ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1717/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1717/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 1717/2016

Deliberând

a

supra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 30 martie 2011, sub nr. x/99/2011, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu

cu pârâtul județul Iași, prin Consiliul județean Iași

anularea Hotărârii Consiliului Județean cu nr. 2 din 16 martie 2011

și a Hotărârilor subsecvente nr. 37 și 38 din 11 februarie 2011

sub aspectul stabilirii despăgubirii pentru expropriere pentru cauză

de utilitate publică în sumă de 74.566 lei, solicitând stabilirea

cuantumului corect al despăgubirii ce i se cuvine în calitate de

expropriat și să se dispună obligarea pârâtului la plata

acesteia și a cheltuielilor de judecată.

Prin

încheierea din 27 februarie 2012, a fost conexată prezentei cauze cererea

formulată de reclamant de anulare a Hotărârii Consiliului

Județean nr. 2/2011 și stabilire a cuantumului despăgubirilor,

ce face obiectul Dosarului nr. x/99/2011 al Tribunalului Iași, secția

comercială și de contencios administrativ, ca urmare a disjungerii

acesteia și a transpunerii sale pentru discutarea excepției de

litispendență în relație cu Dosarul nr. x/99/2011*.

Prima

instanță a constatat că această cerere conexată este

argumentată identic, în fapt și în drept, cu cererea ce face obiectul

judecății în prezenta cauză.

Prin

sentința civilă nr. 2717 din 10 decembrie 2015, Tribunalul Iași

a respins acțiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu

cu pârâtul Județul Iași, reprezentat prin Consiliul Județean.

A stabilit

onorariu definitiv pentru dl. expert B. în sumă de 2.750 lei.

A obligat

reclamantul să plătească în contul Biroului de Expertize tehnice

și contabile de pe lângă Tribunalul Iași pentru dl. expert B.

suma de 2.350 lei, diferență onorariu.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul a

susținut că valoarea despăgubirii a fost determinată cu nesocotirea

dispozițiilor legale aplicabile și ignorând valoarea reală a

terenului.

Hotărârea

nr. 2 din 16 martie 2011 adoptată de Consiliul Județean Iași

înscrie determinarea despăgubirii în sumă de 74.566 lei pentru

terenul expropriat, proprietatea reclamantului în suprafață de 5.000

mp, despăgubire stabilită in conformitate cu dispozițiile art. 11

din Legea nr. 255/2010.

Cuantumul despăgubirii

a fost determinat prin raportul de evaluare a proprietăților

imobiliare întocmit de expert C., D.

Tribunalul a

apreciat că nu sunt fondate criticile aduse de reclamant acestui raport de

evaluare.

Potrivit art.

11 alin. (7) - (9) Legea nr. 255/2010 „Înainte de data începerii

activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator

specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al C., va

întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate

administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință.

Raportul de

evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și

actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77

1

alin

(5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și

completările ulterioare.

Raportul de

evaluare se întocmește sub coordonarea E.”

Potrivit art.

8 din Hotărârea nr. 53 din 19 ianuarie 2011 pentru aprobarea Normelor

Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 „Expertul evaluator specializat în

evaluarea proprietăților imobiliare, membru al C., care va întocmi

raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, este obligat

să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele

notarilor publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc (…)”.

Dispozițiile

legale citate au caracter special și imperativ.

Expertiza de

evaluare pe baza căreia s-a întocmit raportul de evaluare a

proprietății expropriate a fost întocmită de către expert

evaluator D., membru C.. Art. 11 din Legea nr. 255/2010 stabilește în alin.

(7) condițiile de competență ale expertului învestit cu

întocmirea raportului de evaluare, respectate în speță și

necontestate de altfel, iar in alin. (8) criteriul după care se

realizează evaluarea, criteriu unic, așa cum rezultă și din

art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011, anume raportarea la expertizele

întocmite și actualizate de camerele notarilor publici

,

de asemenea

respectat. Expertiza notarială invocată nu a fost depusă la

dosar.

Tribunalul a

reținut că prețul de 3,5 euro/mp este cel determinat prin expertiza

camerei notarilor publici pentru anul 2011, iar reclamantul a contestat

reținerea acestei valori în stabilirea despăgubirii ce i se cuvine,

pe care a apreciat-o ca fiind discordantă față de caracteristicile

reale ale terenului, determinante în configurarea prețului.

Nu au fost

primite aceste critici și nici cele potrivit cărora expertiza de

evaluare a camerei notarilor publici are relevanță doar în materia

taxelor judiciare de timbru. Tribunalul a statuat că expertul evaluator

s-a raportat corect la expertiza camerei notarilor publici, pentru că

legea dispune imperativ și limitativ în aceasta privință. Spre

deosebire de ipoteza altor acțiuni în care expertul este ținut

să determine valoarea de circulație a unui bun pe baza criteriilor

ori metodei de evaluare pentru care optează prin prisma competențelor

sale, în materia despăgubirii pentru terenul din speță,

expropriat în temeiul Legii nr. 255/2010, identificarea criteriului ori a

metodei de determinare a despăgubirii nu este lăsată la

latitudinea expertului, ci este prestabilită imperativ de lege.

Reținerea

datelor stabilite de expertiza notarilor publici nu înlătură

utilitatea efectuării unei expertize C., întrucât necesitatea sa este

dată de procedura imperativă înscrisă în lege; aplicarea

prețului determinat de expertiza notarilor publici se face ca urmare a încadrării

bunului expertizat unei anumite categorii de imobile, determinată prin anexe,

căreia i s-a atribuit o valoare/mp. Așadar, pentru ca expertul C.

să rețină valoarea de 3,5 euro/mp pentru terenul din

speță a fost necesar să stabilească mai întâi apartenența

terenului expropriat la una dintre categoriile de terenuri din extravilan

Iași, determinate în Anexa 8 la raportul de expertiză a Camerei Notarilor

Publici Iași. Reclamantul nu a contestat corectitudinea acestei

corespondențe, realizate de expertul C.

