ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2436/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2436/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2436/2015

După deliberare, asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

la data de 7 aprilie 2011 la Tribunalul Iași, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâții B. prin C. și B. prin președintele Consiliului județean Iași, ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea H.G. nr. 3 din 16

martie 2011 și a Hotărârilor subsecvente nr. 37/2011 și nr. 38/2011 sub

aspectul stabilirii cuantumului despăgubirii pentru expropriere pentru cauză de

utilitate publică, să se stabilească cuantumul corect al despăgubirii și obligarea

pârâților la plata acestei despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr.

2388 din 3 octombrie 2012, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis acțiunea,

a dispus anularea H.G. nr. 3/2011 și a hotărârilor subsecvente H.G. nr. 37/2011

și nr. 38/2011 sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirii în sumă de 74.566

lei, a stabilit cuantumul despăgubirii la suma de 355.000 lei și a obligat

pârâtul la plata către reclamant a acestei sume, precum și a cheltuielilor de

judecată.

Prin Decizia civilă nr.

2 din 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de B. - C. prin președinte, împotriva acestei sentințe.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că apelantul a criticat sentința instanței de fond

sub două aspecte, și anume cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului și

necompetența funcțională a instanței civile de a verifica legalitatea unor acte

administrative.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor se constată că acesta a fost stabilit în baza unei

expertize tehnice efectuate în cauză la solicitarea reclamantului și că

instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii argumentele în baza

cărora a valorificat concluziile expertizei tehnice raportat la criteriile

avute în vedere de experți.

S-a mai reținut că apelantul

a susținut că terenul expropriat face parte din categoria terenurilor pentru

care sunt impuse anumite restricții, deoarece este situat în imediata

vecinătate a aeroportului. În acest sens, terenul poate fi folosit numai pentru

culturi, fiind interzise amplasarea construcțiilor.

Față de această

susținere și pentru lămurirea situației de fapt, instanța de fond a avut în

vedere părerea specialiștilor, exprimată în raportul de expertiză.

În raport de această

împrejurare, instanța de apel a reținut că apelantul, ca parte interesată în

cauză și care a promovat prezentul apel, nu a solicitat efectuarea unei noi

expertize în cauză pentru lămurirea aspectelor ce formează obiectul criticilor.

Prin cererea de apel, apelantul a solicitat doar proba cu înscrisuri, fără însă

a le depune la dosar. La termenul din 14 ianuarie 2012, apelantul, prin

reprezentantul legal, nu a solicitat administrarea vreunui mijloc de probă, în

speță o expertiză tehnică de specialitate. Cum expertiza tehnică deja efectuată

în cauză nu cuprinde elementele la care a făcut referire apelantul în criticile

formulate și în absența solicitării efectuării unei lucrări de specialitate,

care să le aibă în vedere ca și obiective, instanța de apel a reținut că sunt

nefondate criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor.

S-a mai constatat că,

potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente și,

conform alin. (3) al aceluiași articol, acțiunea formulată se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 22 - 27 din Legea nr. 33/1994 pentru exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirilor.

Art. 21 din Legea nr.

33/1994 prevede că soluționarea cererilor de expropriere sunt de competența

tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.

În speță, reclamantul

nu a invocat nelegalitatea H.G. nr. 3/2011, Hotărârea Consiliului Județean

nr. 37/2011 și Hotărârea Consiliului Județean nr. 38/2008 prin raportare

la dispozițiile Legii nr. 554/2007, ci numai cu privire la cuantumul

despăgubirilor ce urmează aceeași procedură jurisdicțională cu dispozițiile

legale referitoare la expropriere și că în mod corect, secția I a, Tribunalului

Iași s-a declarat competentă funcțional în soluționarea prezentei cauze.

Prin Decizia nr. 5387

din 21 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

a fost admis recursul declarat de pârâtul B. - C. împotriva Deaciziei civile nr.

