ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 344/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 30 martie 2011, sub nr. x452/99/2011, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul județul Iași, prin Consiliul județean Iași anularea Hotărârii Consiliului Județean cu nr. 2 din 16 martie 2011 și a hotărârilor subsecvente nr. 37 și 38 din 11 februarie 2011 sub aspectul stabilirii despăgubirii pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică în sumă de 74.566 lei, solicitând stabilirea cuantumului corect al despăgubirii ce i se cuvine în calitate de expropriat și să se dispună obligarea pârâtului la plata acesteia și a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 27 februarie 2012, a fost conexată la prezenta cauză cererea formulată de reclamant de anulare a Hotărârii Consiliului Județean nr. 2/2011 și stabilire a cuantumului despăgubirilor, ce face obiectul Dosarului nr. x/99/2011 al Tribunalului Iași, secția comercială și de contencios administrativ, ca urmare a disjungerii acesteia și a transpunerii sale pentru discutarea excepției de litispendență în relație cu Dosarul nr. x/99/2011*.

Prima instanță a constatat că această cerere conexată este argumentată identic, în fapt și în drept, cu cererea ce face obiectul judecății în prezenta cauză.

Prin Sentința civilă nr. 2717 din 10 decembrie 2015, Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Județul Iași, reprezentat prin Consiliul Județean.

A stabilit onorariu definitiv pentru dl. expert B. în sumă de 2.750 lei.

A obligat reclamantul să plătească în contul Biroului de Expertize tehnice și contabile de pe lângă Tribunalul Iași pentru dl. expert B. suma de 2.350 lei, diferență onorariu.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 179 din 15 martie 2016, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A., a admis acțiunile civile conexate formulate de către reclamant, a dispus anularea art. 2 din Hotărârea nr. 2 din 16 martie 2011 emisă de Consiliul Județean Iași, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 338.207 lei, echivalentul sumei de 79.300 euro, reprezentând contravaloarea suprafeței de 5.000 mp, expropriată prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 38 din 11 februarie 2011, a păstrat dispozițiile de stabilire a onorariului de expert și de obligare a reclamantului la plata acestuia, a obligat Județul Iași, reprezentat de Consiliul Județean Iași să plătească reclamantului suma de 5.290 lei, cheltuieli de judecată la instanța de fond și suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Curtea a analizat prioritar procedura aplicabilă speței și a stabilit că Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, este actul normativ aplicabil în cauză, care prevede două proceduri sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor al căror bunuri au fost expropriate.

O primă procedură se derulează în faza administrativă și este reglementată de dispozițiile art. 11 alin. (7) și (9) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora comisia care se ocupă de activitatea de expropriere, constituită potrivit art. 18 din același act normativ, numește un expert evaluator în evaluarea proprietăților imobiliare, atestat ANEVAR, care întocmește un raport de evaluare a imobilelor supuse exproprierii în raport de expertizele întocmite de Camerele Notarilor Publici.

Această procedură este una necontencioasă, în care persoana care urmează a fi expropriată nu este parte și care își produce efectele numai în situația în care persoana îndreptățită acceptă despăgubirea propusă de expropriator.

În situația în care, despăgubirea nu se acceptă, dispozițiile Legii nr. 255/2010 au impus parcurgerea celei de-a doua proceduri, care este una contencioasă, ce se desfășoară în mod obligatoriu în fața instanței competente, astfel cum impun dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Instanța învestită cu cererea persoanei nemulțumite de despăgubirile propuse a-i fi acordate, este obligată să soluționeze cauza în raport de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Aceste dispoziții impun o procedură specială care asigură egalitatea de tratament pentru fiecare parte, deoarece instanța este obligată să numească o comisie formată din trei experți, unul pentru fiecare parte și unul din partea instanței, comisie care în mod imperativ trebuie să stabilească valoarea despăgubirilor după criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, criterii pe care instanța este obligată să le aibă în vedere la soluționarea cauzei.

Instanța de apel a apreciat că este fără echivoc că cele două proceduri, respectiv cea prevăzută de art. 11 și cea reglementată de art. 22 din Legea nr. 255/2010, sunt distincte și se exclud, legiuitorul stabilind în mod imperativ că în ipoteza în care persoana expropriată este nemulțumită de despăgubirea propusă a-i fi acordată, cererea sa se soluționează într-o procedură contencioasă, în fața unei instanțe independente, care are la dispoziție reguli obiective pentru a stabili valoarea reală a despăgubirii cuvenită persoanei expropriate.

Curtea de apel a constatat că cererea reclamantului-apelant A., nemulțumit de valoarea propusă de expropriator, se soluționează în raport de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 și nu în raport de art. 11 alin. (7)-(9) din Legea nr. 255/2010.

În speță, deși prima instanță a numit comisia de experți în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, comisie care a stabilit valoarea despăgubirii cuvenite reclamantului în raport de criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în mod netemeinic a înlăturat concluziile acesteia și în mod nelegal a avut în vedere la soluționarea cauzei evaluarea efectuată de expertul ANEVAR C., într-o procedură administrativă, necontencioasă, care nu este opozabilă reclamantului și care nu îi este aplicabilă atât timp cât despăgubirea propusă nu a fost acceptată, iar partea a inițiat demersul judiciar de față.