Tribunalul a

respins susținerea reclamantului potrivit căreia expertiza de

evaluare a expertului C., D., este nulă pentru că nu a fost

întocmită sub coordonarea E. Deși din cuprinsul raportului de

evaluare nu rezultă respectarea acestei condiții, reclamantul nu a

argumentat care este vătămarea ce i s-a pricinuit prin această

omisiune, câtă vreme raportul respectă criteriul de determinare a

despăgubirii stabilit de lege.

Tribunalul a

reținut că o atare vătămare nu s-a pricinuit, așadar nu

operează nulitatea invocată, fiind nerelevante susținerile

reclamantului potrivit cărora la determinarea despăgubirii expertul

trebuia să aibă in vedere toate elementele ce particularizează

caracteristicile imobilului expropriat (amplasare apropiată orașului,

acces la mijloace de transport, acces la utilități, calitatea

mediului, etc.).

Legiuitorul a

instituit prin procedura prevăzută de art. 11 alin. (7)-(9) din Legea

nr. 255/2010, respectiv art. 8 din H.G. nr. 53/2011 o prezumție

relativă a echivalenței despăgubirii cuvenite persoanei

expropriate cu valoarea de circulație stabilită pentru bunul

expropriat prin expertiza camerei notarilor publici, întocmită și

actualizată conform art. 77

1

alin. (5) din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc., adică cel puțin anual. Notarii publici sunt

depozitarii datelor primare privind vânzările și, prin urmare, Camera

notarilor publici este cea mai autorizată autoritate în întocmirea unor rapoarte

de expertiză cu rol de sinteză a datelor rezultate din

tranzacțiile instrumentate de membrii săi, de unde și funcția

juridică atribuită de lege acestor rapoarte în mai multe materii

(expropriere, taxe judiciare, impozitare), aceea de determinare a valorii

minime orientative.

Împotriva

despăgubirii determinate pe baza acestor expertize persoana

expropriată are deschisă calea contestației reglementată de

art. 22 din Legea nr. 255/2010, în cadrul căreia are posibilitatea de a

răsturna prezumția, adică de a demonstra contrariul, anume

că valoarea reală a bunului este mai mare decât cea determinată

pe baza expertizei notarilor publici, prin administrarea probatoriului specific

acestei acțiuni.

Contestația

formulată de reclamant nu a condus la răsturnarea prezumției

instituite de lege pentru despăgubirea stabilită prin Hotărârea

Consiliului Județean Iași nr. 2 din 16 martie 2011.

Potrivit art.

22 alin (3) din Legea nr. 255/2010 „Acțiunea formulată în

conformitate cu prevederile prezentului articol, se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii.”

Potrivit art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului

despăgubirilor experții precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia.

Dând eficiență

caracterului obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale nr. 380

din 26 mai 2015, prin care s-a stabilit neconstituționalitatea

raportării art. 22 alin (3) din Legea nr. 255/2010 la sintagma din art. 26

alin(2) din Legea nr. 33/1994„ la data întocmirii raportului de expertiză”

tribunalul a înlăturat acest reper temporal în determinarea

despăgubirii, pentru care va avea in vedere data realizării

transferului de proprietate, în acord cu considerentele aceleiași decizii.

Potrivit art.

9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 transferul de proprietate pentru suprafața

de teren ce a fost expropriată în speță s-a realizat în temeiul

Hotărârii nr. 38 din 11 februarie 2011 a Consiliului Județean

Iași la data consemnării despăgubirii, adică 13 aprilie 2011,

potrivit dovezii aflate la fila 107 vol. III (recipisa SC F. SA). Deși, potrivit

legii, consemnarea despăgubirii trebuia să preceadă actul administrativ

de expropriere, emiterea acestuia din urmă anterior cosemnării face

ca efectele sale să se producă la data acestei consemnări,

pentru respectarea condiției caracterului prealabil al despăgubirii.

Așadar,

probatoriul ar fi trebuit să releve instanței existența unor

acte de transfer de proprietate, pentru prețuri practicate în mod

obișnuit pentru imobile de același fel, situate în raza administrativ

teritorială a municipiului Iași, extravilan, la data transferului de

proprietate, adică 13 aprilie 2011, sau imediat apropiate acestei date.

Având in

vedere dispoziția specială a legiuitorului în limitele căreia se

poate determina caracterul drept, legal al despăgubirii, tribunalul a

stabilit că nu s-a probat existența unor transferuri de proprietate

care să reflecte practicarea în mod obișnuit a altor prețuri

pentru imobile de același fel.

Nu au fost

avute în vedere concluziile constatărilor primelor două comisii de

experți în acest sens, pentru că acestea au avut în vedere un reper în

timp neconstituțional, respectiv data efectuării raportului de

expertiză.

Raportul de

expertiză întocmit de ultima comisie de experți, în forma sa

finală (fila 16 și următoarele vol. IV) concluzionează în

privința unei despăgubiri în sumă de 79.300 euro, echivalent a

338.207 lei aplicând metoda „prin piață”. Comisia de experți

prezintă în cuprinsul expertizei demersurile realizate pentru

identificarea unor tranzacții efectiv realizate în perioada imediat

apropriată datei de 11 februarie 2011, adică demersurile realizate la

G. Iași, Camera Notarilor Publici Iași și unele birouri notariale,

informații din alte dosare aflate pe rolul Curții de Apel Iași,

relații de la alți experți tehnici judiciari, învestiți cu

efectuarea unor expertize în aceeași materie.

În finalul

acestor proceduri au fost avute in vedere 3 comparabile, anume: contractul de

vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din 1 august 2011 la B.N.P.,

H. Iași pentru vânzarea unui teren situat in extravilan I., zona Aeroport,

care înscrie un preț de 41 euro-mp; contractul de vânzare-cumpărare autentificat

prin încheierea din 23 august 2013 B.N.P., J., G. și K., pentru un teren

situat în extravilan Iași, zona x; respectiv oferta făcută în

data de 23 iunie 2012 pentru un teren situat în extravilan, cartier x, pentru

un preț de 23 euro-mp. S-a optat de către comisie pentru această

din urmă comparabilă, pentru că avea cea mai mică valoare a

corecțiilor brute, în raport de care s-a stabilit despăgubirea

cuvenită reclamantului la suma de 15,86 euro/mp, adică de 79.300 euro.