2 din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a fost casată Decizia

atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În rejudecare, prin Decizia

nr. 222 din 3 iunie 2015, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul

formulat de C. reprezentat prin președinte împotriva sentinței civile nr. 2388

din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Iași, secția civilă, și apelul formulat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva aceleiași sentințe, care a fost

schimbată în parte prin stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin

reclamantului A. la suma de 250.896 lei (60.000 euro - 50 lei/mp/12 euro mp),

conform expertizei tehnice de evaluare din data de 30 aprilie 2015. Pârâtul C.

prin președinte a fost obligat la plata către reclamant a acestei sume. Au fost

păstrate dispozițiile privind admiterea în parte a acțiunii și dispoziția

referitoare la anularea Hotărârea Consiiliului Județean nr. 3 din 16

martie 2011, Hotărârea Consiliului Județean nr. 37 și nr. 38 din 11

februarie 2011, sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirii în sumă de

74.566 lei.

În considerente,

instanța a reținut că, prin Decizia nr. 5387 din 21 noiembrie 2013 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de

pârâtul B. - C. împotriva deciziei civile nr. 2 din 14 ianuarie 2013 a Curții

de Apel Iași, secția civilă, a fost casată Decizia atacată și trimisă cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Pentru a se pronunța

astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că motivarea hotărârii

instanței de apel nu răspunde criticilor Consiliului Județean Iași raportate la

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

S-a mai reținut că

imobilul expropriat are un caracter special, neputând fi utilizat decât pentru

culturi agricole, nu și pentru construcții, iar despăgubirea nu poate fi făcută

decât prin raportare la un teren agricol, de același fel, nu la un teren de altă

natură.

În rejudecare, la

Curtea de Apel Iași a fost depus și apelul formulat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Iași împotriva sentinței civile nr. 2388 din 3 octombrie 2012 a

Tribunalului Iași, secția civilă, hotărârea fiind criticată pentru nelegalitate

și întemeiată pe raportul de expertiză tehnică evaluatorie, efectuat cu

nerespectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv a art. 26 din Legea nr.

33/1994.

În cauză s-a

constatat că experții ar fi trebuit să evalueze nu oferte de vânzare a terenurilor

similare, ci tranzacții efectiv realizate și să ia în calcul prețurile care au

fost stabilite de către vânzători, respectiv cumpărători în mod real pentru

terenuri din aceeași zonă și nu din zone îndepărtate de municipiul Iași. Totodată,

experții ar fi trebuit să aibă în vedere că terenul reclamantului se află

situat în extravilan - arabil și că este în vecinătatea Aeroportului Iași,

precum și a unei unități militare, neexistând posibilitatea ridicării de

construcții pe acesta.

Instanța de apel a mai

reținut că terenul ce a făcut obiectul exproprierii în vederea construirii,

extinderii pistei Aeroportului Internațional Iași a fost proprietatea

reclamantului A. ca urmare a restituirii în baza Legii nr. 18/1990 prin Titlul de

proprietate din 24 noiembrie1992, fiind înscris la C.F.

Prin Hotărârea

Consiliului Județean Iași nr. 3 din 16 martie 2011 de stabilire a

despăgubirilor pentru proprietatea lui A. s-a stabilit o despăgubire în cuantum

de 74.566 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 255/2010.

Potrivit deciziei mai

sus menționate, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului

expropriat din proprietatea privată a Județului Iași și în administrarea C. operează

de drept de la data consemnării sumelor aferente despăgubirii.

Prin Decizia nr. 12

din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României,

Partea I nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate

formulată de D., E. și F. în Dosarul nr. x/3/2008/a1 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă, și s-a constatat că prevederile art. 9 teza a

II-a din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară

modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de

autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma „la data întocmirii

raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt

neconstituționale. Curtea Constituțională a reținut că stabilirea

despăgubirilor în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică trebuie avută în vedere

la data exproprierii, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea

stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului.

Având în vedere că

deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru

viitor de la data publicării, în conformitate cu art. 147 alin. (4) din

Constituție, în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză ce a avut

ca obiect valoarea de piață a imobilului expropriat la data realizării efective

a exproprierii - martie 2011, tocmai pentru a asigura o reparație completă și

integrală pentru cel expropriat.

Pe cale de

consecință, expertiza tehnică de evaluare a imobilului expropriat expert ing. G.,

expert consultant H. - cu opinie separată a ing.K., a stabilit că valoarea este

de 250.896 lei/60.000 euro, respectiv 50 lei/mp sau 12 euro/mp.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs pârâtul B. - C.

