ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2536/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2536/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Iași, secția I civilă, la data de 15 martie 2011, reclamantul P.M.L. a chemat

în judecată Consiliul Județean Iași și Județul Iași, reprezentat prin

Președintele Consiliului Județean Iași, și a solicitat instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Hotărârii din 16 martie

2011 emisă de pârâți în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate

pentru suprafața de 5000 mp teren expropriat și să oblige pârâții la plata unor

despăgubiri al căror cuantum să respecte dispozițiile legale aplicabile în

materie.

Prin Sentința nr. 112

din 16 ianuarie 2013, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis acțiunea, a

anulat în parte Hotărârea din 16 martie 2011 emisă de pârâți în ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor prevăzute în art. 2 și a obligat pe pârâți să

plătească reclamantului suma de 23.579 RON cu titlu de despăgubiri și suma de

4.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea nr.

140 din 9 aprilie 2013, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis cererea

formulată de petentul P.M.L. și a dispus îndreptarea erorii materiale

strecurate în dispozitivul Sentinței civile nr. 112 din 16 ianuarie 2013 a

Tribunalului Iași, secția I civilă, în sensul că suma datorată de pârâți

reclamantului cu titlu de despăgubiri este de 295.955 RON, în loc de 23.579

RON, cum din eroare s-a dactilografiat.

Prima instanță a

reținut că terenul în suprafață de 5.000 mp, situat în Iași, Zona Aeroport,

proprietatea reclamantului P.M.L. conform titlului de proprietate din 24

noiembrie 1992 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de

Proprietate asupra Terenurilor, a fost expropriat în temeiul Legii nr.

255/2010, prin hotărârea de expropriere stabilindu-se cuantumul despăgubirilor

la valoarea de 74.566 RON.

Conform raportului de

expertiză efectuat în cauză, valoarea bunului expropriat este de 60.000 euro,

iar valoarea prejudiciului cauzat proprietarului este de 5.194 euro.

În raport de

dispozițiile art. 22 și urm. din Legea nr. 255/2010, tribunalul a admis

acțiunea reclamantului și a stabilit cuantumul despăgubirilor conform

expertizei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Județul Iași - Consiliul Județean Iași și P.M.L.

Ulterior, apelantul P.M.L. a declarat că își retrage apelul formulat, depunând

la dosar declarația autentificată sub nr. 1724 din 4 iunie 2013 eliberată de

BNP M.R.M.

Prin Decizia civilă

nr. 35 din 19 februarie 2014, Curtea de Apel Iași, secția I civilă, a luat act

de declarația apelantului P.M.L. de retragere a apelului și a respins apelul

formulat de Județul Iași - Consiliul Județean Iași reprezentat prin

Președintele Consiliului Județean Iași împotriva Sentinței civile nr. 112 din

16 ianuarie 2013 a Tribunalului Iași, secția I civilă.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamantul a solicitat ca pârâții să fie obligați la o

despăgubire reală pentru imobilul expropriat, ceea ce impune, implicit,

anularea Hotărârii din 16 martie 2011 emisă de pârâți în privința despăgubirilor

acordate.

Expertiza efectuată

în cauză de către prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 26 din

Legea nr. 33/1994 și a concluzionat că valoarea terenului expropriat și a

pagubelor cuvenite reclamantului este de 295.955 RON.

La cererea

apelantului Consiliul Județean Iași - Județul Iași, instanța de apel a dispus

efectuarea unei noi expertize de evaluare a despăgubirilor pentru imobilul

expropriat.

Deși instanța a

stabilit criteriul legal ce trebuia avut în vedere la momentul efectuării raportului

de expertiză, comisia de experți nu a folosit metoda comparației directe, ci

metoda bonității, astfel încât curtea de apel a dispus refacerea raportului de

expertiză.

Însă, raportul de

expertiză a nesocotit din nou dispozițiile imperative cuprinse în art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, stabilind că valoarea terenului expropriat ar fi în

sumă de 129.465 euro.

În aceste condiții,

instanța de apel a concluzionat că valoarea menționată în raportul de expertiză

efectuat de prima instanță, raport care a avut în vedere ca metodă de evaluare

criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum și

susținerile Consiliului Județean Iași în sensul că terenul în litigiu are un

caracter special, deoarece este amplasat în zona de dezvoltare a Aeroportului

Internațional Iași, respectă dispozițiile legale aplicabile în materie.