Concluziile

comisiei de experți nu au fost primite de instanță pentru

modificarea despăgubirii stabilite de pârât în favoarea reclamantului,

pentru că acestea nu sunt în acord cu condițiile stabilite de art. 26

alin (3) din Legea nr. 33/1994.

Administrarea

probei cu expertiză s-a făcut cu indicarea datei transferului de

proprietate ca fiind 11 februarie 2011. Data transferului este, însă, data

consemnării despăgubirii, așa cum s–a argumentat anterior, anume

13 aprilie 2011.

Având în

vedere distanța mică de timp dintre cele două date, tribunalul a

stabilit că datele culese de comisia de experți, privind

tranzacții efectiv realizate cu referire la data de 11 februarie 2011 sunt

pe deplin valabile și relevante și cu referire la data de 13 aprilie 2011.

Tribunalul a înlăturat comparabila nr. 3 întrucât a reprezentat o

ofertă de tranzacționare, nu o convenție de

vânzare-cumpărare efectiv încheiată.

Celelalte

comparabile au fost excluse chiar de comisia de experți, fiind nerelevante.

Analiza

îndeplinirii condițiilor impuse prin sintagmele „în mod obișnuit” și

„imobile de același fel” nu impun identificarea unor imobile identice ori a

unor tranzacții cu preț identic, ceea ce ar conduce la reducerea la absurd

a condițiilor legii și, în fapt, la înlăturarea aplicării sale.

Prin

condițiile enunțate legiuitorul a dorit să asigure elemente de

referință factuale reale, pe baza cărora să permită

corecția despăgubirii stabilite, având în vedere prețul

practicat pentru imobile de același fel, vândute efectiv, la date apropiate,

asigurând în acest mod o dreaptă despăgubire expropriatului.

Nu a fost reținut

caracterul obișnuit al vânzărilor unor terenuri de același fel,

la un alt preț decât cel stabilit de pârât câtă vreme

tranzacțiile efective, probate in speță, se situează fie la

distanțe mari în timp față de data transferului de proprietate

pentru bunul expropriat, fie vizează terenuri cu alte caracteristici, ori

situate în zone ale unității administrativ-teritoriale cu alte

valențe în determinarea prețului. Câtă vreme exproprierea s-a

realizat în raza unei unități administrativ-teritoriale cu un

perimetru vast, municipiul Iași, nu poate fi reținut ca imobil de

același fel cu cel expropriat oricare alt teren situat în raza

administrativ-teritorială a municipiului, pentru că în interiorul aceleiași

unități administrative variațiile de preț sunt foarte mari.

Tribunalul a

apreciat că răspunde cel mai bine exigențelor criteriilor legale

raportul de expertiză întocmit de ultima comisie de experți, care, deși

nu se întemeiază pe o activitatea completă de culegere a datelor în

acest scop, este fundamentat pe demersuri concrete, adresate mai multor

instituții depozitare a datelor privind atare tranzacții. S-a avut în

vedere și specificul procedurii de administrare a expertizei, de către

o comisie, în componența căreia fiecare dintre părți

și-a desemnat un expert, inclusiv reclamantul, întreaga comisie având

rolul de a asigura culegerea de date în conformitate cu legislația

specială.

Reclamantul

a fost cel care a stăruit asupra caracterului complet al raportului de expertiză,

concluziile raportului fiind asumate constant de către expertul care a

fost desemnat la propunerea sa. Expertiza astfel administrată a asigurat

cadrul necesar identificării datelor relevante judecății, cu

respectarea garanțiilor procesuale prevăzute de lege pentru

părți.

Având în

vedere aspectele expuse, tribunalul a stabilit că probatoriul administrat

in condițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 21-27 din

Legea nr. 33/1994 nu a relevat existența unor tranzacții care să

probeze vânzarea unor imobile de același fel, în mod obișnuit, la un

alt preț decât cel estimat prin expertiza Camerei Notarilor Publici

Iași la nivelul anului 2011 și stabilit ca despăgubire.

Tribunalul a

considerat că nu poate fi avută în vedere nici valoarea

stabilită prin Decizia civilă a Curții de Apel Iași nr. 134

din 1 aprilie 2015, adică suma de 79.000 euro, decizie irevocabilă

urmare a Deciziei civile nr. 1788 din 23 septembrie 2015 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție,cu titlu de despăgubire pentru terenul

expropriat aparținând numitului L., limitrof suprafeței de teren ce a

fost expropriată de la reclamant, cu aceleași caracteristici,

întrucât cuantumul acestei despăgubiri a fost determinat cu referire la

data efectuării raportului de expertiză redactat de comisia de

experți M., N., O. și nu la data transferului dreptului de

proprietate.

Pentru aceste

motive, Tribunalul a stabilit că nu s-a făcut proba contrară

prezumției instituite de art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, potrivit

căreia valoarea despăgubirii se raportează la valoarea determinată

prin expertiza Camerei Notarilor Publici.

Tribunalul a

concluzionat că respectarea procedurii stabilite de art. 11 din Legea nr. 255/2010,

contestate de reclamant, în determinarea despăgubirii. Obligativitatea

criteriului unic de referință stabilit de lege este

incontestabilă prin raportare la redactarea acestui text, ca și a

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011.