Prin cererea de

recurs se arată că se atacă

Decizia civilă nr. 2 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel Iași, secția civilă, în primul ciclu procesual și sunt reluate criticile

formulate în recursul declarat anterior de aceeași parte împotriva acestei hotărâri.

Referirea la Decizia nr.

222 din 3 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, se face

la finalul dezvoltării motivelor de recurs, atât în ce privește dispozițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ., cât și ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., temeiuri de

drept invocate.

Astfel, recurentul

susține că prin cel de-al doilea motiv de apel s-a solicitat modificarea

sentinței nr. 2388/2012 a Tribunalului Iași, motivat de faptul că anularea Hotărârea

Consiliului Județean Iași nr. 37/2011 și nr. 38/2011 de către Secția civilă

a Tribunalului Iași constituie o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ.

Totodată, precizează că

acest motiv de apel a fost greșit respins de instanța de apel, deoarece Hotărârea

Consiliului Județean Iași nr. 37/2011 și nr. 38/2011 reprezintă titlul de

expropriere a proprietarilor privați, persoane fizice și juridice afectate de

realizarea lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și modernizarea

Aeroportului Internațional Iași”, în cuprinsul lor nefiind înscrise mențiuni cu

privire la cuantumul despăgubirilor.

Aceste hotărâri sunt

acte administrative emise de autoritatea publică județeană în temeiul Legii nr.

215/2001 în realizarea atribuțiilor derivând din această lege, iar controlul

lor se efectuează potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ; nu poate fi permis controlul legalității de către o altă

instanță de judecată decât cea prevăzută de Legea nr. 554/2004. În speță, reclamantul

nu a invocat nelegalitatea hotărârilor Consiliului Județean Iași raportat la

dispozițiile Legii nr. 554/2004, ci a evocat nemulțumiri privind cuantumul

despăgubirilor.

Or, nici instanța de

fond, nici cea de apel nu au reținut faptul că Hotărârea Consiliului

Județean Iași nr. 38/2011 reprezintă titlu executoriu cu privire la

predarea bunurilor imobile care au fost expropriate și nu cu privire la

cuantumul despăgubirilor, astfel încât nu se justifică anularea acestui act

administrativ. Prin urmare, hotărârea instanței de apel, în sensul că anularea Hotărârea

Consiliului Județean Iași nr. 37/2011 și nr. 38/2011 de către secția civilă,

a Tribunalului Iași constituie o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ.

Printr-o altă critică

se arată că, față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care dispun ca

la calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța să țină seama de

prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, la data

întocmirii raportului, precum și de daunele aduse proprietarului, raportul de

expertiză a avut în vedere patru oferte, din care o ofertă care se referă la un

teren intravilan, în timp ce terenul expropriat este situat în extravilanul

municipiului Iași, ceea ce contravine criteriilor de aplicare a metodei

comparației de piață.

Datorită amplasării

terenului - în zona de siguranță a Aeroportului Iași - acesta a fost utilizat

numai pentru cultivare, destinația și natura acestuia neputându-se schimba

decât cu avizul I. și cu respectarea dispozițiilor legale în materia

construcțiilor în zonele de siguranță ale aeroporturilor și a siguranței

zborului.

Aceste aspecte nu au

fost avute în vedere de comisia de experți, care, la stabilirea valorii

terenului a ținut seama doar de poziționarea terenului, accesul la proprietăți

și existența utilităților în zonă, iar nu de faptul că terenul este supus unor

restricții urbanistice.

Restricțiile existau

de la data înființării Aeroportului Iași și nu de la data exproprierii.

Existența în vecinătatea acestor proprietăți a unor locuințe individuale sau

colective și imobile sociale nu determină caracterul acestui teren ca fiind

construibil. Acest teren se află în extravilanul localității, iar pentru

construire este necesară trecerea lui în intravilan.

Datorită apropierii

de pista de aterizare a aeroportului zona este poluată sonor, aspect ce nu a

fost avut în vedere la compararea terenului cu cele trei proprietăți situate în

zone diferite.

În vederea stabilirii

unei drepte despăgubiri trebuia să se țină seama de restricțiile la care este

supus terenul și care diminuează valoarea acestuia. Or, prin omologarea expertizei,

reclamantul s-ar îmbogăți fără justă cauză.