Concluzionând, instanța de apel a stabilit că soluția tribunalului, de respingere a cererii reclamantului în raport de art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 și de menținere a valorii despăgubirii la nivelul stabilit prin raportul efectuat de C., este nelegală, urmând a fi schimbată în parte.

Totodată, s-a apreciat că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994 atunci când, deși a constituit comisia de experți în condițiile art. 25, comisie ce a întocmit raportul ținând cont de criteriile obiective enumerate de art. 26 din aceeași lege, astfel cum au fost interpretate de instanța de contencios constituțional, a înlăturat în mod netemeinic concluziile acesteia.

Drept urmare, expertiza efectuată de expertul C. a fost înlăturată de instanța de apel, iar pretențiile reclamantului au fost analizate în funcție de raportul de expertiza întocmit de către experții B., D. și E.

Curtea de apel a reținut că potrivit art. 44 alin. (1) din Constituția României și art. I din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate; s-a apreciat că valoarea stabilită de comisia de experți pentru despăgubirea cuvenită reclamantului este în acord cu cele reținute anterior.

Terenul proprietatea reclamantului, în suprafață de 5.000 mp, este situat în extravilanul Municipiului Iași și a fost expropriat în vederea realizării lucrării de utilitate publică "Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Iași".

La stabilirea valorii despăgubirilor, experții au avut în vedere criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională, în sensul că s-au raportat la tranzacțiile efectuate în perioada apropiată momentului exproprierii, pentru terenuri de aceeași natură, aflate în extravilanul Municipiului Iași, metoda de stabilire a valorii despăgubirilor fiind ceea a comparației.

Astfel, experții s-au raportat la trei contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri situate în extravilanul Municipiului Iași, argumentând în mod convingător raportarea la aceste tranzacții.

Drept urmare, curtea de apel a constatat că valoarea stabilită pentru terenul expropriat în sumă de 338.207 lei (echivalentul sumei de 79.300 euro), respectiv 15,86 euro/mp a fost calculată în raport de criteriile legale și reprezintă o justă și dreaptă despăgubire pentru reclamant, ce urmează a-i fi acordată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași, reprezentat de Președintele Consiliului Județean Iași, solicitând admiterea recursului în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea deciziei atacate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului.

Prin Decizia nr. 1717 din 29 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant A.

S-a admis recursul declarat de pârâtul Județul Iași, prin Consiliul Județean Iași reprezentat de Președintele Consiliului Județean Iași împotriva Deciziei nr. 179 din 15 martie 2016 a Curții de Apel Iași, secția I civilă.

S-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Iași.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că pentru stabilirea valorii despăgubirii se impune refacerea expertizei.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, la data exproprierii - 13 aprilie 2011, preț rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment.

În rejudecare, vor fi avute în vedere și alte dovezi din care să rezulte caracteristicile tehnice ale terenului ce pot influența valoarea de piață, ca de exemplu, categoria de folosință la data exproprierii, amplasarea, condițiile pieței imobiliare, accesul la utilități, cu luarea în considerare și a dovezilor depuse de părți, prin compararea unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate la data transferului dreptului de proprietate - aprilie 2011 - sau foarte apropiate de această epocă, cu privire la imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, din punct de vedere al indicatorilor relevanți valorificării unor terenuri similare pe o piață concurențială, instanța de apel fiind obligată să facă toate verificările necesare pentru deplina stabilire a situației de fapt a cauzei pendinte.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 664 din 11 octombrie 2017 Curtea de Apel Iași, secția I civilă, a admis apelul formulat de reclamantul A., s-a dispus schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii formulate de A., s-a dispus anularea art. 2 din Hotărârea nr. 2 din 16 martie 2011 și obligarea județului Iași - Consiliul Județean Iași la plata sumei de 248.900,00 lei (echivalentul sumei de 60.500,00 euro) reprezentând contravaloarea suprafeței de 5.000 mp expropriată prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 38/2011.

Procedând la rejudecarea apelului potrivit celor stabilite de instanța de recurs, curtea de apel a avut în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a dispus suplimentarea probatoriilor administrate prin efectuarea unui nou raport de expertiză.

Astfel, prin expertiza efectuată, experții au ținut seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în zona în care este situat imobilul din litigiu, care are o suprafață de 5.000 mp teren și este situat în extravilanul municipiului Iași, județul Iași, categoria de folosință arabil, învecinat la latura sudică cu Unitatea Militară din zona aeroportului.

Totodată, noua expertiză efectuată a stabilit valoarea despăgubirilor la data exproprierii - 13 aprilie 2011.

Curtea de apel a dispus în mod nemijlocit și adrese oficiale către autoritățile competente pentru a fi puse la dispoziția experților contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri extravilane agricole situate în zona Aeroportului Iași, încheiate în perioada aprilie 2011.