Câtă

vreme art. 26 alin (2) din Legea nr. 33/1994 stabilește inclusiv teza

probatorie pentru expertiză ori celelalte dovezi aduse de părți

în demersul de stabilire a despăgubirii, instanța este

ținută a analiza temeinicia contestației formulate în limitele

și condițiile prestabilite de lege. Așadar, a apreciat prima

instanță, spre deosebire de alte litigii care impun stabilirea

valorii de circulație a unui bun și care permit și alte metode

de determinare a acesteia, alături de metoda comparației directe cu

alte tranzacții efectiv realizate, în materia exproprierii cercetarea contestației

împotriva despăgubirii stabilite obligă instanța la a limita probatoriul

la determinarea doar a unor tranzacții efectiv realizate, care întrunesc

condițiile legii pentru comparație. Așadar, câtă vreme nu

s-a probat vânzarea în mod obișnuit a unor terenuri de același fel cu

cel expropriat la alte prețuri decât acela avut în vedere în stabilirea

despăgubirii de către pârât, contestația reclamantului este

neîntemeiată. O concluzie contrară, respectiv a permite ca în lipsa

unor tranzacții încheiate în mod obișnuit pentru imobile de

același fel să se rețină alte metode de evaluare a

prețului de circulație al imobilului, este contrară legii

speciale, care nu permite o judecată în echitate, ci una bazată pe

analiza tranzacțiilor concrete.

A fost

considerată neîntemeiată cererea reclamantului de despăgubire

și în ceea ce privește daunele pricinuite prin lipsa de

folosință a terenului, în lipsa unor dovezi în acest sens.

A stabilit

onorariu definitiv in folosul d-lui expert B. suma de 2.750 lei. Nu au fost

acordate reclamantului cheltuieli de judecată.

Împotriva

sentinței civile nr. 2717/2015 din 10 decembrie 2015 a Tribunalului

Iași a declarat apel A., considerând-o contradictorie in integralitatea

sa.

A

susținut că, dacă se reține că dispozițiile

legale referitoare la obligativitatea stabilirii despăgubirii raportat

strict la grila notarilor publici au caracter imperativ, nu se justifică

raționamentul instanței potrivit căruia expropriatul are

deschisă calea contestației prin care să demonstreze că

valoarea bunului este alta decât cea stabilită prin grila notarilor

publici. Sub acest aspect, raționamentul instanței de fond este

contradictoriu, întrucât dacă un text de lege este imperativ, expropriatul

nu mai are dreptul la contestație. Apelantul a susținut că,

potrivit dispozițiilor legale, raportul de evaluare se întocmește

avându-se în vedere prețurile din grila notarilor publici, deci pornindu-se

de la aceste valori, fără ca legea să impună, însă,

aceste valori. În alte condiții, nu și-ar mai fi găsit corespondent

în realitate disp. art. 22 din Legea nr. 255/2010, care dau drept la

contestație expropriatului. Tocmai caracterul orientativ al

prețurilor din grila notarilor publici permit administrarea de probe cu

expertiză de către expropriat, care să dovedească că despăgubirea

acordată inițial nu este corectă, aceasta fiind și

rațiunea legiuitorului de a deschide expropriatului calea

contestației în justiție, cu respectarea cerințelor detaliate în

cuprinsul legii.

A

susținut că elemente de contrarietate există în

sentință și în legătură cu raportul de expertiză.

Astfel, pe de

o parte, se reține că raportul de evaluare, deși nu se

întemeiază pe o activitate completă de culegere a datelor în acest

scop, este fundamentat pe demersuri concrete, adresate mai multor

instituții depozitare a datelor privind aceste tranzacții, reținându-se

că expertiza a fost administrată în condițiile legii. S-a

reținut ca expertiza astfel administrată a asigurat cadrul necesar

identificării datelor relevante judecații, cu respectarea

garanțiilor procesuale prevăzute de lege pentru părți.

Pe de alta

parte, instanța de fond a stabilit, în baza susținerilor de mai sus,

ca probatoriul administrat în condițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 nu

a relevat existenta unor tranzacții care să probeze vânzarea unor

imobile de același fel, în mod obișnuit, la un alt preț decât

cel estimat prin expertiza Camerei Notarilor Publici la nivelul anului 2011

și stabilit ca despăgubire. A statuat instanța de fond că,

în materia exproprierii cercetarea contestației împotriva

despăgubirii obligă instanța la a limita probatoriul la

determinarea doar a tranzacțiilor efectiv realizate care întrunesc

condițiile legii pentru comparație.

Ori, atât

timp cât determinarea tranzacțiilor efectiv realizate se realizează

de către o comisie de experți în cadrul unui raport de evaluare întocmit

in urma verificărilor atât în teren raportat la caracteristicile terenului

cât și ca urmare a identificării vânzărilor efectuate, raționamentul

instanței de a îndepărta concluziile raportului de evaluare în

condițiile în care se reține ca acesta întrunește exigențele

legale "fiind fundamentat pe demersuri concrete" este contradictoriu,

situație în care sentința este criticabilă atât sub aspectul

nelegalității, cât mai ales al netemeiniciei, impunându-se casarea în

totalitate a sentinței.

În mod

nelegal a înlăturat instanța de fond apărarea sa referitoare la

nulitatea raportului de evaluare întocmit de PFA D., precum și critica

referitoare la împrejurarea că acest raport trebuia să procedeze la

determinarea prețului de circulație a imobilului printr-o analiza

proprie a tuturor caracteristicilor relevante și nu prin raportare

formală la expertiza notarilor publici.

Astfel,

deși instanța recunoaște că expertul era obligat mai întâi

să stabilească apartenența la una din categoriile de teren

potrivit Anexei 8 din grila notarilor publici, ulterior aceasta nu a mai

continuat raționamentul, care ar fi dus la concluzia contrară,

și anume că ulterior determinării apartenenței terenului la

categoria prevăzută de grila notarilor, Anexa 8, expertul evaluator

avea obligația identificării tuturor caracteristicilor terenului

supus evaluării.

