ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 851/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la data de 05.10.2011, sub nr. x/2011, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Județul Iași, reprezentat prin Consiliul Județean Iași, cenzurarea legalității modului de stabilire a despăgubirii oferite de expropriator în procedura de expropriere, efectuată în vederea realizării obiectivului de investiții "Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Iași’’,cenzurarea valorică a despăgubirii acordate și stabilirea despăgubirii legale, echitabile, pentru repararea prejudiciului produs prin lipsirea de bunurile preluate în patrimoniul județului Iași, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanții A. și B. au susținut, în esență, că sunt titularii dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 4.233 mp (din care 712 mp sunt grevați de un drept de servitute de trecere), situat în extravilanul municipiului Iași, în vecinătatea intravilanului acestei localități, teren care are număr cadastral x, fiind înscris în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iași, iar reclamanta C. deține în proprietate exclusivă terenul cu suprafața de 767 mp, învecinat cu terenul individualizat mai sus, având număr cadastral x. Pentru accesul de la drumul public la acest teren, s-a constituit servitutea de trecere la care s-a făcut referire mai sus.

Prin hotărârea nr. 38 din 11.02.2011, emisă de Consiliul Județean Iași, în temeiul art. 2 alin. (2) și (3), lit. e) din Legea nr. 255/2010, din întreaga suprafață de teren deținută în proprietate de numiții A. și B., au fost expropriați 370,86 mp, iar din terenul a cărui proprietară este C. Ionelia‚ s-a expropriat suprafața de 22,55 mp.

Reclamanții au susținut că evaluarea realizată prin această hotărâre nu a luat în considerare valoarea reală a terenurilor expropriate, ca expresie a pierderii patrimoniale reale a proprietarilor din cauza deposedării parțiale de terenurile lor și a rămânerii în proprietate cu terenuri fără acces la drumul public, cu consecința deprecierii valorii acestora, din cauza pierderii utilității economice și a funcționalității, ca urmare a situării lor în imediata vecinătate a pistei de decolare/aterizare și a căilor de rulare, fiind afectat grav dreptul de proprietate al titularilor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 22 și 23 din Legea nr. 255/2010, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 și art. 274 din C. proc. civ.

În motivarea soluției dispuse, prima instanță a reținut, în esență, că prin Hotărârile nr. 37 și 38 din 11.02.2011, Consiliul Județean Iași a inițiat procedura de expropriere, în vederea realizării lucrărilor de utilitate publică "Dezvoltare și Modernizare a Aeroportului Internațional Iași’’, pentru suprafața de 356 m.p. din parcela cu nr. cadastral x și suprafața de 126 m.p. din parcela cu nr. cadastral x, deținută în proprietate de reclamanți, în suprafața de teren expropriată fiind inclusă suprafața grevată de dreptul de servitute de trecere la care s-a făcut referire în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, la estimarea valorii imobilului expropriat, tribunalul a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză, prin care s-a stabilit că valoarea reală a terenului este de 19 euro/m.p.

Împotriva hotărârii pronunțate de tribunal au formulat apel reclamanții A., B. și C. și pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași.

Reclamanții au atacat cu apel și încheierea prin care tribunalul a respins cererea acestora de efectuare a unei noi expertize.

În motivarea apelului, reclamanții au dedus judecății, în esență, următoarele critici:

Prin acțiunea introductivă de instanță s-a reclamat că, prin exproprierea fracțiunii care conținea singura cale de acces, a fost anulată valoarea terenului rămas în proprietatea reclamanților, după expropriere, solicitându-se ca instanța de judecată să cenzureze legalitatea refuzului expropriatorului de a extinde exproprierea asupra întregului teren al reclamanților și să stabilească despăgubirea în funcție de valoarea de piață a întregului teren, primul având suprafața de 4233 mp, din care 712 mp sunt grevați de un drept de servitute de trecere, teren cu număr cadastral x, iar al doilea având suprafața de 767 mp, având număr cadastral x.

Au susținut apelanții reclamanți că, în speță, Tribunalul a omis să analizeze cererea lor cu acest obiect.

În justificarea acestui prejudiciu, reclamanții au invocat că, pe lângă restricțiile de folosire impuse de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, lipsa unui drum care să permită accesul la terenul rămas în proprietatea lor determină imposibilitatea folosirii sale potrivit destinației și scopului pentru care a fost cumpărat.

Totodată, au arătat că încheierea prin care a fost respinsă cererea reclamanților de efectuare a unei noi expertize pentru evaluarea despăgubirii, compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului (art. 26 din Legea nr. 33/1994) nu a fost motivată într-o formă care să permită cenzurarea raționamentului instanței, astfel că, atât încheierea respectivă, cât și hotărârea pronunțată sunt nule, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Apelanții au mai susținut că despăgubirea a fost greșit stabilită de prima instanță din două motive: determinarea greșită a valorii reale a terenului expropriat și omisiunea de a include în despăgubire prejudiciul cauzat proprietarilor prin expropriere, conform situației de fapt reale, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994.

