ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2436/2015

Decizia nr. 2436/2015 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 aprilie 2011 la Tribunalul Iași, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. prin C. și B. prin președintele Consiliului județean Iași, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea H.G. nr. 3 din 16 martie 2011 și a Hotărârilor subsecvente nr. 37/2011 și nr. 38/2011 sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirii pentru expropriere pentru cauză de utilitate publică, să se stabilească cuantumul corect al despăgubirii și obligarea pârâților la plata acestei despăgubiri, cu cheltuieli de judecată. În drept, a invocat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr. 2388 din 3 octombrie 2012, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis acțiunea, a dispus anularea H.G. nr. 3/2011 și a hotărârilor subsecvente H.G. nr. 37/2011 și nr. 38/2011 sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirii în sumă de 74.566 lei, a stabilit cuantumul despăgubirii la suma de 355.000 lei și a obligat pârâtul la plata către reclamant a acestei sume, precum și a cheltuielilor de judecată. Prin Decizia civilă nr. 2 din 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de B. - C. prin președinte, împotriva acestei sentințe. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că apelantul a criticat sentința instanței de fond sub două aspecte, și anume cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului și necompetența funcțională a instanței civile de a verifica legalitatea unor acte administrative.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor se constată că acesta a fost stabilit în baza unei expertize tehnice efectuate în cauză la solicitarea reclamantului și că instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii argumentele în baza cărora a valorificat concluziile expertizei tehnice raportat la criteriile avute în vedere de experți. S-a mai reținut că apelantul a susținut că terenul expropriat face parte din categoria terenurilor pentru care sunt impuse anumite restricții, deoarece este situat în imediata vecinătate a aeroportului. În acest sens, terenul poate fi folosit numai pentru culturi, fiind interzise amplasarea construcțiilor. Față de această susținere și pentru lămurirea situației de fapt, instanța de fond a avut în vedere părerea specialiștilor, exprimată în raportul de expertiză.

În raport de această împrejurare, instanța de apel a reținut că apelantul, ca parte interesată în cauză și care a promovat prezentul apel, nu a solicitat efectuarea unei noi expertize în cauză pentru lămurirea aspectelor ce formează obiectul criticilor. Prin cererea de apel, apelantul a solicitat doar proba cu înscrisuri, fără însă a le depune la dosar. La termenul din 14 ianuarie 2012, apelantul, prin reprezentantul legal, nu a solicitat administrarea vreunui mijloc de probă, în speță o expertiză tehnică de specialitate. Cum expertiza tehnică deja efectuată în cauză nu cuprinde elementele la care a făcut referire apelantul în criticile formulate și în absența solicitării efectuării unei lucrări de specialitate, care să le aibă în vedere ca și obiective, instanța de apel a reținut că sunt nefondate criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor.

S-a mai constatat că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente și, conform alin. (3) al aceluiași articol, acțiunea formulată se soluționează potrivit dispozițiilor art. 22 - 27 din Legea nr. 33/1994 pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor. Art. 21 din Legea nr. 33/1994 prevede că soluționarea cererilor de expropriere sunt de competența tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere. În speță, reclamantul nu a invocat nelegalitatea H.G.

nr. 3/2011, Hotărârea Consiliului Județean nr. 37/2011 și Hotărârea Consiliului Județean nr. 38/2008 prin raportare la dispozițiile Legii nr. 554/2007, ci numai cu privire la cuantumul despăgubirilor ce urmează aceeași procedură jurisdicțională cu dispozițiile legale referitoare la expropriere și că în mod corect, secția I a, Tribunalului Iași s-a declarat competentă funcțional în soluționarea prezentei cauze. Prin Decizia nr. 5387 din 21 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de pârâtul B. - C. împotriva Deaciziei civile nr. 2 din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a fost casată Decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În rejudecare, prin Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul formulat de C. reprezentat prin președinte împotriva sentinței civile nr. 2388 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Iași, secția civilă, și apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva aceleiași sentințe, care a fost schimbată în parte prin stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamantului A. la suma de 250.896 lei (60.000 euro - 50 lei/mp/12 euro mp), conform expertizei tehnice de evaluare din data de 30 aprilie 2015. Pârâtul C. prin președinte a fost obligat la plata către reclamant a acestei sume. Au fost păstrate dispozițiile privind admiterea în parte a acțiunii și dispoziția referitoare la anularea Hotărârea Consiiliului Județean nr. 3 din 16 martie 2011, Hotărârea Consiliului Județean nr. 37 și nr. 38 din 11 februarie 2011, sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirii în sumă de 74.566 lei.