Nu în ultimul

rând, în mod greșit a apreciat instanța de fond că expertiza D.

nu este nulă. Astfel, deși se recunoaște în cuprinsul

sentinței că nu rezultă din cuprinsul raportului de evaluare

respectarea condiției privind întocmirea ei sub coordonarea P. Iași,

în mod eronat se motivează că el nu a dovedit vătămarea

adusă. Ori, vătămarea adusă este atât de evidentă și

mare prin încălcarea flagrantă a dreptului de proprietate și

discriminarea produsă raportat la spețe similare încât susținerea

instanței de fond este lipsită de conținut, denotând chiar o

maniera tendențioasă, de nepermis pentru o instanța de judecată.

În mod nelegal a apreciat instanța de fond că, în speță,

dispozițiile legale au caracter imperativ și că, în mod corect

expropriatorul a procedat la acordarea despăgubirii ținând seama de

concluziile raportului de evaluare PFA D. care au statuat un preț de 3,5

euro pe mp în conformitate cu prețurile cuprinse în grila Camerei

Notarilor Publici.

A fi de acord

cu acest punct de vedere al instanței înseamnă a lipsi de

conținut si eficiență celelalte dispoziții legale stabilite

imperativ referitoare la posibilitatea de contestare a cuantumului

despăgubirii, inclusiv cele prevăzute de disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994

potrivit cărora, la stabilirea despăgubirii instanța de judecata

va avea în vedere prețurile cu care se vând, în mod obișnuit imobilele

de același fel, singurul și unicul criteriu legal care trebuie avut

in vedere la stabilirea despăgubirii.

Apelantul consideră

că dispozițiile legale nu impun ca prețul să fie exact cu cel

din grila notarilor publici. În acest sens, prin folosirea expresiei

"avându-se în vedere" legiuitorul a înțeles să

stabilească o referință ca bază de pornire în stabilirea

cuantumului despăgubirii de la care experții evaluatori, în

funcție de alte criterii specifice - zona, caracteristici,

utilități, prețuri cu care se vând în mod obișnuit asemenea

imobile, să identifice cu cat mai multă precizie prețul pe mp al

terenului expropriat. A accepta raționamentul instanței înseamnă

a lipsi de eficacitate și dispozițiile legale potrivit cărora

persoana expropriată are dreptul de a contesta în instanța cuantumul

despăgubirii pentru care legea prevede cronologic și imperativ

pașii de urmat, recunoscându-se, astfel, dreptul expropriatului de a

contesta evaluarea inițială realizată de către

expropriator.

Din acest

punct de vedere instanța de fond a ignorat Decizia nr. 4624 din 21

octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/99/2011 al Înaltei

Curți de Casație si Justiție în considerentele căreia s-a

reținut că pentru determinarea corectă a cuantumului despăgubirii

este necesar a se întocmi un raport de evaluare prin care să se identifice

prețurile practicate cu ocazia vânzărilor de terenuri în zonă

sau, în lipsa acestora, pe baza altor criterii identificate de experți -

metoda comparației, etc, fără a se face vreo referire la caracterul

imperativ al textului de lege. În contextul gândirii instanței de fond nu

ar mai avea logică nici posibilitatea reclamantului/expropriatului de a

solicita expertiza, ori acest lucru este permis de către dispozițiile

legale în materie.

În

cauză, singura probă în măsură să identifice imobilul

supus exproprierii precum și tranzacții efectiv realizate pentru

imobile de același fel la data exproprierii a fost și este raportul

de evaluare întocmit de comisia de experți.

În ciuda

faptului ca instanța de fond a reținut că expertiza a întrunit

toate condițiile legale pentru documentare, fiind fundamentată pe

demersuri concrete și identificări de tranzacții, în mod complet

eronat s-a procedat la înlăturarea concluziilor acesteia, reținându-se,

probabil, ca din celelalte probe nu rezultă dovada tranzacțiilor

efective, fără a face și o coroborare a acestora.

Ori, așa

cum au apreciat alte instanțe de judecata în spețe similare, proba

esențială în determinarea valorii prin identificarea

tranzacțiilor efectiv realizate cu privire la imobile de același fel

este expertiza, niciun alt document nefiind in măsura să determine

și să impună o alta valoare decât cea stabilită de

către comisia de experți. Chiar dacă ar fi depus la dosar mai

multe contracte de vânzare - cumpărare pentru terenuri similare, acestea

nu ar fi avut valoare și eficiență prin ele însele dacă nu

ar fi fost confirmate, verificate, comparate și analizate de către

specialiști - în speță comisia de experți.

În speță,

comisia de experți a procedat la identificarea unei valori ținând

seama de prețurile practicate în zona expropriată, sens in care

experții au procedat la obținerea de informații de la notari

publici, G. Iași, oferte agenții imobiliare.

În mod

greșit instanța de fond a declarat nulitatea raportului de

expertiză efectuat în cauză pentru ca, ulterior, să revină

asupra acesteia nu expres, ci prin modalitatea de lucru, respectiv emiterea de

adrese pentru a reface expertiza, a răspunde la obiecțiuni și,

în final, să se declare lămurită de conținutul expertizei

și, cu toate acestea, să respingă acțiunea.

În mod

greșit a apreciat instanța de fond că singura vânzare

determinată de experți la data exproprierii nu se coroborează cu

niciun alt act de la dosar.

Instanța

de fond a înlăturat în totalitate concluziile raportului de expertiză

întocmit într-o cauză similară, fără a mai analiza și

alte aspecte care, în raționamentul instanței, ar fi putut conduce la

concluzia că existau mai multe tranzacții realizate la data

exproprierii. A neglija, a înlătura sau a trece sub tăcere

situațiile similare asupra cărora si-au exprimat opinia alte comisii

de experți în cauze similare, supuse spre analiza definitiv și

irevocabil de multe alte instanțe, reprezintă o încălcare a

drepturilor proprietarului expropriat la o despăgubire justă și

în raport de ceilalți proprietari vecini care au beneficiat de un

tratament juridic egal, fiind vorba despre o evidentă discriminare, care

contravine flagrant principiilor statuate de Constituția României și

de Carta Europeană a Uniunii Europene.