La evaluare nu s-a avut în vedere împrejurarea că, deși era situat în extravilanul municipiului Iași, terenul reclamanților avea graniță cu un teren din intravilanul municipiului Iași, iar, potrivit certificatului de urbanism nr. x din 26.11.2007, în baza căruia părțile și-au întemeiat hotărârea de a cumpăra terenul din litigiu, într-o perioadă de timp în care nu exista ideea dezvoltării aeroportului din municipiul Iași, terenul achiziționat putea fi folosit pentru construcții de locuințe, depozite, hale și alte spații industriale. Avea practic aceeași utilitate cu terenul învecinat din intravilan, constatare ce a rezultat din răspunsul experților la obiecțiunile reclamanților.

Au mai arătat apelanții că, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010, evaluarea trebuia să aibă în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camera Notarilor Publici, iar, în cazul de față, valoarea reper trebuia să fie a terenurilor intravilane din zonă, adică 27 euro/mp, în loc de 19 euro/mp, cât au stabilit experții în dosarul tribunalului.

Din analiza comparativă a răspunsului la obiecțiuni, s-a observat că experții au făcut afirmații contradictorii. Pe de o parte, au afirmat că terenul din litigiu era construibil, schimbarea categoriei de folosință și introducerea în intravilanul municipiului Iași realizându-se cu ușurință, prin întocmirea unei documentații PUZ, iar, pe de altă parte, au susținut că simplul fapt al neelaborării, până la data exproprierii, a documentației de transformare a categoriei de folosință arabil în categorie de folosință curți - construcții odată cu întocmirea documentației PUZ reprezintă un criteriu negativ suficient pentru scăderea drastică a valorii terenului, comparativ cu terenul învecinat, evaluat în marja 30-38 euro și cu grila notarilor publici - evaluat la 27 euro.

În ceea ce privește estimarea prejudiciului cauzat proprietarilor prin desființarea căilor de acces la teren, cauzată de expropriere, experții au făcut aprecieri care depășesc competențele lor profesionale, prin estimarea de venituri din culturi agricole. Au făcut, de asemenea, afirmații cu privire la servituți de trecere, care reprezentau, în fapt, puncte de vedere ale părților implicate în dosar cu privire la posibilitatea realizării unor căi de acces la terenul rămas după expropriere.

În raportul de expertiză realizat de expertul D., specialist în lucrări de cadastru, s-a arătat că suprafața de teren rămasă după expropriere nu schimbă situația juridică, în sensul că proprietarii rămân aceiași, însă, din punct de vedere al funcționalității, a posibilităților de folosire a terenului, sunt modificări în sensul că pentru construire sau pentru exploatarea acestuia, sunt necesare avize emise de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ceea ce duce la o limitare a acestora, iar șansele de înstrăinare sunt nule din cauza lipsei căilor de acces la teren.

Apelanții au mai arătat că cei trei experți desemnați în cauză nu sunt experți judiciari în specialitatea topografie și topometrie, prin urmare, opiniile lor cu privire la posibilitatea realizării unor căi de acces la drumul public nu puteau fi valorificate de instanță. Pe de altă parte, acestea au fost greșite, întrucât au fost propuse căi de acces către drumuri de exploatare care nu reprezintă drumuri publice, iar existența și folosirea lor depinde de voința proprietarilor terenurilor pe care se află, în prezent, aceste drumuri de exploatare.

S-a mai arătat că, în speță, a fost evaluată despăgubirea prin raportare la pierderea posibilității de exploatare agricolă doar pentru terenul expropriat, pentru care expropriatorul trebuia să plătească prețul de piață. Însă, determinarea corectă a despăgubirii presupunea stabilirea pierderii materiale a reclamanților din cauza imposibilității de exploatare potrivit scopului achiziționării sau de înstrăinare a terenului care le-a rămas în proprietate după expropriere, ori de limitare a posibilităților de exploatare a terenului, această evaluare nefiind realizată de experți nici după ce părțile au făcut obiecțiuni la raportul de expertiză. Mai mult, chiar experții nu au răspuns în vreun fel la această obiecție și nu au refăcut raportul de expertiză.

Au solicitat reclamanții ca, în calea de atac a apelului, să fie făcută o nouă determinare a despăgubirii, după administrarea unei expertize tehnice topo-cadastrale, pentru identificarea și prezentarea comparativă a posibilităților de acces legal la teren, anterior exproprierii, și după expropriere, cu prezentarea detaliată a modalităților concrete de acces, după expropriere, a posibilităților concrete, obiective, de obținere a accesului și costurile care se impun în acest caz.

A fost criticată, de asemenea, dispoziția tribunalului prin care i s-a acordat pârâtului un termen de grație de 30 de zile, de la rămânerea definitivă a hotărârii, pentru plata despăgubirii, susținându-se că aceasta este nemotivată și nu are la bază niciun temei legal.

Un ultim motiv de apel a vizat cheltuielile de judecată acordate prin hotărârea atacată, reclamanții susținând, sub acest aspect, că sumele avansate de reclamanți în proces au fost mai mari decât ceea ce s-a acordat de tribunal.

Prin motivele de apel, pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași a susținut, în esență, următoarele:

Proprietățile care fac obiectul acestui litigiu sunt situate în extravilanul municipiului Iași și au un caracter special, deoarece sunt amplasate în zona de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași, iar pentru astfel de terenuri nu există o piață specifică, în sensul că ele nu se tranzacționează în mod obișnuit, neavând o utilitate obișnuită.

