiliară.

Analizând raportul de

expertiză efectuat în cauză având în vedere obiecțiunile formulate de părți,

răspunsul la obiecțiuni și concluziile finale, instanța a considerat că

valoarea de 24 euro/mp stabilită de experți este cea care reflectă situația din

teren, asigurând expropriatului o justă și reală despăgubire pentru imobilul în

suprafață de 5.000 mp.

Astfel, s-a apreciat

că trebuie avută în vedere la stabilirea prețului pe metru pătrat teren metoda

folosită de experți, raportarea la ofertele de tranzacționare, în condițiile

inexistenței unor tranzacții efective.

Instanța a constatat

că s-a oferit o justificare plauzibilă lipsei dovezilor de tranzacții efectiv

efectuate în perioada anterioară, datorită stagnării pieței imobiliare cât și

datorită situației specifice acestor imobile expropriate, în privința cărora,

bineînțeles, tranzacțiile au încetat.

S-a constatat că în

mod corect experții au avut în vedere și restricțiile urbanistice aplicabile

imobilului care se află în zona de siguranță a aeroportului și care scad

valoarea de circulație a acestuia chiar și independent de expropriere; or

aceste restricții, fiind independente și anterioare exproprierii nu sunt

susceptibile de compensare și despăgubire, legiuitorul prevăzând posibilitatea

despăgubirii doar pentru imobilele efectiv expropriate nu și pentru cele a

căror valoare ar scădea (prin incidența unor restricții urbanistice) ca urmare

a extinderii zonei de siguranță a aeroportului.

Curtea de Apel Iași, secția

civilă, prin decizia nr. 134 din 1 aprilie 2015, a admis apelul declarat de J. Iași – C.J. Iași, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței

tribunalului, pe care a schimbat-o în parte:

A obligat pe pârâtul

J. Iași – C.J. Iași să plătească reclamantului G.M. echivalentul în lei al

sumei de 79.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat

în Iași, str. Aeroportului, tarlaua 115, parcela 4434/1, suprafața de 5.000 mp

înscris în CF nr. 71349 a Municipiului Iași, număr cadastral 18842,

proprietatea reclamantului G.M. conform raportului de expertiză întocmit de

experții C.I., Șt.D.P. și D.G. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

apelate ce nu contravin prezentei decizii. A obligat pe apelantul J. Iași – C.J.

Iași să plătească către expertul C.I. suma de 1100 lei onorariu expert neachitat

și către expertul Șt.D.P. suma de 250 lei diferență onorariu expert neachitat. A

obligat pe intimatul G.M. să plătească către expertul D.G. suma de 223,50 lei

diferență onorariu expert neachitat.

S-a reținut, de către

instanța de apel, că scopul adoptării Legii nr. 33/1994 este de a asigura

cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere și stabilire a despăgubirilor,

cât și apărarea dreptului de proprietate privată.

Prin hotărârea nr. 4

din 16 martie 2011 a C.J. Iași, în baza hotărârilor nr. 37 și nr. 38 din 11

februarie 2011 ale C.J. Iași, comisia de verificare a dreptului de proprietate

ori a altui drept real pentru proprietarii privați, persoane fizice și juridice

ale căror proprietăți sunt afectate de expropriere în vederea realizării

lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și modernizarea A.I. Iași” a

stabilit despăgubirea cuvenită titularului dreptului de proprietate G.M. în

cuantum de 74.566 lei, în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 255/2010.

Conform art. 26 din

Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La

stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

S-a observat că

jurisprudența contenciosului european a statuat în virtutea art. 1 din

Protocolul 1 că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un

echilibru just între exigențele interesului general al comunității și

imperativele apărării drepturilor fundamentale ale persoanei, respectiv ea

trebuie să fie în același timp convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim

și nedisproporționată față de acesta.