Nu in ultimul

rând, in virtutea rolului activ, în situația in care instanța de fond

a apreciat ca nu există identificate de către comisia de experți

suficiente tranzacții efective sau că prețul stabilit nu se

coroborează cu prețurile din vânzările efective sau cu cel

identificat de comisia de experți din alte dosare, avea obligația fie

să pună în discuția părților un obiectiv suplimentar

sau lămuriri comisiei de experți, și anume determinarea de

către experți a unui cuantum raportat la alte criterii, fie

necesitatea și utilitatea efectuării altui raport de evaluare a

terenului expropriat după identificarea mai multor tranzacții

efective, părțile neputând antama opinia instanței de

judecată mai ales în condițiile în care atât părțile

prezente, dar mai ales instanța de judecată s-au declarat

mulțumite de concluziile raportului. Ori, în speță,

instanța de fond s-a declarat lămurită la ultimul termen de

judecată de raportul de expertiză și, cu toate acestea, a

respins acțiunea. Dacă s-ar fi menținut eventuala

dispoziție de nulitate a concluziilor raportului de expertiză și

a precizărilor ulterioare, în mod cert ar fi solicitat efectuarea unei noi

probe a cărei necesitate putea fi considerată ca reieșind din

dezbateri.

A accepta raționamentul

instanței de fond că, în materia contestației la expropriere,

probatoriul se limitează la determinarea doar a tranzacțiilor efectiv

realizate care întrunesc condițiile legii pentru comparație,

fără ca un specialist în domeniu să-și exprime punctul de

vedere cu privire la acestea raportat și la alte caracteristici, ar însemna

o eludare a dispozițiilor legale în materia dreptului la apărare.

Pe cale de

consecință, susține apelantul, sentința instanței de

fond este fundamentată pe un raționament contradictoriu și

eronat ceea ce imprimă un caracter total netemeinic și nelegal

acesteia și, drept urmare, solicită casarea în totalitate a acesteia,

admiterea acțiunii, obligarea pârâtului la plata despăgubirii reprezentând

contravaloarea în lei a sumei de 79.300 euro stabilită prin raportul de

expertiză, precum și a cheltuielilor de judecată.

Județul

Iași, reprezentat de Consiliul Județean Iași, a formulat

întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea apelului reclamantului.

Curtea de

Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 179 din 15 martie

2016 a admis apelul declarat de reclamantul A., a admis acțiunile civile

conexate formulate de către reclamant, a dispus anularea art. 2 din

Hotărârea nr. 2 din 16 martie 2011 emisă de Consiliul Județean

Iași, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de

338.207 lei, echivalentul sumei de 79.300 euro, reprezentând contravaloarea

suprafeței de 5.000 mp, expropriată prin Hotărârea Consiliului

Județean Iași nr. 38 din 11 februarie 2011, a păstrat

dispozițiile de stabilire a onorariului de expert și de obligare a

reclamantului la plata acestuia, a obligat Județul Iași, reprezentat

de Consiliul Județean Iași să plătească reclamantului

suma de 5.290 lei, cheltuieli de judecată la instanța de fond și

suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Curtea a analizat

prioritar procedura aplicabilă speței și a stabilit că

Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

necesară realizării unor obiective de interes național,

județean și local, este actul normativ aplicabil în cauză, care

prevede două proceduri sub aspectul stabilirii despăgubirilor

cuvenite persoanelor al căror bunuri au fost expropriate.

O primă

procedură se derulează în faza administrativă și este

reglementată de dispozițiile art. 11 alin. (7) și (9) din Legea nr.

255/2010, potrivit cărora comisia care se ocupă de activitatea de

expropriere, constituită potrivit art. 18 din același act normativ,

numește un expert evaluator în evaluarea proprietăților

imobiliare, atestat C., care întocmește un raport de evaluare a imobilelor

supuse exproprierii în raport de expertizele întocmite de Camerele Notarilor

Publici.

Această

procedură este una necontencioasă, în care persoana care urmează

a fi expropriată nu este parte și care își produce efecte numai

în situația în care persoana îndreptățită acceptă

despăgubirea propusă de expropriator.

În

situația în care, despăgubirea nu se acceptă, dispozițiile

Legii nr. 255/2010 au impus parcurgerea celei de-a doua proceduri, care este

una contencioasă, ce se desfășoară în mod obligatoriu în

fața instanței competente, astfel cum impun dispozițiile art. 22

din Legea nr. 255/2010.

Instanța

învestită cu cererea persoanei nemulțumite de despăgubirile

propuse a-i fi acordate este obligată să soluționeze cauza în

raport de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Aceste

dispoziții impun o procedură specială care asigură

egalitatea de tratament pentru fiecare parte, deoarece instanța este

obligată să numească o comisie formată din trei

experți, unul pentru fiecare parte și unul din partea instanței,

comisie care în mod imperativ trebuie să stabilească valoarea

despăgubirilor după criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994,

criterii pe care instanța este obligată să le aibă în

vedere la soluționarea cauzei.

Este

fără echivoc că cele două proceduri, respectiv cea

prevăzută de art. 11 și cea prevăzută de art. 22 din

Legea nr. 255/2010, sunt distincte și se exclud, legiuitorul stabilind în

mod imperativ că în ipoteza în care persoana expropriată este

nemulțumită de despăgubirea propusă a-i fi acordată,

cererea sa se soluționează într-o procedură contencioasă,

transparentă, în fața unei instanțe independente, care are la

dispoziție reguli obiective pentru a stabili valoarea reală a

despăgubirii cuvenită persoanei expropriate.

Curtea a

constatat că cererea reclamantului-apelant A., nemulțumit de valoarea

propusă de expropriator, se soluționează în raport de art. 21-27

din Legea nr. 33/1994 și nu în raport de art. 11 alin. (7)-(9) din Legea nr.

255/2010.

În

speță, deși instanța a numit comisia de experți în

condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, comisie care a stabilit valoarea

despăgubirii cuvenite reclamantului în raport de criteriile impuse de art.