Apelantul pârât a susținut că prima instanță nu a avut în vedere împrejurarea că, prin raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză, experții au luat în considerare, pentru evaluare, trei oferte, din care una se referă la teren situat în intravilan - terenul expropriat fiind situat în extravilanul municipiului Iași, ceea ce contravine criteriilor de aplicare a metodei comparației de piață, care prevede că proprietățile comparate trebuie să fie din aceeași zonă urbană și să beneficieze de aceleași utilități edilitare.

Cea de-a treia variantă (proprietatea E.) utilizată de comisia de experți la stabilirea valorii proprietăților evaluate se referă la valoarea stabilită printr-o expertiză tehnică întocmită într-o altă cauză, pentru o altă proprietate, având alte caracteristici (racord curent electric, puț de apă, fosă septică, plantație livadă), astfel încât nu poate fi avută în vedere la stabilirea valorii suprafețelor expropriate. Raportul de expertiză extrajudiciară întocmit într-o altă cauză nu poate constitui mijloc de probă în prezentul litigiu, întrucât aceasta contravine unor principii de bază, cum sunt cel al opozabilității și al contradictorialitatii. A pretins apelantul pârât că expertizele extrajudiciare depuse și avute în vedere la stabilirea valorii nu îi sunt opozabile.

Datorită amplasării terenurilor în zona de siguranță a Aeroportului Iași, acestea au fost utilizate numai pentru cultivare, destinația și mai ales natura lor neputându-se schimba decât cu avizul conform al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și cu respectarea dispozițiilor legale în materia construcțiilor în zonele de siguranță ale aeroporturilor și a siguranței zborului.

Aspectul în discuție nu a fost avut în vedere de comisia de experți, care la stabilirea valorii terenului a ținut cont doar de poziționarea acestuia, accesul la proprietăți și existența utilităților în acea zonă, fără a se raporta și la restricțiile urbanistice la care este supus.

S-a arătat în acest sens că restricțiile existau de la data înființării Aeroportului Iași, iar nu de la data exproprierii, datorită amplasării proprietății reclamanților în vecinătatea Aeroportului Internațional Iași. Existența în vecinătatea acestor proprietăți a unor locuințe individuale sau colective, precum și a unor imobile sociale nu determină caracterul terenului ca fiind construibil, în condițiile în care acesta este extravilan, pentru construire fiind necesară transformarea lui în intravilan. Or, trecerea unui teren extravilan în intravilanul municipiului Iași se face, în condițiile legii, prin hotărâre de Consiliul local și prin întocmirea unei documentații cadastrale PUZ, lucru care nu s-a întâmplat tocmai datorită acestor interdicții.

Așa fiind, oricine ar fi cumpărat proprietatea respectivă trebuia să cunoască existența acestor restricții care influențau atât oferta de cumpărare, cât și posibilitatea de utilizare a terenului. Existența certificatului de urbanism nu reprezintă dovada că imobilul este construibil, cu atât mai mult cu cât însăși comisia de experți a precizat că, pentru schimbarea categoriei de folosință a terenului, era necesară întocmirea unei documentații PUZ. Situarea acestor proprietăți în imediata vecinătate a intravilanului municipiului Iași, precum și existența în apropiere a unor rețele de utilități nu determină evaluarea acestora la nivelul unor terenuri pentru care nu există restricții de construire. Valoarea terenurilor urmează a fi diminuată având în vedere aceste interdicții.

Invocând prevederile art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 coroborate cu prevederile art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 53/2011 pârâtul a arătat că, în speță, la întocmirea raportului de expertiză refăcut nu au fost verifícate și identificate tranzacții concrete cu privire la imobilele cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet, pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte.

Or, experții aveau obligația de a face verificări cu privire la prețurile terenurilor ce rezultau din tranzacții încheiate în zonă, și numai în măsura în care informațiile culese în urma verificărilor efectuate indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții puteau apela la alte elemente decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.

De asemenea, terenul în litigiu fiind extravilan, cu destinație agricolă și cu duble restricții, de eventuală construire (unitate militară, aeroport existent), despăgubirea nu ar putea fi făcută decât prin raportare la un teren agricol de același fel, iar nu la un teren de altă natură potrivit prețului obișnuit de tranzacționare.

La stabilirea valorii nu s-a ținut cont nici de caracteristicile terenului supus exproprierii, lucru ce a condus la o mărire exagerată a prețului terenului din această zonă.

A mai precizat apelantul pârât că în interesul siguranței zborului, în cuprinsul zonelor de siguranță, sunt interzise fără avizul prealabil al Autorității Aeronautice Civile Române: a) amplasarea, construirea și/sau instalarea de obiective noi (clădiri, structuri, amenajări etc., inclusiv construcțiile și echipamentele/instalațiile destinate activităților aeronautice; b) realizarea de construcții sau instalații, precum și desfășurarea de activități care, prin natura lor ori prin procesul de funcționare, afectează sau pot afecta siguranța zborului (obiective care produc fum ori ceață artificială, sisteme de iluminat care pot determina confuzii în identificarea sistemului de balizare luminoasă a pistei și/sau a dispozitivului luminos de apropiere etc.; c) amplasarea și funcționarea surselor de emisie care pot produce interferențe sau perturbații în funcționarea mijloacelor de navigație aeriană; d) amplasarea și exploatarea obiectivelor care atrag și favorizează concentrarea pasărilor sau animalelor sălbatice (unități de morării, silozuri, culturi agricole neadecvate, depozite, magazii, gropi de gunoi, decantoare etc.; e) orice alte obiective (construcții, amenajări, activități) care afectează sau pot afecta siguranța zborului.