Pentru evaluarea terenului în litigiu, prin expertiza evaluatorie, experții F., G. și H. au folosit metoda comparației directe care a avut în vedere:

- analiza pieții de terenuri și identificarea tranzacțiilor cu proprietăți similare;

- stabilirea criteriilor de comparație;

- utilizarea corecțiilor de piață.

Astfel, valoarea terenului expropriat de 5.000 mp la un preț de 12,10 euro/mp este de 60.500.00 euro (la 13 aprilie 2011) sau de 248.900.00 lei.

În ședința publică din 11 octombrie 2017, când s-a soluționat cauza, părțile au declarat că nu au de formulat obiecțiuni la expertiza efectuată în cauză.

Față de considerentele expuse, instanța de apel a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a dispus obligarea pârâtului Județul Iași, reprezentat de Consiliul Județean Iași, să plătească reclamantului suma stabilită prin raportul de expertiză cu titlu de despăgubiri pentru expropriere, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. în sensul obligării intimatului la plata cheltuielilor de judecată către apelantul-reclamant.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâtul Județul Iași prin Consiliul Județean Iași, reprezentat de președintele Consiliului Județean Iași a declarat recurs, prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a învederat că art. 304 pct. 9 C. proc. civ. devine operant în situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, precizând că motivele sale de recurs se întemeiază pe teza a II-a a normei citate.

În cuprinsul acestei dispoziții de procedură civilă, a fost folosit conceptul de lege într-un sens larg, putându-se avea în vedere atât normele de drept substanțial, cât și prescripții legale prevăzute în hotărâri sau ordonanțe de guvern, ori în orice alt act normativ.

Discuția în prezentul litigiu se poartă nu asupra modalității în care a fost apreciat probatoriul, ci cu privire la nelegalitatea administrării acestuia, precum și a nesocotirii de către instanța de apel a dispozițiilor privind rolul activ, așa cum sunt acestea precizate în cuprinsul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc. "

Recurentul susține că probatoriul a fost administrat în mod nelegal de instanța de apel.

Astfel, legea prevede: "dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză. Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării."

Se învederează de către recurent că prețul stabilit prin raportul de evaluare este corect, iar datele cuprinse în raportul de evaluare ce a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor sunt conforme cu dispozițiile legale.

În prezent, cadrul legal al exproprierii este stabilit prin dispozițiile Legii nr. 255/2010, astfel încât raportul de evaluare fiind întocmit - în etapa administrativă - cu respectarea dispozițiilor art. 11 din legea specială, ale Legii nr. 33/1994 și ale standardelor internaționale de evaluare, este cea corectă.

Instanța de apel a considerat însă, fără temei legal că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că, în această privință, sunt incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Această concluzie este consecința unei greșite interpretări a dispozițiilor art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 și ale art. 4 alin. (2) lit. f) din normele metodologice de aplicare a legii, din coroborarea cărora rezultă că în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare și de stabilire a despăgubirilor.

Cererea care face obiectul acestui litigiu a avut ca obiect cercetarea a două aspecte: dacă determinarea valorii despăgubirilor de către expropriator s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 255/2010 și, respectiv dacă aceasta constituie o despăgubire dreaptă a expropriatului în raport de valoarea reală a bunului expropriat.

Așa cum a reținut și prima instanță, la momentul exproprierii (anul 2011) expropriatorul, județul Iași prin Consiliul Județean Iași a întocmit Raportul de evaluare a proprietății expropriate în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, potrivit cărora: "(8) Raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare."

Aceste dispoziții au fost coroborate cu prevederile art. 8 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, potrivit cărora: "(1) Expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare."

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din H.G. nr. 53/2011, acesta expertiză evaluatorie constituie unicul criteriu legal pentru stabilirea valorii despăgubirii, expertul evaluator fiind obligat să aibă în vedere expertiza notarilor publici cu caracter exclusiv în detrimentul oricăror alte elemente de apreciere, legea dispunând imperativ și limitativ în aceasta privință. Spre deosebire de ipoteza altor acțiuni în care expertul este ținut să determine valoarea de circulație a unui bun pe baza criteriilor ori metodei de evaluare pentru care optează prin prisma competențelor sale, în materia despăgubirilor pentru terenul expropriat în temeiul Legii nr. 255/2010, identificarea criteriului ori a metodei de determinare a despăgubirii nu este lăsată la latitudinea expertului, ci este prestabilită imperativ de lege. Faptul că în cadrul expertizei întocmită la momentul exproprierii expertul indică limite de preț pentru terenuri din aceeași zonă, mult superioare celei stabilite prin raport nu prezintă relevanță, mențiunile expertului cu privire la prețurile în zonă pentru proprietăți similare "minim 11 euro/mp, maxim 50 euro/mp" se referă la extrase din anunțuri din presa de specialitate privind oferte de vânzare pentru terenuri din zone situate în intravilan, spre deosebire de terenul din speță, care este în categoria de folosință extravilan.