26 din Legea nr. 33/1994, în mod netemeinic a înlăturat concluziile

acesteia și în mod nelegal a avut în vedere la soluționarea cauzei

evaluarea efectuată de expertul C. D., într-o procedură

administrativă, necontencioasă, care nu este opozabilă

reclamantului și care nu îi este aplicabilă atâta timp cât

despăgubirea propusă nu a fost acceptată, iar partea a

inițiat demersul judiciar de față.

Concluzionând,

Curtea a stabilit că soluția instanței de fond, de respingere a

cererii reclamantului în raport de art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010

și de menținere a valorii despăgubirii la nivelul stabilit prin

raportul efectuat de D., este nelegală, urmând a fi schimbată în

parte.

Totodată,

prima instanță a încălcat dispozițiile art. 25-26 din Legea

nr. 33/1994 atunci când, deși a constituit comisia de experți în

condițiile art. 25, comisie ce a întocmit raportul ținând cont de

criteriile obiective enumerate de art. 26 din aceeași lege, astfel cum au

fost interpretate de instanța de contencios constituțional, a

înlăturat în mod netemeinic concluziile acesteia.

Drept urmare,

expertiza efectuată de expertul D. a fost înlăturată,iar

pretențiile reclamantului au fost analizate în raportul de expertiza întocmit

de către experții R., S. și T.

Curtea a

statuat că potrivit art. 44 alin. (1) din Constituția României

și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face

numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece

în caz contrar ar exista o încălcare a dreptului de proprietate., iar valoarea

stabilită de comisia de experți pentru despăgubirea

cuvenită reclamantului este în acord cu cele reținute mai sus.

Terenul

proprietatea reclamantului, în suprafață de 5.000 mp, se află

situat în extravilanul Municipiului Iași și a fost expropriat în

vederea realizării lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea

și modernizarea Aeroportului Internațional Iași”.

Experții

au avut în vedere la stabilirea valorii despăgubirilor criteriile impuse

de art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate de Curtea

Constituțională, în sensul că s-au raportat la tranzacțiile

efectuate în perioada apropiată momentului exproprierii, pentru terenuri

de aceeași natură, aflate în extravilanul Municipiului Iași,

metoda de stabilire a valorii despăgubirilor fiind ceea a

comparației.

Astfel,

experții au avut în vedere trei contracte de vânzare-cumpărare pentru

terenuri situate în extravilanul Municipiului Iași, argumentând în mod

convingător raportarea la aceste tranzacții.

În concluzie,

Curtea a constatat că valoarea stabilită pentru terenul expropriat în

sumă de 338.207 lei (echivalentul sumei de 79.300 euro), respectiv 15,86

euro/mp a fost calculată în raport de criteriile legale și reprezintă

o justă și dreaptă despăgubire pentru reclamant, ce

urmează a-i fi acordată.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs pârâtul Județul Iași - Consiliul

Județean Iași, reprezentat de președintele Consiliului

Județean Iași, solicitând admiterea recursului în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea deciziei atacate

și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului.

În

dezvoltarea criticilor, recurentul a susținut că probatoriul a fost

administrat nelegal iar instanța de apel a nesocotit rolul activ, astfel

cum este acesta definit prin dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Instanța

de apel a interpretat greși dispozițiile art. 11 alin. (7) și (8)

din Legea nr. 255/2010 și ale art. 4 alin. (2) lit. f) din normele

metodologice de aplicare a legii, din coroborarea cărora rezultă

că în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile

se stabilesc pe baza raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite

și actualizate de Camerele notarilor publici, aceste reglementări având

caracter imperativ.

Trimiterea la

dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, pe care o face art. 22 din

Legea nr. 255/2010 se referă la dispozițiile de drept procedural din

actul normativ ce constituie dreptul comun în materie și nu la modalitatea

de evaluare și stabilire a despăgubirilor.

Potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din

H.G. nr. 53/2011 expertiza evaluatorie constituie unicul criteriu legal pentru

stabilirea valorii despăgubirii, expertul evaluator fiind obligat să

aibă în vedere expertiza notarilor publici cu caracter exclusiv în

detrimentul oricăror alte elemente de apreciere, legea dispunând imperativ

și limitativ în această privință.

Recurentul

susține că la întocmirea Raportului de evaluare, expropriatorul a respectat

prevederile Legii nr. 255/2010, valoarea de 3,5 euro fiind determinată

urmare a stabilirii apartenenței terenului expropriat la categoria extravilan

Iași cuprinsă în Anexa nr. 8 la Raportul de expertiză a Camerei

Notarilor Publici Iași. Legiuitorul a stabilit prin procedura

prevăzută de art. 11 alin. (7)-(9) din Legea nr. 255/2010, respectiv art.

8 din H.G. nr. 53/2011 o prezumție relativă a echivalenței

despăgubirii cuvenite persoanei expropriate cu valoarea de circulație

stabilită pentru bunul expropriat prin expertiza camerei notarilor

publici, întocmită și actualizată conform art. 77

1

alin.

(5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., adică cel puțin anual.

Terenul care

constituie obiectul exproprierii are un caracter special deoarece el se

află amplasat în zona de dezvoltare a Aeroportului Internațional

Iași, iar pentru astfel de terenuri nu există o piață

specifică în sensul că ele nu se tranzacționează în mod

obișnuit, acestea neavând o utilitate obișnuită.

Urmare a

publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 380 din 26 mai 2015,

prin care s-a stabilit caracterul neconstituțional al art. 22 alin. (3)

din Legea nr. 255/2010, prima instanță a dispus ca la determinarea

despăgubirilor să se aibă în vedere data transferului dreptului de

proprietate, respectiv 13 aprilie 2011.