Curtea de apel a mai

reținut că majorarea valorii bunului expropriat pentru care apelanta a fost

obligată nu poate fi dispusă în apelul formulat de Județul Iași - Consiliul

Județean Iași deoarece ar constitui o agravare a situației acestei părți și o

încălcare a dispozițiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ.

Împotriva Deciziei

civile nr. 35 din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a

declarat recurs pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași.

Prin motivele de

recurs, pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 3, 6, 7 și 9 C.

proc. civ., pârâtul formulează următoarele critici:

dispus anularea Hotărârii din 16 martie 2011 emisă de pârâți în ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor prevăzute în art. 2, deși acest lucru nu s-a

solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Reclamantul a

formulat contestație împotriva Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 37/2011

privind continuarea procedurilor de expropriere în vederea realizării

lucrărilor de utilitate publică "Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului

Internațional Iași" și a Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 38/2011

privind emiterea titlului de expropriere și realizarea aceleiași lucrări.

Deși reclamantul a

solicitat anularea unor acte administrative pentru care competența de

soluționare revenea unei instanțe de contencios administrativ, prima instanță

și-a depășit competența, pronunțându-se asupra Hotărârii din 16 martie 2011,

încălcând astfel prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. (art. 304 pct. 6

C. proc. civ.)

chemare în judecată reclamantul a invocat faptul că despăgubirile în sumă de

74.566 RON stabilite de expropriator prin Hotărârile nr. 37/2011 și nr. 38/2011

sunt injuste deoarece evaluatorul nu a ținut cont de valoarea reală a

terenului.

Or, aceste

despăgubiri, arată recurentul, au fost stabilite în conformitate cu prevederile

art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 și cu prevederile art. 8 din H.G. nr.

53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

255/2010.

Susține recurentul că

au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea 33/1995 deoarece valoarea

despăgubirilor a fost stabilită de instanță în baza unor oferte de vânzare de

terenuri localizate în aproprierea terenului supus evaluării, fără a fi

identificate și verificate niciun fel de tranzacții concrete cu privire la

imobilele cu caracteristici similare terenului expropriat.

instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire la legalitatea stabilirii și

acordării de către prima instanță a despăgubirilor (prejudiciul colateral)

cauzate prin exproprierea acestei proprietăți. Înscrisurile referitoare la

cheltuielile realizate de reclamant în vederea realizării investiției

"Construire locuință și depozit extravilan zona aeroport" nu pot fi

luate în considerare atât timp cât nu se prezintă autorizația de construire.

Din certificatul de urbanism din 16 octombrie 2006 rezultă că pentru obținerea

autorizației de construire în această zonă (extravilan municipiu Iași) era

necesară emiterea unei hotărâri a Consiliului Municipal Iași pentru includerea

terenului în intravilanul municipiului Iași. De asemenea, în vederea emiterii

autorizației de construire, trebuiau obținute de către reclamant o serie de

avize și aprobări de la instituții ale statului printre care și Autoritatea

Aeronautică Română.

Totodată, suma de

23.579 RON reprezentând despăgubiri aduse reclamantului prin stoparea

demersurilor acestuia de a construi pe terenul expropriat o hală metalică și o

locuință nu poate fi avută în vedere întrucât se referă la cheltuieli efectuate

de acesta anterior exproprierii și care nu pot fi considerate daune produse

prin expropriere.

În plus, dată fiind

amplasarea terenului în zona de siguranță a Aeroportului Iași, acesta a fost

utilizat numai pentru cultivare, destinația și natura acestuia neputându-se

schimba decât cu avizul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și

Locuinței și cu respectarea dispozițiilor legale în materia construcțiilor în

zonele de siguranță ale aeroporturilor și a siguranței zborului. Acest aspect

nu a fost avut în vedere de comisia de experți care, la stabilirea valorii

terenului, a ținut cont doar de poziționarea terenului, accesul la aceste

proprietăți și existența utilităților în acea zonă, fără a avea în vedere

faptul că acest teren, ca de altfel toate terenurile din vecinătatea

aeroporturilor sunt supuse unor restricții urbanistice.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

reține următoarele:

art. 129 C. proc. civ. rezultă, pe de o parte, că instanța nu poate depăși

limitele învestirii sale, iar pe de altă parte, că nu poate lăsa nesoluționate

capetele de cerere cu a căror judecare a fost legal sesizată. Aceste prevederi

legale se coroborează cu cele cuprinse în art. 261 C. proc. civ. care impun ca

hotărârea judecătorească să cuprindă obiectul cererii, precum și motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței în soluționarea acesteia.