Recurentul-pârât consideră că la întocmirea raportului de evaluare, expropriatorul a respectat prevederile Legii nr. 255/2010, valoarea de 3,5 euro a fost determinată, urmare stabilirii apartenenței terenului expropriat la categoria extravilan Iași, cuprinsă în Anexa nr. 8 la Raportul de expertiză a Camerei Notarilor Publici Iași. Legiuitorul a stabilit prin procedura prevăzută de art. 11 alin. (7)-(9) din Legea nr. 255/2010, respectiv art. 8 din H.G. nr. 53/2011 o prezumție relativă a echivalenței despăgubirii cuvenite persoanei expropriate cu valoarea de circulație stabilită pentru bunul expropriat prin expertiza camerei notarilor publici, întocmită și actualizată conform art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la acea dată), adică cel puțin anual.

În acest mod se asigură tratamentul juridic egal al persoanelor expropriate de bunuri având aceleași caracteristici, așadar aflate în aceeași situație, chiar dacă expertizele camerelor notarilor publici stabilesc valori orientative, minimale. Notarii publici sunt depozitarii datelor primare privind vânzările. Prin urmare, Camera notarilor publici este cea mai autorizată în întocmirea unor rapoarte de expertiză cu rol de sinteză a datelor rezultate din tranzacțiile instrumentate de membrii săi, de unde și funcția juridică de determinare a valorii minime orientative stabilită de legiuitor acestor rapoarte în mai multe materii (expropriere, taxe judiciare, impozitare).

Terenul care constituie obiectul exproprierii are un caracter special deoarece el se află amplasat în zona de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași, iar pentru astfel de terenuri nu există o piață specifică în sensul că ele nu se tranzacționează în mod obișnuit, acestea neavând o utilitate obișnuită. În conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată "(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."

Urmare publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 380 din 26 mai 2015 prin care s-a stabilit caracterul neconstituțional al art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prin raportare la sintagma din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la data întocmirii raportului de expertiză", prima instanță a procedat la înlăturarea acestui reper temporal și a dispus ca la determinarea despăgubirilor să se aibă în vedere data transferului dreptului de proprietate, respectiv 13 aprilie 2011.

Ca atare, în cauză s-a administrat proba cu expertiză tehnică și s-a întocmit un raport de expertiză tehnică evaluatorie, avându-se în vedere tranzacții efectiv realizate, urmare depunerii de către OCPI a mai multor contracte de vânzare-cumpărare.

Analiza îndeplinirii condițiilor impuse prin sintagmele "în mod obișnuit" și "imobile de același fel" nu impun identificarea unor imobile identice ori a unor tranzacții cu preț identic, ceea ce ar conduce la reducerea la absurd a condițiilor legii și, în fapt la înlăturarea aplicării sale.

Prin condițiile enunțate, legiuitorul a dorit să asigure elemente de referință factuale, reale, pe baza cărora să permită corecția despăgubirilor stabilite, având în vedere prețul practicat pentru imobile de același fel, vândute efectiv, la date apropiate, asigurând în acest mod o dreaptă despăgubire expropriatului. Validitatea analizei unei comparații de preț este categoric determinată de existența similarității elementelor tranzacțiilor comparate: bunul vândut, data vânzării, ceea ce justifică însăși comparația. Având în vedere faptul că exproprierea s-a realizat în raza municipiului Iași, nu poate fi reținut ca imobil de același fel cu cel expropriat - oricare alt teren situat în raza teritorială a municipiului Iași -, pentru că în interiorul aceleiași unități administrativ teritoriale variațiile de preț sunt foarte mari. Potrivit expertizei de evaluarea a notarilor publici la nivelul anului 2014, valorile unitare minime/mp pentru intravilan Iași variază între 350 euro/mp și 10 euro/mp în funcție de zonă (de la A la E), iar pentru extravilan Iași valorile variază de la 6 euro/mp la I euro/mp. Identificarea unui teren de același fel cu cel expropriat înseamnă identificarea de terenuri din zone din extravilanul municipiului Iași, anume zona ieșirilor din municipiu spre Aroneanu, Șorogari ori zone apropiate acesteia situate, de asemenea, în extravilan adică terenuri pentru care în mod obiectiv se poate susține o echivalență valorică dată în primul rând de echivalența categoriei căreia îi aparțin și amplasamentul. Abaterea de la reperele obligatorii stabilite de lege ori generalizarea extremă a parametrilor intrinseci sintagmei "imobile de același fel" respectiv "mod obișnuit" ar conduce în fapt la excluderea lor și stabilirea despăgubirii pe alte criterii decât cele special și limitativ prevăzute în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În urma probatoriului administrat în cauză, s-a constatat că nu a putut fi identificată existenta unor tranzacții care să probeze vânzarea unor imobile de același fel, în mod obișnuit la un alt preț decât cel estimat prin expertiza Camerei Notarilor Publici la nivelul anului 2011 și stabilit de expropriator ca despăgubire.