În considerente, instanța a reținut că, prin Decizia nr. 5387 din 21 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de pârâtul B. - C. împotriva deciziei civile nr. 2 din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a fost casată Decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că motivarea hotărârii instanței de apel nu răspunde criticilor Consiliului Județean Iași raportate la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. S-a mai reținut că imobilul expropriat are un caracter special, neputând fi utilizat decât pentru culturi agricole, nu și pentru construcții, iar despăgubirea nu poate fi făcută decât prin raportare la un teren agricol, de același fel, nu la un teren de altă natură.

În rejudecare, la Curtea de Apel Iași a fost depus și apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței civile nr. 2388 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Iași, secția civilă, hotărârea fiind criticată pentru nelegalitate și întemeiată pe raportul de expertiză tehnică evaluatorie, efectuat cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv a art. 26 din Legea nr. 33/1994. În cauză s-a constatat că experții ar fi trebuit să evalueze nu oferte de vânzare a terenurilor similare, ci tranzacții efectiv realizate și să ia în calcul prețurile care au fost stabilite de către vânzători, respectiv cumpărători în mod real pentru terenuri din aceeași zonă și nu din zone îndepărtate de municipiul Iași.

Totodată, experții ar fi trebuit să aibă în vedere că terenul reclamantului se află situat în extravilan - arabil și că este în vecinătatea Aeroportului Iași, precum și a unei unități militare, neexistând posibilitatea ridicării de construcții pe acesta. Instanța de apel a mai reținut că terenul ce a făcut obiectul exproprierii în vederea construirii, extinderii pistei Aeroportului Internațional Iași a fost proprietatea reclamantului A. ca urmare a restituirii în baza Legii nr. 18/1990 prin Titlul de proprietate din 24 noiembrie1992, fiind înscris la C.F. Prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 3 din 16 martie 2011 de stabilire a despăgubirilor pentru proprietatea lui A. s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 74.566 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 255/2010.

Potrivit deciziei mai sus menționate, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat din proprietatea privată a Județului Iași și în administrarea C. operează de drept de la data consemnării sumelor aferente despăgubirii. Prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale, publicată în M. Of.

al României, Partea I nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate formulată de D., E. și F. în Dosarul nr. x/3/2008/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și s-a constatat că prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale.

Curtea Constituțională a reținut că stabilirea despăgubirilor în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică trebuie avută în vedere la data exproprierii, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului. Având în vedere că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor de la data publicării, în conformitate cu art. 147 alin. (4) din Constituție, în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză ce a avut ca obiect valoarea de piață a imobilului expropriat la data realizării efective a exproprierii - martie 2011, tocmai pentru a asigura o reparație completă și integrală pentru cel expropriat.

Pe cale de consecință, expertiza tehnică de evaluare a imobilului expropriat expert ing. G., expert consultant H. - cu opinie separată a ing.K., a stabilit că valoarea este de 250.896 lei/60.000 euro, respectiv 50 lei/mp sau 12 euro/mp. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul B. - C. Prin cererea de recurs se arată că se atacă Decizia civilă nr. 2 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în primul ciclu procesual și sunt reluate criticile formulate în recursul declarat anterior de aceeași parte împotriva acestei hotărâri. Referirea la Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, se face la finalul dezvoltării motivelor de recurs, atât în ce privește dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., cât și ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., temeiuri de drept invocate. Astfel, recurentul susține că prin cel de-al doilea motiv de apel s-a solicitat modificarea sentinței nr. 2388/2012 a Tribunalului Iași, motivat de faptul că anularea Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 37/2011 și nr. 38/2011 de către Secția civilă a Tribunalului Iași constituie o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Totodată, precizează că acest motiv de apel a fost greșit respins de instanța de apel, deoarece Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 37/2011 și nr. 38/2011 reprezintă titlul de expropriere a proprietarilor privați, persoane fizice și juridice afectate de realizarea lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Iași”, în cuprinsul lor nefiind înscrise mențiuni cu privire la cuantumul despăgubirilor.

Aceste hotărâri sunt acte administrative emise de autoritatea publică județeană în temeiul Legii nr. 215/2001 în realizarea atribuțiilor derivând din această lege, iar controlul lor se efectuează potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; nu poate fi permis controlul legalității de către o altă instanță de judecată decât cea prevăzută de Legea nr. 554/2004. În speță, reclamantul nu a invocat nelegalitatea hotărârilor Consiliului Județean Iași raportat la dispozițiile Legii nr. 554/2004, ci a evocat nemulțumiri privind cuantumul despăgubirilor. Or, nici instanța de fond, nici cea de apel nu au reținut faptul că Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 38/2011 reprezintă titlu executoriu cu privire la predarea bunurilor imobile care au fost expropriate și nu cu privire la cuantumul despăgubirilor, astfel încât nu se justifică anularea acestui act administrativ.