Analiza

îndeplinirii condițiilor impuse prin sintagmele în mod obișnuit

și imobile de același fel nu impun identificarea unor imobile

identice ori a unor tranzacții cu preț identic, ceea ce ar conduce la

reducerea la absurd a condițiilor legii și, în fapt, la

înlăturarea aplicării sale. Identificarea unui teren de același

fel cu cel expropriat înseamnă identificarea de terenuri din zone din

extravilanul municipiului Iași, anume zona ieșirilor din municipiu

spre Aroneanu, Șorogari sau zone apropriate acesteia situate de asemenea

în extravilan, adică terenuri pentru care în mod obiectiv se poate

susține o echivalență valorică dată în primul rând de

echivalența categoriei căreia îi aparțin și a

amplasamentului.

În urma

probatoriului administrat în cauză s-a constatat că nu au putut fi

identificate tranzacții care să probeze vânzarea unor imobile de

același fel, în mod obișnuit la un alt preț decât cel estimat

prin expertiza Camerei Notarilor Publici la nivelul anului 2011 și

stabilit de expropriator ca despăgubire.

Prin urmare,

susține recurentul, prima instanță a stabilit în mod corect

că procedura de expropriere a fost realizată cu respectarea

prevederilor legale.

Din raportul

de expertiză întocmit a rezultat că experții au avut în vedere,

pentru evaluare, trei oferte, din care una se referă la un alt teren situat

în intravilan-zona x - ceea ce contravine criteriilor de aplicare a metodei

comparației de piață care prevede că

proprietățile comparate trebuie să fie din aceeași

zonă urbană și să beneficieze de aceleași

utilități edilitare. Valorile avute în vedere se referă la

terenuri situate în alte zone ale municipiului Iași, care nu sunt supuse

servituților aeronautice civile și interdicțiilor de construire.

Astfel, experții au avut în vedere comparabile situate în zona Bucium, o

zonă aflată în plină expansiune edilitară aflată în

intravilanul municipiului Iași, fără să țină

seama că aceste terenuri trebuiau să aibă aceleași caracteristici

fizice de localizare și utilizare.

Pentru

stabilirea unei drepte despăgubiri trebuia să se țină cont

de restricțiile la care acesta era supus în ceea ce privește

folosirea sa ca teren de construcții iar valoarea trebuia stabilită

prin comparație cu terenuri de același fel - agricole, supuse

restricțiilor urbanistice și de poluare sonoră. Aceste

restricții existau de la data înființării Aeroportului Iași

și nu de la data exproprierii, iar oricine ar fi cumpărat

această proprietate trebuia să cunoască existența acestor

restricții care influențau oferta de cumpărare și

posibilitatea de utilizare a acestei proprietăți.

Recurentul a concluzionat

că prin omologarea raportului de expertiză R., S., T. reclamantul se

îmbogățește fără justă cauză pe seama

autorității publice județene, iar dreapta despăgubire

trebuie să fie atât pentru proprietarul expropriat dar și pentru cei

care plătesc prețul exproprierii.

La data de 13

iulie 2016, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat

nulitatea recursului în raport de împrejurarea că motivele de recurs

dezvoltate nu se circumscriu, în opinia sa, dispozițiilor art. 304 C.

proc. civ., întrucât se referă la probele administrate, aspecte de

netemeinicie și nu de nelegalitate. Pe fond, a solicitat respingerea

recursului.

Deliberând

asupra excepției nulității recursului, prin care se critică

raportul de expertiză efectuat în fața instanței de fond,

invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte o va

respinge față de împrejurarea că recurentul a criticat chestiuni

ce vizează aplicarea greșită a legii, cu trimitere la

nerespectarea criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 33/1994 și ale Legii nr. 225/2010 în ceea ce privește

sintagma imobile de același fel, ce sunt necesare drept comparabile în

determinare valorii bunului expropriat la data transferului dreptului de

proprietate, aspecte ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Examinând

recursul din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

,

se

constată că în conformitate cu art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte

de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată

numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce

au fost pe deplin stabilite.

Din

conținutul normativ al acestui text legal rezultă în mod clar

principiul conform căruia stabilirea situației de fapt este atributul

suveran al instanțelor fondului, ceea ce înseamnă dreptul acestor

instanțe de a constata faptele și de a aprecia forța

probantă a dovezilor administrate în cauză.

În acest

context, obligația instanței de recurs este aceea de a verifica

dacă hotărârea judecătorească împotriva căreia s-a

exercitat calea de atac a recursului cuprinde motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., realizându-se astfel situația premisă pentru o judecată

concretă și efectivă în recurs, respectiv aceea ca

împrejurările de fapt și de drept să fi fost pe deplin

stabilite.

Or, examinând

soluția pronunțată de instanța de apel, care ar trebui

să se întemeieze pe împrejurări de fapt și de drept ce au fost

pe deplin stabilite și să decurgă din argumentele silogismului

judiciar ce ar trebui să constituie motivarea hotărârii

pronunțate, se poate constata că aceasta se impune a fi

reformată, pentru următoarele considerente:

Stabilirea

valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul

element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și

echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a

normelor constituționale (art. 44 din Constituție).

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin

expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline

și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția

menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai

pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și

prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Potrivit

dispozițiilor art. 22 alin. (1)

din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, necesară realizării unor

obiective de interes național, județean și local, act normativ

incident speței, Expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii prevăzute la

at. 19

se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul

general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost

comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii,

sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele

hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și

transferului dreptului de proprietate. În alin. (3) se prevede că acțiunea formulată în

conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii.

Susținerea

recurentului că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, ce fac

trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 vizează

doar dispoziții de ordin procedural nu este întemeiată, întrucât

textul normativ definește modalitatea, modul de evaluare al

despăgubirilor în instanță, în procedura contencioasă.

Se

constată că din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

rezultă cele două aspecte esențiale ce interesează

obiectivele la care trebuie să răspundă experții

desemnați de către instanța de judecată, respectiv

prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din

tranzacții încheiate în perioada relevantă și, în al doilea

rând, momentul de referință al determinării cuantumului

despăgubirilor.

Sintagma „

prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrative - teritorială” definește prețul de piață,

anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar

trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după

ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață

concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei

vânzări one