ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2536/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, la data de 15 martie 2011, reclamantul P.M.L. a chemat în judecată Consiliul Județean Iași și Județul Iași, reprezentat prin Președintele Consiliului Județean Iași, și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Hotărârii din 16 martie 2011 emisă de pârâți în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate pentru suprafața de 5000 mp teren expropriat și să oblige pârâții la plata unor despăgubiri al căror cuantum să respecte dispozițiile legale aplicabile în materie.

Prin Sentința nr. 112 din 16 ianuarie 2013, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis acțiunea, a anulat în parte Hotărârea din 16 martie 2011 emisă de pârâți în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor prevăzute în art. 2 și a obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 23.579 RON cu titlu de despăgubiri și suma de 4.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin Încheierea nr. 140 din 9 aprilie 2013, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis cererea formulată de petentul P.M.L. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinței civile nr. 112 din 16 ianuarie 2013 a Tribunalului Iași, secția I civilă, în sensul că suma datorată de pârâți reclamantului cu titlu de despăgubiri este de 295.955 RON, în loc de 23.579 RON, cum din eroare s-a dactilografiat.

Prima instanță a reținut că terenul în suprafață de 5.000 mp, situat în Iași, Zona Aeroport, proprietatea reclamantului P.M.L. conform titlului de proprietate din 24 noiembrie 1992 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, a fost expropriat în temeiul Legii nr. 255/2010, prin hotărârea de expropriere stabilindu-se cuantumul despăgubirilor la valoarea de 74.566 RON. Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, valoarea bunului expropriat este de 60.000 euro, iar valoarea prejudiciului cauzat proprietarului este de 5.194 euro. În raport de dispozițiile art. 22 și urm. din Legea nr. 255/2010, tribunalul a admis acțiunea reclamantului și a stabilit cuantumul despăgubirilor conform expertizei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Județul Iași - Consiliul Județean Iași și P.M.L. Ulterior, apelantul P.M.L. a declarat că își retrage apelul formulat, depunând la dosar declarația autentificată sub nr. 1724 din 4 iunie 2013 eliberată de

BNP M.R.M.

Prin Decizia civilă nr. 35 din 19 februarie 2014, Curtea de Apel Iași, secția I civilă, a luat act de declarația apelantului P.M.L. de retragere a apelului și a respins apelul formulat de Județul Iași - Consiliul Județean Iași reprezentat prin Președintele Consiliului Județean Iași împotriva Sentinței civile nr. 112 din 16 ianuarie 2013 a Tribunalului Iași, secția I civilă. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat ca pârâții să fie obligați la o despăgubire reală pentru imobilul expropriat, ceea ce impune, implicit, anularea Hotărârii din 16 martie 2011 emisă de pârâți în privința despăgubirilor acordate.

Expertiza efectuată în cauză de către prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a concluzionat că valoarea terenului expropriat și a pagubelor cuvenite reclamantului este de 295.955 RON. La cererea apelantului Consiliul Județean Iași - Județul Iași, instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize de evaluare a despăgubirilor pentru imobilul expropriat. Deși instanța a stabilit criteriul legal ce trebuia avut în vedere la momentul efectuării raportului de expertiză, comisia de experți nu a folosit metoda comparației directe, ci metoda bonității, astfel încât curtea de apel a dispus refacerea raportului de expertiză. Însă, raportul de expertiză a nesocotit din nou dispozițiile imperative cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, stabilind că valoarea terenului expropriat ar fi în sumă de 129.465 euro.

În aceste condiții, instanța de apel a concluzionat că valoarea menționată în raportul de expertiză efectuat de prima instanță, raport care a avut în vedere ca metodă de evaluare criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum și susținerile Consiliului Județean Iași în sensul că terenul în litigiu are un caracter special, deoarece este amplasat în zona de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași, respectă dispozițiile legale aplicabile în materie. Curtea de apel a mai reținut că majorarea valorii bunului expropriat pentru care apelanta a fost obligată nu poate fi dispusă în apelul formulat de Județul Iași - Consiliul Județean Iași deoarece ar constitui o agravare a situației acestei părți și o încălcare a dispozițiilor art. 296 teza a II-a C. proc.

civ. Împotriva Deciziei civile nr. 35 din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași. Prin motivele de recurs, pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 3, 6, 7 și 9 C. proc. civ., pârâtul formulează următoarele critici: 1. Prima instanță a dispus anularea Hotărârii din 16 martie 2011 emisă de pârâți în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor prevăzute în art. 2, deși acest lucru nu s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată. Reclamantul a formulat contestație împotriva Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 37/2011 privind continuarea procedurilor de expropriere în vederea realizării lucrărilor de utilitate publică "Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași" și a Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 38/2011 privind emiterea titlului de expropriere și realizarea aceleiași lucrări.

Deși reclamantul a solicitat anularea unor acte administrative pentru care competența de soluționare revenea unei instanțe de contencios administrativ, prima instanță și-a depășit competența, pronunțându-se asupra Hotărârii din 16 martie 2011, încălcând astfel prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.) 2. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a invocat faptul că despăgubirile în sumă de 74.566 RON stabilite de expropriator prin Hotărârile nr. 37/2011 și nr. 38/2011 sunt injuste deoarece evaluatorul nu a ținut cont de valoarea reală a terenului. Or, aceste despăgubiri, arată recurentul, au fost stabilite în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 și cu prevederile art. 8 din H.G.

nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010. Susține recurentul că au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea 33/1995 deoarece valoarea despăgubirilor a fost stabilită de instanță în baza unor oferte de vânzare de terenuri localizate în aproprierea terenului supus evaluării, fără a fi identificate și verificate niciun fel de tranzacții concrete cu privire la imobilele cu caracteristici similare terenului expropriat. 3. Pârâtul arată că instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire la legalitatea stabilirii și acordării de către prima instanță a despăgubirilor (prejudiciul colateral) cauzate prin exproprierea acestei proprietăți. Înscrisurile referitoare la cheltuielile realizate de reclamant în vederea realizării investiției "Construire locuință și depozit extravilan zona aeroport" nu pot fi luate în considerare atât timp cât nu se prezintă autorizația de construire.