Prin urmare, hotărârea instanței de apel, în sensul că anularea Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 37/2011 și nr. 38/2011 de către secția civilă, a Tribunalului Iași constituie o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Printr-o altă critică se arată că, față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care dispun ca la calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța să țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, la data întocmirii raportului, precum și de daunele aduse proprietarului, raportul de expertiză a avut în vedere patru oferte, din care o ofertă care se referă la un teren intravilan, în timp ce terenul expropriat este situat în extravilanul municipiului Iași, ceea ce contravine criteriilor de aplicare a metodei comparației de piață.

Datorită amplasării terenului - în zona de siguranță a Aeroportului Iași - acesta a fost utilizat numai pentru cultivare, destinația și natura acestuia neputându-se schimba decât cu avizul I. și cu respectarea dispozițiilor legale în materia construcțiilor în zonele de siguranță ale aeroporturilor și a siguranței zborului. Aceste aspecte nu au fost avute în vedere de comisia de experți, care, la stabilirea valorii terenului a ținut seama doar de poziționarea terenului, accesul la proprietăți și existența utilităților în zonă, iar nu de faptul că terenul este supus unor restricții urbanistice. Restricțiile existau de la data înființării Aeroportului Iași și nu de la data exproprierii. Existența în vecinătatea acestor proprietăți a unor locuințe individuale sau colective și imobile sociale nu determină caracterul acestui teren ca fiind construibil.

Acest teren se află în extravilanul localității, iar pentru construire este necesară trecerea lui în intravilan. Datorită apropierii de pista de aterizare a aeroportului zona este poluată sonor, aspect ce nu a fost avut în vedere la compararea terenului cu cele trei proprietăți situate în zone diferite. În vederea stabilirii unei drepte despăgubiri trebuia să se țină seama de restricțiile la care este supus terenul și care diminuează valoarea acestuia. Or, prin omologarea expertizei, reclamantul s-ar îmbogăți fără justă cauză. În ședința publică din 30 octombrie 2015, instanța, din oficiu, a ridicat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor formulate în cazurile prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Față de excepția nulității recursului, sunt de reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplinește cerințele legale prevăzute de textele legale anterior menționate. Astfel, obiectul recursului îl poate reprezenta, la acest moment procedural, doar Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă, în conformitate cu prevederile art. 299 C. proc. civ. În cauză, primul motiv de recurs vizează necompetența funcțională a instanței civile în ceea ce privește verificarea legalității unor acte administrative. Recurentul susține că prin cel de-al doilea motiv de apel s-a solicitat modificarea sentinței nr. 2388/2012 a Tribunalului Iași, motivat de faptul că anularea Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 37/2011 și nr. 38/2011 de către Secția civilă a Tribunalului Iași constituie o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Cu referire la această critică, se observă că în Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a statuat în sensul că reclamantul nu a invocat nelegalitatea H.G. nr. 3/2011, Hotărârea Consiliului Județean nr. 37/2011 și Hotărârea Consiliului Județean nr. 38/2008 prin raportare la dispozițiile Legii nr. 554/2007, ci că acesta și-a exprimat nemulțumirea cu privire la cuantumul despăgubirilor. Or, sub acest aspect s-a constatat că valoarea despăgubirilor urmează aceeași procedură jurisdicțională cu dispozițiile legale referitoare la expropriere și, astfel, în mod corect secția I a Tribunalului Iași, prin sentința nr. 2388 din 3 octombrie 2012, s-a declarat competentă funcțional în soluționarea cauzei de față.

Analizându-se și Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă, pronunțată în rejudecare, se constată că în considerentele acesteia nu se regăsesc aprecieri cu privire la această critică (privind necompetența funcțională a instanței civile în ceea ce privește examinarea legalității unor acte administrative). Prin urmare, motivele dezvoltate prin prezentul recurs antamează probleme de drept dezlegate în primul ciclu procesual, prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, iar nu în rejudecare, prin Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă, pentru a putea face obiectul controlului de legalitate în raport de dispozițiile art. 299 C. proc.

civ. Conform acestei norme legale, obiectul recursului îl constituie ultima decizie pronunțată de instanța de apel, respectiv Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015, iar această instanță nu a reanalizat aspectele legate de competența funcțională a instanței civile privind valabilitatea H.G. nr. 3/2011, Hotărârea Consiliului Județean nr. 37/2011 și Hotărârea Consiliului Județean nr. 38/2008 în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2007.