A susținut că, în speță, datorită amplasării terenului proprietatea reclamanților în vecinătatea Aeroportului internațional, acestea sunt supuse servituților aeronautice civile.

Așa fiind, indiferent dacă era sau nu expropriat, terenul în cauză nu putea fi utilizat decât pentru cultivare, fiind interzise amplasarea de construcții definitive pe acesta. În această situație, criteriile de individualizare avute în vedere de instanță la stabilirea valorii (posibilități de racordare la rețelele de utilități, rețele de alimentare cu apă și canalizare, rețea de gaze naturale) nu pot fi luate în considerare.

De asemenea, datorită apropierii de pista de aterizare a aeroportului, zona este afectată de poluarea sonoră, aspect ignorat la compararea acestui teren cu cele trei proprietăți situate în zone diferite ale municipiului Iași, zone care nu se încadrează în categoria terenurilor pentru care există restricții de construire.

Având în vedere situarea acestor proprietăți în extravilanul municipiului Iași, în zona cu servituți aeronautice civile, pentru schimbarea destinației terenului supus exproprierii, era obligatorie întocmirea, avizarea și aprobarea de către Consiliul Local al municipiului Iași a unui Plan Urbanistic Zonal și a Regulamentului Local de Urbanism aferent pentru introducerea terenului în intravilan și stabilirii reglementărilor urbanistice, procedură extrem de complexă și greu de îndeplinit. De asemenea, mai erau necesare avizele Consiliului Local Iași, ale Autorității Aeronautice Civile Române, M.Ap. N, M.A.I., S.R.I., O.C.P.I., A.P.M., D.S.P., P.S.I. Protecție Civilă și a altor organisme interesate și ale deținătorii de utilități din zonă: F., G., etc.

Această procedură nu a fost îndeplinită, întrucât la data exproprierii terenul se afla tot în extravilanul municipiului Iași, cu aceeași destinație de teren agricol.

A susținut apelantul pârât că, prin omologarea de către prima instanță a expertizei judiciare realizate în prima fază procesuală, reclamanții s-au îmbogățit fără justă-cauză pe seama autorității publice județene, deși dreapta despăgubire trebuie să fie atât pentru proprietarul expropriat, dar și pentru cel care plătește prețul exproprierii.

O altă critică a vizat depășirea de către prima instanță a competenței și încălcarea prevederilor Legii nr. 544/2004, prin adoptarea soluției de anulare a Hotărârilor Consiliului Județean Iași nr. 6, 7 și 202/2011.

Sub acest aspect, pârâtul a susținut că Hotărârile Consiliului Județean Iași sunt acte administrative adoptate de o autoritate a administrației publice județene a căror legalitate poate fi cercetată doar în cadrul procesual stabilit de Legea nr. 554/2004.

În motivarea acestei soluții, curtea de apel a constatat nefondată susținerea pârâtului potrivit căreia Tribunalul Iași, secția I civilă și-a depășit competența atunci când a dispus anularea Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 202/2011, încălcând, astfel, prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, câtă vreme instanța civilă a anulat, în parte, hotărârile nr. 6, 7 și 202/2011, numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 care stabilesc competența instanței de drept comun de a se pronunța asupra hotărârilor în discuție, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor.

A mai apreciat instanța de apel că nu sunt fondate criticile reclamanților vizând omisiunea tribunalului de a se pronunța asupra cererii lor legate de suprafața de teren care nu a fost expropriată (dar a cărei valoare ar fi fost anulată în urma exproprierii) și asupra solicitării ca instanța de judecată să cenzureze legalitatea refuzului expropriatorului de a extinde exproprierea asupra întregului teren și să stabilească despăgubirea în funcție de valoarea de piață a acestuia reținând că tribunalul nu a fost învestit cu asemenea cereri.

Curtea de apel a stabilit incidența dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. În determinarea valorii de piață a imobilelor expropriate, curtea de apel a dat eficiență și dezlegărilor date prin decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională.

Astfel, s-a apreciat că, la stabilirea despăgubirii ce se cuvine reclamanților expropriați, trebuie să se aibă în vedere valoarea terenului la data transferului dreptului de proprietate, iar nu la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv în cursul procedurii judiciare.

În calea devolutivă a apelului, s-a efectuat o nouă expertiză de care curtea de apel a ținut seama, întrucât a răspuns cerințelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, realizându-se evaluarea terenurilor expropriate raportat la prețurile de tranzacționare în perioada de referință a exproprierii - 2011, aceasta reprezentând o despăgubire "dreaptă", în sensul dispozițiilor art. 44 din Constituție, în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.

Instanța de apel a apreciat că sunt nefondate criticile aduse de reclamanți consemnărilor din expertiză. Experții au explicat în detaliu adecvarea și precizia metodei utilizate și au aplicat corect cuvenitele ajustări la comparabilele care au putut fi identificate în tranzacțiile din perioada de referință.

