ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 542/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 542/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 542/2017
Asupra cauzei
de față, constată următoarele;
Prin sentința nr. 1116 din 23
ianuarie 2012, Tribunalul Iași a respins excepția prematurității
formulării acțiunii, invocată de pârâți prin întâmpinare,
cu privire la Hotărârea nr. 8 din 17 martie 2011, excepția
necompetenței funcționale a secției I civilă a Tribunalului
Iași, invocată de pârâți prin întâmpinare cu privire la Hotărârile
nr. 37 din 11 februarie 2011 și nr 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul
Județean Iași și excepția inadmisibilității
contestației îndreptate împotriva Hotărârilor nr. 37 din 11 februarie
2011 și nr. 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul Județean
Iași,
A fost
admisă în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și
completată, formulată de reclamanții A. și B., în
contradictoriu cu pârâții Județul Iași și Consiliul
Județean Iași, prin reprezentanți legali și s-a dispus
anularea în parte a Hotărârii nr. 37 din 11 februarie 2011 și a
Hotărârii nr. 8 din 17 martie 2011.
Au fost
obligați pârâții să plătească reclamanților, cu
titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 1.141 mp,
teren situat în extravilanul Municipiului Iași, zona Aeroport, suma de
188.598 lei, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a
hotărârii.
A fost
respinsă contestația formulată de reclamanți împotriva
Hotărârii nr. 38 din 11 februarie 2011 emisă de Consiliul
Județean Iași și au fost obligați pârâții să
plătească reclamanților suma de 6.800 lei, cu titlu de
cheltuieli de judecată (onorariu experți și onorariu avocat).
Au mai fost
obligați pârâții să plătească în contul Biroului Local
pentru Expertize Judiciare și Contabile din cadrul Tribunalului Iași,
suma de 1.600 lei, din care 1.000 lei pentru expert C. și 600 lei pentru
expert D. (diferență onorarii expert neachitate).
Pentru a
hotărât astfel, tribunalul a reținut că, astfel cum s-a
susținut și prin cererea de chemare în judecată și prin
precizările formulate ulterior, demersul judiciar al reclamanților
vizează cuantumul despăgubirilor stabilite de pârâți, urmare a exproprierii
și nu această procedură în sine.
Potrivit art.
23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cererile adresate instanței
judecătorești pentru stabilirea în contradictoriu cu Statul român sau
cu unitățile administrativ teritoriale, după caz, a dreptului la
despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia, sunt
scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența
instanțelor de drept comun.
În raport de
aceste dispoziții, tribunalul a apreciat că revine în competența
secției I civilă, a Tribunalului Iași soluționarea
litigiului și nu secției a II-a civilă, considerente pentru care
a respins excepția necompetenței funcționale a Tribunalului
Iași, secția I civilă, invocată de pârâți.
În ce
privește excepția prematurității acțiunii, prima
instanță a apreciat-o, de asemenea, neîntemeiată, argumentând
că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul
nemulțumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 19 se
poate adresa instanței judecătorești competente în termenul
general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost
comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii,
sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul
dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus
exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele
hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferul
dreptului de proprietate.
În
speță, sumele individuale aferente despăgubirilor pentru
imobilele afectate de coridorul de expropriere, deci și pentru imobilul
proprietatea reclamanților, au fost aprobate prin Hotărârea nr. 37
din 11 februarie 2011 a Consiliului Județean Iași, comunicată
reclamanților la 28 februarie 2011.
Prin urmare,
dreptul reclamanților de a contesta cuantumul despăgubirii care a
fost individualizat prin Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011, s-a
născut la momentul comunicării acestui act, astfel că
acțiunea acestora, înregistrată ulterior momentului menționat
(08 martie 2011), nu a putut fi considerată prematură, prin raportare
la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, art. 15 alin. (1)8 din H.G. nr. 53/2011
și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Reținând,
în temeiul aceluiași text de lege și al art. 15 alin. (1)
8
din H.G. nr. 53/2011, cu referire la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, că
expropriatul poate contesta cuantumul despăgubirii, acesta constituind
și obiectul acțiunii deduse judecății, prima
instanță a apreciat neîntemeiată și excepția
inadmisibilității (invocată din oficiu) a contestației
îndreptate împotriva Hotărârilor nr. 37 și 38 din 11 februarie 2011
emise de Consiliul Județean Iași.
Cu privire la
fondul litigiului, tribunalul a reținut că, prin Hotărârea nr. 217
din 28 iulie 2010 a Consiliului Județean Iași, s-a aprobat
modificarea și completarea art. 1 alin. (1) din Hotărârea nr. 179 din
30 iunie 2010 a Consiliului Județean Iași, în sensul aprobării
demarării procedurilor de achiziție publică a serviciilor de
evaluare a terenurilor care urmează a fi expropriate pentru realizarea
investiției „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului
Internațional Iași”, proprietatea domnilor E., F., G., H., A., I., J.
și K.
Potrivit
contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 01 aprilie 2003 la B.N.P.,
L., A., căsătorit cu B., și M. căsătorit, cu N., au
dobândit în proprietate, în cote de ½ fiecare, terenul cu suprafața de 5.000
mp situat în extravilanul Municipiului Iași, zona Aeroport, amplasat în
cvartalul 115.