Contrar celor

susținute prin motivele de recurs, cât timp reclamantul a contestat cuantumul

despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, solicitarea sa a vizat,

implicit, și anularea Hotărârii din 16 martie 2011 emisă de pârâți, prin care

au fost stabilite respectivele despăgubiri. De altfel, numai prin anularea

acestei hotărâri s-ar fi putut schimba valoarea despăgubirilor acordate

reclamantului.

Este adevărat că în

petitul cererii de chemare în judecată au fost indicate și Hotărârile nr. 37

din 11 februarie 2011 și nr. 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul

Județean Iași, însă prin aceste hotărâri s-a aprobat numai emiterea titlului de

expropriere, respectiv continuarea procedurilor de expropriere. Or, prin

cererea de chemare în judecată, reclamantul nu contestă procedura exproprierii,

ci cuantumul despăgubirilor acordate și care a fost stabilit prin Hotărârea din

16 martie 2011 emisă de pârâți. Această calificare a cererii de chemare în

judecată sub aspectul obiectului său a fost, de altfel, avută în vedere de

prima instanță atunci când a decis competența funcțională în favoarea secției

civile a tribunalului.

formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 din

Legea nr. 33/1995 sunt fondate.

Potrivit art. 26 din

Legea 33/1994, "la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum

și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

administrate de aceștia.".

Întemeindu-și

hotărârea pronunțată pe raportul de expertiză efectuat în prima fază

procesuală, instanța de apel a încălcat aceste dispoziții legale.

Astfel, în cuprinsul

acestui raport, experții menționează că au avut în vedere "patru oferte de

vânzare de terenuri".

Prin urmare, experții

nu au ținut seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de

același fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci ofertele de

prețuri. Or, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experții cât și

instanța au obligația ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama

de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

În respectarea

acestor prevederi legale și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

instanța avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească

demersurile efectuate de părți pentru a obține înscrisuri prin care să probeze

dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacții imobiliare

cu privire la terenuri de același fel și prețul la care s-au tranzacționat

astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză.

În consecință,

constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de

expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va

administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași

prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

în care se află bunul în litigiu.

susținerile vizând nepronunțarea instanței de apel asupra criticilor formulate

de pârât cu privire la despăgubirile acordate de prima instanță cu titlu de

prejudiciu.

Într-adevăr, prin

cererea de apel, pârâtul Consiliul Județean Iași a susținut nelegalitatea

sentinței pronunțate de tribunal sub aspectul acordării sumei de 23.579 RON cu

titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului produs prin expropriere.

Apelantul a pretins că suma solicitată de reclamant cu acest titlu nu poate fi

acordată, deoarece, pe de o parte, se referă la cheltuieli efectuate anterior

exproprierii, iar pe de altă parte, dată fiind natura acestor cheltuieli, ele

nu pot reprezenta despăgubiri în sensul art. 26 alin. (1) din Legea nr.

33/1995.

Or, instanța de apel

nu a analizat în niciun fel aceste susțineri, iar verificarea, omissio medio,

direct în faza de judecată a recursului, a unor aspecte asupra cărora instanța

de apel nu s-a pronunțat, ar însemna încălcarea drepturilor procesuale ale

părților.

De aceea, aspectele

care nu au făcut obiectul controlului instanței de apel, deși aceasta a fost

legal învestită cu analizarea lor, vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării

cauzei.

Prin urmare, pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași

curți de apel spre rejudecarea apelului formulat de pârât împotriva sentinței

pronunțate de Tribunalul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași împotriva Deciziei

civile nr. 35 din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza la aceeași instanță în vederea rejudecării apelului

declarat de pârât împotriva Sentinței civile nr. 112 din 16 ianuarie 2013 a

Tribunalului Iași, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