Așa fiind prima instanță, corect a stabilit că procedura de expropriere a fost realizată cu respectarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 255/2010 raportate la prevederile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011.

În ceea ce privește despăgubirile stabilite de expropriator, prima instanță a reținut că în cauză nu s-a probat vânzarea în mod obișnuit a unor terenuri de același fel cu cel expropriat la alte prețuri decât acela avut în vedere în stabilirea despăgubirii de către expropriator. Spre deosebire de alte litigii care impun stabilirea valorii de circulație a unui bun și care permit a se recurge și la alte metode de determinare a acesteia, alături de metoda comparației directe și cu alte tranzacții efectiv realizate, în materia exproprierii, cercetarea contestației împotriva despăgubirii stabilite, obliga instanța să limiteze probatoriul la determinarea doar a tranzacțiilor efectiv realizate care întrunesc condițiile legii pentru comparație. O concluzie contrară, respectiv a permite ca în lipsa unor tranzacții încheiate în mod obișnuit pentru imobile de același fel să se rețină alte metode de evaluare a prețului de circulație al imobilului este contrară legii speciale care nu permite o judecată de echitate, ci una bazată pe analiza tranzacțiilor concrete.

Prin obiectivul nr. I instanța de judecată - Tribunalul Iași - a stabilit ca valoarea reală despăgubirilor pentru imobilului situat în extravilanul municipiului Iași, tarlaua și parcela 1A, nr. cadastral x1 și nr. carte funciară CF x4 a municipiului Iași, compus din teren liber de construcție în suprafață de 5.000 mp, să se realizeze prin luarea în considerare a prețurilor cu care s-au vândut în mod obișnuit imobile de aceleași fel în UAT Iași, respectiv extravilanul municipiului Iași - Zona Aeroport la data de 11 februarie 2011, sau în imediata apropiere a acestei date. Prin imobile de același fel se înțelege imobile cu aceleași caracteristici fizice de localizare și utilizare.

Din Raportul de expertiză întocmit în apel, rezultă că experții au avut în vedere, pentru evaluare patru comparabile, dintre care una se referă la un teren situat în intravilan (zona Bucium) - terenul expropriat fiind situat în extravilanul municipiului Iași - ceea ce contravine criteriilor de aplicare a metodei comparației de piață care prevede că proprietățile comparate trebuie să fie din aceeași zonă urbană și să beneficieze de aceleași utilități edilitare. Valorile avute în vedere de experți se referă la terenuri situate în alte zone ale municipiului Iași, care nu sunt supuse servituților aeronautice civile și interdicțiilor de construire. Astfel, experții au avut în vedere comparabile situate în zona Bucium care reprezintă zona în plină expansiune, zonă în care urmează a se construi un cartier de locuințe pentru tineri și în intravilanul municipiului Iași, precum și fără a ține seama de faptul că aceste terenuri trebuie să aibă aceleași caracteristici fizice de localizare și utilizare.

Datorită amplasării terenului - în zona de siguranță a Aeroportului Iași - acesta a fost utilizat numai pentru cultivare, destinația și mai ales natura acestuia, neputându-se schimba decât cu avizul conform al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și cu respectarea dispozițiilor legale în materia construcțiilor în zonele de siguranță ale aeroporturilor și a siguranței zborului. Acest aspect nu a fost avut în vedere de comisia de experți care, la stabilirea valorii terenului a ținut cont doar de poziționarea terenului, accesul la aceste proprietăți și existența utilităților în acea zonă, fără a avea în vederea faptul că acest teren, ca de altfel toate terenurile din vecinătatea aeroporturilor, sunt supuse unor restricții urbanistice. (R:0,00 - restricții de folosire a planului urbanism, U:1,00 - teren utilizat pentru locuințe, etc.).

În conformitate cu prevederile art. 21 din H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată: "Autorizarea executării construcțiilor în vecinătatea terenurilor aferente aeroporturilor și a culoarelor de siguranța stabilite conform legii se face cu avizul conform al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. Avându-se în vedere evenimentele aviatice produse în ultima perioada, la obținerea acestui aviz sunt condiții ca aeroporturile să fie considerate "zone expuse la riscuri tehnologice" în sensul prevederilor art. 11 din H.G. nr. 525/1996.

În Buletinul de expertiză tehnică nr. 97 din martie 2006, la evaluarea terenurilor la coeficientul R (restricții de folosire conform planului urbanistic) se prevede: neconstruibil, afara de întrebuințări secundare - 40%; construibil, condiționat și cu restricții (funcție de gravitate) - 10% ... - 20%;

Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Iași, întocmit pe baza Regulamentului general de urbanism, prevede că în zona de amplasare a terenului ce face obiectul prezentului litigiu să se realizeze lucrarea de utilitate publică "Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Iași" și nu există premise ca aceasta destinație (amplasamentul) să se schimbe în viitor.