În baza
Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 188/2007 de aprobare a
documentației tehnico-economice Situație de fezabilitate „Dezvoltarea
și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași” întocmit de SC
O. SRL București, actualizat prin Hotărârile Consiliului
Județean nr. 248/2008 și nr. 334 din 31 octombrie 2008, prin care s-a
declarat de utilitate publică de interes local lucrarea „Dezvoltarea
și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”, a Hotărârii
Consiliului Județean nr. 284/2008 privind aprobarea indicatorilor
tehnico-economici a lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea
și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”, a fost
emisă de către Consiliul Județean Iași, Hotărârea nr. 37
din 11 februarie 2011 privind continuarea procedurilor de expropriere în
vederea realizării lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea
și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”.
Prin
această hotărâre s-a aprobat continuarea procedurilor de expropriere
a imobilelor proprietate privată situate pe coridorul de expropriere a
lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea
Aeroportului Internațional Iași” (art. 1), s-au aprobat rapoartele de
evaluare prevăzute în anexele nr. 2-12 pentru stabilirea
despăgubirilor ce urmează a fi acordate proprietarilor privați,
persoane fizice și juridice, ale căror proprietăți sunt
afectate de expropriere (art. 2), s-au aprobat sumele individuale aferente
despăgubirilor ce urmează a fi acordate proprietarilor conform
rapoartelor de evaluare prevăzute la art. 2 (art. 3).
Potrivit
raportului de evaluare, pentru activul - teren liber, situat în extravilanul
Municipiului Iași - Zona Aeroport Iași -, anexă la
Hotărârea Consiliului Județean nr. 37 din 11 februarie 2011,
suprafața de 1.281 mp din proprietatea A. și B. ce urma a fi
inclusă în coridorul de expropriere a fost evaluată la 19.081 lei (4.484
euro).
Prin Hotărârea
Consiliului Județean nr. 38 din 11 februarie 2011, privind emiterea
titlului de expropriere a proprietarilor privați persoane fizice și
juridice afectate de realizarea lucrării de utilitate publică
„Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional Iași”,
s-a aprobat exproprierea bunurilor imobile ale proprietarilor privați
persoane fizice și juridice afectate de realizarea lucrării de
utilitate publică „Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului
Internațional Iași”.
Această
hotărâre nu cuprinde nicio dispoziție relativă la cuantumul
despăgubirilor stabilite prin expropriere, aspect ce a fost contestat de
reclamanți, astfel încât contestația îndreptată împotriva
acestei hotărâri s-a impus a fi respinsă.
Prin
Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 8 din 17 martie 2011,
s-a constatat că A., B., M. și N., proprietari ai terenului în
suprafață de 1.281 mp, inclus în culoarul de expropriere, nu au fost
de acord cu despăgubirile în cuantum de 19.081 lei, sumă ce s-a
dispus a fi consemnată într-un cont deschis la Trezoreria Iași.
Hotărârile
nr. 37 și 38 din 11 februarie 2011 ale Consiliului Județean Iași
au fost modificate prin Hotărârea nr. 202 din 27 iulie 2011, prin care s-a
diminuat cuantumul despăgubirilor calculate în favoarea familiilor A.
și B. cu suma de 2.085 lei, reținându-se că suprafața
efectiv expropriată de la acestea este de 1.141 mp.
Conform art. 15
alin. (1) din H.G. nr. 53/2011, în situația în care persoana
îndreptățită nu este de acord cu cuantumul despăgubirilor,
comisia face mențiune despre această situație în procesul-verbal
întocmit, arătând că persoana îndreptățită este în
drept să se adreseze instanței de judecată, în condițiile
prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru
cauză de utilitate publică.
Art. 26 alin.
(1), (2) din Legea nr. 33/1994 stipulează că despăgubirea se
compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat
proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea
despăgubirilor, experții precum și instanța, vor ține
seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de
același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii
raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului,
sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare
și dovezile prezentate de aceștia.
Comisia de
experți constituită în cauză, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994
(compusă din expert D. - desemnat de instanță, expert P. -
solicitat de reclamanți și expert C. - solicitat de pârâți), a
stabilit în unanimitate că valoarea de piață a terenului este de
163,40 lei lei/mp (38 euro/mp), că valoarea gardului ce se impune a fi
refăcut în urma exproprierii unei suprafețe din terenul proprietatea
reclamanților este de 58 lei/mp (lungimea gardului fiind de 101,24 ml),
că prejudiciul cauzat prin nefolosirea terenului este de 3.620,70 lei
și că prejudiciul produs în urma desființării
plantației de pomi fructiferi este de 1.014,20 lei.
Criteriile de
stabilire a cuantumului despăgubirilor în caz de expropriere sunt legale,
în sensul că ele sunt prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de
același fel în unitatea administrativ teritorială” definește
prețul de piață, cel mai probabil la o anumită dată,
după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă pe
piața concurențială, atunci când sunt întrunite toate
condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul
și vânzătorul acționează prudent, în
cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând
că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Expertiza
efectuată în cauză a stabilit că valoarea de piață a
terenului este de 163,40 lei lei/mp, prin urmare, valoarea de circulație a
suprafeței de 1.141 mp expropriată este de 186.439,4 lei.