În raport de

criticile apelantului privind modalitatea de efectuare a expertizelor tehnice,

înscrisurile care au fundamentat concluziile experților la instanța de fond,

curtea de apel a dispus administrarea în cauză a unei noi expertize tehnice

evaluatorie a bunului expropriat, în conformitate cu dispozițiile art. 25 și 26

din Legea nr. 33/1994.

Raportat la

concluziile finale ale acestei noi expertize, ca urmare a obiecțiunilor

formulate de părți s-a constatat de către comisia de experți C.I., Șt.D.P. și D.G.

că valoarea despăgubirii ce se cuvine intimatului - reclamant pentru terenul

extravilan expropriat în suprafață de 5.000 mp, Zona A. Iași, este 79.000 Euro.

Afirmațiile

apelantului conform cărora momentul de la care trebuie calculată acordarea

despăgubirii este cel al emiterii hotărârii de despăgubire au fost găsite fără

susținere în dispozițiile legale aplicabile în cauză, întrucât acest moment

este stabilit imperativ de Legea nr. 33/1994 prin art. 26 alin. (2).

Curtea de apel a

notat că valoarea despăgubirii de 79.000 Euro stabilită de experți este în

concordanță cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 care prevede că

despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de

expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Nu au putut fi

reținute nici susținerile apelantului referitoare la depășirea competenței

materiale a instanței civile prin anularea hotărârii emise de C.J. Iași,

instanța dispunând doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate

de expropriator și nu asupra exproprierii însăși.

Împotriva acestei

decizii au declarat recursuri pârâtul și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Iași.

Motivele de recurs ale

Parchetului au fost întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

S-a susținut că decizia

atacată a fost dată în considerarea unui text legal declarat neconstituțional,

în parte, prin decizia Curții Constituționale nr. 12/2015. Astfel, s-a precizat

că prin amintita decizie s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a

constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma

anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma

„la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituționale. Conform art. 147 alin. (1) și

(2) din Constituția României, dispozițiile constatate ca fiind

neconstituționale sunt suspendate de drept pe durata celor 45 de zile de la

publicarea lor în M. Of., deci nu mai pot constitui fundament pentru luarea

unei hotărâri.

Or, în speță, în

luarea deciziei atacate, instanța a înlăturat (respins) solicitarea apelantei

de a stabili cuantumul despăgubirilor ținând cont de valoarea terenului

expropriat la data exproprierii și s-a raportat la prevederea „la data

întocmirii raportului de expertiză”, sintagmă declarată neconstituțională.

A făcut referire la

decizia Înaltei Curți nr. 1312 din 24 februarie 2012 în ceea ce privește

efectele deciziilor de neconstituționalitate asupra litigiilor aflate în curs

de soluționare pe rolul instanțelor care reprezintă o problemă de ordine

publică.

Prin al

doilea motiv de recurs a fost criticată neobservarea de către instanță a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât în cauză valoarea terenului expropriat a

fost stabilită pe baza „a trei oferte de vânzare a unor imobile similare ca

utilizare și zonare”. Or, expresia prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială are

semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a

bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare – cumpărare, recurentul

indicând în acest sens o serie de decizii ale instanței supreme.

S-a mai

arătat că instanța a limitat aria de aplicare a respectivelor prevederi legale

raportându-se doar la tranzacțiile efectuate pentru zonele din vecinătatea

aeroportului, deși articolul menționat face referire la imobile de același fel

din unitatea administrativ - teritorială.

Prin motivele

de recurs, circumscrise art. 304 pct. 3 și 6 C. proc. civ., J. Iași – C.J. Iași

a arătat că instanțele fondului și-au depășit competența atunci când au dispus

anularea în parte a H.C.J. nr. 37/2011, încălcând prevederile Legii

contenciosului administrativ nr. 544/2004.

A

precizat în acest context că hotărârea atacată a fost emisă de C.J. Iași, în

regim de putere publică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001, în

cadrul unei proceduri administrative, decizia de expropriere constituind titlu

executoriu pentru predarea bunului imobil, iar contestația împotriva acesteia

nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor în cauză.

