ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3102/2013

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 203 din 12 noiembrie 2012, Curtea

de Apel Iași, secția civilă, a respins apelul formulat de reclamanții M.A.I. și

M.D. împotriva Sentinței civile nr. 1751/2012 din 20 iunie 2012 pronunțată de

Tribunalul Iași, secția I civilă.

În motivarea deciziei

s-au reținut următoarele considerente:

Prin Sentința civilă nr.

1751/2012 din 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, a

fost respinsă excepția inadmisibilității.

A fost admisă

excepția prematurității invocată de pârât.

A fost respinsă, ca

prematur promovată, cererea formulată de reclamanții M.A.I. și M.D. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri.

Tribunalul a

constatat că excepția inadmisibilității cererii invocată de pârât este

neîntemeiată, întrucât reclamanții au liberul acces la justiție garantat de art.

21 din Constituție.

Excepția

prematurității cererii invocată de pârât este întemeiată, întrucât dreptul reclamantului

nu este actual.

Legea nr. 255/2010 și

normele de aplicare, H.G. nr. 53 din 19 ianuarie 2011, stabilesc procedura prin

care persoanele expropriate nemulțumite de cuantumul despăgubirii pot contesta în

instanță valoarea stabilită de autorități.

Astfel, art. 20 din

lege prevede că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în

condițiile prezentei legi se comunică solicitantului, precum și celorlalți

titulari ori, după caz, titulari aparenți, se afișează în extras la sediul

consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul expropriat și pe

pagina proprie de internet a expropriatorului.

De asemenea, art. 22 alin.

(1) din aceeași lege prevede că expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești

competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care

i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub

sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate

către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor

de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilirea cuantumului despăgubirii

și transferului dreptului de proprietate.

Ori, în cauza dedusă

judecății, prin H.G. nr. 1115 din 11 octombrie 2010, modificată prin H.G. nr. 1229/2011,

s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor situate pe

amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire a Municipiului

Iași - Etapa I - varianta Sud - Obiect 1. Varianta trafic greu”, iar în urma

identificărilor cadastrale realizate de expropriator, terenul proprietatea

reclamanților a fost identificat ca fiind afectat de trecerea coridorului de

expropriere, fiind înscris în tabelul anexă la H.G. nr. 1229/2011.

Urmând procedura

prevăzută de Legea nr. 255/2010, la data de 20 martie 2012 s-a emis Decizia de

expropriere nr. 299/2012.

Reclamanților nu li

s-a comunicat însă, potrivit art. 20 din Legea nr. 255/2010 hotărârea de

stabilire a cuantumului despăgubirii fixată de expropriator (această hotărâre nefiind

emisă) potrivit art. 19 și, prin urmare, cererea acestora apare ca fiind

prematur promovată în raport cu procedura prevăzută de dispozițiile speciale

anterior menționate.

Cu privire la apelul

declarat de reclamanți, s-au reținut următoarele:

Reclamanții au

contestat cuantumul de 17.227 lei acordat de către pârât cu titlu de

despăgubiri pentru terenul expropriat, acesta fiind stabilit prin anexa la

Decizia de expropriere nr. 299 din 20 martie 2012, solicitându-se instanței

stabilirea valorii reale a despăgubirilor ce li se cuvin pentru această

suprafață de teren.

În soluționarea

excepției prematurității, tribunalul a procedat în mod corect atunci când a

constatat că în absența unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor

emisă de expropriator, reclamanților nu le poate fi recunoscut și validat

demersul judiciar care să aibă ca obiect contestarea unor despăgubiri, ce nu

sunt încă determinate prin hotărârea comisiei prevăzute de lege - așa cum

prevăd dispozițiile art. 19, art. 20 și art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru următorul motiv, în

susținerea căruia au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.:

Împrejurarea că

hotărârea de acordare a despăgubirilor nu a fost încă emisă nu are relevanță în

soluționarea cauzei, câtă vreme cuantumul acestora a fost deja stabilit prin

Decizia de expropriere nr. 299/20 martie 2012, în anexa căreia se regăsesc la

pozițiile 9 și 12 cu indicarea suprafețelor supuse exproprierii și a sumelor

oferite cu titlu de despăgubiri, iar din adresa nr. 629 din 25 iunie 2012

transmisă chiar de reprezentantul convențional al pârâtului rezultă că nu se va

emite o hotărâre individuală de acordare a despăgubirilor, acestea fiind

cuprinse în Decizia de expropriere colectivă nr. 299/20 martie 2012, și că sumele

reprezentând despăgubiri ar fi fost deja consemnate la dispoziția persoanelor

expropriate, prin recipisa nr. 489 din 31 ianuarie 2012.