Aceasta este
una din componentele despăgubirii reglementată de art. 26 ale Legii nr.
33/1994, respectiv valoarea de circulație a terenului. În condițiile
în care despăgubirea se raportează la acest element (care presupune
că terenul a ieșit definitiv din patrimoniul proprietarului printr-o
vânzare obișnuită), nu se justifică includerea în această
despăgubire a lipsei de folosință a terenului și nici a valorii
plantației de pomi fructiferi, întrucât, la stabilirea valorii de
circulație a terenului, s-au avut în vedere toate caracteristicile
acestuia, inclusiv categoria de folosință și culturile existente
pe acesta.
Prin urmare,
a doua componentă a despăgubirii, prejudiciul produs prin expropriere
nu poate viza decât prejudiciul produs prin necesitatea refacerii limitelor
exterioare ale suprafeței rămase în proprietate, respectiv pentru
refacerea gardului.
În acest
sens, expertiza a stabilit că se impune refacerea gardului pe o lungime de
101,24 ml, valoarea fiind de 58 lei/mp Ca atare, prejudiciul produs prin
expropriere este de 2.158,70 lei, reprezentând cheltuielile necesare refacerii
gardului.
Așadar,
s-a apreciat că despăgubirea cuvenită reclamanților se
compune din această sumă și din valoarea de circulație de
suprafeței de 1.141 mp expropriată - 186.439,4 lei -, în total
188.598 lei.
În baza art. 274
C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâții să plătească
reclamanților suma de 6.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată
(onorarii expert și onorariu avocat).
Reținând
că pârâții nu au făcut dovada achitării diferențelor
de onorarii expert pentru experții C. (1.000 lei) și D. (600 lei), la
care au fost îndatorați de instanță, s-a dispus obligarea lor în
acest sens.
Împotriva
acestei sentințe au formulat apel Județul Iași, prin președintele
Consiliului Județean Iași și Consiliul Județean Iași,
prin președintele Consiliului Județean Iași.
Prin Decizia civilă
nr. 148 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași a admis apelul
declarat de Președintele Consiliului Județean Iași și
Consiliul Județean Iași și a schimbat în parte sentința tribunalului,
în sensul anulării în parte a Hotărârii nr. 37 din 11 februarie 2011
dată de Consiliul Județean Iași, cu privire la cuantumul
despăgubirilor acordate reclamanților și s-au păstrat
celelalte dispoziții.
Prin Decizia nr.
4624 din 21 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție
a admis recursul declarat de Județul Iași, prin președintele Consiliului
Județean Iași și Consiliul Județean Iași, a casat
decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului.
Înalta Curte
de Casație și Justiție a reținut că primul motiv de
recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., este
nefondat.
Așa cum
au reținut și instanțele de fond, demersul judiciar al
reclamanților vizează cuantumul despăgubirilor stabilite de
pârâți ca urmare a exproprierii și nu această procedură în
sine.
Art. 23 alin.
(1) din Legea nr. 255/2010 prevede că cererile adresate instanței
judecătorești pentru stabilirea în contradictoriu cu statul român sau
cu unitățile administrativ teritoriale, după caz, a dreptului la
despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia, sunt de
competența instanțelor de drept comun, iar art. 21 din Legea nr. 33/1994
reglementează competența materială a tribunalului pentru etapa
judiciară care vizează exproprierea propriu-zisă și
stabilirea despăgubirilor.
Așa
fiind, în raport de aceste dispoziții, având în vedere că prin legile
speciale nu este stabilită competența specială a secțiilor
de contencios administrativ (competență pe care legiuitorul a
prevăzut-o expres atunci când a fost cazul), soluția instanțelor
de fond a fost apreciată ca fiind legală.
În ce
privește criticile formulate cu privire la fondul litigiului, s-a
reținut că acestea sunt fondate în măsura în care sunt de
natură a susține necesitatea completării în apel a
probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de
determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, ca
persoane expropriate, în baza Legii nr. 33/1994.
Art. 26 din
Legea nr. 33/1994 stabilește atât criteriile de determinare a
despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și
prejudiciul cauzat expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului
despăgubirii, respectiv „data întocmirii raportului de
expertiză".
Cele
două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care
trebuie să răspundă experții desemnați de către
instanța de judecată sunt, în primul rând, prețul de
piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții
încheiate în perioada relevantă și, eventual, din oferte de
tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de referință al
determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii
raportului de expertiză în cursul judecății.
Astfel, s-a
constatat ca fiind fondată critica recurenților privind calcularea
cuantumului despăgubirii fără a se ține seama de criteriul
„prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele”, prevăzut
de același text legal.
Sintagma „prețul
cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de
preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare al
bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând
fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale
rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de
pe internet.
Or,
instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în
primă instanță pe baza unui raport de expertiză din care
rezultă că experții au avut în vedere trei oferte de vânzare
„localizate în aceeași zonă, mai aproape de municipiul Iași
(intravilan)”.