Astfel, recurentul susține că, pentru stabilirea unei drepte despăgubiri pentru exproprierea acestui teren trebuia să se țină cont de restricțiile la care acesta este supus, terenul neputând fi utilizat oricând și oricum, fără opreliști la realizarea unor construcții cu orice destinație ci, din contră, sunt argumente puternice în a se considera că există restricții serioase în ceea ce privește folosirea sa ca teren pentru construcții, astfel încât prețul pentru acesta urmează să fie stabilit prin comparație cu terenuri de același fel (agricole, supuse restricțiilor urbanistice și de poluare sonoră).

Potrivit dispozițiilor Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 493/2007 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea servituților aeronautice civile și a zonelor cu servituți aeronautice civile RACR-SACZ, ediția 03/2007 în Capitolul III, punctul 3.2.4. se stabilesc următoarele obligații:

În interesul siguranței zborului, în cuprinsul zonelor de siguranță, sunt interzise, fără avizul prealabil al Autorității Aeronautice Civile Române:

a) amplasarea, construirea și/sau instalarea de obiective noi (clădiri, structuri, amenajări etc.), inclusiv construcțiile și echipamentele/instalațiile destinate activităților aeronautice;

b) realizarea de construcții sau instalații, precum și desfășurarea de activități care, prin natura lor ori prin procesul de funcționare, afectează sau pot afecta siguranța zborului (obiective care produc fum ori ceață artificială, sisteme de iluminat care pot determina confuzii în identificarea sistemului de balizare luminoasă a pistei și/sau a dispozitivului luminos de apropiere etc.);

c) amplasarea și funcționarea surselor de emisie care pot produce interferențe sau perturbații în funcționarea mijloacelor de navigație aeriană;

d) amplasarea și exploatarea obiectivelor care atrag și favorizează concentrarea păsărilor sau a animalelor sălbatice (unități de morărit, silozuri, culturi agricole neadecvate, depozite, magazii, gropi de gunoi, decantoare etc.);

e) orice alte obiective (construcții, amenajări, activități) care afectează sau pot afecta siguranța zborului.

În opinia recurentului, în vederea stabilirii unei drepte despăgubiri pentru exproprierea acestui teren trebuia să se țină cont de restricțiile la care acesta este supus, terenul neputând fi utilizat oricând și oricum, fără opreliști la realizarea unor construcții cu orice destinație ci, din contră, sunt argumente puternice în a considera că există restricții serioase în ceea ce privește folosirea sa ca teren pentru construcții, astfel încât prețul pentru acesta urmează să fie stabilit prin comparație cu terenuri de același fel (agricole, supuse restricțiilor urbanistice și de poluare sonoră). De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție într-o speță similară (Dosar nr. x/99/2011*) precizează că terenul în litigiu, fiind extravilan, cu destinație agricolă și cu duble restricții de eventuală construire (unitate militară aeroport existent) despăgubirea nu ar putea fi făcută decât prin raportare la un teren agricol de același fel, iar nu la un teren de alta natură, potrivit prețului obișnuit de tranzacționare și cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 - Decizia civilă nr. 5387 din 21 noiembrie 2013.

Recurentul mai precizează că restricțiile despre care face vorbire existau de la data înființării Aeroportului Iași și nu de la data exproprierii din cauza amplasării acestei proprietăți în vecinătatea Aeroportului Internațional Iași, iar existența în vecinătatea acestor proprietăți a unor locuințe individuale sau colective ori imobile sociale nu determină caracterul acestui teren ca fiind construibil, în condițiile în care acesta este extravilan, iar pentru construire este necesară trecerea acestuia în intravilan. Trecerea unui teren extravilan din aceasta zona în intravilanul municipiului Iași se face în condițiile legii, prin hotărâre de Consiliul local și prin întocmirea unei documentații cadastrale PUZ, lucru care - așa cum arăta și comisia de experți - nu s-a întâmplat, tocmai din cauza acestor interdicții.

De asemenea, dată fiind apropierea de pista de aterizare a aeroportului, zona este afectată de poluare sonoră, aspect care nu a fost avut în vedere la compararea acestui teren cu cele trei proprietăți situate în zone diferite care nu se încadrează în categoria terenurilor pentru care există restricții de construire.

Așa fiind, oricine ar fi cumpărat proprietatea respectivă trebuia să cunoască existența acestor restricții care influențau atât oferta de cumpărare cât și posibilitatea de utilizare a aceste proprietăți. Situarea acestei proprietăți în imediata vecinătate a intravilanului municipiului Iași, precum și existența în apropriere a unor rețele de utilități nu determină evaluarea acesteia la nivelul unor terenuri pentru care nu există restricții de construire. Prin urmare, valoarea acestei proprietăți urmează a fi diminuată în considerarea acestor interdicții.

Recurentul consideră că prin omologarea expertizei efectuate în apel, reclamantul se îmbogățește fără justă cauză pe seama autorității publice județene, întrucât dreapta despăgubire trebuie să fie atât pentru proprietarul expropriat, dar și pentru cei care plătesc prețul exproprierii.