Înalta Curte constată

că recursul este fondat.

Prin H.G. nr. 1229

publicată în M. Of. nr. 918 din 23 decembrie 2011, de modificare și completare

a Hotărârii Guvernului nr. 1115/2010 privind declanșarea procedurilor de

expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării

de utilitate publică „Varianta de ocolire a municipiului Iași - Etapa I -

Varianta Sud” - Obiectiv 1 s-a stabilit lista finală a imobilelor supuse

acestei proceduri, în care figurează și reclamanții cu două imobile, pentru

care s-a stabilit valoarea de despăgubire, conform Legii nr. 255/2010.

La data de 20 martie

2012 s-a emis decizia de expropriere colectivă, nr. 299, pentru întregul

coridor de expropriere, iar prin adresa nr. 629 din 25 iunie 2012, care le-a

fost comunicată reclamanților de către reprezentantul pârâtului, li se aduce la

cunoștință acestora că sumele reprezentând despăgubiri s-au consemnat, anterior

exproprierii, în mod colectiv, la dispoziția persoanelor expropriate, prin recipisa

nr. 489 din 31 ianuarie 2012. În aceeași adresă se arată că nu se va emite o

decizie individuală de despăgubire, terenul fiind deja expropriat în baza

deciziei nr. 299/2012.

Reclamanții recurenți

au contestat despăgubirile acordate, ambele instanțe apreciind că cererea este

prematur formulată atât timp cât nu s-a emis hotărârea de stabilire a acestora

care poate fi contestată în fața instanței, cu referire la dispozițiile relevante

ale Legii nr. 255/2010.

Art. 20 din Legea nr.

255/2010 prevede că

h

otărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii emisă în condițiile acestei legi se comunică solicitantului,

precum și celorlalți titulari ori, după caz, titulari aparenți, se afișează în

extras la sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul

expropriat și în extras pe pagina proprie de internet a expropriatorului.

Art.

22 alin. (1) din aceeași lege prevede că expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa

instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care

curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.

Faptul că în cauză nu

s-a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor, care poate fi contestată,

potrivit normelor legale susmenționate, nu poate îngrădi dreptul expropriatului

de a se adresa instanței de judecată atât timp cât activitatea expropriatorul,

prevăzută de aceeași lege, respectiv de a emite și comunica hotărârea de

stabilire a cuantumului despăgubirii nu se circumscrie unui termen rezonabil,

iar proprietarii sunt lipsiți de bunul lor și se află într-o situație incertă

privind despăgubirile care li se cuvin.

Trebuie avute în

vedere și dispozițiile aceleiași legi, în care se arată în

art. 9 alin. (4)

că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor

din proprietatea privată a expropriatului în proprietatea publică a statului

sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului

operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere, în

vreme ce

art. 22 alin. (1) prevede că orice demers al expropriatului nu

suspendă transferul dreptului de proprietate.

Mai mult,

în speță poziția expropriatului este clar exprimată, în sensul că nu va emite o

hotărâre individuală de despăgubire.

Situația

este similară celei care a primit rezolvare prin decizia în interesul legii nr.

XX din 19 martie 2007, care pentru identitate de rațiune poate fi avută în

vedere. Prin această decizie,

în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, s-a stabilit

că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai

contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor

prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci

și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității

deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

În motivarea

acestei decizii s-a reținut că lipsa răspunsului unității deținătoare,

respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu

refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne

necenzurat, însăși Constituția prevăzând, la art. 21 alin. (2), că nicio lege

nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa

justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Dat fiind

refuzul nejustificat de emitere a hotărârii de despăgubire - în speță acesta

fiind de altfel exprimat expres, o respingere a cererii reclamanților ca

prematur formulată le încalcă acestora dreptul constituțional de a se

adresa instanței pentru apărarea dreptului de proprietate, protejat de art. 480

și urm. C. civ. în vigoare la data nașterii raportului juridic dedus judecății,

ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin

urmare, cu aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul și va modifica decizia recurată, în sensul admiterii apelului

declarat de reclamanți. Întrucât prima instanță a soluționat procesul fără a

intra în cercetarea fondului, cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ.,

sentința va fi anulată, iar cauza va fi trimisă spre soluționare pe fond

tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții M.A.I. și M.D. împotriva deciziei nr. 203 din data de

12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Modifică decizia

recurată.

Admite apelul

declarat de reclamanți împotriva Sentinței nr. 1751 din data de 20 iunie 2012 a Tribunalului Iași, secția I civilă, pe care o anulează.

Trimite cauza spre

soluționare pe fond la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iunie 2013.