S-a constatat
astfel că, la întocmirea raportului de expertiză în faza
judecății în fond, nu au fost verificate și identificate niciun
fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici
similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de
vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea
despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte.
Din cuprinsul
acestei lucrări, a reieșit că metoda de evaluare folosită a
fost aceea a comparației directe pornind de la analiza prețurilor de
ofertare din publicații de specialitate și de pe internet, iar nu a
prețurilor din tranzacțiile încheiate în zonă.
Experții
aveau obligația de a face verificări cu privire la prețurile
terenurilor ce rezultau din tranzacțiile încheiate în zonă, la
agenții imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă,
urmând ca, pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile
încheiate în zonă, să procedeze la evaluare, luând în considerare
prețurile din aceste tranzacții.
Numai în
măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări
indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la
terenurile din zonă, experții puteau apela la alte comparabile decât
prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente
exproprierii.
Expertiza
însușită de instanțele anterioare nu este, însă,
însoțită de nici un document care să ateste rezultatul negativ
al unei asemenea verificări, or în absența acestei dovezi
atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza
ofertelor de vânzare.
În lipsa
verificării, de către instanță, a existenței sau nu a
unor contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de același fel, în
mod greșit, aceasta și-a însușit valoarea stabilită prin
expertiza efectuată în fața instanței de fond, pentru terenul în
litigiu, în afara criteriului menționat în art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994, decizia atacată fiind, astfel, pronunțată cu
încălcarea textului de lege menționat.
Prin urmare,
constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu
nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994,
în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite
reclamanților, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct.
9 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul și a casat decizia
recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de
apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la
încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (4) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, s-a
dispus ca instanța de apel să procedeze la efectuarea expertizei de
către comisia de experți, constituită în condițiile art. 25
din aceeași lege, urmând ca experții să stabilească
despăgubirile cuvenite reclamanților în raport de „prețul cu
care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea
administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”,
preț rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, iar nu
simple oferte de vânzare.
Doar în cazul
în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului
necesar) efectuate de instanță în legătură cu
existența unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de
expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacții,
se vor avea în vedere alte metode propuse de experți.
De asemenea,
s-a subliniat că data despăgubirilor va fi cea a raportului de
expertiză, cum prevede expres art. 26 alin. (2), urmând a se stabili
și eventualele daune aduse proprietarului prin expropriere.
În
rejudecare, prin Decizia nr. 686 din data de 18 octombrie 2016,
pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a
admis apelul, s-a schimbat în parte sentința primei instanțe și
au fost obligați pârâții la plata despăgubirilor în sumă de
82.674 lei pentru exproprierea suprafeței de 1.141 mp teren, fiind
menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a
pronunța această soluție, instanța de apel a avut în vedere
prevederile
art.
44 alin. (1) din Constituția României, ale art. 1 din Protocolul adițional
nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 26
din Legea nr. 33/1994, precum și Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a
Curții Constituționale.
Având în vedere
dispozițiile legale menționate, astfel cum au fost interpretate de
către Curtea Constituțională, precum și indicațiile
date de instanța supremă, prin decizia de casare, în apel, s-au depus
la dosarul cauzei contracte de vânzare-cumpărare încheiate la date
apropiate de momentul transferului dreptului de proprietate din prezenta
cauză (iulie 2011), având ca obiect terenuri,,de același fel” cu cel
expropriat, adică terenuri aflate în extravilanul unității
administrativ teritoriale Municipiului Iași.
Instanța
de apel a selectat patru contracte de vânzare-cumpărare, încheiate la
datele cele mai apropiate de momentul transferului dreptului de proprietate din
prezenta cauză (iulie 2011), având ca obiect terenuri situate în
extravilanul unității administrativ teritoriale Municipiului
Iași și, în raport de prețul rezultat din acestea, s-a procedat
la efectuarea unei expertize tehnice de evaluare, de către o comisie
compusă din trei experți, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit
raportului de expertiză efectuat în condițiile mai sus
menționate, suprafața de 1.141 mp, ce a fost expropriată de la
reclamanții intimați avea, la momentul exproprierii, o valoare de
82.674 lei.
Față
de materialul probator administrat în cauză, în acord cu prevederile art. 26
din Legea nr. 33/1994 și ale Deciziilor nr. 12 din 15 ianuarie 2015
și nr. 380 din 26 mai 2015 ale Curții Constituționale,
instanța de apel a apreciat că valoarea despăgubirilor ce se
cuvin persoanelor expropriate - A. și B. - pentru suprafața de 1.141 mp
teren, situat în extravilan Iași, este de 82.674 lei.
Împotriva Deciziei
nr. 686 din data de 18 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
Iași, secția civilă, au declarat recurs reclamanții B., N.,
M. și A. și pârâții Județul Iași și Consiliul
Județean Iași, prin președintele Consiliului Județean
Iași.
Recurenții
reclamanți invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., în cadrul căruia susțin că instanța de apel a
apreciat în mod neîntemeiat că rapoartele de expertiză administrate
anterior în această fază procesuală, efectuate de domnii
experți D., P. și C., nu s-ar alinia pe deplin dispozițiilor art.