Potrivit concluziilor comisiei constituite în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, valoarea suprafeței de 459,45 mp teren aparținând reclamanților A. și B. este de 25.005 RON, iar valoarea terenului de 22,55 mp, al reclamantei C., este de 1.227 RON, valori inferioare celor stabilite de prima instanță, sub acest aspect apelul pârâtului fiind apreciat ca fondat, iar apelul reclamanților, ca fiind nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 444 din 12 iunie 2017, a Curții de Apel Iași, secția civilă, au declarat recurs reclamanții A., B. și C. și pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași.

Prin recursul formulat, recurenții reclamanți A., B. și C. au susținut următoarele critici:

- omisiunea instanței de apel de a soluționa toate motivele de apel -critică circumscrisă prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, s-a susținut că, în speță, Curtea de Apel Iași nu a analizat critica referitoare la stabilirea despăgubirii în funcție de valoarea de piață a întregului teren al reclamanților, prin luarea în considerare a celor două componente - valoarea de piață a terenului expropriat și prejudiciul suferit de proprietar, în raport de susținerea reclamanților că prejudiciul suferit este egal cu valoarea de piață a terenului rămas în proprietate după expropriere.

În opinia recurenților, tribunalul nu a fost învestit să cenzureze legalitatea refuzului expropriatorului de a extinde exproprierea asupra întregului teren al reclamanților, ci numai cu privire la stabilirea despăgubirii, prin determinarea ambelor componente ale acesteia - valoarea de piață a terenului expropriat și prejudiciul provocat prin expropriere. Pentru cea de-a doua componentă, s-a invocat echivalența acesteia cu valoarea de piață a terenului rămas neexpropriat.

Or, tribunalul nu a soluționat cererea în discuție și nici nu a prezentat în considerentele hotărârii vreun argument din care să reiasă ca a verificat susținerile reclamanților cu privire la factorii prejudiciabili, modul de determinare a prejudiciului în ceea ce privește terenul rămas în proprietate și prejudiciul total.

Totodată, s-a invocat și nemotivarea sentinței tribunalului, întrucât nu au fost redate considerentele pentru care a fost calculată valoarea despăgubirii doar ca produs dintre suprafața de teren expropriată și prețul de 19 euro/mp, fără nicio referire la restul terenului, ori la aspectele care au determinat instanța de judecată să valorifice raportul de expertiză efectuat în cauză, recurenții susținând că, această critică nu a fost examinată în faza procesuală a apelului.

Alte două motive de apel, necercetate, de asemenea, de către instanța de apel, au constat în nemotivarea și lipsa de temei legal a dispoziției prin care i s-a acordat pârâtului un termen de grație de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, pentru plata despăgubirii, precum și greșita stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată.

- motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenții reclamanți au susținut că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, prin aceea că nu s-a luat în considerare, în stabilirea despăgubirii cuvenite reclamanților, decât prima componentă, și anume valoarea reală a terenului, fiind ignorată total cea de-a doua componentă, reprezentată de prejudiciul cauzat proprietarului.

Or, determinarea legală a valorii despăgubirii presupunea stabilirea pierderii materiale suferite de reclamanți în legătură cu terenul care le-a rămas în proprietate după expropriere, prin raportare la imposibilitatea de exploatare, potrivit scopului achiziționării sau de înstrăinare a acestuia.

În opnia recurenților, se impunea luarea în considerare a limitării posibilităților de exploatare, având în vedere dovezile privind anularea valorii de piață din cauza pierderii singurei căi de acces la drumul public, imposibilitatea obținerii unei servituți de trecere cu costuri mai mici decât valoarea terenului și a utilizării conform destinației care a determinat hotărârea de cumpărare, din cauza noii vecinătăți - pista Aeroportului Internațional Iași.

De asemenea, au susținut că prima componentă a despăgubirii nu a fost stabilită corect, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, în speță, instanța de apel preluând necenzurat valoarea estimată de experți, deși comisia de experți a identificatecomparabile din zone aflate la mare distanță de terenul din litigiu, privind vânzări de terenuri care aveau caracteristici esențial diferite de terenul expropriat, nu au explicat, în raportul de expertiză, opțiunea de a selecționa doar patru proprietăți comparabile tranzacționate, nu au argumentat de ce au ales comparabila A, deși aceasta a impus două ajustări, din cauza dimensiunilor și a topografiei (înclinației), respectiv nu au răspuns sau au răspuns incomplet obiecțiunilor reclamanților.

Prin recursul formulat, pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, caz în care operează motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, pârâtul a susținut nelegalitatea administrării probatoriului și valoarea pe care instanțele au acordat-o expertizei, precum și nesocotirea de către instanță a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului.

Recurentul pârât a susținut că prețul stabilit prin raportul de evaluare ce a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor este corect, iar datele cuprinse în raport sunt conforme cu dispozițiile legale. Cadrul legal al exproprierii, în speță, este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 255/2010, iar raportul de evaluare întocmit la momentul exproprierii și stabilirii despăgubirilor în procedura administrativă a fost realizat cu respectarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 33/1994 și a standardelor naționale de evaluare, valoarea stabilită prin acesta fiind una specială, mai mare decât valoarea de piață.