Având în vedere cele de mai sus, recurentul solicită instanței de recurs să reconsidere situația de fapt și drept invocată în prezenta cauză, să dispună admiterea recursului, casarea Deciziei civile nr. 664/2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, menținerea ca legală și temeinică a Sentinței Tribunalului Iași nr. 2717/2015 și pe cale de consecință solicităm respingerea acțiunii formulate de A.

Intimatul-reclamant A., în termen legal, a formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care a invocat nulitatea recursului promovat de pârât pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în cazul respingerii acestei excepții, să se dispună respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Excepția nulității recursului a fost respinsă ca neîntemeiată de Înalta Curte, conform mențiunilor și pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.

Recursul formulat este însă nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Recurentul-pârât a procedat la încadrarea criticilor sale în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs a susținut și neregularități de procedură - nelegalitatea administrării probatoriului de către instanța de apel, precum și neexercitarea rolului activ de aceeași curte de apel, cele din urmă critici putând fi evaluate, eventual, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Aceste critici, reîncadrate, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sunt însă nefondate.

În primul rând, se impune precizarea că decizia recurată a fost pronunțată de instanța de apel în rejudecarea apelului declarat de către reclamant împotriva sentinței primei instanțe, iar curtea de apel, în rejudecare, s-a conformat întru totul celor dispuse de instanța de casare, în aplicarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.

Astfel cum reiese din expozeul deciziei de față, în ciclul procesual anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtului și a stabilit că pentru legala determinare a despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru măsura exproprierii dispuse de autoritatea locală împotriva sa, este necesară refacerea raportului de expertiză cu deplina respectare a prevederilor și, implicit, a criteriilor legale stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1996.

În acest sens, instanța de casare a arătat în mod explicit că instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, la data exproprierii - 13 aprilie 2011, preț rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment.

De asemenea, s-a arătat că în rejudecare, vor fi avute în vedere și alte dovezi din care să rezulte caracteristicile tehnice ale terenului ce pot influența valoarea de piață, ca de exemplu, categoria de folosință la data exproprierii, amplasarea, condițiile pieței imobiliare, accesul la utilități, cu luarea în considerare și a dovezilor depuse de părți, prin compararea unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate la data transferului dreptului de proprietate - aprilie 2011 - sau foarte apropiate de această epocă, cu privire la imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, din punct de vedere al indicatorilor relevanți valorificării unor terenuri similare pe o piață concurențială, instanța de apel fiind obligată să facă toate verificările necesare pentru deplina stabilire a situației de fapt a cauzei pendinte.

Prin urmare, față de cele dezlegate cu titlu obligatoriu pentru rejudecare, Înalta Curte apreciază că aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este o chestiune deja tranșată cu autoritate de lucru judecat, astfel încât, contrar poziției recurentului exprimată prin motivele de recurs, chestiunea legii aplicabile nu mai poate fi pusă în discuție la acest moment procesual.

Ca atare, Înalta Curte nu va analiza argumentele recurentului cu privire la incidența în cauză a prevederilor de art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, iar nu a criteriilor legale proprii procedurii judiciare - decurgând din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - procedură generată prin acțiunea reclamantului de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite prin hotărârea emisă de recurent în procedura administrativă.

Mai mult decât atât, din conținutul art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 rezultă fără echivoc, contrar celor susținute de recurent, că dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 reprezintă norme aplicabile în cadrul procedurii judiciare de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite de expropriator pentru expropriere; pe de altă parte, acest aspect rezultă fără putință de tăgadă și și din Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, decizie potrivit căreia în cadrul procedurii judiciare, data de referință pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor este data exproprierii, dată care, în speță, a fost 13 aprilie 2011.

Întrucât art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede astfel: "(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii", rezultă că textul nu operează cu distincția invocată de către recurent în sensul aplicabilității doar a dispozițiilor de ordin procedural din segmentul legal art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, astfel încât, și din acest punct de vedere, se dovedește a fi nefondată critica recurentului; în plus, aceeași soluție decurge și din principiul de interpretare a legii - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Înalta Curte va înlătura ca nefondată și critica prin care s-a susținut neexercitarea rolului activ de către instanța de apel, întrucât aceasta este inadmisibilă față de prevederile art. 129 alin. (51) potrivit cărora: "Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii."

Textul anterior citat a fost introdus în cuprinsul Codului de procedură civilă prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare în 25 noiembrie 2010, fiind aplicabil tuturor litigiilor pornite după adoptarea acesteia, astfel cum este și litigiul de față, inițiat la data de 30 martie 2011, sens în care stabilește art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010.

Față de cele anterior redate, Înalta Curte va înlătura ca nefondate criticile susținute de recurent având ca obiect pretinse neregularități procedurale, analizate de Înalta Curte pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs constând în pretinsa greșită aplicare a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. -, Înalta Curte constată că recurentul dezvoltă argumente de natură a fi fost valorificate drept obiecțiuni la raportul de expertiză judiciară administrat de instanța de apel în rejudecare, în aplicarea celor stabilite de instanța de casare.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994: "(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."