În ședința publică din

30 octombrie 2015, instanța, din oficiu, a ridicat excepția nulității

recursului pentru neîncadrarea motivelor formulate în cazurile prevăzute de dispozițiile

art. 304 C. proc. civ.

Față de excepția

nulității recursului, sunt de reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de

recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, cu raportare strictă și limitativă la

cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Conform art. 306 alin.

(3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din

motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea

motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de

nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, Înalta

Curte constată că recursul nu îndeplinește cerințele legale prevăzute de textele

legale anterior menționate.

Astfel, obiectul

recursului îl poate reprezenta, la acest moment procedural, doar Decizia nr.

222 din 3 iunie 2015

a Curții de Apel Iași, secția civilă, în conformitate cu prevederile art. 299 C.

proc. civ.

În cauză, primul

motiv de recurs vizează necompetența funcțională a instanței civile în ceea ce

privește verificarea legalității unor acte administrative. Recurentul susține

că prin cel de-al doilea motiv de apel s-a solicitat modificarea sentinței nr. 2388/2012

a Tribunalului Iași, motivat de faptul că anularea Hotărârea Consiliului

Județean Iași nr. 37/2011 și nr. 38/2011 de către Secția civilă a

Tribunalului Iași constituie o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ.

Cu referire la

această critică, se observă că în Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a statuat în sensul că reclamantul nu

a invocat nelegalitatea H.G. nr. 3/2011, Hotărârea Consiliului Județean nr.

37/2011 și Hotărârea Consiliului Județean nr. 38/2008 prin raportare la

dispozițiile Legii nr. 554/2007, ci că acesta și-a exprimat nemulțumirea cu

privire la cuantumul despăgubirilor. Or, sub acest aspect s-a constatat că

valoarea despăgubirilor urmează aceeași procedură jurisdicțională cu

dispozițiile legale referitoare la expropriere și, astfel, în mod corect secția

I a Tribunalului Iași, prin sentința nr. 2388 din 3 octombrie 2012, s-a

declarat competentă funcțional în soluționarea cauzei de față.

Analizându-se și Decizia

nr. 222 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă, pronunțată în

rejudecare, se constată că în considerentele acesteia nu se regăsesc aprecieri

cu privire la această critică (privind necompetența funcțională a instanței

civile în ceea ce privește examinarea legalității unor acte administrative). Prin

urmare, motivele dezvoltate prin prezentul recurs antamează probleme de drept

dezlegate în primul ciclu procesual, prin

Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Iași, secția civilă, iar nu în rejudecare, prin Decizia

nr. 222 din 3 iunie

2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă, pentru a putea face obiectul

controlului de legalitate în raport de dispozițiile art. 299 C. proc. civ.

Conform acestei norme legale, obiectul recursului îl constituie ultima decizie

pronunțată de instanța de apel, respectiv

Decizia

nr. 222 din 3 iunie 2015, iar această

instanță nu a reanalizat

aspectele

legate de competența funcțională a instanței civile privind valabilitatea

H.G. nr. 3/2011, Hotărârea

Consiliului Județean nr. 37/2011 și Hotărârea Consiliului Județean nr.

38/2008 în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2007.

Înalta Curte

constată, totodată, că prin cel de-al doilea motiv de recurs se susține că,

față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care dispun ca la

calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța să țină seama de

prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, la data

întocmirii raportului, precum și de daunele aduse proprietarului, în speță

raportul de expertiză a avut în vedere patru oferte, din care o ofertă care se

referă la un teren intravilan, în condițiile în care terenul expropriat este

situat în extravilan, ceea ce contravine criteriilor de aplicare a metodei comparației

de piață.

Înalta Curte reține

că prin hotărârea instanței de fond s-a precizat, î

n ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor, că acesta a fost stabilit în baza unei expertize

tehnice efectuate în cauză la solicitarea reclamantului; instanța de fond a

indicat în considerentele hotărârii argumentele în baza cărora a valorificat

concluziile expertizei tehnice raportat la criteriile avute în vedere de

experți.

În apel, în primul

ciclu procesual, apelantul a susținut că terenul expropriat face parte din

categoria terenurilor pentru care sunt impuse anumite restricții, deoarece este

situat în imediata vecinătate a aeroportului. În acest sens, terenul poate fi

folosit numai pentru culturi, fiind interzisă amplasarea construcțiilor.