Instanța de apel a considerat, fără temei, că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că, în această privință, sunt incidente dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Această concluzie este consecința unei greșite interpretări a dispozițiilor art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 și ale art. 4 alin. (2) lit. f) din normele metodologice de aplicare a acesteia, din coroborarea cărora rezultă că, în cadrul procedurii administrative de expropriere, despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare, având la bază expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare și de stabilire a despăgubirilor.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din H.G. nr. 53/2011, expertiza evaluatorie întocmită la momentul exproprierii constituie unic criteriu legal pentru stabilirea valorii despăgubirii, expertul evaluator fiind obligat să aibă în vedere expertiza notarilor publici cu caracter exclusiv în detrimentul oricăror alte elemente de apreciere, legea dispunând imperativ și limitativ în această privință.

Consideră că, la întocmirea raportului de evaluare, expropriatorul a respectat prevederile Legii nr. 255/2010, valoarea de 3,5 euro fiind determinată în urma stabilirii apartenenței terenului expropriat la categoria extravilan. Terenul care constituie obiectul exproprierii are un caracter special, deoarece se află amplasat în zona de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași, iar pentru astfel de terenuri nu există o piață specifică, în sensul că acestea nu se tranzacționează în mod obișnuit, neavând o utilitate obișnuită.

O altă critică formulată a vizat termenul stabilit pentru executarea obligației de plată a despăgubirilor, respectiv 30 de zile de la pronunțarea acestei hotărâri, deși în sentința nr. 1623/2014 se dispunea ca plata despăgubirilor să se realizeze în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, măsură apreciată ca fiind contrară dispozițiilor art. 9 și art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010.

A mai susținut recurentul pârât că, în apel, a fost administrată proba cu expertiza tehnică evaluatorie, fiind întocmit un raport de expertiză ce a avut la bază tranzacții efectiv realizate, urmare a depunerii de către OCPI a mai multor contracte de vânzare-cumpărare.

Analiza îndeplinirii condițiilor impuse prin sintagmele "în mod obișnuit’’ și "imobile de același fel’’ nu impune identificarea unor imobile identice ori a unor tranzacții cu preț identic. Prin condițiile enunțate, legiuitorul a dorit să asigure elemente de referință factuale, reale, pe baza cărora să permită corecția despăgubirilor stabilite, având în vedere prețul practicat pentru imobile de același fel, vândute efectiv, la date apropiate, asigurând în acest mod o dreaptă despăgubire expropriatului.

Cum exproprierea s-a realizat în raza municipiului Iași, nu poate fi reținut ca imobil de același fel cu cel expropriat, oricare alt teren situat în raza teritorială a municipiului Iași, pentru că, în interiorul aceleiași unități administrativ-teritoriale, variațiile de preț sunt foarte mari.

Datorită amplasării în zona de siguranță a Aeroportului Iași, terenul a fost utilizat numai pentru cultivare, destinația și, mai ales natura acestuia, neputându-se schimba decât cu avizul conform al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și cu respectarea dispozițiilor legale în materia construcțiilor în zonele de siguranță ale aeroporturilor și a siguranței zborului. Acest aspect nu a fost avut în vedere de comisia de experți care, la stabilirea valorii terenului, a ținut cont doar de poziționarea terenului, de posibilitățile de acces la aceste proprietăți și de existența utilităților în acea zonă, fără a avea în vedere restricțiile urbanistice la care era supus, în conformitate cu prevederile art. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată.

În consecință, pentru stabilirea unei drepte despăgubiri pentru exproprierea terenului, trebuia să se țină cont de restricțiile la care este supus, neputând fi utilizat oricând și oricum, fară opreliști la realizarea unor construcții cu orice destinație. Există argumente puternice în a considera că există restricții serioase în ceea ce privește folosirea sa ca teren pentru construcții, astfel încât prețul urmează să fie stabilit prin comparație cu terenuri de același fel (agricole, supuse restricțiilor urbanistice și de poluare sonoră).

S-a mai arătat că aceste restricții existau de la data înființării Aeroportului Iași, iar nu de la data exproprierii, datorită amplasării proprietății în vecinătatea Aeroportului Internațional Iași, iar existența în vecinătatea acestor proprietăți a unor locuințe individuale sau colective și imobile sociale nu poate determina caracterul terenului în litigiu ca fiind construibil, în condițiile în care acesta este extravilan, pentru construire impunându-se trecerea în intravilan, care operează în condițiile legii, prin hotărâre de Consiliul local și prin întocmirea unei documentații cadastrale PUZ, lucru ce nu s-a întâmplat, tocmai din pricina acestor interdicții.

De asemenea, datorită apropierii de pista de aterizare a aeroportului, zona este afectată de poluarea sonoră, aspect care nu a fost avut în vedere la compararea acestui teren cu cele trei proprietăți situate în zone diferite care nu se încadrează în categoria terenurilor pentru care există restricții de construire.

Așa fiind, oricine ar fi cumpărat proprietatea respectivă, trebuia să cunoască existenta acestor restricții care influențau atât oferta de cumpărare, cât și posibilitatea de utilizare a aceste proprietăți.

