ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.02.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 448/2018

HOTĂRÂRE
15.02.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 448/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin reprezentant Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România, stabilirea valorii reale a despăgubirilor datorate de pârât lor, în calitate de proprietari ai unei suprafețe totale de 3.410 mp teren, situat în comuna C. jud. Iași, supus exproprierii în baza H.G. nr. 1.115/2010, modificată și completată prin H.G. nr. 1.229 din 23 decembrie 2011.

Prin Sentința civilă nr. 1.751/2012 din 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității. A fost admisă excepția prematurității invocată de pârât. A fost respinsă, ca prematur promovată, cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri.

Tribunalul a constatat că excepția inadmisibilității cererii invocată de pârât este neîntemeiată, întrucât reclamanții au liberul acces la justiție garantat de art. 21 din Constituție.

Excepția prematurității cererii invocată de pârât este întemeiată, întrucât dreptul reclamanților nu este actual, întrucât nu li s-a comunicat, potrivit art. 20 din Legea nr. 255/2010, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii fixată de expropriator (această hotărâre nefiind emisă) potrivit art. 19 și, prin urmare, cererea acestora apare ca fiind prematur promovată în raport cu procedura prevăzută de dispozițiile speciale anterior menționate.

Prin Decizia nr. 203 din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 1.751/2012 din 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Prin Decizia nr. 3.102 din 4 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 203 din data de 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a modificat decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de reclamanți împotriva Sentinței nr. 1.751 din data de 20 iunie 2012 a Tribunalului Iași, secția I civilă, pe care a anulat-o, cauza fiind trimisă spre soluționare pe fond la același tribunal.

În motivarea acestei decizii s-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 20 martie 2012 s-a emis decizia de expropriere colectivă, pentru întregul coridor de expropriere, iar prin adresa din 25 iunie 2012, care le-a fost comunicată reclamanților de către reprezentantul pârâtului, li se aduce la cunoștință acestora că sumele reprezentând despăgubiri s-au consemnat, anterior exproprierii, în mod colectiv, la dispoziția persoanelor expropriate, prin recipisa din 31 ianuarie 2012. În aceeași adresă se arată că nu se va emite o decizie individuală de despăgubire, terenul fiind deja expropriat în baza Deciziei nr. 299/2012.

Reclamanții recurenți au contestat despăgubirile acordate, ambele instanțe apreciind că cererea este prematur formulată atât timp cât nu s-a emis hotărârea de stabilire a acestora care poate fi contestată în fața instanței, cu referire la dispozițiile relevante ale Legii nr. 255/2010.

Dat fiind refuzul nejustificat de emitere a hotărârii individuale de despăgubire - în speță acesta fiind de altfel exprimat expres, o respingere a cererii reclamanților ca prematur formulată le încalcă acestora dreptul constituțional de a se adresa instanței pentru apărarea dreptului de proprietate, protejat de art. 480 și urm. C. civ. în vigoare la data nașterii raportului juridic dedus judecății.

În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 4.118/2014 din 11 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, s-a respins excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanții A. și B., s-a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu Statul Român prin reprezentant Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România și a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței totale de 3.410 mp (compusă din suprafețele de 3.195 și 215 mp, teren situat în comuna C.), echivalentul în lei la data plății, al sumei de 21.143 euro, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție formulată de Statul Român prin reprezentant Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de lei 2.040, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 299 din data de 12 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a respins excepția prematurității acțiunii, invocată de pârât, s-au admis apelurile formulate de pârât și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva Sentinței civile nr. 4.118/2014 din 11 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, hotărâre pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii, în parte, a acțiunii, astfel cum a fost precizată, fiind obligat pârâtul să plătească reclamanților, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței totale de 3.410 mp (compusă din suprafețele de 3.195 mp și 215 mp, teren situat în comuna C.), echivalentul în lei la data plății al sumei de 10.025 euro, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin acestei decizii și s-a decis compensarea onorariilor de avocat și ale experților desemnați de expropriați și expropriator în apel, fiind obligați intimații A. și B. să plătească pârâtului suma de 850 lei, cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii s-au reținut, în esență, următoarele:

Instanța de apel a constatat că, referitor la pretinsa prematuritate, s-a pronunțat în primul ciclu procesual Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 3.102 din 4 iunie 2013.

Curtea de apel a reținut că în dispută se află cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat având suprafața totală de 3.410 mp, compusă din suprafețele de 3.195 mp și 215 mp, teren situat în comuna C.

Instanța de apel a considerat că statuarea Curții Constituționale, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 privitoare la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este pe deplin aplicabilă în speță, astfel că s-a efectuat o nouă expertiză, realizându-se evaluarea terenului expropriat raportat la prețurile de tranzacționare în perioada de referință a exproprierii (2012).

Potrivit concluziilor comisiei constituite în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, valoarea totală a terenului în suprafață de 3.410 mp expropriat este de 10.025 euro, inferioară celei stabilite de prima instanță, sub acest aspect apelurile apărând fondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin reprezentant Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România, indicând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea acestuia a arătat, într-o primă critică, că își menține excepția prematurității acțiunii, motivat de faptul că, în absența unei hotărâri de stabilire a dreptului real asupra terenului expropriat și a valorii lui, reclamanții nu au un obiect al contestației.

Pe de altă parte, valoarea despăgubirilor în cuantum de 10.025 euro, reținută prin raportul de expertiza efectuat în apel, chiar dacă este inferioară celei stabilite de prima instanță, este mult prea mare raportat la valoarea de piață a imobilului expropriat. Astfel, din analiza raportului de expertiză efectuat în apel, rezultă că experții au avut în vedere oferte de tranzacționare a proprietăților imobiliare publicate în anii 2011 - 2012, și nu tranzacții efectiv încheiate.