26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cu modificările și
completările ulterioare, precum și dispozițiilor emanând din Deciziile
nr. 12 din 15 ianuarie 2015 și nr. 380 din 26 mai 2015 ale Curții
Constituționale. Instanța a dispus în mod abuziv înlăturarea
acestei comisii și implicit a concluziilor sale profesioniste, dispunând
efectuarea unei noi expertize tehnice de evaluare imobiliară, de
către o nouă comisie formată din domnii experți judiciari R.,
S. și T., care nu au respectat cadrul legal, astfel încât hotărârea
pronunțată de către Curtea de Apel Iași în
soluționarea apelurilor formulate în cauză este dată cu o
vădită aplicare greșită a legii, circumscrisă
motivului de recurs prevăzut de art. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenții
mai arată că în mod greșit instanța de apel a refuzat
dreptul legitim la apărare, respingând acordarea la termenul din 11
octombrie 2016, a unui singur termen de amânare ca urmare a
imposibilității dovedite a apărătorului reclamanților
de a fi prezent spre a susține obiecțiunile la expertiză și
implicit interesele pe fondul cauzei.
Se mai
arată în motivarea recursului că însăși echipa de
experți, prin raportul depus la termenul din 21 iunie 2016,
recunoaște că a utilizat în evaluare un alt teren, străin
față de cel identificat fizic și individualizat neîndoielnic
prin coordonate topo-cadastrale ca și obiect al tranzacției
constituind comparabila contract de vânzare-cumpărare din 24 mai 2011. Echipa
de experți a compromis rezultatele expertizei introducând în ecuația
de evaluare parametrii unui teren incompatibil cu o comparabilă
viabilă, având amplasament și caracteristici superioare și
asupra căruia au aplicat coeficienți de scădere, în loc să
utilizeze în mod corect terenul făcând în mod real obiectul contractului
de tranzacție sus-menționat, având prețul de vânzare cuprins în
actul de vânzare și asupra căruia să aplice coeficienții de
corecție corespunzători (de creștere, în mod cert având în
vedere caracteristicile superioare ale terenului expropriat). În continuarea
acestei critici, recurenții reclamanți reiau obiecțiunile la
expertiză, criticând modul în care experții au înțeles să
răspundă la aceste obiecțiuni.
Pârâții
Județul Iași și Consiliul Județean Iași, prin președintele
Consiliului Județean Iași invocă motivul de recurs prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând nelegalitatea administrării probatoriului
și nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor
privind rolul activ, cuprinse în art. 129 pct. 5 C. proc. civ.
Recurenții
pârâți consideră că prețul stabilit prin raportul de
evaluare ce a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor este
conform cu dispozițiile legale. Cadrul legal al exproprierii este
reprezentat de dispozițiile Legii nr. 255/2010, raportul de evaluare fiind
întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 11 din Legea specială, ale
Legii nr. 33/1994 și ale standardelor internaționale de evaluare,
valoarea stabilită în cuprinsul său fiind una specială, mai mare
decât valoarea de piață. Instanța de apel a considerat
fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conține
dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor
cuvenite persoanelor expropriate și că în această
privință sunt incidente dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Această concluzie este consecința unei greșite interpretări
a dispozițiilor art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010
și ale art. 4 alin. (2) lit. f) din normele metodologice de aplicare a
legii, din coroborarea cărora rezultă că în cadrul procedurii
administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc pe baza
raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite și actualizate de
Camerele notarilor publici, aceste reglementări având un caracter
imperativ.
Pe de
altă parte, dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere
la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, însă această
trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul
normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de
evaluare și de stabilire a despăgubirilor.
Cererea care
face obiectul acestui litigiu a avut ca obiect cercetarea a două aspecte:
dacă determinarea valorii despăgubirilor de către expropriator s-a
făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 255/2010 și respectiv
dacă aceasta constituie o despăgubire dreaptă a expropriatului
în raport de valoarea reală a bunului expropriat.
Așa cum
au reținut, atât prima instanță, cât și instanța de
apel, la momentul exproprierii (anul 2011) expropriatorul, județul
Iași prin Consiliul Județean Iași a întocmit raportul de
evaluare a proprietății expropriate în conformitate cu prevederile art.
11 alin. 8 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, necesară realizării unor obiective de interes
național, județean și local, potrivit cărora: „(8) Raportul
de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite
și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77
1
alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și
completările ulterioare”.
Aceste
dispoziții au fost coroborate cu prevederile art. 8 din H.G. nr. 53/2011
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind
exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesara
realizării unor obiective de interes național, județean și
local, potrivit cărora: „(1) Expertul evaluator specializat în evaluarea
proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a
Evaluatorilor din România, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut
la art. 11 alin. (7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele
întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77
1
alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și
completările ulterioare”.
Potrivit
dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din
H.G. nr. 53/2011 această expertiză evaluatoare constituie unic
criteriu legal pentru stabilirea valorii despăgubirii, expertul evaluator
fiind obligat să aibă în vedere expertiza notarilor publici cu
caracter exclusiv în detrimentul oricăror alte elemente de apreciere,
legea dispunând imperativ și limitativ în aceasta privință .