Prin al

doilea motiv de recurs s-a arătat, în esență, că la întocmirea raportului de

expertiză nu au fost verificate și identificate niciun fel de tranzacții concrete

cu privire la caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în

vedere doar oferte de vânzare postate pe internet, în dezacord cu dispozițiile art.

26 din Legea nr. 33/1994.

A

solicitat a se avea în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 12/2015,

potrivit căreia valorile despăgubirilor urmează a se stabili prin raportare la

momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv martie 2011.

În

continuare, recurentul, prevalându-se și de decizii pronunțate de Înalta Curte,

a făcut o serie de considerații asupra metodelor folosite de experți pentru

evaluarea propriu, zisă a terenului și calculul despăgubirilor, precum și

asupra terenului, precizând că restricțiile despre care a făcut vorbire existau

de la data înființării Aeroportului Iași și nu de la data exproprierii datorită

amplasării acestuia în vecinătatea aeroportului.

Referitor

la excepțiile invocate prin întâmpinarea formulată în cauză de către intimatul

– reclamant G.M., se reține că acestea nu pot fi primite.

În ceea

ce privește exercitarea omisso medio a recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Iași, se constată că judecând apelul declarat de pârâtul J.

Iași – C.J. împotriva sentinței pronunțate de tribunal, instanța de apel a

schimbat, în parte, respectiva hotărâre, soluția fiind pronunțată în raport de

considerentele avute în vedere. Astfel, curtea de apel a înlăturat susținerile

apelantului referitoare la momentul de la care trebuie calculată acordarea

despăgubirii, respectiv cel al emiterii hotărârii de despăgubire, constatând că

respectivul moment este stabilit imperativ de Legea nr. 33/1994, prin art. 26 alin.

(2).

În ceea

ce privește nulitatea parțială a ambelor recursuri în raport de motivele

cuprinse la pct. 2 din acestea, se constată că au fost formulate critici față de

modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, ambii recurenți susținând

aplicarea eronată a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. În aceste

condiții, deși, în special, în recursul pârâtului există o serie amplă de

considerații privind starea de fapt (asupra terenului, etc.), se identifică

motive care pot fi subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând însă

criticile formulate, se constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi

respinse ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Prin motivele

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași s-au formulat

critici legate de pronunțarea hotărârii atacate în considerarea unui text

declarat neconstituțional (suspendat), în parte, prin decizia Curții

Constituționale nr. 12/2015, iar pârâtul a solicitat, prin motivele de recurs,

să se aibă în vedere respectiva decizie potrivit căreia valorile despăgubirilor

urmează a se stabili prin raportare la momentul transferului dreptului de

proprietate, respectiv martie 2011.

Se reține, însă, că

respectivele critici nu au un caracter fondat, neputând fi primite. Se observă

astfel că prin decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015 (M.

Of. nr. 152/3.03.2015), a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a

constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma

anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma

„la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituționale.

Or, în speță, hotărârea

nr. 4/2011, precum și hotărârile nr. 37/2011 și nr. 38/2011, a căror anulare

s-a solicitat sub aspectul cuantumului despăgubirii pentru expropriere, au fost

emise de Consiliul Județean Iași în baza Legii nr. 255/2010, act normativ pe

care și-a întemeiat și reclamantul acțiunea dedusă judecății.

În aceste condiții, se

reține că decizia Curții Constituționale nu poate fi incidentă speței, în

situația în care nu vizează neconstituționalitatea unor prevederi cuprinse în

Legea nr. 255/2010, ci, după cum s-a arătat mai sus, se referă la

neconstituționalitatea art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004.

Că este așa, rezultă

o dată în plus din împrejurarea că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010

au fost supuse controlului de constituționalitate ulterior, conform deciziei nr.