Analizând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, având în vedere următoarele argumente:

Prin H.G. nr. 1.229 publicată în M. Of. nr. 918 din 23 decembrie 2011, de modificare și completare a Hotărârii Guvernului nr. 1.115/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului Iași - Etapa I - Varianta Sud" - Obiectiv 1 s-a stabilit lista finală a imobilelor supuse acestei proceduri, în care figurează și reclamanții cu două imobile, pentru care s-a stabilit valoarea de despăgubire, conform Legii nr. 255/2010.

La data de 20 martie 2012, s-a emis decizia de expropriere colectivă, pentru întregul coridor de expropriere, iar prin adresa din 25 iunie 2012 care le-a fost comunicată reclamanților de către reprezentantul pârâtului, li se aduce la cunoștință acestora că sumele reprezentând despăgubiri s-au consemnat, anterior exproprierii, în mod colectiv, la dispoziția persoanelor expropriate, prin recipisa din 31 ianuarie 2012.

Reclamanții recurenți au contestat cuantumul de 16.141 lei acordat de pârât cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat, stabilit prin Anexa la Decizia de expropriere colectivă din 20 martie 2012.

În ceea ce privește prima critica a recursului declarat de către pârât, referitoare la prematuritatea demersului judiciar promovat de reclamanți, întrucât nu s-ar fi emis o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor, instanța supremă constată că această problema de drept a fost deja dezlegată în ciclul procesual anterior de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 3.102 din 4 iunie 2013.

Prin urmare, această critică nu poate fi primită și analizată în ciclurile procesuale subsecvente, inclusiv în recursul pendinte, în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât excepția prematurității acțiunii a fost deja tranșată irevocabil.

Referitor la cea de-a doua critică a recursului, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, recurentul reclamă faptul că instanța de apel a omologat un raport de expertiză fundamentat pe oferte de plată, iar nu pe tranzacții efective.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de aceiași fel în unitățile administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză".

Astfel, textul legal sus evocat indică un criteriu legal obiectiv de determinare a despăgubirilor, la calcularea acestora trebuind să se țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială.

Așa cum reiese din conținutul memoriului de recurs pârâtul nu critică modul de stabilire a despăgubirilor prin raportare la textul legal incident, respectiv nu formulează critici privitoare la nerespectarea criteriilor legale, ci doar pe modul de apreciere al probelor care a determinat stabilirea unui cuantum superior, în opinia sa, al despăgubirilor pentru terenul expropriat.

Instanța de apel a reținut, în motivarea deciziei recurate, că prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 instanța de contencios constituțional a stabilit că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

Prin urmare, în apel s-a efectuat o nouă expertiză, realizându-se evaluarea terenului expropriat raportat la prețurile de tranzacționare în perioada de referință a exproprierii (2012), și nu prin raportare la ofertele de piață cum susține recurentul, iar potrivit concluziilor comisiei constituite în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, valoarea totală a terenului în suprafață de 3.410 mp expropriat este de 10.025 euro, inferioară celei stabilite de prima instanță.

Faptul că, în urma aprecierii probelor administrate, instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de recurent pune în discuție o eventuală greșită stabilire a situației de fapt în raport de probele administrate, critică ce nu poate fi cenzurată în recurs față de actuala configurare a cazurilor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În calea de atac a recursului nu are loc. o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neputând repune în discuție și reanaliza probele administrate, cum urmărește în realitate recurentul.

Or, simpla nemulțumire a unei părți față de cuantumul despăgubirii acordate de către instanța de apel nu este suficientă pentru casarea sau modificarea acesteia, legiuitorul impunând părții nemulțumite obligația de a-și fundamenta nemulțumirea și de a-și întemeia recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.

Față de considerentele prezentate, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează ca recursul pârâtului să fie respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Văzând culpa procesuală a pârâtului, Înalta Curte urmează a-l obliga pe acesta la plata sumei de 2.975 lei (onorariu avocat și cheltuieli de deplasare) către reclamanții B. și A., cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - CNAIR împotriva Deciziei nr. 299 din data de 12 aprilie 2017, pronunțata de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Obligă pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - CNAIR la plata sumei de 2.975 lei către reclamanții B. și A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2018.

Procesat de GGC - ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3102/2013
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 203 din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins apelul formulat de reclamanții M.A.I. și M.D. împotriva Sentinței civile nr. 1751/2012 din 20 iunie 2
ÎCCJ 2014-09-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1418/2015
. 255/2010, la data de 20 martie 2012 s-a emis decizia de expropriere nr. 299 în anexa căreia reclamanții se regăsesc cu teren expropriat în suprafață de 2100 mp, pentru care s-a consemnat suma de 10.605 RON. Din raportul de expertiză efect
ÎCCJ 2012-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4412/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2008 pe rolul Tribunalului București, reclamanta M.I.D. a contestat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Naționa
ÎCCJ 2012-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6666/2012
zi și Drumuri Naționale din România S.A., reprezentată de Statul Român, critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziți
ÎCCJ 2016-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 708/2016
valent în RON, la data efectuării plății, având în vedere că toate plățile se efectuează în RON pe teritoriul României, indiferent de moneda în care a fost stabilită creanța.Pentru motivele arătate, s-a apreciat că apelul formulat de către
Sursă