Spre deosebire de ipoteza altor acțiuni în care expertul este ținut
să determine valoarea de circulație a unui bun pe baza criteriilor
ori metodei de evaluare pentru care optează prin prisma competențelor
sale, în materia despăgubirilor pentru terenul expropriat în temeiul Legii
nr. 255/2010, identificarea criteriului ori a metodei de determinare a
despăgubirii nu este lăsată la latitudinea expertului, ci este prestabilită
imperativ de lege.
Recurenții
pârâți mai arată că terenul care constituie obiectul
exproprierii are un caracter special deoarece el se află amplasat în zona
de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași, iar pentru astfel de
terenuri nu există o piață specifică, în sensul că ele
nu se tranzacționează în mod obișnuit, acestea neavând o
utilitate obișnuită. Indiferent dacă era sau nu expropriat,
acest teren nu putea fi utilizat decât pentru culturi agricole, fiind interzise
amplasarea de construcții, ceea ce face ca valoarea acestei
proprietăți imobiliare să fie redusă, astfel încât
criteriile de individualizare care au fost avute în vedere de comisia de
experți la stabilirea valorii terenului nu pot fi luate în considerare.
Pentru
stabilirea unei drepte despăgubiri pentru exproprierea acestui teren
trebuia să se țină cont de restricțiile la care acesta este
supus, terenul neputând fi utilizat oricând și oricum, fără
opreliști la realizarea unor construcții cu orice destinație ci,
din contra, sunt argumente puternice în a considera că există
restricții serioase în ceea ce privește folosirea sa ca teren pentru
construcții, astfel încât prețul pentru acesta urmează sa fie
stabilit prin comparație cu terenuri de același fel (agricole, supuse
restricțiilor urbanistice și de poluare sonoră).
Examinând
decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte
reține următoarele:
În ceea ce
privește recursul declarat de recurenții reclamanți, se
constată că prima critică a acestora vizează pretinsul abuz
săvârșit de instanța de apel, prin înlocuirea experților D.,
P. și C. cu o altă comisie de experți. Recurenții nu
arată în ce ar consta încălcarea sau aplicarea greșită a
legii, susținând doar că prima comisie a exprimat concluzii
profesioniste, în timp ce comisia desemnată ulterior nu a respectat cadrul
legal.
Înalta Curte
constată că înlocuirea comisiei de experți s-a realizat prin încheierea
din 10 noiembrie 2015 a instanței de apel, cu respectarea cadrului
procedural, în conformitate cu prevederile art. 212 C. proc. civ., ca urmare a
încuviințării cererilor formulate de apelanții pârâți
și de reprezentantul Ministerului Public, de efectuare a unei noi
expertize, de către o comisie formată din alți experți.
Instanța a arătat, în cuprinsul încheierii menționate, care sunt
argumentele pentru care a încuviințat cererea de efectuare a noii expertize,
respectiv, faptul că „experții care au efectuat raportul de
expertiză în cauză, deși li s-au pus în vedere în mod repetat
obiective clare raportat la decizia Înaltei Curți de Casație și
Justiție, nu au răspuns la aceste obiective, nu au prezentat criterii
obiective prin care au ajuns la valoarea stabilită prin expertiză
și nu au răspuns la toate obiectivele stabilite de
instanță”.
Ca atare,
măsura dispusă de instanța de apel privind administrarea unei
noi expertize nu are caracter abuziv, ci este întemeiată pe
dispozițiile legale menționate, fiind motivată, astfel încât
critica recurenților pe acest aspect nu este fondată.
Recurenții
mai invocă în motivarea recursului încălcarea dreptului lor la
apărare, prin respingerea de către instanța de apel a cererii de
amânare formulată de apărătorul acestora la termenul de
judecată din 11 octombrie 2016.
Cu privire la
această critică, Înalta Curte reține că, prin cererea
depusă de apărătorul reclamanților în dosarul
instanței de apel la data de 10 octombrie 2016, acesta a solicitat
acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că este
obligat ca, la același termen de judecată din 11 octombrie 2016,
să fie prezent la o altă instanță, pentru a acorda
asistență juridică într-un dosar penal. Deși în cererea
scrisă nu a fost indicat temeiul juridic al solicitării, acesta îl
reprezintă prevederile art. 156 C. proc. civ., care, în alin. (1), prevede
că instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de
apărare temeinic motivată, iar potrivit alin. (2), dacă
instanța refuză amânarea judecății, va amâna, la cererea
părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Înalta Curte
reține că dispozițiile legale enunțate nu prevăd în
termeni imperativi obligația instanței de a amâna cauza, iar
admiterea cererii de amânare poate fi justificată doar dacă
există motive temeinice. În speță, în exercitarea dreptul
său de apreciere cu privire la circumstanțele concrete ale
formulării unei asemenea solicitări, instanța de apel a considerat
că cererea nu este întemeiată, reținând și faptul că dosarul
are o vechime considerabilă, fiind la al 28-lea termen de judecată. Aprecierea
temeiniciei motivelor de amânare constituie atributul instanței de apel
învestită cu această solicitare, nefiind o problemă de
legalitate susceptibilă de cenzură în fața instanței de
recurs.