Înalta Curte constată, totodată, că prin cel de-al doilea motiv de recurs se susține că, față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care dispun ca la calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța să țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, la data întocmirii raportului, precum și de daunele aduse proprietarului, în speță raportul de expertiză a avut în vedere patru oferte, din care o ofertă care se referă la un teren intravilan, în condițiile în care terenul expropriat este situat în extravilan, ceea ce contravine criteriilor de aplicare a metodei comparației de piață.

Înalta Curte reține că prin hotărârea instanței de fond s-a precizat, î n ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, că acesta a fost stabilit în baza unei expertize tehnice efectuate în cauză la solicitarea reclamantului; instanța de fond a indicat în considerentele hotărârii argumentele în baza cărora a valorificat concluziile expertizei tehnice raportat la criteriile avute în vedere de experți. În apel, în primul ciclu procesual, apelantul a susținut că terenul expropriat face parte din categoria terenurilor pentru care sunt impuse anumite restricții, deoarece este situat în imediata vecinătate a aeroportului. În acest sens, terenul poate fi folosit numai pentru culturi, fiind interzisă amplasarea construcțiilor.

Cum expertiza tehnică deja efectuată în cauză la fond nu a cuprins elementele la care a făcut referire apelantul în criticile formulate și în absența solicitării efectuării unei lucrări de specialitate, care să le aibă în vedere ca și obiective, instanța de apel a reținut că sunt nefondate criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor. Ulterior, prin Decizia nr. 5387 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a reținut că, din raportul de expertiză întocmit de expert J., rezultă că terenul reclamantului este situat în extravilan - arabil și că este în imediata vecinătate a Aeroportului Iași existent. Deși reiese cu claritate, din chiar cuprinsul Titlului de proprietate din 24 noiembrie 1992, că terenul este învecinat la latura sudică cu însăși latura sudică a unității militare, expertul judiciar a susținut că terenul în litigiu s-ar învecina cu drum de exploatare.

Toate acestea conduc la o concluzie, și anume că, la data exproprierii, terenul în litigiu era „extravilan agricol” și, din cauza situării sale, atât în apropierea unității militare, cât și a aeroportului, constituie un teren restricționat pentru construcții. Pentru lămurirea acestor împrejurări de fapt se impunea ca instanța de apel să cunoască părerea unor specialiști. Or, apelantul nu a solicitat efectuarea unei noi expertize în cauză pentru lămurirea aspectelor ce formează obiectul criticilor formulate de C. Pe de altă parte, a reținut instanța de casare, expertul, la calcularea cuantumului despăgubirii, nu a ținut seama de criteriul „prețului cu care s-a vândut în mod obișnuit imobilele, prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994”.

În speță, instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanță pe baza unui raport de expertiză din care nu rezultă că experții au ținut seama de prețul cu care se vindeau în mod obișnuit terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză. În concluzie, a opinat Înalta Curte, întrucât terenul în litigiu este extravilan, cu destinație agricolă și cu duble restricții, de eventuală construire (unitate militară, aeroport existent), despăgubirea nu ar putea fi făcută decât cu raportare la un teren agricol, de același fel, iar nu la un teren de altă natură, potrivit prețului obișnuit de tranzacționare și cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În rejudecare, terenul a fost evaluat folosindu-se metoda comparației directe, respectiv s-a făcut estimarea valorii imobilului în funcție de tranzacții imobiliare existente pentru proprietăți similare. În consecință, în primul ciclu procesual instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanță pe baza unui raport de expertiză din care nu rezultă că a fost avut în vedere prețul cu care se vindeau în mod obișnuit terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, în timp ce, în rejudecare, experții desemnați au stabilit valoarea despăgubirilor în acord cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Or, Înalta Curte, analizând criticile redate mai sus, cuprinse în cel de-al doilea motiv de recurs, reține că ele nu se referă la criteriul folosit de experții la efectuarea expertizei în apel după casare, când s-a pronunțat Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ci la considerentele primei decizii din apel, atunci când validarea cuantumului despăgubirilor s-a raportat la o probă întocmită cu nerespectarea dispozițiile legale în materia exproprierii. Așadar, cum s-a arătat și anterior, dezvoltarea criticilor din prezentul recurs vizează considerentele unei hotărâri deja desființate, iar nu argumentele avute în vedere de instanța de apel în Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015, de natură să poată fi încadrate de instanță în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Cum din cererea de recurs nu rezultă alte critici propriu-zise de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată și nici nu există motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de pârâtul B. - C. împotriva Deciziei nr. 222 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă . PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul B. - C. împotriva Deciziei nr. 222 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2015.