Cum expertiza tehnică

deja efectuată în cauză la fond nu a cuprins elementele la care a făcut

referire apelantul în criticile formulate și în absența solicitării efectuării

unei lucrări de specialitate, care să le aibă în vedere ca și obiective,

instanța de apel a reținut că sunt nefondate criticile referitoare la cuantumul

despăgubirilor.

Ulterior, prin Decizia

nr. 5387 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, s-a reținut că, din raportul de expertiză întocmit de

expert J., rezultă că terenul reclamantului este situat în extravilan - arabil

și că este în imediata vecinătate a Aeroportului Iași existent. Deși reiese cu

claritate, din chiar cuprinsul Titlului de proprietate din 24 noiembrie 1992,

că terenul este învecinat la latura sudică cu însăși latura sudică a unității

militare, expertul judiciar a susținut că terenul în litigiu s-ar învecina cu

drum de exploatare. Toate acestea conduc la o concluzie, și anume că, la data

exproprierii, terenul în litigiu era „extravilan agricol” și, din cauza

situării sale, atât în apropierea unității militare, cât și a aeroportului,

constituie un teren restricționat pentru construcții. Pentru lămurirea acestor

împrejurări de fapt se impunea ca instanța de apel să cunoască părerea unor

specialiști. Or, apelantul nu a solicitat efectuarea unei noi expertize în

cauză pentru lămurirea aspectelor ce formează obiectul criticilor formulate de C.

Pe de altă parte, a

reținut instanța de casare, expertul, la calcularea cuantumului despăgubirii,

nu a ținut seama de criteriul „prețului cu care s-a vândut în mod obișnuit

imobilele, prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994”.

În speță, instanța de

apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanță pe baza unui

raport de expertiză din care nu rezultă că experții au ținut seama de prețul cu

care se vindeau în mod obișnuit terenurile de același fel, situate în aceeași

unitate administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

În concluzie, a

opinat Înalta Curte, întrucât terenul în litigiu este extravilan, cu destinație

agricolă și cu duble restricții, de eventuală construire (unitate militară,

aeroport existent), despăgubirea nu ar putea fi făcută decât cu raportare la un

teren agricol, de același fel, iar nu la un teren de altă natură, potrivit prețului

obișnuit de tranzacționare și cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În rejudecare, terenul

a fost evaluat folosindu-se metoda comparației directe, respectiv s-a făcut estimarea

valorii imobilului în funcție de tranzacții imobiliare existente pentru

proprietăți similare.

În consecință, în

primul ciclu procesual instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor

stabilit în primă instanță pe baza unui raport de expertiză din care nu rezultă

că a fost avut în vedere prețul cu care se vindeau în mod obișnuit terenurile

de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială la data

întocmirii raportului de expertiză, în timp ce, în rejudecare, experții

desemnați au stabilit valoarea despăgubirilor în acord cu dispozițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994.

Or, Înalta Curte, analizând

criticile redate mai sus, cuprinse în cel de-al doilea motiv de recurs, reține

că ele nu se referă la criteriul folosit de experții la efectuarea expertizei

în apel după casare, când s-a pronunțat Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015 a

Curții de Apel Iași, secția civilă, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, ci la considerentele primei decizii din apel, atunci

când validarea cuantumului despăgubirilor s-a raportat la o probă întocmită cu

nerespectarea dispozițiile legale în materia exproprierii.

Așadar, cum s-a

arătat și anterior, dezvoltarea criticilor din prezentul recurs vizează

considerentele unei hotărâri deja desființate, iar nu argumentele avute în

vedere de instanța de apel în Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015, de natură să

poată fi încadrate de instanță în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Cum din cererea de

recurs nu rezultă alte critici propriu-zise de nelegalitate cu privire la

hotărârea recurată și nici nu există motive de ordine publică ce ar putea fi

invocate din oficiu, Înalta Curte, conform art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., va

constata nul recursul

declarat de pârâtul B. - C. împotriva Deciziei nr. 222 din 3 iunie 2015 a

Curții de Apel Iași, secția civilă

.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Constată

nul recursul declarat de pârâtul B. - C. împotriva Deciziei nr. 222 din 3 iunie

2015

a

Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 octombrie 2015.