Pentru a statua astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, caracterul fondat al motivului de recurs referitor la omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra motivului de apel vizând cea de-a doua componentă a despăgubirilor, respectiv prejudiciul creat reclamanților prin expropriere asupra terenului neexpropriat. Totodată, s-a constatat că nu au fost analizate motivele de apel vizând greșita stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de tribunal reclamantului A., cu titlu de onorariu de expert, respectiv împrejurarea că, în mod greșit, prima instanță a acordat pârâtului un termen de grație de 30 de zile pentru plata despăgubirilor, fără a motiva acordarea acestui termen.

Sub acest aspect, Înalta Curte a constatat că, prin petitele cererii de chemare în judecată, reclamanții au solicitat cenzurarea legalității modului de stabilire a despăgubirii oferită de expropriator în procedura de expropriere, realizată în vederea îndeplinirii obiectivului de investiții "Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Iași’’, cenzurarea valorică a despăgubirii acordate și stabilirea despăgubirii legale, echitabile pentru repararea prejudiciului produs prin lipsirea de bunurile preluate în patrimoniul județului Iași, din motivarea în fapt a acțiunii, rezultând cu evidență că reclamanții au urmărit ca expropriatorul, pe lângă stabilirea despăgubirii pentru terenurile expropriate, care are în vedere valoarea de circulație a acestora, să acopere și prejudiciul generat de măsura exproprierii.

A fost însă apreciat ca lipsit de interes motivul de recurs vizând inexistența analizei instanței de apel pe aspectul motivării cu privire la considerentele ce au condus la valorificarea raportului de expertiză pe care s-a bazat sentința nr. 1623/2014, Înalta Curte reținând că, în calea de atac a apelului, s-a dispus efectuarea unei noi expertize, în acord cu exigențele impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994 și cu decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale.

În referire la motivul de recurs instituit de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că, parțial, criticile recurenților nu se referă la aplicarea greșită a legii din perspectiva art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru a putea fi încadrate în ipoteza susținută de recurenți, ci pun în discuție greșeli ale experților la aplicarea regulilor de comparare în efectuarea expertizei și omisiuni în răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamanți, respectiv vizează aprecierea asupra probatoriului ce a condus la configurarea unei anumite situații de fapt, privind, așadar, temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea acesteia și, prin urmare, nu pot constitui obiect de analiză în recurs.

În ceea ce privește aserțiunile recurenților deduse judecății prin intermediul obiecțiunilor la expertiză, s-a reținut că prin încheierea din 24 octombrie 2016, Curtea de apel a încuviințat aceste obiecțiuni, punând în vedere experților să formuleze un răspuns la acestea. Ulterior, considerând că răspunsul înregistrat la dosar data de 18.11.2016 a fost dat în mod sumar, s-a dispus revenirea cu adresă la experți, în sensul de a se răspunde amănunțit obiecțiunilor reclamanților, ținându-se seama și de punctul de vedere exprimat de aceștia în memoriul depus pentru termenul de judecată din 09.01.2017.

De asemenea, s-a constatat că aprecierea instanței de apel cu privire la caracterul lămuritor al răspunsului experților la obiecțiunile formulate și la necesitatea sau nu a refacerii raportului de expertiză intră în atributul exclusiv al acestei instanțe în materie de utilitate a probelor, necenzurabile în recurs pentru considerentele deja arătate.

Cu privire la recursul formulat de pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași, Înalta Curte a reținut că recurentul pârât a invocat, în speță, nelegalitatea administrării probatoriului, precum și nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor privind rolul activ, cuprinse în art. 129 pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat că prevederile art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 au fost aplicate de către expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile, însă persoanele expropriate nemulțumite de cuantumul despăgubirii oferite, au optat pentru a valorifica dreptul conferit de lege de a ataca în justiție hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirii, emise de expropriator instituit pin art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Față de conținutul normelor legale enunțate, Înalta Curte a constatat că este nefondat argumentul susținut de recurent, în sensul că raportul de evaluare a imobilelor, efectuat în cadrul procedurii judiciare, nu ar putea fi luat în considerare, deoarece nu are la bază expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, reținând că evaluarea administrativă realizată exclusiv prin raportare la ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare, elaborat pentru uzul birourilor notariale, are un caracter estimativ, ce se raportează la criterii generice vizând terenurile situate într-o anumită unitate administrativ-teritorială, fără a se particulariza pentru situația fiecărui imobil în parte. Or, estimarea globală cuprinsă în ghidurile privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare, elaborate pentru uzul birourilor notariale, ca modalitate de determinare a unor valori, este incompatibilă cu procedura de evaluare judiciară, care se sprijină pe un probatoriu complet, administrat cu respectarea principiului contradictorialității și care să țină seama de caracteristicile concrete ale imobilului expropriat.

De asemenea, s-a reținut că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 făcând trimitere la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, nu pot fi înțelese ca vizând doar aspectele de ordin procedural ale soluționării acțiunii în despăgubiri. Față de mențiunea expresă a normei speciale care face trimitere la norma generală, este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994 vizând prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, precum și daunele aduse proprietarului, pentru că legiuitorul a înțeles ca în procedura jurisdicțională să nu deroge de la norma generală.