Pe de
altă parte, nu poate fi primită susținerea referitoare la
pretinsa vătămare a intereselor recurenților, cauzată prin
aceea că apărătorul lor nu a putut susține oral în
fața instanței de apel nemulțumirile acestora cu privire la
răspunsul depus la dosar la termenul din data de 21 iunie 2016, pe care
experții l-au dat asupra obiecțiunilor la raportul de expertiză.
Aceste nemulțumiri au fost denumite impropriu „obiecțiuni la raportul
de expertiză”, deși vizau răspunsul experților la
obiecțiunile acelorași părți, formulate la un termen
anterior. În condițiile în care aceste nemulțumiri au fost formulate
și în scris, fiind analizate și respinse de instanța de apel,
iar, în plus, instanța a și amânat pronunțarea pentru a da
părților posibilitatea să depună concluzii scrise, dreptul
la apărare al recurenților reclamanți nu a fost
vătămat de instanța de apel.
În ceea ce
privește criticile recurenților reclamanți, prin care sunt
reluate nemulțumirile referitoare la modul în care experții s-au
raportat la caracteristicile unuia dintre terenurile folosite pentru
comparație, Înalta Curte constată că acestea exced cadrului
verificărilor de legalitate conferite instanței de recurs prin art. 304
C. proc. civ.
Potrivit
legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau
modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă,
pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele
prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte,
dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de
judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.
Or, în
speță, recurenții reclamanți, deși precizează
formal că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ., criticile formulate cu privire la raportul de expertiză
nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de
lege menționat, recurenții nesusținând în vreun fel nelegalitatea
soluției din apel.
Recursul
declarat de pârâții Județul Iași și Consiliul Județean
Iași, prin președintele Consiliului Județean Iași, prin
care se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., sub aspectul nelegalității administrării probatoriului
și nesocotirii de către instanța de apel a dispozițiilor
privind rolul activ, cuprinse în art. 129 pct. 5 C. proc. civ., este, de
asemenea, nefondat, pentru următoarele considerente:
Se
susține de către recurenți interpretarea greșită de
către instanța de apel a prevederilor art. 11 alin. (7) și (8)
din Legea nr. 255/2010 și ale art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele
metodologice de aplicare a legii, în sensul că în mod greșit comisia
de experți s-a raportat la alte criterii de evaluare decât cele legale. Recurenții
consideră că, atâta vreme cât, în cadrul procedurii administrative de
expropriere, despăgubirile se stabilesc exclusiv pe baza expertizelor
întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, același
criteriu exclusiv, legal și imperativ trebuie avut în vedere și de
către experții care întocmesc expertiza de evaluare judiciară,
deoarece, susțin recurenții, spre deosebire de ipoteza altor
acțiuni în care expertul este ținut să determine valoarea de
circulație a unui bun pe baza criteriilor ori metodei de evaluare pentru
care optează prin prisma competențelor sale, în materia
despăgubirilor pentru terenul expropriat în temeiul Legii nr. 255/2010,
identificarea criteriului ori a metodei de determinare a despăgubirii nu
este lăsată la latitudinea expertului, ci este prestabilită
imperativ de lege. Se mai susține că instanța de apel a
interpretat greșit și prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010,
care fac trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 numai
în ceea ce privește dispozițiile de drept procedural, iar nu la
modalitatea de evaluare și de stabilire a despăgubirilor.
Cu privire la
aceste critici de nelegalitate, Înalta Curte constată că dispozițiile
art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 reglementează procedura
administrativă de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, stabilind
că: „(7)Înainte de data începerii
activității comisiei prevăzute la
art. 18, un expert evaluator specializat în
evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației
Naționale a Evaluatorilor din România, va întocmi un raport de evaluare a
imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, pe
fiecare categorie de folosință.
(8)
Raportul de evaluare se întocmește
avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele
notarilor publici, potrivit art. 77
1
alin. (5)
din
Legea
nr. 571/2003 privind C. fisc., cu
modificările și completările ulterioare.”
Potrivit
art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatorul are obligația de a
aproba prin hotărâre, printre altele, „sumele individuale aferente
despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de
evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite și actualizate de
camerele notarilor publici (…)”, dispoziție legală reluată în art.
4 alin. (2) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a
Legii
nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53/2011, care prevede că: „(2) Prin
hotărârea pentru aprobarea declanșării procedurii de
expropriere, în cazul lucrărilor de investiții, se aprobă: (…) f)
sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către
expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere
expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici.”
Aceste
dispoziții legale au fost aplicate de către expropriator în cadrul
procedurii administrative prealabile, însă persoanele expropriate nu au
fost mulțumite de cuantumul despăgubirii oferite,
valorificându-și dreptul conferit de lege de a ataca în justiție
hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă de expropriator.