380 din 26 mai 2015 (M. Of. nr. 527/15.07.2015), în considerentele căreia s-a

reținut că decizia de constatare a neconstituționalității nr. 12/2015 „a vizat

conținutul normativ integrat normei de trimitere, respectiv art. 9 teza a doua

din Legea nr. 198/2004”, sens în care s-a constatat că este îndeplinită

condiția de admisibilitate din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.

29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Decizia nr. 380/2015

fiind pronunțată ulterior celei din apel nu poate fi însă temei pentru

susținerea nelegalității soluției atacate.

Ca atare, apar ca

nerelevante și susținerile recurentului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Iași referitoare la cele statuate prin decizia Înaltei Curți nr. 1312/2012 în

ceea ce privește efectele deciziilor de neconstituționalitate asupra litigiilor

aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor de judecată.

Nu pot

fi, de asemenea, primite criticile pârâtului referitoare la depășirea de către

instanțele fondului a competenței prin anularea în parte a H.C.J. nr. 37/2011.

Se observă, în acest context, că în cauză nu au fost încălcate prevederile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cum eronat susține recurentul,

în măsura în care s-a solicitat de către reclamant și s-a dispus de către

instanțe anularea respectivelor hotărâri doar sub aspectul cuantumului

despăgubirilor cuvenite pentru expropriere.

În ceea

ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, se

reține că reprezintă un motiv comun al ambelor recursuri exercitate în cauză,

sens în care urmează a fi tratate împreună.

Se

observă astfel că obiect al criticii îl reprezintă modalitatea stabilirii

cuantumului despăgubirilor prin raportul de expertiză, prin neobservarea

dispozițiilor legale anterior amintite, și anume prin stabilirea respectivei

valori pe baza a trei oferte de vânzare a unor imobile similare ca utilizare și

zonare și nu în raport de prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca

atare în contracte de vânzare – cumpărare.

Aceste

critici nu pot fi însă primite.

Stabilirea

valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element

necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în

accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44

din Constituție).

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul

asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate

privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru

cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin

hotărâre judecătorească”.

Se constată că din

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, rezultă cele două aspecte

esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții

desemnați de către instanța de judecată, respectiv prețul de piață al

imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă

și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de

referință al determinării cuantumului despăgubirilor.

Sintagma „

prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrative - teritorială”

definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la

care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce

acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci

când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care

cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în

interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor

constrângeri exagerate.

În speță, instanța de

apel a dispus, stabilind obiectivele expertizei, să se răspundă la singurul

criteriu legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și să se

evalueze bunul în litigiu potrivit acestuia, folosind metoda comparațiilor

directe în zona în care se află terenul în raport de regimul juridic al

respectivului imobil, dacă este extravilan sau intravilan, având în vedere

vânzările efectuate în zonă.

Or, potrivit

răspunsului la obiecțiuni, urmare întreprinderii demersurilor pentru a se

verifica existența de tranzacții similare în zona în care se regăsește terenul

supus expertizei, experții au arătat că nu au obținut informații care să sprijine

realizarea evaluării utilizând tranzacții similare. Au precizat că după

efectuarea tuturor demersurilor solicitate de O.C.P.I. Iași, au fost

identificate nouă tranzacții, care nu corespund însă criteriilor de

eligibilitate pentru a putea fi utilizate ca și comparabile în aplicarea

metodei comparațiilor, întrucât se referă la imobile care ori sunt situate în

intravilan, ori în extravilan sau în zone care nu pot fi asimilate ca

localizare cu cea în care este situat imobilul în litigiu.

În acest

context, nu pot fi primite nici susținerile Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Iași referitoare la restrângerea ariei de aplicare a textului cuprins la art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care privește imobile de același fel în

unitatea administrativ – teritorială, în raport de particularitățile concrete

ale imobilului expropriat legate de amplasarea acestuia în zona de siguranță a

Aeroportului Iași.

Prin urmare, în

raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca

nefondate, ambele recursuri exercitate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

și de pârâtul J. Iași – C.J. Iași împotriva deciziei nr. 134 din 1 aprilie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 septembrie 2015.