În ceea ce privește pretinsa nelegalitate a hotărârii, decurgând din încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. referitoare la rolul activ al judecătorului, Înalta Curte a constatat că recurentul nu a dezvoltat această critică, așa încât motivul de recurs nu a putut fi analizat, iar aspectele referitoare la amplasamentul special al terenului expropriat, destinația acestuia, restricțiile la care acesta este supus și consecințele acestora asupra valorii despăgubirii, nu constituie critici care să poată fi încadrate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci puteau fi invocate pe calea obiecțiunilor la expertiză. Or, în speță, pârâtul nu a contestat raportul de expertiză în ce privește valoarea terenurilor expropriate, ci numai cu privire la suprafața de teren.

Totodată, critica vizând nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva stabilirii termenului de grație de 30 de zile pentru plata despăgubirilor a fost apreciată ca neîntemeiată, Înalta Curte reținând, sub acest aspect, incidența prevederilor art. 30 din Legea nr. 33/1994.

În rejudecare,cauza a fost înregistrată sub nr. x/2011.

Prin decizia civilă nr. 583 din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelurile formulate de reclamanții A., B. și C. și pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 1623/2014 din 28 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, hotărâre pe care o schimbă în parte, în sensul că:

A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași, prin reprezentanți legali.

A obligat pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași să plătească reclamanților A. și B. suma de 25.005 RON, cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeței de 459,45 mp teren și reclamantei C. suma de 1.227 RON, cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeței de 22,55 mp teren.

A obligat pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași să plătească reclamanților A. și B. suma de 18.867,75 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul în legătură cu terenul 3.773,55 mp rămas în proprietatea lor și reclamantei C. suma de 9.678,5 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul în legătură cu terenul de 744,5 mp rămas în proprietatea acesteia.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.

A obligat reclamanții A., B. și C. să plătească suma de 785,25 RON diferență onorariu expert domnului expert H. și pârâtul Județul Iași - Consiliul Județean Iași să plătească suma de 1.285,25 RON diferență onorariu expert domnului expert H..

Pentru a statua astfel, curtea de apel a reținut că în etapa rejudecării, trebuie examinate: determinarea existenței prejudiciului generat prin măsura exproprierii, echivalent cu valoarea terenurilor rămase în proprietate reclamanților la momentul exproprierii; acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului A. într-un cuantum mai mic; nemotivarea măsurii de acordare a unui termen de 30 de zile pentru plata despăgubirilor de către pârât.

Potrivit situației de fapt deja stabilită irevocabil prin decizia civilă nr. 444/2017, reclamanților I. le-a fost expropriată formal suprafața de 459,45 mp, rămânându-le o diferență de 3.773,55 mp, iar reclamantei C. suprafața de 22,55 mp, rămânându-i 744,45 mp.

În cursul derulării primei judecăți în apel s-a administrat proba cu expertiză tehnică judiciară realizată de către expertul tehnic J. care a concluzionat că suprafețele de teren rămase în proprietatea reclamanților nu au acces la nici un drum public, fiind înconjurate pe toate laturile de alte proprietăți, cauza fiind reprezentată tocmai de includerea căii de acces în suprafețele expropriate.

Reținând incidența dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, curtea de apel a constatat că spre deosebire de ipoteza determinării valorii despăgubirii corespunzătoare imobilului formal expropriat, pentru care legea și Curtea Constituțională au statuat modul de calcul (valoarea terenului la data transferului dreptului de proprietate), în ceea ce privește prejudiciul cauzat proprietarului prin acțiunea de expropriere, legiuitorul nu a menționat decât luarea în considerare a dovezilor prezentate de către proprietar.

În speță, s-a reținut că prin răspunsul scris depus în rejudecare, reclamanții-apelanți au invocat pierderea patrimonială suferită prin scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea lor, considerând că această pierdere poate fi reparată prin acordarea prețului terenurilor de la momentul exproprierii, respectiv la 27-38 euro/m.p.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că deși drepturile reclamanților de a poseda și utiliza terenurile sunt real anihilate în prezent, existând o imposibilitate fizică de acces, dreptul lor de a dispune nu a dispărut, putând fi exercitat în condițiile de fapt actuale (ipotetic, prin înstrăinarea către vecini etc), astfel că nu sunt îndreptățiți la primirea prețului rezultat din expertizele cauzei,întrucât reclamanților li s-ar produce o creștere a patrimoniului lor fără fundament legal, aceștia rămânând proprietarii unor terenuri pentru care ar primi contravaloarea solicitată și asupra cărora expropriatorul nu ar avea nici un drept în lipsa unui transfer de proprietate.

În plus s-a reținut că, reclamanții nu au exhibat nici o dovadă că au beneficiat de oferte certe de cumpărare a terenurilor lor la prețul de 27-38 euro/mp și că tranzacțiile ar fi fost blocate de intervenirea exproprierii, fiindu-le produse pierderi constând în acel preț.

Prin urmare, Curtea a concluzionat că exproprierea a cauzat reclamanților o restrângere importantă a libertății acestora de a dispune asupra imobilelor așa cum au sperat la achiziționare și cum doresc în prezent, absența unei căi de acces la drumul public reprezentând un factor decisiv în găsirea unor potențiali cumpărători, cât și în stabilirea prețului, considerente în raport de care a apreciat că o reparare echitabilă și susținută de probe a prejudiciului provocat reclamanților prin scăderea drastică a valorii terenurilor rămase neexpropriate este reprezentată de acordarea sumelor pe care aceștia le-au achitat atunci când le-au cumpărat, conform contractului de vânzare-