Temeiul de drept al acestui demers judiciar în constituie prevederile art. 22
din Legea nr. 255/2010, care, în alineatul 1, prevede că:
„(1)Expropriatul nemulțumit de cuantumul
despăgubirii prevăzute la art. 19
se
poate adresa instanței judecătorești competente (…)”, iar alin. (3)
face trimitere la dispozițiile de drept comun în materie de expropriere,
prevăzând că: „
(3)
Acțiunea
formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează
potrivit dispozițiilor
art. 21-27
din
Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.
Față
de conținutul dispozițiilor legale enunțate, Înalta Curte
constată că este nefondat argumentul susținut de recurenții
pârâți, în sensul că raportul de evaluare a imobilului, efectuat în
cadrul procedurii judiciare, nu ar putea fi luat în considerare deoarece nu are
la bază expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art.
77
1
alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Evaluarea
administrativă efectuată exclusiv prin raportare
la
ghidul privind valorile orientative ale
proprietăților imobiliare, elaborat pentru uzul birourilor notariale,
are caracter estimativ, acest aspect rezultând din prevederile art. 5 alin. (1)
din Legea nr. 255/2010 și art.
art. 4 alin. (2) lit. f
) din Normele metodologice de aplicare a
Legii nr. 255/2010. Estimarea semnifică, din
perspectiva conținutul său semantic, operațiunea de evaluare cu
aproximație, aprecierea valorii sau mărimii pe baza unor date
incomplete, această operațiune fiind efectuată de către
expropriator în cadrul unei proceduri necontencioase, fără a lua în
considerare punctul de vedere al persoanei expropriate. De asemenea, evaluarea
estimativă în cadrul procedurii administrative se raportează la criterii
generice vizând terenurile situate într-o anumită unitate
administrativ-teritorială, fără a se particulariza pentru
situația fiecărui imobil expropriat în parte. Or, estimarea
globală cuprinsă în
ghidurile
privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare, elaborate
pentru uzul birourilor notariale,
ca
modalitate de determinare a unor valori, este incompatibilă cu procedura
de evaluare judiciară, care se bazează pe un probatoriu complet,
administrat cu respectarea principiului contradictorialității și
care să țină seama de caracteristicile concrete ale imobilului
expropriat.
Tocmai
datorită caracterului orientativ și estimativ al valorilor cuprinse
în g
hidurile privind valorile orientative ale
proprietăților imobiliare întocmite la solicitarea camerelor
notarilor publici, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca persoana
expropriată, care se consideră nedreptățită prin suma
ce i-a fost oferită de expropriator, să solicite instanței
stabilirea unei valori corecte, pe baza unei expertize judiciare întocmite cu
respectarea art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Dispozițiile
art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, făcând trimitere la art. 21-27
din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor,
nu pot fi înțelese ca vizând doar aspectele de ordin procedural ale
soluționării acțiunii în despăgubiri.
Față
de mențiunea expresă a normei speciale care face trimitere la norma
generală, este evident că la stabilirea cuantumului
despăgubirilor trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26
și 27 din Legea nr. 33/1994, vizând prețul cu care se vând, în mod
obișnuit, imobilele de același fel, precum și daunele aduse
proprietarului, pentru că legiuitorul a înțeles ca în procedura
jurisdicțională să nu deroge de la norma generală.
În ceea ce
privește pretinsa nelegalitate a hotărârii, decurgând din
încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 129 alin.
(5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenții
pârâți nu au dezvoltata această critică, astfel încât acest
motiv de recurs nu poate fi examinat.
Aspectele
susținute de recurenții pârâți referitoare la amplasamentul
special al terenului expropriat, destinația acestuia, restricțiile la
care acesta este supus și consecințele acestora asupra valorii
despăgubirii nu constituie critici care să poată fi încadrate în
vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pe de
altă parte, recurenții pârâți aveau posibilitatea să invoce
aceste aspecte pe calea obiecțiunilor la expertiză, formulate cel
târziu la prima zi de înfățișare după depunerea raportului
de expertiză, conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ. Din verificarea
dosarului instanței de apel rezultă că, după depunerea
raportului de expertiză de către experții desemnați în
cauză, au formulat obiecțiuni doar reclamanții, iar în
ședința publică din 11 octombrie 2016, data la care au avut loc
dezbaterile și instanța de apel a rămas în pronunțare,
reprezentantul apelanților pârâți a declarat că raportul de
expertiză a fost întocmit cu respectarea criteriilor de evaluare. Având în
vedere conduita procesuală a pârâților, care nu au contestat în
termenul procedural concluziile raportului de expertiză, obiecțiunile
acestora, formulate direct în fața instanței de recurs, nu vor putea
fi examinate în această fază procesuală, cu atât mai mult cu cât
acestea vizează împrejurări de fapt și nu aspecte de
nelegalitate cenzurabile în recurs.
În raport cu
aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile
declarate în cauză au fost respinse, ca nefondate, iar în
consecință, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost
respinsă și cererea recurenților reclamanți de acordare a
cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de reclamanții B., N., M. și A.
și de pârâții Județul Iași și Consiliul Județean
Iași prin președintele Consiliului Județean Iași împotriva Deciziei
nr. 686 din data de 18 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
Iași, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 23 martie 2017.