Din certificatul de urbanism din 16 octombrie 2006 rezultă că pentru obținerea autorizației de construire în această zonă (extravilan municipiu Iași) era necesară emiterea unei hotărâri a Consiliului Municipal Iași pentru includerea terenului în intravilanul municipiului Iași. De asemenea, în vederea emiterii autorizației de construire, trebuiau obținute de către reclamant o serie de avize și aprobări de la instituții ale statului printre care și Autoritatea Aeronautică Română. Totodată, suma de 23.579 RON reprezentând despăgubiri aduse reclamantului prin stoparea demersurilor acestuia de a construi pe terenul expropriat o hală metalică și o locuință nu poate fi avută în vedere întrucât se referă la cheltuieli efectuate de acesta anterior exproprierii și care nu pot fi considerate daune produse prin expropriere.

În plus, dată fiind amplasarea terenului în zona de siguranță a Aeroportului Iași, acesta a fost utilizat numai pentru cultivare, destinația și natura acestuia neputându-se schimba decât cu avizul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și cu respectarea dispozițiilor legale în materia construcțiilor în zonele de siguranță ale aeroporturilor și a siguranței zborului. Acest aspect nu a fost avut în vedere de comisia de experți care, la stabilirea valorii terenului, a ținut cont doar de poziționarea terenului, accesul la aceste proprietăți și existența utilităților în acea zonă, fără a avea în vedere faptul că acest teren, ca de altfel toate terenurile din vecinătatea aeroporturilor sunt supuse unor restricții urbanistice.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele: 1. Din dispozițiile art. 129 C. proc. civ. rezultă, pe de o parte, că instanța nu poate depăși limitele învestirii sale, iar pe de altă parte, că nu poate lăsa nesoluționate capetele de cerere cu a căror judecare a fost legal sesizată. Aceste prevederi legale se coroborează cu cele cuprinse în art. 261 C. proc. civ. care impun ca hotărârea judecătorească să cuprindă obiectul cererii, precum și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în soluționarea acesteia. Contrar celor susținute prin motivele de recurs, cât timp reclamantul a contestat cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, solicitarea sa a vizat, implicit, și anularea Hotărârii din 16 martie 2011 emisă de pârâți, prin care au fost stabilite respectivele despăgubiri.

De altfel, numai prin anularea acestei hotărâri s-ar fi putut schimba valoarea despăgubirilor acordate reclamantului. Este adevărat că în petitul cererii de chemare în judecată au fost indicate și Hotărârile nr. 37 din 11 februarie 2011 și nr. 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul Județean Iași, însă prin aceste hotărâri s-a aprobat numai emiterea titlului de expropriere, respectiv continuarea procedurilor de expropriere. Or, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu contestă procedura exproprierii, ci cuantumul despăgubirilor acordate și care a fost stabilit prin Hotărârea din 16 martie 2011 emisă de pârâți. Această calificare a cererii de chemare în judecată sub aspectul obiectului său a fost, de altfel, avută în vedere de prima instanță atunci când a decis competența funcțională în favoarea secției civile a tribunalului.

2. Criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1995 sunt fondate. Potrivit art. 26 din Legea 33/1994, "la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia.". Întemeindu-și hotărârea pronunțată pe raportul de expertiză efectuat în prima fază procesuală, instanța de apel a încălcat aceste dispoziții legale.

Astfel, în cuprinsul acestui raport, experții menționează că au avut în vedere "patru oferte de vânzare de terenuri". Prin urmare, experții nu au ținut seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci ofertele de prețuri. Or, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experții cât și instanța au obligația ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. În respectarea acestor prevederi legale și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., instanța avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate de părți pentru a obține înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacții imobiliare cu privire la terenuri de același fel și prețul la care s-au tranzacționat astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză. În consecință, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu. 3. Sunt întemeiate și susținerile vizând nepronunțarea instanței de apel asupra criticilor formulate de pârât cu privire la despăgubirile acordate de prima instanță cu titlu de prejudiciu. Într-adevăr, prin cererea de apel, pârâtul Consiliul Județean Iași a susținut nelegalitatea sentinței pronunțate de tribunal sub aspectul acordării sumei de 23.579 RON cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului produs prin expropriere.

Apelantul a pretins că suma solicitată de reclamant cu acest titlu nu poate fi acordată, deoarece, pe de o parte, se referă la cheltuieli efectuate anterior exproprierii, iar pe de altă parte, dată fiind natura acestor cheltuieli, ele nu pot reprezenta despăgubiri în sensul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1995. Or, instanța de apel nu a analizat în niciun fel aceste susțineri, iar verificarea, omissio medio, direct în faza de judecată a recursului, a unor aspecte asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat, ar însemna încălcarea drepturilor procesuale ale părților. De aceea, aspectele care nu au făcut obiectul controlului instanței de apel, deși aceasta a fost legal învestită cu analizarea lor, vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași curți de apel spre rejudecarea apelului formulat de pârât împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași împotriva Deciziei civile nr. 35 din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță în vederea rejudecării apelului declarat de pârât împotriva Sentinței civile nr. 112 din 16 ianuarie 2013 a Tribunalului Iași, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2014. Procesat de GGC - AZ