Pentru corecta aplicare a acestei norme și pentru o justă valorificare a criteriilor legale consacrate prin aceasta, instanța de recurs a dispus casarea deciziei anterioare pronunțate în apel și refacerea raportului de expertiză cu deplina respectare a acestor criterii.

Conformându-se celor stabilite de Înalta Curte, instanța de apel, la termenul din 7 iunie 2017, în rejudecare, a dispus în mod nemijlocit măsuri prin care să se asigure procurarea comparabilelor corespunzătoare cerințelor legale - contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, încheiate în perioada de referință pentru speță - în vederea efectuării raportului de expertiză de către o comisie de experți desemnați în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, potrivit celor dispuse la termenul de judecată din 12 aprilie 2017.

Aceste comparabile au fost puse la dispoziția instanței de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - dosar apel rejudecare.

Prin urmare, în considerarea categoriei de folosință a terenului de 5.000 mp supus exproprierii - extravilan, arabil, agricol, situat la limita intravilanului dar în vecinătatea Aeroportului Internațional Iași -, prin metoda comparației directe, așadar, prin raportare la prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel, dar și observând regimul juridic al terenurilor situate în vecinătatea aeroportului (ceea ce a atras aplicarea unor corecții negative corespunzătoare), în cauză a fost efectuat raportul de expertiză pentru stabilirea despăgubirii datorate intimatului de către expropriator pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri situate în extravilanul localității, perfectate la date apropiate de data de referință a litigiului (aprilie 2011).

Pe baza acestor criterii legale, experții au stabilit, pentru terenul expropriat, o valoare a despăgubirilor - corespunzătoare prețurilor practicate pentru terenuri de același fel în aprilie 2011 - de 248.900 lei (echivalentul sumei de 60.500 euro), ceea ce reprezintă un preț de 12,10 euro/mp.

Mai mult decât atât, se constată că această valoare pe metru pătrat este aproximativ aceeași cu cea stabilită pentru exproprierea unor terenuri învecinate cu cel expropriat în cauza de față (de exemplu, proprietatea numiților I.), în considerarea aceluiași moment al exproprierii, iar nu cel al efectuării raportului de expertiză în dosar; o atare constatare reflectă respectarea în prezenta cauză a garanțiilor unei proceduri echitabile din perspectiva dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte reține că recurentul, invocând prin motivele de recurs o serie de nemulțumiri privind efectuarea raportului de expertiză, a nesocotit dispozițiile art. 212 C. proc. civ., întrucât, după depunerea expertizei nu a formulat obiecțiuni în fața instanței de apel prin care să invoce aceste pretinse neregularități; ca atare, împotriva recurentului a operat sancțiunea decăderii din dreptul de a formula obiecțiuni împotriva expertizei, obiecțiuni care nu puteau fi susținute decât în fața instanței care a administrat proba, iar nu în fața instanței de recurs.

Pe de altă parte, recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, prin intermediul căreia se declanșează exclusiv un control de legalitate a hotărârii recurate pentru oricare dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în funcție de motivele de recurs concepute de titularul căii de atac.

Așadar, stabilirea situației de fapt este atributul exclusiv al instanțelor de fond, iar potrivit dispozițiilor legale, instanței de recurs nu îi este permisă o cenzură de temeinicie a hotărârii atacate, nici modificarea situației de fapt și nici reaprecierea probatoriului cauzei.

De altfel, se constată că la termenul din 11 octombrie 2017, înainte de dezbaterea pe fond a apelului formulat de către reclamant, reprezentantul intimatului a susținut că și în situația în care s-a reținut comparabilă nr. 4 ca fiind definitorie, au fost aplicate corecții negative, astfel încât nu înțelege să invoce alte aspecte în cauză; în plus, având cuvântul asupra fondului apelului, același reprezentant al intimatului, în concluziile subsidiare celei de respingerea apelului reclamantului, a solicitat instanței de apel ca în cazul admiterii apelului, având în vedere situația existentă al nivelul județului Iași privind exproprierile, solicită a se avea în vedere prețul stabilit ca fiind un preț unitar pentru zona respectivă.

Or, soluția dispusă în cauză de instanța de apel prin decizia recurată corespunde întocmai solicitării subsidiare a recurentului, având în vedere că susținerea principală (de respingere a apelului ca nefondat fundamentată în principal pe menținerea valorii despăgubirilor stabilite în procedura administrativă) nu a putut fi primită, întrucât aceasta ar fi ignorat cele deja dispuse de instanța de casare, anume refacerea expertizei judiciare, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar nu a prevederilor art. 11 din Legea nr. 255/2010.

Față de acele anterior arătate, Înalta Curte nu va putea analiza criticile recurentei prin care tinde a demonstra netemeinicia concluziilor raportului de expertiză, neavând atributul evaluării unor obiecțiuni la raportul de expertiză și, mai mult decât atât, având în vedere că, din perspectiva dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, decizia recurată corespunde exigențelor acestei norme, în parametrii stabiliți de instanța de casare.

Potrivit celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